NORMĂ nr. 22 din 11 august 2021privind distribuția de asigurări
EMITENT
  • AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 1 septembrie 2021



    În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (13) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (25), art. 36 alin. (1) lit. a)-e), g) și h) și alin. (2) lit. a), b) și e)-g) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare,în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din cadrul ședinței din data de 28.07.2021,Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prevederi generalePrezenta normă reglementează:a) intermediarii de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare, încadrarea acestora în categorii, intermediari principali și secundari;b) raporturile juridice dintre distribuitorii de asigurări și/sau reasigurări, denumiți în continuare distribuitori, și canalele proprii de distribuție ale acestora, după caz;c) procesul de înregistrare care cuprinde:(i) sistemul de înregistrare, forma și conținutul registrelor Autorității de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., și ale distribuitorilor;(ii) înregistrarea tipurilor de intermediari principali de către A.S.F.: persoanele juridice autorizate, denumite companii de brokeraj, și persoanele juridice avizate, instituțiile de credit și firmele de investiții;(iii) înregistrarea intermediarilor secundari de către societăți și intermediarii principali.d) avizarea intermediarilor principali în calitate de creatori de produse de asigurare în asociere cu asigurătorii;e) procesul de supraveghere și monitorizare permanentă de către A.S.F. a activității de distribuție desfășurate de către distribuitori, inclusiv a respectării regulilor de conduită;f) următoarele cerințe:(i) privind menținerea înregistrării;(ii) organizatorice și de raportare;(iii) privind fuziunea și divizarea companiilor de brokeraj;(iv) privind informarea și conduita în desfășurarea activității de distribuție;g) dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii pe teritoriul statelor membre pentru intermediarii principali și secundari;h) dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii pe teritoriul României pentru intermediarii de asigurări, reasigurări și asigurări auxiliare autorizați și/sau înregistrați într-un stat membru, precum și colaborarea acestora cu societățile și intermediarii principali și secundari;i) colaborarea societăților care desfășoară activitate de distribuție pe teritoriul României în baza libertății de a presta servicii și a dreptului de stabilire cu intermediarii principali și secundari, după caz;j) cerințe suplimentare pentru activitățile de distribuție de produse de asigurare cu componentă investițională;k) informațiile pe care distribuitorii le furnizează persoanelor fizice și juridice, în calitatea lor de clienți sau potențiali clienți;l) activitatea de comercializare electronică de asigurări.  +  Articolul 2Definiții(1) Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute în Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare, Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele semnificații:1. agent - persoană fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare, altul decât angajatul unei societăți, sau persoană juridică, încadrată în categoria intermediarilor secundari, care, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6) lit. b) pct. (ii) din Legea nr. 236/2018, acționează pentru și în numele societății sau societăților pentru care desfășoară activități de distribuție;2. agent afiliat - instituție de credit sau firmă de investiții, încadrată în categoria intermediarilor secundari, conform opțiunii prevăzute la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 236/2018, care, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6) lit. b) pct. (ii) din Legea nr. 236/2018, acționează pentru și în numele asigurătorului sau asigurătorilor pentru care desfășoară activități de distribuție;3. agent auxiliar - persoană fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare, sau persoană juridică, încadrată în categoria intermediarilor secundari, care, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6) lit. b) pct. (ii) din Legea nr. 236/2018, acționează pentru și în numele asigurătorului sau asigurătorilor pentru care desfășoară activități de distribuție în mod auxiliar;4. agent de management - persoană fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare sau persoană juridică, denumită în continuare MGA, cu reședința sau domiciliul sau sediul social, după caz, în România, reprezentantul unui singur asigurător autorizat în alt stat membru, notificat în vederea desfășurării activității de distribuție în baza libertății de a presta servicii în România, care duce la îndeplinire mandatul acordat de acesta și care are competența de a-l reprezenta și angaja în relațiile cu terții și A.S.F., precum și cu alte instituții și autorități din România; acest reprezentant nu este un intermediar sau intermediar de asigurări auxiliare conform prevederilor legale;5. asistent - persoană fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare, sau persoană juridică, încadrată în categoria intermediarilor secundari, care, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 236/2018, acționează pentru și în numele intermediarului principal pentru care desfășoară activități de distribuție;6. asistent auxiliar - persoană fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare, sau persoană juridică, încadrată în categoria intermediarilor secundari, care, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 236/2018, acționează pentru și în numele intermediarului principal pentru care desfășoară activități de distribuție în mod auxiliar;7. comercializare electronică - activitatea de distribuție efectuată la distanță prin utilizarea mediului on-line sau prin utilizarea altor mijloace, indiferent de dispozitivul de accesare a acestora, respectiv unități de procesare fixe sau mobile;8. companie de brokeraj - intermediar principal, persoană juridică română, autorizată conform prevederilor Legii nr. 236/2018 și ale prezentei norme, care:a) în cadrul activității principale, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6) lit. b) pct. (ii) din Legea nr. 236/2018, reprezintă interesele clienților pentru care desfășoară activitate de distribuție, care constă în: oferirea de consultanță clienților săi sau potențialilor clienți, propunerea de contracte de asigurare și/sau reasigurare, negocierea cu societățile în vederea obținerii și încheierii celor mai potrivite contracte de asigurare și/sau reasigurare pentru clienți, acordarea asistenței pentru gestionarea și derularea acestora, în special în cazul unei solicitări de despăgubiri, cum ar fi instrumentare de daune în serviciul/beneficiul clienților;b) în cadrul activităților secundare, poate efectua și activitățile prevăzute la art. 11 alin. (3) și (5);9. conducere executivă:a) în cazul companiei de brokeraj, persoana fizică sau persoanele fizice, care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârilor organelor statutare ale companiei, este împuternicită/sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea curentă, precum și învestită/învestite cu competența de a angaja răspunderea companiei; în cazul indisponibilității sau vacantării postului, înlocuitorul de drept este administratorul, conform prevederilor art. 22 alin. (18);b) în cazul instituțiilor de credit sau al firmelor de investiții, intermediari principali, persoana fizică sau persoanele fizice desemnată/desemnate cu atribuții de conducere și/sau administrare a departamentului de distribuție; conducerea executivă este numită de către conducerea instituției de credit sau firmei de investiții, la nivelul sediului principal;c) în cazul intermediarilor secundari persoane juridice, persoana sau persoanele fizice desemnată/desemnate cu atribuții de conducere și/sau administrare a activității de distribuție sau, în situația în care activitatea de distribuție este desfășurată de o singură persoană, aceasta deține și atribuții de administrare a activității de distribuție;10. conduită - reguli de desfășurare a activității distribuitorilor, pentru asigurarea unui tratament corect față de clienți și evitarea practicilor incorecte, neloiale, frauduloase sau abuzive;11. distribuție în baza dreptului de stabilire - activitatea desfășurată pe teritoriul României printr-o sucursală sau prezență permanentă a unui distribuitor dintr-un stat membru;12. distribuție în baza libertății de a presta servicii - activitatea desfășurată pe teritoriul României de un distribuitor dintr-un stat membru în condițiile descrise de Comunicarea interpretativă a Comisiei Europene privind libertatea de a presta servicii și interesul general în sectorul asigurărilor 2000/C 43/03, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 43 din 16 februarie 2000; această activitate este diferită de cea desfășurată printr-o sucursală sau prezență permanentă;13. divizare - operațiunea care constă în împărțirea întregului patrimoniu al unei companii de brokeraj, care își încetează astfel existența, între două sau mai multe companii de brokeraj existente ori nou-constituite sau transmiterea unei părți din patrimoniul unei companii de brokeraj care continuă să existe către una sau mai multe companii de brokeraj existente ori nou-constituite;14. furnizor de software - persoană juridică sau fizică autorizată, furnizoare de soluții informatice, care deține expertiză în domenii specializate, cu respectarea cadrului legal aplicabil;15. fuziune - operațiunea realizată prin:a) absorbție, constând în absorbirea uneia sau mai multor companii de brokeraj de către o altă companie de brokeraj;b) contopire, constând în contopirea a două sau mai multe companii de brokeraj pentru a forma o nouă companie de brokeraj;16. intermediar exceptat - persoană fizică, indiferent de regimul fiscal în vigoare, sau persoană juridică, încadrată ca intermediar de asigurări auxiliare, care este exceptată de la obligația de înregistrare în registrul A.S.F., dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 236/2018;17. mandat de brokeraj - contractul dintre un client persoană fizică sau juridică și compania de brokeraj, împuternicirea sau un alt tip de acord, prin care clientul încredințează acesteia reprezentarea intereselor sale privind obținerea și negocierea ofertelor în vederea încheierii contractelor de asigurare și/sau de reasigurare, acordarea de asistență înainte și pe durata gestionării contractelor, în special în cazul unei solicitări de despăgubiri; documentele încheiate pot fi cu titlu oneros, în cazul în care părțile stabilesc astfel;18. mandat de intermediere - contractul dintre un client persoană fizică sau juridică și instituția de credit sau firma de investiții în calitate de intermediar principal, împuternicirea sau un alt tip de acord, prin care clientul încredințează acesteia reprezentarea intereselor sale privind obținerea și negocierea ofertelor în vederea încheierii contractelor de asigurare, acordarea de asistență înainte și pe durata gestionării contractelor, în special în cazul unei solicitări de despăgubiri; documentele încheiate pot fi cu titlu oneros, în cazul în care părțile stabilesc astfel;19. mandatar - persoana fizică din statul membru în care intermediarii sau intermediarii de asigurări auxiliare își stabilesc o sucursală, în baza dreptului de stabilire, care are competența de a-i reprezenta și angaja în relațiile cu terții și cu autoritatea națională competentă, precum și cu alte instituții și autorități din statul membru respectiv;20. mediu on-line - mijloc prin care activitatea prestată se realizează în timp real prin intermediul unei rețele de acces informatic la distanță, preponderent prin servicii web/internet;21. mijloace de comercializare electronică - totalitatea elementelor prin care distribuitorii comercializează electronic contracte de asigurare;22. notă de acoperire - document provizoriu emis de