HOTĂRÂRE nr. 498 din 16 mai 2002privind transferul pachetului integral de acţiuni al Societăţii Comerciale "Uzina Electrica Gura Barza" - S.A. în proprietatea privată a municipiului Brad, judeţul Hunedoara
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002



    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (2) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, cu modificările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se aprobă transferul cu titlu gratuit al pachetului integral de acţiuni din capitalul social al Societăţii Comerciale "Uzina Electrica Gura Barza" - S.A., operator de servicii publice de gospodărie comunală, reprezentând un număr de 26.562 acţiuni nominative în valoare de 100.000 lei fiecare, din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Industriei şi Resurselor în proprietatea privată a municipiului Brad şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brad, judeţul Hunedoara.  +  Articolul 2 (1) Municipiul Brad exercita prin consiliul local toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar la Societatea Comercială "Uzina Electrica Gura Barza" - S.A. (2) Reprezentanţii municipiului Brad în Adunarea generală a acţionarilor Societăţii Comerciale "Uzina Electrica Gura Barza" - S.A. sunt numiţi şi revocaţi prin hotărâre a consiliului local, iar membrii consiliului de administraţie sunt numiţi şi revocaţi prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor. (3) Atribuţiile Adunării generale a acţionarilor Societăţii Comerciale "Uzina Electrica Gura Barza" - S.A. şi ale consiliului de administraţie sunt prevăzute în statutul cuprins în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.094/2001 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Uzina Electrica Gura Barza" - S.A. prin reorganizarea unor activităţi din cadrul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A.  +  Articolul 3Predarea-preluarea pachetului de acţiuni transferat potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 4Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.094/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 noiembrie 2001, se modifica în mod corespunzător.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul administraţiei publice,Octav CozmancaMinistrul industriei şi resurselor,Dan Ioan PopescuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu--------