MEMORANDUM DE FINANŢARE din 2 august 2002convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Sistem integrat de management al deşeurilor în municipiul Ramnicu Valcea, România"*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 23 aprilie 2003



    ------------ Notă *) Traducere.Comisia Europeană, denumita în continuare Comisia, actionand pentru şi în numele Comunităţii Europene, denumita în continuare Comunitatea, reprezentată de către comisarul pentru politica regionala, domnul Michel Barnier, pe de o parte, şi Guvernul României, reprezentat de doamna Hildegard Carola Puwak, ministrul integrării europene, denumit în continuare Beneficiarul, pe de altă parte,au convenit următoarele:  +  Articolul 1Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementata şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul memorandum. Măsura la care se face referire în art. 2 va fi implementata cu respectarea Condiţiilor generale prevăzute în anexa la Acordul-cadru semnat între Comisie şi Beneficiar, completat cu prevederile prezentului memorandum şi ale anexelor la acesta.  +  Articolul 2Identificarea măsuriiInstrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare va contribui, sub forma asistenţei financiare nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa nr. I:Numărul măsurii: 2001/RO/16/P/PE/014Denumirea măsurii: Sistem integrat de management al deşeurilor în municipiul Ramnicu Valcea, RomâniaDurata:- data începerii: data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie- data finalizarii: 31 decembrie 2005Localizare: Ramnicu Valcea, sud-vestul OltenieiGrupa: bazinul raului Olt  +  Articolul 3Angajamentul1. Cheltuiala publică sau echivalenta maxima care va fi luată în considerare pentru calcularea asistenţei va fi de 14.673.100 euro.2. Ponderea asistenţei acordate de Comunitate pentru această măsură este stabilită la 75% din cheltuielile publice totale sau echivalente, conform celor indicate în planul de finanţare din anexa nr. II.3. Valoarea maxima a asistenţei asigurate de către Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare este fixată la 11.004.825 euro.4. O suma de 8.803.860 euro este angajata din bugetul pe anul 2002 din linia bugetară B7-020. Angajamentele privind tranşele ulterioare se vor baza pe planul de finanţare iniţial sau revizuit pentru măsura respectiva, în funcţie de stadiul implementarii măsurii şi de disponibilităţile bugetare.  +  Articolul 4Plăţile1. Asistenţa Comunităţii va acoperi plăţile referitoare la măsura pentru care s-au făcut angajamente valabile din punct de vedere juridic de către Beneficiar şi pentru care s-a alocat în mod specific finanţarea necesară. Aceste plati trebuie să fie în legătură cu lucrările descrise în anexa nr. I.2. Plăţile efectuate înainte de data semnării memorandumului de finanţare de către Comisie nu sunt eligibile pentru asistenţa din Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare.3. Măsura descrisă în anexa nr. I şi plăţile efectuate de autoritatea responsabilă cu implementarea acestei măsuri se vor încheia nu mai târziu de 31 decembrie 2005.Raportul solicitat pentru efectuarea plăţii finale va fi înaintat în termen de maximum 6 luni de la această dată.4. Plata în avans este stabilită la 2.200.965 euro şi va fi transferată după cum urmează:- o sumă de 1.100.482 euro va fi plătită după semnarea prezentului memorandum de către Beneficiar;- plata pentru suma rămasă se va efectua după semnarea primului contract major de lucrări ce se va conveni între Beneficiar şi Comisie şi după îndeplinirea condiţiilor specificate la art. 8 pct. 3.5. În conformitate cu prevederile pct. (5) din secţiunea a III-a din anexa nr. III.1, Comisia va accepta pentru această măsură o valoare totală a plăţilor în avans şi intermediare reprezentând 90% din totalul asistenţei financiare nerambursabile acordate.  +  Articolul 5Respectarea legilor şi politicilor ComunităţiiMăsura se va realiza cu respectarea prevederilor relevante stabilite în acordurile europene şi va contribui la punerea în aplicare a politicilor comunitare, în special a celor referitoare la protejarea şi îmbunătăţirea stării mediului.  +  Articolul 6Proprietatea intelectualăBeneficiarul şi autoritatea responsabilă cu implementarea, menţionată la pct. 3 din anexa nr. I, se vor asigura în ceea ce priveşte obţinerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală pentru studii, schite, planuri, publicitate şi pentru alte materiale produse în legătură cu planificarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea măsurii. Acestea vor garanta accesul şi dreptul de a utiliza astfel de materiale de către Comisie sau orice alt organism ori persoana delegată de Comisie. Comisia va utiliza aceste materiale numai în scop propriu.  +  Articolul 7Permise şi autorizaţiiOrice tipuri de permise şi/sau autorizaţii necesare pentru implementarea măsurii trebuie să fie eliberate de autorităţile competente ale Beneficiarului la timp şi în conformitate cu legislaţia naţionala.  +  Articolul 8Condiţii specifice referitoare la măsuraFără a prejudicia condiţiile generale stipulate în anexa nr. III, asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru această măsură se afla sub rezerva următoarelor condiţii:1. Condiţia privind evaluarile şi situaţia activelor:Comisia îşi rezerva dreptul de a revizui valoarea asistenţei pentru ISPA stabilită la art. 3, dacă în termen de 5 ani de la data finalizarii lucrărilor condiţiile de exploatare (tarife, venituri etc.) diferă în mod semnificativ faţă de evaluarile iniţiale făcute pentru stabilirea nivelului asistenţei financiare nerambursabile şi/sau exista o modificare substantiala care: a) afectează natura exploatării sau condiţiile de implementare ori conferă unui organism public sau privat un avantaj nejustificat; şi b) rezultă fie din modificarea formei de proprietate asupra oricărei părţi a infrastructurii finanţate, fie din încetarea sau modificarea esenţială a aranjamentelor de exploatare.