către intermediarul principal și care:a) este valabil până la data încheierii contractului de asigurare dintre un client și asigurător;b) conține date referitoare la identitatea asiguratului și cea a contractantului/clientului, descrierea riscului asigurat, prima de asigurare și suma asigurată corespunzătoare unei perioade determinate;c) își încetează efectele la data prevăzută în cuprinsul acesteia, în situația în care contractul de asigurare nu mai este încheiat sau este încheiat în alte condiții decât cele prevăzute în cuprinsul notei de acoperire;d) constituie mijloc de probă în situația producerii riscului asigurat anterior încheierii contractului dintre client și asigurător;23. risc de conduită - riscul care provine din desfășurarea activităților societăților și/sau intermediarilor într-un mod care nu asigură un tratament corect și echitabil clienților;24. soluții informatice - aplicații on-line sau pe terminale mobile, destinate comercializării electronice, dezvoltate de și în numele distribuitorilor prevăzuți la art. 42 alin. (2).(2) Termenii consumator și client au semnificațiile prevăzute la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 236/2018, atât în cuprinsul prezentei norme, cât și al actelor sau regulamentelor delegate, standardelor tehnice de reglementare, celor de aplicare, actelor de punere în aplicare și altor acte emise de Comisia Europeană sau de Consiliul și Parlamentul European, cu aplicabilitate directă în statele membre.(3) Prin comercializarea electronică prevăzută la alin. (1) pct. 7 sunt realizate, cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 236/2018, și următoarele activități:a) promovarea, simularea, înregistrarea, centralizarea, retransmiterea, procesarea sau stocarea cererilor de ofertă privind contractele de asigurare, finalizate ori nu prin încheierea acestora;b) emiterea, prin mijloace de comercializare electronică, a unor documente de încasare;c) emiterea și/sau modificarea contractelor de asigurare ca urmare a unei comenzi transmise prin orice mijloace de comercializare electronică.(4) Prin intermediul soluțiilor informatice prevăzute la alin. (1) pct. 24 se pot realiza următoarele:a) prezentarea produselor proprii ale creatorilor de produse de asigurare;b) plasarea cererilor de ofertă;c) efectuarea comenzilor contractelor de asigurare;d) emiterea contractelor de asigurare.(5) În sensul definiției prevăzute la art. 3 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 236/2018, agenții auxiliari și/sau asistenții auxiliari distribuie numai produse de asigurare care sunt complementare bunurilor sau serviciilor proprii, conform obiectelor lor de activitate, iar în situația în care acestea includ riscurile din asigurările de viață și/sau de răspundere civilă, acestea pot fi oferite numai împreună cu bunul sau serviciul oferit ca parte a activității lor profesionale principale.(6) Instituțiile de credit și firmele de investiții, avizate de A.S.F. în calitate de intermediari principali conform art. 3 alin. (1) pct. 15 din Legea nr. 236/2018, desfășoară activități de distribuție în numele clienților, similar companiilor de brokeraj, așa cum sunt acestea menționate la alin. (1) pct. 8 lit. a).(7) În sensul prezentei norme, acronimele de mai jos au următoarele semnificații:1. A.S.F. - Autoritatea de Supraveghere Financiară;2. BNR - Banca Națională a României.(8) În sensul prezentei norme, actele normative de mai jos au următoarele semnificații:1. O.U.G. nr. 44/2008 - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;2. Legea nr. 237/2015 - Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare;3. Legea nr. 236/2018 - Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare;4. Regulamentul 2017/1.469 - Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1.469 al Comisiei din 11 august 2017 de stabilire a unui format standard de prezentare a documentului de informare privind produsul de asigurare (PID);5. Regulamentul 2014/1.286 - Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP);6. Regulamentul 2017/2.358 - Regulamentul delegat (UE) 2017/2.358 al Comisiei din 21 septembrie 2017 de completare a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele de supraveghere și de guvernanță a produselor, aplicabile societăților de asigurare și distribuitorilor de asigurări;7. Regulamentul 2017/2.359 - Regulament delegat (UE) 2017/2.359 al Comisiei din 21 septembrie 2017 de completare a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele de informare și normele de conduită profesională aplicabile distribuției de produse de investiții bazate pe asigurări;8. Regulamentul 2019/1.935 - Regulament delegat (UE) 2019/1.935 al Comisiei din 13.05.2019 de modificare a Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care adaptează valorile de bază în euro pentru asigurarea de răspundere civilă profesională și pentru capacitatea financiară a intermediarilor de asigurări și reasigurări.(9) În sensul prezentei norme, actele privind colaborarea dintre autoritățile competente au următoarele semnificații:1. Decizia EIOPA-BoS-17/014 - Decizia Consiliului Supraveghetorilor EIOPA din 30 ianuarie 2017 referitoare la cooperarea dintre supraveghetorii din statele membre ale Spațiului Economic European cu privire la aplicarea Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare;2. Decizia EIOPA-BoS/18-340 - Decizia Consiliului Supraveghetorilor EIOPA din 28 septembrie 2018 referitoare la cooperarea dintre autoritățile competente din statele membre cu privire la Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări.(10) În aplicarea prevederilor Legii nr. 236/2018 și Legii nr. 237/2015, se respectă prevederile Deciziei EIOPA-BoS-18/340 și ale Deciziei EIOPA-BoS-17/014.  +  Articolul 3Categorii, tipuri de intermediari și raporturi juridice(1) Din categoria intermediarilor principali fac parte următoarele tipuri de intermediari:a) companiile de brokeraj;b) instituțiile de credit;c) firmele de investiții.