REGULAMENT nr. 3 din 1 februarie 2006 privind autorizarea, organizarea și funcționarea Fondului de compensare a investitorilor
EMITENT
  • COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 124 din 9 februarie 2006



    Notă
    Aprobat prin ORDINUL nr. 12 din 1 februarie 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 9 februarie 2006.
     +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezentul regulament stabilește condițiile și principiile privind înființarea, autorizarea, organizarea și funcționarea S.C. Fondul de compensare a investitorilor S.A., denumit în continuare Fond, în conformitate cu prevederile Titlului II, Capitolului IX din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2(1) Termenii și expresiile utilizate în prezentul regulament au semnificația prevăzută în Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 297/2004.(2) În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) A.S.F. - Autoritatea de Supraveghere Financiară, succesoare în drepturi a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare;b) cerere de compensare - solicitare adresată organului competent de către un investitor care a încredințat fonduri bănești și/sau instrumente financiare unui intermediar/unei societăți de administrare a investițiilor (SAI) aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 47 alin. (1) din Legea nr. 297/2004; (la 29-05-2015, Lit. b) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 6 din 25 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 mai 2015. ) c) compensație - suma de bani care se plătește de către Fond fiecărui investitor de compensat, conform art. 47 din Legea nr. 297/2004 , până la concurența obligației totale a membrului față de investitorul său, calculată potrivit legii și prezentului regulament, în limita plafonului de compensare aplicabil la data de referință;d) contribuție - suma nerambursabilă datorată Fondului, conform art. 51 din Legea nr. 297/2004 , de către membrii acestuia;e) dată de referință - data emiterii de către A.S.F. a actului de constatare a situației prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004 sau data pronunțării hotărârii judecătorești definitive de deschidere a procedurii de insolvență potrivit art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004;f) deținerea netă - valoarea fondurilor bănești și/sau a instrumentelor financiare pe care un intermediar/o SAI care administrează portofolii individuale de investiții le datorează investitorilor compensabili, rezultată ca urmare a deducerii din valoarea fondurilor bănești și instrumentelor financiare prevăzute la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 a valorii fondurilor bănești și instrumentelor financiare pe care investitorii le datorează respectivelor entități la data de referință; (la 29-05-2015, Lit. f) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 6 din 25 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 mai 2015. ) g) Fondul - Fondul de Compensare a Investitorilor S.A.;h) investitor - persoana prevăzută la art. 46 alin. (2) din Legea nr. 297/2004. (la 29-05-2015, Lit. h) a alin. (2) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 6 din 25 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 mai 2015. ) i) investiție compensată - investiția a cărei restituire este asigurată până la concurența plafonului de compensare;j) investitor compensabil - persoana prevăzută la lit. h), excluzând persoanele exceptate de la compensare conform art. 46 alin. (5) din Legea nr. 297/2004 și art. 30^1 din prezentul regulament;k) investitor de compensat - persoana prevăzută la lit. h) înscrisă de către Fond, în condițiile legii, pe Lista de plată;k^1) încredințare de fonduri bănești și/sau instrumente financiare - operațiunea prin care un investitor transferă fonduri bănești și/sau instrumente financiare unui membru al Fondului; se consideră încredințare de instrumente financiare și operațiunea prin care un membru al Fondului, participant la sistemul de compensare-decontare al depozitarului central, transferă fără acordul unui investitor instrumentele financiare deținute de respectivul investitor din contul individual deschis în numele acestuia la depozitarul central în contul global deschis de membrul Fondului la depozitarul central; (la 29-05-2015, Lit. k^1) a alin. (2) al art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 6 din 25 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 mai 2015. ) l) membrii Fondului - persoanele prevăzute la art. 45 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 , care au dobândit calitatea de membru al Fondului și care plătesc contribuțiile la Fond conform prezentului regulament;m) Lista de plată - documentul întocmit de către Fond, prevăzut la art. 6 alin. (1) din anexa care face parte din integrantă din prezentul regulament, care conține identitatea investitorilor de compensat, deținerea netă a fiecăruia dintre aceștia și compensația datorată fiecărui investitor de compensat de către Fond în limita plafonului de compensare aplicabil la data de referință;n) organ competent:(i) administratorul special sau lichidatorul desemnat/agreat de către A.S.F. potrivit art. 265, 269 sau art. 270 din Legea nr. 297/2004 , în situația inițierii procedurilor de administrare specială a unui/unei intermediar/SAI care administrează portofolii individuale de investiții aflat(e) în imposibilitatea de a returna fondurile bănești și instrumentele financiare aparținând investitorilor sau administratorul judiciar, respectiv lichidatorul numit în procedura de insolvență de către instanța judecătorească, după caz, și care gestionează cererile de compensare potrivit prezentului regulament;(ii) în cazul în care A.S.F. constată imposibilitatea unui/unei intermediar/SAI care administrează portofolii individuale de investiții de a returna fondurile bănești și instrumentele financiare aparținând investitorilor și nu decide inițierea procedurii de administrare specială, organul competent este Fondul;o) plafon de compensare - nivelul maxim al compensației pentru fiecare investitor prevăzut la art. 30 alin. (2). (la 24-04-2014, Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 23 aprilie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )  +  Articolul 3(1) Intermediarii care sunt înscriși în Registrul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, denumit în continuare Registrul C.N.V.M., pentru prestarea serviciilor de investiții financiare în numele clienților, precum și societățile de administrare a investițiilor înscrise în Registrul C.N.V.M., care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiții și care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, sunt obligați să participe la constituirea resurselor financiare ale Fondului în conformitate cu prevederile art. 20.