Contract-cadru pentru asistență medicală
CONTRACT-CADRU din 2 iunie 2006 privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
Nu mai este în vigoare. Act care nu mai este în vigoare.
Despre ce este acest act
Contractul-cadru reglementează condițiile de acordare a asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, impunând obligații reciproce pentru casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale. Prevăzând utilizarea obligatorie a modelului contractual standard, termene strict definite pentru depunerea cererilor și decontării serviciilor, precum și mecanisme de soluționare a litigiilor prin arbitraj. Dispozitivul interzice refuzul nejustificat de decontare, impune transparența în prețuri și egalitatea de tratament între cetățenii români și străinii, iar nerespectarea regulilor duce la suspendarea activității furnizorilor până la următorul ciclu de contractare.
Pe scurt
- Identificator
- Contract-Cadru nr. 482/2006
- Tip act
- Contract-Cadru
- Emitent
- Guvernul
- Data adoptării
- 2 iunie 2006
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- public finance, health medical
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- H3:suffered whole-act invalidation (ABROGAT DE) from act 78043 (HG 1842 21/12/2006)
- H2:whole-act invalidation induced by act 78043 (ABROGA PE)
- H2:whole-act invalidation induced by act 83144 (ABROGA PE)
Ce acte au modificat acest act
Modificările pe care le-a suferit acest act, în ordinea în care au apărut.
- Abrogat de: HOTĂRÂRE nr. 1.842 din 21 decembrie 2006 (*actualizata*) pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007 (actualizata până la data de 25 aprilie 2007*) — 21 decembrie 2006 — abrogare totală
- Completat de (ART. 94): HOTĂRÂRE nr. 1.530 din 1 noiembrie 2006 privind completarea art. 94 din Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 706/2006 — 1 noiembrie 2006
Cuprins pe articole
- Capitolul 1
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Articolul 4
- Articolul 5
- Articolul 6
- Articolul 7
- Articolul 8
- Articolul 9
- Articolul 10
- Articolul 11
- Articolul 12
- Capitolul 2
- Articolul 13
- Articolul 14
- Articolul 15
- Articolul 16
- Articolul 17
- Articolul 18
- Articolul 19
- Articolul 20
- Articolul 21
- Articolul 22
- Articolul 23
- Articolul 24
- Articolul 25
- Articolul 26
- Articolul 27
- Articolul 28
- Articolul 29
- Articolul 30
- Articolul 31
- Articolul 32
- Articolul 33
- Articolul 34
- Articolul 35
- Articolul 36
- Articolul 37
- Articolul 38
- Articolul 39
- Articolul 40
- Articolul 41
- Articolul 42
- Articolul 43
- Articolul 44
- Articolul 45
- Articolul 46
- Articolul 47
- Articolul 48
- Articolul 49
- Articolul 50
- Articolul 51
- Articolul 52
- Articolul 53
- Articolul 54
- Articolul 55
- Articolul 56
- Articolul 57
- Articolul 58
- Articolul 59
- Articolul 60
- Articolul 61
- Articolul 62
- Articolul 63
- Articolul 64
- Articolul 65
- Articolul 66
- Articolul 67
- Articolul 68
- Articolul 69
- Articolul 70
- Articolul 71
- Articolul 72
- Articolul 73
- Articolul 74
- Articolul 75
- Articolul 76
- Articolul 77
- Articolul 78
- Articolul 79
- Articolul 80
- Articolul 81
- Articolul 82
- Articolul 83
- Articolul 84
- Articolul 85
- Articolul 86
- Articolul 87
- Articolul 88
- Capitolul 3
- Articolul 89
- Articolul 90
- Articolul 91
- Articolul 92
- Articolul 93
- Articolul 94
- Articolul 95
- Articolul 96
- Articolul 97
- Capitolul 4
- Articolul 98
- Articolul 99
- Articolul 100
- Articolul 101
- Articolul 102
- Articolul 103
- Articolul 104
- Articolul 105
- Articolul 106
- Articolul 107
- Articolul 108
- Capitolul 5
- Articolul 109
- Articolul 110
- Articolul 111
- Articolul 112
- Articolul 113
- Articolul 114
- Articolul 115
- Articolul 116
- Articolul 117
- Articolul 118
- Articolul 119
- Articolul 120
- Articolul 121
- Articolul 122
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 293.764 caractere). Vezi documentul integral.
| EMITENT |
+ Capitolul 1 Dispoziţii generale + Articolul 1 (1) Furnizorii şi casele de asigurări de sănătate, aflaţi în relaţie contractuală, au obligaţia să respecte prevederile contractului-cadru şi ale normelor. (2) Nerespectarea obligaţiilor contractuale de către părţi conduce la aplicarea măsurilor prevăzute în contractul-cadru şi în contractele de furnizare de servicii medicale, respectiv de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, încheiate între furnizori şi casele de asigurări de sănătate. + Articolul 2 (1) Modelele de contract pentru furnizarea de servicii medicale, de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale sunt prevăzute în norme. (2) Utilizarea acestor modele de contract este obligatorie; în cuprinsul contractelor pot fi prevăzute clauze suplimentare, negociate între părţile contractuale, în limita prevederilor legale în vigoare. + Articolul 3 (1) Casele de asigurări de sănătate comunică termenele de depunere a cererilor însoţite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii şi negocierii contractelor de furnizare de servicii medicale, de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale, prin afişare la sediul instituţiei, publicare pe pagina web a acesteia, anunţ în mass-media. (2) În cazul în care furnizorii de servicii medicale şi de medicamente depun cererile însoţite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare încheierii şi negocierii contractelor la alte termene decât cele stabilite şi comunicate de către casele de asigurări de sănătate, şi nu participă la negocierea şi încheierea contractelor în termenul stabilit de către acestea, furnizorii respectivi nu vor mai desfăşura activitate în sistemul de asigurări sociale de sănătate până la termenul următor de contractare, cu excepţia situaţiilor ce constituie cazuri de forţă majoră, confirmate de autoritatea publică competentă, potrivit legii, şi notificate de îndată casei de asigurări de sănătate. + Articolul 4 (1) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să deconteze în limita şi la termenele stabilite în contracte contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale. (2) Refuzul caselor de asigurări de sănătate de a deconta unele servicii raportate ca realizate conform contractelor se poate face numai prin prezentarea în scris a cauzelor care au condus la acesta, cu precizarea explicită a temeiului legal care a stat la baza refuzului. (3) Litigiile dintre furnizori şi casele de asigurări de sănătate se soluţionează de Comisia de Arbitraj organizată conform reglementărilor legale în vigoare sau, după caz, de către instanţele de judecată. + Articolul 5În cazul în care contractul dintre furnizori şi casele de asigurări de sănătate a încetat din motive imputabile furnizorilor, constatate de casele de asigurări de sănătate şi, după caz, confirmate de Comisia de Arbitraj, dacă au existat contestaţii sau, după caz, de către instanţele de judecată, casele de asigurări de sănătate nu vor mai intră în relaţii contractuale cu furnizorii respectivi până la următorul termen de contractare, dar nu mai puţin de un an de la data încetării contractului. La reluarea relaţiilor contractuale, în cazul în care contractele încetează din nou din motive imputabile furnizorilor, casele de asigurări de sănătate nu vor mai încheia contracte cu furnizorii respectivi. + Articolul 6 (1) Organizarea şi efectuarea controlului furnizării serviciilor medicale, medicamentelor în tratamentul ambulatoriu şi dispozitivelor medicale acordate asiguraţilor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate şi pot participa şi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti din România, Colegiul Farmaciştilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. (2) Controlul calităţii serviciilor medicale acordate asiguraţilor de către furnizori se organizează de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate pe baza criteriilor de calitate elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice şi Casa Naţională de Asigurări, de Sănătate. (3) Controlul privind respectarea obligaţiilor contractuale ale furnizorilor se efectuează de către serviciile specializate ale caselor de asigurări de sănătate cu care aceştia se află în relaţii contractuale. + Articolul 7 (1) Furnizorii au obligaţia de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenţă financiar-contabilă a serviciilor furnizate şi documentele justificative privind realizarea serviciilor raportate, în baza cărora se face decontarea. (2) Refuzul furnizorilor de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenţă financiar - contabilă a serviciilor furnizate şi documentele justificative în baza cărora se decontează serviciile raportate se sancţionează conform legii şi conduce la rezilierea contractului de furnizare de servicii. + Articolul 8Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va elabora norme în vederea recuperării, de către casele de asigurări de sănătate, a sumelor reprezentând cheltuielile efective pentru serviciile medicale acordate unei persoane ca urmare a prejudiciilor sau daunelor cauzate sănătăţii acesteia de alte persoane. + Articolul 9 (1) Furnizorii de servicii medicale întocmesc evidenţe distincte pentru accidentele produse în timpul programului de lucru şi pentru bolile profesionale. Până la stabilirea caracterului de muncă al accidentului sau a caracterului profesional al bolii, conform prevederilor legale în vigoare, contravaloarea serviciilor medicale şi a medicamentelor acordate persoanelor în cauză se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, urmând ca decontarea să se realizeze ulterior din contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, după caz. (2) Furnizorii de servicii medicale întocmesc evidenţe distincte a cazurilor prezentate în urma unor accidente rutiere şi vătămări corporale prin agresiune, cât şi a serviciilor acordate acestora şi au obligaţia să comunice lunar casei de asigurări cu care se află în relaţie contractuală documentele justificative care atestă cheltuielile efectiv realizate. (3) Furnizorii de servicii medicale întocmesc evidenţe distincte ale pacienţilor cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai altor state cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, care beneficiază de servicii medicale acordate pe teritoriul României şi au obligaţia să comunice lunar caselor de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală documentele justificative care atestă cheltuielile efectiv realizate. + Articolul 10Casele de asigurări de sănătate pot organiza licitaţii, pentru unele servicii din pachetul de servicii de bază, potrivit condiţiilor prevăzute în norme. Licitaţia se organizează în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii de bază, între furnizori şi casele de asigurări de sănătate, decontate exclusiv din Fondul naţional unic de asigurări, sociale de sănătate, în scopul utilizării eficiente a acestuia. + Articolul 11Atribuţiile ce revin, potrivit legii, autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt exercitate de către direcţiile medicale sau de structurile similare organizate conform Titlului I "Sănătatea Publică" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, din ministerele şi instituţiile centrale cu reţea sanitară proprie. + Articolul 12Toate documentele care stau la baza încheierii contractelor şi decontării serviciilor medicale, a medicamentelor în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale se certifică prin semnătura reprezentanţilor legali ai furnizorilor care vor răspunde de exactitatea şi realitatea datelor transmise şi/sau raportate. + Capitolul 2 Dispoziţii generale şi condiţii specifice pentru furnizorii de servicii medicale + Secţiunea 1 Condiţii de eligibilitate + Articolul 13În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie organizaţi în una dintre structurile aprobate conform prevederilor legale în vigoare; b) să fie autorizaţi şi evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. + Secţiunea a 2-a Documentele necesare încheierii contractelor + Articolul 14Contractul de furnizare de servicii medicale între furnizorul de servicii medicale şi casa de asigurări de sănătate se încheie de către reprezentantul legal pe baza următoarelor documente: a) certificatul de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale, actul de înfiinţare sau organizare, după caz; b) autorizaţia sanitară de funcţionare; c) contul deschis la Trezoreria Statului sau la bancă; d) codul numeric personal sau codul fiscal, după caz; e) dovada de evaluare a furnizorului; f) autorizaţia de liberă practică pentru personalul angajat; g) dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical atât pentru furnizor cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat. + Secţiunea a 3-a Obligaţiile şi drepturile generale ale furnizorilor de servicii medicale, precum şi obligaţiile generale ale caselor de asigurări de sănătate + Articolul 15În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele obligaţii: a) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale furnizate şi a activităţii desfăşurate; b) să informeze asiguraţii despre pachetul de servicii de bază, pachetul minimal de servicii medicale şi pachetul de servicii pentru persoanele asigurate facultativ, obligaţiile furnizorului de servicii medicale în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, precum şi obligaţiile asiguratului; c) să respecte confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asiguraţi, precum şi intimitatea şi demnitatea acestora; d) să factureze lunar, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate, activitatea realizată conform contractului de furnizare de servicii medicale; factura va fi însoţită de desfăşurătoarele privind activităţile realizate, care cuprind şi codul numeric personal al asiguraţilor care au beneficiat de serviciile medicale raportate, atât pe suport de hârtie, cât şi pe suport magnetic, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Desfăşurătoarele se stabilesc prin ordin a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi se pun la dispoziţie furnizorilor de servicii medicale de către casele de asigurări de sănătate. Nerespectarea termenelor de depunere a facturii pentru o perioadă de maximum două luni consecutive în cadrul unui trimestru conduce la măsuri mergând până la rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale; e) să raporteze caselor de asigurări de sănătate şi autorităţilor de sănătate publică datele necesare pentru urmărirea desfăşurării activităţii în asistenţa medicală, potrivit formularelor de raportare stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate; f) să respecte prevederile actelor normative privind raportarea bolilor şi efectuarea vaccinărilor, confirmate de autorităţile de sănătate publică; g) să întocmească bilet de trimitere către alte specialităţi sau în vederea internării, atunci când este cazul, şi să ataşeze la acest bilet rezultatele investigaţiilor paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, atunci când acestea au fost necesare pentru a susţine şi/sau a confirma diagnosticul menţionat pe biletul de trimitere, şi data la care au fost efectuate, care completează tabloul clinic pentru care se solicită internarea; medicul va menţiona pe biletul de trimitere că a anexat rezultatele investigaţiilor