(2) Din categoria intermediarilor secundari fac parte următoarele tipuri de intermediari:a) agenții, care colaborează numai cu societățile și sunt încadrați în funcție de activitatea profesională principală din obiectul de activitate, în:(i) agenți, persoane fizice și persoane juridice;(ii) agenți afiliați, instituții de credit și firme de investiții;(iii) agenți auxiliari, persoane fizice și persoane juridice;b) asistenții, care colaborează numai cu intermediarii principali și sunt încadrați în funcție de activitatea profesională principală din obiectul de activitate în:(i) asistenți, persoane fizice și persoane juridice;(ii) asistenți auxiliari, persoane fizice și persoane juridice.(3) Raporturile juridice ale societăților cu intermediarii prevăzuți la alin. (1) și (2) sunt reprezentate astfel:a) canalele de distribuție independente, reprezentate de intermediarii principali care:(i) acționează în interesul clienților proprii;(ii) colectează prime de asigurare și/sau emit note de acoperire în vederea încheierii contractelor de asigurare, cu condiția primirii împuternicirii din partea asigurătorilor;(iii) distribuie contracte de reasigurare, conform împuternicirii primite de la reasigurători.b) canalele de distribuție proprii, reprezentate de intermediarii secundari, persoane fizice și juridice, care:(i) acționează numai în numele și pe răspunderea societăților;(ii) conform prevederilor legale și prevederilor contractelor de colaborare încheiate cu societățile, distribuie produse de asigurare și/sau reasigurare, după caz, în numele acestora, cu respectarea prevederilor de la pct. (iii);(iii) distribuie produse de asigurare în numele mai multor asigurători, cu condiția ca acestea să nu se afle în concurență, cu excepția agenților afiliați.(4) Intermediarii principali colaborează, în desfășurarea activității de distribuție, cu asistenți și asistenți auxiliari, persoane fizice și juridice, în calitate de intermediari secundari, care reprezintă canale proprii de distribuție și care:a) acționează numai în numele și pe răspunderea intermediarilor principali;b) conform prevederilor legale și prevederilor contractelor de colaborare încheiate cu intermediarii principali, distribuie produse de asigurare, în numele acestora și, după caz, cu condiția îndeplinirii prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 236/2018;c) pot colabora fiecare numai cu un intermediar principal.(5) Intermediarii principali și secundari, persoane juridice, prevăzuți la alin. (1) și (2), desfășoară activitate de distribuție, pe lângă canalele de distribuție de la alin. (4), după caz, și prin intermediul conducerii executive prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 9, precum și al angajaților implicați în activitatea de distribuție; denumirile funcțiilor angajaților intermediarilor principali și secundari corespund tipului și denumirii persoanei juridice și/sau, după caz, denumirilor activităților principale desfășurate de acestea, sunt create în funcție de atribuțiile și responsabilitățile angajaților în cadrul persoanei juridice și nu sunt similare celor create de alt tip de intermediar, persoană juridică, sau celor create de societăți.(6) Tipurile de intermediari prevăzuți la alin. (1), (2) și (5) sunt incompatibile atât între ele, cât și cu calitatea de angajați ai distribuitorilor și cu cea de membru în conducerea acestora; aceștia nu pot să fie înscriși în registrele prevăzute la cap. II de două ori sau, după caz, nu pot desfășura activitate de distribuție simultan la mai mulți distribuitori, cu excepția prevăzută la alin. (3) lit. b) pct. (iii).(7) Intermediarii principali pot colabora cu alți intermediari principali, în desfășurarea activității de distribuție, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții:a) clientul a fost informat în prealabil asupra colaborării dintre intermediarii principali;b) acțiunile efectuate de fiecare intermediar principal sunt menționate expres în mandatul de brokeraj, respectiv intermediere, după caz, iar în cazul în care acțiunile sunt realizate în comun, răspunderea juridică a intermediarilor principali este solidară.(8) Societăților și intermediarilor principali le este interzisă încheierea contractelor de colaborare cu persoane fizice sau juridice fără respectarea prevederilor alin. (3)-(5) și (7), în legătură cu activitatea de distribuție.(9) Intermediarii principali pot colabora în realizarea unui mandat de brokeraj/intermediere cu intermediari înregistrați în alte state membre, care au notificat desfășurarea de activități de distribuție în România, conform prevederilor prezentei norme privind colaborarea intermediarilor principali.(10) Sintagma persoane fizice prevăzută la alin. (2) desemnează și acele entități reglementate prin O.U.G. nr. 44/2008.  +  Capitolul II Procesul de înregistrare  +  Secţiunea 1 Registrele A.S.F., registrele proprii ale distribuitorilor și sistemul de înregistrare  +  Articolul 4Prevederi generale(1) Solicitările de înregistrare ale persoanelor fizice sau juridice care doresc să desfășoare activitate de distribuție se depun la A.S.F. de către intermediarii principali, respectiv la societăți și intermediarii principali de către intermediari secundari, prin unul dintre următoarele moduri:a) pe suport hârtie;b) prin poștă electronică sau fax;c) prin aplicație on-line.(2) În situația opțiunilor de transmitere a solicitărilor de înregistrare prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), documentele originale necesare înregistrării sunt transmise astfel:a) pe suport hârtie de către intermediarii principali, în termen de 10 zile de la data depunerii solicitării prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), cu excepția prevăzută la art. 52 alin. (7);b) conform politicilor și procedurilor proprii ale societăților și intermediarilor principali, referitor la modalitatea de transmitere, evidența și arhivarea documentelor intermediarilor secundari cu care aceștia colaborează.