-------------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat prin pct. 1 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.(2) O instituție de credit care prestează servicii de investiții financiare poate fi exonerată de obligația de a contribui la Fond, numai în situația în care aceasta a fost deja exceptată de la obligația de a participa la fondul de garantare a depozitelor, cu condiția ca investitorii săi să beneficieze de o protecție cel puțin echivalentă cu cea oferită de Fond.(3) În aplicarea alin. (2), Fondul poate exonera o instituție de credit de la obligația de plata a contribuțiilor în baza prezentării documentelor care atesta:a) exceptarea de către BNR sau de către autoritatea competentă corespondentă din statul membru a respectivei instituții de credit de la obligația de a participa la fondul sau schema de garantare a depozitelor bancare;b) asigurarea unei compensații pentru clienții instituției de credit reprezentând cel puțin o protecție echivalentă cu cea oferită de Fond.(4) Sucursalele intermediarilor din statele nemembre care vor fi autorizate să presteze servicii de investiții financiare în România nu vor fi obligate să devină membre ale Fondului dacă se poate demonstra că acestea participă la un sistem care poate asigura investitorilor din România o compensație cel puțin echivalentă cu cea oferită de Fond.(5) În cazul în care nu pot fi aplicate prevederile alin. (4), sucursalele din statele nemembre înființate în România au obligația să devină membre ale Fondului.(6) În situația în care membrul Fondului este o sucursala a unui intermediar dintr-un stat nemembru, Fondul va acorda compensații numai investitorilor care au conturi deschise la sucursala autorizata în România.(7) Sucursalele intermediarilor din statele nemembre, care vor fi autorizate să presteze servicii de investiții financiare în România, vor pune la dispoziția investitorilor actuali sau potențiali informațiile relevante referitoare la procedura de compensare a investițiilor lor.(8) Informațiile prevăzute la alin. (7) vor fi prezentate în limba română, într-o formă clară și inteligibilă, conform procedurii prevăzute la art. 41.  +  Articolul 4(1) Fondul are ca obiect principal de activitate colectarea contribuțiilor membrilor și compensarea creanțelor investitorilor provenind din incapacitatea unui membru de a restitui fondurile bănești și/sau instrumentele financiare datorate sau aparținând investitorilor, care sunt deținute și/sau administrate în numele acestora în cadrul prestării de servicii de investiții financiare, în limita plafoanelor stabilite în conformitate cu art. 30.(2) În cazul unei instituții de credit membră a Fondului, compensația este asigurată de Fond numai pentru fondurile bănești și instrumentele financiare încredințate în vederea prestării de servicii și activități de investiții. (la 29-05-2015, Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din REGULAMENTUL nr. 6 din 25 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 mai 2015. )  +  Capitolul II Cerințe privind autorizarea Fondului  +  Articolul 5(1) Fondul este persoana juridică constituită sub forma unei societăți pe acțiuni, emitentă de acțiuni nominative, înființată conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile titlului II, cap. IX din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările ulterioare, și ale prezentului regulament.(2) Actul constitutiv, aprobat în prealabil de C.N.V.M., va fi întocmit cu respectarea prevederilor Legii nr. 297/2004 , cu modificările ulterioare, și ale prezentului regulament.-------------Art. 5 a fost modificat prin pct. 2 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.  +  Articolul 6(1) Capitalul social al S.C. Fondul de compensare a investitorilor S.A. trebuie să fie de cel puțin echivalentul în lei a 20.000 Euro, calculat la cursul de referință comunicat de Banca Națională a României la data semnării actului constitutiv.(2) La constituire, capitalul social trebuie subscris în mod egal de persoanele juridice menționate la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.(3) Persoanele menționate la alin. (2) sunt acționari fondatori ai Fondului.--------Alin. (3) al art. 6 a fost modificat prin pct. 3 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.  +  Articolul 7(1) Fondul va primi noi acționari, care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare, fie prin cesiunea unor acțiuni din partea acționarilor existenți, fie prin emisiunea de noi acțiuni, în limita numărului de acțiuni aprobate prin actul constitutiv, realizată trimestrial, semestrial sau anual, dacă este cazul. Emisiunea de noi acțiuni se efectuează în baza hotărârii consiliului de administrație, dacă acestuia i-a fost delegată respectiva atribuție de către adunarea generală a acționarilor Fondului, potrivit legii.