Ţara beneficiara va informa Comisia asupra oricărei modificări şi se va cere acordul prealabil din partea Comisiei pentru aceste modificări.2. Condiţia privind viabilitatea:Asistenţa financiară nerambursabilă a Comunităţii pentru măsura este acordată sub rezerva punerii la dispoziţie de către autorităţile implicate a unor resurse suficiente pentru asigurarea exploatării şi întreţinerii eficiente a activelor.3. Condiţiile care trebuie îndeplinite înaintea plăţii celei de-a doua transe a avansului: a) prezentarea de către Beneficiar a planului de achiziţie final, care trebuie aprobat de către Comisie; b) nominalizarea unui manager de proiect şi crearea unei unităţi de implementare a proiectului, în conformitate cu termenii de referinţa acceptaţi de către Comisie; c) prezentarea unui plan pentru managementul şi depozitarea deşeurilor periculoase, care să fie în conformitate cu legislaţia Comunităţii Europene şi care să fie agreat de Comisie; d) furnizarea unor documente care:(i) sa descrie în ce mod a fost consultat publicul în timpul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi modul în care s-a răspuns la observaţiile publicului;(îi) sa descrie cum au fost sau cum vor fi soluţionate observaţiile incluse în studiul de impact asupra mediului;(iii) sa confirme ca măsura nu afectează nici o zona de mediu sensibila; e) furnizarea unor sisteme planificate pentru protecţia apelor de suprafaţa şi a aerului care inconjoara zona de compostare şi descrierea modului în care acestea vor asigura o implementare completa a acquisului comunitar de mediu aplicabil în acest caz; f) semnarea unui acord de împrumut cu BEI în vederea finanţării investiţiilor incluse în măsura.4. Condiţiile ce trebuie îndeplinite înainte de plată finala: prezentarea de către beneficiarul final, până la data de 31 decembrie 2003, a unui program specific de exploatare şi întreţinere care va fi agreat de Comisie. Programul se va derula pe o perioadă de 10 ani începând cu 1 ianuarie 2004.  +  Articolul 9Prevederile privind implementarea cuprinse în anexele la prezentul memorandum de finanţare fac parte integrantă din acesta.Nerespectarea condiţiilor şi prevederilor privind implementarea va fi tratata de Comisie conform procedurii stipulate în secţiunea a VIII-a din anexa nr. III.1.  +  Articolul 10Textul autentic al acestui memorandum de finanţare este prezentul document semnat mai jos:Semnat la Bucureşti la 2 august 2002Pentru Beneficiar,Hildegard Carola Puwak,ministrul integrării europene,coordonatorul naţional ISPASemnat la Bruxelles la 11 aprilie 2002Pentru Comunitate,Michel Barnier,membru al Comisiei EuropeneLista anexelorAnexa nr. I "Descrierea măsurii"Anexa nr. II "Plan de finanţare"Anexa nr. IIIAnexa nr. III.1 "Prevederi financiare privind implementarea ISPA"Anexa nr. III.2 "Prevederi privind eligibilitatea cheltuielilor pentru măsurile finanţate prin ISPA"Anexa nr. III.3 "Model de cerere de plată, pentru raportarea progresului financiar şi fizic şi pentru solicitarea de modificări"Anexa nr. III.4 "Acord privind cerinţele minime de control financiar aplicabile măsurilor finanţate prin ISPA"Anexa nr. III.5 "Acord cu privire la nereguli şi la recuperarea sumelor încasate eronat prin ISPA"Anexa nr. III.6 "Cerinţe privind informarea şi publicitatea"  +  Anexa 1DESCRIEREA MĂSURII"Sistem integrat de management al deşeurilorîn municipiul Ramnicu Valcea, România"Codul măsurii: 2001/RO/16/P/PE/0141. Denumirea măsurii: "Sistem integrat de management al deşeurilor în municipiul Ramnicu Valcea, România"2. Autoritatea care prezintă cererea (coordonatorul naţional ISPA):2.1. Numele: Hildegard Carola Puwak, ministrul integrării europene2.2. Adresa: Ministerul Integrării EuropeneDirecţia coordonarea programelor ISPA şi SAPARDEugen Teodorovici, directorstr. Apolodor nr. 17, latura Nord, sectorul 5, BucureştiTelefon: + 40-1-301.16.23Fax: + 40-1-301.16.26E-mail: [email protected]3. Autoritatea responsabilă cu implementarea (conform celor definite la pct. 2 din secţiunea a II-a din anexa nr. III.2):3.1. Denumirea: Oficiul de Plati şi Contractare PHAREMinisterul Finanţelor Publice3.2. Adresa: str. Mendeleev nr. 36-38, etajul IV, sectorul 1, Bucureşti, Româniaîn cooperare cu:3.3. Denumirea: Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului3.4. Adresa: Bd. Libertăţii nr. 12, sectorul 5, Bucureşti, România4. Beneficiarul final (în cazul în care acesta este alt organism decât autoritatea menţionată la pct. 3):4.1. Denumirea: Primăria Municipiului Ramnicu Valcea4.2. Adresa: str. General Praporgescu nr. 14, Ramnicu Valcea 1000, judeţul Valcea, RomâniaE-mail: [email protected]5. Localizare:5.1. Statul beneficiar: România5.2. Regiunea: Oltenia de sud-vest6. DescriereMunicipiul reşedinţa de judeţ Ramnicu Valcea este situat pe terasele raului Olt, afluent al Dunării în partea de sud a muntilor Carpaţi. Suprafaţa totală pe care se întinde este de 8.952 de hectare, având o populaţie de circa 120.000 de locuitori, cantitatea de deşeuri produsă anual fiind de aproximativ 66.000 tone.Prezenta măsura propune dezvoltarea viitoare a sistemului de colectare, transport şi tratare a deşeurilor municipale prin intermediul următoarelor activităţi:- încorporarea locuinţelor care nu au fost încă incluse în sistemul de colectare a deşeurilor (în prezent aproximativ 70-75% din populaţie este deservita de 2-3 ori pe săptămâna);- iniţierea unei colectari separate a deşeurilor organice menajere;- creşterea colectării separate a fracţiunilor de deşeuri reciclabile (organice, hârtie, sticlă, plastic, metal, textile);- colectarea separată a deşeurilor menajere voluminoase;- colectarea deşeurilor periculoase pentru reducerea nivelului de toxicitate al deşeurilor menajere;- optimizarea sistemului de eliminare a deşeurilor reziduale;- elaborarea şi implementarea unei strategii de constientizare a publicului.Măsura prevede asigurarea unui container pentru colectarea deşeurilor toxice, a unei staţii de compost, construirea unui nou depozit în localitatea Feteni, proiectat pentru 20 de ani, precum şi refacerea, închiderea şi reabilitarea rampei de depozitare necontrolata a deşeurilor din localitatea Raureni. Nu este finanţată prin această măsură achiziţionarea vehiculelor de colectare (care urmează să fie asigurate de către un furnizor privat, ales prin licitaţie organizată pentru colectarea şi transportul deşeurilor).7. Obiective7.1. Principalele obiective care vor fi realizate prin acest proiect sunt următoarele:- reducerea volumului de deşeuri, reducându-se astfel presiunea exercitată asupra capacităţilor de depozitare existente;- îmbunătăţirea proprietăţilor depozitelor de deşeuri reziduale, reducându-se astfel impactul acestora asupra mediului;- vânzarea unei categorii de deşeuri reciclabile, contribuind astfel la autodurabilitatea sistemului de management al deşeurilor;- managementul fluxului de materiale şi închiderea ciclurilor de materiale.Este important de asemenea faptul ca închiderea vechiului depozit de deşeuri necontrolate, situat la mai puţin de 10 m de malul raului Olt, va preveni contaminarea în viitor a pietrisului şi a panzei freatice de suprafaţa.7.2. IndicatoriIndicatorii progresului fizic înregistrat şi indicatorii de rezultat sunt următorii:
           
