LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004privind Codul penal*)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
EMITENT
  • PARLAMENTUL
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 575 din 29 iunie 2004



    -----------NOTA C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMT:Potrivit pct. 2 coroborat cu pct. 1 al art. 446 din LEGEA nr. 286 din 17 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 24 iulie 2009, Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă începând cu data de 28 iulie 2009.Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Partea GENERALĂ  +  Titlul I LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE  +  Capitolul I DISPOZIŢII PRELIMINARE  +  Articolul 1Scopul legii penaleLegea penală apără, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.  +  Articolul 2Legalitatea incriminării şi a sancţiunilor de drept penal (1) Legea prevede faptele care constituie infracţiuni, pedepsele care se aplică şi măsurile care se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte. (2) Nimeni nu poate fi sancţionat pentru o faptă care nu era prevăzută de lege ca infracţiune la data săvârşirii ei. Nu se poate aplica o pedeapsă sau nu se poate lua o măsură de siguranţă ori o măsură educativă neprevăzută de lege la data comiterii faptei.  +  Articolul 3Crime şi delicteFaptele prevăzute de legea penală ca infracţiuni se împart, după gravitatea lor, în crime şi delicte.  +  Capitolul II APLICAREA LEGII PENALE  +  Secţiunea 1 Aplicarea legii penale în timp  +  Articolul 4Activitatea legii penaleLegea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.  +  Articolul 5Neretroactivitatea şi retroactivitatea legii penale (1) Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni. (2) Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.  +  Articolul 6Aplicarea legii penale mai favorabile (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi legii declarate neconstituţionale, precum şi altor acte normative, aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori neaprobate, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.  +  Articolul 7Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (1) Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a unei pedepse privative de libertate sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede orice fel de pedeapsă, dar cu un maxim special mai mic, sancţiunea aplicată se reduce la acest maxim, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită. (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă sau detenţiune severă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă o altă pedeapsă privativă de libertate, pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a detenţiunii severe se înlocuieşte cu maximul pedepsei privative de libertate prevăzute de legea nouă pentru acea infracţiune. (3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amendă, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, executarea amenzii se poate înlătura în totul sau în parte. (4) Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă mai favorabilă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege. (5) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(4).  +  Articolul 8Alte situaţii privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a detenţiunii severe, a închisorii stricte sau a închisorii a intervenit o lege care prevede acelaşi fel de pedeapsă, dar cu un maxim special mai mic, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită. (2) Dispoziţiile art. 7 alin. (5) se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime, fără a putea fi coborâtă sub minimul general al acelei pedepse.  +  Articolul 9Aplicarea legii penale temporare (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp. (2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura situaţiei temporare care a impus-o.  +  Secţiunea a 2-a Aplicarea legii penale în spaţiu  +  Articolul 10Teritorialitatea legii penale (1) Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României. (2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele de stat, inclusiv apele maritime interioare, subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia. (3) Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când a fost comisă pe o navă sub pavilion românesc sau aeronavă română, precum şi atunci când pe teritoriul României ori pe o navă sub pavilion românesc sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii. Platformele de foraj maritim sunt asimilate navelor sub pavilion românesc.  +  Articolul 11Personalitatea legii penaleLegea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie care are domiciliul în ţară, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită.  +  Articolul 12Realitatea legii penale (1) Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în ţară, contra securităţii naţionale a statului român, contra unui cetăţean român sau contra unei persoane juridice române, dacă legea penală română prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a detenţiunii severe. (2) Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în alin. (1) se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  +  Articolul 13Universalitatea legii penale (1) Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 12 alin. (1), săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în ţară, dacă: a) fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită; b) făptuitorul se află în ţară. (2) Pentru infracţiunile îndreptate contra intereselor statului român, contra unui cetăţean român sau contra unei persoane juridice române, făptuitorul poate fi judecat şi în cazul când s-a obţinut extrădarea lui. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care făptuitorul a săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. (4) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.  +  Articolul 14Legea penală şi convenţiile internaţionaleDispoziţiile cuprinse la art. 11-13 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională la care România este parte.  +  Articolul 15Imunitatea de jurisdicţieLegea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.  +  Articolul 16Extrădarea (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată pe bază de convenţie internaţională ori pe bază de reciprocitate. (2) Condiţiile în care se acordă sau se solicită extrădarea prevăzute în convenţii internaţionale sau declaraţii de reciprocitate se completează cu cele prevăzute în legea specială.  +  Titlul II INFRACŢIUNEA  +  Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE  +  Articolul 17Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii (1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, care prezintă pericol social şi este săvârşită cu vinovăţie. (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.  +  Articolul 18Pericolul social al fapteiFapta care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.  +  Articolul 19Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. (2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. (3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una dintre următoarele sancţiuni cu caracter administrativ: a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c) amendă de la 1.000.000 lei la 25.000.000 lei.  +  Articolul 20Vinovăţia (1) Fapta prevăzută de legea penală care prezintă pericol social este săvârşită cu vinovăţie când este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.1. Fapta este săvârşită cu intenţie când infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte; b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.2. Fapta este săvârşită din culpă când infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce; b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. (2) Fapta care constă fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune constituie infracţiune numai când este săvârşită cu intenţie. (3) Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când în lege se prevede aceasta. (4) Există intenţie depăşită când rezultatul mai grav produs printr-o acţiune sau inacţiune intenţionată se datorează culpei făptuitorului.  +  Capitolul II CAUZELE JUSTIFICATIVE  +  Articolul 21Cauzele justificative (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită în condiţiile vreuneia dintre cauzele justificative prevăzute de lege. (2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.  +  Articolul 22Legitima apărare (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de legitimă apărare. (2) Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapte pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes general şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general. (3) Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea. (4) Este, de asemenea, în legitimă apărare şi acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.  +  Articolul 23Starea de necesitate (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de o persoană pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes general. (2) Se află în stare de necesitate şi acela care în momentul săvârşirii faptei nu şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.  +  Articolul 24Ordinul legii şi comanda autorităţii legitime (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă săvârşirea ei a fost impusă sau autorizată de lege. (2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită pentru îndeplinirea unui ordin dat de către autoritatea legitimă, în forma prevăzută de lege, dacă acesta nu este în mod vădit ilegal.  +  Articolul 25Consimţământul victimei (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul victimei, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul infracţiunilor contra vieţii, în cazul infracţiunilor contra integrităţii corporale sau a sănătăţii acestea nu se aplică, dacă fapta la care s-a consimţit contravine legii sau bunelor moravuri.  +  Capitolul III CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI  +  Articolul 26Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele prevăzute de lege care înlătură caracterul penal al faptei. (2) Efectul cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit.  +  Articolul 27Constrângerea fizicăNu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.  +  Articolul 28Constrângerea moralăNu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţarea cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.  +  Articolul 29Cazul fortuitNu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.  +  Articolul 30Minoritatea făptuitoruluiNu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.  +  Articolul 31IresponsabilitateaNu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea fi stăpân pe ele.  +  Articolul 32Beţia (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, din cauza unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe. (2) Starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.  +  Articolul 33Eroarea de fapt (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoaşte existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. (2) Nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care făptuitorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.  +  Capitolul IV TENTATIVA  +  Articolul 34Tentativa (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost, însă, întreruptă sau nu şi-a produs efectul. (2) Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori din cauza împrejurării că în timpul când s-au săvârşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află. (3) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.  +  Articolul 35Pedepsirea tentativei (1) Tentativa la crimă se pedepseşte întotdeauna, iar tentativa la delict numai când legea prevede aceasta. (2) În cazul persoanei fizice, tentativa se sancţionează cu o pedeapsă imediat inferioară categoriei de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, dacă legea nu prevede altfel. (3) În cazul persoanei juridice, tentativa se sancţionează cu o amendă cuprinsă între minimul special şi maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, reduse la jumătate, dacă legea nu prevede altfel. La această pedeapsă se poate adăuga una sau mai multe din pedepsele complementare, cu excepţia dizolvării persoanei juridice.  +  Articolul 36Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului (1) Nu se pedepseşte făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. (2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.  +  Capitolul V PARTICIPAŢIA  +  Articolul 37ParticipanţiiParticipanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.  +  Articolul 38Autor (1) Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală. (2) Dacă mai multe persoane săvârşesc nemijlocit, împreună, o faptă prevăzută de legea penală, fiecare din ele va fi pedepsită ca autor.  +  Articolul 39InstigatorInstigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.  +  Articolul 40Complice (1) Complice este persoana care, cu intenţie, ajută sau înlesneşte în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. (2) Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.  +  Articolul 41Pedeapsa în caz de participaţieInstigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală, săvârşită cu intenţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 87.  +  Articolul 42Circumstanţe personale şi reale (1) Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi. (2) Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.  +  Articolul 43Împiedicarea săvârşirii faptei (1) Participantul nu se pedepseşte dacă împiedică în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, consumarea acesteia. (2) Dacă actele săvârşite până în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru acea faptă.  +  Articolul 44Participaţia improprie (1) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie. (2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru aceea infracţiune. (3) Dispoziţiile art. 42 şi 43 se aplică în mod corespunzător.  +  Capitolul VI RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE  +  Articolul 45Condiţiile răspunderii penale a persoanelor juridice (1) Persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice, răspund penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanelor juridice, de către organele sau reprezentanţii acestora. (2) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte.  +  Capitolul VII PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI  +  Articolul 46Formele pluralităţiiPluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidivă.  +  Articolul 47Concursul de infracţiuni (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin două ori mai multe acţiuni sau inacţiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de aceeaşi persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni. (3) În cazul concursului formal de infracţiuni, fapta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă.  +  Articolul 48Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni (1) În caz de concurs real de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar din acestea se aplică pedeapsa, în una din următoarele modalităţi: a) când s-au stabilit numai pedepse privative de libertate:1. se aplică pedeapsa cea mai grea stabilită pentru una din infracţiunile concurente, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim special nu este îndestulător se poate aplica un spor, fără ca pedeapsa rezultantă să depăşească totalul duratei pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente şi nici maximul general al pedepsei imediat superioare ori2. se aplică o pedeapsă care reprezintă totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, fără ca pedeapsa rezultantă să poată depăşi maximul general al pedepsei imediat superioare; b) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă:1. se aplică amenda cea mai mare stabilită pentru una din infracţiunile concurente, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim special nu este îndestulător se poate aplica un spor, fără ca pedeapsa rezultantă să depăşească totalul pedepselor cu amendă stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente şi nici maximul general al amenzii ori2. se aplică o amendă care reprezintă totalul amenzilor stabilite pentru infracţiunile concurente, fără ca amenda rezultantă aplicată să poată depăşi maximul general al amenzii; c) când s-au stabilit pedepse privative de libertate şi pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa privativă de libertate, potrivit dispoziţiilor lit. a) pct. 1, la care se poate adăuga amenda, în total sau în parte. (2) Dacă vreuna din pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente este detenţiunea pe viaţă, se aplică această pedeapsă. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul când pentru una sau pentru toate infracţiunile concurente s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă.  +  Articolul 49Pedeapsa complementară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs real de infracţiuni (1) Dacă pentru una din infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate. (2) Pedepsele complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate. (3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea. (4) Măsurile de siguranţă de aceeaşi natură în cazul infracţiunilor concurente se iau o singură dată, iar dacă sunt de natură diferită, se cumulează.  +  Articolul 50Recidiva (1) Recidivă există în următoarele cazuri: a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între un an şi 5 ani, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare; b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare; c) când după executarea unei pedepse privative de libertate cuprinse între un an şi 5 ani, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an; d) când după executarea unei pedepse privative de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an. (2) Există recidivă şi în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă. (3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.  +  Articolul 51Sancţiunea în caz de recidivă (1) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. a), se aplică regulile concursului de infracţiuni. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, regulile concursului de infracţiuni se aplică ţinând seama de pedeapsa care a mai rămas de executat. (2) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. b), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se cumulează, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei imediat superioare. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, cumulul se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior. (3) În cazul recidivei după executare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. c) şi d), se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu 10 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare.  +  Articolul 52Pedeapsa în unele cazuri când nu există recidivăCând după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor concursului de infracţiuni.  +  Articolul 53Condamnări care nu atrag starea de recidivă (1) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la: a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii; b) infracţiunile săvârşite din culpă; c) infracţiunile amnistiate; d) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală. (2) De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în cazul cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.  +  Articolul 54Pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni săvârşite de persoana juridică (1) În caz de concurs de infracţiuni săvârşit de persoana juridică, se aplică amenda până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3) pentru infracţiunea cea mai gravă, care poate fi majorat cu o pătrime. (2) În cazul în care persoana juridică a mai fost condamnată anterior definitiv pentru o infracţiune, se aplică dispoziţiile alin. (1), dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată, se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime. (3) Pedepsele complementare se pot cumula.  +  Articolul 55Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe (1) În cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de infracţiuni. (2) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În acest caz, se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor până la maximul special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate aplica un spor fără ca pedeapsa să poată depăşi maximul general. (3) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.  +  Articolul 56Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexăDacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai mică decât cea pronunţată anterior.  +  Titlul III PEDEPSELE  +  Capitolul I CATEGORIILE ŞI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR CARE SE APLICĂ PERSOANEI FIZICE  +  Articolul 57Pedeapsa şi scopul ei (1) Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. (2) Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.  +  Articolul 58Felurile pedepselor (1) Pedepsele care se aplică persoanei fizice sunt: pedepse principale, pedepse complementare şi pedepse accesorii. (2) Pedepsele principale se împart în: pedepse principale pentru crime şi pedepse principale pentru delicte. (3) Pedepsele principale pentru crime sunt: a) detenţiunea pe viaţă; b) detenţiunea severă între 15 şi 30 de ani. (4) Pedepsele principale pentru delicte sunt: a) închisoarea strictă între un an şi 15 ani; b) închisoarea între 15 zile şi un an; c) amenda sub forma zilelor-amendă, între 5 şi 360 de zile, fiecare zi fiind socotită între 100.000 lei şi 1.000.000 lei; d) munca în folosul comunităţii, între 100 şi 500 de ore. (5) Pedepsele complementare pentru crime şi delicte sunt: a) interzicerea exerciţiului unor drepturi de la un an la 10 ani; b) degradarea militară. (6) Pedeapsa accesorie pentru crime şi delicte constă în interzicerea exerciţiului tuturor drepturilor prevăzute ca pedeapsă complementară.  +  Capitolul II CATEGORIILE ŞI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR CARE SE APLICĂ PERSOANEI JURIDICE  +  Articolul 59Felurile pedepselor (1) Pedepsele care se aplică persoanei juridice pentru crime sau delicte sunt: pedepse principale şi pedepse complementare. (2) Pedeapsa principală este amenda de la 10.000.000 lei la 10.000.000.000 lei. (3) Pedepsele complementare sunt: a) dizolvarea persoanei juridice; b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la un an la 3 ani; c) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de la un an la 5 ani; d) interzicerea accesului la unele resurse financiare, pe o durată de la un an la 5 ani; e) afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României, prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală. (4) Pedepsele complementare prevăzute în alin. (3) lit. b)-e) se pot aplica în mod cumulativ, integral sau parţial.  +  Capitolul III REGIMUL DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRINCIPALE APLICATE PERSOANEI FIZICE  +  Secţiunea 1 Regimul de executare a pedepselor privative de libertate  +  Articolul 60Regulile generale ale executării pedepselor principale privative de libertate (1) Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv. Condamnaţii au posibilitatea să treacă dintr-un regim de executare în altul, în condiţiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor. (2) Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri: a) regimul de maximă siguranţă; b) regimul închis; c) regimul semideschis; d) regimul deschis. (3) Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe posibilitatea condamnaţilor de a presta o muncă utilă, dacă sunt apţi pentru muncă, pe educarea condamnaţilor, pe respectarea de către aceştia a disciplinei muncii şi a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare. Toate mijloacele folosite în cadrul regimului executării pedepselor privative de libertate trebuie să contribuie la reintegrarea în societate a celor condamnaţi şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către aceştia. (4) După împlinirea vârstei de 60 de ani, condamnaţii pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apţi pentru muncă.  +  Articolul 61Locul şi modul de executare a pedepselor privative de libertate (1) Executarea pedepselor privative de libertate se face, potrivit dispoziţiilor legii pentru executarea pedepselor, în locuri anume destinate, denumite penitenciare. (2) Femeile condamnate la pedepse privative de libertate execută aceste pedepse separat de condamnaţii bărbaţi. (3) Minorii condamnaţi la pedepse privative de libertate execută aceste pedepse separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale, cu asigurarea posibilităţii de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.  +  Articolul 62Regimul de muncă (1) Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepţia muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere. (2) Normele, timpul de muncă şi remuneraţia muncii condamnatului sunt cele stabilite prin lege. (3) Din remuneraţia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administraţiei penitenciarului. Aceste părţi, precum şi modul de folosire se stabilesc prin legea pentru executarea pedepselor.  +  Secţiunea a 2-a Regimul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a pedepsei detenţiunii severe  +  Articolul 63Locul şi modul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă şi a detenţiunii severe (1) Detenţiunea pe viaţă şi detenţiunea severă se execută în penitenciare anume destinate sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare. (2) Regimul executării detenţiunii pe viaţă şi detenţiunii severe este regimul de maximă siguranţă. Condamnatul la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau detenţiunii severe poate trece în celelalte regimuri în condiţiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.  +  Articolul 64Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă (1) Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică persoanei care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa maximă a detenţiunii severe şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi pe durata maximă. (2) În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, în locul pedepsei detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa maximă a detenţiunii severe şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului unor drepturi pe durată maximă.  +  Articolul 65Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţăÎn cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa detenţiunii severe, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa detenţiunii severe.  +  Secţiunea a 3-a Regimul de executare a pedepsei închisorii stricte şi a pedepsei închisorii  +  Articolul 66Locul şi modul de executare a pedepsei închisorii stricte (1) Executarea pedepsei închisorii stricte se face în penitenciare anume destinate. (2) Regimul executării pedepsei închisorii stricte este regimul închis, în cazul persoanei condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai mare de 5 ani sau regimul semideschis, în cazul pedepsei închisorii stricte care nu depăşeşte 5 ani. (3) Condamnatul la pedeapsa închisorii stricte poate trece în celelalte regimuri în condiţiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.  +  Articolul 67Locul şi modul de executare a pedepsei închisorii (1) Executarea pedepsei închisorii se face în penitenciare anume destinate. (2) Regimul executării pedepsei închisorii este regimul deschis, prevăzut de legea pentru executarea pedepselor.  +  Secţiunea a 4-a Regimul de executare a pedepsei amenzii  +  Articolul 68Conţinutul pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă (1) Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care făptuitorul este condamnat să o plătească. (2) Pedeapsa amenzii se aplică sub forma zilelor-amendă. În acest caz suma totală care urmează să fie plătită rezultă din înmulţirea numărului de zile de pedeapsă stabilite de instanţă în raport cu gravitatea faptei şi persoana făptuitorului, cu suma reprezentând evaluarea în bani a fiecărei zile de pedeapsă, ţinându-se seama de posibilităţile financiare ale făptuitorului şi de obligaţiile legale ale acestuia faţă de persoanele aflate în grija sa. (3) Dacă legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al zilelor-amendă este de 20 zile, iar maximul special de 120 zile, dacă legea nu prevede altfel. (4) Când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii, minimul special al zilelor-amendă este de 40 zile, iar maximul special de 180 zile, iar când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii stricte, minimul special este de 60 zile şi maximul special de 240 zile.  +  Articolul 69Înlocuirea pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă (1) În cazul condamnatului care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, dacă legea prevede pedeapsa închisorii stricte ca pedeapsă alternativă la amendă, instanţa poate înlocui amenda cu munca în folosul comunităţii până la 500 de ore sau, în cazul în care condamnatul nu îşi dă consimţământul pentru această pedeapsă, cu pedeapsa închisorii stricte. (2) În cazul condamnatului care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, dacă legea prevede pedeapsa închisorii ca pedeapsă alternativă la amendă, instanţa poate înlocui amenda cu munca în folosul comunităţii până la 300 de ore sau, în cazul în care condamnatul nu îşi dă consimţământul pentru această pedeapsă, cu pedeapsa închisorii. (3) La înlocuirea pedepsei amenzii, se ţine seama de durata zilelor-amendă neplătite.  +  Secţiunea a 5-a Regimul de executare a pedepsei muncii în folosul comunităţii  +  Articolul 70Conţinutul pedepsei şi modul de executare (1) Dacă legea prevede pentru un delict pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 3 ani, instanţa poate dispune în locul pedepsei privative de libertate executarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pe o durată de cel puţin 100 de ore. (2) Durata maximă a muncii în folosul comunităţii este de 300 de ore, în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii, şi de 500 de ore, în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii stricte de cel mult 3 ani. (3) Munca în folosul comunităţii poate fi dispusă numai cu consimţământul inculpatului. (4) Dacă persoana condamnată nu execută această pedeapsă sau, în timpul executării ei nu îndeplineşte obligaţiile care-i revin ori le îndeplineşte în mod defectuos, instanţa poate dispune, dacă legea nu prevede alt mod de sancţionare, revocarea muncii în folosul comunităţii, înlocuind-o, integral sau parţial, după caz, cu închisoarea sau cu închisoarea strictă de cel mult 3 ani. (5) Modul de executare a muncii în folosul comunităţii este reglementat prin legea pentru executarea pedepselor.  +  Secţiunea a 6-a Liberarea condiţionată  +  Articolul 71Liberarea condiţionată a condamnatului la pedeapsa închisorii, a închisorii stricte şi a detenţiunii severe (1) După ce a executat cel puţin două treimi din pedeapsa închisorii ori a închisorii stricte sau trei pătrimi din pedeapsa detenţiunii severe, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndr