HOTĂRÂRE nr. 611 din 4 iunie 2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 14 iulie 2008



    Notă
    Art. 614 din Partea a IX-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019 prevede:  +  Articolul 614(1) Condițiile de vechime în specialitate prevăzute la art. 468 alin. (1) lit. a), precum și condițiile prevăzute la art. 394 alin. (4) lit. c) și art. 465 alin. (3) nu se aplică funcționarilor publici care au îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice la data numirii în funcția publică.(2) Condițiile de vechime în specialitate prevăzute la art. 468 alin. (1) lit. a) și c) și art. 479 alin. (1) lit. a), precum și condițiile de studii prevăzute la art. 394 alin. (4) lit. c) nu se aplică pentru candidații la concursurile de recrutare și promovare în funcția publică pentru care a fost demarată procedura de organizare și desfășurare în condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, cu modificările și completările ulterioare, la data intrării în vigoare a prezentului cod.(3) Durata perioadei de stagiu prevăzută la art. 474 alin. (2) nu se aplică pentru funcționarii publici numiți în funcțiile publice de debutant anterior intrării în vigoare a prezentului cod, pentru care se aplică dispozițiile legale în vigoare la data numirii în funcția publică.(4) În situația în care condițiile de ocupare a unor funcții publice, prevăzute de prezentul cod, sunt modificate, acestea se consideră îndeplinite de către funcționarii publici care la data numirii în funcția publică îndeplineau condițiile prevăzute de lege.
    Articolele 394, 465, 468, 474, 479 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019 prevăd:  +  Articolul 394 Ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici(1) Înalții funcționari publici realizează managementul de nivel superior în autoritățile și instituțiile publice.(2) Ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici, cu excepția celor din categoria înalților funcționari publici parlamentari, se face prin:a) concursul organizat în condițiile prevăzute la art. 467;b) concursul de promovare organizat în condițiile prevăzute la art. 483;c) mobilitate, în condițiile prevăzute la art. 503;d) exercitare cu caracter temporar, în condițiile prevăzute la art. 509;e) redistribuire din corpul de rezervă al funcționarilor publici.(3) Decizia privind alegerea uneia dintre modalitățile de ocupare a funcției publice din categoria înalților funcționari publici prevăzute la alin. (2) aparține persoanei care are competența de numire în funcția publică, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice în cadrul căreia se află funcția publică vacantă.(4) Pentru a ocupa, în condițiile alin. (2) lit. a) și b), o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) condițiile prevăzute la art. 465;b) să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;c) să fie absolvent cu diplomă al studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;d) să fi absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, organizate de Institutul Național de Administrație ori să fi exercitat un mandat complet de parlamentar;e) să aibă cel puțin 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;f) să promoveze concursul organizat în condițiile prevăzute la art. 467 sau art. 483.  +  Articolul 465 Condiții de ocupare a unei funcții publice(1) Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:a) are cetățenia română și domiciliul în România;b) cunoaște limba română, scris și vorbit;c) are vârsta de minimum 18 ani împliniți;d) are capacitate deplină de exercițiu;e) este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii;f) îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice;g) îndeplinește condițiile specifice, conform fișei postului, pentru ocuparea funcției publice;h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile legii;j) nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;k) nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.(2) În cazul în care printre condițiile specifice prevăzute la alin. (1) lit. g) este stabilită și obținerea unui/unei aviz/autorizații prevăzut/prevăzute de lege, această condiție se îndeplinește cu respectarea prevederilor legislației specifice cu privire la îndeplinirea condiției.(3) Pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fie absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) și de la art. 387, funcțiile publice de conducere de la nivelul autorităților administrației publice locale organizate la nivelul comunelor și orașelor pot fi ocupate, prin concurs organizat în condițiile legii, de persoane care au studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă sau studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice.  +  Articolul 468 Condiții de vechime în specialitatea studiilor la ocuparea funcțiilor publice de execuție și de conducere(1) Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcțiilor publice de execuție se stabilesc astfel:a) un an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent;b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional principal;c) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție de grad profesional superior.(2) Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcțiilor publice de conducere se stabilesc astfel:a) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de șef birou, șef serviciu și secretar general al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice echivalente acestora;b) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcției publice de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a).  +  Articolul 474 Perioada de stagiu(1) Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practică a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.(2) Durata perioadei de stagiu este de un an.  +  Articolul 479 Condiții pentru concursul sau examenul de promovare în grad profesional(1) Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în grad profesional, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;b) să fi obținut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecționare, seminare, conferințe, schimburi de experiență sau vizite de studiu, în condițiile legii sau să fi urmat o formă de perfecționare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate;c) să fi obținut cel puțin calificativul „bine“ la evaluarea performanțelor individuale în ultimii 2 ani de activitate;d) să nu aibă o sancțiune disciplinară neradiată în condițiile prezentului cod.(2) Constituie vechime în grad profesional vechimea definită potrivit art. 424 alin. (6), precum și cea prevăzută la art. 502 alin. (7), art. 509 alin. (5), art. 513 alin. (3), art. 514 alin. (4) și art. 527 alin. (3).
