HOTĂRÂRE nr. 31 din 7 noiembrie 2006 (*republicată*)pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2009
EMITENT
  • CAMERA DEPUTAŢILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 30 iunie 2009



    _________ Notă *) Republicată în temeiul art. III din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 28/2009 privind modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 31/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 26 iunie 2009, dându-se textelor o nouă numerotare. Titlul Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 31/2006 a fost modificat prin art. I pct. 1 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 28/2009.Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 14 noiembrie 2006 şi ulterior a mai fost modificată şi completată prin:- Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 30/2007 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006, precum şi a statului de funcţii al serviciilor Camerei Deputaţilor pe anul 2007, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 3 iulie 2007;- Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 24/2009 pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 23/2006 privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 12 mai 2009.  +  Articolul 1Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor Camerei Deputaţilor, prevăzut în anexa nr. 1.  +  Articolul 2Se aprobă Statul de funcţii al serviciilor Camerei Deputaţilor pe anul 2009, prevăzut în anexa nr. 2.  +  Articolul 3În limita numărului maxim de posturi prevăzut în statul de funcţii, în raport de necesităţi, secretarul general al Camerei Deputaţilor poate aproba modificări în structura de personal, precum şi trecerea unor posturi de la un compartiment la altul.  +  Articolul 4Anexa nr. 1 şi anexa nr. 2**) fac parte integrantă din prezenta hotărâre._________ Notă **) Anexa nr. 2 a fost modificată conform art. I pct. 3 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 28/2009 şi se comunică instituţiilor interesate.  +  Anexa 1 REGULAMENTULde organizare şi funcţionare a serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Partea I Organizarea serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Capitolul I Atribuţiile generale şi activităţile serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Secţiunea 1 Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor are ca scop îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor Camerei Deputaţilor, fiind condusă de secretarul general al Camerei Deputaţilor. (2) Serviciile Camerei Deputaţilor asigură condiţiile organizatorice, materiale şi asistenţa de specialitate pentru pregătirea şi desfăşurarea activităţii parlamentare la sediul acesteia şi în circumscripţiile electorale.  +  Articolul 2Biroul permanent al Camerei Deputaţilor conduce şi controlează serviciile Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 3Serviciile Camerei Deputaţilor răspund pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite de Camera Deputaţilor, de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sau de preşedintele Camerei Deputaţilor, după caz.  +  Secţiunea a 2-a Atribuţiile generale ale serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Articolul 4Compartimentele din structura serviciilor Camerei Deputaţilor au următoarele atribuţii generale: a) asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării şi definitivării actelor legislative; b) elaborarea de studii, sinteze şi analize comparative, în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ; c) organizarea, prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare; d) organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor, inclusiv a şedinţelor comune; e) organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; f) documentarea, evidenţa şi informatizarea activităţii legislative; g) gestionarea resurselor umane şi financiare, contenciosul administrativ şi auditul intern; h) organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii parlamentare externe şi de protocol, precum şi activitatea de informatică, relaţii cu presa şi cu publicul, registratură şi arhivă; i) administrarea spaţiilor Palatului Parlamentului şi asigurarea serviciilor auxiliare pentru buna funcţionare a acestora.  +  Secţiunea a 3-a Atribuţiile comune ale serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Articolul 5Serviciile Camerei Deputaţilor întocmesc referatele de necesitate şi caietele de sarcini pentru achiziţii publice şi urmăresc derularea contractului de servicii din domeniul lor de activitate.  +  Articolul 6Documentele privind angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor prevăzute în bugetul Camerei Deputaţilor se emit şi se avizează de către structurile Camerei Deputaţilor solicitante pentru domeniul lor de activitate.  +  Articolul 7La solicitarea serviciilor Camerei Deputaţilor, Direcţia achiziţii publice asigură asistenţa tehnică în vederea întocmirii caietelor de sarcini.  +  Articolul 8Serviciile Camerei Deputaţilor predau documentele la Arhivă, pe bază de proces-verbal şi inventare, întocmite conform legislaţiei în vigoare.  +  Secţiunea a 4-a Activităţile serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Articolul 9Serviciile Camerei Deputaţilor desfăşoară următoarele activităţi principale: a) asigurarea condiţiilor pentru pregătirea şi desfăşurarea lucrărilor parlamentare; b) fundamentarea necesarului de resurse financiare, materiale şi umane şi utilizarea lor, potrivit legii; c) elaborarea propunerilor privind relaţiile cu autorităţile publice, organizaţiile interne şi internaţionale şi executarea aprobărilor, potrivit competenţelor; d) exercitarea controlului intern; e) administrarea bunurilor şi a serviciilor auxiliare.  +  Articolul 10 (1) Activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor privind pregătirea şi desfăşurarea lucrărilor parlamentare se realizează prin: a) organizarea lucrărilor plenului Camerei Deputaţilor, inclusiv a şedinţelor comune; b) evidenţa activităţii legislative şi a altor documente care se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor; c) asigurarea din punct de vedere tehnic şi de specialitate a elaborării, redactării şi definitivării actelor legislative; d) organizarea, prezentarea şi redactarea lucrărilor de specialitate ale comisiilor parlamentare; e) organizarea şi desfăşurarea activităţii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; f) elaborarea de studii, sinteze şi analize comparative, în scopul îmbunătăţirii şi perfecţionării cadrului legislativ; g) asigurarea informării şi documentării pentru membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru grupurile parlamentare şi comisiile parlamentare; h) organizarea şi desfăşurarea activităţilor de registratură şi arhivă. (2) Activitatea prevăzută la alin. (1) se îndeplineşte de către următoarele compartimente: Departamentul legislativ, Departamentul secretariatului tehnic şi Departamentul de studii parlamentare şi drept comunitar.  +  Articolul 11 (1) Fundamentarea necesarului de resurse financiare, materiale şi umane, precum şi utilizarea lor raţională, potrivit legii, se realizează prin: a) fundamentarea şi utilizarea resurselor financiare; conducerea corectă a evidenţei contabile; b) elaborarea de propuneri privind achiziţiile publice în vederea aprovizionării şi distribuirii resurselor materiale conform deciziilor adoptate, potrivit competenţelor; c) fundamentarea volumului de investiţii, pregătirea şi urmărirea lucrărilor la obiectivele de investiţii, potrivit legii; d) asigurarea resurselor şi programelor informatice, precum şi a resurselor privind comunicaţiile; e) asigurarea resurselor umane necesare compartimentelor serviciilor Camerei Deputaţilor, potrivit prevederilor statului de funcţii aprobat, precum şi activităţii deputaţilor în circumscripţiile electorale. (2) Resursele prevăzute la alin. (1) se asigură atât pentru structurile Camerei Deputaţilor, inclusiv pentru activitatea deputaţilor în circumscripţiile electorale, cât şi pentru serviciile Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 12 (1) Elaborarea propunerilor privind relaţiile cu autorităţile publice, organizaţiile interne şi internaţionale şi executarea aprobărilor, potrivit competenţelor, se realizează prin: a) asistenţa de specialitate acordată structurilor Camerei Deputaţilor pentru stabilirea relaţiilor multilaterale cu organismele parlamentare internaţionale şi a relaţiilor bilaterale ale Camerei Deputaţilor şi ale serviciilor Camerei Deputaţilor cu alte parlamente; b) asigurarea activităţilor de protocol privind organizarea primirii delegaţiilor oficiale sau a oaspeţilor străini, precum şi organizarea unor acţiuni de protocol interne; c) asistenţa de specialitate acordată structurilor Camerei Deputaţilor pentru stabilirea relaţiilor interne de comunicare cu mass-media, cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu cetăţenii. (2) Activitatea prevăzută la alin. (1) se îndeplineşte de către următoarele compartimente: Direcţia generală pentru afaceri externe şi Direcţia pentru relaţii publice şi protocol. (3) Unele atribuţii privind relaţiile cu autorităţile publice, organizaţiile interne şi internaţionale se îndeplinesc şi de către Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor, corpul tehnic al Comisiei pentru politică externă, al Comisiei afaceri europene şi cel al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, de către personalul de la birourile parlamentare din circumscripţiile electorale, precum şi de Cabinetul secretarului general; atribuţiile acestora se stabilesc de conducătorii structurilor respective, cu acordul secretarului general.  +  Articolul 13 (1) Activitatea privind exercitarea controlului intern se realizează prin: a) Direcţia de control; b) Serviciul juridic; c) Serviciul audit; d) experţii contabili de pe lângă cabinetele chestorilor Camerei Deputaţilor; e) controlul ierarhic exercitat de persoanele cu funcţii de conducere asupra structurilor inferioare şi salariaţilor subordonaţi. (2) Controlul realizat de structurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se exercită, în principal, asupra compartimentelor în care au loc operaţiuni patrimoniale.  +  Articolul 14 (1) Administrarea bunurilor şi a serviciilor auxiliare se realizează prin: a) întreţinerea şi repararea utilajelor şi instalaţiilor; b) întreţinerea spaţiilor; c) transportul şi reparaţiile auto; d) asigurarea ordinii interne şi paza bunurilor; e) organizarea conferinţelor şi expoziţiilor; f) asigurarea şi organizarea serviciilor de alimentaţie. (2) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se îndeplinesc de către Departamentul administrativ, infrastructură şi întreţinere, cele de la alin. (1) lit. c) de către Direcţia pentru transporturi, cele de la alin. (1) lit. d) de către Direcţia afaceri interne, iar cele de la alin. (1) lit. e) şi f) de către Centrul Internaţional de Conferinţe.  +  Capitolul II Organizarea serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Articolul 15 (1) Serviciile Camerei Deputaţilor sunt organizate pe baza Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 23/2006*) privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare.__________ Notă *) Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 iulie 2006 şi a mai fost modificată şi completată prin:- Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 14 noiembrie 2006;- Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 30/2007 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006, precum şi a statului de funcţii al serviciilor Camerei Deputaţilor pe anul 2007, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 3 iulie 2007;- Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 24/2009 pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 23/2006 privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 12 mai 2009. (2) Compartimentele structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaţilor sunt cele prevăzute în anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Nivelurile organizatorice ale structurii prevăzute la alin. (2) sunt: a) departamente şi direcţii generale; b) direcţii independente şi direcţii organizate în cadrul departamentelor şi direcţiilor generale; c) servicii, sectoare şi birouri organizate, de regulă, în cadrul direcţiilor; structura organizatorică prevede unele structuri independente compuse numai din personal de execuţie, organizate în cadrul direcţiilor, conduse nemijlocit de directorii direcţiilor respective.  +  Articolul 16 (1) Se stabilesc structuri distincte pentru a îndeplini atribuţiile stabilite de membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, liderii grupurilor parlamentare, respectiv de către deputaţi, coordonate fiecare în mod direct de către aceştia, astfel: a) Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor, de către preşedintele Camerei Deputaţilor; b) cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi secretariatul acestora, de către fiecare membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; c) Secretariatul pentru grupurile parlamentare, de către liderul grupului parlamentar respectiv; d) Secretariatul pentru cabinetele preşedinţilor comisiilor permanente, de către preşedintele fiecărei comisii permanente; e) colaboratori ai deputaţilor angajaţi pentru activitatea în circumscripţiile electorale, de către fiecare deputat. (2) Numărul colaboratorilor angajaţi pentru activitatea din circumscripţiile electorale, funcţiile şi atribuţiile acestora se stabilesc de către fiecare deputat; colaboratorii sunt plătiţi din suma forfetară aferentă deputatului respectiv. (3) Compartimentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) fac parte din structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor.  +  Capitolul III Structura de conducere a serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Articolul 17 (1) Potrivit prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor conduce şi controlează serviciile Camerei Deputaţilor. (2) Vicepreşedinţii şi secretarii Camerei Deputaţilor coordonează unele domenii de activitate ale serviciilor Camerei Deputaţilor, potrivit hotărârii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. (3) Potrivit prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, chestorii exercită atribuţii de verificare şi control asupra activităţii financiare şi bugetare, precum şi asupra gestionării patrimoniului. (4) Birourile şi preşedinţii comisiilor Camerei Deputaţilor exercită atribuţii de conducere a activităţii personalului prevăzut la comisii. (5) Liderii grupurilor parlamentare conduc şi controlează activitatea personalului prevăzut la grupul parlamentar respectiv. (6) Structurile de conducere ale Camerei Deputaţilor prevăzute la alin. (1)-(5) au competenţele de aprobare stabilite