HOTĂRÂRE nr. 28 din 23 iunie 2009privind modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 31/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006
EMITENT
  • CAMERA DEPUTAŢILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 26 iunie 2009



    În temeiul prevederilor art. 31 alin. (1) lit. m) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare,Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul IHotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 14 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Titlul hotărârii se modifică şi va avea următorul cuprins:"HOTĂRÂREpentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2009"2. Anexa nr. 1 "Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor" se modifică şi se completează conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.3. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. - Se aprobă Statul de funcţii al serviciilor Camerei Deputaţilor pe anul 2009, prevăzut în anexa nr. 2."4. Articolul 4 se abrogă.  +  Articolul IIAnexa nr. 1 şi anexa nr. 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre._________ Notă *) Anexa nr. 2 se comunică instituţiilor interesate.  +  Articolul IIIHotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, precum şi a statului de funcţii pe anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 14 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 23 iunie 2009, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEBucureşti, 23 iunie 2009.Nr. 28.  +  Anexa 1MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRIla Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor Camerei Deputaţilor 1. La capitolul I al părţii I, după secţiunea a 2-a se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 2^1-a, cuprinzând articolele 4^1-4^4, cu următorul cuprins:"SECŢIUNEA a 21-aAtribuţiile comune ale serviciilor Camerei Deputaţilor"Art. 4^1. - Serviciile Camerei Deputaţilor întocmesc referatele de necesitate şi caietele de sarcini pentru achiziţii publice şi urmăresc derularea contractului de servicii din domeniul lor de activitate.Art. 4^2. - Documentele privind angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor prevăzute în bugetul Camerei Deputaţilor se emit şi se avizează de către structurile Camerei Deputaţilor solicitante pentru domeniul lor de activitate.Art. 4^3. - La solicitarea serviciilor Camerei Deputaţilor, Direcţia achiziţii publice asigură asistenţa tehnică în vederea întocmirii caietelor de sarcini.Art. 4^4. - Serviciile Camerei Deputaţilor predau documentele la Arhivă, pe bază de proces-verbal şi inventare, întocmite conform legislaţiei în vigoare."2. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Activitatea prevăzută la alin. (1) se îndeplineşte de către următoarele compartimente: Departamentul legislativ, Departamentul secretariatului tehnic şi Departamentul de studii parlamentare şi drept comunitar."3. La articolul 7, alineatul (3) se abrogă.4. La articolul 8 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) asistenţa de specialitate acordată structurilor Camerei Deputaţilor pentru stabilirea relaţiilor multilaterale cu organismele parlamentare internaţionale şi a relaţiilor bilaterale ale Camerei Deputaţilor şi ale serviciilor Camerei Deputaţilor cu alte parlamente;".5. La articolul 8, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Activitatea prevăzută la alin. (1) se îndeplineşte de către următoarele compartimente: Direcţia generală pentru afaceri externe şi Direcţia pentru relaţii publice şi protocol."6. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se îndeplinesc de către Departamentul administrativ, infrastructură şi întreţinere, cele de la alin. (1) lit. c) de către Direcţia pentru transporturi, cele de la alin. (1) lit. d) de către Direcţia afaceri interne, iar cele de la alin. (1) lit. e) şi f) de către Centrul Internaţional de Conferinţe."7. La articolul 11, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 11. - (1) Serviciile Camerei Deputaţilor sunt organizate pe baza Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 23/2006 privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Compartimentele structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaţilor sunt cele prevăzute în anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare."8. La articolul 12 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:"c^1) Secretariatul pentru cabinetele preşedinţilor comisiilor permanente, de către preşedintele fiecărei comisii permanente;".9. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Compartimentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-c^1) fac parte din structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor."10. La articolul 13, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 13. - (1) Potrivit prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor conduce şi controlează serviciile Camerei Deputaţilor...................................................................... (3) Potrivit prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, chestorii exercită atribuţii de verificare şi control asupra activităţii financiare şi bugetare, precum şi asupra gestionării patrimoniului."11. La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Personalul care îşi desfăşoară activitatea la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor, la Secretariatul pentru cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, la Secretariatul pentru grupurile parlamentare, la Secretariatul pentru comisiile permanente şi la Secretariatul pentru cabinetele preşedinţilor comisiilor permanente este subordonat preşedintelui Camerei Deputaţilor, membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, conducerii grupurilor parlamentare, birourilor comisiilor permanente, preşedinţilor comisiilor permanente, după caz. Coordonarea pregătirii profesionale şi a respectării ordinii interioare se realizează de secretarul general al Camerei Deputaţilor."12. La articolul 22, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:"(6^1) Numirea în funcţii a personalului de la Secretariatul pentru cabinetele preşedinţilor comisiilor permanente se face la propunerea preşedintelui fiecărei comisii."13. La articolul 24, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 24. - (1) Secretarul general coordonează în mod direct următoarele compartimente: a) Cabinetul secretarului general; b) Departamentul secretariatului tehnic; c) Direcţia generală pentru afaceri externe; d) Direcţia pentru relaţii publice şi protocol; e) Departamentul economic; f) Direcţia generală pentru dezvoltare; g) Direcţia de control; h) Direcţia resurse umane; i) Serviciul juridic; j) Serviciul audit; k) Centrul Internaţional de Conferinţe."14. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 27. - (1) Personalul din cadrul Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor are atribuţii legate în mod direct de activitatea secretarului general. (2) Personalul prevăzut la alin. (1) exercită atribuţii de control, coordonare, execuţie, asigură activitatea de secretariat, precum şi cea de derulare în bune condiţii a relaţiilor dintre Camera Deputaţilor şi Clubul Parlamentarilor Români. (3) Cabinetul secretarului general este condus de un director general, care are în subordinea sa următoarele compartimente: a) Grupul de consilieri; b) Serviciul pentru ambientare şi expoziţii; c) Muzeul Parlamentului României."15. La secţiunea a 2-a a capitolului I al părţii a II-a, după articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 27^1, cu următorul cuprins:"Art. 27^1. - (1) Grupul de consilieri se află în subordinea directă a directorului general al Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor. (2) Grupul de consilieri are următoarele atribuţii principale: a) elaborează propuneri privind îmbunătăţirea organizării serviciilor Camerei Deputaţilor şi întocmeşte proiecte pentru stabilirea atribuţiilor şi responsabilităţilor acestora; b) analizează, din punct de vedere juridic, tehnic şi economic, documentele prezentate spre aprobare secretarului general, la cererea acestuia, şi întocmeşte referate cu privire la modul de soluţionare a problemelor respective; c) întocmeşte referate sau răspunsuri la unele scrisori adresate secretarului general; d) întocmeşte proiecte de ordine ale secretarului general în vederea reglementării unor probleme legate de activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor; e) exercită atribuţiile referitoare la primirea şi publicarea actelor în Monitorul Oficial al României; ţine evidenţa actelor primite spre publicare, potrivit reglementărilor legale; f) îndeplineşte alte sarcini încredinţate de secretarul general."16. La articolul 28, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 28. - (1) Serviciul de ambientare şi expoziţii se află în subordinea directorului general al Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor."17. La articolul 35, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 35. - (1) Compartimentele independente sunt cele prevăzute în anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare."18. La articolul 35 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) răspund de realizarea sarcinilor serviciilor Camerei Deputaţilor rezultate din acte normative, hotărâri ale Camerei Deputaţilor şi ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, din aprobări ale Biroului permanent şi ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, din ordine şi aprobări ale secretarului general, precum şi din decizii şi aprobări ale secretarilor generali adjuncţi;".19. La articolul 40, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 40. - Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor este compusă din următoarele compartimente:".20. La articolul 40, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:"c) reprezentantul permanent al Camerei Deputaţilor pe lângă Parlamentul European."21. La articolul 41 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:"c^1) elaborarea tematicilor şi propunerilor privind programul anual pentru acordarea de finanţări nerambursabile, potrivit legii, pentru activităţile nonprofit de interes general;".22. La articolul 41 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:"j) asigurarea reprezentării permanente a Camerei Deputaţilor pe lângă Parlamentul European."23. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 44. - Secretariatul fiecărui grup parlamentar este condus de un director sau de un şef de serviciu, după caz, potrivit statului de funcţii."24. La articolul 47 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) Departamentul de studii parlamentare şi drept comunitar."25. La articolul 48, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Departamentul legislativ are în structura sa următoarele compartimente: a) Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări; b) Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen; c) Serviciul pentru lucrări în comisii; d) Secretariatul pentru comisiile permanente; e) Secretariatul pentru cabinetele preşedinţilor comisiilor permanente."26. La articolul 48 alineatul (3), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Departamentul legislativ desfăşoară următoarele activităţi principale:".27. La articolul 48 alineatul (3), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:"e) ia măsuri pentru întocmirea Sintezei săptămânale a activităţii Camerei Deputaţilor."28. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 49. - Direcţia procedură legislativă, sinteze şi evaluări are următoarele atribuţii principale: a) asigură asistenţă pentru redactarea propunerilor legislative, cu respectarea normelor de tehnică legislativă şi a conformităţii cu Constituţia României, republicată; b) întocmeşte note adresate comisiilor permanente care examinează în fond proiectele de legi şi/sau propunerile legislative, după caz, şi asigură realizarea verificării proiectelor de raport prezentate în acest scop de către personalul de specialitate al acestor comisii, în vederea respectării normelor constituţionale, a normelor de tehnică legislativă, a normelor gramaticale şi în corelare cu legislaţia internă şi a Uniunii Europene, din domeniul respectiv, în vigoare; c) participă la dezbaterea proiectelor de legi şi a propunerilor legislative repartizate, în cadrul comisiilor de specialitate, la solicitarea preşedintelui comisiei sesizate în fond; d) participă la lucrările în plen ale Camerei Deputaţilor şi ale celor două Camere, după caz, urmăreşte dezbaterea proiectelor de legi şi a propunerilor legislative, redactează textul proiectului de lege sau al legii, după caz, în mod riguros şi în conformitate cu textele votate în plen, cu respectarea normelor de tehnică legislativă şi a normelor gramaticale; asigură tehnoredactarea şi colaţionarea acestora; e) redactează textele supuse medierii, participă la lucrările comisiilor de mediere şi asigură asistenţă de specialitate acestora, urmăreşte modul de adoptare a rapoartelor comisiilor de mediere în plenul Camerei Deputaţilor; dacă este cazul, redactează textele rămase în divergenţă după mediere şi urmăreşte modul de adoptare a textelor rămase în divergenţă în plenul celor două Camere ale Parlamentului; în ambele situaţii, întocmeşte textul final al legii, în conformitate cu textele adoptate de cele două Camere; f) elaborează sau poate aviza proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, în concordanţă cu atribuţiile direcţiei; g) întocmeşte punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor cu privire la sesizările de neconstituţionalitate, precum şi punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate adresate Curţii Constituţionale, asigurând depunerea acestora la termenele fixate, potrivit deciziilor luate; h) întocmeşte punctele de vedere ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor cu privire la sesizările de neconstituţionalitate ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, adresate Curţii Constituţionale, asigurând depunerea acestora la termenele fixate, potrivit deciziilor luate; i) întocmeşte, la cererea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, puncte de vedere privitoare la interpretarea legii; j) verifică forma republicabilă primită