    Art. 617 din Partea a IX-a din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 5 iulie 2019 prevede:  +  Articolul 617(1) Concursurile de recrutare, respectiv promovare pentru care a fost demarată procedura de organizare și desfășurare până la data intrării în vigoare a prezentului cod se desfășoară în continuare potrivit legii în vigoare la data solicitării avizului, respectiv înștiințării Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare.(2) Concursurile de recrutare și promovare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere și de execuție organizate potrivit art. 618 se desfășoară cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare.(3) Concursurile de recrutare și promovare pentru ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici organizate potrivit art. 618, până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 619 alin. (10), se desfășoară cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 341/2007, cu modificările și completările ulterioare.(4) Concursurile de recrutare și promovare a personalului contractual pentru care a fost demarată procedura de organizare și desfășurare până la data intrării în vigoare a prezentului cod se desfășoară în continuare potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.(5) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod, Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 341/2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se pun în acord cu prevederile prezentului cod.(6) Litigiile aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, în cadrul cărora Agenția Națională a Funcționarilor Publici este parte, se continuă de către aceasta.
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. VII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Titlul I Dispoziții generale privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici  +  Articolul 1Prezenta hotărâre reglementează organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.  +  Articolul 2Cariera în funcția publică cuprinde ansamblul situațiilor juridice și efectele produse, care intervin de la data nașterii raportului de serviciu al funcționarului public până în momentul încetării acestui raport, în condițiile legii.  +  Articolul 3În sensul prezentei hotărâri, termenii și noțiunile folosite au următoarele semnificații:a) comisie de concurs - organ colegial special constituit în vederea luării unei decizii, conform legii, asupra rezultatelor desfășurării procedurilor de recrutare și selecție, precum și de promovare a funcționarilor publici;b) comisie de soluționare a contestațiilor - organ colegial special constituit în vederea luării unei decizii, conform legii, în urma solicitării primite din partea unuia sau mai multor candidați la ocuparea unei funcții publice, prin recrutare ori promovare, asupra menținerii sau, după caz, modificării rezultatelor stabilite de comisia de concurs;c) dezvoltarea carierei - evoluția ansamblului situațiilor juridice și efectelor produse, prin mobilitate și promovare într-o funcție publică superioară, care intervin de la data nașterii raportului de serviciu al funcționarului public și până în momentul încetării acestui raport; (la 01-01-2011, Litera c) a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. 43, Cap. IV din LEGEA-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 28 decembrie 2010. ) d) abrogată. (la 21-07-2020, Litera d) din Articolul 3 , Titlul I a fost abrogată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 ) e) abrogată. (la 21-07-2020, Litera e) din Articolul 3 , Titlul I a fost abrogată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 ) e^1) expert - persoana care are pregătire de specialitate atestată, potrivit legii, în domeniul în care se testează competențele specifice ale candidatului prin proba suplimentară prevăzută la art. 31 alin. (4) din prezenta hotărâre și care poate fi funcționar public desemnat de conducătorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului din cadrul acesteia sau din cadrul autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul ori persoana cu care autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului a contractat servicii de consultanță; (la 19-10-2017, Articolul 3 din Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 761 din 11 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 19 octombrie 2017 ) e^2) locul desfășurării concursului - sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului; (la 19-10-2017, Articolul 3 din Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 761 din 11 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 19 octombrie 2017 ) e^3) locația de desfășurare a probelor de concurs - spațiul precis determinat de desfășurare a probelor de concurs, care poate fi locul de desfășurare a concursului sau un alt spațiu care să asigure condiții optime de desfășurare a probelor de concurs. (la 19-10-2017, Articolul 3 din Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 761 din 11 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 19 octombrie 2017 ) f) abrogată. (la 21-07-2020, Litera f) din Articolul 3 , Titlul I a fost abrogată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 ) g) promovare - modalitatea de dezvoltare a carierei funcționarilor publici prin ocuparea unei funcții publice de nivel superior celei deținute ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și a promovării concursului sau examenului organizat în vederea promovării;h) abrogată. (la 13-03-2019, Litera h) din Articolul 3 , Titlul I a fost abrogată de Punctul 1, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 132 din 5 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 13 martie 2019 ) i) recrutare - ansamblul proceselor și procedurilor aplicate de autoritățile și instituțiile publice, conform competențelor prevăzute de lege în organizarea și desfășurarea concursurilor, destinate identificării și atragerii de candidați în vederea ocupării posturilor vacante sau, după caz, temporar vacante;j) selecție - ansamblul proceselor și procedurilor aplicate conform atribuțiilor prevăzute de lege, de către comisiile de concurs și comisiile de soluționare a contestațiilor, în cazul concursurilor de recrutare, respectiv de către reprezentanții desemnați ai autorităților și instituțiilor publice, în cazul promovării rapide, destinate evaluării candidaturilor depuse și a candidaților pentru ocuparea posturilor vacante, temporar vacante sau în vederea promovării;k) stagiu - etapa din cariera funcționarului public stabilită conform legii și cuprinsă între data numirii ca funcționar public debutant, în urma promovării concursului de recrutare, și data numirii ca funcționar public definitiv;l) abrogată. (la 21-07-2020, Litera l) din Articolul 3 , Titlul I a fost abrogată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 4Principiile care stau la baza organizării și dezvoltării carierei funcționarului public sunt:a) competența, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să promoveze într-o funcție publică trebuie să dețină și să confirme cunoștințele și aptitudinile necesare exercitării funcției publice respective;b) competiția, principiu potrivit căruia confirmarea cunoștințelor și aptitudinilor necesare exercitării unei funcții publice se face prin concurs sau examen;c) egalitatea de șanse, principiu potrivit căruia este recunoscută vocația la carieră în funcția publică a oricărei persoane care îndeplinește condițiile stabilite potrivit legii;d) profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcției publice se face prin îndeplinirea în mod eficient a atribuțiilor care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, în limitele prevăzute de dispozițiile legale care reglementează atribuțiile respective;e) motivarea, principiu potrivit căruia, în vederea dezvoltării carierei funcționarilor publici, autoritățile și instituțiile publice au obligația să identifice și să aplice, în condițiile legii, instrumente de motivare financiară și nonfinanciară a funcționarilor publici, precum și să sprijine inițiativele privind dezvoltarea profesională individuală a acestora;f) transparența, principiu potrivit căruia autoritățile și instituțiile publice au obligația de a pune la dispoziție tuturor celor interesați informațiile de interes public referitoare la cariera în funcția publică.  +  Titlul II Organizarea carierei funcționarilor publici  +  Capitolul I Dispoziții generale privind managementul carierei în funcția publică  +  Articolul 5Managementul carierei în funcția publică se asigură de către:a) Agenția Națională a Funcționarilor Publici, denumită în continuare Agenția, prin elaborarea cadrului legal, a politicilor și a instrumentelor necesare planificării, organizării și dezvoltării carierei în funcția publică, precum și prin monitorizarea și controlul implementării acestora, în condițiile legii;b) autoritățile și instituțiile publice, prin elaborarea politicilor și instrumentelor interne de gestiune și planificare a resurselor umane, aplicarea principiilor egalității de șanse, motivării și transparenței;c) funcționarul public, prin îmbunătățirea performanțelor profesionale și a perfecționării continue în vederea dezvoltării profesionale individuale.  +  Articolul 6Instrumentele de planificare privind dezvoltarea carierei în funcția publică sunt:a) abrogată. (la 13-03-2019, Litera a) din Articolul 6 , Capitolul I , Titlul II a fost abrogată de Punctul 2, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 132 din 5 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 13 martie 2019 ) b) instrumentele interne de gestiune și planificare a resurselor umane din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice;c) planul de perfecționare profesională a funcționarilor publici. (la 21-07-2020, Litera c) din Articolul 6 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 7Ocuparea funcțiilor publice se face potrivit legii. (la 13-03-2019, Articolul 7 din Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 132 din 5 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 13 martie 2019 )  +  Articolul 8Abrogat. (la 13-03-2019, Articolul 8 din Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 4, Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 132 din 5 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 13 martie 2019 )  +  Articolul 9(1) Postul aferent unei funcții publice reprezintă suma atribuțiilor stabilite unei poziții din structura unei autorități sau instituții publice.