(2) În situația excepțională în care Fondul constată că cesiunea indicată la alin. (1) s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv către persoane care nu sunt îndreptățite să dețină calitatea de acționar al Fondului, Consiliul de administrație operează de îndată transferul în Registrul acționarilor, drepturile de vot aferente respectivelor acțiuni fiind suspendate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. (1) din legea mai sus amintită.(3) În termen de două zile de la data operării transferului menționat la alin. (2), Fondul comunică A.S.F. situația de fapt și prezintă documentele în baza cărora s-a efectuat transferul respectiv.(4) În termen de 15 zile de la data primirii comunicării indicate la alin. (3), A.S.F. va dispune măsurile necesare prevăzute la art. 283 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare, în vederea înstrăinării acțiunilor Fondului de către acționarul neeligibil sau a anulării acestora urmată de emiterea unor noi acțiuni purtând același număr și vânzarea acestora către persoanele juridice indicate la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare. (la 18-06-2013, Art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 1 din 2013 aprobat prin ORDINUL nr. 3 din 11 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 18 iunie 2013. )  +  Articolul 8(1) Fondul este administrat de un consiliu de administrație format din cel puțin 3 membri, persoane juridice autorizate și/sau înscrise în Registrul C.N.V.M. și supravegheate de C.N.V.M., acționari ai Fondului, în baza unui contract de administrare. Contractul de administrare va fi semnat din partea Fondului de către persoana desemnată de AGA și din partea administratorilor de către reprezentanții legali ai persoanelor juridice numite în consiliul de administrație al Fondului.-------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat prin pct. 4 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.(2) Administratorii Fondului menționați la alin. (1) vor încheia cu persoanele fizice desemnate un contract de mandat. Prin contract se precizează expres întinderea mandatului.(3) Abrogat. (la 01-01-2016, Alin. (3) al art. 8 a fost abrogat de lit. c) a alin. (1) al art. 18 din REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 29 decembrie 2015. ) (4) Abrogat. (la 01-01-2016, Alin. (4) al art. 8 a fost abrogat de lit. c) a alin. (1) al art. 18 din REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 29 decembrie 2015. ) (5) Reprezentanții persoanelor juridice alese administratori ai Fondului nu pot participa la luarea deciziilor privind un membru al Fondului la care aceștia sau persoanele implicate cu aceștia sunt acționari semnificativi, administratori, auditori sau salariați.  +  Articolul 9Abrogat. (la 29-05-2015, Art. 9 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din REGULAMENTUL nr. 6 din 25 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 mai 2015. )  +  Articolul 10(1) Fondul va adopta o structura de conducere executivă care să asigure independența operațională față de acționarii acestuia.(2) Membrii conducerii executive și ceilalți salariați ai Fondului nu pot fi administratori, auditori sau salariați ai membrilor Fondului.  +  Articolul 11(1) După înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului a S.C. Fondul de compensare a investitorilor S.A., aceasta va solicita autorizarea C.N.V.M., prezentând în acest sens următoarele documente:a) actul constitutiv și certificatul de înregistrare;b) dovada vărsării integrale a capitalului social;c) copia legalizată a contractului corespunzător spațiului sediului social;d) copia legalizată a contractului de administrare încheiat cu persoanele juridice;e) abrogată; (la 01-01-2016, Lit. e) a alin. (1) al art. 11 a fost abrogată de lit. c) a alin. (1) al art. 18 din REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 29 decembrie 2015. ) f) regulamentul de organizare și funcționare;g) procedurile Fondului.(2) Reprezentanții persoanelor juridice alese în consiliul de administrație și directorul executiv vor fi validați individual de către C.N.V.M.(3) Orice modificare a actelor care au stat la baza autorizării Fondului va fi supusă autorizării prealabile a C.N.V.M.  +  Capitolul III Organizarea și funcționarea Fondului  +  Secţiunea 1 Conducerea Fondului  +  Articolul 12(1) Consiliul de administrație al Fondului are atribuțiile generale prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele atribuții:a) numește și revoca directorul executiv al Fondului;b) aproba structura organizatorica și de personal;c) adopta și modifica procedurile Fondului;d) aproba majorarea, diminuarea, suspendarea sau reluarea plății contribuțiilor membrilor Fondului;e) aproba efectuarea împrumuturilor;f) aproba politica de plasament a resurselor financiare aflate la dispoziția Fondului, în limitele prevăzute la art. 26;g) aproba raportul cu privire la selectarea auditorului financiar pe baza de licitație, dacă AGA nu hotărăște altfel;h) exercita orice alte sarcini prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de către C.N.V.M.(2) Deciziile adoptate în exercitarea atribuțiilor stabilite la alin. (1) lit. a)-e) intră în vigoare sau își produc efectele după aprobarea lor de către C.N.V.M.(3) Deciziile adoptate în exercitarea atribuțiilor stabilite la alin. (1) lit. f) și g) vor fi notificate C.N.V.M. în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării.  +  Articolul 13(1) Consiliul de administrație poate fi convocat în ședința extraordinară în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, precum și la solicitarea directorului executiv.(2) Convocarea consiliului de administrație va fi efectuată în cel mult 24 de ore de la apariția unei situații care impune decizii și măsuri urgente, urmând ca ședința extraordinară să aibă loc în cel mult 48 de ore de la convocare.  +  Articolul 14(1) Directorul executiv conduce operativ activitatea curenta a Fondului, asigură îndeplinirea hotărârilor consiliului de administrație și îl informează asupra modului de realizare a acestora respectând reglementările și hotărârile C.N.V.M.(2) Directorul executiv al Fondului va avea cel puțin următoarele atribuții:a) reprezintă Fondul în raporturile acestuia cu orice instituție, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu competentele delegate acestuia de către consiliul de administrație, aprobate de AGA;b) angajează cheltuielile legate de funcționarea Fondului;c) angajează personalul Fondului;d) propune consiliului de administrație al Fondului, pentru aprobare, materialele și documentația necesara îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la art. 12;e) solicita C.N.V.M, instituțiilor pieței de capital și membrilor săi documente, date și informații necesare verificării situației financiare și identificării riscului asumat de către membri;f) asigură și supraveghează îndeplinirea tuturor procedurilor necesare efectuării plăților compensațiilor către investitori;g) îndeplinește orice atribuție data în sarcina de către consiliul de administrație al Fondului și aduce la îndeplinire, în baza competentelor sale, orice decizie sau hotărâre a C.N.V.M.  +  Secţiunea 2 Reglementările Fondului  +  Articolul 15Regulamentul de organizare și funcționare al Fondului prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. f) trebuie să cuprindă și prevederi privind sistemul de control intern, inclusiv auditul intern.-------------Art. 15 a fost modificat prin pct. 5 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.  +  Articolul 16(1) Procedurile Fondului prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. g) cuprind cel puțin următoarele:a) modalitatea de a dobândi, respectiv de a pierde calitatea de membru al Fondului;b) modalitatea de determinare a elementelor incluse în baza de calcul aferentă portofoliilor de instrumente financiare și fondurilor bănești gestionate, în vederea stabilirii contribuțiilor anuale și speciale;c) nivelul și termenele de plată ale contribuțiilor anuale și speciale, precum și condițiile de aplicare a penalităților de întârziere la plata contribuțiilor;d) condițiile în care poate avea loc majorarea, diminuarea, suspendarea sau reluarea plății contribuțiilor membrilor Fondului;e) termenele de raportare și raportările ce trebuie transmise Fondului de către membrii acestuia pentru:1. determinarea bazei de calcul și a cuantumului contribuțiilor ce trebuie plătite;2. determinarea eventualelor obligații de plată ce urmează a fi compensate de Fond;f) regimul și circuitul informațiilor și documentelor la care au acces reprezentanții persoanelor juridice alese administratori ai Fondului, salariații și auditorii Fondului, în cursul exercitării atribuțiilor lor.(2) Modul de calcul al compensației pentru fiecare investitor și documentele, condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de compensațiile plătite de Fond se stabilesc conform secțiunii 5 - Procedura de compensare din cap. III, cu luarea în considerare a detalierii prezentate în anexă. (la 24-04-2014, Art. 16 a fost modificat de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 23 aprilie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )  +  Articolul 17(1) În vederea verificării eligibilității creanței și a valorii compensației ce urmează a fi plătită de către Fond, în situația stabilirii incapacității de plată a unui membru al său, Fondul poate să solicite investitorilor membrilor consiliului de administrație, salariaților, precum și auditorilor membrului respectiv orice informații necesare. (la 29-05-2015, Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 5 al art. I din REGULAMENTUL nr. 6 din 25 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 mai 2015. ) (2) Reprezentanții persoanelor juridice alese administratori ai Fondului, auditorii și salariații Fondului, au obligația de a nu dezvălui informațiile obținute în cursul activității lor decât în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.  +  Articolul 18Fondul are obligația organizării și conducerii contabilității potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și oricăror altor prevederi legale incidente în materie, emise de CNVM.  +  Articolul 19(1) În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, Fondul trebuie să dispună de mecanisme adecvate de control intern și audit intern, care se vor stabili prin norme proprii, în concordanta cu reglementările în vigoare.(2) În scopul auditării situațiilor financiare, Fondul va încheia contract cu un auditor financiar, persoană juridică, înregistrată la Camera Auditorilor Financiari din România.(3) Abrogat. (la 28-11-2016, Alineatul (3) din Articolul 19 , Sectiunea 2 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 17 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 956 din 28 noiembrie 2016 ) (4) Abrogat. (la 28-11-2016, Alineatul (4) din Articolul 19 , Sectiunea 2 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 17 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 956 din 28 noiembrie 2016 ) (5) Abrogat. (la 28-11-2016, Alineatul (5) din Articolul 19 , Sectiunea 2 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 17 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 956 din 28 noiembrie 2016 )  +  Secţiunea 3 Resursele financiare  +  Articolul 20Resursele financiare ale Fondului se constituie din:a) contribuția inițială a membrilor;b) contribuțiile anuale și/sau speciale;c) venituri din investirea resurselor financiare prevăzute la lit. a), b), f) și g);d) venituri din recuperarea creanțelor compensate de Fond, decurgând din subrogarea în drepturile investitorilor;e) împrumuturi pe termen scurt care să acopere în exclusivitate nevoi cu caracter temporar generate de acordarea compensărilor;f) donații, sponsorizări, asistență financiară;g) alte venituri, inclusiv contribuția membrilor pentru cheltuielile de administrare și funcționare a Fondului și majorările de întârziere. (la 27-01-2011, Art. 20 a fost modificat de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 1 din 19 ianuarie 2011, aprobat prin ORDINUL nr. 6 din 19 ianuarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 27 ianuarie 2011. )  +  Articolul 21Contribuția inițială a intermediarilor și a societăților de administrare a investițiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiții reprezintă cel puțin 1% din capitalul inițial minim prevăzut de Legea nr. 297/2004 , cu modificările ulterioare, corespunzător obiectului de activitate autorizat, dar nu mai puțin de echivalentul în lei a 1.000 de euro, calculat la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății.-------------Art. 21 a fost modificat prin pct. 7 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.  +  Articolul 22(1) Cuantumul contribuțiilor anuale plătite de către membrii Fondului se calculează potrivit procedurilor Fondului.(2) Nivelul contribuțiilor anuale se determină de către Fond cu luarea în considerare a cel puțin următoarelor elemente:a) fondurile bănești și valoarea instrumentelor financiare încredințate de investitori membrilor Fondului pentru prestarea de servicii de investiții financiare în numele clienților;b) valoarea instrumentelor financiare calculată cu luarea în considerare a numărului acestora și la valoarea de piață la termenele de raportare stabilite de Fond în procedurile la care se face referire în art. 16;c) nivelul plafonului de compensare prevăzut la art. 30.(3) Contribuțiile anuale datorate de către membrii Fondului într-un an calendaristic trebuie stabilite astfel încât valoarea totală a acestora, împreună cu sumele pentru compensare aflate în posesia Fondului, să fie cel puțin egală cu 1% din valoarea investiției compensabile, fără însă ca valoarea totală a contribuțiilor anuale aferente unui an calendaristic să fie mai mică de 0,075% din valoarea investiției compensabile. (la 18-06-2013, Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 1 din 2013 aprobat prin ORDINUL nr. 3 din 11 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 18 iunie 2013. ) (4) A.S.F. va solicita Consiliului de administrație al Fondului modificarea corespunzătoare a cotelor care stau la baza calculului contribuțiilor anuale, în condițiile în care nivelul acestora a fost stabilit cu încălcarea prevederilor alin. (3). (la 18-06-2013, Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 1 din 2013 aprobat prin ORDINUL nr. 3 din 11 iunie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 18 iunie 2013. ) (5) Cu aprobarea anuală prealabilă a A.S.F., la propunerea fundamentată a Fondului, procentul de 1% menționat la alin. (3) poate fi scăzut până la valoarea de 0,87% din valoarea investiției compensabile. (la 29-04-2021, Articolul 22 din Sectiunea 3 , Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 9 din 27 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 aprilie 2021 ) (6) Cu aprobarea prealabilă a A.S.F., Fondul poate institui un sistem de contribuții speciale, sub formă de:1. angajamente de plată date în favoarea Fondului, care trebuie să respecte următoarele condiții:a) să fie reprezentate de titluri de stat gajate în favoarea Fondului sau scrisori de garanție irevocabile, emise în favoarea Fondului, pe o perioadă care să acopere anul calendaristic, de către o instituție de credit sau de o instituție financiară nebancară, înscrise în Registrul instituțiilor de credit/Registrul special ținute de Banca Națională a României;b) să nu fie grevate de niciun fel de sarcini în favoarea unei terțe părți și să fie la dispoziția Fondului;2. asigurare care să acopere riscul de neplată a contribuției speciale. (la 29-04-2021, Articolul 22 din Sectiunea 3 , Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 9 din 27 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 aprilie 2021 )  +  Articolul 23În cazurile în care consiliul de administrație al Fondului apreciază că resursele financiare ale acestuia sunt insuficiente pentru onorarea obligațiilor de plată a compensațiilor, fiecare membru va plăti o contribuție specială de până la patru ori valoarea contribuției anuale aferente exercițiului financiar respectiv, al cărei cuantum va fi aprobat de AGA. (la 29-04-2021, Articolul 23 din Sectiunea 3 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 9 din 27 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 aprilie 2021 )  +  Articolul 24Fondul poate contracta împrumuturile prevăzute la art. 20 lit. e) numai atunci când resursele sale financiare nu sunt suficiente pentru a acoperi în întregime obligațiile sale efective. Deciziile de contractare a împrumuturilor se iau de către consiliul de administrație al Fondului și se aprobă în prealabil de către C.N.V.M. (la 27-01-2011, Art. 24 a fost modificat de pct. 3 al art. I din REGULAMENTUL nr. 1 din 19 ianuarie 2011, aprobat prin ORDINUL nr. 6 din 19 ianuarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 27 ianuarie 2011. )  +  Articolul 25(1) Fiecare dintre categoriile de resurse financiare prevăzute la art. 20 va fi evidențiată distinct în contabilitatea societății.(2) Resursele financiare menționate la art. 20 lit. a), b), d) și e) vor fi utilizate numai pentru compensarea investitorilor, în situațiile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.(3) Resursele financiare prevăzute la art. 20 lit. c), f) și g) vor putea fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea Fondului, în condițiile stabilite de consiliul de administrație al acestuia.