de la Secretariatul General al Guvernului României şi asigură elaborarea formei republicabile a legilor pentru care Camera Deputaţilor a fost Cameră decizională, în cazul în care legea dispune republicarea; k) analizează şi face propuneri cu privire la cererile de rectificare a legilor publicate în Monitorul Oficial al României sau, după caz, întocmeşte cereri de rectificare, pe baza documentelor existente în dosarul legii; l) colaborează cu Regia Autonomă "Monitorul Oficial" în legătură cu publicarea, republicarea şi rectificarea legilor în Monitorul Oficial al României; m) transmite Direcţiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor textul legii sau al proiectului de lege, după caz, fără semnătura preşedinţilor Camerelor Parlamentului, în vederea introducerii acestuia în fişa proiectului de lege, existentă pe site-ul Camerei Deputaţilor; n) transmite Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul din cadrul Guvernului situaţia legilor adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională; o) elaborează şi prezintă, pentru fiecare şedinţă a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale pentru adoptarea proiectelor de legi şi a propunerilor legislative, pentru care Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată; p) întocmeşte şi prezintă preşedintelui de şedinţă Situaţia proiectelor de legi şi a propunerilor legislative asupra cărora Camera Deputaţilor s-a pronunţat, însoţită, dacă este cazul, de note cu explicaţii; r) întocmeşte Situaţia proiectelor de legi adoptate de Camera Deputaţilor pentru Sinteza săptămânală a activităţii Camerei Deputaţilor şi Situaţia proiectelor de legi adoptate pe domenii, cu un comentariu pentru fiecare, săptămânal, semestrial, anual şi la sfârşitul legislaturii, după caz; s) execută lucrări de specialitate pentru Comisia de validare a mandatelor de deputat."29. La articolul 50 alineatul (1), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) Serviciul pentru proceduri parlamentare, evidenţe şi secretariatul plenului; c) Serviciul pentru stenograme."30. La articolul 50, alineatul (2) se abrogă.31. Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 51. - Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen are următoarele atribuţii principale: a) înregistrează proiectele de legi şi propunerile legislative care se supun spre dezbatere şi aprobare plenului Camerei Deputaţilor sau plenului celor două Camere ale Parlamentului; urmăreşte etapele procedurii legislative pentru acestea; ţine evidenţa realizării acestora până la încheierea procesului legislativ, respectiv până la publicarea legilor în Monitorul Oficial al României, şi execută lucrările aferente, urmărind respectarea termenelor stabilite; b) pregăteşte pentru Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi pentru Comitetul liderilor grupurilor parlamentare Nota cu iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi face propuneri cu privire la sesizarea comisiilor permanente, în fond şi pentru avize, precum şi cu privire la termenele de depunere a amendamentelor şi rapoartelor; c) urmăreşte respectarea termenelor prevăzute la art. 75 alin. (2) şi la art. 115 alin. (5) din Constituţia României, republicată, şi a termenelor pentru depunerea rapoartelor de către comisiile permanente sesizate în fond; d) întocmeşte lista iniţiativelor legislative şi a altor lucrări care pot fi înscrise pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare; e) pregăteşte şi supune birourilor permanente ale celor două Camere lista cu proiectele de legi, proiectele de hotărâri şi rapoartele comune ale comisiilor celor două Camere, pentru a fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor comune, asigură multiplicarea şi difuzarea ordinii de zi, a programului de lucru şi a celorlalte materiale care se supun dezbaterii sau prezentării în şedinţele comune; f) asigură redactarea şi multiplicarea ordinii de zi şi a programului de lucru pentru şedinţele Camerei Deputaţilor, aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, pe care le distribuie tuturor deputaţilor; g) întocmeşte mapa de lucru pentru preşedintele de şedinţă în plen şi pentru secretarii de şedinţă; h) asigură difuzarea prin afişaj electronic şi, după caz, pe suport hârtie a iniţiativelor legislative, a programului de lucru, a ordinii de zi, a informării cu iniţiativele legislative înregistrate, a listei cu legile adoptate de Parlament în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a moţiunilor simple şi de cenzură, a stenogramelor şedinţelor plenului, a sumarului Monitorului Oficial al României, precum şi a altor documente, şi numai pe suport hârtie a rapoartelor comisiilor parlamentare; i) urmăreşte introducerea şi operarea pe calculator a datelor şi informaţiilor necesare lansării procedurii de vot electronic; lansează procedura de vot electronic şi pe cea de prezenţă prin mijloace electronice; j) transmite Senatului, în vederea dezbaterii, iniţiativele legislative asupra cărora Camera Deputaţilor s-a pronunţat, în calitate de primă Cameră sesizată; k) comunică, înainte de promulgare, legile adoptate de Parlament la autorităţile şi instituţiile publice prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale; l) trimite legile adoptate de Parlament la Administraţia Prezidenţială în vederea promulgării de către Preşedintele României; m) asigură stenografierea şi verificarea transcrierii dezbaterilor din şedinţele Camerei Deputaţilor şi din şedinţele comune ale celor două Camere; n) pune la dispoziţie, la cererea celor interesaţi, extrase din stenogramele întocmite; o) redactează sumarul şedinţelor Camerei Deputaţilor şi al şedinţelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului şi îl transmite împreună cu stenogramele pentru publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a; p) informează Biroul permanent al Camerei Deputaţilor asupra proiectelor de legi, propunerilor legislative şi altor documente care fac obiectul şedinţelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului; r) ţine evidenţa interpelărilor, întrebărilor şi declaraţiilor politice ale deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare şi, după caz, a răspunsurilor la acestea; s) primeşte dosarele privind alegerea deputaţilor, le pune la dispoziţie Comisiei de validare a mandatelor de deputat şi asigură lucrările de secretariat pentru validarea mandatelor deputaţilor;ş) asigură lucrările de secretariat pentru desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor şi ale celor două Camere ale Parlamentului; asigură condiţiile privind votul secret şi constatarea rezultatului acestuia; t) multiplică proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri, rapoartele comisiilor parlamentare şi alte materiale supuse spre dezbatere Camerei Deputaţilor, pe care le distribuie deputaţilor în condiţiile stabilite de Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare;ţ) ţine evidenţa numerică şi nominală a deputaţilor şi a locurilor de deputat rămase vacante, precum şi a schimbărilor survenite în activitatea deputaţilor în timpul exercitării mandatelor; înregistrează prezenţa