(2) Posturile aferente funcțiilor publice și repartizarea lor pe compartimente se stabilesc pe baza:a) atribuțiilor și funcțiilor stabilite prin acte normative pentru autoritatea sau instituția publică respectivă;b) structurii organizatorice aprobate;c) activităților care implică exercitarea prerogativelor de putere publică.  +  Articolul 10(1) Fișa postului aferentă unei funcții publice definește și delimitează, în principal, următoarele elemente:a) contribuția la realizarea scopurilor, funcțiilor, atribuțiilor și obiectivelor instituției;b) conținutul și rezultatele preconizate ale muncii care va fi prestată;c) limitele de autoritate aferente exercitării funcției publice;d) cerințele și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a ocupa postul respectiv.(2) Principalele elemente care trebuie avute în vedere la întocmirea fișei postului sunt cuprinse în modelul prevăzut în anexa nr. 1.  +  Articolul 11(1) Intrarea în corpul funcționarilor publici se face prin concurs de recrutare, organizat potrivit prevederilor prezentei hotărâri sau potrivit reglementărilor aplicabile persoanelor care ocupă o funcție publică specifică de manager public. (2) Concursul de recrutare se organizează în vederea ocupării unei funcții publice pe perioadă nedeterminată.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul funcțiilor publice de execuție temporar vacante, concursul de recrutare se poate organiza și în vederea ocupării unei funcții publice de execuție pe perioadă determinată. Persoana care are competența de numire în funcția publică poate transforma funcția publică temporar vacantă pe o perioadă de cel puțin o lună, în condițiile prevăzute la art. 375 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.(4) În situația în care concursul de recrutare se organizează în vederea ocupării, pe o perioadă determinată, a unei funcții publice de execuție cu grad profesional debutant, candidatului declarat admis îi va fi aplicabil regimul funcționarilor publici debutanți pe durata perioadei de stagiu prevăzută de lege. La finalizarea perioadei de stagiu se aplică dispozițiile legale, pe baza rezultatului evaluării activității. În situația numirii ca funcționar public de execuție definitiv a funcționarului public care ocupă o funcție publică temporar vacantă postul aferent funcției publice se transformă până la data încetării raporturilor de serviciu ale funcționarului public numit pe perioadă determinată. (la 21-07-2020, Articolul 11 din Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 12Funcționarii publici care intră în corpul funcționarilor publici pe o funcție publică de execuție cu grad profesional debutant efectuează o perioadă de stagiu, în condițiile legii, în scopul cunoașterii activității și a obiectivelor autorității sau instituției publice, precum și în scopul deprinderii abilităților specifice exercitării funcției publice.  +  Articolul 13Abrogat. (la 21-07-2020, Articolul 13 din Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 14Promovarea reprezintă modalitatea de dezvoltare a carierei funcționarilor publici prin ocuparea, în condițiile legii, ca urmare a promovării concursului sau examenului organizat în acest sens, a:a) unei funcții publice cu grad profesional superior celui deținut anterior promovării;b) unei funcții publice dintr-o clasă superioară;c) unei funcții publice de conducere.  +  Articolul 15Abrogat. (la 21-07-2020, Articolul 15 din Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Capitolul II Organizarea concursului de recrutare a funcționarilor publici  +  Secţiunea 1 Dispoziții generale privind organizarea concursului de recrutare a funcționarilor publici  +  Articolul 16Organizarea concursului presupune derularea etapelor cuprinse între înștiințarea Agenției și asigurarea publicității concursului, în condițiile legii. (la 21-07-2020, Articolul 16 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 17Recrutarea funcționarilor publici se face prin concurs organizat în condițiile legii. (la 21-07-2020, Articolul 17 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 18Abrogat. (la 21-07-2020, Articolul 18 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 19Concursurile de recrutare pentru funcțiile publice vacante din autoritățile și instituțiile publice sunt organizate și se desfășoară, în condițiile legii, de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, ai căror conducători au competența de numire în funcțiile publice pentru care se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante și de execuție vacante și temporar vacante. (la 21-07-2020, Articolul 19 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 20(1) Condițiile specifice de participare la concursul de recrutare pentru ocuparea fiecărei funcții publice vacante se stabilesc pe baza fișei postului corespunzătoare acesteia. (la 21-07-2020, Alineatul (1) din Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 ) (2) Condițiile specifice referitoare la studiile necesare pentru ocuparea funcțiilor publice vacante din clasele