ORDIN nr. 1.754 din 18 decembrie 2002privind stabilirea baremului lunar pentru impunerea veniturilor din salarii şi pensii, a actualizării sumelor fixe, precum şi a baremului anual pentru calculul plăţilor anticipate cu titlu de impozit pentru anul fiscal 2003, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 493/2002, cu modificările şi completările ulterioare
EMITENT
  • MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 947 din 23 decembrie 2002



    În temeiul prevederilor art. 8 alin. (3), ale art. 13 alin. (2), (3), (4) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 493/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:  +  Articolul 1Pentru determinarea impozitului lunar pe veniturile din salarii şi pensii, definite la art. 22, 23 şi 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 493/2002, cu modificările şi completările ulterioare, realizate în anul 2003, se stabileşte următorul barem lunar:
         
      Venitul lunar impozabil (lei)Impozitul lunar (lei)
      până la 2.100.00018%
      2.100.001-5.200.000378.000 + 23% pentru ceea ce depăşeşte suma de 2.100.000 lei
      5.200.001-8.300.0001.091.000 + 28% pentru ceea ce depăşeşte suma de 5.200.000 lei
      8.300.001-11.600.0001.959.000 + 34% pentru ceea ce depăşeşte suma de 8.300.000 lei
      peste 11.600.0003.081.000 + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 11.600.000 lei
     +  Articolul 2 (1) Prin venituri realizate în anul 2003 se înţelege orice suma primită sub forma de salarii sau de pensii începând cu luna ianuarie 2003, cu excepţia plăţilor reprezentând lichidarea pe luna decembrie 2002, care sunt considerate venituri realizate în anul 2002. (2) Baza de calcul a venitului supus impozitului se calculează prin rotunjire la 1.000 lei în favoarea contribuabilului.  +  Articolul 3Începând cu data de 1 ianuarie 2003 sumele fixe prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 493/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează: a) deducerea personală de baza prevăzută la art. 12 alin. (2) este de 1.800.000 lei pe luna; b) suma neimpozabila reprezentând contravaloarea darurilor acordate copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia zilei de 1 iunie şi a sarbatorilor Craciunului sau a altor sarbatori similare, specifice altor culte religioase recunoscute de lege, precum şi angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, pentru fiecare persoana şi eveniment, prevăzută la art. 5 lit. b), este de 1.100.000 lei; c) suma fixa neimpozabila lunară pentru veniturile din pensii, prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) şi la art. 44 alin. (1) şi (4), este de 5.700.000 lei; d) suma neimpozabila pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc şi din premii, în bani şi/sau în natura, prevăzute la art. 39, pentru fiecare câştig realizat, de la acelaşi organizator sau plătitor, într-o singura zi, este de 6.800.000 lei inclusiv.  +  Articolul 4Baremul anual pentru stabilirea impozitului reprezentând plati anticipate cu titlu de impozit pentru anul fiscal 2003, potrivit art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001, este următorul:
         
      Venitul anual impozabil (lei)Impozitul anual (lei)
      până la 25.200.00018%
      25.200.001-62.400.0004.536.000 + 23% pentru ceea ce depăşeşte suma de 25.200.000 lei
      62.400.001-99.600.00013.092.000 + 28% pentru ceea ce depăşeşte suma de 62.400.000 lei
      99.600.001-139.200.00023.508.000 + 34% pentru ceea ce depăşeşte suma de 99.600.000 lei
      peste 139.200.00036.972.000 + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 139.200.000 lei
     +  Articolul 5Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 18 decembrie 2002.Nr. 1.754.-------------------