HOTĂRÂRE nr. 62 din 9 mai 2006privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România
EMITENT
  • CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 23 mai 2006



    În temeiul prevederilor art. 12 alin (1) lit. m) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 13 iulie 2004, şi ale Hotărârii Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 47/2005 cu privire la adoptarea unor modificări şi completări ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005,Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din 9 mai 2006, hotărăşte:  +  Articolul 1Se aprobă modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, în conformitate cu prevederile art. 3 din Hotărârea Conferinţei Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 47/2005, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 2Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.  +  Articolul 3Prezenta hotărâre se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit prevederilor art. 6 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările ulterioare.Preşedintele Camerei AuditorilorFinanciari din România,Ion MihăilescuBucureşti, 9 mai 2006.Nr. 62.  +  Anexa 1 Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 13 iulie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:- Articolul 26 va avea următorul cuprins:"Art. 26. - (1) Consiliul Camerei are următoarele atribuţii: a) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor conferinţelor Camerei; b) asigură condiţiile pentru administrarea şi gestionarea patrimoniului Camerei, potrivit legii; c) stabileşte strategia şi avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei; d) prezintă spre aprobare Conferinţei raportul de activitate pe perioada anterioară, situaţiile financiare şi proiectul programului de activitate al Camerei; e) aprobă Regulamentul intern de organizare şi funcţionare a Biroului permanent; f) aprobă organigrama şi politica de personal ale Camerei; g) aprobă normele privind desfăşurarea activităţii curente a aparatului executiv al Camerei; h) stabileşte anual indemnizaţiile membrilor Consiliului Camerei, ai Biroului permanent, ai Comisiei de auditori statutari şi ai Comisiei de apel; i) desemnează un membru al Consiliului Camerei pentru a reprezenta Camera şi Consiliul Camerei pe lângă Ministerul Finanţelor Publice, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999, republicată, cu modificările ulterioare; j) desemnează un membru al Consiliului Camerei pentru a reprezenta auditorii nonactivi; k) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament şi de hotărârile Conferinţei. (2) În exercitarea atribuţiilor, Consiliul Camerei emite hotărâri."-----------