I și a II-a se stabilesc în conformitate cu nomenclatoarele domeniilor și specializărilor din învățământul universitar de lungă durată și scurtă durată, respectiv nomenclatoarele domeniilor de studii universitare de licență și specializărilor și programelor de studii din cadrul acestora. (la 02-10-2008, Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.173 din 24 septembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 2 octombrie 2008. ) (3) În unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici care ocupă posturi cu atribuții privind relații cu publicul trebuie să cunoască și limba minorității naționale respective. (la 21-07-2020, Alineatul (3) din Articolul 20 , Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Secţiunea a 2-aÎnștiințarea Agenției (la 21-07-2020, Titlul Sectiunii a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 21(1) În vederea organizării și desfășurării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a înștiința Agenția cu privire la organizarea unui concurs cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de data publicării anunțului de concurs. (2) Înștiințarea va cuprinde în mod obligatoriu informațiile prevăzute la art. 39 alin. (1^1) și este însoțită, dacă este cazul, de solicitarea desemnării unui reprezentant pentru a face parte din comisia de concurs, respectiv din comisia de soluționare a contestațiilor, în condițiile legii. (la 21-07-2020, Articolul 21 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 22(1) Bibliografia cuprinde acte normative, lucrări, articole de specialitate sau surse de informare și documentare expres indicate, cu relevanță pentru funcția publică pentru care se organizează concursul. Tematica concursului se stabilește pe baza bibliografiei. (2) Bibliografia și tematica se stabilesc de către conducătorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, la propunerea compartimentelor de specialitate.(3) Bibliografia conține, în mod obligatoriu, Constituția României, republicată, titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 21-07-2020, Articolul 22 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 23Abrogat. (la 21-07-2020, Articolul 23 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 24Abrogat. (la 21-07-2020, Articolul 24 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 15, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 24^1Abrogat. (la 21-07-2020, Articolul 24^1 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Secţiunea a 3-a Constituirea comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor  +  Articolul 25(1) În vederea organizării și desfășurării concursului pentru recrutarea funcționarilor publici, de la momentul înștiințării Agenției, dar nu mai târziu de data publicării anunțului privind concursul în condițiile art. 39, se constituie comisii de concurs, respectiv comisii de soluționare a contestațiilor, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, în condițiile prezentei hotărâri. (la 21-07-2020, Alineatul (1) din Articolul 25 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 ) (2) Președintele comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluționare a contestațiilor se desemnează din rândul membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.(3) Fiecare comisie de concurs, respectiv comisie de soluționare a contestațiilor are un secretar numit prin actul administrativ prevăzut la alin. (1), desemnat, de regulă, din cadrul compartimentului de resurse umane, astfel încât să poată fi asigurată în condiții optime desfășurarea probelor de concurs.(4) Abrogat. (la 21-07-2020, Alineatul (4) din Articolul 25 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 18, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 ) (la 19-10-2017, Articolul 25 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 761 din 11 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 19 octombrie 2017 )  +  Articolul 26(1) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de conducere comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse fiecare din câte 5 membri, desemnați după cum urmează:a) 4 membri sunt reprezentanți ai autorității sau instituției publice organizatoare a concursului desemnați din cadrul acesteia sau/și din cadrul autorității/instituției publice ierarhic superioare; b) un membru este reprezentant al Agenției desemnat din cadrul acesteia sau, după caz, din cadrul instituției prefectului ori al consiliului județean, în condițiile prevăzute la art. 618 alin. (6) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.(2) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse din câte 3 membri, reprezentanți ai autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, desemnați din cadrul acesteia, cu excepția cazului în care se face aplicarea art. 618 alin. (5)-(7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, situație în care unul dintre reprezentanți este desemnat de Agenție ori de instituția prefectului sau de consiliul județean, după caz.