paraclinice şi va informa asiguratul asupra obligativităţii de a le prezenta medicului căruia urmează să i se adreseze; h) să completeze corect şi la zi formularele tipizate din sistemul informaţional al Ministerului Sănătăţii Publice cu datele corespunzătoare activităţii desfăşurate; i) să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului de familie, a medicului specialist din ambulatoriu şi a furnizorului; j) să respecte programul de lucru pe care să îl afişeze la loc vizibil şi să îl comunice caselor de asigurări de sănătate şi autorităţilor de sănătate publică; k) să anunţe casa de asigurări de sănătate despre orice modificare privind condiţiile obligatorii care au stat la baza încheierii contractului şi să îndeplinească în permanenţă aceste condiţii pe durata derulării contractelor; l) să respecte prevederile actelor normative referitoare la sistemul asigurărilor sociale de sănătate; furnizorilor li se recomandă participarea la acţiunile de instruire organizate de casele de asigurări de sănătate şi de autorităţile de sănătate publică; m) să furnizeze tratamentul adecvat şi să prescrie medicamentele prevăzute în Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman, conform reglementărilor în vigoare, ca urmare a unui act medical propriu şi numai pentru afecţiuni care intră în competenţă conform autorizaţiei de liberă practică; medicamentele prescrise şi investigaţiile paraclinice recomandate trebuie să fie în concordantâ cu diagnosticul; n) să nu refuze acordarea asistenţei medicale în caz de urgenţă medico-chirurgicală, ori de câte ori se solicită; o) să acorde servicii medicale tuturor asiguraţilor fară nici o discriminare, folosind formele cele mai eficiente de tratament; p) să acorde servicii medicale şi să efectueze analize medicale şi alte investigaţii paraclinice în regim de urgenţă femeii gravide; q) să afişeze într-un loc vizibil numele casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală; r) să elibereze acte medicale, în condiţiile stabilite în norme; s) să solicite documentele care atestă calitatea de asigurat, în condiţiile prevăzute în norme. + Articolul 16În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au următoarele drepturi: a) să primească contravaloarea serviciilor medicale realizate şi raportate, potrivit contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate; b) să fie informaţi permanent şi din timp asupra condiţiilor furnizării serviciilor medicale; c) să cunoască condiţiile de contractare a serviciilor medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi decontate de casele de asigurări de sănătate, precum şi eventualele modificări ale acestora survenite ca urmare a apariţiei unor noi acte normative; d) să încaseze contravaloarea serviciilor medicale care nu se decontează de casele de asigurări de sănătate, precum şi diferenţa dintre tariful decontat de casele de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice pentru unele servicii medicale. e) să negocieze, în calitate de parte contractantă, pachetul de servicii medicale acordate asiguraţilor, precum şi clauzele suplimentare la contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, în limita prevederilor legale în vigoare. + Articolul 17În relaţiile contractuale cu furnizorii de servicii medicale, casele de asigurări de sănătate au următoarele obligaţii: a) să încheie contracte numai cu furnizorii de servicii medicale autorizaţi şi evaluaţi şi să facă publică lista acestora pentru informarea asiguraţilor; b) să controleze documentele justificative şi actele de evidenţă financiar - contabile a serviciilor medicale furnizate conform contractelor încheiate, care au stat la baza întocmirii acestor documente; c) să verifice prescrierea medicamentelor şi recomandarea investigaţiilor paraclinice de către furnizorii de servicii medicale, în conformitate cu reglementările în vigoare; d) să deconteze furnizorilor de servicii medicale, la termenele prevăzute în contract, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate şi raportate, pe baza facturii însoţite de desfăşurătoarele privind activitatea realizată, prezentate atât pe suport de hârtie, cât şi pe suport magnetic, în formatul solicitat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; e) să asigure un sistem, permanent de informare a asiguraţilor asupra mijloacelor de păstrare a sănătăţii, în vederea reducerii şi evitării cauzelor de îmbolnăvire; f) să utilizeze un sistem informatic unitar şi confidenţial corespunzător asigurării cel puţin a unei evidenţe primare privind diagnosticul şi terapia aplicată fiecărui asigurat; g) să monitorizeze numărul serviciilor medicale acordate de către furnizorii cu care se află în relaţii contractuale; h) să informeze permanent furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de contractare. + Secţiunea a 4-a Condiţii de reziliere şi încetare a contractelor + Articolul 18Contractul de furnizare de servicii medicale se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a casei de asigurări de sănătate, în termen de 10 zile calendaristice de la data constatării următoarelor situaţii: a) dacă furnizorul de servicii medicale nu începe activitatea în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data semnării contractului de furnizare de servicii medicale; b) dacă din motive imputabile furnizorului acesta îşi întrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice; c) ridicarea de către organele în drept a autorizaţiei sanitare de funcţionare, expirarea termenului de valabilitate a acesteia sau încetarea evaluării furnizorului; d) nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontării de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioadă de maximum două luni consecutive în cadrul unui trimestru; e) nerespectarea obligaţiilor contractuale, constatată cu ocazia controlului efectuat de instituţiile abilitate să efectueze acest control; f) neanunţarea casei de asigurări de sănătate cu privire la orice modificare în legătură cu condiţiile care au stat la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale în termen de 10 zile lucrătoare. + Articolul 19Contractul de furnizare de servicii medicale incetează cu data la care a intervenit una dintre următoarele situaţii: a) furnizorul de servicii medicale se mută din teritoriul de funcţionare; b) încetare prin faliment, dizolvare, lichidare, desfiinţare sau reprofilare, după caz; c) încetarea definitivă a activităţii casei de asigurări de sănătate; d) acordul de vointă al părţilor; e) denunţarea unilaterală a contractului de către reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale sau al casei de asigurări de sănătate, printr-o notificare scrisă, cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreşte încetarea contractului. + Secţiunea a 5-a Condiţii speciale + Articolul 20Pentru categoriile de persoane prevăzute în legi speciale, care beneficiază de asistenţă medicală gratuită suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în condiţiile stabilite de reglementările legale în vigoare, casele de asigurări de sănătate decontează integral suma aferentă serviciilor medicale furnizate prevăzute în pachetul de bază de servicii medicale, care cuprinde atât contravaloarea serviciilor medicale acordate oricărui asigurat cât şi suma aferentă contribuţiei personale prevăzute la unele servicii medicale ca obligaţie de plată pentru asigurat, în condiţiile menţionate în norme. + Secţiunea a 6-a Asistenţa medicală primară - Condiţii specifice + PARAGRAFUL 1 - Condiţii de eligibilitate + Articolul 21 (1) Asistenţa medicală primară se asigură numai de către medicul de familie, prin cabinete