DECRET-LEGE nr. 140 din 11 mai 1990privind încadrarea şi salarizarea personalului din unităţile de justiţie şi procuratura
EMITENT
  • C.P.U.N.
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 12 mai 1990



    Promovarea principiului separarii puterilor în stat a determinat reasezarea justiţiei, ca instituţie principala, într-o societate cu adevărat democratica, menita să asigure apărarea statului, a valorilor morale şi materiale ale societăţii şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor, conducind la creşterea rolului, importantei şi răspunderii celor ce participa la înfăptuirea actului de justiţie.Pentru asigurarea independentei depline a judecătorilor şi procurorilor în aplicarea legilor, fără imixtiuni sau influente din partea organelor puterii legislative, executive ori politice, pentru creşterea prestigiului justiţiei, în raport cu misiunea pe care o are de îndeplinit, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţionala decretează:  +  Articolul 1Încadrarea şi salarizarea judecătorilor de la judecătorii şi tribunale, a procurorilor, notarilor şi experţilor criminalisti se fac prin ordin al ministrului justiţiei şi, respectiv, al procurorului general, iar a celuilalt personal de specialitate din unităţile de justiţie şi procuratura se fac de către preşedintele tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, respectiv de procurorul şef al judeţului sau al municipiului Bucureşti, avînd în vedere aptitudinile profesionale şi comportarea în societate.  +  Articolul 2Judecătorii şi procurorii se încadrează pe patru grade profesionale, gradul I, II, III şi IV, potrivit anexei nr. 1.Gradul profesional superior se obţine numai pe bază de examen, potrivit legii, după trecerea a minimum 4 ani de activitate în gradul profesional imediat inferior, inclusiv pe baza principiului avansarii pe post.La tribunalele şi procuraturile judeţene şi ale municipiului Bucureşti se încadrează numai judecători şi, respectiv, procurori de gradul I, II şi III.  +  Articolul 3Judecătorii şi procurorii stagiari, după promovarea examenului de definitivare, sînt încadraţi la gradul IV.  +  Articolul 4În cadrul fiecărui grad profesional se instituie trei trepte de salarizare, potrivit anexei nr. 1.Trecerea la treapta de salarizare imediat superioară se face după o perioadă de cel puţin 3 ani, în raport cu capacitatea profesională şi comportarea în societate.  +  Articolul 5Judecătorii şi procurorii care deţin funcţii de conducere la unităţile de justiţie şi procuratura sînt salarizaţi corespunzător gradului lor profesional, la care se adauga o indemnizaţie de conducere, diferenţiată după complexitatea activităţii fiecărei unităţi.Indemnizaţia face parte din salariul tarifar.  +  Articolul 6Încadrarea, promovarea şi salarizarea notarilor de stat şi experţilor criminalisti se fac pe trei grade profesionale şi trei trepte de salarizare, potrivit principiilor prevăzute pentru judecători şi procurori, conform anexelor nr. 2 şi nr. 3. În aceleaşi condiţii vor fi salarizaţi şi notarii de stat şi experţii criminalisti care îndeplinesc funcţii de conducere.  +  Articolul 7Salarizarea personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală se stabileşte prin asimilarea funcţiilor acestuia cu gradele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, în raport cu pregătirea profesională şi vechimea în munca, prin ordin al ministrului justiţiei şi, respectiv, al procurorului general.  +  Articolul 8Salarizarea personalului de specialitate cu pregătire medie din unităţile de justiţie, procuratura, notariatele de stat şi laboratoarele de expertize criminalistice se face corespunzător claselor de salarizare din anexele nr. 1-3.Trecerea de la o treapta la alta se face după o perioadă de minimum 3 ani, în raport cu capacitatea profesională şi comportarea în societate.  +  Articolul 9Personalul de conducere şi execuţie, tehnic, economic, administrativ, de deservire şi paza din unităţile de justiţie şi procuratura va fi salarizat, potrivit legii, la grupa V de ramuri din economie, gradul III de organizare a unităţii. Salariile muncitorilor calificaţi şi ale soferilor din unităţile de justiţie, procuratura şi Laboratorul central de expertize criminalistice se stabilesc cu 5% mai mult, iar salariile celor din aparatul Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale se stabilesc cu 10% mai mult decît beneficiază în prezent potrivit legii.  +  Articolul 10Toate categoriile de personal beneficiază de sporul pentru vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, în condiţiile prevăzute de lege.  +  Articolul 11Dispoziţiile prezentului decret-lege se intregesc cu reglementările privind drepturile de personal prevăzute în legislaţia muncii.  +  Articolul 12Anexele nr. 1-3 privind indicatorii funcţiilor şi salariilor fac parte integrantă din prezentul decret-lege.  +  Articolul 13Ministerul Finanţelor va introduce modificările corespunzătoare în indicatorii financiari pe anul 1990 ai Ministerului Justiţiei şi Procuraturii României în conformitate cu prevederile prezentului decret-lege.  +  Articolul 14Salarizarea potrivit prezentului decret-lege se va aplica începînd cu data de 1 iunie 1990.Pînă la data prevăzută la alin. 1, se va asigura verificarea şi selecţia personalului unităţilor de justiţie şi procuratura, în scopul inlaturarii persoanelor necorespunzătoare profesional sau moral, precum şi recrutarea de noi specialişti, de certa valoare, în scopul realizării condiţiilor pentru instituirea principiului inamovibilităţii.  +  Articolul 15Orice dispoziţii contrare prezentului decret-lege se abroga. PREŞEDINTELECONSILIULUI PROVIZORIU DE UNIUNE NAŢIONALAION ILIESCU  +  Anexa 1 INDICATORULfuncţiilor şi salariilor din instanţele judecătoreşti şi unităţile de procuratura valabil de la 1 iunie 1990
                       
