NORME METODOLOGICE din 9 ianuarie 2012privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2011
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 17 ianuarie 2012



    Notă
    Aprobat prin ORDINUL nr. 24 din 9 ianuarie 2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 17 ianuarie 2012.
     +  Capitolul I Prevederi generale1.1. Autoritățile publice, ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale și locale, instituțiile publice autonome și instituțiile publice subordonate au obligația, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să întocmească situații financiare trimestriale și anuale.1.2. Situațiile financiare ale anului 2011 reprezintă documente oficiale de prezentare a situației patrimoniului aflat în administrarea statului și a unităților administrativ-teritoriale, precum și a execuției bugetului de venituri și cheltuieli la data de 31 decembrie 2011.1.3. Situațiile financiare anuale se compun din: bilanț, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, situația modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii, conturile de execuție bugetară și anexe la situațiile financiare care includ politici contabile și note explicative.1.4. Situațiile financiare se întocmesc în moneda națională, respectiv în lei, fără subdiviziuni ale leului. Pentru necesități proprii de informare și la solicitarea unor organisme internaționale se pot întocmi situații financiare și într-o altă monedă.1.5.(1) Situațiile financiare anuale se întocmesc pe modelele aprobate prin:– Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 629/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2009, cu modificările și completările ulterioare (anexele 1-7, 14a, 14b, 15-18, 30 și 40a-40c la situațiile financiare);– Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 79/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2009 (anexele 21-26, 31-34, 35a și 35b la situațiile financiare anuale);– Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 980/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2010, cu completările ulterioare (anexele 27 și 28 la situațiile financiare);– Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.865/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2011 (anexele 7b, 9, 11-13, 29, 30b, 31b și 41 la situațiile financiare);– prezentele norme metodologice (anexele 20a și 20b la situațiile financiare).1.5.(2) Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 629/2009, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:– după anexa 18 "Contul de execuție a bugetului fondurilor externe nerambursabile - Cheltuieli" se introduc două noi anexe, anexele 20a "Situația sumelor primite direct de la Comisia Europeană/alți donatori și a plăților din FEN postaderare" și 20b "Situația sumelor primite indirect de la Comisia Europeană/alți donatori și a plăților din FEN postaderare", care au cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice;– anexa 41 "Corelații între formularele de situații financiare" se modifică și se completează potrivit anexei nr. 3, care fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.1.6.(1) Formularele au fost adaptate structurii indicatorilor aprobați în Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificările și completările ulterioare, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010, cu modificările ulterioare, și altor reglementări în vigoare.1.6.(2) Formularele actualizate ce compun situațiile financiare la 31 decembrie 2011 și corelațiile dintre acestea sunt afișate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice: www.mfinante.ro/domenii de activitate/reglementari contabile legislatie/institutii publice/legislatie1.7. În baza art. 56 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare: "Pe baza situațiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuția de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această sarcină, și în urma verificării și analizării acestora, Ministerul Finanțelor Publice elaborează contul general anual de execuție a bugetului de stat și, respectiv, contul de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora, pe care le prezintă Guvernului." După verificarea efectuată de către Curtea de Conturi, acestea se aprobă de Parlament.1.8. Potrivit prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice întocmește anual bilanțul instituțiilor publice.Bilanțul anual al instituțiilor publice, în structura stabilită de Ministerul Finanțelor Publice, se prezintă Guvernului odată cu contul general anual de execuție a bugetului de stat.1.9. La întocmirea situațiilor financiare la 31 decembrie 2011, instituțiile publice vor avea în vedere prevederile prezentelor norme metodologice, precum și următoarele:– Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare;– Normele metodologice privind închiderea conturilor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2006, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 40/2007, cu excepția prevederilor ultimelor două paragrafe ale pct. 1.17 din norme, care se elimină;– Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2007, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 116/2008;– Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2008, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3.769/2008, cu excepția prevederii referitoare la eliminarea ultimei înregistrări contabile de la pct. 5 lit. a) și a înregistrărilor contabile de la pct. 5 lit. b) din Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2007, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 116/2008;– Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 79/2010;– Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2010, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 59/2011;– Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.865/2011, cu excepția prevederilor pct. 4.2.