ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 152 din 10 noiembrie 2005 (*actualizată*)privind prevenirea şi controlul integrat al poluării(actualizată până la data de 19 noiembrie 2010*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • --------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 19 noiembrie 2010 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010; LEGEA nr. 205 din 11 noiembrie 2010.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere necesitatea îndeplinirii în termen a obligaţiilor asumate de România în cadrul procesului de negociere cu Comisia Europeană, aferente capitolului 22 "Protecţia mediului", şi a obligaţiilor prevăzute în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ce revin ţării noastre în calitate de stat în curs de aderare, respectiv transpunerea Directivei nr. 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, modificată prin directivele nr. 2003/35/CE şi nr. 2003/87/CE , şi eliminarea neconcordanţelor dintre termenele de conformare a funcţionării instalaţiilor, aflate sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002, şi cele stabilite în cadrul procesului de negociere, precum şi dispoziţiile care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgenţă extraordinare, în temeiul art. 115 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1 (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca obiectiv prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru activităţile prevăzute în anexa nr. 1. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte măsurile necesare pentru prevenirea sau, în cazul în care aceasta nu este posibilă, reducerea emisiilor în aer, apă şi sol, provenite din activităţile prevăzute în anexa nr. 1, inclusiv măsurile privind gestionarea deşeurilor, astfel încât să se atingă un nivel ridicat de protecţie a mediului, considerat în întregul său, cu respectarea prevederilor legislaţiei din domeniul evaluării impactului asupra mediului şi a altor reglementări relevante.  +  Articolul 2 (1) Pentru aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează: a) autoritate competentă - acea autoritate a administraţiei publice centrale şi/sau teritoriale pentru protecţia mediului care are responsabilităţi pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă; b) autorizaţia integrată de mediu - actul tehnico-juridic emis de autorităţile competente potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii sau pentru părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator; c) cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient, înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică a tehnicilor specifice de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii poluării, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:- tehnicile se referă deopotrivă la tehnologia utilizată şi la modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi remedierea amplasamentului, potrivit legislaţiei în vigoare;- disponibile se referă la acele tehnici care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile, luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile operatorului;- cele mai bune se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său. În determinarea celor mai bune tehnici disponibile trebuie luate în considerare, în special, elementele prevăzute în anexa nr. 3;-----------Litera c) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. d) emisie - evacuarea directă sau indirectă de substanţe, vibraţii, căldură, zgomot în aer, apă ori sol, provenite de la surse punctiforme sau difuze ale instalaţiei; e) instalaţie - orice unitate tehnică staţionară, în care se desfăşoară una sau mai multe activităţi prevăzute în anexa nr. 1, precum şi orice altă activitate direct legată tehnic de activităţile desfăşurate pe acel amplasament, care pot genera emisii şi poluare; f) instalaţie existentă - orice instalaţie aflată în funcţiune, autorizată sau supusă procedurii de autorizare de către autoritatea competentă înainte de data de 30 octombrie 1999 inclusiv, cu condiţia de a fi fost pusă în funcţiune în termen de cel mult un an de la această dată; g) instalaţie nouă - orice instalaţie pusă în funcţiune şi autorizată sau supusă procedurii de autorizare de către autoritatea competentă după data de 30 octombrie 1999; h) operator - orice persoană fizică sau juridică care operează ori deţine controlul instalaţiei, aşa cum este prevăzut în legislaţia naţională, sau care a fost învestită cu putere economică decisivă asupra funcţionării tehnice a instalaţiei; i) poluare - introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activităţii umane, de substanţe, vibraţii, căldură, zgomot în aer, apă ori sol, susceptibile să aducă prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, să determine deteriorarea bunurilor materiale sau să afecteze ori să împiedice utilizarea în scop recreativ a mediului şi/sau alte utilizări ale acestuia în sensul prevederilor legislaţiei în vigoare; j) public - una ori mai multe persoane fizice sau juridice şi, potrivit legislaţiei ori practicii naţionale, asociaţiile, organizaţiile sau grupările acestora; k) public interesat - publicul afectat sau posibil a fi afectat ori care are un interes în luarea unei decizii privind emiterea sau reactualizarea unei autorizaţii ori a condiţiilor unei autorizaţii; în accepţiunea acestei definiţii, organizaţiile