(3) În situația în care, prin acte normative cu caracter special aplicabile unor domenii de activitate, este prevăzută obligația participării unor reprezentanți ai altor autorități și instituții publice decât cele prevăzute de prezenta hotărâre la procesul de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice vacante, reprezentantul autorității sau instituției publice respective desemnat pentru constituirea comisiei de concurs, respectiv a comisiei de soluționare a contestațiilor, îl înlocuiește pe unul dintre reprezentanții autorității ori instituției publice organizatoare a concursului. (la 21-07-2020, Articolul 26 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 27(1) La solicitarea organizațiilor sindicale reprezentative ale funcționarilor publici, adresată autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, un membru al comisiei de concurs/comisiei de soluționare a contestațiilor este desemnat din partea acestora. (la 21-07-2020, Alineatul (1) din Articolul 27 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 ) (2) Solicitarea organizațiilor sindicale reprezentative ale funcționarilor publici se depune până cel târziu în ultima zi prevăzută pentru depunerea dosarelor de către candidații la ocuparea funcției publice vacante pentru care se organizează concursul.(3) Membrul comisiei de concurs sau al comisiei de soluționare a contestațiilor desemnat potrivit alin. (1) îl va înlocui pe unul dintre reprezentanții autorității ori instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul.(4) Persoanele desemnate de organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 31 alin. (2).  +  Articolul 28Abrogat. (la 21-07-2020, Articolul 28 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 29(1) Autoritatea ori instituția publică organizatoare a concursului poate desemna ca membri în comisia de concurs, respectiv în comisia de soluționare a contestațiilor funcționari publici din cadrul altor autorități sau instituții publice, în următoarele cazuri:a) numărul insuficient de funcționari publici; b) funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi desemnați în comisia de concurs, respectiv în comisia de soluționare a contestațiilor; c) funcționarii publici din cadrul autorității sau instituției publice s-ar putea afla sau se află în conflict de interese și/sau incompatibilitate. (2) În situația prevăzută la alin. (1), conducătorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului se adresează conducătorului autorității sau instituției publice în cadrul căreia consideră că își desfășoară activitatea funcționari publici care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi desemnați membri în comisia de concurs/comisia de soluționare a contestațiilor și solicită nominalizarea unui/unor funcționari publici pentru a fi desemnați ca membri în cadrul comisiei de concurs/comisiei de soluționare a contestațiilor. (la 21-07-2020, Articolul 29 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 30(1) Prin excepție de la prevederile art. 26 alin. (1), în cazul concursurilor organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de secretar general al unității administrativ-teritoriale/al subdiviziunii administrativ-teritoriale, comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor se constituie după cum urmează: a) 3 membri sunt reprezentanți ai autorității sau instituției publice organizatoare a concursului desemnați din cadrul acesteia; b) un membru este reprezentant al Agenției desemnat din cadrul acesteia sau, după caz, din cadrul instituției prefectului ori al consiliului județean, în condițiile prevăzute la art. 618 alin. (6) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;c) un membru este reprezentant al instituției prefectului din județul în care se găsește instituția publică pentru care se organizează concursul, desemnat prin ordin al prefectului.(2) În situația concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de director executiv sau a funcțiilor publice specifice asimilate acestora din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și instituțiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea Guvernului, a ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor se constituie după cum urmează: a) 3 membri sunt desemnați din cadrul autorității sau instituției publice care coordonează activitatea serviciului public deconcentrat;b) un membru este reprezentant al Agenției desemnat din cadrul acesteia sau, după caz, din cadrul instituției prefectului, în condițiile prevăzute la art. 618 alin. (6) lit. a) și alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;c) un membru este reprezentantul instituției prefectului din județul în care își are sediul serviciul public deconcentrat, desemnat prin ordin al prefectului. (la 21-07-2020, Articolul 30 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 31(1) Pot fi desemnați ca membri în comisiile de concurs sau de soluționare a contestațiilor funcționarii publici definitivi.