(5) din norme, care se elimină.  +  Capitolul II Inventarierea, evaluarea, înregistrarea și prezentarea elementelor patrimoniale în bilanț2.1. Inventarierea anuală se efectuează de către instituțiile publice potrivit prevederilor Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009.2.2. Evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii cu ocazia inventarierii și la închiderea exercițiului financiar se efectuează potrivit prevederilor Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2007, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 116/2008.2.3.(1) Reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează de către instituțiile publice, potrivit prevederilor art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: "Reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează cu scopul determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă", precum și ale art. 22, conform cărora: "Începând cu data de 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcțiilor și terenurilor aflate în patrimoniul instituțiilor publice vor fi reevaluate cel puțin o dată la 3 ani, în condițiile prevăzute la art. 21, de o comisie numită de conducătorul instituției publice sau de evaluatori autorizați conform reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea."2.3.(2) Reevaluarea se efectuează conform prevederilor Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3.471/2008. Astfel, potrivit prevederilor art. 1 alin. (4): "Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizați conform reglementărilor legale în vigoare", iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol: "În situația în care valoarea justă nu se determină în baza evaluărilor efectuate de evaluatori autorizați, valoarea justă la data bilanțului se determină de o comisie numită de conducătorul instituției publice."2.3.(3) Procedura de selectare a evaluatorilor autorizați se efectuează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare. Evaluatorii autorizați pot fi selectați din cadrul evaluatorilor acreditați de către organismele profesionale de profil.2.3.(4) În cazul reevaluării efectuate de specialiști din cadrul instituțiilor publice, pentru desfășurarea în bune condiții a operațiunilor de inventariere și reevaluare, în comisii vor fi numite persoane cu pregătire corespunzătoare economică și tehnică în domeniu, care să asigure efectuarea corectă și la timp a inventarierii activelor fixe corporale și să poată aprecia starea, respectiv gradul de uzură fizică și morală, utilitatea și valoarea de piață a acestora.2.4. La întocmirea bilanțului contabil se vor avea în vedere următoarele:a) înregistrarea cronologică și sistematică a operațiunilor consemnate în documente justificative, conform prevederilor Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările și completările ulterioare;b) ultima balanță de verificare a conturilor sintetice la 31 decembrie 2011, pusă de acord cu balanțele de verificare ale conturilor analitice;c) analiza soldurilor conturilor contabile, astfel încât acestea să reflecte operațiunile patrimoniale ale instituției publice și să corespundă funcțiunii stabilite în planul de conturi.Se va analiza soldul contului 215 "Alte active ale statului", astfel încât acesta să evidențieze resursele minerale situate pe teritoriul țării, în subsolul țării și al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră (zăcămintele, resursele biologice necultivate, rezervele de apă);d) clarificarea sumelor ce se mențin nejustificat în conturile: 232 "Avansuri acordate pentru active fixe corporale", 234 "Avansuri acordate pentru active fixe necorporale", 401 "Furnizori", 404 "Furnizori de active fixe", 409 "Furnizori-debitori", 411 "Clienți", 4281 "Alte datorii în legătură cu personalul", 4282 "Alte creanțe în legătură cu personalul", 461 "Debitori", 462 "Creditori", 473 "Decontări din operațiuni în curs de clarificare" etc., urmărindu-se achitarea obligațiilor și încasarea creanțelor în lei și în valută, după caz.Sumele înregistrate în contul 473 "Decontări din operații în curs de clarificare" trebuie clarificate de către instituție în termenul cel mai scurt, în sold putând fi păstrate numai sumele ce se justifică în mod obiectiv;e) în situația în care operațiunile își extind efectele pe mai mulți ani, iar veniturile și cheltuielile trebuie să fie atribuite anului în care au fost realizate, se impune utilizarea conturilor 471 "Cheltuieli în avans" și 472 "Venituri în avans", după caz;f) înregistrarea dobânzilor de primit aferente disponibilităților pentru care Trezoreria Statului sau instituțiile de credit acordă dobânzi, potrivit legii (5187 = 448 sau 5187 = 766, după caz). Pentru dobânzile datorate de Trezoreria Statului se utilizează documentul "Situația dobânzilor acordate la data ...............", eliberat de unitățile Trezoreriei Statului.2.5.(1) Pentru ultima zi a perioadei de raportare se efectuează atât contabilizarea tranzacțiilor în valută, cât și evaluarea la cursul Băncii Naționale a României, utilizându-se:a) pentru contabilizarea tranzacțiilor efectuate în ultima zi a perioadei de raportare, cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară anterioară operațiunii, disponibil ca informație la momentul efectuării operațiunii (încasare, plată, emitere de documente);b) pentru evaluarea creanțelor și a datoriilor în valută, a disponibilităților în valută și a altor valori de trezorerie, cum sunt titlurile de stat în valută, acreditivele și depozitele în valută, existente în sold la sfârșitul lunii, cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ultima zi bancară a perioadei de raportare (afișat pe site-ul Băncii Naționale a României și al Ministerului Finanțelor Publice).2.5.