medicale organizate conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin cabinete medicale care funcţionează în structura sau în coordonarea unor unităţi sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, ca furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primară, autorizaţi şi evaluaţi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. (2) La contractare, furnizorul prezintă lista cuprinzând asiguraţii înscrişi la medicul de familie titular, în cazul cabinetelor medicale individuale, şi listele cuprinzând asiguraţii înscrişi la fiecare medic de familie pentru care reprezentantul legal încheie contract de furnizare de servicii medicale, în cazul celorlalte forme de organizare a cabinetelor medicale. Listele vor fi raportate pe suport de hârtie şi în format electronic. (3) Necesarul de medici de familie şi numărul minim de asiguraţi de pe listele medicilor de familie pentru care se încheie contractul de furnizare de servicii medicale din asistenţa medicală primară între furnizori şi casele de asigurări de sănătate se stabileşte pe localităţi, de către o comisie paritară formată din reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate şi ai autorităţilor de sănătate publică, respectiv ai direcţiilor medicale ori structurilor similare organizate conform Titlului I "Sănătatea Publică" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, din ministerele şi instituţiile centrale cu reţea sanitară proprie, cu participarea reprezentanţilor consiliilor judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, cu excepţia cabinetelor medicale care funcţionează în structura sau în coordonarea unor unităţi sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie. (4) În localităţile urbane numărul minim de asiguraţi de pe listele medicilor de familie, pentru care se încheie contractul de furnizare de servicii medicale, în cazul medicilor nou-veniţi, este de 1.000. Pentru medicii de familie care la data de 31 decembrie 2005 au sub 1.000 de asiguraţi înscrişi pe listele proprii, furnizorii vor încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate respectând numărul minim de asiguraţi înscrişi. Încadrarea obligatorie în limita de 1.000 de asiguraţi înscrişi se realizează până la data de 31 decembrie 2006. Medicilor de familie al căror număr de asiguraţi înscrişi pe listele proprii scade, timp de 3 luni consecutive, sub numărul minim pentru care se poate încheia contractul de furnizare de servicii medicale, în situaţia cabinetelor medicale individuale, li se reziliază contractul în condiţiile legii, iar pentru celelalte forme de organizare a cabinetelor medicale medicii de familie respectivi sunt excluşi din contract prin modificarea acestuia, ca urmare a reanalizării fiecărei situaţii de scădere a numărului minim de asiguraţi, de către comisia constituită conform alin. (3). Asiguraţii de pe listele acestora pot opta pentru alţi medici de familie aduşi la cunoştinţă asiguraţilor de către casele de asigurări de sănătate. (5) În localităţile acoperite din punct de vedere numeric cu medici de familie, pentru asigurarea calităţii asistenţei medicale, medicii de familie vor înscrie în listele proprii un număr de maximum 2.000 de asiguraţi, în condiţiile stabilite prin norme. + Articolul 22 (1) Cabinetele medicale din mediul rural pot avea puncte secundare de lucru în localităţile rurale, în situaţia în care asiguraţii de pe lista proprie a medicilor respectivi au răspândire mare în teritoriu. Cabinetele medicale din mediul urban pot avea puncte secundare de lucru în localităţile rurale numai dacă acestea sunt deficitare în ceea ce priveşte existenţa medicilor de familie, pentru perioada în care nu este acoperit necesarul de servicii medicale. Lista localităţilor rurale în care cabinetele medicale din mediul urban pot avea puncte secundare de lucru se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la propunerea comisiei formate din reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică şi ai consiliilor judeţene ale Colegiului Medicilor din România, cu avizul caselor de asigurări de sănătate. Autorizaţia sanitară este obligatorie atât pentru cabinetele medicale, cât şi pentru punctele secundare de lucru ale acestora. (2) Medicul de familie, prin reprezentantul său legal, încheie contract cu o singură casă de asigurări de sănătate, respectiv cu cea în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul cabinetul medical, sau cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, respectiv Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, după caz. (3) Casele de asigurări de sănătate cu care furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale decontează contravaloarea serviciilor acordate asiguraţilor înscrişi, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul. + Articolul 23Medicii de familie acordă asistenţă medicală pentru asiguraţii înscrişi în lista proprie, potrivit pachetului de servicii medicale de bază, asigură asistenţa medicală pentru situaţii de urgenţă oricărei persoane care are nevoie de aceste servicii, asigură asistenţă medicală persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi a plăţii contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform pachetului minimal de servicii medicale, precum şi categoriilor de persoane care se asigură facultativ pentru sănătate, potrivit legii. + Articolul 24Pentru acordarea serviciilor medicale contractate cabinetele medicale vor încadra un asistent medical la 1.000 de asiguraţi înscrişi în lista proprie a unui medic de familie. Asistentul medical poate fi încadrat şi cu fracţiune de normă dacă pe lista medicului de familie sunt sub 1.000 de asiguraţi. + PARAGRAFUL 2 - Programul de lucru + Articolul 25Furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primară acordă servicii medicale în cadrul programului stabilit de către aceştia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Pentru asigurarea de servicii medicale 24 de ore din 24, inclusiv sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale, în afara programului de lucru se acordă servicii medicale de către medicii de familie în centrele de permanenţă înfiinţate şi organizate conform prevederilor legale în vigoare. În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de organizare a unui centru de permanenţă, continuitatea acordării asistenţei medicale primare se asigură de către medicii de familie care domiciliază în localităţile rurale respective, conform prevederilor legale în vigoare. + Articolul 26 (1) Programul de activitate săptămânal al fiecărui medic de familie, organizat în funcţie de condiţiile specifice din zonă, trebuie să asigure în medie pe zi minimum 5 ore la cabinetul medical şi două ore la domiciliul asiguraţilor, conform graficului de vizite la domiciliu. Acolo unde îşi desfăşoară activitatea cel puţin 2 medici de familie, acordarea asistenţei medicale se va asigura atât dimineaţa, cât şi după-amiaza. În cazul în care numărul asiguraţilor înscrişi pe lista proprie este mai mare decât numărul mediu de asiguraţi stabilit la nivel naţional, respectiv de 2.000, programul total de lucru se prelungeşte corespunzător, în funcţie de numărul de asiguraţi înscrişi pe listă, în condiţiile prevăzute prin norme. (2) Asistenţa medicală în afara programului de lucru este asigurată, după caz, de: a) medicii de familie asociaţi din mai multe localităţi în centre de permanenţă care acordă asistenţă medicală conform prevederilor legale în vigoare; b) medicii de familie din mediul rural, care domiciliază în localitatea respectivă, în zonele în care nu există posibilitatea asocierii medicilor în vederea organizării unui