deputaţilor la şedinţele în plen, iar listele de prezenţă le transmite, în copie, Departamentului economic; întocmeşte situaţiile privind absenţele nemotivate, pentru a fi prezentate Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; u) ţine evidenţa concediilor plătite, aprobate de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, şi a concediilor fără plată ale deputaţilor; v) întocmeşte, în condiţiile legii şi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, situaţia privind absenţele nemotivate ale deputaţilor de la şedinţele în plen şi în comisii, pe care o prezintă secretarului Camerei Deputaţilor, desemnat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, şi o transmite liderilor grupurilor parlamentare, sub semnătura acestuia; x) asigură, potrivit procedurii stabilite de Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, publicarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a numelor deputaţilor cu absenţe nemotivate de la şedinţele Camerei Deputaţilor, de la şedinţele comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi de la şedinţele comisiilor parlamentare; y) elaborează necesarul de abonamente la publicaţiile legislative pentru grupurile parlamentare, pentru comisiile permanente şi pentru Departamentul legislativ şi îl transmite Direcţiei pentru relaţii publice şi protocol; z) elaborează sau poate aviza proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, în concordanţă cu atribuţiile direcţiei."32. Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 52. - Serviciul pentru lucrări în comisii are următoarele atribuţii principale: a) asigură asistenţa de specialitate pentru Comisia de validare a mandatelor de deputat; b) asigură asistenţa de specialitate necesară constituirii comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi alegerii birourilor acestora; c) elaborează sau poate aviza proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, în concordanţă cu atribuţiile serviciului; d) înregistrează proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri, amendamentele, avizele şi punctele de vedere ale Guvernului şi le distribuie comisiilor permanente sesizate în fond şi celor sesizate pentru aviz; e) primeşte rapoartele întocmite de comisiile parlamentare, le verifică sub aspectul formei şi asigură transmiterea acestora Biroului permanent al Camerei Deputaţilor în vederea includerii lor pe proiectul ordinii de zi a Camerei Deputaţilor; f) asigură difuzarea rapoartelor, avizelor, sintezelor şi proceselor-verbale întocmite de comisiile permanente pe site-ul Camerei Deputaţilor; sintezele şedinţelor comisiilor se transmit şi Regiei Autonome "Monitorul Oficial" în vederea publicării; g) ţine evidenţa iniţiativelor legislative aflate în examinare la comisiile permanente şi prezintă informări periodice Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; h) monitorizează şi prezintă informări Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare cu privire la iniţiativele legislative aflate la comisii, cu termene depăşite de depunere a rapoartelor, care pot fi incluse pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor; i) întocmeşte bilanţul privind activitatea comisiilor permanente şi a comisiilor de mediere; j) efectuează analiza activităţii comisiilor parlamentare cu privire la gradul de încărcare al acestora, la solicitarea membrilor Biroului permanent şi a secretarului general al Camerei Deputaţilor; k) centralizează şi arhivează listele de prezenţă a deputaţilor la şedinţele comisiilor parlamentare şi le trimite Direcţiei decontări pentru deputaţi şi Direcţiei pentru organizarea lucrărilor în plen; l) pregăteşte documentaţia necesară pentru constituirea comisiilor de mediere şi participă la şedinţele acestora şi la întocmirea rapoartelor de mediere."33. La articolul 53, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 53. - Secretariatul pentru comisiile permanente are următoarele atribuţii principale:".34. La articolul 53, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:"c^1) transmite Direcţiei procedură legislativă, sinteze şi evaluări proiectele rapoartelor, în vederea verificării lor sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă;".35. La articolul 53, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:"d) pregăteşte şi întocmeşte rapoartele şi avizele asupra proiectelor de legi sau propunerilor legislative examinate de comisie, precum şi sintezele şi procesele-verbale ale şedinţelor comisiei şi le transmite Serviciului pentru lucrări în comisii;".36. La articolul 53, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:"d^1) transmite Direcţiei procedură legislativă, sinteze şi evaluări, în format electronic, raportul comisiei, în vederea întocmirii textului final al legii;".37. La articolul 53, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:"g) asigură lucrările tehnice necesare audierii în comisii a candidaţilor a căror numire în funcţii şi demnităţi publice se face cu aprobarea Parlamentului;".38. La secţiunea a 2-a a capitolului III al părţii a II-a, după articolul 53 se introduce un nou articol, articolul 53^1, cu următorul cuprins:"Art. 53^1. - Secretariatul pentru cabinetele preşedinţilor comisiilor permanente are următoarele atribuţii principale: a) asigură asistenţă de specialitate pentru preşedintele comisiei permanente; b) stabileşte relaţii cu ministerele, cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu agenţii guvernamentale şi neguvernamentale şi cu operatorii economici, din domeniul de activitate al comisiei permanente; c) realizează informarea, analiza şi programarea activităţilor propuse pentru agenda de lucru a preşedintelui comisiei permanente; d) întocmeşte răspunsurile la petiţiile adresate preşedintelui comisiei permanente, precum şi la cele în legătură cu corespondenţa adresată acestuia; e) menţine relaţiile cu mass-media; f) îndeplineşte alte atribuţii stabilite de preşedintele comisiei permanente."39. Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 54. - Departamentul secretariatului tehnic asigură pregătirea lucrărilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a lucrărilor birourilor permanente ale celor două Camere şi ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; urmăreşte îndeplinirea de către serviciile Camerei Deputaţilor a sarcinilor rezultate din hotărârile Biroului permanent, ale birourilor permanente ale celor două Camere, ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, precum şi din dispoziţiile scrise ale preşedintelui Camerei Deputaţilor; gestionează declaraţiile de avere şi de interese depuse de deputaţi şi de funcţionarii publici parlamentari, desfăşoară activităţi pentru protecţia informaţiilor clasificate din Camera Deputaţilor, pentru soluţionarea petiţiilor adresate acesteia, precum şi pentru gestionarea arhivei."40. La articolul 55, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) Biroul pentru protecţia informaţiilor clasificate;".41. La articolul 56, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Direcţia pentru organizarea şi evidenţa lucrărilor Biroului permanent, prin compartimentele componente, are