de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 18 (1) Structura de conducere a serviciilor Camerei Deputaţilor este compusă din: a) secretarul general şi 2 secretari generali adjuncţi; b) şefii de departamente, directorii generali, directorii direcţiilor independente şi contabilul-şef; c) directorii direcţiilor din structura departamentelor şi direcţiilor generale; d) directorii adjuncţi, şefii de servicii sau birouri. (2) Funcţia de secretar general, secretar general adjunct, şef de departament şi director general sunt funcţii publice parlamentare corespunzătoare înalţilor funcţionari publici parlamentari. (3) Funcţia de director, director adjunct, şef de serviciu şi şef de birou sunt funcţii publice parlamentare de conducere. (4) Competenţele de aprobare ale persoanelor cu funcţii de conducere prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin ordin al secretarului general.  +  Partea A II-A Atribuţiile serviciilor Camerei Deputaţilor  +  Capitolul I Atribuţiile şi răspunderile funcţiilor de conducere  +  Secţiunea 1 Atribuţii şi răspunderi comune ale funcţiilor de conducere  +  Articolul 19 (1) Persoanele care deţin funcţii de conducere răspund de ordinele şi instrucţiunile pe care le dau personalului din subordine. Acestea trebuie să fie conforme cu reglementările legale şi să nu lezeze onoarea şi demnitatea funcţionarilor publici parlamentari care urmează să le execute. (2) Persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor au, în principal, următoarele atribuţii şi răspunderi: a) exercită, în mod permanent, funcţii de previziune şi programare, organizare şi reglementare, asigurare şi repartizare a personalului, precum şi de motivare a acestuia, coordonare şi antrenare, decizie şi aprobare, control şi evaluare a activităţilor asupra compartimentelor pe care le conduc, asupra proceselor de muncă la care participă subordonaţii lor şi asupra salariaţilor subordonaţi; b) răspund de asigurarea condiţiilor pentru realizarea atribuţiilor Camerei Deputaţilor şi ale serviciilor Camerei Deputaţilor în domeniile lor de activitate, cu respectarea criteriilor de legalitate, regularitate, eficacitate, economicitate şi eficienţă prin aplicarea unor proceduri şi reguli specifice activităţilor respective; c) exercită controlul permanent şi supravegherea continuă a activităţii compartimentelor subordonate; au obligaţia să acţioneze corectiv, prompt şi responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale normelor legale, regulilor, procedurilor, instrucţiunilor, dispoziţiilor şi regulamentelor; d) elaborează instrucţiuni, reglementări metodologice şi proceduri pentru realizarea activităţilor şi atribuţiilor compartimentelor subordonate sau pentru realizarea sarcinilor stabilite personalului de execuţie; e) evaluează activitatea personalului din subordine; sancţionează disciplinar salariaţii din subordine, potrivit prevederilor legale, în limita competenţelor stabilite; propun sancţionarea salariaţilor din compartimentul subordonat pentru abateri care nu sunt în competenţa de aprobare a acestora; f) repartizează sarcinile pe salariaţi şi întocmesc fişa postului pentru fiecare salariat din subordine; g) se preocupă de perfecţionarea pregătirii profesionale proprii şi a salariaţilor din subordine; h) stabilesc atribuţiile pentru serviciile, secţiile, sectoarele şi birourile din structura direcţiilor; i) răspund de organizarea, potrivit legii, a activităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de protecţia muncii în cadrul compartimentelor pe care le conduc şi de instruirea periodică a personalului din subordine.  +  Secţiunea a 2-a Secretarul general  +  Articolul 20 (1) Secretarul general este numit şi eliberat din funcţie de către Camera Deputaţilor, la propunerea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cu consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. (2) Pe perioada în care funcţia de secretar general este sau devine vacantă, atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile acesteia sunt preluate şi exercitate de unul dintre cei 2 secretari generali adjuncţi, care va fi desemnat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 21Secretarul general al Camerei Deputaţilor răspunde de buna funcţionare a activităţii serviciilor Camerei, asigurând conducerea acestora sub autoritatea şi controlul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 22 (1) Secretarul general este ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaţilor şi are competenţele şi responsabilităţile stabilite de lege pentru această calitate. (2) Secretarul general, în calitate de ordonator principal de credite al Camerei Deputaţilor, poate delega unele competenţe secretarilor generali adjuncţi şi unor şefi de departamente, directori generali sau directori, după caz, potrivit legii. (3) Secretarul general îndeplineşte atribuţiile stabilite prin acte normative, prin hotărâri ale Camerei Deputaţilor sau ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 23 (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, secretarul general emite ordine. (2) Competenţele de aprobare ale secretarului general sunt stabilite de reglementările legale şi de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 24 (1) Secretarul general aprobă sau respinge, după caz, documentele prezentate pentru aprobare de compartimentele serviciilor Camerei Deputaţilor sau de salariaţi. (2) Documentele întocmite de compartimentele din structura serviciilor Camerei Deputaţilor, care urmează să fie prezentate spre aprobare Camerei Deputaţilor sau Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, trebuie să fie însuşite, în prealabil, de secretarul general.  +  Articolul 25 (1) Secretarul general conduce personalul serviciilor Camerei Deputaţilor. (2) Personalul care îşi desfăşoară activitatea la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor, la Secretariatul pentru cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, la Secretariatul pentru grupurile parlamentare, la Secretariatul pentru comisiile permanente şi la Secretariatul pentru cabinetele preşedinţilor comisiilor permanente este subordonat preşedintelui Camerei Deputaţilor, membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, conducerii grupurilor parlamentare, birourilor comisiilor permanente, preşedinţilor comisiilor permanente, după caz. Coordonarea pregătirii profesionale şi a respectării ordinii interioare se realizează de secretarul general al Camerei Deputaţilor. (3) Secretarul general poate sancţiona personalul prevăzut la alin. (2) pentru abateri sub aspectul pregătirii profesionale sau al respectării ordinii interioare, la propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, conducerii grupurilor parlamentare sau birourilor comisiilor parlamentare, după caz.  +  Articolul 26 (1) Numirea în funcţii a personalului serviciilor Camerei Deputaţilor care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 3 şi la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, se face prin ordin al secretarului general, pe bază de concurs sau examen, potrivit legii. (2) Numirea şefilor de departamente şi a directorilor generali se face cu avizul conform al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. (3) Numirea în funcţii a personalului la Cancelaria preşedintelui se face la propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. (4) Numirea în funcţii a personalului la cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se face la propunerea fiecărui membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. (5) Numirea în funcţii a personalului la grupurile parlamentare se face la propunerea conducerii fiecărui grup parlamentar. (6) Numirea în funcţii a personalului de la secretariatul tehnic al comisiilor parlamentare se face la propunerea biroului fiecărei comisii parlamentare. (7) Numirea în funcţii a personalului de la Secretariatul pentru cabinetele preşedinţilor comisiilor permanente se face la propunerea preşedintelui fiecărei comisii. (8) Numirea în funcţii a personalului la birourile parlamentare din circumscripţiile electorale se face la propunerea deputatului respectiv. (9) Personalul din serviciile Camerei Deputaţilor care desfăşoară activităţi administrative, de gospodărire, investiţii, întreţinere-reparaţii şi de deservire se încadrează în muncă prin contract individual de muncă, potrivit prevederilor Codului muncii.  +  Articolul 27 (1) Eliberarea sau destituirea din funcţie a salariaţilor, precum şi transferul acestora se fac prin ordin al secretarului general, potrivit prevederilor legale. (2) Personalul prevăzut la art. 26 alin. (3)-(8) se eliberează, se destituie sau se transferă prin ordin al secretarului general, la propunerea structurilor prevăzute la art. 26 alin. (3)-(8).  +  Articolul 28 (1) Secretarul general coordonează în mod direct următoarele compartimente: a) Cabinetul secretarului general; b) Departamentul secretariatului tehnic; c) Direcţia generală pentru afaceri externe; d) Direcţia pentru relaţii publice şi protocol; e) Departamentul economic; f) Direcţia generală pentru dezvoltare; g) Direcţia de control; h) Direcţia resurse umane; i) Serviciul juridic; j) Serviciul audit; k) Centrul Internaţional de Conferinţe. (2) Regia Autonomă "Monitorul Oficial" îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Camerei Deputaţilor; secretarul general al Camerei Deputaţilor exercită atribuţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ministerul de resort. (3) Secretarul general exercită controlul ierarhic asupra activităţii secretarilor generali adjuncţi şi asupra compartimentelor conduse în mod direct de aceştia, precum şi asupra activităţilor îndeplinite de aceste compartimente. (4) Pentru realizarea anumitor activităţi sau sarcini profesionale complexe, secretarul general poate decide constituirea unor colective de lucru formate din funcţionari publici parlamentari din cadrul structurilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 29În îndeplinirea atribuţiilor sale, secretarul general colaborează cu autorităţile şi instituţiile statului, cu agenţiile guvernamentale şi neguvernamentale, cu operatorii economici, cu mass-media şi societatea civilă.  +  Articolul 30Secretarul general răspunde în faţa Camerei Deputaţilor şi a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile şi sarcinile ce îi revin.  +  Articolul 31 (1) Personalul din cadrul Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor are atribuţii legate în mod direct de activitatea secretarului general. (2) Personalul prevăzut la alin. (1) exercită atribuţii de control, coordonare, execuţie, asigură activitatea de secretariat, precum şi cea de derulare în bune condiţii a relaţiilor dintre Camera Deputaţilor şi Clubul Parlamentarilor Români. (3) Cabinetul secretarului general este condus de un director general, care are în subordinea sa următoarele compartimente: a) Grupul de consilieri; b) Serviciul de ambientare şi expoziţii; c) Muzeul Parlamentului României.  +  Articolul 32 (1) Grupul de consilieri se află în subordinea directă a directorului general al Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor. (2) Grupul de consilieri are următoarele atribuţii principale: a) elaborează propuneri privind îmbunătăţirea organizării serviciilor Camerei Deputaţilor şi întocmeşte proiecte pentru stabilirea atribuţiilor şi responsabilităţilor acestora; b) analizează, din punct de vedere juridic, tehnic şi economic, documentele prezentate spre aprobare secretarului general, la cererea acestuia, şi întocmeşte referate cu privire la modul de soluţionare a problemelor respective; c) întocmeşte referate sau răspunsuri la unele scrisori adresate secretarului general; d) întocmeşte proiecte de ordine ale secretarului general în vederea reglementării unor probleme legate de activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor; e) exercită atribuţiile referitoare la primirea şi publicarea actelor în Monitorul Oficial al României; ţine evidenţa actelor primite spre publicare, potrivit reglementărilor legale; f) îndeplineşte alte sarcini încredinţate de secretarul general.  +  Articolul 33 (1) Serviciul de ambientare şi expoziţii se află în subordinea directorului general al Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor. (2) Serviciul de ambientare şi expoziţii are următoarele atribuţii principale: a) coordonează activitatea de ambientare a spaţiilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţa Camerei Deputaţilor; b) întocmeşte proiectul privind achiziţionarea unor bunuri destinate ambientării spaţiilor; c) proiectează designul şi grafica necesară organizării manifestărilor naţionale şi internaţionale ce se desfăşoară în spaţiile Camerei Deputaţilor, designul şi grafica pentru expoziţiile de artă, precum şi pentru alte manifestări culturale; d) organizează expoziţii de artă plastică în sala "Constantin Brâncuşi", precum şi, conform aprobării, în celelalte spaţii ale Camerei Deputaţilor; e) organizează manifestări în parteneriat cu societatea civilă, în sala "Constantin Brâncuşi"; f) face propuneri secretarului general al Camerei Deputaţilor pentru primirea unor donaţii de opere de artă; g) ia măsuri pentru gestionarea, conservarea şi tezaurizarea bunurilor din patrimoniul său.  +  Articolul 34 (1) Muzeul Parlamentului României se află în subordinea directă a directorului general al Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor. (2) Directorul general al Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor coordonează activitatea Muzeului Parlamentului României, ia măsuri pentru conservarea şi tezaurizarea patrimoniului muzeului şi propune efectuarea achiziţiilor pentru dezvoltarea patrimoniului muzeului.  +  Secţiunea a 3-a Secretarii generali adjuncţi  +  Articolul 35 (1) Secretarii generali adjuncţi sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Camera Deputaţilor, la propunerea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cu consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. (2) Secretarii generali adjuncţi sunt înlocuitorii de drept ai secretarului general.  +  Articolul 36Secretarii generali adjuncţi sunt subordonaţi Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi secretarului general al Camerei Deputaţilor şi răspund în faţa acestora pentru modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile şi sarcinile ce le revin.  +  Articolul 37Secretarii generali adjuncţi avizează documentele ce se prezintă secretarului general, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Biroului permanent al Camerei Deputaţilor pentru informare sau aprobare privind probleme ale compartimentelor pe care le coordonează; elaborează propuneri referitoare la investiţiile şi dotările Camerei Deputaţilor, precum şi pentru dezvoltarea patrimoniului.  +  Articolul 38 (1) În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, secretarii generali adjuncţi emit decizii şi aprobă sau resping documente supuse spre aprobare sau avizare. (2) Deciziile emise de secretarii generali adjuncţi se aduc de îndată la cunoştinţa secretarului general şi se înregistrează la Departamentul secretariatului tehnic.  +  Articolul 39Fiecare dintre secretarii generali adjuncţi coordonează în mod direct şi răspunde de activitatea anumitor compartimente, astfel: a) un secretar general adjunct coordonează:- Departamentul legislativ;- Departamentul de studii parlamentare şi drept comunitar;- Direcţia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; b) un secretar general adjunct coordonează:- Departamentul administrativ, infrastructură şi întreţinere;- Direcţia pentru transporturi;- Direcţia afaceri interne.  +  Secţiunea a 4-a Conducătorii compartimentelor independente  +  Articolul 40 (1) Compartimentele independente sunt cele prevăzute în anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Conducătorii compartimentelor prevăzute la alin. (1) sunt şefi de departamente, directori generali, directori, şefi de servicii. (3) Conducătorii compartimentelor prevăzuţi la alin. (2), pe lângă atribuţiile şi răspunderile comune ale funcţiilor de conducere prevăzute la art. 19, au şi următoarele atribuţii şi răspunderi: a) conduc compartimentele principale ale serviciilor Camerei Deputaţilor şi sunt factorii decizionali ai activităţii de conducere pentru realizarea obiectivelor acestora; b) răspund de realizarea sarcinilor serviciilor Camerei Deputaţilor rezultate din acte normative, hotărâri ale Camerei Deputaţilor şi ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, din aprobări ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, din ordine şi aprobări ale secretarului general, precum şi din decizii şi aprobări ale secretarilor generali adjuncţi; c) răspund de întocmirea şi prezentarea corectă şi la termenele stabilite a documentelor solicitate de structurile superioare; d) asigură însuşirea şi aplicarea de către personalul din subordine a legislaţiei şi regulilor care reglementează activităţile compartimentelor coordonate; e) repartizează spre rezolvare numai problemele care intră în atribuţiile compartimentului pe care îl conduc şi dau instrucţiunile necesare în vederea rezolvării acestora în mod corespunzător şi în termenul stabilit; f) răspund de respectarea riguroasă a procedurilor stabilite; g) fac propuneri şi participă la elaborarea proiectului bugetului de cheltuieli al Camerei Deputaţilor aferent activităţii compartimentului pe care îl conduc; h) organizează activitatea compartimentelor şi a salariaţilor din subordine, în conformitate cu prevederile prezentului regulament; i) răspund de integritatea patrimoniului pe care îl au în administrare; j) răspund de angajarea patrimonială a Camerei Deputaţilor prin actele pe care le aprobă sau le avizează, în limita competenţelor ce le sunt acordate; k) răspund de organizarea, conform legii, a activităţii de protecţia muncii, de prevenire şi stingere a incendiilor în cadrul compartimentelor pe care le coordonează şi de instruirea periodică a personalului din subordine; l) răspund în faţa secretarului general şi, după caz, a secretarilor generali adjuncţi pentru activitatea desfăşurată. (4) Cu privire la angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din bugetul Camerei Deputaţilor persoanele prevăzute la alin. (2) au următoarele competenţe: a) propun aprobarea angajamentelor de cheltuieli care urmează a se efectua din bugetul Camerei Deputaţilor, respectiv a proiectelor de operaţiuni referitoare la domeniul de activitate pe care îl coordonează; b) răspund de lichidarea cheltuielilor efectuate din bugetul Camerei Deputaţilor, având în vedere angajamentele bugetare prevăzute la lit. a) aprobate de secretarul general sau de persoanele împuternicite de acesta, potrivit legii; c) aprobă ordonanţarea cheltuielilor din bugetul Camerei Deputaţilor, în limita competenţelor stabilite de secretarul general al Camerei Deputaţilor. (5) Contabilul-şef, în calitate de director al Direcţiei financiarcontabile, exercită numai atribuţiile prevăzute la alin. (3); contabilul-şef nu are competenţe legale cu privire la angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, prevăzute la alin. (4).  +  Articolul 41 (1) În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, conducătorii compartimentelor independente emit decizii şi instrucţiuni aplicabile în cadrul compartimentelor pe care le conduc. (2) Deciziile emise de conducătorii compartimentelor independente se aduc de îndată la cunoştinţa secretarului general şi a secretarului general adjunct coordonator.  +  Articolul 42Pe timpul absenţei şefilor de departament, directorilor generali şi a directorilor direcţiilor independente, secretarul general desemnează, prin ordin, persoanele care să îi înlocuiască.  +  Articolul 43 (1) Secretarul general, prin ordin, poate delega conducătorilor compartimentelor independente şi alte competenţe, în limitele stabilite prin lege. (2) Conducătorii compartimentelor independente au obligaţia de a-i informa pe secretarul general sau pe secretarii generali adjuncţi, după caz, asupra dispoziţiilor verbale sau scrise primite în mod direct de la preşedintele Camerei Deputaţilor, de la membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau de la liderii grupurilor parlamentare.  +  Articolul 44 (1) Atribuţiile, sarcinile, competenţele şi responsabilităţile şefilor de departamente, directorilor generali, directorilor, şefilor de serviciu sau de birou se stabilesc prin fişa postului. (2) Fişa postului pentru funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se întocmeşte de şeful ierarhic şi se aprobă de secretarul general.  +  Capitolul II Atribuţiile personalului de la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor, cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, grupurile parlamentare şi birourile deputaţilor din circumscripţiile electorale  +  Secţiunea 1 Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor  +  Articolul 45Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor este compusă din următoarele compartimente: a) Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor; b) Grupul de consilieri; c) reprezentantul permanent al Camerei Deputaţilor pe lângă Parlamentul European.  +  Articolul 46 (1) Atribuţiile principale ale Cancelariei preşedintelui Camerei Deputaţilor sunt: a) controlul şi coordonarea conform sarcinilor stabilite de preşedintele Camerei Deputaţilor; b) pregătirea materialelor necesare preşedintelui pentru conducerea lucrărilor Camerei Deputaţilor; c) stabilirea relaţiilor cu Guvernul, cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu agenţii guvernamentale şi neguvernamentale, cu operatori economici, cu mass-media şi societatea civilă, la solicitarea preşedintelui Camerei Deputaţilor; d) elaborarea tematicilor şi propunerilor privind programul anual pentru acordarea de finanţări nerambursabile, potrivit legii, pentru activităţile nonprofit de interes general; e) soluţionarea reclamaţiilor şi sesizărilor adresate preşedintelui Camerei Deputaţilor; f) informarea, analiza şi programarea activităţilor propuse pentru agenda de lucru a preşedintelui Camerei Deputaţilor; g) informarea şi documentarea pentru elaborarea de studii, analize, expuneri, articole, interviuri, comunicate, mesaje etc. privind principalele evoluţii şi evenimente politice, economico-sociale sau cultural-ştiinţifice necesare desfăşurării şi susţinerii activităţii preşedintelui Camerei Deputaţilor; h) stabilirea relaţiilor cu structurile Camerei Deputaţilor şi cu structurile serviciilor Camerei Deputaţilor; i) elaborarea şi gestionarea politicii privind imaginea publică a preşedintelui Camerei Deputaţilor; j) efectuarea lucrărilor de secretariat; k) asigurarea reprezentării permanente a Camerei Deputaţilor pe lângă Parlamentul European. (2) Atribuţiile şi sarcinile pentru fiecare salariat se stabilesc prin fişa postului, aprobată de preşedintele Camerei Deputaţilor.  +  Articolul 47 (1) Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor este condusă de un director general. (2) Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor este condus de un director subordonat directorului general. (3) Directorul general şi directorul au atribuţiile comune ale funcţiilor de conducere; atribuţiile specifice ale directorului general şi ale directorului se stabilesc de preşedintele Camerei Deputaţilor prin fişa postului.  +  Secţiunea a 2-a Secretariatul pentru cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor  +  Articolul 48 (1) Personalul de la cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor asistă vicepreşedinţii, secretarii sau chestorii, după caz, pentru îndeplinirea atribuţiilor acestora prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare. (2) Activităţile care se desfăşoară de Secretariatul pentru cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sunt: a) pregătirea documentelor pentru desfăşurarea activităţilor parlamentare ale membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv în cadrul Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în plen şi în comisii; b) asigurarea relaţiilor cu Guvernul, cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu agenţii guvernamentale şi neguvernamentale, cu operatori economici, cu mass-media şi societatea civilă, la solicitarea vicepreşedinţilor, secretarilor sau chestorilor, după caz; c) soluţionarea reclamaţiilor şi sesizărilor adresate vicepreşedintelui, secretarului sau chestorului, după caz; d) asigurarea informării membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; e) asigurarea relaţiilor cu structurile Camerei Deputaţilor şi cu serviciile Camerei Deputaţilor; f) asigurarea relaţiilor cu partidul din care face parte respectivul membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; g) efectuarea lucrărilor de secretariat.