(3) Pentru cazurile în care documentele originale prevăzute la alin. (2) sunt emise în format electronic de autoritățile și instituțiile publice cu semnătură electronică calificată, acestea sunt asimilate înscrisurilor autentice și nu se depun ulterior pe suport hârtie.(4) A.S.F. instituie mai multe registre astfel:a) menține și administrează Registrul societăților, denumit în continuare RSO, în care sunt înscrise societățile cu sediul pe teritoriul României, autorizate conform prevederilor Legii nr. 237/2015;b) menține și administrează Registrul intermediarilor principali, denumit în continuare RIP, în care sunt înscriși intermediarii principali cu sediul pe teritoriul României, autorizați sau avizați conform prevederilor Legii nr. 236/2018 și ale prezentei norme;c) administrează Registrul intermediarilor secundari, denumit în continuare RIS, care conține datele de înregistrare ale acestora încărcate de către societăți și intermediarii principali, conform prevederilor prezentei norme.(5) Societățile și intermediarii principali deschid, mențin și încarcă electronic în RIS datele privind intermediarii secundari și, după caz, angajații proprii implicați în activitatea de distribuție, astfel:a) societățile deschid Registrul agenților, denumit în continuare RA, care conține datele privind agenții și agenții auxiliari, persoane fizice, precum și datele din registrele agenților, agenților afiliați și agenților auxiliari, persoane juridice, conform anexei nr. 1;b) intermediarii principali deschid următoarele registre:(i) Jurnalul asistenților, denumit în continuare JA, care conține datele privind asistenții și asistenții auxiliari, persoane fizice, precum și datele din registrele asistenților și asistenților auxiliari, persoane juridice, conform anexei nr. 1;(ii) registre care conțin date privind angajații și conducerea executivă, care desfășoară activități de distribuție, conform anexei nr. 2.(6) Intermediarii secundari, persoane juridice, deschid și mențin registre proprii cu angajații și persoanele din conducerea executivă, implicați în activitatea de distribuție, conform anexei nr. 1; aceste registre pot fi deschise și menținute de către societatea/societățile sau intermediarul principal, după caz, pentru care desfășoară activitate de distribuție, dacă se stabilește astfel de comun acord.(7) Registrele prevăzute la alin. (5) sunt permanent accesibile publicului, pe pagina proprie de internet a distribuitorilor, cu excepțiile prevăzute la alin. (6), iar la solicitarea potențialilor clienți sunt transmise informații privind distribuitorii nominalizați de potențialul client, pe un suport durabil, cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 236/2018; la solicitarea A.S.F., datele din registre sunt certificate pentru conformitate de către conducerea societății sau conducerea executivă a intermediarului principal.(8) Datele înscrise în registrele distribuitorilor se transmit în sistem computerizat A.S.F., în conformitate cu anexa nr. 1.(9) Distribuitorii desemnează o persoană din cadrul entității sau grupului din care fac parte și transmit A.S.F. numele și funcția acesteia; persoana respectivă este responsabilă pentru coordonarea activității de înregistrare, actualizare a registrelor proprii și transmitere/încărcare a datelor în registrele societăților, respectiv intermediarilor principali sau în RIS, după caz.(10) Distribuitorii includ în registrele prevăzute la alin. (5) numele persoanei sau persoanelor fizice din conducerea executivă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 9 sau, după caz, din conducerea societății, conform prevederilor art. 4 alin. (7) din Legea nr. 236/2018, conform anexei nr. 1.(11) Societățile și companiile de brokeraj publică pe site-ul propriu lista intermediarilor exceptați cu care colaborează și transmit către A.S.F., anual, împreună cu situațiile financiare anuale, lista actualizată, în termenul prevăzut la art. 29 alin. (1) lit. a) pct. (i).(12) Societățile și intermediarii principali retrag calitatea persoanelor fizice sau juridice și le radiază din registrele proprii și din RIS, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (8) din Legea nr. 236/2018, precum și în situația retragerii autorizației.(13) Ori de câte ori se menționează în cuprinsul prezentei norme RSO se înțelege registrul prevăzut la art. 8 alin. (13) din Legea nr. 237/2015.(14) Intermediarii sau intermediarii de asigurări auxiliare cu domiciliul sau, după caz, cu sediul social într-un alt stat membru care intenționează să exercite activitate de distribuție pe teritoriul României în baza libertății de a presta servicii sau în baza dreptului de stabilire sunt înscriși într-un registru al A.S.F. care conține datele de identificare ale acestora.  +  Articolul 5Registrele deschise de A.S.F. Registrul societăților și Registrul intermediarilor principali(1) Societățile și intermediarii principali se înregistrează la A.S.F. conform prevederilor art. 4 alin. (5) lit. a) și b); datele înscrise în registre sunt permanent accesibile publicului pe siteul A.S.F. și cuprind informațiile prevăzute în anexa nr. 2.(2) Înregistrarea societăților și intermediarilor principali în RSO și RIP este efectuată astfel:a) pentru RSO, secțiunea I, cu subsecțiunile 1 și 2 și cu rubricile A-C, și secțiunea II, cu subsecțiunile 1 și 2 și cu rubricile A-C;b) pentru RIP, secțiunea I, cu subsecțiunile 1-3, și secțiunea II, cu subsecțiunile 1-3.(3) Secțiunea I a RSO cuprinde societățile autorizate de A.S.F., iar secțiunea II cuprinde societățile a căror înregistrare a fost radiată ca urmare a retragerii autorizației de funcționare; asigurătorii supravegheați conform părții a II-a din Legea nr. 237/2015 sunt înscriși în subsecțiuni distincte ale celor două secțiuni.(4) Rubricile A-C prevăzute la alin. (2) lit. a) cuprind tipurile de societăți, și anume:a) asigurători;b) reasigurători;c) societăți de asigurare și reasigurare.(5) Secțiunea I a RIP cuprinde intermediarii principali înregistrați ca urmare a acordării deciziei de autorizare sau avizare de către A.S.F., iar secțiunea II cuprinde intermediarii principali a căror înregistrare a fost radiată ca urmare a retragerii autorizației sau avizului de funcționare.