următoarele atribuţii principale: a) primeşte, înregistrează şi multiplică materialele pentru şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru şedinţele comune ale birourilor permanente ale celor două Camere şi pentru şedinţele Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; pregăteşte mapele de şedinţă şi le difuzează la cabinetele membrilor Biroului permanent şi la cabinetele liderilor grupurilor parlamentare; b) verifică stenogramele şedinţelor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cele ale birourilor permanente ale celor două Camere şi ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; întocmeşte sintezele şedinţelor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor; asigură introducerea pe site-ul Camerei Deputaţilor a materialelor aprobate, a stenogramelor şi sintezelor şedinţelor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a materialelor aprobate şi a stenogramelor şedinţelor comune ale birourilor permanente ale celor două Camere, precum şi consultarea acestora de către deputaţi; c) comunică deciziile adoptate şi urmăreşte realizarea măsurilor stabilite de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, de birourile permanente ale celor două Camere şi de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare; d) redactează proiecte de hotărâri ale Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi ale birourilor permanente ale celor două Camere; e) prezintă Biroului permanent al Camerei Deputaţilor documentele supuse dezbaterii şi aprobării acestuia; f) înregistrează legile promulgate de Preşedintele României, moţiunile simple, moţiunile de cenzură, hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor şi de Parlament, hotărârile Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi ale birourilor permanente ale celor două Camere, deciziile preşedintelui Camerei Deputaţilor, ordinele emise de secretarul general al Camerei Deputaţilor şi deciziile emise de secretarii generali adjuncţi, precum şi mesajele, declaraţiile, rezoluţiile şi alte acte politice adoptate de Camera Deputaţilor sau de Parlament; g) comunică unele documente Direcţiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi altor compartimente, pe baza unei note de difuzare aprobate de secretarul general al Camerei Deputaţilor; h) ţine evidenţa rapoartelor prezentate de autorităţile, organismele şi instituţiile a căror activitate se află sub controlul Parlamentului sau al Camerei Deputaţilor, potrivit legii, precum şi a rapoartelor întocmite de comisiile speciale şi de anchetă; ţine evidenţa mesajelor adresate Parlamentului de către Preşedintele României; i) ţine evidenţa sigiliilor şi ştampilelor; stabileşte modelele de registre, condici de expediţie, hârtie de corespondenţă etc., folosite în activitatea Camerei Deputaţilor; j) efectuează înregistrarea pe bandă magnetică şi stenografierea dezbaterilor şedinţelor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, ale şedinţelor birourilor permanente ale celor două Camere şi ale şedinţelor Comitetului liderilor grupurilor parlamentare; k) asigură protocolul pentru şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, ale birourilor permanente ale celor două Camere şi ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, pentru Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor, cabinetele membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, Cabinetul secretarului general şi cabinetele secretarilor generali adjuncţi; răspunde de gestionarea, păstrarea, conservarea şi utilizarea bunurilor aferente acestei activităţi."42. La articolul 57, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 57. - Biroul pentru protecţia informaţiilor clasificate are următoarele atribuţii principale:".43. La articolul 57, după litera e) se introduc şapte noi litere, literele f)-l), cu următorul cuprins:"f) colaborează cu compartimentul similar din cadrul Senatului României, cu Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi alte structuri cu atribuţii în domeniul informaţiilor clasificate; g) primeşte şi înregistrează declaraţiile de avere şi de interese ale deputaţilor şi ale funcţionarilor publici parlamentari, eliberând depunătorului o dovadă de primire; h) pune la dispoziţia deputaţilor şi a funcţionarilor publici parlamentari formularele declaraţiilor de avere şi de interese şi oferă consultanţă pentru completarea corectă a rubricilor din declaraţii şi pentru depunerea în termen a acestora; i) evidenţiază declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale deputaţilor şi ale funcţionarilor publici parlamentari în registre speciale şi asigură publicarea şi menţinerea acestora pe site-ul Camerei Deputaţilor, cu sprijinul Direcţiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; j) acordă deputaţilor şi funcţionarilor publici parlamentari consultanţă referitor la conţinutul şi aplicarea prevederilor legale privind declararea şi verificarea averilor, conflictele de interese şi incompatibilităţile; k) colaborează cu Agenţia Naţională de Integritate pentru aplicarea prevederilor legale; l) aplică prevederile legale privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi colaborează cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii."44. Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 59. - Arhiva are următoarele atribuţii principale: a) coordonează şi răspunde de activitatea arhivistică din cadrul Camerei Deputaţilor în conformitate cu prevederile legislaţiei arhivistice în vigoare; b) organizează primirea şi arhivarea documentelor de la structurile Camerei Deputaţilor pe bază de proces-verbal şi inventare, întocmite conform legislaţiei în vigoare; c) propune componenţa Comisiei de selecţionare a documentelor şi o convoacă în vederea analizării documentelor cu termen de păstrare expirat şi care pot fi propuse spre eliminare; întocmeşte formele prevăzute de lege pentru confirmarea lucrării de selecţionare de către Arhivele Naţionale; d) se ocupă de completarea şi ţinerea la zi a colecţiilor «Monitorul Oficial al României» părţile - I, II, IIc, III şi IV, «Legislaţia României», «Hotărâri ale Guvernului României şi alte acte normative»; e) iniţiază şi organizează activitatea de întocmire a Nomenclatorului arhivistic al Camerei Deputaţilor şi îl actualizează periodic; asigură legătura cu Arhivele Naţionale în vederea verificării şi confirmării nomenclatorului şi urmăreşte modul de aplicare al acestuia de către structurile Camerei Deputaţilor; f) întocmeşte inventare pentru documentele fără evidenţă aflate în depozit; g) asigură evidenţa tuturor documentelor intrate şi ieşite din depozitul de arhivă, pe baza registrelor specifice; h) cercetează documentele din depozit în vederea eliberării copiilor şi extraselor solicitate de cetăţeni, în conformitate cu legislaţia arhivistică în vigoare; i) pune la dispoziţie pe bază de semnătură şi ţine evidenţa documentelor împrumutate compartimentelor, la restituire verifică integritatea documentului împrumutat; j) organizează depozitul de arhivă după criterii prealabil stabilite, conform prevederilor arhivistice în vigoare; solicită conducerii Camerei Deputaţilor dotarea corespunzătoare a depozitelor, informează conducerea acesteia şi propune măsuri în vederea asigurării condiţiilor corespunzătoare de păstrare şi conservare a arhivei; k) pune la dispoziţia delegatului Arhivelor Naţionale toate documentele solicitate cu prilejul efectuării acţiunilor de control privind situaţia arhivelor la creatori; l) pregăteşte documentele cu valoare istorică şi inventarele acestora, în vederea predării lor la Arhivele Naţionale, conform legislaţiei arhivistice în vigoare."45. La capitolul III al părţii a II-a, după articolul 59 se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 3^1-a, cuprinzând articolele 59^1 şi 59^2, cu următorul cuprins:"SECŢIUNEA a 31-aDepartamentul de studii parlamentare şi drept comunitarArt. 