      Colectarea deşeurilor ISPALa începerea măsurii ISPADupă finalizarea măsurii
      Colectarea sistematică a deşeurilorAproximativ 70%Aproximativ 100%
      Dotarea adecvată cu containereAproximativ 50%Aproximativ 100%
      Info-mobileNedisponibileÎn funcţiune
      Echipament tehnicNedisponibilDisponibil
           
      CompostareaLa începerea măsurii ISPADupă finalizarea măsurii ISPA
      Separarea deşeurilor organiceDupă începerea proiectului-pilot: aproximativ 10%După achiziţionarea staţiei de compost: 60%; aproximativ 6 luni mai târziu: 100%
      Pregătirea zonelor de procesare şi de tratareNedisponibilăÎn funcţiune
           
      Noul depozit de la FeteniLa începerea măsurii ISPADupă finalizarea măsurii ISPA
      Depozitarea ecologică a deşeurilor menajere0%După finalizarea depozitului: 100%
           
      Depozitul vechi de la RâureniLa începerea măsurii ISPADupă finalizarea măsurii ISPA
      Prevenirea emisiilorImplementarea măsurilor pregătitoare de acoperire a depozitului: cel puţin 30% mai puţine scurgeriDupă închiderea şi sigilarea suprafeţei: >= 95% mai puţine scurgeri
      Colectarea emisiilorScurgeri în apele de suprafaţă Scurgeri de gaz de la depozitScurgeri reziduale colectate parţial în canalul de drenaj săpat la fiecare capăt Gazul provenit de la depozit va fi colectat şi neutralizat prin incinerare la temperaturi înalte
      Poluarea cu fum şi miros neplăcut, care afectează populaţia localăImpact considerabilPrevenită complet
    8. Orarul de lucru orientativ
           
      Categoria de lucrăriData începeriiData finalizării
      Studii de fezabilitatemai 1999mai 2000
      Analiza economicănoiembrie 1999mai 2000
      Analiza financiarănoiembrie 1999mai 2000
      Proiectareseptembrie 2001decembrie 2001
      Studiul de impact asupra mediuluimartie 2000noiembrie 2000
      Documentele de licitaţieoctombrie 2001ianuarie 2002
      Achiziţionarea terenului   finalizată
      Construcţiamartie 2002decembrie 2004
      Faza operaţionalăianuarie 2002 (colectarea)  
        decembrie 2003 (noul depozit)  
    9. Analiza economică şi socială cost-beneficiuS-a considerat ca este hazardat să se atribuie valori beneficiilor aduse mediului ca urmare a sistemului propus de management al deşeurilor, care sunt dificil de cuantificat. În schimb, a fost realizată o analiza financiară a senzitivitatii şi optiunilor, rezultatele acesteia fiind prezentate mai jos.Numărul de persoane prevăzute a fi direct implicate în faza de construcţie este de 20, în timp ce în faza operationala sistemul de management al deşeurilor va implica în mod direct 67 de persoane.10. Elementele principale ale analizei financiareAnaliza a relevat ca o parte a costurilor de capital şi costurile operationale ale sistemului de colectare a deşeurilor sunt acoperite de următoarele presupuneri:- rata de discount de 6%;- 0,55 tone de deşeuri per capita/an;- creşterea populaţiei cu 1% an;- dublarea tarifului curent practicat pentru tona de deşeuri la 12 euro, reprezentând 1,5% din venitul mediu al gospodăriei;- finanţarea colectării şi transportului de deşeuri (inclusiv parcul de camioane pentru deşeuri).La un nivel subsidiar ISPA de 75%, rata interna de reintoarcere tinde să fie 0%, cu o rata cost-beneficiu de 1,05.11. Analiza impactului asupra mediuluiMăsura face parte din clasa de proiecte stipulate în anexa nr. II la Directiva 85/337/CEE privind evaluarea impactului asupra mediului (amendata prin Directiva 97/11/CE ). Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului şi-a exprimat acordul. A fost realizat deja un studiu de impact asupra mediului, fiind consultate autorităţile pentru protecţia mediului şi publicul interesat.     12. Costuri şi asistenţa (în euro)
           
      ActivităţiCheltuieli publice totaleCheltuieli publice neeligibile
      Planificare/proiectare627.0580
      Achiziţionare teren00
      Pregătire teren689.9100
      Lucrări principale12.812.8253.528.266*)
      Echipamente şi fabrică1.743.4000
      AT/Supervizare în timpul implementării673.5030
      Neprevăzute1.654.6700
      TOTAL:18.201.3663.528.266
    -------------    *) Închiderea şi costurile de întreţinere ale noului depozit de la Feteni,      ca şi cheltuielile eligibile se referă la costurile de investiţii ale      primilor 3 ani de implementare.
         
      Defalcarea costurilor pentru cheltuielile publice eligibile
      AT/Supervizare740.853
      Staţia de compost2.167.351
      Noul depozit de la Feteni5.726.510
      Vechiul depozit de la Râureni5.411.977
      Sistemul de colectare (PR - sistem şi container)626.409
      TOTAL:14.673.100
                 
      Cost totalContribuţia sectorului privat*)Cheltuieli neeligibileTotal cheltuieli eligibileAsistenţa ISPARata asistenţei (%)
      20.959.7262.758.3603.528.26614.673.10011.004.82575
    ---------- Notă *) Echipamentul pentru colectarea şi transportul deşeurilor va fi asigurat de către un furnizor privat.13. Implicarea instituţiilor financiare internaţionaleDiscutiile pentru obţinerea unui împrumut de la Banca Europeană de Investiţii se afla în derulare. BEI considera măsura ca fiind corespunzătoare.14. Condiţii specifice referitoare la măsuraVezi art. 8 pct. 3 din memorandumul de finanţare.15. Planul de achiziţiiLucrările se fac conform planului de achiziţii prezentat în anexa nr. Ia), o versiune actualizată urmând să fie realizată de către beneficiar în conformitate cu articolul 8 pct. 3 din memorandumul de finanţare.  +  Anexa 1a)                                      PLAN                            provizoriu de achiziţii
      Numărul oferteiDescrierea lucrărilor şi serviciilor care vor fi licitateTipul de contract (lucrări, furnizare, materiale, servicii)Data previzionată pentru lansarea licitaţiei (lună/an)Rata de rambursare a facturilor referitoare la contractul specific
      1.Asistenţa tehnică/ inginerul supervizorserviciinedisponibil50%
      2.Fabrica de compostarelucrărinedisponibil50%
      3.Noul depozit de la Fetenilucrărinedisponibil50%
      4.Închiderea depozitului de la Râurenilucrărinedisponibil50%
      5.Sistemul de colectareaprovizionarenedisponibil50%
    Termenii specifici pentru castigarea contractului vor fi disponibili în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene şi/sau pe Internet.
     +  Anexa 2PLAN DE FINANŢARE(bazat pe angajamentele din bugetul Uniunii Europene)Denumirea măsurii: Sistem integrat de management al deşeurilor în municipiul Ramnicu Valcea, RomâniaNr. ISPA: 2001/RO/16/P/PE/014
      - euro -
                           
      AnulCost totalCosturi neeligibileCosturi eligibile   Împrumut de la instituţii financiare internaţionale*)
      TotalISPAAutorităţi naţionale
      Autorităţi locale
        1 = 2+323 = 5+74 =3/1 (%)56 =5/3 (%)789 = 8/1 (%)
      2000---------
      2001-------   --
      200211.738.480-11.738.4801008.803.860752.934.620   --
      20031.467.311-1.467.3111001.100.48375366.828   --
      2004-------   --
      20051.467.309-1.467.3091001.100.48275366.827   --
      2006-------   --
      Neanualizate6.286.6266.286.626-----   --
      TOTAL:20.959.7266.286.62614.673.1007011.004.825753.668.2753.668.27518
    ------- Notă *) BEI este de acord, în principiu, să asigure împrumutul reprezentând cofinantarea.
     +  Anexa 3.1PREVEDERI FINANCIAREprivind implementarea ISPA  +  Secţiunea I Forme şi rate de asistenţa (1) Asistenţa Comunităţii prin ISPA poate fi sub forma de asistenţa nerambursabilă directa, de asistenţa rambursabila sau orice alta forma de asistenţa.Asistenţa rambursata către autoritatea de management sau către alta autoritate publică va fi refolosita în acelaşi scop. (2) Rata asistenţei din partea Comunităţii, acordată prin ISPA, poate fi de până la 75% din cheltuiala publică sau echivalenta, inclusiv cheltuielile făcute de organismele ale căror activităţi se încadrează într-un cadru legal sau administrativ care face ca acestea să fie privite ca echivalente ale unor organisme publice. Comisia poate propune creşterea acestei rate până la 85%, în special acolo unde considera ca o rata mai mare de 75% este necesară pentru îndeplinirea unor măsuri esenţiale pentru atingerea obiectivelor generale ale ISPA.Rata asistenţei şi suma maxima a asistenţei financiare nerambursabile ISPA vor fi specificate în memorandumul de finanţare aferent măsurii respective.În cazul asistenţei rambursabile sau în cazul în care exista un interes special al Comunităţii, rata de asistenţa trebuie redusă ţinându-se seama de: a) disponibilitatea cofinanţării; b) capacitatea măsurii de a genera venituri; şi c) aplicarea corespunzătoare a principiului "poluatorul plăteşte". (3) Măsurile care generează venituri în conformitate cu paragraful (2) b) sunt cele care privesc: a) infrastructura a carei folosinţă implica taxe provenite de la utilizatori; b) investiţii productive în sectorul de mediu.Comisia a elaborat recomandări privind aplicarea principiului "poluatorul plăteşte". (4) Măsurile privind studiile preliminare şi asistenţa tehnica pot fi finanţate în mod excepţional în proporţie de 100% din costurile totale. (5) Măsurile acoperite de un memorandum de finanţare vor fi implementate de ţara beneficiara în strânsă colaborare cu Comisia, care îşi va pastra responsabilitatea pentru utilizarea fondurilor alocate.  +  Secţiunea a II-a Angajamente (1) Comisia implementeaza cheltuielile prin ISPA în conformitate cu Reglementarea financiară aplicabilă bugetului general al Comunităţii Europene, pe baza memorandumului de finanţare care va fi încheiat între Comisie şi ţara beneficiara.Totuşi angajamentele bugetare anuale referitoare la asistenţa acordată măsurilor vor fi efectuate în unul dintre următoarele doua moduri: a) Angajamentele pentru măsurile finanţate prin ISPA care vor fi realizate pe parcursul a 2 ani sau mai mult trebuie, ca regula generală şi sub rezerva pct. b), să fie efectuate în rate anuale.Angajamentele pentru prima rata anuală vor fi făcute de Comisie la semnarea memorandumului de finanţare referitor la măsura.Acest angajament nu va depăşi totalul plăţii în avans, prevăzută la paragraful (2) din secţiunea a III-a de mai jos, şi al asistenţei financiare nerambursabile pentru cheltuielile estimate pentru primul an indicat în planul de finanţare.Angajamentele pentru ratele anuale următoare trebuie să se bazeze pe planul de finanţare iniţial sau revizuit al măsurii. Acestea vor fi acordate, în principiu, la începutul fiecărui an financiar, dar nu mai târziu de data de 1 aprilie a anului în discuţie, cu condiţia ca cheltuielile preconizate pentru anul următor să le justifice şi ca progresul lucrărilor sa demonstreze ca proiectul avanseaza satisfăcător către finalizare şi sub rezerva disponibilităţii resurselor bugetare. b) Pentru măsurile cu o durată mai mica de 2 ani şi pentru care asistenţa Comunităţii nu depăşeşte 20 milioane euro un prim angajament de până la 80% din totalul asistenţei acordate poate fi făcut când Comisia semnează memorandumul de finanţare referitor la măsura.Diferenţa va fi angajata în condiţiile în care progresul lucrărilor demonstreaza ca proiectul înaintează satisfăcător către finalizare şi sub rezerva disponibilităţii resurselor bugetare. (2) Cu excepţia cazurilor deplin justificate, asistenţa angajata pentru o măsura la care lucrările fizice nu au început în intervalul de 2 ani de la data semnării de către Comisie a memorandumului de finanţare referitor la măsura va fi anulată.În orice caz Comisia trebuie să informeze în timp util ţara beneficiara şi autoritatea desemnată atunci când exista riscul unei anulari.  +  Secţiunea a III-a Plati (1) Plăţile pot avea forma fie a unui avans, fie a unor plati intermediare sau a diferenţei finale.Plăţile intermediare şi plata diferenţei finale trebuie să se refere la cheltuieli certificate şi plătite, care trebuie susţinute de facturi primite sau de documente contabile cu valoare probativa echivalenta. (2) Plăţile în avansCa regula generală, un avans de până la 20% din totalul asistenţei acordate prin ISPA, asa cum a fost iniţial decis, va fi plătit autorităţii desemnate, astfel cum este definită la paragraful (9).Avansul este, ca regula generală, transferat în următoarele moduri:- o primă transa de până la jumătate din valoarea avansului este plătită când ţara beneficiara semnează memorandumul de finanţare;- diferenţa este plătită după semnarea primului contract, în mod normal primul contract de lucrări.Abaterile de la aceasta regula generală trebuie aprobate printr-o decizie a Comisiei în memorandumul de finanţare referitor la măsura.