(6) Subsecțiunile 1-3 prevăzute la alin. (2) lit. b) cuprind tipurile de intermediari principali, și anume:a) companii de brokeraj;b) instituții de credit;c) firme de investiții.(7) Numărul de înregistrare al societăților și intermediarilor principali are următoarea structură alfanumerică:a) SA-000 pentru asigurători;b) SR-000 pentru reasigurători;c) SAR-000 pentru societăți de asigurare și reasigurare;d) RBK-000 pentru companii de brokeraj;e) RIC-000 pentru instituțiile de credit;f) RFI-000 pentru firmele de investiții.(8) A.S.F. comunică fiecărei societăți și fiecărui intermediar principal numărul și data înregistrării în RSO sau RIP, după caz, și emite certificate de înregistrare în format electronic.(9) Societățile și intermediarii principali, înregistrați în conformitate cu prevederile legale, includ în toate documentele proprii, inclusiv în corespondența cu terții, codul unic alocat prin registrele A.S.F., precum și următorul înscris: „Autorizat/Avizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară“, după caz.  +  Articolul 6Registrul administrat de A.S.F. - Registrul intermediarilor secundari(1) A.S.F. alocă fiecărui intermediar secundar, înregistrat de către o societate sau un intermediar principal, un cod unic, reprezentând o combinație alfanumerică în care literele au semnificațiile prevăzute la alin. (2) și (3).(2) Codul RAF este alocat pentru următoarele categorii de persoane fizice:a) categoria 1, agenți, agenți auxiliari, asistenți, asistenți auxiliari; b) categoria 2, angajații persoanelor juridice menționate la art. 3 alin. (5);.c) categoria 3, persoanele din conducerea executivă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 9, care desfășoară activitate de distribuție.(3) Codul RAJ este alocat pentru următoarele persoane juridice:a) agenți;b) agenți afiliați;c) agenți auxiliari;d) asistenți;e) asistenți auxiliari.(4) Societățile și intermediarii principali verifică îndeplinirea condițiilor de înregistrare prevăzute la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 236/2018 și la art. 14-16, pentru persoanele care intenționează să desfășoare activitate de distribuție, anterior înscrierii în registrele proprii și încărcării în RIS.(5) Societățile și intermediarii principali înregistrează intermediarii secundari, persoane fizice și juridice, în sistem computerizat, cu păstrarea unui istoric al tuturor documentelor și al modificărilor survenite, cu respectarea reglementărilor emise de A.S.F. privind organizarea activității de arhivă.(6) Documentarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (4) și (5) este realizată conform politicilor și procedurilor proprii ale societăților și intermediarilor principali, acestea fiind puse la dispoziția A.S.F., la solicitarea acesteia.(7) Începerea activității de distribuție este permisă doar ulterior atribuirii codurilor unice de către A.S.F.(8) RIS este disponibil pe site-ul A.S.F., iar publicarea datelor cu caracter personal se efectuează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.(9) Intermediarii înregistrați în conformitate cu prevederile prezentei norme includ în toate documentele proprii emise în legătură cu activitatea de distribuție, inclusiv în corespondența cu terții, codul unic alocat prin registrul A.S.F., precum și următorul înscris: „Înregistrat la Autoritatea de Supraveghere Financiară“.  +  Articolul 7Registrele deschise de societăți(1) Registrele societăților conțin date și informații privind canalul propriu de distribuție, conform art. 3 alin. (2) lit. a), iar forma și conținutul datelor înscrise în acestea sunt descrise în anexa nr. 1.(2) Societățile încarcă în RIS datele din registrele proprii și preiau codurile unice alocate de A.S.F., conform art. 6.(3) Societățile mențin condițiile de înregistrare a canalului propriu de distribuție, menționat la alin. (1), pe tot parcursul relației contractuale cu acesta.(4) Modificările în îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 alin. (4), precum și alte modificări sunt verificate de societăți și sunt operate în registrele proprii și încărcate de îndată în RIS, de persoana menționată la art. 4 alin. (9).(5) Societățile verifică îndeplinirea condițiilor de înregistrare și pentru intermediarii secundari, persoane fizice sau juridice, care dețin deja coduri RAF și RAJ, în situația în care colaborează cu aceștia pentru distribuția produselor de asigurare conform prevederilor art. 3 alin. (3) lit. b), anterior înregistrării în registrele proprii și încărcării datelor în RIS.(6) Evidențele cu angajații societăților implicați în activitatea de distribuție sunt menținute și actualizate, conform politicilor și/sau procedurilor scrise proprii, după caz, fiind puse la dispoziția A.S.F., la solicitare.  +  Articolul 8Registrele deschise de intermediarii principali(1) Registrele intermediarilor principali conțin date și informații privind persoanele din conducerea executivă și angajații implicați în activitatea de distribuție și canalul propriu de distribuție, conform art. 3 alin. (2) lit. b), iar forma și conținutul datelor înscrise în acestea sunt descrise în anexele nr. 1 și 2.(2) Intermediarii principali încarcă în RIS datele din registrele proprii și preiau codurile unice alocate de A.S.F., conform art. 6.(3) Intermediarii principali mențin condițiile de înregistrare a angajaților implicați în activitatea de distribuție și a canalului propriu de distribuție, menționați la alin. (1), pe tot parcursul relației contractuale cu aceștia.(4) Modificările condițiilor prevăzute la art. 6 alin. (4), precum și alte modificări sunt verificate de persoanele din conducerea executivă a intermediarilor principali și sunt operate în registrele proprii și încărcate de îndată în RIS, de persoana menționată la art. 4 alin. (9).(5) Persoanele din conducerea executivă a intermediarilor principali răspund pentru respectarea prevederilor alin. (1) și (3), precum și pentru verificarea modificărilor survenite în datele și informațiile inițiale în baza cărora au fost efectuate înregistrările din registrele deschise de intermediarii persoane juridice, în cazul în care au convenit astfel, conform art. 4 alin. (6).  +  Articolul 9Registrele deschise de intermediarii secundari(1) Intermediarii secundari persoane juridice deschid și mențin registre proprii cu conducerea executivă și angajații implicați în activitatea de distribuție, conform anexei nr. 1, de la data la care societățile sau intermediarii principali, după caz, confirmă că sunt îndeplinite condițiile privind înregistrarea acestora.(2) Intermediarii secundari menționați la alin. (1) mențin condițiile de înregistrare a angajaților și persoanelor din conducerea executivă, implicați în activitatea de distribuție, pe tot parcursul relației contractuale cu aceștia.(3) În cazul agenților, agenților afiliați și agenților auxiliari, înregistrarea ulterioară în registrele altor asigurători pentru distribuția unor produse de asigurare se efectuează cu respectarea condițiilor de înregistrare conform prevederilor art. 14-16, după caz, și conform prevederilor art. 3 alin. (3) lit. b) pct. (iii).(4) Persoana/Persoanele din conducerea executivă, prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 9 lit. c), răspunde pentru respectarea prevederilor alin. (1) și (2), precum și pentru verificarea modificărilor survenite în datele și informațiile inițiale în baza cărora au fost efectuate înregistrările intermediarilor persoane juridice, inclusiv ale angajaților implicați în activitatea de distribuție.(5) Modificările menționate la alin. (4) sunt operate în registrele proprii ale intermediarilor secundari, de către persoanele desemnate prevăzute la art. 4 alin. (9), și apoi comunicate societății/societăților sau intermediarului principal, după caz, în al/ale cărei/căror/cărui registru/registre sunt înscriși.  +  Secţiunea a 2-a Înregistrarea și autorizarea companiilor de brokeraj  +  Articolul 10Prevederi generale privind înregistrarea și acordarea autorizației de funcționare(1) În conformitate cu prevederile art. 8 și 9 din Legea nr. 236/2018, o companie de brokeraj desfășoară activitate de distribuție cu condiția înregistrării în RIP, ca urmare a verificării condițiilor de înregistrare și acordării autorizației de funcționare de către A.S.F., însoțită de aprobările pentru conducerea executivă, administratori și acționarii/asociații semnificativi ai acesteia.(2) Compania de brokeraj transmite solicitarea de autorizare însoțită de documente cu informații privind asociații/acționarii, conducerea executivă, administratorii, persoane fizice și/sau juridice, conform formularului din anexa nr. 3.(3) Compania de brokeraj transmite, la solicitarea A.S.F., în termenele indicate de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile, documente și/sau informații suplimentare privind persoanele fizice și juridice, menționate la alin. (2), precum și alte persoane fizice sau juridice care au legătură directă ori indirectă cu activitatea acestora, dacă cele prezentate nu sunt suficiente sau relevante pentru realizarea evaluării ori dacă documentația prezintă alte deficiențe.(4) A.S.F. decide asupra înregistrării și acordării autorizației de funcționare unei companii de brokeraj, precum și asupra aprobării administratorilor și a conducerii executive ori asupra respingerii solicitării de înregistrare și autorizare, în termen de 90 de zile de la data depunerii documentației complete.(5) În decizia de acordare a autorizației de funcționare este prevăzută data începerii desfășurării activității de distribuție.(6) A.S.F. respinge solicitarea companiei de brokeraj în situația neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 11.(7) Dacă compania de brokeraj nu transmite documentația completă sau nu transmite documentele modificate sau completate conform solicitărilor A.S.F., în termen de 30 de zile de la data solicitării autorității, A.S.F. respinge solicitarea, prin decizie motivată; documentele depuse nu se restituie.(8) În decizia de respingere sunt prezentate motivele respingerii solicitării de autorizare.(9) În cazul respingerii solicitării de autorizare prevăzute la alin. (2) sau al retragerii documentației de către solicitant, taxa de înregistrare nu se restituie.  +  Articolul 11Condiții de înregistrare și autorizare(1) În aplicarea prevederilor art. 8 și 9 din Legea nr. 236/2018, în vederea înregistrării și acordării autorizației de funcționare de către A.S.F., compania de brokeraj îndeplinește și următoarele condiții:a) este persoană juridică română a cărei denumire nu induce în eroare publicul și cuprinde, în limba română ori într-o limbă de circulație internațională, sintagmele broker de asigurare, broker de reasigurare, broker de asigurare-reasigurare sau companie de brokeraj, după caz;b) prezintă mecanismul de finanțare al capitalului prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 236/2018 și dovedește faptul că fondurile utilizate pentru participarea la capital provin din surse licite;c) deține un contract de asigurare de răspundere civilă profesională valabil pe teritoriul statelor membre sau o garanție conform prevederilor art. 11 alin. (1)-(3) din Legea nr. 236/2018;d) are ca activitate profesională principală în cadrul obiectului de activitate activitatea de distribuție;e) în incinta sediului social sau principal și, dacă este cazul, a sediilor secundare sau a punctelor de lucru dispune de un spațiu adecvat destinat desfășurării activității de distribuție, în care asigură cel puțin un sistem informatic care să permită desfășurarea activității în condiții optime;f) nu a fost declarată în faliment și nu a făcut obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară și/sau de faliment la data solicitării înregistrării;g) asociații/acționarii semnificativi direcți, conducerea executivă și administratorii nu au fapte înscrise în cazierul judiciar pentru infracțiuni