(2) Pentru înregistrarea în contabilitatea instituțiilor publice a operațiunilor privind contribuția financiară nerambursabilă a Comunității Europene, precum și evaluarea elementelor monetare exprimate în euro, se aplică prevederile pct. 1.3 "Moneda și cursul de înregistrare" al cap. I "Dispoziții generale" din Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția fondurilor pentru care există reglementări specifice.2.6. Pentru realizarea cerinței prevăzute în funcțiunea contului 8067 "Angajamente legale", respectiv ca la finele anului soldul contului să reprezinte totalul angajamentelor rămase neachitate în limita creditelor bugetare aprobate sau a creditelor de angajament aprobate, se vor efectua următoarele:a) analiza și regularizarea sumelor reprezentând angajamente legale aferente drepturilor salariale ale personalului și obligațiilor aferente, astfel încât soldul contului să reflecte obligații rămase neachitate înscrise în documentele de lichidare înregistrate în conturile 421 "Personal - salarii datorate", 431 "Asigurări sociale", 437 "Asigurări pentru șomaj" etc., pentru care au fost prevăzute credite bugetare.Potrivit cerințelor contabilității de angajamente, cheltuielile de personal (salarii în bani și în natură și contribuțiile aferente acestora) se recunosc în perioada în care munca a fost prestată.Astfel, drepturile cuvenite și neachitate personalului, precum și contribuțiile aferente exercițiului bugetar, evidențiate în conturile precizate mai sus, pot depăși valoarea angajamentelor legale neachitate;b) analiza și regularizarea sumelor reprezentând angajamente legale individuale aferente bunurilor și serviciilor, astfel încât soldul contului să reflecte obligații rămase neachitate ce decurg din:– angajamente legale individuale încheiate cu furnizori și alți creditori, în limita creditelor bugetare aprobate și/sau a creditelor de angajament, care nu au fost materializate în bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului;– angajamente legale individuale încheiate cu furnizori și alți creditori, în limita creditelor bugetare aprobate și/sau a creditelor de angajament, materializate în bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate, care nu au fost achitate până la finele anului, evidențiate în conturile: 401 "Furnizori", 404 "Furnizori de active fixe", 408 "Furnizori - facturi nesosite" și 462 "Creditori".Potrivit cerințelor contabilității de angajamente, cheltuielile cu serviciile se recunosc în perioada când serviciile au fost prestate și lucrările executate, astfel încât facturile privind furnizarea de energie electrică, termică, apă, canal, salubritate, telefon etc., care reflectă consumuri aferente lunii decembrie și care au fost primite de instituțiile publice până la data întocmirii bilanțului, vor fi înregistrate în contabilitate în luna decembrie.Ca urmare a acestor înregistrări, obligațiile datorate furnizorilor și creditorilor evidențiate în conturile precizate mai sus pot depăși valoarea angajamentelor legale neachitate;c) analiza și regularizarea sumelor reprezentând pensii și ajutoare sociale stabilite conform legilor în vigoare, precum și cheltuielile cu dobânzile și alte cheltuieli aferente datoriei publice, care au fost înregistrate în contul 8067 "Angajamente legale", astfel încât soldul contului să reflecte obligații rămase neachitate înscrise în documentele de lichidare înregistrate în conturile contabile corespunzătoare, conform Planului de conturi pentru instituțiile publice.2.7.(1) Creditul de angajament reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în exercițiul bugetar, în limitele aprobate.Creditul de angajament rămas neangajat (în cazul în care valoarea angajamentelor legale încheiate în exercițiul bugetar este mai mică decât valoarea creditelor de angajament aprobată în acest exercițiu) va fi avut în vedere la elaborarea proiectului de buget pentru anii următori, până la finalizarea acțiunii multianuale, și poate fi angajat în exercițiile bugetare următoare, în condițiile legii.La finalizarea acțiunii multianuale, creditele de angajament angajate vor fi egale cu creditele bugetare, însumate corespunzător perioadei de implementare a programului/proiectului.2.7.(2) În situația în care pe parcursul derulării unui program multianual sunt necesare și cheltuieli pentru care se încheie contracte anuale, aceste cheltuieli se angajează în limita creditelor de angajament aprobate.2.8. În vederea prezentării unei imagini fidele asupra patrimoniului aflat în administrarea ordonatorului principal de credite, la întocmirea situațiilor financiare centralizate se vor avea în vedere următoarele:a) soldul contului 481 "Decontări între instituția superioară și instituțiile subordonate" și al contului 482 "Decontări între instituții subordonate", care evidențiază valoarea neamortizată a activelor fixe sau a stocurilor transferate cu titlu gratuit, se închide atât la instituția care a transferat, cât și la instituția care a primit bunurile, după amortizarea integrală a activului fix, după consumul stocurilor sau după casarea obiectelor de inventar respective, prin contul 117 "Rezultatul reportat".Soldul contului 481 "Decontări între instituția superioară și instituțiile subordonate", care evidențiază sumele transmise de instituția superioară către instituțiile din subordine pentru efectuarea unor cheltuieli aprobate, se închide la finele perioadei, atât la instituția care a transferat, cât și la instituția care a primit sumele, cu suma plăților efectuate, prin contul 117 "Rezultatul reportat". Sumele rămase neutilizate și restituite instituției superioare se înregistrează în debitul contului 481 la instituția subordonată și în creditul contului 481 la instituția superioară.Excepție fac instituțiile care și-au schimbat subordonarea în urma unor procese de reorganizare, în această situație conturile de decontări 481 și 482 închizându-se la momentul întocmirii bilanțului de închidere, conform termenelor prevăzute de actele normative prin care s-au aprobat reorganizările.Instituțiile publice implicate în astfel de operațiuni efectuează punctaje reciproce privind sumele înscrise în conturile de decontări, iar instituția care a primit bunurile și le-a consumat va solicita în scris instituției care le-a transferat închiderea contului de decontare;b) eliminarea conturilor 481 "Decontări între instituția superioară și instituțiile subordonate" și 482 "Decontări între instituții subordonate" din activele și datoriile bilanțului centralizat la nivelul instituției superioare pentru instituțiile subordonate;c) compensarea soldurilor creditoare și debitoare ale conturilor 117 "Rezultatul reportat" și 121 "Rezultatul patrimonial" la nivelul ordonatorului principal și secundar de credite, astfel încât în bilanțul și contul de rezultat patrimonial centralizate ale ordonatorului principal și secundar de credite conturile respective să prezinte numai sold creditor sau debitor;d) compensarea soldurilor creditoare și debitoare ale conturilor 117 "Rezultatul reportat" și 121 "Rezultatul patrimonial" la nivelul Ministerului Finanțelor Publice pentru bilanțul și contul de rezultat patrimonial agregate pe fiecare subsector al administrației publice și pe total administrație publică, astfel încât conturile respective să prezinte numai sold creditor sau debitor;e) opțional, se vor compensa soldurile conturilor privind taxa pe valoarea adăugată de plată, respectiv de recuperat.2.9.(1) Intrarea în patrimoniu a unui activ fix primit prin transfer cu titlu gratuit între instituții sau redistribuiri între unități aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite se înregistrează la valoarea rămasă neamortizată ori la valoarea justă în situația în care este complet amortizat.2.9.(2) Intrarea în patrimoniu a unui activ fix primit prin transfer cu titlu gratuit între instituții care nu se află în subordinea aceluiași ordonator de credite se înregistrează la valoarea justă.2.10. În bilanțul contabil încheiat la 31 decembrie 2011 următoarele conturi nu pot prezenta sold:2.10.(1) La instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat:– contul 5201 "Disponibil al bugetului de stat" (se închide cel puțin trimestrial prin debitul contului 121.09 "Rezultatul patrimonial - bugetul de stat" cu totalul veniturilor încasate, pe fiecare subdiviziune a clasificației bugetare pe care au fost evidențiate veniturile încasate);– contul 5121 "Conturi la bănci în lei" (cu excepția situațiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare);– contul 5124 "Conturi la bănci în valută" (cu excepția situațiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare);– contul 531 "Casa" (cu excepția situațiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare);– conturile 6xx "Cheltuieli ...................." (efectuate din finanțarea de la bugetul de stat) se închid prin debitul contului 121.01.01 "Rezultatul patrimonial - instituții publice finanțate integral din bugetul de stat";– conturile 6xx "Cheltuieli ...................." (efectuate din finanțarea de la bugetul asigurărilor sociale de stat) se închid prin debitul contului 121.03 "Rezultatul patrimonial - bugetul asigurărilor sociale de stat" la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații";– conturile 7xx "Venituri ...................." (ale bugetului de stat) se închid prin creditul contului 121.09 "Rezultatul patrimonial - bugetul de stat";– contul 7701 "Finanțarea de la bugetul de stat" se închide prin creditul contului 121.01.01 "Rezultatul patrimonial - instituții publice finanțate integral din bugetul de stat";– contul 7703 "Finanțarea de la bugetul asigurărilor sociale de stat" se închide prin creditul contului 121.03 "Rezultatul patrimonial - bugetul asigurărilor sociale de stat" la Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații;– conturile 7xx "Venituri ....................." (ale instituțiilor publice finanțate integral din bugetul de stat) se închid prin creditul contului 121.01.03 "Rezultatul patrimonial - alte venituri și finanțări din bugetul de stat", pentru sumele înregistrate în conturile de venituri ca urmare a unor operațiuni care nu au legătură cu finanțarea din bugetul de stat (bunuri primite cu titlu gratuit, plus de inventar, diferențe de curs favorabile etc.).2.10.(2) La unitățile administrativ-teritoriale:– contul 5211 "Disponibil al bugetului local";– contul 5212 "Rezultatul execuției bugetare din anul curent";– contul 531 "Casa" (cu excepția situațiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare);– contul 4687 "Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casa";– contul 5197 "Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă";– conturile 6xx "Cheltuieli ....................." (efectuate din finanțarea de la bugetul local) se închid prin debitul contului 121.01.02 "Rezultatul patrimonial - instituții publice finanțate integral din bugetul local" sau 121.02 "Rezultatul patrimonial - bugetul local" la stabilirea rezultatului patrimonial al bugetului local;– conturile 7xx "Venituri ....................." (ale bugetului local) se închid prin creditul contului 121.02 "Rezultatul patrimonial - bugetul local";– contul 7702 "Finanțarea de la bugetele locale" se închide prin creditul contului 121.01.02 "Rezultatul patrimonial - instituții publice finanțate integral din bugetul local";– conturile 7xx "Venituri ....................." (ale instituțiilor publice finanțate integral din bugetul local) se închid prin creditul contului 121.01.04 "Rezultatul patrimonial - alte venituri și finanțări din bugetul local", pentru sumele înregistrate în conturile de venituri ca urmare a unor operațiuni care nu au legătură cu finanțarea din bugetul local (bunuri primite cu titlu gratuit, plus de inventar, diferențe de curs favorabile etc.).2.10.(3) La instituțiile publice finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat:– contul 5251 "Disponibil al bugetului asigurărilor sociale de stat";– contul 5252 "Rezultatul execuției bugetare din anul curent";– contul 531 "Casa" (cu excepția situațiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare);– conturile 6xx "Cheltuieli ....................." (efectuate din finanțarea de la bugetul asigurărilor sociale de stat) se închid prin debitul contului 121.03 "Rezultatul patrimonial - bugetul asigurărilor sociale de stat";– conturile 7xx "Venituri ....................." (ale bugetului asigurărilor sociale de stat) se închid prin creditul contului 121.03 "Rezultatul patrimonial - bugetul asigurărilor sociale de stat";– contul 7703 "Finanțarea de la bugetul asigurărilor sociale de stat" se închide prin creditul contului 5251 "Disponibil al bugetului asigurărilor sociale de stat", cu totalul plăților nete de casă la Casa Națională de Pensii Publice și instituțiile subordonate.2.10.(4) La instituțiile publice finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj:– contul 531 "Casa" (cu excepția situațiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare);– contul 5741 "Disponibil din veniturile curente ale bugetului asigurărilor pentru șomaj";– contul 5742 "Rezultatul execuției bugetare din anul curent";– conturile 6xx "Cheltuieli ....................." (efectuate din finanțarea de la bugetul asigurărilor pentru șomaj) se închid prin debitul contului 121.04 "Rezultatul patrimonial - bugetul asigurărilor pentru șomaj";– conturile 7xx "Venituri ....................." (ale bugetului asigurărilor pentru șomaj) se închid prin creditul contului 121.04 "Rezultat patrimonial– bugetul asigurărilor pentru șomaj";– contul 7704 "Finanțarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj" se închide prin creditul contului 5741 "Disponibil din veniturile curente ale bugetului asigurărilor pentru șomaj", cu totalul plăților nete de casă.2.10.(5) La instituțiile publice finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate:– contul 531 "Casa" (cu excepția situațiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare);– contul 5711 "Disponibil din veniturile curente ale Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate";– contul 5712 "Rezultatul execuției bugetare din anul curent";– conturile 6xx "Cheltuieli ....................." (efectuate din finanțarea de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate) se închid prin debitul contului 121.05 "Rezultatul patrimonial - bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate";– conturile 7xx "Venituri ....................." (ale bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate) se închid prin creditul contului 121.05 "Rezultatul patrimonial - bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate";– contul 7705 "Finanțarea din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate" se închide prin creditul contului 5711 "Disponibil din veniturile curente ale Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate", cu totalul plăților nete de casă.2.10.(6) La instituțiile publice și activitățile finanțate integral din venituri proprii sau instituțiile publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la buget (de stat, local, asigurări sociale, sănătate, șomaj):– contul 531 "Casa" (cu excepția situațiilor prevăzute de Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare);– conturile 6xx "Cheltuieli ....................." (efectuate din venituri proprii sau venituri proprii și subvenții) se închid prin debitul contului 121.10 "Rezultatul patrimonial - instituții publice și activități finanțate integral sau parțial din venituri proprii";– conturile 7xx "Venituri ....................." (venituri proprii sau venituri proprii și subvenții) se închid prin creditul contului 121.10 "Rezultatul patrimonial - instituții publice și activități finanțate integral sau parțial din venituri proprii".2.10.(7) În contabilitatea Trezoreriei Centrale:– contul 7709 "Finanțarea de la bugetul Trezoreriei Statului" se închide prin creditul contului 5241 "Disponibil al bugetului Trezoreriei Statului" (cu totalul plăților nete de casă, prin atribuirea unui cod aleatoriu pentru creditul contului 5241 "Disponibil al bugetului Trezoreriei Statului", și nu pe fiecare subdiviziune a clasificației bugetare pe care au fost evidențiate veniturile încasate).2.11.(1) La data de 31 decembrie 2011, instituțiile publice implicate vor efectua o inventariere a datoriilor reprezentând sume prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, a căror plată se va efectua eșalonat în perioada 2012-2016, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. Aceste datorii vor fi înregistrate în contabilitate ca provizioane, potrivit cap. III "Prevederi referitoare la elementele de bilanț" pct. 3 "Provizioane" din Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
    6812 “Cheltuieli operaționale privind provizioanele”=1511 “Provizioane pentru litigii”
    2.11.(2) Soldul contului 1511 "Provizioane pentru litigii", reprezentând operațiunea prevăzută la pct. 2.11.(1), se raportează în "Bilanț" (cod 01) la datorii necurente, rândul 55 "Provizioane".Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să constituie cea mai bună estimare la data bilanțului a costurilor necesare stingerii obligației curente.Provizionul va fi utilizat numai pentru scopul pentru care a fost inițial recunoscut.2.11.(3) Sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar se vor înregistra în contabilitatea instituțiilor publice la momentul plății acestora, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație.Provizioanele trebuie revizuite la data fiecărui bilanț și ajustate pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă.În cazul în care pentru stingerea unei obligații nu mai este probabilă o ieșire de resurse sau ieșirea de resurse a avut loc, provizionul trebuie anulat prin reluare la venituri, astfel:
    1511 “Provizioane pentru litigii”=7812 “Venituri din provizioane”
    2.11.(4) Pentru procesele în curs de derulare, atunci când nu sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea unui provizion, instituțiile publice în cauză vor evidenția datorii contingente. În acest sens, în Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările și completările ulterioare, se introduce contul în afara bilanțului 8082 "Datorii contingente", cu următoarea funcțiune:Cu ajutorul acestui cont se va ține evidența datoriilor contingente.În debitul contului se evidențiază valoarea datoriilor contingente înregistrate, iar în credit, a celor scoase din conturile extrabilanțiere.Soldul contului reprezintă valoarea datoriilor contingente existente.2.12. Din Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2012, se elimină contul 1399 "Alte fonduri", cont ce a fost utilizat pentru evidențierea fondurilor constituite în afara bugetului local până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011.2.13. Sumele alocate autorităților administrației publice locale de la bugetul de stat pentru efectuarea cheltuielilor cu reabilitarea termică la blocurile de locuințe, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările ulterioare, se înregistrează astfel:a) investițiile efectuate de autoritățile locale:
    231 “Active fixe corporale în curs de execuție”=404 “Furnizori de active fixe”
    b) transferul investițiilor către beneficiari, reprezentând valoarea lucrărilor de intervenție pentru izolarea termică a blocurilor de locuințe având ca scop creșterea performanței energetice, se înregistrează astfel:
    658 “Alte cheltuieli operaționale”=231 “Active fixe corporale în curs de execuție”
    2.14. Instituțiile publice care derulează operațiuni în asocieri în participație procedează astfel: cheltuielile și veniturile determinate de operațiile asocierilor în participație se contabilizează distinct de către unul din asociați, conform prevederilor din contractul de asociere.La sfârșitul perioadei de raportare, cheltuielile și veniturile înregistrate pe naturi se transmit pe bază de decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie.La data bilanțului, bunurile de natura stocurilor, creanțele, disponibilitățile, precum și datoriile asocierii în participație se înscriu în situațiile financiare anuale ale asociatului care conduce evidența asocierii.Evidența decontărilor din operații în participație, a decontării cheltuielilor și veniturilor realizate din operații în participație, precum și a sumelor virate între coparticipanți se efectuează cu ajutorul contului 483 "Decontări din operații în participație".La nivelul unităților administrativ-teritoriale, cheltuielile și veniturile primite prin transfer din operații în participație prin contul 483 "Decontări din operații în participație" se închid prin contul 121.02 "Rezultatul patrimonial - bugetul local".2.15. Înregistrarea în contabilitate a operațiunilor privind finanțarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează astfel:a) înregistrarea tichetului valoric aferent Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național:
    5328 “Alte valori”=779 “Venituri din bunuri și servicii primate cu titlu gratuit”(cu valoarea înscrisă pe tichet)
    b) înregistrarea activului fix pe baza facturii emise de furnizor:
    2133 “Mijloace de transport”=404 “Furnizori de active fixe”(cu valoarea totală a activului fix)
    c) plata furnizorului:– prin utilizarea tichetului valoric:
    404 “Furnizori de active fixe”=5328 “Alte valori”(cu valoarea înscrisă pe tichet)
    – plata diferenței:
    404 “Furnizori de active fixe”=%5XX “Disponibil……..”(cu diferența dintre valoarea facturii și valoarea înscrisă pe tichet)
    770 “Finanțarea de la buget”
    2.16. În aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 803/2011 privind alocarea pe ordonatori principali de credite a unor sume prevăzute prin dispozițiile art. 71 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 și unele măsuri financiare, precum și pentru aprobarea modului de gestionare a acestora, înregistrarea în contabilitatea Autorității de certificare și plată și a autorităților de management a principalelor operațiuni se efectuează astfel:2.16.(1) La Autoritatea de certificare și plată:a) încasarea sumelor transferate de Direcția generală trezorerie și datorie publică în contul 54.01.03.00, reprezentând sume alocate temporar din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului:
    5591.3 “Disponibil de la buget reprezentând vărsăminte din privatizare în cazul indisponibilităților temporare pentru programele operaționale”=5191 “Împrumuturi pe termen scurt”
    b) virarea sumelor din conturile de disponibil 54.01.03.01-07 în conturile de disponibil ale autorităților de management:
    4572.3 “Sume avansate autorităților de management din vărsăminte din privatizare”=5591.3.01-07 “Disponibil de la buget reprezentând vărsăminte din privatizare în cazul indisponibilităților temporare pentru programele operaționale”
    c) înregistrarea declarației de cheltuieli cuprinzând cheltuieli autorizate de autoritățile de management:
    474 “Sume în curs de certificare/declarare Comisiei Europene”=4572.3 “Sume avansate autorităților de management din vărsăminte din privatizare”
    d) virarea sumelor din contul 54.01.03.00 în contul 65.01.01 "Disponibil în lei din vărsăminte din privatizare", reprezentând reconstituirea vărsămintelor din privatizare ca urmare a sumelor primite de la Comisia Europeană:
    5191 “Împrumuturi pe termen scurt”=5591.3 “Disponibil de la buget reprezentând vărsăminte din privatizare în cazul indisponibilităților temporare pentru programele operaționale”
    e) stingerea împrumutului primit din venituri din privatizare în baza notificării primite de la autoritățile de management ca urmare a transferului de sume în contul 65.01.01 "Disponibil în lei din vărsăminte din privatizare", în limita disponibilităților de credite bugetare:
    5191 “Împrumuturi pe termen scurt”=4554 “Sume de restituit bugetului (prefinanțare, cofinanțare, indisponibilitățile temporare de fonduri de la CE)”
    2.16.(2) La Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de management a Programului operațional Transport - plăți directe:a) încasarea sumelor de la Autoritatea de certificare și plată în contul 54.01.06.06, reprezentând alocare temporară din vărsăminte din privatizare:
    5591.3 “Disponibil de la buget reprezentând vărsăminte din privatizare în cazul indisponibilităților temporare pentru programele operaționale”=4516 “Sume avansate de autoritățile de certificare - Instrumente structurale, fonduri de la buget și alte fonduri”
    b) înregistrarea creanțelor cu Comisia Europeană și a sumelor datorate beneficiarilor/bugetelor din care au fost efectuate inițial cheltuielile:
    4505 “Sume de primit de la CE reprezentând venituri ale bugetului general consolidat”(4507 “Sume de primit de la CE datorate altor beneficiari)”=4555 “Sume de restituit bugetului din sume primite de la CE în contul plăților efectuate”(4544 Sume datorate beneficiarilor - ONG-uri, societăți comerciale etc.4546 "Sume datorate beneficiarilor - instituții publice")
    c) virarea sumelor în conturile beneficiarilor/conturile de venituri ale bugetelor din care au fost efectuate inițial cheltuielile, ca urmare a autorizării acestora:
    4555 “Sume de restituit bugetului din sume primite de la CE în contul plăților efectuate”(4544 “Sume datorate beneficiarilor - ONG-uri, societăți comerciale etc.”4546 “Sume datorate beneficiarilor - instituții publice”=5591 “Disponibil în lei de la buget reprezentând prefinanțări și fonduri în cazul indisponibilităților temporare aferente programelor/proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile”
    d) Stingerea creanțelor cu Comisia Europeană:
    476 “Sume în curs de declarare autorităților de certificare”=4505 “Sume de primit de la CE reprezentând venituri ale bugetului general consolidat”(4507 “Sume de primit de la CE datorate altor beneficiari”)
    e) transmiterea declarației de cheltuieli Autorității de certificare și plată:
    4516 “Sume avansate de autoritățile de certificare - Instrumente structurale, fonduri de la buget și alte fonduri”=476 “Sume în curs de declarare autorităților de certificare”
    f) virarea sumelor în contul 65.01.01 "Disponibil în lei din vărsăminte din privatizare", deschis la Trezoreria Operativă Centrală, ca urmare a notificării primite de la Autoritatea de certificare și plată, în situația în care sumele rambursate de Comisia Europeană nu acoperă integral suma primită de fiecare ordonator de credite cu rol de autoritate de management:
    678 “Transferuri pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile și fonduri de la buget”=7701 “Finanțarea de la bugetul de stat”
    2.16.(3) La autoritățile de management - plăți indirecte:a) încasarea sumelor de la Autoritatea de certificare și plată în conturile 54.01.06.01...54.01.06.05 și 54.01.06.07, reprezentând alocare temporară din vărsăminte din privatizare:
    5151.1 “Disponibil în lei din fonduri externe nerambursabile, prefinanțare și fondul de indisponibilități temporare de la bugetul de stat pentru finanțarea programelor operaționale”=4516.3 “Sume avansate de autoritățile de certificare din vărsăminte din privatizare”
    b) transmiterea declarației de cheltuieli Autorității de certificare și plată:
    4516.3 “Sume avansate de autoritățile de certificare din vărsăminte din privatizare”=476 “Sume în curs de declarare autorităților de certificare”
    c) virarea sumelor în contul 65.01.01 "Disponibil în lei din vărsăminte din privatizare", deschis la Trezoreria Operativă Centrală, ca urmare a notificării primite de la Autoritatea de certificare și plată, în situația în care sumele rambursate de Comisia Europeană nu acoperă integral suma primită de fiecare ordonator de credite cu rol de autoritate de management:
    678 “Transferuri pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile și fonduri de la buget”=7701 “Finanțarea de la bugetul de stat”
    2.17. Instituțiile publice care au calitatea de creditori bugetari ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru șomaj, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și ai bugetelor locale, după caz, vor avea în vedere următoarele:2.17.(1) Fondul de garanție constituit în baza prevederilor art. 29 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, evidențiat în trezorerie cu ajutorul contului 50.82 "Disponibil din garanții constituite conform prevederilor Ordonanței de urgență nr. 77/2009 și altor acte normative", se înregistrează în contul în afara bilanțului 8039 "Alte valori în afara bilanțului", cont ce se raportează la rândul 08 în formularul "Situația sumelor evidențiate în conturi în afara bilanțului rezultate din operațiuni ce decurg din administrarea veniturilor bugetului general consolidat" (anexa 32 la situațiile financiare).2.17.(2) Veniturile încasate la bugetul de stat pe codul de înregistrare fiscală atribuit Trezoreriei Statului provenite de la ambasade și reprezentanțe se înregistrează în contabilitatea creanțelor bugetare la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, astfel:
    5201 “Disponibil al bugetului de stat"/analitic distinct: cod bugetar”=7XX “Venituri... ”/analitic distinct: cod bugetar
    2.17.(3) Înregistrarea operațiunilor referitoare la debitorii solidari conform prevederilor art. 137 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare:a) stornarea creanței înregistrate pe seama debitorului insolvabil:– dacă provine din anul curent:
    463 “Creanțe ale bugetului de stat"/analitic distinct: cod bugetar(464 “Creanțe ale bugetului local"/analitic distinct: cod bugetar)=7XX “Venituri... ”/analitic distinct: cod bugetar
    sau
    7XX “Venituri fiscale" analitic distinct: cod bugetar=463 “Creanțe ale bugetului de stat”/analitic distinct: cod bugetar(464 “Creanțe ale bugetului local”/analitic distinct: cod bugetar)
    – dacă provine din anii precedenți:
    117.09 “Rezultatul reportat - bugetul de stat”=463 “Creanțe ale bugetului de stat"/analitic distinct: cod bugetar(464 “Creanțe ale bugetului local”/analitic distinct: cod bugetar)
    concomitent:b) înregistrarea debitorului insolvabil în debitul contului în afara bilanțului 8058 "Creanțe fiscale pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului";c) înregistrarea creanței și a venitului pe seama debitorului solidar care deține mai multe venituri sau bunuri urmăribile:
    463 “Creanțe ale bugetului de stat”/analitic distinct: cod bugetar(464 “Creanțe ale bugetului local”/analitic distinct: cod bugetar)=7XX “Venituri fiscale.....”/analitic distinct: cod bugetar
    2.17.(4) La data bilanțului, evaluarea creanțelor se face la valoarea lor probabilă de încasare. Diferențele constatate în minus dintre valoarea de inventar stabilită la inventariere și valoarea contabilă netă a creanțelor se înregistrează în contabilitate pe seama ajustărilor pentru depreciere.Instituțiile publice pot înregistra ajustări pentru deprecierea creanțelor bugetare la sfârșitul exercițiului financiar, pe seama cheltuielilor, astfel:a) constituirea sau majorarea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor bugetare:
    6814 “Cheltuieli operaționale privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante”=497 “Ajustări pentru deprecierea creanțelor bugetare”
    b) diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor bugetare:
    497 “Ajustări pentru deprecierea creanțelor bugetare”=7814 “Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante”
    2.17.(5) Executarea silită încetează în situațiile prevăzute la art. 148 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.În cazul debitorilor aflați sub incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, măsurile de executare silită nu încetează, ci acestea se suspendă de la data deschiderii procedurii.Astfel, valorile materiale supuse sechestrului pentru categoria debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, rămân evidențiate în continuare în contabilitatea creanțelor bugetare, înregistrate în debitul contului 8047 "Valori materiale supuse sechestrului", până la ridicarea sechestrului, în condițiile legii.2.17.(6) Pierderile din creanțe bugetare, care se înregistrează ca urmare a scăderii din evidență a creanțelor neîncasate în contul 654 "Pierderi din creanțe și debitori diverși", sunt pierderile cauzate de situațiile precizate în Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel: în cazul debitorilor declarați insolvabili, dacă la sfârșitul perioadei de prescripție nu se constată dobândirea unor bunuri sau venituri urmăribile. În această situație, organele de executare vor proceda la scăderea creanțelor fiscale din evidența analitică pe plătitor. Scăderea se face și în cursul perioadei de prescripție, în cazul debitorilor persoane fizice decedați sau dispăruți pentru care nu există moștenitori care au acceptat succesiunea.2.18. Pentru efectuarea de către Ministerul Finanțelor Publice a operațiunilor de consolidare a execuției bugetare, respectiv a eliminării transferurilor de sume dintre două bugete componente ale bugetului general consolidat, cu scopul evitării dublei evidențieri a acestora, instituțiile publice care au avut prevăzute în bugetul aprobat credite bugetare la titlul VII "Transferuri între unități ale administrației publice" vor avea în vedere efectuarea de punctaje reciproce cu instituțiile publice care au primit sumele, astfel încât să fie asigurată concordanța dintre datele raportate în conturile de execuție bugetară în cadrul aceleiași perioade de raportare.
     +  Capitolul III Reflectarea în contabilitatea instituțiilor publice a operațiunilor privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, cuprinse în Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2011, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.985/2011, cu modificările ulterioare3.1. La unitățile administrativ-teritoriale, reflectarea în contabilitate a operațiunilor cuprinse în cap. IV "Încheierea execuției bugetelor locale și operațiuni specifice unităților administrativ-teritoriale"3.1.(1) În situația în care veniturile încasate de bugetul local, exclusiv sumele primite din excedentul anului precedent, sunt mai mari decât plățile efectuate din bugetul local:a) reîntregirea excedentului anului precedent al unității administrativ-teritoriale cu sumele virate în cursul anului 2011 pentru acoperirea golurilor temporare de casă:
    5197 “Sume primite din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă”/analitic distinct: - secțiunea de funcționare - secțiunea de dezvoltare=5211 “Disponibil al bugetului local"/analitic distinct: - secțiunea de funcționare - secțiunea de dezvoltare”
    concomitent:
    5213 “Rezultatul execuției bugetare din anii precedenți”=4687 “Sume acordate din excedentul anului precedent pentru acoperirea golurilor temporare de casă"/analitic distinct: - secțiunea de funcționare - secțiunea de dezvoltare”