59^1. - Departamentul de studii parlamentare şi drept comunitar are următoarele atribuţii principale: a) elaborează materiale de documentare necesare realizării funcţiilor, obiectivelor, programelor şi acţiunilor Camerei Deputaţilor, inclusiv cele legate de participarea la procesul de adoptare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene; b) urmăreşte evoluţiile politice, strategice, operaţionale din sfera sa de activitate, informează structurile de autoritate relevante din Camera Deputaţilor şi propune măsuri pentru realizarea obiectivelor acesteia; c) elaborează studii şi cercetări destinate activităţilor parlamentare, interne, la nivel european şi internaţional; d) asigură documentarea structurilor parlamentare şi consultanţă de specialitate pentru cei în drept; e) colaborează cu structuri similare, la nivel naţional şi internaţional, realizând un schimb de informaţii şi bune practici destinat sporirii expertizei proprii şi a calităţii studiilor elaborate.Art. 59^2. - Departamentul de studii parlamentare şi drept comunitar are în componenţa sa următoarele direcţii: a) Direcţia studii şi documentare legislativă; b) Direcţia de drept comunitar."46. La capitolul III al părţii a II-a, titlul secţiunii a 4-a se modifică şi va avea următorul cuprins:"SECŢIUNEA a 4-aDirecţia studii şi documentare legislativă"47. La articolul 60, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 60. - (1) Direcţia studii şi documentare legislativă efectuează studii parlamentare, asigură documentarea legislativă a structurilor Camerei Deputaţilor şi funcţionarea Bibliotecii parlamentare."48. La articolul 60, partea introductivă şi literele a) şi b) ale alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Direcţia studii şi documentare legislativă are în componenţa sa următoarele compartimente: a) Serviciul studii, cercetări şi analize parlamentare; b) Serviciul documentare şi informare legislativă;".49. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 61. - Direcţia studii şi documentare legislativă, prin compartimentele componente, are următoarele atribuţii principale: a) efectuează studii de drept comparat şi întocmeşte dosare documentare legislative, la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a liderilor grupurilor parlamentare şi a preşedinţilor comisiilor parlamentare; b) urmăreşte agenda de lucru a Camerei Deputaţilor şi elaborează din proprie iniţiativă studii documentare, buletine informative, alte materiale de analiză şi sinteză necesare activităţii parlamentare; c) alcătuieşte materiale documentare privind probleme de interes internaţional; d) distribuie structurilor interesate studiile şi materialele documentare elaborate; e) realizează, la cerere, materiale documentare pentru delegaţiile parlamentare române care efectuează vizite oficiale în străinătate; f) acordă, la cerere, consultaţii pe probleme parlamentare; g) efectuează documentarea necesară şi realizează schimburi de informaţii legislative pentru menţinerea şi dezvoltarea cooperării interparlamentare cu Centrul European pentru Cercetare şi Documentare Parlamentară (ECPRD), cu organisme de cercetare şi documentare din ţară şi din străinătate, cu biblioteci şi alte instituţii de profil; h) formulează, la cerere, prin intermediul ECPRD, solicitări de informaţii legislative, adresate compartimentelor similare din cadrul parlamentelor statelor afiliate acestei reţele de informare interparlamentară; i) solicită compartimentelor de specialitate din instituţiile publice competente, ori de câte ori este necesar, informaţii specifice, în vederea elaborării studiilor şi materialelor documentare legislative; j) asigură preluarea şi utilizarea informaţiilor provenite din surse electronice; k) administrează şi gestionează propria bază de date; asigură publicarea pe intranetul Camerei Deputaţilor a principalelor studii elaborate, precum şi a materialelor documentare care prezintă un interes deosebit, în vederea difuzării eficiente a acestora; l) asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii Bibliotecii parlamentare; propune efectuarea achiziţiilor de carte şi de alte mijloace de documentare; gestionează fondul de carte şi de informaţii parlamentare; disponibilizează on-line catalogul bibliografic; colaborează cu structuri similare din cadrul Parlamentului European (Biblioteca şi Biroul publicaţiilor oficiale), utilizând şi dezvoltând tezaurul Eurovoc, şi cu biblioteci naţionale şi universitare, în vederea realizării împrumutului interbibliotecar; m) colaborează permanent cu structurile şi serviciile Camerei Deputaţilor, în vederea identificării cerinţelor şi priorităţilor de documentare legislativă."50. La capitolul III al părţii a II-a, după articolul 61 se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 5-a, cuprinzând articolele 61^1-61^4, cu următorul cuprins:"SECŢIUNEA a 5-aDirecţia de drept comunitarArt. 61^1. - (1) Direcţia de drept comunitar asigură expertiza necesară pentru participarea Parlamentului României la procesul de adoptare a deciziilor Uniunii Europene, pentru funcţionarea sistemului de control parlamentar în domeniul afacerilor europene şi pentru transpunerea normelor europene, analizează politicile europene şi gestionează baze de date europene. Pe plan extern, colaborează cu structuri similare din instituţiile europene şi din parlamentele naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, pentru realizarea obiectului său de activitate. (2) Direcţia de drept comunitar are în structura sa următoarele compartimente: a) Serviciul politici ale Uniunii Europene; b) Serviciul de drept comunitar şi jurisprudenţă comunitară; c) Biroul pentru gestionarea bazelor de date europene şi traduceri.Art. 61^2. - Serviciul politici ale Uniunii Europene are următoarele atribuţii principale: a) elaborează materiale de informare privind concluziile reuniunilor Consiliului European, documente de strategie şi de programare ale Uniunii Europene, inclusiv Strategia politică anuală a Comisiei Europene şi Programul legislativ anual al Comisiei Europene şi identifică tendinţele politice care se manifestă la nivelul Uniunii Europene; b) realizează materiale documentare, de sinteză şi analiză privind politicile europene, din proprie iniţiativă sau la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a liderilor grupurilor parlamentare şi a preşedinţilor