neguvernamentale în domeniul protecţiei mediului, care îndeplinesc condiţiile cerute de legislaţia naţională, sunt considerate public interesat; l) modificarea în exploatare - o schimbare a caracteristicilor sau a funcţionării instalaţiei ori o extindere a acesteia, care poate avea efecte asupra mediului;-----------Litera l) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. m) modificarea substanţială - o schimbare în exploatare care, din punctul de vedere al autorităţii competente, poate avea efecte negative semnificative asupra sănătăţii populaţiei sau mediului. În sensul acestei definiţii, orice modificare în exploatare sau extindere a exploatării este considerată modificare substanţială dacă modificarea ori extinderea, prin ea însăşi, duce la atingerea valorilor de prag prevăzute în anexa nr. 1, după caz; n) standardul de calitate a mediului - totalitatea cerinţelor care trebuie respectate la un moment dat de mediu ca un întreg, considerat în ansamblul său, sau de către o parte a acestuia, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare; o) substanţă - orice element chimic şi compuşii acestuia, cu excepţia substanţelor radioactive, în sensul prevăzut de reglementările din domeniul securităţii muncii şi sănătăţii populaţiei faţă de pericolul radiaţiilor ionizante, precum şi a organismelor modificate genetic, în sensul prevederilor din legislaţia naţională în vigoare; p) valorile limită de emisie (VLE) - masa, exprimată prin parametrii specifici, concentraţia şi/sau nivelul unei emisii care nu trebuie depăşite în cursul uneia sau mai multor perioade de timp.Valorile limită de emisie mai pot fi stabilite şi pentru anumite grupe, familii sau categorii de substanţe, în special pentru cele menţionate în anexa nr. 2. Valorile limită de emisie pentru substanţe se aplică, în mod normal, în punctul în care emisia părăseşte instalaţia, la această determinare neluându-se în considerare nici o diluţie. La stabilirea valorilor limită de emisie ale instalaţiei pentru evacuările indirecte în apă se poate lua în considerare efectul unei staţii de epurare a apelor uzate, cu condiţia garantării unui nivel echivalent de protecţie a mediului ca un întreg şi acest fapt să nu determine niveluri mai ridicate de poluare a mediului, cu respectarea prevederilor privind evacuarea de substanţe periculoase în apă şi a altor prevederi legale în vigoare;-----------Litera p) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. r) drept vătămat - orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ; s) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat; t) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public. (2) Definiţiile prevăzute la alin. (1) lit. r)-t) se interpretează în concordanţă cu obiectivul oferirii unui acces larg la justiţie al publicului interesat.  +  Capitolul II Răspunderile şi obligaţiile autorităţilor competente pentru protecţia mediului  +  Articolul 3 (1) Autoritatea competentă ia toate măsurile pentru ca în exploatarea instalaţiei operatorul să respecte principiile generale de bază, astfel încât: a) să se prevină poluarea în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile; b) să nu se producă nici o poluare semnificativă; c) să fie evitată producerea de deşeuri, potrivit prevederilor legale în vigoare; în cazul în care se produc deşeuri, ele sunt valorificate, iar dacă acest lucru este imposibil tehnic sau economic, sunt eliminate, astfel încât să se evite sau să se reducă orice impact asupra mediului; d) să se utilizeze eficient energia; e) să fie luate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor acestora; f) să fie luate măsurile necesare pentru ca în cazul încetării definitive a activităţii să se evite orice risc de poluare şi să se readucă amplasamentul la o stare satisfăcătoare.-----------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. (2) La stabilirea condiţiilor de emitere a autorizaţiei integrate de mediu autoritatea competentă ia în considerare principiile prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 4Autoritatea competentă asigură coordonarea deplină a procedurii şi a condiţiilor de emitere a autorizaţiei integrate de mediu în cazul în care sunt implicate mai multe autorităţi, astfel încât să se garanteze o abordare integrată efectivă de către toate autorităţile implicate în această procedură.-----------Art. 4 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.  +  Articolul 4^1 (1) Autoritatea competentă emite autorizaţia integrată de mediu, care conţine condiţii ce garantează respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a celorlalte prevederi legale, în caz contrar trebuie să refuze emiterea autorizaţiei integrate de mediu. (2) Autorizaţiile integrate de mediu emise, precum şi cele revizuite trebuie să cuprindă detalii cu privire la măsurile adoptate pentru protecţia aerului, apei şi solului, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."-----------Art. 4^1 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.  +  Capitolul III Documentaţia de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu  +  Articolul 5 (1) Documentaţia pentru solicitarea autorizaţiei integrate de mediu conţine următoarele: a) descrierea instalaţiei şi activităţile desfăşurate; b) prezentarea materiilor prime şi auxiliare, a altor substanţe, a tipului de energie utilizată sau generată de instalaţie; c) descrierea surselor de emisie din instalaţie; d) descrierea condiţiilor amplasamentului instalaţiei; e) indicarea naturii şi a cantităţilor de emisii care pot fi evacuate din instalaţie în fiecare factor de mediu, precum şi identificarea efectelor semnificative ale acestor emisii asupra mediului; f) descrierea tehnologiei propuse şi a altor tehnici pentru prevenirea sau, dacă nu este posibil, reducerea emisiilor din instalaţie; g) măsuri pentru prevenirea producerii deşeurilor ca urmare a funcţionării instalaţiei şi valorificarea acestora, după caz; h) descrierea măsurilor planificate pentru respectarea principiilor generale; i) descrierea măsurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor în mediu; j) descrierea principalelor alternative analizate de operator. (2) Documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu trebuie să cuprindă, de asemenea, rezumatul netehnic al detaliilor prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 6Documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu poate conţine informaţii rezultate din evaluarea impactului asupra mediului întocmită anterior, raportul de securitate, precum şi informaţii furnizate ca răspuns la alte cerinţe legale şi care corespund uneia dintre prevederile art. 5.  +  Capitolul IV Condiţii de autorizare integrată şi conformarea cu condiţiile prevăzute de autorizaţia integrată de mediu  +  Articolul 7 (1) Operatorul are obligaţia de a solicita şi de a obţine de la autoritatea competentă autorizaţia integrată de mediu pentru activităţile prevăzute în anexa nr. 1. (2) Exploatarea instalaţiei se poate efectua numai în baza autorizaţiei integrate de mediu, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 8Orice instalaţie nouă este pusă în funcţiune numai după obţinerea autorizaţiei integrate de mediu, emisă potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, respectându-se excepţiile prevăzute de legislaţia naţională în vigoare din domeniul limitării emisiilor anumitor poluanţi în aer, provenite din instalaţii mari de ardere.  +  Articolul 9 (1) Autorizaţia integrată de mediu este emisă de autoritatea competentă în condiţiile prevăzute la art. 3 şi 20, în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său, cu respectarea reglementărilor privind calitatea aerului, apei şi a solului.-----------Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010. (2) La aplicarea procedurii de autorizare integrată de mediu, pentru instalaţii noi sau pentru modificări substanţiale, se iau în considerare orice informaţii, concluzii sau decizii relevante rezultate ca urmare a aplicării prevederilor legislaţiei naţionale în domeniul evaluării impactului asupra mediului. (3) Autorizaţia integrată de mediu cuprinde valorile limită de emisie pentru poluanţi, în special pentru cei prevăzuţi în anexa nr. 2, care pot fi emişi în cantităţi semnificative, ca rezultat al funcţionării instalaţiei, luându-se în considerare natura lor, precum şi potenţialul de transfer al poluării dintr-un mediu în altul, respectiv: apă, aer, sol. (4) Autorizaţia integrată de mediu cuprinde, dacă este necesar, şi cerinţe specifice în scopul asigurării protecţiei solului şi a apei subterane, precum şi măsuri privind managementul deşeurilor generate de instalaţie.-----------Alin. (4) al art. 9 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010. (5) Dacă este cazul, valorile limită de emisie prevăzute la alin. (3) pot fi suplimentate sau înlocuite prin parametri sau măsuri tehnice echivalente.-----------Alin. (5) al art. 9 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. (6) Pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1 la pct. 6.6, valorile limită de emisie prevăzute la alin. (3)-(5) iau în considerare aspectele practice caracteristice acestor categorii de instalaţii.-----------Alin. (6) al art. 9 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.  +  Articolul 10 (1) Pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţi aflate sub incidenţa reglementărilor privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, autorizaţia integrată de mediu nu stabileşte valori limită de emisie pentru emisiile directe ale acestor gaze, cu excepţia cazului în care este necesară evitarea producerii unei poluări semnificative la nivel local. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), autorizaţiile integrate de mediu nu includ cerinţe referitoare la utilizarea eficientă a energiei pentru unităţi de ardere sau orice alte unităţi care emit dioxid de carbon pe amplasament. (3) Dacă este necesar, autoritatea competentă revizuieşte autorizaţia integrată de mediu, potrivit prevederilor alin. (2). (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică instalaţiilor care fac obiectul excluderii temporare de la comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.  +  Articolul 11 (1) Stabilirea valorilor limită de emisie şi a parametrilor echivalenţi, precum şi a măsurilor tehnice prevăzute la art. 9 alin. (3)-(6) şi art. 10 se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a recomanda folosirea unei tehnici sau tehnologii specifice, dar luându-se în considerare: a) caracteristicile tehnice ale instalaţiei; b) amplasarea geografică; c) condiţiile locale de mediu. (2) Autorizaţia integrată de mediu conţine prevederi pentru limitarea efectelor poluării la lungă distanţă sau transfrontieră şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a mediului în întregul său.  +  Articolul 12 (1) Autorizaţia integrată de mediu conţine cerinţe de monitorizare corespunzătoare, frecvenţa şi metodologia specifică de măsurare, proceduri de evaluare şi obligaţii privind furnizarea către autoritatea competentă a datelor solicitate pentru verificarea conformării funcţionării instalaţiei cu cerinţele prevăzute de autorizaţie. (2) Pentru instalaţiile care desfăşoară activităţi prevăzute în anexa nr. 1 pct. 6.6, măsurile prevăzute la alin. (1) se aplică luându-se în considerare rezultatele analizei cost-beneficiu.  +  Articolul 13Autorizaţia integrată de mediu conţine măsuri referitoare la alte condiţii de exploatare decât cele normale, în scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, în următoarele situaţii: a) pornire; b) pierderi datorate funcţionării necorespunzătoare; c) întrerupere temporară a funcţionării; d) încetare definitivă a funcţionării.  +  Articolul 14 (1) Autorizaţia integrată de mediu conţine, după caz, derogări temporare de la prevederile art. 11 dacă printr-un plan de reabilitare aprobat de autoritatea competentă se realizează reducerea poluării şi, în cel mult 6 luni, se asigură respectarea valorilor limită de emisie.-----------Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010. (2) Pentru instalaţiile prevăzute în anexa nr. 5 dispoziţiile alin. (1) se aplică numai după expirarea perioadei de tranziţie.  +  Articolul 15Autorizaţia integrată de mediu conţine, după caz, şi alte condiţii specifice impuse de autoritatea competentă.  +  Articolul 16Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate stabili, după caz, pentru anumite categorii de instalaţii, cerinţe speciale, ca reguli general obligatorii, fără a mai fi necesară includerea acestora în autorizaţiile integrate de mediu, în condiţiile garantării unei abordări integrate şi asigurării unui nivel ridicat echivalent de protecţie a mediului în întregul său.-----------Art. 16 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.  +  Articolul 17Autoritatea competentă emite autorizaţii integrate de mediu, le revizuieşte şi actualizează condiţiile prevăzute de acestea.  +  Articolul 18 (1) În autorizaţiile integrate de mediu emise pentru instalaţiile existente, potrivit prevederilor art. 4^1, 5 şi 6 sau, după caz, prin revizuirea şi, dacă este necesar, prin actualizarea condiţiilor din autorizaţie, autoritatea competentă impune operatorului măsurile necesare pentru ca acestea să funcţioneze potrivit prevederilor art. 3, 4, 9-16, 20, 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi ale art. 32 alin. (1), fără a aduce atingere altor prevederi ale legislaţiei specifice. (2) În procedura de autorizare integrată de mediu, autorităţile competente iau măsurile necesare ca instalaţiile existente să respecte prevederile art. 1, 2, 21, art. 22 alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (3), art. 26-31 şi ale art. 32 alin. (4). (3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), cerinţele de emitere a autorizaţiilor integrate de mediu pentru instalaţiile existente în ceea ce priveşte obligaţia acestor instalaţii de a respecta valorile limită de emisie, parametrii echivalenţi sau măsurile tehnice bazate pe cele mai bune tehnici disponibile, potrivit prevederilor art. 9 alin. (3)-(6), art. 10 şi 11, nu se aplică instalaţiilor existente prevăzute în anexa nr. 5, până la data indicată pentru fiecare instalaţie.-----------Art. 18 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.  +  Articolul 19 (1) Dacă în cursul procesului de autorizare integrată de mediu a instalaţiilor existente, după evaluarea condiţiilor, rezultă că instalaţiile nu pot respecta cerinţele din prezenta ordonanţă de urgenţă, operatorul are obligaţia să întocmească un plan de acţiuni astfel încât conformarea să se realizeze cel mai târziu la termenele prevăzute la art. 18. (2) Proiectul acestui plan de acţiuni se negociază cu autoritatea competentă, iar după aprobare devine obligatoriu. (3) Nerespectarea termenelor şi măsurilor cuprinse în planul de acţiuni atrage suspendarea autorizaţiei integrate de mediu în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.  +  Articolul 20Acolo unde standardele de calitate a mediului impun condiţii mai restrictive decât cele care pot fi atinse prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competentă impune în autorizaţia integrată de mediu măsuri suplimentare, fără a afecta alte măsuri care se aplică pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului.  +  Articolul 21Autoritatea competentă urmăreşte şi se informează cu privire la dezvoltarea celor mai bune tehnici disponibile.  +  Articolul 22 (1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adoptă prin ordin valorile limită de emisie stabilite la nivel comunitar, pentru: a) instalaţiile în care se desfăşoară activităţi prevăzute în anexa nr. 1, cu excepţia depozitelor de deşeuri încadrate la pct. 5.1 şi 5.4; b) substanţele poluante prevăzute în anexa nr. 2, pentru care, pe baza schimbului de informaţii prevăzut la art. 28-30, a fost identificată necesitatea unei acţiuni la nivel comunitar. (2) În absenţa unor valori limită de emisie stabilite potrivit alin. (1) se utilizează cel puţin valorile limită de emisie prevăzute de alte reglementări. (3) Cerinţele tehnice aplicabile depozitelor de deşeuri prevăzute la pct. 5.1 şi 5.4 din anexa nr. 1, stabilite la nivel comunitar, se adoptă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor.  +  Articolul 23 (1) În cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului constată că exploatarea unei instalaţii poate avea efecte negative semnificative asupra mediului unui alt stat sau dacă un alt stat posibil a fi afectat semnificativ solicită, aceasta transmite, în cadrul relaţiilor bilaterale, către autoritatea competentă a statului respectiv orice informaţie disponibilă solicitată, potrivit prevederilor anexei nr. 4, în acelaşi timp cu informarea propriilor cetăţeni. (2) Aceste informaţii sunt utilizate în cadrul consultărilor necesare dintre cele două state, pe bază de reciprocitate şi în condiţii de echivalenţă. (3) În contextul relaţiilor bilaterale, ambele state trebuie să se asigure că în cazurile prevăzute la alin. (1) solicitările de emitere a autorizaţiei integrate de mediu sunt, de asemenea, disponibile, pentru o perioadă corespunzătoare de timp, publicului statului posibil a fi afectat, astfel încât să îi permită exercitarea dreptului de a transmite comentarii înainte de luarea deciziei. (4) Rezultatele oricăror consultări organizate în condiţiile alin. (1)-(3) sunt luate în considerare de către autoritatea competentă în vederea adoptării deciziei cu privire la emiterea autorizaţiei integrate de mediu. (5) Autoritatea competentă are obligaţia de a informa statul ori statele care au fost consultate potrivit dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) cu privire la decizia adoptată referitoare la solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu şi îi/le transmite informaţiile prevăzute la art. 33. (6) În situaţia de stat afectat sau potenţial afectat autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului pune la dispoziţie propriului public interesat informaţiile primite în cadrul relaţiilor bilaterale, într-o manieră corespunzătoare.  +  Articolul 24 (1) Operatorul respectă condiţiile din autorizaţia integrată de mediu în modul de exploatare a instalaţiei. (2) Operatorul informează cu regularitate autoritatea competentă cu privire la rezultatele monitorizării emisiilor şi, în termenul cel mai scurt, cu privire la producerea oricărui incident sau accident care afectează semnificativ mediul. (3) Operatorul asigură reprezentanţilor autorităţii competente întreaga asistenţă necesară pentru a le permite să desfăşoare orice inspecţie a instalaţiei, prelevare de probe, culegerea oricăror informaţii necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.  +  Capitolul V Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu  +  Articolul 25 (1) Autoritatea competentă evaluează periodic condiţiile din autorizaţia integrată de mediu şi, acolo unde este necesar, le revizuieşte. Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu este obligatorie în toate situaţiile în care: a) poluarea produsă de instalaţie este semnificativă, astfel încât necesită revizuirea valorilor limită de emisie existente sau includerea de noi astfel de valori limită de emisie în autorizaţia integrată de mediu;-----------Litera a) a art. 25 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. b) schimbările substanţiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibilă reducerea semnificativă a emisiilor fără a impune costuri excesive;-----------Litera b) a art. 25 a fost modificată de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. c) siguranţa în exploatare a proceselor sau activităţilor impune utilizarea altor tehnici; d) prevederile unor noi reglementări legale o impun. (2) La revizuirea autorizaţiei integrate de mediu, pentru operatorii economici prevăzuţi în anexa nr. 5, se vor include în planul de acţiuni condiţiile negociate din programul de conformare care s-a întocmit la schimbarea proprietarului, pe baza bilanţului de mediu, şi care nu au fost respectate.-----------Alin. (2) al art. 25 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 16 noiembrie 2010, care completează articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010, cu pct. 4^1. (3) Nerespectarea prevederilor alin. (2) atrage încetarea activităţii respective.-----------Alin. (3) al art. 25 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 11 noiembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 16 noiembrie 2010, care completează articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010, cu pct. 4^1.  +  Capitolul VI Modificări în exploatarea instalaţiei  +  Articolul 26 (1) Operatorul are obligaţia să informeze autoritatea competentă cu privire la orice modificări planificate în exploatarea instalaţiei. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) autoritatea competentă revizuieşte, după caz, autorizaţia integrată de mediu sau condiţiile prevăzute în aceasta.-----------Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.  +  Articolul 27 (1) Orice modificare substanţială planificată în exploatarea instalaţiei nu va fi realizată fără a avea autorizaţie integrată de mediu, potrivit prevederilor legislaţiei în domeniul evaluării impactului asupra mediului şi celor din prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1) documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu şi autorizaţia integrată de mediu emisă se referă la acele părţi ale instalaţiei şi acele aspecte prevăzute la art. 5 şi 6 care pot fi afectate de modificare. (3) Prevederile art. 3-6, 9-16, 20, 31 şi ale art. 32 alin. (1) şi (4) se aplică în mod corespunzător.