      Nr. crt.FuncţiaTrepte de salarizareStudiiVechimea minimă în specialitate
      IIIIIIIVV
      clase de salarizare
      1.Judecător, procuror gradul I383940--sup. jurid.14 ani în funcţii de specialitate
      2.Judecător, procuror gradul II353637--sup. jurid.12 ani în funcţii de specialitate
      3.Judecător, procuror gradul III323334--sup. jurid.8 ani în funcţii de specialitate
      4.Judecător, procuror gradul IV293031--sup. jurid.2 ani în funcţii de specialitate
      5.Judecător, procuror stagiar2325---sup. jurid.-
      6.Prim-grefier tribunal, secretar pr. procuratură judeţeană2223242526medii8 ani în funcţii auxiliare juridice
      7.Grefier pr., secretar pr. procuratură locală şi judecătorie1517192123medii5 ani în funcţii auxiliare juridice
      8.Grefier I, secretar I1113151719medii3 ani în funcţii juridice auxiliare, economice sau administrative
      9.Grefier II, secretar II1012141619medii-
      10.Executor judecătoresc pr.2627282930sup. jurid.5 ani în funcţii juridice
      11.Executor judecătoresc2122232425sup. jurid.2 ani în funcţii juridice
      12.Executor judecătoresc pr.1820222426medii6 ani în funcţii economice sau administrative
      13.Executor judecătoresc1315171921medii2 ani în funcţii economice sau administrative
      14.Arhivar registrator pr.911131517medii2 ani în funcţii juridice auxiliare sau administrative
      15.Arhivar registrator810121416medii-
      16.Agent procedural5791113medii sau generale-
      17.Aprod5791113generale-
    NOTĂ: a) Conducătorii unităţilor de justiţie şi procuratura judeţene şi locale vor fi desemnaţi, în funcţie de calităţile profesionale şi organizatorice, prin ordin al ministrului justiţiei şi procurorului general, din rindul judecătorilor şi procurorilor, indiferent de gradul acestora. b) Salarizarea funcţiilor de conducere se va face prin indemnizaţia de conducere care face parte din salariul tarifar, după cum urmează:
         