comisiilor parlamentare; c) realizează materiale documentare, de sinteză şi analiză privind propunerile şi iniţiativele legislative sau nelegislative ale instituţiilor europene sau ale statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv cele care privesc revizuirea tratatelor Uniunii Europene; d) întocmeşte fişe de informare, la cererea Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, pentru documentele europene pentru care s-a declanşat procedura de examinare parlamentară (scrutiny) sau procedura rezervei parlamentare; e) urmăreşte evoluţia negocierilor privind propunerile de acte europene aflate în procedură de examinare parlamentară (scrutiny), incluzând amendamentele propuse de Consiliul Uniunii Europene, de Parlamentul European şi de comisiile Parlamentului European şi informează Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României; f) înaintează Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României propuneri privind documentele din Programul legislativ anual al Comisiei Europene ce ar trebui să fie supuse examinării parlamentare (scrutiny); g) realizează, la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a liderilor grupurilor parlamentare şi a preşedinţilor comisiilor parlamentare, fişe de impact privind aplicarea normelor europene a căror transpunere în legislaţia naţională este obligatorie; h) întocmeşte fişe de informare pentru directivele în curs de transpunere în legislaţia naţională, la cererea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi a Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României sau din proprie iniţiativă; i) stabileşte un contact permanent cu structurile guvernamentale relevante, în vederea informării asupra tuturor aspectelor specifice Uniunii Europene; j) ţine legătura cu reprezentanţa permanentă a Camerei Deputaţilor pe lângă Parlamentul European şi cu reprezentanţa României pe lângă Uniunea Europeană, în vederea obţinerii de informaţii relevante pentru documentele europene aflate în procedura de examinare parlamentară (scrutiny); k) ţine legătura cu serviciile Consiliului Uniunii Europene, ale Comisiei Europene şi ale Parlamentului European, precum şi cu secretariatele comisiilor din Parlamentul European, în vederea obţinerii de informaţii privind proiectele de legi aflate în procedura de adoptare, precum şi privind evenimentele organizate cu participarea comună a membrilor Parlamentului European şi a membrilor parlamentelor naţionale din statele membre ale Uniunii Europene; l) înaintează Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României propuneri privind participarea Camerei Deputaţilor la dialogul cu Comisia Europeană privind proiecte de propuneri ale Comisiei Europene şi întocmeşte fişe de sinteză pentru documentarea punctului de vedere al părţii române, potrivit domeniului său de competenţă; m) redactează proiecte de declaraţii, rezoluţii, hotărâri ale Camerei Deputaţilor în sfera sa de competenţă; avizează şi propune amendamente pentru acte de cooperare parlamentară cu parlamente naţionale din statele membre ale Uniunii Europene sau cu instituţii ale Uniunii Europene; n) redactează şi comunică documente de informare privind implicarea Camerei Deputaţilor în procesul de adoptare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene, precum şi răspunsul la chestionare lansate la nivel naţional şi european; o) în coordonare cu secretariatul Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României şi cu compartimentele de specialitate ale Senatului României documentează lucrările de evaluare a eventualelor încălcări ale principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii şi comunică Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului pentru Afaceri Europene, parlamentelor statelor membre şi instituţiilor Uniunii Europene hotărârile în acest sens ale Parlamentului României; p) întocmeşte fişe de informare, potrivit domeniului său de competenţă, pentru delegaţiile parlamentare participante la evenimente cu tematică europeană, cum sunt reuniunile parlamentare comune, reuniunile comune ale comisiilor de specialitate, COSAC şi alte forumuri cu participare parlamentară, pentru subiectele aflate pe agenda evenimentului respectiv, pe care le pune la dispoziţia structurilor interesate din cadrul Camerei Deputaţilor, inclusiv Direcţiei generale pentru afaceri externe; r) asigură informarea membrilor Camerei Deputaţilor care participă la dezbaterile privind revizuirea tratatelor Uniunii Europene şi viitorul construcţiei europene; s) propune organizarea de dezbateri publice cu participare naţională şi internaţională, pe teme europene, şi participă la realizarea acestora;ş) redactează periodic un buletin informativ de sinteză a politicilor europene şi a evoluţiilor din cadrul Uniunii Europene; t) colaborează, prin intermediul corespondentului Camerei Deputaţilor cu Centrul European pentru Cercetare şi Documentare Parlamentară (ECPRD);ţ) colaborează cu Departamentul legislativ al Camerei Deputaţilor, cu structuri similare ale Consiliului Legislativ, în problemele specifice legate de documentele legislative europene; u) colaborează cu personalul desemnat de către secretariatele grupurilor parlamentare şi de către comisiile permanente pentru probleme europene, cu Direcţia generală pentru afaceri externe, precum şi cu personalul din celelalte servicii din cadrul Camerei Deputaţilor, pentru realizarea sarcinilor comune, şi oferă acestora informaţii privind desfăşurarea activităţilor Uniunii Europene.Art. 61^3. - Serviciul de drept comunitar şi jurisprudenţă comunitară are următoarele atribuţii principale: a) contribuie cu expertiza necesară la interpretarea unor prevederi ale dreptului comunitar, la avizarea proiectelor de legi din punctul de vedere al armonizării cu legislaţia europeană şi asigură consultanţă de specialitate pentru elaborarea proiectelor de propuneri legislative, de acte ale Camerei Deputaţilor, regulamente şi altele asemenea, cu impact comunitar, litigii, la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a liderilor grupurilor parlamentare, a preşedinţilor comisiilor parlamentare şi a serviciilor Camerei Deputaţilor; b) realizează, la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a liderilor grupurilor parlamentare şi a preşedinţilor comisiilor parlamentare, analize de impact asupra sistemului juridic naţional, ca urmare a aplicării normelor europene a căror transpunere în legislaţia naţională este obligatorie, cu consultarea Departamentului legislativ al Camerei Deputaţilor şi a Consiliului Legislativ; c) urmăreşte principalele hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie privind interpretarea legislaţiei comunitare şi informează parlamentarii despre acestea din proprie iniţiativă sau la cerere; d) întocmeşte fişe de informare privind jurisprudenţa comunitară din proprie iniţiativă sau la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a liderilor grupurilor parlamentare şi a preşedinţilor comisiilor parlamentare; e) realizează, din proprie iniţiativă sau la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a liderilor grupurilor parlamentare şi