(2) Pentru a fi desemnați în comisiile de concurs sau de soluționare a contestațiilor, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) să aibă cunoștințe aprofundate în unul dintre domeniile funcțiilor publice pentru care se organizează concursul sau cunoștințe generale în administrația publică;b) să aibă pregătire și/sau experiență în unul dintre domeniile funcțiilor publice pentru care se organizează concursul, managementul resurselor umane sau în administrația publică;c) să aibă o probitate morală recunoscută;d) să dețină o funcție publică cel puțin din aceeași clasă cu funcția sau funcțiile publice vacante pentru ocuparea cărora se organizează concursul;e) să nu se afle în cazurile de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute la art. 32 și 33.(3) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de conducere, cel puțin 2 dintre membrii comisiei de concurs, respectiv ai comisiei de soluționare a contestațiilor trebuie să fie funcționari publici de conducere.(4) În cazul în care se solicită competențe specifice necesare exercitării funcției publice, autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului stabilește modalitatea prin care competențele specifice se dovedesc, și anume pe baza unor documente care să ateste deținerea competențelor respective, emise în condițiile legii, potrivit standardului sau nivelului solicitat în anunțul de concurs, sau, după caz, pe baza testării prin organizarea unei probe suplimentare în condițiile prevăzute la art. 47. Competențele specifice necesare exercitării funcției publice pot fi:a) competențe lingvistice de comunicare în limbi străine;b) competențe lingvistice de comunicare în limba minorității naționale, dacă este cazul, în condițiile legii;c) competențe în domeniul tehnologiei informației;d) alte competențe specifice necesare exercitării funcției publice. (la 19-10-2017, Alineatul (4) din Articolul 31 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 761 din 11 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 19 octombrie 2017 ) (5) Competențele specifice sunt necesare pentru exercitarea atribuțiilor stabilite prin fișa postului și constituie condiții specifice pentru ocuparea funcției publice. (la 19-10-2017, Articolul 31 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 761 din 11 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 826 din 19 octombrie 2017 )  +  Articolul 32(1) Nu poate fi desemnat membru în comisia de concurs sau în comisia de soluționare a contestațiilor funcționarul public care a fost sancționat disciplinar, iar sancțiunea aplicată nu a fost radiată, conform legii.(2) Calitatea de membru în comisia de concurs este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluționare a contestațiilor.  +  Articolul 33Nu poate fi desemnat membru în comisia de concurs sau în comisia de soluționare a contestațiilor funcționarul public care se află în următoarele cazuri de conflict de interese:a) are relații cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidați sau interesele patrimoniale ale sale ori ale soțului sau soției pot afecta imparțialitatea și obiectivitatea evaluării;b) este soț, soție, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidați ori cu un alt membru al comisiei de concurs sau al comisiei de soluționare a contestațiilor;c) este sau urmează a fi, în situația ocupării funcției publice de conducere pentru care se organizează concursul, direct subordonat ierarhic al oricăruia dintre candidați.  +  Articolul 34(1) Situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 32, precum și situațiile de conflict de interese prevăzute la art. 33 se sesizează de persoana în cauză, de oricare dintre candidați, de conducătorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului ori de orice altă persoană interesată, în orice moment al organizării și desfășurării concursului.(2) Membrii comisiei de concurs sau ai comisiei de soluționare a contestațiilor au obligația să informeze, în scris, cu celeritate, persoanele care i-au desemnat despre orice conflict de interese care a intervenit sau ar putea interveni. În aceste cazuri, membrii comisiei de concurs sau ai comisiei de soluționare a contestațiilor au obligația să se abțină de la participarea ori luarea vreunei decizii cu privire la concursul în cadrul căruia a intervenit conflictul de interese.(3) În cazul constatării existenței unei situații de incompatibilitate sau conflict de interese, actul de numire a comisiei se modifică în mod corespunzător, în termen de cel mult două zile de la data constatării, prin înlocuirea persoanei aflate în respectiva situație.(4) În cazul în care situația de incompatibilitate sau conflictul de interese se constată ulterior desfășurării uneia dintre probele concursului, rezultatul probei ori probelor desfășurate se recalculează prin eliminarea evaluării membrului aflat în situație de incompatibilitate sau conflict de interese, sub rezerva asigurării validității evaluării a cel puțin două treimi din numărul membrilor comisiei de concurs.(5) În situația în care nu este asigurată validitatea evaluării a cel puțin două treimi din numărul membrilor comisiei de concurs, procedura de organizare și desfășurare a concursului se reia.(6) Abrogat. (la 21-07-2020, Alineatul (6) din Articolul 34 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 24, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 546 din 9 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 21 iulie 2020 )  +  Articolul 35Neîndeplinirea de către membrii comisiilor de concurs și