CONTRACT-CADRU din 13 ianuarie 2005 (*actualizat*)privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005(actualizat până la data de 29 decembrie 2005*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------------*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 20 ianuarie 2005. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 29 decembrie 2005, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 235 din 31 martie 2005; HOTĂRÂREA nr. 1.747 din 22 decembrie 2005.**) Conform art. 1 din HOTĂRÂREa nr. 1.747 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.187 din 29 decembrie 2005 se prelungeste până la data de 31 martie 2006 aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 52/2005 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 20 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 235/2005 privind aprobarea pentru anul 2005 a listei cuprinzand denumirile comune internationale ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiaza asiguratii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personala, pe bază de prescriptie medicală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 4 aprilie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Capitolul I Dispozitii generale  +  Articolul 1 (1) Furnizorii şi casele de asigurări de sănătate, aflati în relaţie contractuala, au obligaţia să respecte prevederile contractului-cadru şi ale normelor. (2) Nerespectarea obligaţiilor contractuale de către părţi conduce la aplicarea masurilor prevăzute în contractul-cadru şi în contractele de furnizare de servicii medicale, respectiv de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiente organice sau functionale, incheiate între furnizori şi casele de asigurări de sănătate.  +  Articolul 2 (1) Modelele de contract pentru furnizarea de servicii medicale, de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale sunt prevăzute în norme. (2) Utilizarea acestor modele de contract este obligatorie; în cuprinsul contractelor pot fi prevăzute clauze suplimentare, negociate între părţile contractuale, în limita prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 3 (1) Casele de asigurări de sănătate comunică termenele de depunere a cererilor insotite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare incheierii şi negocierii contractelor de furnizare de servicii medicale, de medicamente în tratamentul ambulatoriu şi de dispozitive medicale, prin afisare la sediul institutiei, publicare pe pagina web a acesteia, anunt în mass-media. (2) În cazul în care furnizorii de servicii medicale şi de medicamente depun cererile insotite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare, necesare incheierii şi negocierii contractelor la alte termene decat cele stabilite şi comunicate de către casele de asigurări de sănătate, şi nu participa la negocierea şi incheierea contractelor în termenul stabilit de către acestea, furnizorii respectivi nu vor mai desfăşura activitate în sistemul de asigurări sociale de sănătate până la termenul următor de contractare, cu excepţia situaţiilor ce constituie cazuri de forta majoră, confirmate de autoritatea publică competenţa, potrivit legii, şi notificate de îndată casei de asigurări de sănătate.  +  Articolul 4 (1) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia sa deconteze în limita şi la termenele stabilite în contracte contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiente organice sau functionale. (2) Refuzul caselor de asigurări de sănătate de a deconta unele servicii raportate ca realizate conform contractelor se poate face numai prin prezentarea în scris a cauzelor care au condus la acesta, cu precizarea explicita a temeiului legal care a stat la baza refuzului. (3) Litigiile dintre furnizori şi casele de asigurări de sănătate se solutioneaza de Comisia Centrala de Arbitraj organizata conform reglementarilor legale în vigoare.  +  Articolul 5În cazul în care contractul dintre furnizori şi casele de asigurări de sănătate a incetat din motive imputabile furnizorilor, constatate de casele de asigurări de sănătate şi, după caz, confirmate de Comisia Centrala de Arbitraj, dacă au existat contestatii, casele de asigurări de sănătate nu vor mai intră în relatii contractuale cu furnizorii respectivi până la urmatorul termen de contractare, dar nu mai puţin de un an de la data încetării contractului. La reluarea relatiilor contractuale, în cazul în care contractele inceteaza din nou din motive imputabile furnizorilor, casele de asigurări de sănătate nu vor mai incheia contracte cu furnizorii respectivi.  +  Articolul 6 (1) Organizarea controlului furnizarii serviciilor medicale, medicamentelor în tratamentul ambulatoriu şi dispozitivelor medicale acordate asiguratilor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate împreună cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentisti din România, Colegiul Farmacistilor din România şi Ordinul Asistentilor Medicali şi Moaselor din România. (2) Controlul serviciilor medicale acordate asiguratilor de către furnizori se efectueaza de către serviciile specializate din structura Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate, a caselor de asigurări de sănătate, a direcţiilor de sănătate publică şi a direcţiilor medicale ori structurilor similare organizate conform Legii nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, cu modificările şi completările ulterioare, din ministerele şi instituţiile centrale cu retea sanitara proprie, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentisti din România, Colegiul Farmacistilor din România, Ordinul Asistentilor Medicali şi Moaselor din România, organizate la nivel naţional şi teritorial, precum şi alte institutii abilitate, după caz, conform prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 7 (1) Furnizorii au obligaţia de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate şi documentele justificative privind realizarea serviciilor raportate, în baza cărora se face decontarea. (2) Refuzul furnizorilor de a pune la dispoziţie organelor de control actele de evidenta a serviciilor furnizate şi documentele justificative în baza cărora se deconteaza serviciile raportate conduce la rezilierea contractului de furnizare de servicii.  +  Articolul 8Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate va elabora norme în vederea recuperării, prin grija caselor de asigurări de sănătate, a sumelor aferente serviciilor medicale acordate unei persoane ca urmare a prejudiciilor sau daunelor cauzate sănătăţii acesteia de alte persoane.  +  Articolul 9Furnizorii de servicii medicale intocmesc evidente distincte pentru accidentele produse în timpul programului de lucru şi pentru bolile profesionale. Până la stabilirea caracterului de muncă al accidentului sau a caracterului profesional al bolii, conform prevederilor legale în vigoare, contravaloarea serviciilor medicale şi a medicamentelor acordate persoanelor în cauza se suporta din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, urmand ca decontarea să se realizeze ulterior din contribuţiile de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, după caz.  +  Articolul 10Casele de asigurări de sănătate organizeaza proceduri de licitaţie sau de negociere, după caz, pentru serviciile din pachetul de servicii de baza, potrivit condiţiilor prevăzute în norme. Licitaţia, respectiv negocierea, se organizeaza în vederea contractarii unor servicii din pachetul de servicii de baza, între furnizori şi casele de asigurări de sănătate, decontate exclusiv din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în scopul utilizarii eficiente a acestuia.  +  Articolul 11Atribuţiile ce revin, potrivit legii, direcţiilor de sănătate publică judetene şi a municipiului Bucureşti sunt exercitate de către directiile medicale sau de structurile similare organizate conform Legii nr. 100/1998, cu modificările şi completările ulterioare, din ministerele şi instituţiile centrale cu retea sanitara proprie.  +  Articolul 12Toate documentele care stau la baza incheierii contractelor şi decontarii serviciilor medicale, a medicamentelor în tratamentul ambulatoriu şi a dispozitivelor medicale se certifica prin semnatura reprezentantilor legali ai furnizorilor care vor raspunde de exactitatea şi realitatea datelor transmise şi/sau raportate.  +  Capitolul II Dispozitii generale şi condiţii specifice pentru furnizorii de servicii medicale  +  Secţiunea 1 Condiţii de eligibilitate  +  Articolul 13În vederea intrarii în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să indeplineasca urmatoarele condiţii: a) să fie organizaţi în una dintre structurile aprobate conform prevederilor legale în vigoare; b) să fie autorizati şi acreditati potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.  +  Secţiunea a 2-a Documentele necesare incheierii contractelor  +  Articolul 14Contractul de furnizare de servicii medicale între furnizorul de servicii medicale şi casa de asigurări de sănătate se incheie de către reprezentantul legal pe baza urmatoarelor documente: a) certificatul de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale, actul de înfiinţare sau organizare, după caz; b) autorizatia sanitara de functionare; c) contul deschis la Trezoreria Statului sau la banca; d) codul numeric personal sau codul fiscal, după caz; e) dovada de acreditare a furnizorului; f) autorizatia de libera practica pentru personalul angajat; g) dovada asigurarii de raspundere civila în domeniul medical.  +  Secţiunea a 3-a Oblibaţiile şi drepturile generale ale furnizorilor de servicii medicale, precum şi oblibaţiile generale ale caselor de asigurări de sănătate  +  Articolul 15În relatiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au urmatoarele obligaţii: a) să respecte criteriile de calitate a serviciilor medicale furnizate şi a activităţii desfăşurate; b) sa informeze asiguratii despre pachetul de servicii de baza, pachetul minimal de servicii medicale şi pachetul de servicii pentru persoanele asigurate facultativ, oblibaţiile furnizorului de servicii medicale în relaţie contractuala cu casa de asigurări de sănătate, precum şi oblibaţiile asiguratului; c) să respecte confidentialitatea tuturor datelor şi informaţiilor privitoare la asigurati, precum şi intimitatea şi demnitatea acestora; d) sa factureze lunar, în vederea decontarii de către casele de asigurări de sănătate, activitatea realizata conform contractului de furnizare de servicii medicale; factura va fi însoţită de desfasuratoarele privind activităţile realizate, care cuprind şi codul numeric personal al asiguratilor care au beneficiat de serviciile medicale raportate, atât pe suport de hartie, cat şi pe suport magnetic, în formatul solicitat de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate. Desfasuratoarele se stabilesc prin decizie a presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate şi se pun la dispoziţie furnizorilor de servicii medicale de către casele de asigurări de sănătate. Nerespectarea termenelor de depunere a facturii pentru o perioadă de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru conduce la măsuri mergand până la rezilierea contractului de furnizare de servicii medicale; e) să raporteze caselor de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică datele necesare pentru urmarirea desfăşurării activităţii în asistenţa medicală, potrivit formularelor de raportare stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate; f) să respecte prevederile actelor normative privind raportarea bolilor şi efectuarea vaccinarilor, confirmate de directiile de sănătate publică; g) sa intocmeasca bilet de trimitere către alte specialitati sau în vederea internarii, atunci când este cazul, şi sa ataseze la acest bilet rezultatele investigatiilor paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, atunci când acestea au fost necesare pentru a sustine şi/sau a confirma diagnosticul mentionat pe biletul de trimitere, şi data la care au fost efectuate, care completeaza tabloul clinic pentru care se solicita internarea; medicul va menţiona pe biletul de trimitere ca a anexat rezultatele investigatiilor paraclinice şi va informa asiguratul asupra obligativitatii de a le prezenta medicului caruia urmeaza sa i se adreseze; h) sa completeze corect şi la zi formularele tipizate din sistemul informational al Ministerului Sănătăţii cu datele corespunzătoare activităţii desfăşurate; i) să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a medicului de familie, a medicului specialist din ambulatoriu şi a unităţii sanitare; j) să respecte programul de lucru pe care să îl afiseze la loc vizibil şi sa îl comunice caselor de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică; k) sa anunte casa de asigurări de sănătate despre orice modificare privind condiţiile obligatorii care au stat la baza incheierii contractului şi sa indeplineasca în permanenta aceste condiţii pe durata derularii contractelor; l) să respecte prevederile actelor normative referitoare la sistemul asigurarilor sociale de sănătate; furnizorilor li se recomanda participarea la actiunile de instruire organizate de casele de asigurări de sănătate şi de directiile de sănătate publică; m) sa furnizeze tratamentul adecvat şi sa prescrie medicamentele prevăzute în Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman, conform reglementarilor în vigoare, ca urmare a unui act medical propriu şi numai pentru afecţiuni care intră în competenţa conform autorizatiei de libera practica; medicamentele prescrise şi investigatiile paraclinice recomandate trebuie să fie în concordanta cu diagnosticul; n) sa nu refuze acordarea asistentei medicale în caz de urgenta medico-chirurgicala, ori de cate ori se solicita; o) sa acorde servicii medicale tuturor asiguratilor fără nici o discriminare, folosind formele cele mai eficiente de tratament; p) sa acorde servicii medicale şi să efectueze analize medicale şi alte investigatii paraclinice în regim de urgenta femeii gravide; q) sa afiseze într-un loc vizibil numele casei de asigurări de sănătate cu care se afla în relaţie contractuala; r) sa elibereze acte medicale, în condiţiile stabilite în norme; s) să solicite documentele care atesta calitatea de asigurat, în condiţiile prevăzute în norme.  +  Articolul 16În relatiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale au urmatoarele drepturi: a) sa primeasca contravaloarea serviciilor medicale realizate şi raportate, potrivit contractelor incheiate cu casele de asigurări de sănătate; b) să fie informati permanent şi din timp asupra condiţiilor furnizarii serviciilor medicale; c) sa cunoasca condiţiile de contractare a serviciilor medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi decontate de casele de asigurări de sănătate, precum şi eventualele modificari ale acestora survenite ca urmare a aparitiei unor noi acte normative; d) sa incaseze contravaloarea serviciilor medicale care nu se deconteaza de casele de asigurări de sănătate, precum şi diferenţa dintre tariful acceptat la plata de sistemul de asigurări sociale de sănătate şi cel practicat pe piaţa pentru unele servicii medicale; e) sa negocieze, în calitate de parte contractantă, pachetul de servicii medicale acordate asiguratilor, precum şi clauzele suplimentare la contractele incheiate cu casele de asigurări de sănătate, în limita prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 17În relatiile contractuale cu furnizorii de servicii medicale, casele de asigurări de sănătate au urmatoarele obligaţii: a) sa incheie contracte numai cu furnizorii de servicii medicale autorizati şi acreditati şi sa faca publică lista acestora pentru informarea asiguratilor; b) sa controleze furnizarea serviciilor medicale care fac obiectul contractelor incheiate pe baza documentelor justificative corespunzătoare; c) sa verifice prescrierea medicamentelor şi recomandarea investigatiilor paraclinice de către furnizorii de servicii medicale, în conformitate cu reglementarile în vigoare; d) sa deconteze furnizorilor de servicii medicale, la termenele prevăzute în contract, contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate şi raportate, pe baza facturii insotite de desfasuratoarele privind activitatea realizata, prezentate atât pe suport de hartie, cat şi pe suport magnetic, în formatul solicitat de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate; e) să asigure un sistem permanent de informare a asiguratilor asupra mijloacelor de pastrare a sănătăţii, în vederea reducerii şi evitarii cauzelor de imbolnavire; f) sa utilizeze un sistem informatic unitar şi confidential corespunzător asigurarii cel puţin a unei evidente primare privind diagnosticul şi terapia aplicata fiecarui asigurat; g) să monitorizeze numărul serviciilor medicale acordate de către furnizorii cu care se afla în relatii contractuale; h) sa informeze permanent furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de contractare.  +  Secţiunea a 4-a Condiţii de reziliere şi incetare a contractelor  +  Articolul 18Contractul de furnizare de servicii medicale se reziliaza de plin drept printr-o notificare scrisa a casei de asigurări de sănătate, în termen de 10 zile calendaristice de la data constatarii urmatoarelor situaţii: a) dacă furnizorul de servicii medicale nu începe activitatea în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data semnarii contractului de furnizare de servicii medicale; b) dacă din motive imputabile furnizorului acesta îşi intrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice; c) ridicarea de către organele în drept a autorizatiei sanitare de functionare, expirarea termenului de valabilitate a acesteia sau încetarea acreditarii furnizorului; d) nerespectarea termenelor de raportare, în vederea decontarii de către casele de asigurări de sănătate a activităţii realizate, pe baza documentelor de raportare, pentru o perioadă de maximum doua luni consecutive în cadrul unui trimestru; e) nerespectarea obligaţiilor contractuale, constatata cu ocazia controlului efectuat de instituţiile abilitate să efectueze acest control; f) neanuntarea casei de asigurări de sănătate cu privire la orice modificare în legătură cu condiţiile care au stat la baza incheierii contractului de furnizare de servicii medicale în termen de 10 zile lucratoare.  +  Articolul 19Contractul de furnizare de servicii medicale inceteaza cu data la care a intervenit una dintre urmatoarele situaţii: a) furnizorul de servicii medicale se muta din teritoriul de functionare; b) incetare prin faliment, dizolvare, lichidare, desfiinţare sau reprofilare, după caz; c) încetarea definitivă a activităţii casei de asigurări de sănătate; d) acordul de voinţa al părţilor; e) denuntarea unilaterala a contractului de către reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale sau al casei de asigurări de sănătate, printr-o notificare scrisa, cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreste încetarea contractului.  +  Secţiunea a 5-a Condiţii speciale  +  Articolul 20Pentru categoriile de persoane prevăzute în legi speciale, care beneficiaza de asistenţa medicală gratuita suportata din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în condiţiile stabilite de reglementarile legale în vigoare, casele de asigurări de sănătate deconteaza integral suma aferenta serviciilor medicale furnizate prevăzute în pachetul de baza de servicii medicale, care cuprinde atât contravaloarea serviciilor medicale acordate oricărui asigurat, cat şi suma aferenta contributiei personale prevăzute la unele servicii medicale ca obligaţie de plată pentru asigurat, în condiţiile menţionate în norme.  +  Secţiunea a 6-a Asistenţa medicală primara - Condiţii specificePARAGRAFUL 1Condiţii de eligibilitate  +  Articolul 21 (1) Asistenţa medicală primara se asigura numai de către medicul de familie, prin cabinete medicale organizate conform Ordonantei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi functionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin cabinete medicale care funcţionează în structura sau în coordonarea unor unităţi sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu retea sanitara proprie, ca furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primara, autorizati şi acreditati potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. (2) La contractare, furnizorul prezinta lista cuprinzand asiguratii inscrisi la medicul de familie titular, în cazul cabinetelor medicale individuale, şi listele cuprinzand asiguratii inscrisi la fiecare medic de familie pentru care reprezentantul legal incheie contract de furnizare de servicii medicale, în cazul celorlalte forme de organizare a cabinetelor medicale. Listele vor fi raportate pe suport de hartie şi în format electronic. (3) Necesarul de medici de familie şi numărul minim de asigurati de pe listele medicilor de familie pentru care se incheie contractul de furnizare de servicii medicale din asistenţa medicală primara între furnizori şi casele de asigurări de sănătate se stabileste pe localităţi, de către o comisie paritara formata din reprezentanti ai caselor de asigurări de sănătate şi ai direcţiilor de sănătate publică, respectiv ai direcţiilor medicale ori structurilor similare organizate conform Legii nr. 100/1998, cu modificările şi completările ulterioare, din ministerele şi instituţiile centrale cu retea sanitara proprie, cu participarea reprezentantilor consiliilor judetene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, cu excepţia cabinetelor medicale care funcţionează în structura sau în coordonarea unor unităţi sanitare aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu retea sanitara proprie. (4) În localităţile urbane numărul minim de asigurati de pe listele medicilor de familie, pentru care se incheie contractul de furnizare de servicii medicale, în cazul medicilor nou-veniti, este de 1.000. Pentru medicii de familie care la data de 31 decembrie 2004 au sub 1.000 de asigurati inscrisi pe listele proprii, furnizorii vor incheia contracte cu casele de asigurări de sănătate respectand numărul minim de asigurati inscrisi. Incadrarea obligatorie în limita de 1.000 de asigurati inscrisi se realizează până la data de 31 decembrie 2005. Medicilor de familie al caror numar de asigurati inscrisi pe listele proprii scade, timp de 3 luni consecutive, sub numărul minim pentru care se poate incheia contractul de furnizare de servicii medicale, în situaţia cabinetelor medicale individuale, li se reziliaza contractul în condiţiile legii, iar pentru celelalte forme de organizare a cabinetelor medicale medicii de familie respectivi sunt exclusi din contract prin modificarea acestuia, ca urmare a reanalizarii fiecarei situaţii de scadere a numarului minim de asigurati, de către comisia constituita conform alin. (3). Asiguratii de pe listele acestora pot opta pentru alti medici de familie adusi la cunoştinţa asiguratilor de către casele de asigurări de sănătate. (5) În localităţile acoperite din punct de vedere numeric cu medici de familie, pentru asigurarea calităţii asistentei medicale, medicii de familie vor inscrie în listele proprii un numar de maximum 2.000 de asigurati, în condiţiile stabilite prin norme.  +  Articolul 22 (1) Cabinetele medicale din mediul rural pot avea puncte secundare de lucru în localităţile rurale, în situaţia în care asiguratii de pe lista proprie a medicilor respectivi au raspandire mare în teritoriu. Cabinetele medicale din mediul urban pot avea puncte secundare de lucru în localităţile rurale numai dacă acestea sunt deficitare în ceea ce priveste existenta medicilor de familie, pentru perioada în care nu este acoperit necesarul de servicii medicale. Lista localitatilor rurale în care cabinetele medicale din mediul urban pot avea puncte secundare de lucru se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate, la propunerea comisiei formate din reprezentanti ai direcţiilor de sănătate publică şi ai consiliilor judetene ale Colegiului Medicilor din România, cu avizul caselor de asigurări de sănătate. Autorizatia sanitara este obligatorie atât pentru cabinetele medicale, cat şi pentru punctele secundare de lucru ale acestora. (2) Medicul de familie, prin reprezentantul sau legal, incheie contract cu o singura casa de asigurări de sănătate, respectiv cu cea în a carei raza administrativ-teritoriala îşi are sediul cabinetul medical, sau cu Casa Asigurarilor de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti, respectiv Casa Asigurarilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, după caz. (3) Casele de asigurări de sănătate cu care furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primara au incheiat contracte de furnizare de servicii medicale deconteaza contravaloarea serviciilor acordate asiguratilor inscrisi, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenta asiguratul.  +  Articolul 23Medicii de familie acorda asistenţa medicală pentru asiguratii inscrisi în lista proprie, potrivit pachetului de servicii medicale de baza, asigura asistenţa medicală pentru situaţii de urgenta oricarei persoane care are nevoie de aceste servicii, asigura asistenţa medicală persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi a platii contributiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform pachetului minimal de servicii medicale, precum şi categoriilor de persoane care se asigura facultativ pentru sănătate, potrivit legii.  +  Articolul 24Pentru acordarea serviciilor medicale contractate cabinetele medicale vor incadra un asistent medical la 1.000 de asigurati inscrisi în lista proprie a unui medic de familie. Asistentul medical poate fi incadrat şi cu fractiune de norma dacă pe lista medicului de familie sunt sub 1.000 de asigurati.PARAGRAFUL 2Programul de lucru  +  Articolul 25Furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primara acorda servicii medicale în cadrul programului stabilit de către acestia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Pentru asigurarea de servicii medicale 24 de ore din 24, inclusiv sambata, duminica şi sarbatorile legale, în afara programului de lucru se acordă servicii medicale de către medicii de familie în centrele de permanenta înfiinţate şi organizate conform prevederilor legale în vigoare. În situaţia în care nu sunt indeplinite condiţiile de organizare a unui centru de permanenta, continuitatea acordarii asistentei medicale primare se asigura de către medicii de familie care domiciliaza în localităţile rurale respective, conform prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 26 (1) Programul de activitate saptamanal al fiecarui medic de familie, organizat în functie de condiţiile specifice din zona, trebuie să asigure în medie pe zi minimum 5 ore la cabinetul medical şi doua ore la domiciliul asiguratilor, conform graficului de vizite la domiciliu. Acolo unde îşi desfăşoară activitatea cel puţin 2 medici de familie, acordarea asistentei medicale se va asigura atât dimineata, cat şi după-amiaza. În cazul în care numărul asiguratilor inscrisi pe lista proprie este mai mare decat numărul mediu de asigurati stabilit la nivel naţional, respectiv de 2.000, programul total de lucru se prelungeste corespunzător, în functie de numărul de asigurati inscrisi pe lista, în condiţiile prevăzute prin norme. (2) Asistenţa medicală în afara programului de lucru este asigurata, după caz, de: a) medicii de familie asociaţi din mai multe localităţi în centre de permanenta care acorda asistenţa medicală conform prevederilor legale în vigoare; b) medicii de familie din mediul rural, care domiciliaza în localitatea respectiva, în zonele în care nu exista posibilitatea asocierii medicilor în vederea organizarii unui centru de permanenta, precum localităţi izolate, greu accesibile, cu un numar mic de locuitori şi cu numar redus de medici, conform unui program stabilit de comun acord de medicul respectiv cu directia de sănătate publică judeteana; c) serviciile medicale specializate publice de urgenta şi transport sanitar sau unitatile specializate pentru transport medical, solicitate direct ori prin intermediul autorităţilor administraţiei publice locale în zonele rurale, dacă nu este organizat centru de permanenta sau dacă nu exista medic de familie care domiciliaza în localitatea respectiva, în condiţiile prevăzute la lit. b). (3) Pentru accesul pacientilor la asistenţa medicală în afara programului de lucru, medicul de familie are obligaţia sa afiseze la cabinetul medical numărul de telefon şi adresa centrului de permanenta la care se poate apela, precum şi programul fiecaruia dintre medicii asociaţi, iar în situaţia în care nu este organizat centru de permanenta, pentru urgente medicale se afişează numărul de telefon la care poate fi apelat serviciul medical specializat public de urgenta şi transport sanitar sau unitatea specializata pentru transport medical. (4) Modalitatea de decontare a serviciilor prevăzute la alin. (2) se stabileste prin norme.  +  Articolul 27Pentru perioadele de absenta a medicilor de familie se organizeaza preluarea activităţii medicale de către un alt medic de familie. Condiţiile de inlocuire se stabilesc prin norme.PARAGRAFUL 3Medicii de familie nou-intrati în sistemul asigurarilor sociale de sănătate  +  Articolul 28Medicul de familie nou-venit intr-o localitate beneficiaza lunar, în baza unei conventii de furnizare de servicii medicale, similara contractului de furnizare de servicii medicale, incheiata între reprezentantul legal al cabinetului medical şi casa de asigurări de sănătate, pentru o perioadă de maximum 3 luni, perioada considerata necesară pentru intocmirea listelor cu asiguratii inscrisi, de un venit care este format din: a) o sumă echivalenta cu media dintre salariul maxim şi cel minim prevăzute în sistemul sanitar bugetar pentru gradul profesional obţinut, la care se aplică ajustarile prevăzute în norme; b) o sumă necesară pentru cheltuielile de administrare şi functionare a cabinetului medical, stabilita conform normelor.  +  Articolul 29Medicul de familie nou-venit intr-o localitate, într-un cabinet medical deja existent în care şi-a desfăşurat activitatea un medic de familie al cărui contract de furnizare de servicii medicale incheiat cu casa de asigurări de sănătate a incetat ca urmare a decesului sau a retragerii definitive din activitate a acestuia, poate incheia contract cu casa de asigurări de sănătate în baza listei de asigurati a medicului care a functionat anterior în cabinetul respectiv, în condiţiile stabilite în norme.  +  Articolul 30În localităţile deficitare din punct de vedere al existentei medicului de familie, casele de asigurări de sănătate pot incheia contracte cu medicii de medicina generală pentru o perioadă determinata.PARAGRAFUL 4Oblibaţiile furnizorilor şi ale caselor de asigurări de sănătate  +  Articolul 31În relatiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală primara au urmatoarele obligaţii: a) să asigure în cadrul serviciilor furnizate potrivit pachetului de servicii de baza toate activităţile care sunt cuprinse în baremul de activităţi practice obligatorii din curricula de pregatire în specialitatea medicina de familie şi în concordanta cu competentele obtinute. De asemenea, au obligaţia de a interpreta investigatiile necesare în stabilirea diagnosticului; b) sa actualizeze lista proprie cuprinzand asiguratii inscrisi ori de cate ori apar modificari în cuprinsul acesteia, în functie de miscarea lunara a asiguratilor, şi sa comunice aceste modificari caselor de asigurări de sănătate; sa actualizeze lista proprie în functie de comunicarile transmise de casele de asigurări de sănătate; sa comunice caselor de asigurări de sănătate datele de identificare a persoanelor cărora li s-au acordat serviciile medicale prevăzute în pachetul minimal de servicii medicale; c) sa inscrie din oficiu copiii care nu au fost inscrisi pe lista unui medic de familie o dată cu prima consultatie a copilului bolnav în localitatea de domiciliu sau, după caz, de reşedinţa a acestuia. Nou-nascutul va fi inscris pe lista medicului de familie care a ingrijit gravida, dacă parintii nu au alta optiune exprimata în scris, imediat după nasterea copilului; d) sa inscrie pe lista proprie gravidele neinscrise pe lista unui medic de familie la prima consultatie, în localitatea de domiciliu sau, după caz, de reşedinţa a acestora ori la solicitarea reprezentantilor din sistemul de asistenţa medicală comunitara; e) sa nu refuze înscrierea pe lista de asigurati a copiilor, la solicitarea parintilor, apartinatorilor legali sau la anuntarea de către casa de asigurări de sănătate cu care au incheiat contract de furnizare de servicii medicale ori de primarie, precum şi la solicitarea reprezentantilor din sistemul de asistenţa medicală comunitara sau a direcţiilor de protecţie a copilului pentru copiii aflati în dificultate din centrele de plasament sau din familii substitutive; f) să respecte dreptul asiguratului de a-şi schimba medicul de familie după expirarea a cel puţin 3 luni de la data inscrierii pe lista acestuia; în situaţia în care nu se respecta aceasta obligaţie, la sesizarea asiguratului, casa de asigurări de sănătate cu care furnizorul a incheiat contract de furnizare de servicii medicale va efectua actualizarea listei medicului de familie de la care asiguratul doreste sa plece, prin eliminarea asiguratului de pe lista; g) să solicite asiguratilor, la înscrierea pe lista proprie, documentele justificative care atesta calitatea de asigurat; h) sa participe la activitatea de asigurare a asistentei medicale continue, organizata conform reglementarilor legale în vigoare, în condiţiile stabilite prin norme; i) sa prescrie medicamente cu sau fără contribuţia personala a asiguratilor, precum şi investigatii paraclinice numai ca o consecinţa a actului medical propriu. Medicul de familie refuza transcrierea de prescriptii medicale pentru medicamente cu sau fără contribuţia personala a asiguratilor şi investigatii paraclinice care sunt urmare a unor acte medicale prestate de alti medici. Excepţie fac situaţiile în care pacientul urmeaza o schema de tratament pentru o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice, stabilita şi initiata de medicul de specialitate aflat în relaţie contractuala cu casele de asigurări de sănătate, comunicata numai prin scrisoare medicală.  +  Articolul 32În relatiile contractuale cu furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primara, casele de asigurări de sănătate au urmatoarele obligaţii: a) sa comunice medicilor de familie, în vederea actualizarii listelor proprii, persoanele care nu mai indeplinesc condiţiile de a fi inscrise pe lista medicilor de familie respectivi; b) sa faca publice valorile definitive ale punctelor rezultate în urma regularizarii trimestriale atât prin afisare la sediul caselor de asigurări de sănătate, cat şi pe pagina electronică a acestora, începând cu ziua urmatoare transmiterii acestora de către Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate; c) sa tina evidenta distincta a asiguratilor de pe listele medicilor de familie cu care au incheiate contracte de furnizare de servicii medicale, în functie de casele de asigurări de sănătate la care acestia se afla în evidenta; pentru asiguratii care se afla în evidenta Casei Asigurarilor de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti şi a Casei Asigurarilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi care sunt inscrisi pe listele medicilor de familie care au contracte cu casele de asigurări de sănătate judetene sau a municipiului Bucureşti, confirmarea calităţii de asigurat se face de către Casa Asigurarilor de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti şi de Casa Asigurarilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe bază de tabel centralizator transmis lunar atât pe suport de hartie, cat şi în format electronic. Pentru asiguratii care se afla în evidenta caselor de asigurări de sănătate judetene sau a municipiului Bucureşti şi care sunt inscrisi pe listele medicilor de familie aflati în relaţie contractuala cu Casa Asigurarilor de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti, respectiv cu Casa Asigurarilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, confirmarea calităţii de asigurat se face de către casele de asigurări de sănătate judetene sau a municipiului Bucureşti, pe bază de tabel centralizator transmis atât pe suport de hartie, cat şi în format electronic; d) sa informeze asiguratii despre obligativitatea efectuării controlului medical anual prin toate mijloacele de care dispun.PARAGRAFUL 5Decontarea serviciilor medicale  +  Articolul 33Modalitatile de plată a furnizorilor de servicii medicale în asistenţa medicală primara sunt: a) tarif pe persoana asigurata - per capita; b) tarif pe serviciu medical.  +  Articolul 34Decontarea serviciilor medicale în asistenţa medicală primara se face prin: a) plata prin tarif pe persoana asigurata; suma cuvenita se stabileste în raport cu numărul de puncte calculat în functie de numărul asiguratilor inscrisi pe lista proprie - conform structurii pe grupe de vârsta, ajustat în condiţiile prevăzute prin norme, numărul de puncte aferent fiecarei grupe de vârsta -, ajustat în functie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, de gradul profesional şi cu valoarea unui punct, stabilite prin norme. Criteriile de încadrare a cabinetelor medicale în functie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate.Numărul de puncte acordat pe durata unui an pentru fiecare asigurat corespunde asigurarii de către furnizorul de servicii medicale a unor servicii medicale profilactice, curative, de urgenta şi activităţi de suport. Serviciile medicale care se asigura prin plata per capita şi condiţiile în care acestea se acordă se stabilesc prin norme.Valoarea definitivă a punctului este unica pe tara şi se calculeaza de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate prin regularizare trimestriala, conform normelor, până la data de 25 a lunii urmatoare incheierii fiecarui trimestru; aceasta valoare nu poate fi mai mica decat valoarea minima garantata pentru un punct prevăzută în norme şi asigurata pe durata valabilităţii contractului de furnizare de servicii medicale incheiat; b) plata prin tarif pe serviciu medical, stabilit în functie de numărul de servicii medicale şi de valoarea unui punct. Numărul de puncte aferent fiecarui serviciu medical, modalitatea de calcul al valorii definitive pentru un punct şi nivelul valorii minime garantate pentru un punct se stabilesc prin norme.Valoarea definitivă a unui punct este unica pe tara şi se calculeaza de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate prin regularizare trimestriala, conform normelor, până la data de 25 a lunii urmatoare incheierii fiecarui trimestru. Aceasta valoare nu poate fi mai mica decat valoarea minima garantata pentru un punct, prevăzută în norme şi asigurata pe durata valabilităţii contractului de furnizare de servicii medicale incheiat.  +  Articolul 35Casele de asigurări de sănătate au obligaţia sa deconteze în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la incheierea fiecarei luni contravaloarea serviciilor medicale furnizate potrivit contractelor incheiate între furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primara şi casele de asigurări de sănătate, la valoarea minima garantata pentru un punct per capita, respectiv la valoarea minima garantata pentru un punct pe serviciu, iar regularizarea trimestriala la valoarea definitivă, până la data de 30 a lunii urmatoare incheierii trimestrului. Furnizorii vor depune lunar în primele 3 zile lucratoare ale fiecarei luni urmatoare celei pentru care se face plata documentele necesare decontarii serviciilor, potrivit normelor.  +  Articolul 36Raportarea eronata a unor servicii medicale se regularizeaza conform normelor, la regularizare avandu-se în vedere şi serviciile medicale omise la raportare în perioadele în care au fost realizate.PARAGRAFUL 6Sancţiuni, condiţii de reziliere şi incetare a contractelor  +  Articolul 37 (1) Asiguratii în vârsta de peste 18 ani au dreptul şi obligaţia de a efectua un control medical anual pentru prevenirea bolilor cu consecinte majore în ceea ce priveste morbiditatea şi mortalitatea, control care se va efectua în luna de nastere a fiecarui asigurat inscris pe lista medicului de familie. Pentru cadrele didactice controlul medical anual se efectueaza la inceputul anului scolar. Excepţie fac situaţiile în care asiguratul nu se prezinta la control din motive obiective, pe care trebuie să le justifice în scris medicului de familie, situaţie în care asiguratul va fi reprogramat. Casele de asigurări de sănătate au obligaţia sa informeze public asiguratii despre obligativitatea efectuării acestui control. Neefectuarea acestor controale medicale din cauza medicului de familie, în proportie de peste 20% din totalul programarilor şi/sau reprogramarilor pe trimestru, atrage diminuarea cu 10% a veniturilor medicului de familie pentru trimestrul respectiv, în condiţiile stabilite prin norme. (2) În cazul în care persoanele imputernicite de casele de asigurări de sănătate constata nerespectarea programului de lucru stabilit, se va diminua valoarea minima garantata a punctului per capita în luna respectiva medicilor de familie la care se înregistrează aceste situaţii, după cum urmeaza: a) la prima constatare cu 10%; b) la a doua constatare cu 15%; c) la a treia constatare cu 20%. (3) În cazul în care persoanele imputernicite de casele de asigurări de sănătate, împreună cu reprezentanti ai consiliilor judetene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, constata abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente cu sau fără contribuţia personala din partea asiguratului şi/sau recomandari de investigatii paraclinice nejustificate, se va diminua valoarea minima garantata a punctului per capita în luna respectiva medicilor de familie la care se înregistrează aceasta situaţie, conform prevederilor alin. (2) lit. a), b) şi c) pentru fiecare dintre situaţiile de mai sus. (4) Sumele obtinute ca disponibil din aceste diminuari, în condiţiile alin. (1)-(3), la nivelul caselor de asigurări de sănătate, se vor folosi la reintregirea sumei alocate asistentei medicale primare. (5) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), casele de asigurări de sănătate ţin evidenta distinct pe fiecare medic de familie.  +  Articolul 38Contractul de furnizare de servicii medicale se reziliaza de plin drept printr-o notificare scrisa a casei de asigurări de sănătate, în termen de 10 zile calendaristice de la data constatarii situaţiilor prevăzute la art. 18, precum şi în urmatoarele situaţii: a) în cazul în care numărul asiguratilor inscrisi la un medic de familie scade sub numărul minim stabilit conform art. 21 alin. (3); b) o dată cu prima constatare după aplicarea de 3 ori în cursul unui an a masurii de diminuare a valorii definitive a punctului per capita pentru nerespectarea programului de lucru stabilit, abuzuri sau prescrieri nejustificate de medicamente şi/sau recomandari nejustificate de investigatii paraclinice.  +  Articolul 39Contractul de furnizare de servicii medicale inceteaza cu data la care a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 19, precum şi în urmatoarele situaţii: a) a survenit decesul titularului cabinetului medical individual; b) medicul titular al cabinetului medical individual renunta sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România.  +  Secţiunea a 7-a Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice, paraclinice şi de asistenţa medicală stomatologica - condiţii specificePARAGRAFUL 1Condiţii de eligibilitate  +  Articolul 40Asistenţa medicală ambulatorie de specialitate se asigura de medici de specialitate, medici dentisti şi dentisti, împreună cu personal mediu sanitar şi alte categorii de personal şi cu personalul sanitar din serviciile conexe actului medical şi se acordă prin: a) cabinete medicale organizate conform Ordonantei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorizate şi acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; b) unităţi sanitare ambulatorii de specialitate, autorizate şi acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, aparţinând ministerelor şi instituţiilor centrale cu retea sanitara proprie; c) ambulatorii de specialitate din structura spitalelor autorizate şi acreditate, inclusiv ale celor din reteaua ministerelor şi instituţiilor centrale din domeniul apararii, ordinii publice, sigurantei naţionale şi autorităţii judecătorești şi din reteaua Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; d) laboratoare medicale de radiologie şi imagistica medicală, de analize medicale, explorari functionale, pentru servicii medicale paraclinice, autorizate şi acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; e) centre de diagnostic şi tratament şi centre medicale - unităţi medicale cu personalitate juridica, autorizate şi acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; f) centre de referinţa de diagnostic imagistic, autorizate şi acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pentru servicii medicale de înaltă performanta.  +  Articolul 41 (1) Furnizorii de servicii medicale de specialitate incheie contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru specialitatile clinice în baza specialitatilor confirmate prin ordin al ministrului sănătăţii. Cabinetele medicale în care îşi desfăşoară activitatea medicii care au obţinut competenţa de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familiala şi care sunt certificati de Ministerul Sănătăţii şi lucreaza exclusiv în aceste activităţi incheie contracte cu casele de asigurări de sănătate în baza competentelor de mai sus. Furnizorii de servicii de medicina dentara incheie contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de servicii de medicina dentara, în condiţiile stabilite prin norme. (2) Numărul necesar de medici de specialitate, pe fiecare specialitate clinica şi pentru medicina dentara, pe judete, pentru care se incheie contractul, se stabileste de către o comisie formata din reprezentanti ai caselor de asigurări de sănătate şi ai direcţiilor de sănătate publică, respectiv ai direcţiilor medicale ori structurilor similare organizate conform Legii nr. 100/1998, cu modificările şi completările ulterioare, din ministerele şi instituţiile centrale cu retea sanitara proprie, cu consultarea reprezentantilor consiliilor judetene ale Colegiului Medicilor din România şi ai Colegiului Medicilor Dentisti din România, respectiv al municipiului Bucureşti, până la aprobarea normativelor elaborate de Ministerul Sănătăţii, Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate, cu consultarea Colegiului Medicilor din România şi Colegiului Medicilor Dentisti din România. (3) Serviciile publice conexe actului medical, furnizate în cabinetele de libera practica organizate conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi functionarea cabinetelor de libera practica pentru servicii publice conexe actului medical, aprobata cu modificari prin Legea nr. 598/2001, se contracteaza de titularii acestor cabinete cu furnizorii de servicii medicale ambulatorii de specialitate. (4) Furnizorii de servicii medicale pentru specialitatile paraclinice incheie contracte cu casele de asigurări de sănătate în baza specialitatii obtinute şi confirmate prin ordin al ministrului sănătăţii pentru medicii de specialitate pe care îi reprezinta.  +  Articolul 42 (1) Contractul de furnizare de servicii medicale dintre furnizorii de servicii medicale de specialitate prevăzuţi la art. 40 şi casa de asigurări de sănătate se incheie în baza documentelor prevăzute la art. 14; în cazul furnizorilor de servicii medicale paraclinice, contractul se incheie şi pe baza documentelor necesare pentru incadrarea laboratoarelor medicale în criteriile de selecţie prevăzute în normele de aplicare a contractului-cadru. (2) Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale clinice şi de medicina dentara incheie contract cu casa de asigurări de sănătate în a carei raza administrativ-teritoriala îşi are sediul furnizorul de servicii medicale sau cu Casa Asigurarilor de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti, respectiv cu Casa Asigurarilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale paraclinice incheie un singur contract cu casa de asigurări de sănătate în a carei raza administrativ-teritoriala îşi are sediul, filiale sau puncte de lucru furnizorul de servicii medicale şi/sau cu Casa Asigurarilor de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti, respectiv cu Casa Asigurarilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. (3) Casele de asigurări de sănătate cu care furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate au incheiat contracte de furnizare de servicii medicale deconteaza contravaloarea serviciilor acordate asiguratilor, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenta asiguratul. (4) Fiecare medic de specialitate care acorda servicii medicale de specialitate intr-o unitate sanitara ambulatorie de specialitate, organizata conform Ordonantei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îşi desfăşoară activitatea în baza unui singur contract incheiat cu casa de asigurări de sănătate, cu posibilitatea, pentru specialitatile clinice, de a-şi majoră programul de activitate în condiţiile prevăzute la art. 45 alin. (2).  +  Articolul 43Medicii de specialitate din ambulatoriile de specialitate acorda urmatoarele tipuri de servicii medicale: examen clinic, investigatii paraclinice şi tratamente profilactice şi curative.  +  Articolul 44Reprezentantul legal al cabinetului medical organizat conform Ordonantei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, poate angaja medici, medici dentisti, personal mediu sanitar şi alte categorii de personal, în condiţiile prevăzute de aceeasi ordonanţa, achitand lunar toate oblibaţiile prevăzute de lege pentru personalul angajat. În situaţia în care volumul de activitate al cabinetului medical conduce la un program de lucru saptamanal de minimum 35 de ore al medicului de specialitate, incadrarea personalului mediu sanitar pe bază de contract individual de muncă este obligatorie.PARAGRAFUL 2Programul de lucru  +  Articolul 45 (1) Cabinetele medicale de specialitate din specialitatile clinice îşi stabilesc programul de activitate astfel încât să asigure accesul asiguratilor pe o durată de minimum 35 de ore pe săptămâna, repartizarea acestora pe zile fiind stabilita prin negociere cu casele de asigurări de sănătate. (2) În situaţia în care necesarul de servicii medicale de o anumita specialitate presupune prelungirea programului de lucru, medicul poate să acorde servicii medicale în cadrul unui program majorat cu maximum 17,5 ore pe săptămâna. În situaţia în care programul majorat nu acopera volumul de servicii medicale necesare, medicul va întocmi liste de asteptare pentru asigurati. (3) În cabinetele de medicina dentara şi în laboratoarele medicale medicii îşi vor stabili programul de activitate în functie de volumul serviciilor de medicina dentara şi al serviciilor medicale paraclinice contractate. (4) Serviciile medicale din specialitatile clinice şi de medicina dentara se acordă conform programarilor, excepţie facand situaţiile de urgenta medico-chirurgicala. (5) Medicul de specialitate care are contract de muncă sau integrare clinica intr-o secţie a unui spital aflat în relaţie contractuala cu o casa de asigurări de sănătate poate acorda servicii medicale ambulatorii de specialitate în cadrul unui program de activitate stabilit în afara celui din spital şi care, pentru specialitatile clinice, sa nu depăşească maximum 17,5 ore pe săptămâna, după cum urmeaza: a) într-un cabinet organizat conform Ordonantei Guvernului nr. 124/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; b) în ambulatoriul de specialitate al spitalului, în condiţiile reglementarilor legale în vigoare, în cazul în care casa de asigurări de sănătate nu are incheiat, pentru specialitatea respectiva în localitatea în care funcţionează spitalul, nici un alt contract cu un furnizor de servicii medicale ambulatorii de specialitate, organizat conform legii. Fac excepţie situaţiile în