Întregul avans sau părţi din acesta trebuie returnate de autoritatea desemnată, menţionată în paragraful (2), dacă nici o cerere de plată nu a fost transmisă Comisiei în termen de 12 luni de la data la care a fost plătit avansul. Valoarea avansului care trebuie returnat va fi stabilită de Comisie pe baza cheltuielilor eligibile efectiv plătite. Returnarea avansului nu duce la anularea asistenţei acordate de Comunitate. (3) Plăţile intermediarePlăţile intermediare sunt efectuate de Comisie către autoritatea desemnată, la cererea acesteia, dacă măsura progreseaza satisfăcător către finalizare, şi vor fi făcute pentru a se rambursa cheltuielile efectuate şi certificate, sub rezerva următoarelor condiţii:- ţara beneficiara a înaintat un raport care să descrie progresul măsurii din punct de vedere al indicatorilor fizici şi financiari şi conformitatea acesteia cu memorandumul de finanţare, inclusiv, atunci când este cazul, orice condiţii specifice referitoare la asistenţa;- s-au luat măsuri în sensul îndeplinirii observaţiilor şi recomandărilor autorităţilor de inspecţie naţionale şi/sau comunitare;- au fost indicate măsurile luate pentru corectarea oricăror probleme tehnice, financiare şi legale care au apărut;- a fost analizata orice îndepărtare de la planul de finanţare iniţial;- au fost descrise etapele parcurse pentru publicitatea măsurii.Ţara beneficiara va fi informată de Comisie dacă nu a îndeplinit una dintre condiţiile stipulate mai sus.Va fi folosit modelul standard furnizat de Comisie pentru cererile de plată şi pentru rapoartele de progres fizic şi financiar. (4) Ţările beneficiare trebuie să se asigure ca cererile de plată sunt înaintate Comisiei, ca regula generală, de 3 ori pe an, până la 1 martie, 1 iulie şi 1 noiembrie cel mai târziu. (5) Suma totală a plăţilor efectuate conform paragrafelor (2) şi (3) nu trebuie să depăşească 80% din totalul asistenţei acordate. Comisia poate mari acest procent până la 90% în cazuri justificate. (6) Plata diferenţei finale din asistenţa acordată de ComunitatePlata diferenţei finale din asistenţa acordată de Comunitate, calculată pe baza cheltuielilor certificate şi într-adevăr efectuate, va fi facuta dacă:- măsura a fost realizată în conformitate cu obiectivele sale;- măsura a îndeplinit condiţiile sale specifice, astfel cum sunt menţionate în memorandumul de finanţare;- raportul final menţionat în secţiunea a V-a a fost înaintat Comisiei;- autoritatea desemnată sau organismul menţionat în paragraful (2) a înaintat Comisiei o cerere de plată, în termen de 6 luni de la data limita de finalizare a lucrării, pentru cheltuielile specificate în memorandumul de finanţare;- ţara beneficiara certifica Comisiei ca informaţiile furnizate în cererea de plată şi în raport sunt corecte;- ţara beneficiara a transmis Comisiei declaraţia menţionată în apendicele B la anexa nr. III.4;- toate măsurile de informare şi publicitate stabilite de Comisie, prevăzute în anexa nr. III.6, au fost implementate;- când managementul asistenţei acordate pentru o măsura este conferit agentiilor de implementare din ţările beneficiare în sistem descentralizat, ţările beneficiare furnizează Comisiei toate informaţiile necesare pentru a verifica dacă regulile Comunităţii privind achiziţiile publice au fost îndeplinite, în special cele care privesc publicarea anunţurilor de licitaţie şi transmiterea rapoartelor de evaluare a ofertelor şi de adjudecare a contractului, şi dacă au fost respectate toate condiţiile specificate în memorandumul de finanţare. (7) Dacă raportul final menţionat mai sus nu este transmis Comisiei în termen de 6 luni de la data de finalizare a lucrărilor şi de efectuare a plăţilor, astfel cum este specificată în memorandumul de finanţare, partea de asistenţa care reprezintă diferenţa finala pentru acea măsura va fi anulată. (8) Cererile pentru plăţile intermediare şi pentru plata finala prezentate de ţara beneficiara sunt însoţite de o declaraţie a responsabilului naţional cu autorizarea, care specifică numai plăţile legate de cheltuielile susţinute de facturile primite sau de alte documente contabile cu valoare probativa şi care sunt conforme prevederilor care guvernează eligibilitatea cheltuielilor pentru proiectele finanţate prin ISPA, astfel cum sunt specificate în anexa nr. III.2. (9) Toate plăţile pentru ajutorul acordat de Comisie prin acest memorandum de finanţare vor fi făcute către o entitate centrala, Fondul Naţional, desemnată de ţara beneficiara sa primească asemenea plati. Ca regula generală, plăţile trebuie făcute de Comisie într-un singur cont bancar desemnat de ţara beneficiara, nu mai târziu de doua luni de la primirea unei cereri valide şi complete de plată. Acest termen limita nu se aplică pentru plata avansului. Fondul Naţional trebuie să transfere cat de repede posibil şi în totalitate contribuţia ISPA către organismele responsabile cu implementarea. (10) Fondul Naţional, condus de responsabilul naţional cu autorizarea (RNA), va avea întreaga responsabilitate pentru managementul fondurilor în cadrul tarii beneficiare. RNA va fi, de asemenea, responsabil pentru returnarea către Comisie a oricăror fonduri plătite în plus sau nejustificat.Responsabilităţile responsabilului naţional cu autorizarea sunt stabilite în memorandumul de înţelegere încheiat între Comisie şi ţările beneficiare.  +  Secţiunea a IV-a Folosirea euro (1) Sumele cuprinse în aplicatiile pentru asistenţa împreună cu planul de finanţare relevant vor fi prezentate în euro. (2) Sumele privind asistenţa şi planurile de finanţare aprobate de Comisie vor fi exprimate în euro. (3) Declaraţiile de cheltuieli care justifica cererile de plată corespunzătoare trebuie exprimate în euro.Rata de schimb care va fi folosită trebuie să fie rata financiară contabila a Comisiei, aplicabilă pentru luna în care declaraţia de cheltuieli a fost înregistrată în documentele contabile ale autorităţilor responsabile cu managementul financiar al proiectului. Rata lunară de schimb este fixată conform prevederilor art. 1 (2) din Reglementarea Comisiei (EURATOM, ECSC, EC) nr. 3418/93 care stabileşte regulile detaliate de implementare a unor prevederi ale Reglementării financiare din 21 decembrie 1977. Rata de schimb este rata din penultima zi lucrătoare a lunii precedente pentru care ratele sunt stabilite. Comisia va informa autorităţile responsabile cu privire la aceasta rata*1). (4) Plăţile asistenţei financiare acordate de Comisie trebuie făcute în euro către autoritatea desemnată de ţara beneficiara în acest sens.