-----------Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.  +  Capitolul VII Schimbul de informaţii  +  Articolul 28În scopul realizării schimbului de informaţii, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului raportează Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, începând cu data aderării, toate datele reprezentative disponibile cu privire la limitele valorilor de emisie pentru fiecare categorie de activităţi prevăzute în anexa nr. 1, precum şi cu privire la cele mai bune tehnici disponibile care au condus la stabilirea valorilor limită de emisie, potrivit prevederilor art. 9-16.  +  Articolul 29 (1) Raportarea implementării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi eficacitatea sa comparată efectiv cu alte instrumente pentru protecţia mediului se stabilesc potrivit prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare.-----------Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. (2) Primul raport trebuie să cuprindă date din 3 ani consecutivi, înainte de data aderării. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), datele pot fi suplimentate.  +  Articolul 30Autoritatea competentă desemnată pentru realizarea schimbului de informaţii şi transmiterea rapoartelor către Comisia Europeană, potrivit prevederilor art. 28 şi 29, este autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.-----------Art. 30 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.  +  Capitolul VIII Accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie, în legătură cu procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu  +  Articolul 31 (1) Autoritatea competentă ia măsuri pentru ca publicului interesat să i se asigure posibilitatea de a participa, din timp şi în mod efectiv, la procedura pentru: a) emiterea autorizaţiei integrate de mediu pentru instalaţii noi; b) emiterea autorizaţiei integrate de mediu pentru orice modificare substanţială în exploatarea instalaţiei; c) revizuirea autorizaţiei integrate de mediu sau actualizarea condiţiilor unei autorizaţii integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 25. (2) Participarea publicului se realizează potrivit prevederilor anexei nr. 4.  +  Articolul 32 (1) Autoritatea competentă pune la dispoziţia publicului rezultatele pe care le deţine, referitoare la monitorizarea emisiilor, aşa cum este prevăzut în condiţiile de autorizare, potrivit prevederilor art. 9-16.-----------Alin. (1) al art. 32 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010. (2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului furnizează Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, începând cu data aderării, inventarul principalelor emisii şi al surselor responsabile de poluare, pe baza formatului şi particularităţilor necesare pentru transmiterea informaţiilor, stabilite de către Comisia Europeană. (3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adoptă măsurile propuse de Comisia Europeană pentru asigurarea intercomparabilităţii şi complementarităţii între datele din inventarul emisiilor, prevăzut la alin. (2), şi datele din alte registre şi surse de date privind emisiile. (4) Accesul publicului la informaţie, prevăzut la alin. (1)-(3) şi la art. 33, se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 mai 2000, şi cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b)-e), art. 12, 14 şi ale art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 22 august 2005.-----------Alin. (4) al art. 32 a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.  +  Articolul 33Autoritatea competentă informează publicul, conform procedurilor specifice, asupra deciziei luate şi pune la dispoziţie acestuia următoarele informaţii: a) conţinutul deciziei şi o copie a autorizaţiei integrate de mediu, precum şi orice condiţii sau modificări aduse autorizaţiei integrate de mediu; b) motivele şi consideraţiile pe care se întemeiază decizia, în urma examinării opiniilor şi comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzând şi informaţiile referitoare la procedura de participare a publicului; c) procedura de revizuire prevăzută la art. 34 şi 35.-----------Art. 33 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.  +  Articolul 34 (1) Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care are un interes legitim sau se consideră lezată într-un drept al său se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substanţial, deciziile, actele sau omisiunile care fac obiectul participării publicului, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu respectarea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările ulterioare.-----------Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. k), considerându-se că acestea au un interes legitim sau sunt lezate într-un drept al lor. (3) Soluţionarea cererii se face potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.-----------Alin. (3) al art. 34 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006.  +  Articolul 35 (1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 34 trebuie să solicite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţă publicului a deciziei de emitere sau de respingere a autorizaţiei integrate de mediu, revocarea, în tot ori în parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la îndeplinire a actelor sau acţiunilor considerate a fi fost omise şi care fac obiectul participării publicului. (2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate. (3) Procedura administrativă prealabilă prevăzută la alin. (1) şi (2) este gratuită şi trebuie să fie corectă, echitabilă şi rapidă.