      - preşedinte tribunal, procuror şef procuratură judeţeană500 - 1.200 lei
      - vicepreşedinte tribunal, procuror şef adjunct300 - 900 lei
      - preşedinte secţie tribunal, procuror şef birou250 - 800 lei
      - preşedinte judecătorie, procuror şef procuratură locală200 - 700 lei
      - vicepreşedinte judecătorie, procuror şef adjunct procuratură locală200 - 600 lei
    c) Trecerea de la treapta de salarizare inferioară la cea superioară în cadrul gradului profesional se face după o perioadă de 3 ani, în condiţiile legii. d) Promovarea în grade profesionale se face pe bază de examen, după trecerea unei perioade minime de 4 ani în gradul inferior.
     +  Anexa 2 INDICATORULfuncţiilor şi salariilor din notariatele de stat valabil de la 1 iunie 1990
                       
      Nr. crt.FuncţiaTrepte de salarizareStudiiVechimea minimă în specialitate
      IIIIIIIVV
      clase de salarizare
      1.Notar gr. I353637--sup. jurid.12 ani vechime în funcţii de specialitate
      2.Notar gr. II323334--sup. jurid.8 ani în funcţii de specialitate
      3.Notar gr. III293031--sup. jurid.2 ani în funcţii de specialitate
      4.Notar stagiar2223---sup. jurid.-
      5.Secretar pr.1618202224medii8 ani în funcţii economice auxiliare, juridice sau administrative
      6.Secretar I1113151719medii4 ani în funcţii economice sau administrative
      7.Secretar II1012141618medii-
      8.Conducător carte funciară1113151719medii4 ani în funcţii auxiliare juridice, economice sau administrative
      9.Şef serviciu traduceri2829303132sup. universitare10 ani în funcţii de specialitate
      10.Traducător principal2627282930sup. universitare8 ani în funcţii de specialitate
      11.Traducător2425262728sup. universitare4 ani în funcţii de specialitate
      12.Arhivar principal68101214medii3 ani în funcţii administrative
      13.Aprod5791113şcoală generală-
    NOTĂ: a) Şefii notariatelor de stat judeţene şi locale, precum şi notarii şefi adjuncţi, vor fi desemnaţi prin ordin al ministrului justiţiei, din rindul notarilor, indiferent de gradul profesional, în funcţie de calităţile profesionale şi organizatorice ale acestora. b) Indemnizaţiile de conducere în notariatele de stat sînt următoarele:- notar şef 300 - 800 lei- notar şef adjunct 200 - 700 lei.
     +  Anexa 3 INDICATORULfuncţiilor şi salariilor din laboratoarele de expertize criminalistice valabil de la 1 iunie 1990
                       
      Nr. crt.FuncţiaTrepte de salarizareStudiiVechimea minimă în specialitate
      IIIIIIIVV
      clase de salarizare
      1.Expert criminalist gr. I353637--sup. jurid.12 ani în funcţii de specialitate
      2.Expert criminalist gr. II323334--sup. jurid.10 ani în funcţii de specialitate
      3.Expert criminalist gr. III293031--sup. jurid.6 ani în funcţii de specialitate
      4.Tehnician principal2223242526medii tehnice8 ani în funcţii de specialitate
      5.Tehnician2021222324medii tehnice4 ani în funcţii de specialitate
    NOTĂ: a) Şeful Laboratorului central de expertize criminalistice şi şeful adjunct, precum şi cei de la laboratoarele interjudetene, vor fi desemnaţi în funcţie de calităţile profesionale şi organizatorice, prin ordin al ministrului justiţiei, din rindul experţilor criminalisti cu studii superioare juridice. b) În situaţia în care natura expertizelor criminalistice impune şi alta pregătire decît cea juridică, pot fi încadrate şi alte persoane cu pregătire superioară tehnica, cu aceleaşi condiţii de vechime în specialitate. c) Indemnizaţiile de conducere pentru funcţiile prevăzute la lit. a) vor fi cuprinse între:- 300 - 800 lei pentru şefii laboratoarelor de expertize criminalistice;- 200 - 700 lei pentru adjunctii acestora. d) Trecerea de la treapta inferioară la cea superioară de salarizare se face din 3 în 3 ani, iar trecerea în grade profesionale din 4 în 4 ani, pe bază de examen.------------------