--------------*1) http://europa.eu.int/comm/dg19/infoeuro/fr/index.htm  +  Secţiunea a V-a Raportul finalAutoritatea sau organismul responsabil cu implementarea măsurii trebuie să transmită Comisiei un raport final în termen de cel mult 6 luni de la finalizarea măsurii. Raportul final va conţine următoarele: a) descrierea lucrărilor efectuate, însoţită de indicatori fizici, cuantificari ale cheltuielilor pe categorii de lucrări şi măsurile luate cu privire la clauzele specifice conţinute în decizia de acordare a asistenţei financiare nerambursabile; b) certificatul de conformitate a lucrărilor cu decizia de acordare a asistenţei financiare nerambursabile; c) o primă evaluare a gradului de îndeplinire a rezultatelor prevăzute, mai ales cu privire la:- data efectivă de implementare a măsurii;- indicarea modului în care măsura va fi administrată după finalizare;- confirmarea, dacă este necesar, a previziunilor financiare, în special a celor legate de costurile de operare şi veniturile asteptate;- confirmarea previziunilor socioeconomice, în special a costurilor şi beneficiilor asteptate;- indicarea acţiunilor luate pentru a se asigura protecţia mediului şi costurile acestora, inclusiv concordanta cu principiul "poluatorul plăteşte";- data la care măsura finanţată devine operationala; d) informaţii referitoare la acţiunile de publicitate.  +  Secţiunea a VI-a Amendamente la memorandumul de finanţare (1) Dacă cheltuiala publică sau echivalenta într-adevăr efectuată diferă de cheltuiala planificata iniţial, asistenţa acordată de Comunitate va fi modificată luându-se în calcul aceasta, dar nu trebuie să depăşească suma maxima stabilită în memorandumul de finanţare.O schimbare a ratei asistenţei Comunităţii faţă de rata acordată iniţial sau faţă de asistenţa financiară nerambursabilă maxima va necesita o modificare a memorandumului de finanţare conform procedurilor descrise în paragraful (3). (2) Dacă, atunci când planul de finanţare a unui proiect este amendat, angajamentele şi/sau plăţile Comunităţii depăşesc deja sumele menţionate în planul de finanţare amendat, Comisia va opera ajustarile necesare ţinând seama de suma supraangajata sau supraplatita, când autorizeaza prima operaţiune financiară (angajare sau plata) după acel amendament. (3) Orice amendament la memorandumul de finanţare se va face în conformitate cu următoarele proceduri: a) amendamentele care impun o modificare substantiala a obiectivelor sau a caracteristicilor proiectului ori o schimbare substantiala în planul de finanţare sau în programul cheltuielilor trebuie făcute printr-un memorandum de finanţare, ca răspuns la solicitarea tarii beneficiare sau la iniţiativa Comisiei după consultarea cu ţara beneficiara. Definitia modificării "substanţiale" este data în prevederile referitoare la eligibilitatea cheltuielilor; b) în cazul altor amendamente ţara beneficiara va trimite Comisiei o propunere în acest sens. Comisia va face observaţiile necesare sau îşi va transmite acordul în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la primirea propunerii. Amendamentul va fi adoptat după ce Comisia şi-a dat acordul. Comitetul de management ISPA va fi informat despre aceste amendamente; c) nici o modificare în cheltuiala anuală, mai mica de 25% din totalul cheltuielilor planificate pentru proiect, nu va fi considerată o modificare substantiala a planului de finanţare şi a programului de cheltuieli.  +  Secţiunea a VII-a Controlul financiar (1) Un audit financiar corespunzător, intern şi extern, va fi îndeplinit, în conformitate cu standardele de audit internaţionale acceptate, de către autorităţile naţionale competente de control financiar, care trebuie să fie independente pentru a-şi putea desfăşura funcţia. În fiecare an un plan de audit şi un rezumat al concluziilor auditului efectuat trebuie transmise Comisiei. Rapoartele de audit vor fi puse la dispoziţie Comisiei. (2) Fără a prejudicia verificările efectuate de ţările beneficiare, serviciile Comisiei şi Curtea Auditorilor pot, prin propriul lor personal sau prin reprezentanţi autorizaţi corespunzător, să efectueze pe teren audituri tehnice şi financiare, inclusiv verificări prin sondaj şi audituri finale. (3) Ţara beneficiara trebuie să se asigure ca, atunci când personalul Comisiei sau reprezentanţii ei corespunzător autorizaţi şi/sau Curtea Auditorilor efectuează verificări, aceste persoane au dreptul sa inspecteze pe loc toate documentaţiile relevante şi care au legătură cu elementele finanţate prin memorandumul de finanţare. Ţările beneficiare trebuie să sprijine serviciile Comisiei şi Curtea Auditorilor să îşi efectueze auditurile referitoare la utilizarea fondurilor acordate prin ISPA. (4) Implementarea detaliată a prevederilor principiilor controlului financiar, împreună cu înţelegerile privind cooperarea şi coordonarea programării şi metodologiei controlului dintre Comisie şi ţările beneficiare sunt specificate în anexa nr. III.4.  +  Secţiunea a VIII-a Recuperarea plăţilor necuvenite (1) Dacă implementarea unei măsuri nu justifica fie o parte, fie toată asistenţa alocata, Comisia va conduce o examinare completa a cazului, în special cerând tarii beneficiare să îşi facă cunoscute observaţiile într-un interval specificat de timp şi sa corecteze orice neregula. (2) Ca urmare a examinării menţionate la paragraful (1) Comisia poate reduce, suspenda sau anula asistenţa referitoare la măsura în cauza, dacă examinarea dezvaluie nereguli, o combinare necorespunzătoare a fondurilor sau neîndeplinirea uneia dintre condiţiile specificate în memorandumul de finanţare şi în special orice modificare semnificativă care afectează natura sau condiţiile de implementare a măsurii şi pentru care acordul Comisiei nu a fost cerut. Orice reducere sau anulare a asistenţei implica recuperarea sumelor plătite. (3) Când Comisia considera ca o neregularitate nu a fost corectată sau ca o parte ori întreaga operaţiune nu justifica fie numai o parte, fie întreaga asistenţa acordată acesteia, Comisia trebuie să examineze corespunzător cazul şi să solicite tarii beneficiare să îşi înainteze observaţiile într-o perioadă specificată. După examinare, dacă ţara beneficiara nu a luat măsurile corective necesare, Comisia poate: a) sa reducă sau sa anuleze orice avans; b) sa anuleze o parte sau întreaga asistenţa acordată măsurii.Comisia va hotărî măsura corectoare ţinând seama de natura neregulii şi de existenta oricăror deficiente în sistemele de management şi control. (4) Orice suma plătită greşit trebuie returnată Comisiei de autoritatea definită la paragraful (9) din secţiunea a III-a. Dacă aceasta autoritate nu returnează suma datorată Comisiei, ţara beneficiara trebuie să ramburseze această sumă Comisiei. Dobânda aplicată conturilor pentru întârzierile de plată trebuie aplicată sumelor nereturnate, în conformitate cu regulile specificate în Reglementarea financiară care guvernează bugetul Comunităţii.  +  Secţiunea a IX-a Managementul (1) Comisia trebuie să ceara ţărilor beneficiare: a) sa stabilească începând cu data de 1 ianuarie 2000, dar în orice caz nu mai târziu de 1 ianuarie 2002, sistemele de management şi control care asigura:- implementarea corespunzătoare a asistenţei acordate prin acest memorandum de finanţare, în conformitate cu principiile unui management financiar solid;- separarea funcţiilor de management şi control;- ca declaraţiile de cheltuieli prezentate Comisiei sunt corecte şi provin dintr-un sistem contabil bazat pe documente justificative care sunt disponibile pentru verificare; b) sa verifice regulat ca măsurile finanţate de Comunitate au fost corect realizate; c) sa prevină neregulile şi sa ia măsuri împotriva acestora; d) sa recupereze orice sume pierdute ca rezultat al neregulilor sau neglijentei. (2) Sistemele de management şi control ale ţărilor beneficiare trebuie să furnizeze un sistem corespunzător de audituri, astfel cum este definit în apendicele A la anexa nr. III.4, pentru a permite în special:- regularizarea închiderii conturilor sintetice ale Comisiei cu înregistrările contabile şi cu documentele justificative de la diferitele niveluri administrative;- verificarea transferurilor fondurilor comunitare disponibile şi ale altor fonduri;- examinarea planurilor tehnice şi de finanţare ale proiectului, a rapoartelor de progres, procedurilor de licitaţie şi contractare la diferite niveluri administrative.  +  Secţiunea a X-a MonitorizareaŢările beneficiare şi Comisia vor asigura implementarea şi monitorizarea în conformitate cu următoarele prevederi: (1) Înfiinţarea comitetelor de monitorizare trebuie să aibă loc în urma unei înţelegeri între ţările beneficiare implicate şi Comisie. Autorităţile şi organismele desemnate de ţara beneficiara, Comisie şi, unde este cazul, de B.E.I. şi/sau alte instituţii cofinantatoare vor fi reprezentate în aceste comitete. Vor fi de asemenea reprezentate în astfel de comitete şi autorităţile regionale sau locale şi societăţile private, în cazul în care acestea au competenţa necesară pentru executarea unui proiect şi dacă sunt direct implicate în acest proiect. (2) Monitorizarea va fi facuta pe baza unor proceduri de raportare convenite în comun, de verificare prin sondaj şi, dacă este necesar, prin înfiinţarea unor comitete ad-hoc. Indicatorii se vor referi la caracterul specific al proiectului şi la obiectivele acestuia. Aceştia vor fi stabiliţi astfel încât sa arate stadiul atins în executarea măsurii în relaţie cu planul şi cu obiectivele propuse iniţial şi progresul realizat în domeniul managementului şi în alte probleme legate de acesta. (3) a) Pentru fiecare măsura coordonatorul naţional ISPA trebuie să înainteze Comisiei rapoarte de progres în ultimele 3 luni până la sfârşitul fiecărui an întreg de implementare. b) Pentru intalnirile comitetelor de monitorizare coordonatorul naţional ISPA trebuie să înainteze rapoarte de progres conform modelului standard furnizat de Comisie. Raportul trebuie să între în posesia Comisiei cu 15 zile lucrătoare înaintea intalnirii programate. (4) Pe baza rezultatelor monitorizarii şi ţinând seama de observaţiile comitetului de monitorizare, Comisia va ajusta sumele şi condiţiile de acordare a asistenţei aprobate iniţial, precum şi planul de finanţare prevăzut, dacă este necesar, la propunerea ţărilor beneficiare.Comisia va întocmi aranjamentele corespunzătoare pentru aceste modificări, în funcţie de natura şi de importanţa lor.  +  Secţiunea a XI-a Transparenta în adjudecarea contractelor (1) Procedura care trebuie urmată pentru acordarea contractelor de lucrări, achiziţii sau servicii va respecta principiile-cheie stabilite în titlul IX din Reglementarea financiară aplicabilă bugetului general al Uniunii Europene. (2) a) Participarea la procedurile de licitaţie trebuie să fie deschisă şi pe baze egale pentru toate persoanele fizice sau juridice pentru care este aplicabil tratatul şi tuturor persoanelor fizice sau juridice din ţările beneficiare ISPA.Prin urmare, se va cere ofertanţilor să îşi declare naţionalitatea şi să prezinte în sprijinul acesteia probe normal acceptate de propria legislaţie. b) În cazurile justificate corespunzător, cum ar fi cofinantarea de la instituţii financiare internaţionale, şi după o examinare facuta din timp de Comitetul de management ISPA, Comisia poate permite naţionalilor unor terţe tari sa participe la licitaţia pentru contracte. (3) a) Ţările beneficiare vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura o participare cat mai mare. Pentru aceasta şi când valoarea contractelor o cere, ele trebuie să asigure publicarea în avans a invitatiei de participare la licitaţie în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene şi în "Monitorul Oficial" din ţările beneficiare. b) Se vor elimina, de asemenea, orice practici discriminatorii şi specificăţii tehnice care pot sa limiteze participarea pe baze egale a tuturor persoanelor fizice sau juridice din ţările membre sau din ţările beneficiare. c) În plus informaţia trebuie lansata pe Internet într-o formă transparenta. (4) Procedurile detaliate privind licitaţiile şi contractele sunt stabilite în Sistemul descentralizat de implementare (DIS), manual înfiinţat pentru programul PHARE.  +  Secţiunea a XII-a Transparenta în contabilitate şi în rapoartele proiectelorŢara beneficiara trebuie să se asigure ca pentru măsura la care se referă memorandumul de finanţare toate organismele publice sau private implicate în managementul şi în implementarea operaţiunilor au fie un sistem separat de contabilitate, fie o codificare contabila adecvată a tuturor tranzacţiilor implicate, ceea ce va facilita verificarea de către Comisie şi de către autorităţile naţionale de control a cheltuielilor efectuate. De asemenea, trebuie să se asigure ca toate cheltuielile sunt corect atribuite proiectului în cauza.Autorităţile responsabile vor asigura accesul la toate documentele justificative cu privire la cheltuielile pentru fiecare proiect, pe o perioadă de 5 ani după efectuarea ultimei plati pentru proiectul respectiv.  +  Secţiunea a XIII-a Evaluarea ex-postPrin evaluarea ex-post se vor analiza atât utilizarea resurselor, cat şi randamentul şi eficienta asistenţei şi a impactului sau, precum şi factorii ce contribuie la succesul sau esecul implementarii măsurilor, realizarilor şi rezultatelor.După finalizarea măsurilor Comisia şi ţările beneficiare vor evalua modul în care acestea au fost îndeplinite, inclusiv randamentul şi eficienta utilizării resurselor. Evaluarea va cuprinde şi impactul real al implementarii lor pentru a se stabili dacă obiectivele iniţiale au fost atinse. Printre altele, aceasta evaluare se va referi şi la contribuţia măsurilor la implementarea politicilor Comunităţii în domeniul mediului sau contribuţia acestora la politicile privind reţeaua transeuropeana extinsă şi transportul în comun. De asemenea, ele vor evalua şi impactul măsurilor asupra mediului.  +  Anexa 3.2PREVEDERIprivind eligibilitatea cheltuielilor pentrumăsurile finanţate prin ISPA  +  Secţiunea I Domeniul cheltuielilorISPA acorda asistenţa pentru următoarele măsuri:1. proiecte de mediu care dau posibilitatea ţărilor beneficiare să se alinieze la cerinţele legilor Comunităţii privind protecţia mediului şi la obiectivele Parteneriatului de Aderare;2. proiectele de infrastructura în transport, care promovează o mobilitate susţinută, şi, în particular, cele care constituie proiecte de interes comun în baza criteriilor Deciziei C.E. nr. 1692/96*2) şi cele care permit ţărilor beneficiare să se conformeze obiectivelor Parteneriatului de Aderare; acesta include interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale la reţelele transeuropene şi accesul la aceste reţele;3. studii preliminare, evaluări şi măsuri de asistenţa tehnica, inclusiv acţiunile de informare şi publicitate legate de proiectele eligibile. Acestea includ asistenţa tehnica şi administrativă în beneficiul mutual al Comisiei şi al ţărilor beneficiare, care nu sunt în mod normal în sarcina administraţiei publice naţionale, acoperind identificarea, pregătirea, managementul, monitorizarea, auditul şi supervizarea proiectelor.Regulile specificate în secţiunile II-XII de mai jos, referitoare la proiectele menţionate la pct. 1 şi 2 de mai sus, sunt totuşi aplicate prin analogie şi deciziilor pentru proiectele menţionate la pct. 3.------------*2) Decizia C.E. nr. 1692/96 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 1996 privind directivele Comunităţii pentru dezvoltarea reţelei de transport transeuropean.  +  Secţiunea a II-a Definiţii şi concepte de baza1. Conceptul de proiect, etape ale proiectului şi grupurile de proiecteÎn scopul prevăzut de acest document se vor aplica următoarele definiţii: a) un proiect reprezintă o serie de lucrări indivizibile economic în scopul atingerii unei funcţii tehnice precise şi cu un scop clar identificat; b) o etapa independenta tehnic şi financiar reprezintă o etapa care poate fi identificata ca operationala în întregul său.O etapa poate acoperi, de asemenea, studiile preliminare, de fezabilitate sau tehnice necesare pentru îndeplinirea unui proiect; c) pot fi grupate proiectele care îndeplinesc următoarele condiţii:- trebuie să fie localizate pe acelaşi curs de apa sau în aceeaşi arie de captare ori să fie situate de-a lungul aceluiaşi coridor de transport;- trebuie cuprinse în acelaşi plan global privind cursul de apa sau aria de captare ori coridorul, în scopuri bine identificate;- trebuie supervizate de un organism responsabil cu coordonarea şi monitorizarea grupului de proiecte, în cazurile în care proiectele sunt derulate de autorităţi competente diferite.2. Organismul responsabil cu implementarea a) Pentru proiectele finanţate prin ISPA organismul responsabil cu implementarea este organismul responsabil cu licitaţiile şi contractările. Acest organism este specificat în pct. 3 din anexa nr. I la memorandumul de finanţare.Ca o consecinţa, orice schimbare a organismului responsabil cu implementarea unui proiect trebuie să fie aprobată de Comisie printr-un memorandum de finanţare. b) În mod normal prin acest organism se înţelege beneficiarul final al asistenţei acordate prin ISPA. Numai acest organism efectuează cheltuieli eligibile. c) Totuşi acest organism poate delega implementarea altui organism care poate, de asemenea, să efectueze cheltuieli eligibile. În asemenea cazuri Comisia trebuie informată despre tipul delegarilor propuse şi trebuie să primească o copie de pe documentele relevante.3. Conceptul de administraţie publicăAdministraţia publică poate cuprinde următoarele trei niveluri de guvernamant:- organisme de guvernamant centrale (nivel naţional);- organisme de guvernamant regionale;- organisme de guvernamant locale.În plus, acest concept poate include şi organismele a căror activitate poate intra într-un cadru legal sau administrativ, în virtutea faptului ca sunt privite ca echivalent al unor organisme publice.4. Implementarea şi perioada de implementare a unui proiect a) Implementarea unui proiect cuprinde toate etapele de la planificarea preliminară (incluzând studiul variantelor) până la finalizarea proiectului aprobat şi până la măsurile de publicitate pentru un proiect finanţat. b) Memorandumul de finanţare se poate aplica uneia sau mai multor etape menţionate mai sus. c) Perioada de implementare a proiectului reprezintă, ca regula generală, perioada necesară pentru finalizarea etapelor sus-menţionate până în momentul în care proiectul devine complet operational şi obiectivul fizic descris în memorandumul de finanţare a fost finalizat/definitivat.5. Evidenta documentelor şi transparentaOrice cheltuiala declarata Comisiei trebuie să se bazeze pe înţelegeri legale obligatorii şi/sau pe documente. Este imperativa existenta unei evidente documentare corespunzătoare.În scopul maximizării transparenţei şi pentru a permite controlul Comisiei şi/sau al autorităţii naţionale competente de control financiar asupra cheltuielilor, fiecare ţara beneficiara trebuie să se asigure ca orice organism implicat în managementul şi implementarea proiectelor a stabilit o evidenţa contabilă separată referitoare la proiectul descris în memorandumul de finanţare.6. CheltuieliCheltuielile trebuie raportate la plăţile certificate şi făcute efectiv de organismul responsabil cu implementarea, susţinute de facturi plătite sau de documente contabile cu valoare probativa echivalenta.Documentul contabil cu valoare probativa echivalenta reprezintă orice document transmis de autoritatea definită la pct. 2 din aceasta secţiune pentru a demonstra ca intrările contabile oferă o imagine adevarata şi corecta a tranzacţiilor reale implicate, în concordanta cu practicile contabile standard. Este necesară o aprobare prealabilă a Comisiei atunci când se folosesc documente contabile cu valoare probativa echivalenta.  +  Secţiunea a III-a Principalele categorii de cheltuieli eligibileCa regula generală, cheltuielile legate de:- studiile de fezabilitate;- planific