(4) În cazul în care resursele financiare prevăzute la alin. (3) nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea Fondului, conducerea Fondului va proceda, în condițiile stabilite de consiliul de administrație al acestuia, la majorarea cuantumului contribuțiilor membrilor pentru cheltuielile de administrare și funcționare a Fondului și a celui aferent majorărilor de întârziere la plata contribuțiilor anuale, prevăzute la art. 20 lit. g). (la 28-11-2016, Alineatul (5) din Articolul 25 , Sectiunea 3 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 8 din 17 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 956 din 28 noiembrie 2016 )  +  Articolul 26(1) Resursele financiare ale Fondului pot fi investite numai în titluri de stat sau în alte instrumente cu venit fix garantate integral de stat, precum și în alte active cu risc scăzut, cu respectarea principiului dispersiei riscului pentru fiecare instrument financiar și pentru fiecare emitent al respectivului instrument financiar, după cum urmează:a) obligațiuni ale administrației publice centrale și locale;b) titluri de stat și alte active cu risc scăzut emise de statele membre, titluri emise de băncile centrale ale acestora și titluri emise de Trezoreria Statelor Unite ale Americii;c) depozite la termen la instituții de credit, persoane juridice române sau sucursale ale unor instituții de credit străine autorizate să funcționeze pe teritoriul României, care nu se află în procedura de supraveghere specială ori administrare specială;d) alte instrumente financiare cu grad scăzut de risc, cu aprobarea Consiliul A.S.F.(2) Strategia privind expunerea Fondului, atât pentru fiecare dintre instrumentele financiare, cât și pentru fiecare emitent, se stabilește, anual, de către Consiliul de administrație al Fondului, cu aprobarea Consiliului A.S.F. (la 29-05-2015, Art. 26 a fost modificat de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 6 din 25 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 29 mai 2015. )  +  Articolul 27Profitul obținut va fi utilizat în special pentru sporirea resurselor financiare ale Fondului, precum și în scopul administrării și funcționării S.C. Fondul de compensare a investitorilor - S.A. (la 27-01-2011, Art. 27 a fost modificat de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 1 din 19 ianuarie 2011, aprobat prin ORDINUL nr. 6 din 19 ianuarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 27 ianuarie 2011. )  +  Secţiunea 4 Excluderea membrilor Fondului  +  Articolul 28(1) În situația în care intermediarii și societățile de administrare a investițiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiții nu își îndeplinesc obligațiile ce le revin în calitate de membri ai Fondului, C.N.V.M. va fi notificată și în cooperare cu Fondul, va dispune masurile necesare, pentru a asigura îndeplinirea de către aceștia a obligațiilor ce le revin. În cazul în care membrul Fondului este o instituție de credit, C.N.V.M. va notifica BNR pentru dispunerea masurilor necesare.(2) Dacă masurile la care se referă alin. (1) nu pot să asigure respectarea obligațiilor de către un membru, Fondul va transmite acestuia un preaviz care nu poate fi mai mic de 12 luni, în legătură cu intenția sa de a-l exclude dintre membrii Fondului.(3) Fondul va asigura acordarea compensațiilor, în situațiile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu privire la serviciile de investiții financiare derulate de membrul respectiv în perioada preavizului. Dacă la expirarea acestuia, membrul nu și-a îndeplinit obligațiile, Fondul poate, cu aprobarea prealabila a C.N.V.M., să excludă societatea în cauza dintre membrii Fondului.(4) Atunci când un membru a fost exclus din Fond, sub condiția aprobării C.N.V.M., acesta poate să desfășoare activități de investiții financiare exclusiv pe cont propriu sau poate continua prestarea serviciilor de investiții financiare pentru care a fost autorizat dacă face dovada că, înainte de excludere, participă la o altă schemă de compensare recunoscută care asigură investitorilor o compensație care este cel puțin echivalentul celei oferite de Fond.(5) Excluderea, în conformitate cu prevederile alin. (3), a unui membru al Fondului, care nu îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (4), conduce automat la încetarea prestării oricăror servicii și, ulterior, după ce membrul respectiv face dovada achitării datoriilor față de clienți și a transferului valorilor mobiliare la depozitarul central sau în conturile indicate de clienți, la retragerea autorizației acordate de C.N.V.M. În cazul în care membrul exclus este o instituție de credit, C.N.V.M. va notifica imediat BNR în vederea retragerii autorizației de a presta servicii de investiții financiare. (la 25-02-2010, Alin. (5) al art. 28 a fost modificat de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 3 din 23 februarie 2010 aprobat prin ORDINUL nr. 5 din 23 februarie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 25 februarie 2010. )  +  Articolul 29În situația în care unui membru al Fondului i se retrage autorizația, iar condițiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. a) sau b) din Legea nr. 297/2004 sunt îndeplinite fie anterior, fie la data retragerii autorizației ori ulterior, Fondul trebuie să asigure compensarea, în limita plafonului stabilit la art. 30, a contravalorii instrumentelor financiare și disponibilităților bănești datorate sau aparținând investitorilor la data retragerii autorizației, încredințate unui intermediar sau unei SAI care administrează portofolii individuale de investiții în baza unui contract de prestare de servicii și activități de investiții financiare, în conformitate cu procedurile prevăzute de prezentul regulament. (la 24-04-2014, Art. 29 a fost modificat de pct. 3 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 23 aprilie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )  +  Secţiunea 5 Procedura de compensare  +  Articolul 30(1) Fondul va compensa în mod egal și nediscriminatoriu investitorii în limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 Euro.