contra patrimoniului și cazier fiscal pentru infracțiuni prevăzute în legislația financiar-fiscală;h) persoanele propuse în cadrul conducerii executive îndeplinesc următoarele condiții:(i) au studii superioare și experiență profesională de minimum trei ani în domeniul de activitate al entităților reglementate de A.S.F. și/sau în instituții de credit sau instituții financiare nebancare sau de minimum un an în funcții de conducere în domeniul și/sau instituțiile menționate anterior, cu exceptarea funcțiilor-suport;(ii) dețin competență profesională și probitate morală; condiția nu este îndeplinită în situația în care acestea au fost sancționate cu retragerea aprobării de către A.S.F., BNR sau autorități similare din străinătate, responsabile de supravegherea în domeniul financiar, iar persoanele nu vor fi aprobate pentru o perioadă de 5 ani de la data aplicării sancțiunilor;(iii) nu dețin funcții în cadrul conducerii executive la o altă persoană juridică română sau străină, care desfășoară activități în domeniul asigurărilor și/sau reasigurărilor, cu excepția celor aflate sub răspunderea proprie, în vederea evitării conflictului de interese;(iv) nu dețin funcții de conducere în domeniul financiar, cu excepția activităților didactice, de cercetare științifică și activităților în cadrul asociațiilor profesionale, în vederea evitării conflictelor de interese;(v) dețin dovada privind îndeplinirea cerințelor de pregătire profesională conform prevederilor legale privind pregătirea profesională pentru membrii din conducerea executivă, în cazul în care intenționează să desfășoară activitate de distribuție;i) administratorii îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; în cazul în care sunt numiți și în conducerea executivă a companiei de brokeraj, aceștia îndeplinesc și condițiile prevăzute la lit. h);j) angajații companiilor de brokeraj, implicați în activitatea de distribuție, îndeplinesc în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a), c) și f);k) achită taxa de înregistrare, conform prevederilor reglementărilor în vigoare privind veniturile A.S.F.;l) transmit A.S.F. documentația conform formularului prevăzut în anexa nr. 3.(2) A.S.F. poate verifica dacă sediul social sau principal al companiei de brokeraj corespunde cerințelor prevăzute la alin. (1) lit. e).(3) Pe lângă activitatea prevăzută la alin. (1) lit. d), companiile de brokeraj desfășoară una sau mai multe dintre următoarele activități:a) distribuție de:(i) produse de pensii;(ii) produse de investiții de pe piața de capital;(iii) produse create de instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică;b) organizare de cursuri de pregătire profesională;c) închirierea de bunuri imobiliare proprii;d) intermediere servicii de asistență rutieră, medicală și alte servicii postvânzare, pentru proprii clienți, precum constatarea sau instrumentarea daunelor, cu excepția lichidării conform legislației naționale aplicabile.(4) Activitățile menționate la alin. (3) se realizează ulterior notificării A.S.F., cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activități.(5) Companiile de brokeraj desfășoară activitate de creare de produse de asigurare în asociere cu asigurătorii, ulterior obținerii avizului A.S.F., conform prevederilor art. 17 și 18.  +  Secţiunea a 3-a Înregistrarea instituțiilor de credit și a firmelor de investiții  +  Articolul 12Prevederi generale privind înregistrarea și acordarea avizului de funcționare(1) În conformitate cu prevederile art. 8 și 9 din Legea nr. 236/2018, o instituție de credit sau o firmă de investiții, în calitate de intermediar principal, desfășoară activitate de distribuție, cu condiția înregistrării în RIP, ca urmare a verificării condițiilor de înregistrare, acordării avizului de funcționare și aprobării de către A.S.F., a persoanei sau persoanelor din conducerea executivă.(2) În vederea înregistrării ca intermediar principal, instituția de credit sau firma de investiții înființează un departament separat, la nivelul sediului principal, în cadrul căruia sunt realizate doar activități de distribuție și desemnează o persoană din conducerea instituției de credit sau firmei de investiții, conform art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 236/2018, care are în subordine acest departament și conducerea executivă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 9 lit. b).(3) Instituția de credit sau firma de investiții transmite solicitarea, însoțită de documente privind conducerea entității și conducerea executivă, menționate la alin. (2), conform formularului din anexa nr. 4.(4) Instituția de credit sau firma de investiții transmite, la solicitarea A.S.F., în termenele indicate de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile, documente și/sau informații suplimentare privind persoanele fizice și juridice, menționate la alin. (3), precum și alte persoane fizice sau juridice care au legătură directă ori indirectă cu activitatea acestora, dacă cele prezentate nu sunt suficiente sau relevante pentru realizarea evaluării ori dacă documentația prezintă alte deficiențe.(5) A.S.F. decide asupra înregistrării și acordării avizului de funcționare, precum și asupra aprobării conducerii executive ori asupra respingerii solicitării de înregistrare, în termen de 90 de zile de la data depunerii documentației complete; în decizia de acordare a avizului de funcționare este prevăzută data de la care intermediarul principal poate începe desfășurarea activității de distribuție.(6) Ulterior obținerii avizului de funcționare, instituțiile de credit și firmele de investiții transmit A.S.F. certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul teritorial, care conține înscrierea obiectului de activitate conform art. 13 alin. (1) lit. d), în termen de 10 zile de la data obținerii acesteia.(7) A.S.F. respinge solicitarea de înregistrare depusă de o instituție de credit sau o firmă de investiții, în situația neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 13.