centru de permanenţă, precum localităţi izolate, greu accesibile, cu un număr mic de locuitori şi cu număr redus de medici, conform unui program stabilit de comun acord de medicul respectiv cu autoritatea de sănătate publică judeţeană; c) serviciile medicale specializate publice de urgenţă şi transport sanitar sau unităţile specializate pentru transport medical, solicitate direct ori prin intermediul autorităţilor administraţiei publice locale în zonele rurale, dacă nu este organizat centru de permanenţă sau dacă nu există medic de familie care domiciliază în localitatea respectivă, în condiţiile prevăzute la lit. b). (3) Pentru accesul pacienţilor la asistenţa medicală în afara programului de lucru, medicul de familie are obligaţia să afişeze la cabinetul medical numărul de telefon şi adresa centrului de permanenţă la care se poate apela, precum şi programul fiecăruia dintre medicii asociaţi, iar în situaţia în care nu este organizat centru de permanenţă, pentru urgenţe medicale se afişează numărul de telefon la care poate fi apelat serviciul medical specializat public de urgenţă şi transport sanitar sau unitatea specializată pentru transport medical. (4) Modalitatea de decontare a serviciilor prevăzute la alin. (2) se stabileşte prin norme. + Articolul 27Pentru perioadele de absentă a medicilor de familie se organizează preluarea activităţii medicale de către un alt medic de familie. Condiţiile de înlocuire se stabilesc prin norme. + PARAGRAFUL 3 - Medicii de familie nou-intraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate + Articolul 28Medicul de familie nou-venit într-o localitate beneficiază lunar, în baza unei convenţii de furnizare de servicii medicale, similară contractului de furnizare de servicii medicale, încheiată între reprezentantul legal al cabinetului medical şi casa de asigurări de sănătate, pentru o perioadă de maximum 3 luni, perioadă considerată necesară pentru întocmirea listelor cu asiguraţii înscrişi, de un venit care este format din: a) o sumă echivalentă cu media dintre salariul maxim, şi cel minim prevăzute în sistemul sanitar bugetar pentru gradul profesional obţinut, la care se aplică ajustările prevăzute în norme; b) o sumă necesară pentru cheltuielile de administrare şi funcţionare a cabinetului medical, stabilită conform normelor. + Articolul 29Medicul de familie nou-venit într-o localitate, într-un cabinet medical deja existent în care şi-a desfăşurat activitatea un medic de familie al cărui contract de furnizare de servicii medicale încheiat cu casa de asigurări de sănătate a încetat ca urmare a decesului sau a retragerii definitive din activitate a acestuia, poate încheia contract cu casa de asigurări de sănătate în baza listei de asiguraţi a medicului care a funcţionat anterior în cabinetul respectiv, în condiţiile stabilite în norme. + Articolul 30În localităţile deficitare din punct de vedere al existenţei medicului de familie, casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte cu medicii de medicină generală pentru o perioadă determinată. + PARAGRAFUL 4 - Obligaţiile furnizorilor şi ale caselor de asigurări de sănătate + Articolul 31În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primară au următoarele obligaţii: a) să asigure în cadrul serviciilor furnizate potrivit pachetului de servicii de bază toate activităţile care sunt cuprinse în baremul de activităţi practice obligatorii din curricula de pregătire în specialitatea medicină de familie şi în concordanţă cu competenţele obţinute. De asemenea, au obligaţia de a interpreta investigaţiile necesare în stabilirea diagnosticului; b) să actualizeze lista proprie cuprinzând asiguraţii înscrişi ori de câte ori apar modificări în cuprinsul acesteia, în funcţie de mişcarea lunară a asiguraţilor, şi să comunice aceste modificări caselor de asigurări de sănătate; să actualizeze lista proprie în funcţie de comunicările transmise de casele de asigurări de sănătate; să comunice caselor de asigurări de sănătate datele de identificare a persoanelor cărora li s-au acordat serviciile medicale prevăzute în pachetul minimal de servicii medicale; c) să înscrie din oficiu copiii care nu au fost înscrişi pe lista unui medic de familie o dată cu prima consultaţie a copilului bolnav în localitatea de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă a acestuia. Nou-născutul va fi înscris pe lista medicului de familie care a îngrijit gravida, dacă părinţii nu au altă opţiune exprimată în scris, imediat după naşterea copilului; d) să înscrie pe lista proprie gravidele neînscrise pe lista unui medic de familie la prima consultaţie, în localitatea de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă a acestora ori la solicitarea reprezentanţilor din sistemul de asistenţă medicală comunitară; e) să nu refuze înscrierea pe lista de asiguraţi a copiilor, la solicitarea părinţilor, aparţinătorilor legali sau la anunţarea de către casa de asigurări de sănătate cu care au încheiat contract de furnizare de servicii medicale ori de primărie, precum şi la solicitarea reprezentanţilor din sistemul de asistenţă medicală comunitară sau a direcţiilor de protecţie a copilului pentru copiii aflaţi în dificultate din centrele de plasament sau din familii substitutive; f) să respecte dreptul asiguratului de a-şi schimba medicul de familie după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe lista acestuia; în situaţia în care nu se respectă această obligaţie, la sesizarea asiguratului, casa de asigurări de sănătate cu care furnizorul a încheiat contract de furnizare de servicii medicale va efectua actualizarea listei medicului de familie de la care asiguratul doreşte să plece, prin eliminarea asiguratului de pe listă; g) să solicite asiguraţilor, la înscrierea pe lista proprie, documentele justificative care atestă calitatea de asigurat; h) să participe la activitatea de asigurare a asistenţei medicale continue, organizată conform reglementărilor legale în vigoare, în condiţiile stabilite prin norme; i) să prescrie medicamente cu sau fără contribuţia personală a asiguraţilor, precum şi investigaţii paraclinice numai ca o consecinţă a actului medical propriu. Medicul de familie refuză transcrierea de prescripţii medicale pentru medicamente cu sau fără contribuţia personală a asiguraţilor şi investigaţii paraclinice care sunt urmare a unor acte medicale prestate de alţi medici. Excepţie fac situaţiile în care pacientul urmează o schemă de tratament pentru o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice, stabilită şi iniţiată de medicul de specialitate atât în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, comunicată numai prin scrisoare medicală. + Articolul 32În relaţiile contractuale cu furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primară, casele de asigurări de sănătate au următoarele obligaţii: a) să comunice medicilor de familie, în vederea actualizării listelor proprii, persoanele care nu mai îndeplinesc condiţiile de a fi înscrise pe lista medicilor de familie respectivi; b) să facă publice valorile definitive ale punctelor rezultate în urma regularizării trimestriale atât prin afişare la sediul caselor de asigurări de sănătate, cât şi pe pagina electronică a acestora, începând cu ziua următoare transmiterii acestora de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; c) să ţină evidenţa distinctă a asiguraţilor de pe listele medicilor de familie cu care au încheiate contracte de furnizare de servicii medicale, în funcţie de casele de asigurări de sănătate la care aceştia se află în evidenţă; pentru asiguraţii care se află în evidenţa Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi a Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi care sunt înscrişi pe listele medicilor de familie care au contracte cu casele de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, confirmarea calităţii de asigurat se face de către Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi de Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe bază de tabel centralizator transmis lunar atât pe suport de hârtie, cât şi în format electronic. Pentru asiguraţii care se află în evidenţa caselor de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti şi care sunt înscrişi pe listele medicilor de familie aflaţi în relaţie contractuală cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, respectiv cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, confirmarea calităţii de asigurat se face de către casele de asigurări de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe bază de tabel centralizator transmis atât pe suport de hârtie, cât şi în format electronic; d) să informeze asiguraţii despre dreptul acestora de a efectua controlul medical, prin toate mijloacele de care dispun. + PARAGRAFUL 5 - Decontarea serviciilor medicale + Articolul 33Modalităţile de plată a furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală primară sunt: a) tarif pe persoană asigurată - per capita; b) tarif pe serviciu medical. + Articolul 34Decontarea serviciilor medicale în asistenţa medicală primară se face prin: a) plata prin tarif pe persoană asigurată; suma cuvenită se stabileşte în raport cu numărul de puncte calculat în funcţie de numărul asiguraţilor înscrişi pe lista proprie - conform structurii pe grupe de vârstă, ajustat în condiţiile prevăzute prin norme, numărul de puncte aferent fiecărei grupe de vârstă -, ajustat în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, de gradul profesional şi cu valoarea unui punct, stabilite prin norme. Criteriile de încadrare a cabinetelor medicale în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.Numărul de puncte acordat pe durata unui an pentru fiecare asigurat corespunde asigurării de către furnizorul de servicii medicale a unor servicii medicale profilactice, curative, de urgenţă şi activităţi de suport. Serviciile medicale care se asigură prin plata per capita şi condiţiile în care acestea se acordă se stabilesc prin norme.Valoarea definitivă a punctului este unică pe ţară şi se calculează de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin regularizare trimestrială, conform normelor, până la data de 25 a lunii următoare încheierii fiecărui trimestru; această valoare nu poate fi mai mică decât valoarea minimă garantată pentru un punct prevăzută în norme şi asigurată pe durata valabilităţii contractului de furnizare de servicii medicale încheiat; b) plata prin tarif pe serviciu medical, stabilit în funcţie de numărul de servicii medicale şi de valoarea unui punct. Numărul de puncte aferent fiecărui serviciu medical, modalitatea de calcul al valorii definitive pentru un punct şi nivelul valorii minime garantate pentru un punct se stabilesc prin norme.Valoarea definitivă a unui punct este unică pe ţară şi se calculează de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin regularizare trimestrială, conform normelor, până la data de 25 a lunii următoare încheierii fiecărui trimestru. Această valoare nu poate fi mai mică decât valoarea minimă garantată pentru un punct, prevăzută în norme şi asigurată pe durata valabilităţii contractului de furnizare de servicii medicale încheiat. + Articolul 35Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să deconteze în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la încheierea fiecărei luni contravaloarea serviciilor medicale furnizate potrivit contractelor încheiate între furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primară şi casele de asigurări de sănătate, la valoarea minimă garantată pentru un punct per capita, respectiv la valoarea minimă garantată pentru un punct pe serviciu, iar regularizarea trimestrială la valoarea definitivă, până la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului. Furnizorii vor depune lunar în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni următoare celei pentru care se face plata documentele necesare decontării serviciilor, potrivit normelor. + Articolul 36Raportarea eronată a unor servicii medicale se regularizează conform normelor, la regularizare avându-se în vedere şi serviciile medicale omise la raportare în perioadele în care au fost realizate. + PARAGRAFUL 6 - Sancţiuni, condiţii de reziliere şi încetare a contractelor + Articolul 37 (1) În cazul în care persoanele împuternicite de casele de asigurări de sănătate constată nerespectarea programului de lucru stabilit, se va diminua valoarea minimă garantată a punctului per capita în luna respectivă medicilor de familie la care se înregistrează aceste situaţii, după cum urmează: a) la prima constatare cu 10%; b) la a doua constatare cu 15%; c) la a treia constatare cu 20% . (2) În cazul în care persoanele împuternicite de casele de asigurări de sănătate, împreună cu reprezentanţi ai consiliilor judeţene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, constată abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente cu sau fără contribuţia personală din partea asiguratului şi/sau recomandări de investigaţii paraclinice nejustificate, se va diminua valoarea minimă garantată a punctului per capita în luna respectivă medicilor de familie la care se înregistrează această situaţie, conform prevederilor alin. (1) lit. a), b) şi c) pentru fiecare dintre situaţiile de mai sus. (3) Sumele obţinute ca disponibil din aceste diminuări, în condiţiile alin. (1) - (2), la nivelul caselor de asigurări de sănătate, se vor folosi la reîntregirea sumei alocate asistenţei medicale primare. (4) Pentru cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), casele de asigurări de sănătate ţin evidenţa distinct pe fiecare medic de familie. + Articolul 38Contractul de furnizare de servicii medicale se reziliază de plin drept printr-o notificare scrisă a casei de asigurări de sănătate, în termen de 10 zile calendaristice de la data constatării situaţiilor prevăzute la art. 18, precum şi în următoarele situaţii: a) în cazul în care numărul asiguraţilor înscrişi la un medic de familie scade sub numărul minim stabilit conform art. 21 alin. (3); b) o dată cu prima constatare după aplicarea de 3 ori în cursul unui an a măsurii de diminuare a valorii minime garantate a punctului per capita pentru nerespectarea programului de lucru stabilit, abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente şi/sau recomandări nejustificate de investigaţii paraclinice. + Articolul 39Contractul de furnizare de servicii medicale încetează cu data la care a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 19, precum şi în următoarele situaţii: a) a survenit decesul titularului cabinetului medical individual; b) medicul titular al cabinetului medical individual renunţă sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România. + Secţiunea a 7-a Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi de asistenţă medicală stomatologică - condiţii specifice + PARAGRAFUL 1 - Condiţii de eligibilitate + Articolul 40Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate se asigură de medici de specialitate, medici dentişti şi dentişti, împreună cu personal mediu sanitar şi alte categorii de personal şi cu personalul sanitar din serviciile conexe actului medical şi se acordă prin: a) cabinete medicale organizate conform Ordonantei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorizate şi evaluate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; b) unităţi sanitare ambulatorii de specialitate, autorizate şi evaluate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie; c) ambulatorii de specialitate din structura spitalelor autorizate şi evaluate, inclusiv ale celor din reţeaua ministerelor şi instituţiilor centrale din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti şi din reţeaua Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; d) laboratoare medicale de radiologie şi imagistică medicală, de analize medicale, explorări funcţionale, pentru servicii medicale paraclinice, autorizate şi evaluate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; e) centre de diagnostic şi tratament şi centre medicale - unităţi medicale cu personalitate juridică, autorizate şi evaluate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. + Articolul 41 (1) Furnizorii de servicii medicale de specialitate încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru specialităţile clinice în baza specialităţilor confirmate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Cabinetele medicale în care îşi desfăşoară activitatea medicii care au obţinut competenţa de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familială şi care sunt certificaţi de Ministerul Sănătăţii Publice şi lucrează exclusiv în aceste activităţi încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate în baza competenţelor de mai sus. Furnizorii de servicii de medicină dentară încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de servicii de medicină dentară, în condiţiile stabilite prin norme. (2) Numărul necesar de medici de specialitate, pe fiecare specialitate clinică şi pentru medicina dentară, pe judeţe, pentru care se încheie contractul, se stabileşte de către o comisie formată din reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate şi ai autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv ai direcţiilor medicale ori structurilor similare organizate conform Titlului I - Sănătatea publică din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, din ministerele şi instituţiile centrale cu reţea sanitară proprie, cu consultarea reprezentanţilor consiliilor judeţene ale Colegiului Medicilor din România şi ai Colegiului Medicilor Dentişti din România, respectiv al municipiului Bucureşti, până la aprobarea normativelor elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu consultarea Colegiului Medicilor din România şi Colegiului Medicilor Dentişti din România. (3) Serviciile publice conexe actului medical, furnizate în cabinetele de liberă practică organizate conform Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical, aprobată cu modificări prin Legea nr. 598/2001, se contractează de titularii acestor cabinete cu furnizorii de servicii medicale ambulatorii de specialitate. (4) Furnizorii de servicii medicale pentru specialităţile paraclinice încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate în baza specialităţii obţinute şi confirmate prin ordin al ministrului sănătăţii publice pentru medicii de specialitate pe care îi reprezintă. + Articolul 42 (1) Contractul de furnizare de servicii medicale dintre furnizorii de servicii medicale de specialitate prevăzuţi la art. 40 şi casa de asigurări de sănătate se încheie în baza documentelor prevăzute la art. 14; în cazul furnizorilor de servicii medicale paraclinice, contractul se încheie şi pe baza documentelor necesare pentru încadrarea laboratoarelor medicale în criteriile de selecţie. (2) Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale clinice şi de medicină dentară încheie contract cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul furnizorul de servicii medicale sau cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, respectiv cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale paraclinice încheie un singur contract cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul, filiale sau puncte de lucru furnizorul de servicii medicale şi/sau cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, respectiv cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. (3) Casele de asigurări de sănătate cu care furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale decontează contravaloarea serviciilor acordate asiguraţilor, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul. (4) Fiecare medic de specialitate care acordă servicii medicale de specialitate într-o unitate sanitară ambulatorie de specialitate, organizată conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îşi desfăşoară activitatea în baza unui singur contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate, cu posibilitatea, pentru specialităţile clinice, de a-şi majoră programul de activitate în condiţiile prevăzute la art. 45 alin. (2). + Articolul 43Medicii de specialitate din ambulatoriile de specialitate acordă următoarele tipuri de servicii medicale: examen clinic, investigaţii paraclinice şi tratamente profilactice şi curative. + Articolul 44Reprezentantul legal al cabinetului medical organizat conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate angaja medici, medici dentişti, personal mediu sanitar şi alte categorii de personal, în condiţiile prevăzute de aceeaşi ordonanţă, achitând lunar toate obligaţiile prevăzute de lege pentru personalul angajat. În situaţia în care volumul de activitate al cabinetului medical conduce la un program de lucru săptămânal de minimum 35 de ore al medicului de specialitate, încadrarea personalului mediu sanitar pe bază de contract individual de muncă este obligatorie. + PARAGRAFUL 2 - Programul de lucru + Articolul 45 (1) Cabinetele medicale de specialitate din specialităţile clinice îşi stabilesc programul de activitate astfel încât să asigure accesul asiguraţilor pe o durată de minimum 35 de ore pe săptămână, repartizarea acestora pe zile fiind stabilită prin negociere cu casele de asigurări de sănătate. (2) În situaţia în care necesarul de servicii medicale de o anumită specialitate presupune prelungirea programului de lucru, medicul poate să acorde servicii medicale în cadrul unui program, majorat cu maximum 17,5 ore pe săptămână. În situaţia în care programul majorat nu acoperă volumul de servicii medicale necesare, medicul va întocmi liste de aşteptare pentru asiguraţi. (3) În cabinetele de medicină dentară şi în laboratoarele medicale medicii îşi vor stabili programul de activitate în funcţie de volumul serviciilor de medicină dentară şi al serviciilor medicale paraclinice contractate. (4) Serviciile medicale din specialităţile clinice şi de medicină dentară se acordă conform programarilor, excepţie făcând situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală. (5) Medicul de specialitate care are contract de muncă sau integrare clinică într-o secţie a unui spital aflat în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate poate acorda servicii medicale ambulatorii de specialitate în cadrul unui program de activitate stabilit în afara celui din spital şi care, pentru specialităţile clinice, să nu depăşească maximum 17,5 ore pe săptămână, după cum urmează: a) într-un cabinet organizat conform Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; b) în ambulatoriul de specialitate al spitalului, în condiţiile reglementărilor legale în vigoare, în cazul în care casa de asigurări de sănătate nu are încheiat, pentru specialitatea respectivă în localitatea în care funcţionează spitalul, nici un alt contract cu un furnizor de servicii medicale ambulatorii de specialitate, organizat conform legii. Fac excepţie situaţiile în care cererea de servicii