a preşedinţilor comisiilor parlamentare, studii de impact al hotărârilor Curţii Europene de Justiţie asupra normelor interne şi asupra drepturilor şi obligaţiilor persoanelor juridice şi fizice din România; f) urmăreşte iniţierea şi evoluţia principalelor proceduri de încălcare a legislaţiei comunitare şi informează parlamentarii despre acestea din proprie iniţiativă sau la cererea membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a liderilor grupurilor parlamentare şi a preşedinţilor comisiilor parlamentare; g) urmăreşte iniţierea şi evoluţia procedurilor de încălcare de către România a legislaţiei comunitare, informează Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi propune măsuri de conformare; h) colaborează cu structurile similare din instituţiile europene, din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene, cu institute de studii şi cercetare în domeniu, pentru stabilirea sau revizuirea definiţiilor unor concepte din dreptul comunitar sau interpretării unor prevederi din dreptul comunitar; i) întocmeşte periodic un buletin de jurisprudenţă comunitară; j) urmăreşte şi informează parlamentarii despre modul în care se aplică hotărârile pronunţate de instanţele Uniunii Europene împotriva României; k) colaborează cu Departamentul legislativ al Camerei Deputaţilor, cu structuri similare din cadrul Consiliului Legislativ şi din cadrul Guvernului României şi al ministerelor; l) evaluează din punct de vedere juridic conformarea cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii; m) conlucrează cu Centrul European pentru Cercetare şi Documentare Parlamentară (ECPRD), prin intermediul corespondentului ECPRD din Camera Deputaţilor, precum şi cu alte instituţii de acest profil din ţară şi din state membre ale Uniunii Europene, în domeniul său de competenţă.Art. 61^4. - Biroul pentru gestionarea bazelor de date europene şi traduceri are următoarele atribuţii principale: a) gestionează baza de date I.P.E.X., în limitele impuse de administratorii acesteia; b) contribuie la crearea şi ulterior gestionează baza de date pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor; c) colaborează cu celelalte servicii ale Camerei Deputaţilor şi cu structurile similare din cadrul parlamentelor naţionale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene, pentru realizarea atribuţiilor de gestionare a bazelor de date; d) transmite Direcţiei generale pentru afaceri externe propuneri privind Programul anual de relaţii externe în ceea ce priveşte relaţia cu instituţiile europene, potrivit domeniului de competenţă; e) asigură traducerea şi retroversiunea în limbile engleză şi franceză a documentelor de competenţa departamentului, precum şi servicii ocazionale de interpretare."51. După capitolul III al părţii a II-a, se introduce un nou capitol, capitolul III^1, cuprinzând articolele 61^5-61^14 , cu următorul cuprins:"CAPITOLUL III^1Activitatea privind relaţiile cu autorităţile publice, organizaţiile interne şi internaţionaleSecțiunea 1 Compartimentele cu atribuții în domeniul relațiilor cu autoritățile publice, organizațiile interne și internaționaleArt. 61^5. - Compartimentele care exercită atribuţiile pentru realizarea activităţii privind relaţiile cu autorităţile publice, organizaţiile interne şi internaţionale sunt: a) Direcţia generală pentru afaceri externe; b) Direcţia pentru relaţii publice şi protocol.Secțiunea a 2-a Direcția generală pentru afaceri externe Art. 61^6. - (1) Direcţia generală pentru afaceri externe asigură realizarea lucrărilor specifice pentru îndeplinirea activităţii de relaţii externe ale Camerei Deputaţilor şi ale serviciilor Camerei Deputaţilor prevăzute în Programul anual de relaţii externe ale Parlamentului României sau care se efectuează în afara acestui program. În acest scop colaborează cu Direcţia relaţii parlamentare externe a Senatului, Cancelaria Preşedintelui României, Secretariatul General al Guvernului, precum şi cu compartimentele similare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi din alte instituţii centrale implicate în activităţile de relaţii externe ale Camerei Deputaţilor. (2) Direcţia generală pentru afaceri externe întocmeşte proiectul Programului anual de relaţii externe al Parlamentului României şi nota de fundamentare care îl însoţeşte, împreună cu compartimentul similar de la Senat, şi îl supune aprobării birourilor permanente ale celor două Camere; defalcă acţiunile externe ale Camerei Deputaţilor din acest program şi îl comunică Departamentului economic. (3) Organizarea acţiunilor de relaţii externe şi efectuarea cheltuielilor ocazionate de acele acţiuni se fac potrivit reglementărilor speciale aprobate de birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului României. (4) Direcţia generală pentru afaceri externe are în componenţa sa următoarele compartimente: a) Direcţia pentru cooperare parlamentară internaţională multilaterală:- Serviciul de relaţii cu organizaţii parlamentare europene şi euroatlantice;- Compartimentul pentru documentare, analiză şi sinteze; b) Direcţia pentru cooperare parlamentară internaţională bilaterală.Art. 61^7. - Direcţia pentru cooperare parlamentară internaţională multilaterală asigură realizarea obiectivelor de politică externă ale Camerei Deputaţilor, prin mijloace şi instrumente specifice diplomaţiei parlamentare, în relaţia cu adunările şi organizaţiile parlamentare internaţionale şi instituţiile Uniunii Europene şi, în îndeplinirea acestui obiectiv, are următoarele atribuţii principale: a) planifică, coordonează şi răspunde de buna desfăşurare a activităţilor de relaţii externe cu adunările şi organismele parlamentare internaţionale, precum şi cu organizaţiile şi structurile interparlamentare ale Uniunii Europene cuprinse în programul de relaţii externe aprobat sau care se efectuează în afara acestui program; b) urmăreşte evoluţia relaţiilor cu adunările şi organismele parlamentare internaţionale la care participă delegaţii parlamentare române, asigură condiţiile pentru întreţinerea contactelor şi derularea cooperării cu acestea; c) asigură condiţiile pentru derularea cooperării Camerei Deputaţilor cu instituţiile Uniunii Europene în domeniul relaţiilor externe; d) face propuneri privind realizarea acţiunilor de relaţii externe multilaterale - oportunitatea, perioada de desfăşurare, programul activităţilor, participanţii - în România sau în străinătate, pe baza consultării comisiilor de specialitate şi a celorlalte structuri parlamentare ale Camerei Deputaţilor, respectiv a structurilor interesate din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor; e) propune transmiterea unor mesaje sau felicitări cu prilejul unor evenimente externe ori interne; f) asigură derularea relaţiilor cu structurile specializate ale adunărilor şi organismelor parlamentare internaţionale, cu instituţiile europene, pentru iniţierea, perfectarea şi derularea acţiunilor de diplomaţie parlamentară, potrivit competenţelor; g) întocmeşte materialele documentare necesare delegaţiilor parlamentare care participă la acţiuni ale adunărilor şi organismelor parlamentare internaţionale sau în cazul viz