-----------Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.  +  Capitolul IX Sancţiuni  +  Articolul 36 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON): a) nerespectarea prevederilor privind obligaţia operatorului de a obţine autorizaţia integrată de mediu, în scopul exploatării instalaţiei; b) obligaţia operatorului de a întocmi un plan de acţiuni, în vederea obţinerii autorizaţiei integrate de mediu;-----------Litera b) a alin. (1) al art. 36 a fost modificată de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. c) obligaţia operatorului de a respecta oricare dintre condiţiile prevăzute în autorizaţia integrată de mediu; d) obligaţia operatorului de a informa autorităţile competente despre orice modificare în exploatare şi modificare substanţială pe care doreşte să o aducă instalaţiei; e) obligaţia operatorului de a comunică la termenele stabilite prin autorizaţia integrată de mediu rezultatele monitorizării emisiilor provenite din instalaţie sau, în termen de maximum 24 de ore din momentul producerii, a oricăror emisii apărute incidental, accidental ori ca urmare a unui accident major. (2) Faptele prevăzute la alin. (1) lit. c)-e) se sancţionează şi cu suspendarea autorizaţiei integrate de mediu potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005.-----------Alin. (2) al art. 36 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 84 din 5 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 11 aprilie 2006. (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul anume împuternicit din cadrul autorităţii competente.  +  Articolul 37Dispoziţiile referitoare la contravenţiile prevăzute la art. 36 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Capitolul X Dispoziţii finale  +  Articolul 38Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 39 (1) Cuantumul taxei pentru emiterea autorizaţiei integrate de mediu este de 100 lei (RON) care se constituie venit la Fondul pentru mediu. (2) Cuantumul tarifelor pentru derularea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu se stabileşte prin ordin al ministrului mediului şi gospodăririi apelor în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.  +  Articolul 40La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 3 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002.  +  Articolul 41Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă transpun Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. 257 din 10 octombrie 1996, împreună cu completările şi modificările aduse de Directiva 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri şi programe referitoare la mediu şi de modificare a directivelor 85/337/CEE şi 96/61/CE cu privire la participarea publicului şi accesul la justiţie, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. 156/17 din 25 iunie 2003, şi Directiva 2003/87/CE în vederea stabilirii unei scheme pentru comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în interiorul Comunităţii şi modificarea Directivei 96/61/CE , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. 275/32 din 25 octombrie 2003.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul mediuluişi gospodăririi apelor,Sulfina Barbup. Ministrul economiei şi comerţului,Darius Meşca,secretar de statMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaMinistrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe Fluturp. Ministrul finanţelor publice,Doina-Elena Dascălu,secretar de statBucureşti, 10 noiembrie 2005.Nr. 152.  +  Anexa 1 CATEGORIILE DE ACTIVITĂŢI INDUSTRIALEpentru care este obligatorie obţinerea autorizaţiei integrate de mediu,potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005Notă:Nu se află sub incidenţa prezentei reglementări instalaţiile sau părţi ale instalaţiilor care:(a) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare şi testare a unor produse noi care nu sunt supuse comercializării;(b) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare sau testare a unor procese noi.2 Valorile de prag se referă la capacitatea maximă de producţie a instalatiei. În cazul în care un operator desfăşoară în aceeaşi instalaţie sau pe acelaşi amplasament mai multe activităţi prevăzute în aceeaşi subcategorie, se însumează capacităţile activităţilor componente.1. Industrii energetice1.1. Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 50 MW;1.2. Instalaţii pentru rafinarea ţiţeiului şi prelucrarea gazelor;1.3. Cuptoare de cocs;1.4. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a cărbunelui.2. Producţia şi prelucrarea metalelor2.1. Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereului metalic (inclusiv a minereului cu conţinut de sulf);2.2. Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului (topire primară ori secundară), inclusiv instalaţii pentru turnarea continuă, cu o capacitate maximă de producţie ce depăşeşte 2,5 tone/oră;2.3. Instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la punctele a), b), c): a) laminoare cu o capacitate ce depăşeşte 20 tone oţel brut/oră; b) forje cu ciocane a căror energie de lovire depăşeşte 50 kJ/ciocan şi care utilizează o putere calorifică mai mare de 20 MW; c) pentru aplicarea de straturi protectoare de metal topit, cu o capacitate de tratare ce depăşeşte 2 tone oţel brut/oră.2.4. Topitorii pentru metale feroase, cu o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi;2.5. Instalaţii pentru: a) producerea de metale neferoase brute din minereuri, concentrate, materii prime secundare, prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice;Notă: În sensul prezentei anexe, materie primă secundară reprezintă: deşeuri metalice curate (degresate şi lipsite de alte categorii de impurităţi decât cele metalice), nămoluri, zguri metalice etc. b) topirea metalelor neferoase, inclusiv a aliajelor şi a produselor recuperate, (rafinare, turnare etc.) cu o capacitate mai mare de 4 tone/zi pentru plumb sau cadmiu, ori 20 tone/zi pentru toate celelalte metale.2.6. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalice şi din materiale plastice prin folosirea procedeelor electrolitice sau chimice, la care volumul total al cuvelor de tratare depăşeşte 30 mc.Notă: Nu constituie cuve de tratare, acela cuve folosite pentru pregătirea şi spălarea probelor.3. Industria mineralelor3.1 Instalaţii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie mai mare de 500 tone/zi, instalaţii pentru producerea varului în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi şi instalaţii pentru producerea clincherului de ciment sau a varului în alte tipuri de cuptoare, nerotative, cu o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi;3.2. Instalaţii pentru producerea azbestului şi fabricarea produselor pe bază de azbest;3.3. Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticlă, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/zi;3.4. Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv pentru producerea fibrelor minerale, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/zi;3.5. Instalaţii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglelor, a cărămizilor, a cărămizilor refractare, a dalelor, a plăcilor de gresie sau de faianţă: a) cu o capacitate de producţie mai mare de 75 tone/zi; şi/sau b) cu o capacitate a cuptorului mai mare de 4 mc şi cu o densitate stabilită pentru fiecare cuptor mai mare de 300 kg/mc.4 Industria chimicaNotă:În sensul prezentei categorii, producţie reprezintă producţia realizată la scară industrială, prin procese chimice, a substanţelor sau a grupelor de substanţe prevăzute în categoriile menţionate la subpunctele 4.1 până la 4.6.În sensul prezentei categorii termenii utilizaţi au următoarea semnificaţie: a) proces chimic reprezintă orice proces care presupune reacţii chimice ce determină schimbări în molecula substanţei; b) scară industrială reprezintă producerea de bunuri în scopul comercializării prin folosirea materiilor prime şi materialelor în cantităţi ce pot determina efecte negative asupra mediului.4.1. Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice organice de bază, cum ar fi: a) hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice): b) hidrocarburi ce conţin oxigen, precum: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici, esteri, acetaţi, eteri, peroxizi, răşini epoxidice; c) hidrocarburi cu conţinut de sulf; d) hidrocarburi ce conţin azot precum: amine, amide, compuşi azotoşi, azotaţi sau azotiţi, nitrili, cianaţi, izocianaţi; e) hidrocarburi cu conţinut de fosfor; f) hidrocarburi halogenate; g) compuşi organometalici; h) materiale plastice de bază (fibre sintetice polimerice şi fibre pe bază de celuloză); i) cauciucuri sintetice; j) vopseluri şi pigmenţi; k) agenţi activi de suprafaţă şi agenţi tensioactivi.4.2. Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice anorganice de bază, cum ar fi: a) gaze, precum: amoniac, clor sau acid clorhidric gazos, fluor sau acid fluorhidric, oxizi de carbon, compuşi ai sulfului, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, clorura de carbonil; b) acizi, precum: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid clorhidric, acid sulfuric, oleum, acizi sulfuroşi; c) baze, ca de exemplu: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu; d) săruri, în principal: clorură de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, perborat, azotat de argint; e) nemetale, oxizi metalici ori alţi compuşi anorganici, în principal: carbură de calciu, siliciu, carbură de siliciu.4.3. Instalaţii chimice pentru producerea îngrăşămintelor chimice (simple sau complexe) pe bază de fosfor, azot sau potasiu;4.4. Instalaţii chimice pentru fabricarea produselor de bază de uz fitosanitar şi a biocidelor;4.5. Instalaţii utilizând procedee chimice sau biologice pentru fabricarea produselor farmaceutice de bază;4.6. Instalaţii chimice destinate fabricării explozibililor.5. Gestiunea deşeurilor5.1. Instalaţii pentru eliminarea sau valorificarea deşeurilor periculoase, definite potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, având o capacitate mai mare de 10 tone/zi;5.2. Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale, definite potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, având o capacitate mai mare de 3 tone deşeuri/oră;5.3. Instalaţii pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase, definite potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, cu o capacitate mai mare de 50 tone deşeuri/zi;5.4. Depozite de deşeuri care primesc mai mult de 10 tone deşeuri/zi sau având o capacitate totală mai mare de 25 000 tone deşeuri, cu excepţia depozitelor de d