HOTĂRÂRE nr. 1.775 din 21 octombrie 2004pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.045 din 11 noiembrie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul UNICLa anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 7 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, litera A punctul II litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) inspectoratele teritoriale de muncă - servicii publice deconcentrate - 3.966 de posturi*).----------- Notă *) În anul 2004 sunt incluse 40 de posturi pentru funcţionarea aparatului propriu al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi 500 de posturi pentru funcţii contractuale utilizate temporar pe o perioadă de maximum 18 luni. Începând cu anul 2005 sunt incluse până la 300 de posturi, funcţii contractuale, necesare pentru realizarea unor atribuţii ale Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, în cadrul activităţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, ale căror cheltuieli de personal se finanţează din bugetul Inspecţiei Muncii."PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:------------p. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Valentin Mocanu,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 21 octombrie 2004.Nr. 1.775.--------