CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003



    Notă
    *) Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156).
    Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României.Constituția României, în forma inițială, a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.  +  Titlul I Principii generale  +  Articolul 1Statul român(1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.  +  Articolul 2Suveranitatea(1) Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.  +  Articolul 3Teritoriul(1) Teritoriul României este inalienabil.(2) Frontierele țării sunt consfințite prin lege organică, cu respectarea principiilor și a celorlalte norme general admise ale dreptului internațional.(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii.(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine.  +  Articolul 4Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi.(2) România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială.  +  Articolul 5Cetățenia(1) Cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică.(2) Cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naștere.  +  Articolul 6Dreptul la identitate (1) Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.(2) Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români.  +  Articolul 7Românii din străinătate Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt.  +  Articolul 8Pluralismul și partidele politice (1) Pluralismul în societatea românească este o condiție și o garanție a democrației constituționale.(2) Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației.  +  Articolul 9Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionaleSindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se constituie și își desfășoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor lor.  +  Articolul 10Relații internaționaleRomânia întreține și dezvoltă relații pașnice cu toate statele și, în acest cadru, relații de bună vecinătate, întemeiate pe principiile și pe celelalte norme general admise ale dreptului internațional.  +  Articolul 11Dreptul internațional și dreptul intern(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.  +  Articolul 12Simboluri naționale(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu.(2) Ziua națională a României este 1 Decembrie.(3) Imnul național al României este "Deșteaptă-te române".(4) Stema țării și sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.  +  Articolul 13Limba oficialăÎn România, limba oficială este limba română.  +  Articolul 14CapitalaCapitala României este municipiul București.  +  Titlul II Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale  +  Capitolul I Dispoziții comune  +  Articolul 15Universalitatea(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.  +  Articolul 16Egalitatea în drepturi(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege.(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.  +  Articolul 17Cetățenii români în străinătateCetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absența lor din țară.  +  Articolul 18Cetățenii străini și apatrizii(1) Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi.(2) Dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte.  +  Articolul 19Extrădarea și expulzarea(1) Cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.(3) Cetățenii străini și apatrizii pot fi extrădați numai în baza unei convenții internaționale sau în condiții de reciprocitate.(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăște de justiție.  +  Articolul 20Tratatele internaționale privind drepturile omului(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.  +  Articolul 21Accesul liber la justiție (1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.  +  Capitolul II Drepturile și libertățile fundamentale  +  Articolul 22Dreptul la viața și la integritate fizica și psihică(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.  +  Articolul 23Libertatea individuală(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.(6) În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate.(7) Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.(8) Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștință, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștință numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.(9) Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege.(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.(13) Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.  +  Articolul 24Dreptul la apărare(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.  +  Articolul 25Libera circulație(1) Dreptul la libera circulație, în țară și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară.  +  Articolul 26Viața intima, familială și privată(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.  +  Articolul 27Inviolabilitatea domiciliului(1) Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situații:a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;b) înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;c) apărarea securității naționale sau a ordinii publice;d) prevenirea răspândirii unei epidemii.(3) Percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege.(4) Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazul infracțiunilor flagrante.  +  Articolul 28Secretul corespondenteiSecretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.  +  Articolul 29Libertatea conștiinței(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credința religioasă, contrare convingerilor sale.(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.  +  Articolul 30Libertatea de exprimare(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.(2) Cenzura de orice fel este interzisă.(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.  +  Articolul 31Dreptul la informație(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.(4) Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.  +  Articolul 32Dreptul la învățătură(1) Dreptul la învățătura este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.(2) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română. În condițiile legii, învățământul se poate desfășura și într-o limbă de circulație internațională.(3) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.(4) Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor și tinerilor proveniți din familii defavorizate și celor institutionalizați, în condițiile legii.(5) Învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii.(6) Autonomia universitară este garantată.(7) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege.  +  Articolul 33Accesul la cultură(1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită.(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume.  +  Articolul 34Dreptul la ocrotirea sănătății(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.  +  Articolul 35Dreptul la mediu sănătos(1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic.(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.(3) Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător.  +  Articolul 36Dreptul de vot(1) Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.(2) Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.  +  Articolul 37Dreptul de a fi ales(1) Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).(2) Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele administrației publice locale, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși în Senat și vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte al României.  +  Articolul 38Dreptul de a fi ales în Parlamentul EuropeanÎn condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European.  +  Articolul 39Libertatea întrunirilorMitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.  +  Articolul 40Dreptul de asociere(1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale.(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică.(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.  +  Articolul 41Munca și protecția socială a muncii(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.(2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.(4) La munca egală, femeile au salariu egal cu bărbații.(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.  +  Articolul 42Interzicerea muncii forțate(1) Munca forțată este interzisă.(2) Nu constituie munca forțată:a) activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conștiință;b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată;c) prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.  +  Articolul 43Dreptul la grevă(1) Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale.(2) Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate.  +  Articolul 44Dreptul de proprietate privată(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.  +  Articolul 45Libertatea economicăAccesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.  +  Articolul 46Dreptul la moștenireDreptul la moștenire este garantat.  +  Articolul 47Nivelul de trai(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.  +  Articolul 48Familia(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.(2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.  +  Articolul 49Protecția copiilor și a tinerilor(1) Copiii și ținerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor.(2) Statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege.(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise.(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajați ca salariați.(5) Autoritățile publice au obligația să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării.  +  Articolul 50Protecția persoanelor cu handicapPersoanele cu handicap se bucură de protecție specială. Statul asigură realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor.  +  Articolul 51Dreptul de petiționare(1) Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor.(2) Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze petiții exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.(3) Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă.(4) Autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.  +  Articolul 52Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credința sau gravă neglijență.  +  Articolul 53Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.  +  Capitolul III Îndatoririle fundamentale  +  Articolul 54Fidelitatea față de țară(1) Fidelitatea față de țară este sacră.(2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.  +  Articolul 55Apărarea țării(1) Cetățenii au dreptul și obligația să apere România.(2) Condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.(3) Cetățenii pot fi încorporați de la vârsta de 20 de ani și până la vârsta de 35 de ani, cu excepția voluntarilor, în condițiile legii organice.  +  Articolul 56Contribuții financiare(1) Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.(3) Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale.  +  Articolul 57Exercitarea drepturilor și a libertățilorCetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.  +  Capitolul IV Avocatul Poporului  +  Articolul 58Numirea și rolul(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Adjuncții Avocatului Poporului sunt specializați pe domenii de activitate.(2) Avocatul Poporului și adjuncții săi nu pot îndeplini nici o altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.(3) Organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.  +  Articolul 59Exercitarea atribuțiilor(1) Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și în libertățile lor, în limitele stabilite de lege.(2) Autoritățile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuțiilor sale.  +  Articolul 60Raportul în fața ParlamentuluiAvocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conține recomandări privind legislația sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor și a libertăților cetățenilor.  +  Titlul III Autoritățile publice  +  Capitolul I Parlamentul  +  Secţiunea 1 Organizare și funcționare  +  Articolul 61Rolul și structura(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaților și Senat.  +  Articolul 62Alegerea Camerelor(1) Camera Deputaților și Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, potrivit legii electorale.(2) Organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condițiile legii electorale. Cetățenii unei minorități naționale pot fi reprezentați numai de o singură organizație.(3) Numărul deputaților și al senatorilor se stabilește prin legea electorală, în raport cu populația țării.  +  Articolul 63Durata mandatului(1) Camera Deputaților și Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungește de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora.(2) Alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.(3) Parlamentul nou ales se întrunește, la convocarea Președintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.(4) Mandatul Camerelor se prelungește până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituția și nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent își continuă procedura în noul Parlament.  +  Articolul 64Organizarea internă(1) Organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.(2) Fiecare Cameră își alege un birou permanent. Președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalți membri ai birourilor permanente sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocați înainte de expirarea mandatului.(3) Deputații și senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.(4) Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune.(5) Birourile permanente și comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configurației politice a fiecărei Camere.  +  Articolul 65Ședințele Camerelor(1) Camera Deputaților și Senatul lucrează în ședințe separate.(2) Camerele își desfășoară lucrările și în ședințe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorității deputaților și senatorilor, pentru:a) primirea mesajului Președintelui României;b) aprobarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat;c) declararea mobilizării totale sau parțiale;d) declararea stării de război;e) suspendarea sau încetarea ostilităților militare;f) aprobarea strategiei naționale de apărare a țării;g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării;h) numirea, la propunerea Președintelui României, a directorilor serviciilor de informații și exercitarea controlului asupra activității acestor servicii;i) numirea Avocatului Poporului;j) stabilirea statutului deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora;k) îndeplinirea altor atribuții care, potrivit Constituției sau regulamentului, se exercită în ședință comună.  +  Articolul 66Sesiuni(1) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.(2) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc și în sesiuni extraordinare, la cererea Președintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor.(3) Convocarea Camerelor se face de președinții acestora.  +  Articolul 67Actele juridice și cvorumul legalCamera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în prezenta majorității membrilor.  +  Articolul 68Caracterul public al ședințelor(1) Ședințele celor două Camere sunt publice.(2) Camerele pot hotărî ca anumite ședințe să fie secrete.  +  Secţiunea a 2-a Statutul deputaților și al senatorilor  +  Articolul 69Mandatul reprezentativ(1) În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului.(2) Orice mandat imperativ este nul.  +  Articolul 70Mandatul deputaților și al senatorilor(1) Deputații și senatorii intră în exercițiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiția validării alegerii și a depunerii jurământului. Jurământul se stabilește prin lege organică.(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.  +  Articolul 71Incompatibilități(1) Nimeni nu poate fi, în același timp, deputat și senator.(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului.(3) Alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică.  +  Articolul 72Imunitatea parlamentară(1) Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.(2) Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea și trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.(3) În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției. Ministrul justiției îl va informa neîntârziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.  +  Secţiunea a 3-a Legiferarea  +  Articolul 73Categorii de legi(1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.(2) Legile constituționale sunt cele de revizuire a Constituției.(3) Prin lege organică se reglementează:a) sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente;b) organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice;c) statutul deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora;d) organizarea și desfășurarea referendumului;e) organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării;f) regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război;g) regimul stării de asediu și al stării de urgență;h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;i) acordarea amnistiei sau a grațierii colective;j) statutul funcționarilor publici;k) contenciosul administrativ;l) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi;m) regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;n) organizarea generală a învățământului;o) organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală;p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială;r) statutul minorităților naționale din România;s) regimul general al cultelor;t) celelalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice.  +  Articolul 74Inițiativa legislativă(1) Inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cetățenii care își manifestă dreptul la inițiativa legislativă trebuie să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.(2) Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea.(3) Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca prima Cameră sesizată.(4) Deputații, senatorii și cetățenii care exercită dreptul la inițiativa legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca prima Cameră sesizată.  +  Articolul 75Sesizarea Camerelor(1) Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca prima Cameră sesizată, proiectele de legi și propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaționale și a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum și proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) și (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) și (5) și articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii și adoptării, ca prima Cameră sesizată, Senatului.(2) Prima Camera sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legisl