(2) Până la 31 decembrie 2012 limita plafonului de compensare a investitorilor este stabilită gradual pentru a atinge nivelul de 20.000 euro, după cum urmează:a) la data autorizării Fondului, echivalentul în lei a 1.000 euro/investitor individual;b) începând cu 1 ianuarie 2006, echivalentul în lei a 2.000 euro/investitor individual;c) începând cu 1 ianuarie 2007, echivalentul în lei a 4.500 euro/investitor individual;d) începând cu 1 ianuarie 2008, echivalentul în lei a 7.000 euro/investitor individual;e) începând cu 1 ianuarie 2009, echivalentul în lei a 9.000 euro/investitor individual;f) începând cu 1 ianuarie 2010, echivalentul în lei a 11.000 euro/investitor individual;g) începând cu 1 ianuarie 2011, echivalentul în lei a 15.000 euro/investitor individual;h) începând cu 1 ianuarie 2012, echivalentul în lei a 20.000 euro/investitor individual.-------------Alin. (2) al art. 30 a fost modificat prin pct. 12 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.(3) Echivalentul în lei al plafonului de compensare se calculează la cursul de referință comunicat de BNR la data constatării situațiilor menționate la art. 47 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.(4) În scopul respectării cerințelor prevăzute de legislația comunitară, C.N.V.M. poate modifica prin ordin al președintelui, plafonul de compensare prevăzut la alin. (1) și (2).  +  Articolul 31În situațiile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, Fondul trebuie să asigure compensarea creanței fiecărui investitor în limita plafonului menționat la art. 30.  +  Articolul 32(1) Compensația acordata în limita plafonului prevăzut la art. 30 se va aplica totalului creanțelor investitorului asupra aceluiași membru al Fondului, indiferent de numărul de conturi deschise, de moneda în care a fost efectuată investiția sau de localizarea conturilor în cadrul Uniunii Europene.(2) Echivalentul în lei al obligației de compensare pentru fondurile bănești în valuta se va calcula utilizându-se cursul de referință publicat de B.N.R. pentru respectiva moneda străină, în vigoare la data constatării situațiilor menționate la art. 47 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.------Alin. (2) al art. 32 a fost modificat prin pct. 13 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.(3) Echivalentul în lei al obligației de compensare pentru instrumente financiare se va calcula utilizându-se valoarea de piață pentru respectivele instrumente financiare la data constatării situațiilor menționate la art. 47 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.------Alin. (3) al art. 32 a fost introdus prin pct. 14 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.  +  Articolul 33(1) Fiecare investitor care este parte într-un cont comun de investiții va fi luat în considerare la calculul compensației prevăzute la art. 30. În lipsa unor prevederi speciale creanțele vor fi împărțite în mod egal intre investitori.Creanțele legate de operațiunile efectuate într-un cont comun de investiții la care sunt îndreptățiți 2 sau mai multi investitori, în calitatea lor de membri ai parteneriatului, asociației sau ai unei grupări de natura similară care nu are personalitate juridică, în scopul calculării valorii investiției compensate în limitele plafonului stabilit la art. 30, vor fi tratate ca rezultând dintr-o investiție efectuată de un singur investitor.-------------Alin. (1) al art. 33 a fost introdus prin pct. 15 al art. unic din REGULAMENTUL nr. 10 din 21 iunie 2006 aprobat prin ORDINUL nr. 55 din 21 iunie 2006, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 12 iulie 2006.(2) Atunci când un investitor nu este îndreptățit la sumele sau instrumentele financiare deținute, compensația va fi plătită persoanei care are acest drept deplin, cu condiția ca acea persoană să fi fost sau să poată fi identificată înainte de data constatării ori hotărârii judecătorești la care se face referire în art. 47 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.În situația în care doua sau mai multe persoane sunt deplin îndreptățite să primească compensația, în calculul cotei ce revine fiecăreia, în limitele plafonului stabilit la art. 30, se va tine seama de clauzele contractuale în baza cărora fondurile bănești sau instrumentele financiare sunt administrate. Această prevedere nu se aplica organismelor de plasament colectiv.(3) Nu va fi considerat cont comun de investiții, contul clienților individuali deschis de către o societate de administrare a investițiilor sau de către o societate de servicii de investiții financiare la o altă societate de servicii de investiții financiare.  +  Articolul 34Fondul ia toate măsurile necesare pentru informarea investitorilor, conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 , în legătură cu constatarea de către A.S.F. sau hotărârea judecătorească la care se face referire în art. 47 alin. (1) din aceeași lege și efectuează plata compensațiilor cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de termenul prevăzut la art. 36 alin. (1). (la 24-04-2014, Art. 34 a fost modificat de pct. 4 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 23 aprilie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )  +  Articolul 35(1) Fondul stabilește o perioadă în decursul căreia investitorilor li se cere să își formuleze pretențiile.(2) În cazul prevăzut la art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004 , perioadă prevăzută la alin. (1) nu poate fi mai mică de 5 luni de la data de referință.(3) În cazul prevăzut la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 , perioadă prevăzută la alin. (1) trebuie stabilită împreună cu administratorul judiciar/lichidatorul, cu luarea în considerare a prevederilor art. 61 și 62 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, și a termenelor dispuse prin hotărârea judecătorească definitivă menționată la art. 2 alin. (2) lit. e) din prezentul regulament.(4) Expirarea termenelor stabilite conform alin. (2) sau (3), după caz, nu poate fi invocată de către Fond pentru a refuza compensarea unui investitor care poate proba organului competent sau Fondului că nu a putut, pentru motive temeinice, să își exercite în termen dreptul la compensare. (la 24-04-2014, Art. 35 a fost modificat de pct. 5 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 23 aprilie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )  +  Articolul 36(1) Fondul asigură plata compensațiilor în limita plafonului stabilit la art. 30 în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 3 luni de la data întocmirii Listei de plată conform procedurilor prevăzute în anexă.(2) În circumstanțe cu totul excepționale și în cazuri speciale, Fondul poate solicita A.S.F. o prelungire a termenului prevăzut la alin. (1), care nu poate depăși 3 luni.(3) Fără a ține seama de termenul-limită stabilit la alin. (1), atunci când un investitor sau oricare altă persoană îndreptățită la compensare ori având un interes în legătură cu serviciile și activitățile de investiții/de administrare de investiții prestate de membrul aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 47 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 se află în cercetare penală în legătură cu o acțiune decurgând sau având legătură cu spălarea banilor, așa cum aceasta este definită în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, sau în cercetare în legătură cu o sancțiune internațională, Fondul suspendă orice plată către persoanele anterior amintite până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanța competentă. În acest sens, Fondul va transmite către A.S.F., pentru verificarea de către aceasta împreună cu organele abilitate legal, Lista de plată, în vederea confirmării neimplicării acestora în operațiuni de spălare a banilor și/sau care fac obiectul unor sancțiuni internaționale.(4) În cazul în care persoanele menționate la alin. (3) au fost ulterior achitate, Fondul reia procedura de compensare și procedează la compensarea creanțelor acestora.(5) Creanțele unui investitor de compensat rezultând din tranzacții sau operațiuni de piață în legătură cu care respectivul investitor a suferit o condamnare penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de spălare a banilor ori împotriva căruia au fost instituite sancțiuni internaționale prin acte ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și ale Uniunii Europene, precum și ale altor organizații internaționale sau adoptate prin decizii unilaterale ale României ori ale altor state sunt excluse de la orice compensare.(6) În aplicarea prevederilor art. 46 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 297/2004 și cu luarea în considerare a prevederilor art. 30^1 lit. g) din prezentul regulament, sunt excluse de la compensare și creanțele unui investitor de compensat rezultând din tranzacții sau operațiuni de piață în legătură cu care respectivul investitor a suferit o condamnare penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de gestiune frauduloasă, fals, uz de fals, înșelăciune sau mărturie mincinoasă în legătură cu respectivul eveniment generator de plăți compensatorii. (la 24-04-2014, Art. 36 a fost modificat de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 23 aprilie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )  +  Articolul 37(1) În situația prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 297/2004 , intervenția Fondului se realizează după data publicării deciziei A.S.F. de instituire a procedurii de administrare specială, în conformitate cu titlul IX din legea mai sus menționată și cu procedurile prevăzute de prezentul regulament.(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile numai în cazul în care, prin decizia de instituire a măsurilor de administrare specială sau ulterior, pe parcursul administrării speciale, A.S.F. constată că un intermediar sau o SAI care administrează portofolii individuale de investiții nu este în măsură să își îndeplinească obligațiile rezultate din creanțele investitorilor și nici nu există perspectiva de a-și onora aceste obligații în cel mai scurt timp.(3) În cazul în care A.S.F. constată imposibilitatea unui/unei intermediar/SAI care administrează portofolii individuale de investiții de a returna fondurile bănești și instrumentele financiare aparținând investitorilor fără a decide inițierea procedurii de administrare specială conform celor prevăzute la alin. (1) și (2), intervenția Fondului se realizează după data publicării deciziei A.S.F. de constatare a situației respective și în conformitate cu procedurile prevăzute de prezentul regulament.(4) În situația prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004 , intervenția Fondului se realizează după primirea de către Fond din partea administratorului judiciar/lichidatorului numit în procedura de insolvență de către instanța judecătorească sau a oricăreia dintre părțile interesate a hotărârii judecătorești definitive de deschidere a procedurii de insolvență emise de instanța de judecată competentă și în conformitate cu procedurile prevăzute de prezentul regulament. (la 24-04-2014, Art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 23 aprilie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )  +  Articolul 38(1) În vederea plății compensației, în situațiile prevăzute la art. 47 din Legea nr. 297/2004 , Fondul calculează deținerea netă corespunzătoare contului fiecărui investitor al membrului aflat în incapacitate de a returna fondurile bănești și instrumentele financiare aparținând acestora.(2) După efectuarea plăților compensatorii, Fondul se subrogă în drepturile investitorilor compensați. Membrul Fondului sau succesorul său legal, în numele căruia au fost efectuate plăți compensatorii, este obligat să returneze Fondului cuantumul compensației, precum și costurile implicate de efectuarea plății acesteia într-un termen stabilit de Consiliul de administrație al Fondului. În cazul în care procesul de lichidare a unui membru este în plină desfășurare, Fondul se înscrie la masa credală în locul investitorilor compensați. (la 24-04-2014, Art. 38 a fost modificat de pct. 8 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 23 aprilie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 24 aprilie 2014. )  +