care cererea de servicii medicale pentru anumite specialitati nu este acoperita. În acest sens, comisia constituita conform art. 41 alin. (2) poate propune spre aprobare situaţiile concrete privind specialitatile neacoperite Ministerului Sănătăţii, cu consultarea Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate, în vederea respectarii obligaţiei de asigurare a valorii minime garantate pentru un punct. (6) Acordarea serviciilor medicale în cazurile prevăzute la alin. (5) lit. a) şi b) se face în baza unui singur contract de furnizare de servicii medicale ambulatorii de specialitate, iar nerespectarea acestei prevederi atrage măsuri mergand până la rezilierea contractului incheiat cu casa de asigurări de sănătate. (7) Medicul de specialitate care are contract de muncă sau integrare clinica pentru activitate desfăşurată exclusiv în cabinete medicale de specialitate fără personalitate juridica, care se afla în structura spitalelor, poate acorda servicii medicale ambulatorii de specialitate în afara programului de activitate din ambulatoriul de specialitate al spitalului, în condiţiile prevăzute la alin. (2) sau la alin. (5).PARAGRAFUL 3Drepturile şi oblibaţiile furnizorilor, precum şi oblibaţiile caselor de asigurări de sănătate  +  Articolul 46În relatiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate sunt obligati: a) sa acorde servicii de asistenţa medicală ambulatorie de specialitate asiguratilor numai pe baza biletului de trimitere, cu excepţia urgentelor şi afectiunilor confirmate, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, precum şi a serviciilor de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familiala. Lista cuprinzand afectiunile confirmate care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate se stabileste prin norme; b) sa informeze medicul de familie, prin scrisoare medicală expediata direct, despre diagnosticul şi tratamentele recomandate; sa transmita rezultatul investigatiilor paraclinice medicului de familie la care este inscris asiguratul; c) sa intocmeasca liste de asteptare pentru serviciile medicale programabile.  +  Articolul 47În relatiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate au dreptul sa incaseze contravaloarea serviciilor medicale pentru care asiguratul nu are bilet de trimitere, cu excepţia afectiunilor confirmate, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, a urgentelor şi a serviciilor de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familiala, prevăzute în norme.  +  Articolul 48În relatiile cu furnizorii de servicii medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate casele de asigurări de sănătate sunt obligate sa faca publică valoarea definitivă a punctului, rezultata în urma regularizarii trimestriale, atât prin afisare la sediul caselor de asigurări de sănătate, cat şi pe pagina electronică a acestora, începând cu ziua urmatoare transmiterii acesteia de către Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate.PARAGRAFUL 4Decontarea serviciilor medicale  +  Articolul 49Modalitatea de plată a furnizorilor de servicii medicale din asistenţa medicală de specialitate din ambulatoriul de specialitate este tariful pe serviciu medical sau plata pe bază de suma fixa negociata.  +  Articolul 50 (1) Decontarea serviciilor medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate se face prin: a) plata prin tarif exprimat în puncte pentru specialitatile clinice, stabilita în functie de numărul de puncte aferent fiecarui serviciu medical, ajustat în functie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, gradul profesional al medicilor şi de valoarea unui punct, stabilita în condiţiile prevăzute în norme. Numărul de puncte aferent fiecarui serviciu medical şi condiţiile de acordare a serviciilor medicale se stabilesc în norme.Criteriile de încadrare a cabinetelor medicale în functie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate.Valoarea definitivă a punctului este unica pe tara, se calculeaza de Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate prin regularizare trimestriala, conform normelor, până la data de 25 a lunii urmatoare incheierii fiecarui trimestru, şi nu poate fi mai mica decat valoarea minima garantata pentru un punct, stabilita în norme şi valabila pentru anul 2005; b) plata prin tarif exprimat în lei pentru serviciile medicale acordate în specialitatile paraclinice şi de medicina dentara. Suma cuvenita se stabileste în functie de numărul de servicii medicale şi de tarifele aferente acestora. Tarifele serviciilor medicale şi condiţiile în care acestea se acordă sunt prevăzute în norme; c) plata pe bază de suma fixa negociata pe pachet de servicii medicale. Suma fixa negociata se stabileste în functie de numărul de servicii medicale estimat ca necesar pentru asigurati, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenta asiguratul. Condiţiile acordarii şi decontarii acestor servicii sunt prevăzute în norme. (2) Casele de asigurări de sănătate deconteaza serviciile medicale ambulatorii de specialitate, în condiţiile stabilite prin norme, numai pe baza biletelor de trimitere eliberate de medicii de familie, medicii din cabinetele medicale scolare/studentesti pentru elevi, respectiv studenti, medicii din cabinetele medicale de unitate aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu retea sanitara proprie din domeniul apararii, ordinii publice, sigurantei naţionale, pentru asiguratii care nu sunt inscrisi în lista unui medic de familie, medicii din instituţiile aflate în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în situaţia în care persoanele institutionalizate nu sunt incluse pe lista unui medic de familie, medicii din serviciile publice specializate sau organisme private autorizate pentru copiii incredintati ori dati în plasament, dacă nu sunt inscrisi pe lista unui medic de familie, medicii din alte institutii de ocrotire sociala, dacă persoanele institutionalizate nu sunt inscrise pe lista unui medic de familie, medicii din unitatile de asistenţa medico-sociala, precum şi pe bază de scrisoare medicală de la medicii de specialitate din spitale, în situaţia în care este necesar un tratament ambulatoriu înainte de internarea în spital sau atunci când este necesar un astfel de tratament după externare, cu excepţia urgentelor şi afectiunilor confirmate, care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, precum şi a serviciilor de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familiala, situaţie în care medicii de specialitate vor solicita persoanelor respective actele doveditoare care atesta calitatea de asigurat. (3) Persoanele care se prezinta la medicul de specialitate fără bilet de trimitere, cu excepţia urgentelor medico-chirurgicale, a afectiunilor confirmate care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate şi a serviciilor de medicina dentara, precum şi a serviciilor de acupunctura, fitoterapie, homeopatie şi planificare familiala, platesc contravaloarea serviciilor medicale la tarifele stabilite de fiecare furnizor, afisate la loc vizibil. (4) Trimiterea asiguratului de către un medic de specialitate aflat în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate către un alt medic din ambulatoriul de specialitate aflat în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate se face pe baza biletului de trimitere numai pentru situaţia în care asiguratul a beneficiat de serviciile medicale de specialitate din partea medicului respectiv.