medicale pentru anumite specialităţi nu este acoperită. În acest sens, comisia constituită conform art. 41 alin. (2) poate propune spre aprobare situaţiile concrete privind specialităţile neacoperite Ministerului Sănătăţii Publice, cu consultarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în vederea respectării obligaţiei de asigurare a valorii minime garantate pentru un punct. (6) Acordarea serviciilor medicale în cazurile prevăzute la alin. (5) lit. a) şi b) se face în baza unui singur contract de furnizare de servicii medicale ambulatorii de specialitate, iar nerespectarea acestei prevederi atrage măsuri mergând până la rezilierea contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate. (7) Medicul de specialitate care are contract de muncă sau integrare clinică pentru activitate desfăşurată exclusiv în cabinete medicale de specialitate fără personalitate juridică, care se află în structura spitalelor, poate acorda servicii medicale ambulatorii de specialitate în afara programului de activitate din ambulatoriul de specialitate al spitalului, în condiţiile prevăzute la alin. (2) sau la alin. (5). + PARAGRAFUL 3 - Drepturile şi obligaţiile furnizorilor, precum şi obligaţiile caselor de asigurări de sănătate + Articolul 46În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate sunt obligaţi: a) să acorde servicii de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate asiguraţilor numai pe baza biletului de trimitere, cu excepţia urgenţelor şi afecţiunilor confirmate, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, precum şi a serviciilor de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familială. Lista cuprinzând afecţiunile confirmate care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate se stabileşte prin norme; b) să informeze medicul de familie, prin scrisoare medicală expediată direct, despre diagnosticul şi tratamentele recomandate; să transmită rezultatul investigaţiilor paraclinice medicului de familie la care este înscris asiguratul; c) să întocmească liste de aşteptare pentru serviciile medicale programabile. + Articolul 47În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate au dreptul să încaseze contravaloarea serviciilor medicale pentru care asiguratul nu are bilet de trimitere, cu excepţia afecţiunilor confirmate, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, a urgenţelor şi a serviciilor de acupunctura, fitoterapie, homeopatic şi planificare familială, prevăzute în norme. + Articolul 48În relaţiile cu furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate casele de asigurări de sănătate sunt obligate să facă publică valoarea definitivă a punctului, rezultată în urma regularizării trimestriale, atât prin afişare la sediul caselor de asigurări de sănătate, cât şi pe pagina electronică a acestora, începând cu ziua următoare transmiterii acesteia de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. + PARAGRAFUL 4 - Decontarea serviciilor medicale + Articolul 49Modalitatea de plată a furnizorilor de servicii medicale din asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriul de specialitate este tariful pe serviciu medical. + Articolul 50 (1) Decontarea serviciilor medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate se face prin: a) plata prin tarif exprimat în puncte pentru specialităţile clinice, stabilită în funcţie de numărul de puncte aferent fiecărui serviciu medical, ajustat în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, gradul profesional al medicilor şi de valoarea unui punct, stabilită în condiţiile prevăzute în norme. Numărul de puncte aferent fiecărui serviciu medical şi condiţiile de acordare a serviciilor medicale se stabilesc în norme.Criteriile de încadrare a cabinetelor medicale în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.Valoarea definitivă a punctului este unică pe ţară, se calculează de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin regularizare trimestrială, conform normelor, până la data de 25 a lunii următoare încheierii fiecărui trimestru, şi nu poate fi mai mică decât valoarea minimă garantată pentru un punct, stabilită în norme; b) plata prin tarif exprimat în lei pentru serviciile medicale acordate în specialităţile paraclinice şi de medicină dentară. Suma cuvenită se stabileşte în funcţie de numărul de servicii medicale şi de tarifele aferente acestora. Tarifele serviciilor medicale şi condiţiile în care acestea se acordă sunt prevăzute în norme. (2) Casele de asigurări de sănătate decontează serviciile medicale ambulatorii de specialitate, în condiţiile stabilite prin norme, numai pe baza biletelor de trimitere eliberate de medicii de familie, medicii din cabinetele medicale şcolare/studenţeşti pentru elevi, respectiv studenţi, medicii din cabinetele medicale de unitate aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale, pentru asiguraţii care nu sunt înscrişi în lista unui medic de familie, medicii din instituţiile aflate în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în situaţia în care persoanele instituţionalizate nu sunt incluse pe lista unui medic de familie, medicii din serviciile publice specializate sau organisme private autorizate pentru copiii încredinţaţi ori daţi în plasament, dacă nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie, medicii din alte instituţii de ocrotire socială, dacă persoanele instituţionalizate nu sunt înscrise pe lista unui medic de familie, medicii din unităţile de asistenţă medico-socială, precum şi pe bază de scrisoare medicală de la medicii de specialitate din spitale, în situaţia în care este necesar un tratament ambulatoriu înainte de internarea în spital sau atunci când este necesar un astfel de tratament după externare, cu excepţia urgenţelor şi afecţiunilor confirmate, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, precum şi a serviciilor de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familială, situaţie în care medicii de specialitate vor solicita persoanelor respective actele doveditoare care atestă calitatea de asigurat. (3) Persoanele care se prezintă la medicul de specialitate fără bilet de trimitere, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale, a afecţiunilor confirmate care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate şi a serviciilor de medicină dentară, precum şi a serviciilor de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familială, plătesc contravaloarea serviciilor medicale la tarifele stabilite de fiecare furnizor, afişate la loc vizibil. (4) Trimiterea asiguratului de către un medic de specialitate aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate către un alt medic din ambulatoriul de specialitate aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate se face pe baza biletului de trimitere numai pentru situaţia în care asiguratul a beneficiat de serviciile medicale de specialitate din partea medicului respectiv. + Articolul 51Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să deconteze lunar, în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la încheierea fiecărei luni, contravaloarea serviciilor medicale furnizate potrivit contractelor încheiate între furnizorii de servicii medicale ambulatorii de specialitate şi casele de asigurări de sănătate. Pentru serviciile medicale clinice decontarea lunară se face la valoarea minimă garantată, iar regularizarea trimestrială, la valoarea definitivă, până la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului, pe baza documentelor prezentate de furnizori în primele 3 zile lucrătoare ale lunii următoare trimestrului pentru care se face plata, potrivit normelor.