Norme metodologice pentru depozitarea cerealelor
HOTĂRÂRE nr. 1.113 din 9 noiembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea Fondului de garantare pe
Nu mai este în vigoare. Act care nu mai este în vigoare.
Pe scurt
- Identificator
- Hotărâre nr. 1113/2001
- Tip act
- Hotărâre
- Emitent
- Guvernul
- Data adoptării
- 9 noiembrie 2001
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- agriculture rural, public finance
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- H3:suffered whole-act invalidation (ABROGAT DE) from act 39913 (OUG 141 17/10/2002)
- H2:whole-act invalidation induced by act 39913 (ABROGA PE)
- H2:whole-act invalidation induced by act 109732 (ABROGA PE)
- H2:whole-act invalidation induced by act 109733 (ABROGA PE)
Ce acte au modificat acest act
Modificările pe care le-a suferit acest act, în ordinea în care au apărut.
- Abrogat de: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 141 din 17 octombrie 2002 (*actualizată*) privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit (actualizată până la data de 26 mai 2014*) — 17 octombrie 2002 — abrogare totală
Cuprins pe articole
- Articolul UNIC
- Capitolul 1
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Capitolul 2
- Articolul 4
- Articolul 5
- Articolul 6
- Articolul 7
- Articolul 8
- Articolul 9
- Articolul 10
- Articolul 11
- Articolul 12
- Articolul 13
- Articolul 14
- Articolul 15
- Articolul 16
- Articolul 17
- Articolul 18
- Articolul 19
- Articolul 20
- Articolul 21
- Articolul 22
- Articolul 23
- Articolul 24
- Articolul 25
- Articolul 26
- Articolul 27
- Articolul 28
- Capitolul 3
- Articolul 29
- Articolul 30
- Articolul 31
- Articolul 32
- Articolul 33
- Articolul 34
- Articolul 35
- Articolul 36
- Articolul 37
- Articolul 38
- Articolul 39
- Capitolul 4
- Articolul 40
- Articolul 41
- Articolul 42
- Articolul 43
- Articolul 44
- Articolul 45
- Articolul 46
- Articolul 47
- Articolul 48
- Articolul 49
- Articolul 50
- Articolul 51
- Articolul 52
- Articolul 53
- Articolul 54
- Articolul 55
- Articolul 56
- Articolul 57
- Articolul 58
- Articolul 59
- Articolul 60
- Articolul 61
- Articolul 62
- Articolul 63
- Articolul 64
- Articolul 65
- Articolul 66
- Articolul 67
- Articolul 68
- Capitolul 5
- Articolul 69
- Articolul 70
- Articolul 71
- Articolul 72
- Articolul 73
- Articolul 74
- Articolul 75
- Articolul 76
- Articolul 77
- Articolul 78
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 205.998 caractere). Vezi documentul integral.
HOTĂRÂRE nr. 1.113 din 9 noiembrie 2001privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit şi pentru stabilirea contravenţiilor şi a modului de sancţionare a acestora
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 27 noiembrie 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 35 şi 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată şi modificată prin Legea nr. 39/2001,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul UNICSe aprobă Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit şi pentru stabilirea contravenţiilor şi a modului de sancţionare a acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:────────────────Ministrul agriculturii,alimentaţiei şi pădurilor,Ilie SârbuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuBucureşti, 9 noiembrie 2001.Nr. 1.113. + Anexa 1 NORME METODOLOGICEpentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000privind reglementarea depozitării cerealelor şiseminţelor oleaginoase, regimul certificatelor dedepozit pentru acestea, precum şi constituireaFondului de garantare pentru certificatele dedepozit şi pentru stabilirea contravenţiilor şi amodului de sancţionare a acestora + Capitolul 1 Dispoziţii generale + Articolul 1 (1) Comisia de licenţiere a depozitelor, prevăzută la art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionează în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, denumit în continuare minister de resort. (2) Comisia de licenţiere a depozitelor, denumita în continuare Comisie, este organism de specialitate cu atribuţii specifice privind administrarea, reglementarea depozitării cerealelor şi seminţelor oleaginoase şi a regimului certificatelor de depozit, precum şi verificarea şi certificarea condiţiilor tehnice şi financiare în vederea licenţierii depozitelor de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase. (3) Între sesiunile Comisiei desfăşurarea activităţii este asigurată de un serviciu tehnic de specialitate din cadrul ministerului de resort, numit prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. + Articolul 2 (1) Componenta Comisiei se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei. (2) Comisia este formată din reprezentanţi ai ministerului de resort, funcţionari publici, numiţi prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, şi din reprezentanţi nominalizaţi de organizaţiile unităţilor de depozitare care contribuie financiar la constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit. (3) Comisia este formată din 15 persoane şi este condusă de un preşedinte şi un vicepreşedinte. (4) În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 56/2000, verificarea şi certificarea condiţiilor tehnice şi financiare pentru licenţierea depozitelor se realizează de către inspectori autorizaţi de ministerul de resort. + Articolul 3Serviciul tehnic de specialitate are următoarele atribuţii: a) implementează reglementările privind depozitarea cerealelor şi a seminţelor oleaginoase şi regimul certificatelor de depozit pentru acestea; b) elaborează şi înaintează spre aprobare ministerului de resort Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice; c) participa la elaborarea actelor normative care se referă la activitatea de licenţiere a depozitelor; d) elaborează şi supune spre aprobare ministerului de resort instrucţiuni şi norme de licenţiere şi inspecţie a depozitelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice; e) analizează documentaţia depusa de depozitari în vederea licenţierii, precum şi rapoartele inspectorilor elaborate în acest sens; f) eliberează licenţa de depozit; g) suspenda, anulează sau revoca licenţele de depozit, în conformitate cu prevederile legii şi ale prezentelor norme metodologice; h) supune spre aprobare cuantumul taxei pentru licenţierea depozitelor destinate acoperirii cheltuielilor normale pentru emiterea licenţei, prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului finanţelor publice; i) autorizează inspectorii specializaţi pentru controlul activităţilor de licenţiere a depozitarilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice; j) instruieşte periodic inspectorii autorizaţi pentru controlul activităţilor de licenţiere a depozitarilor; k) comanda, prin intermediul ministerului de resort, la solicitarea depozitarilor licenţiaţi, certificatele de depozit la unităţile statului abilitate în acest sens; l) înregistrează certificatele de depozit într-un registru unic, denumit Registrul centralizat al certificatelor de depozit, care este la dispoziţia unui birou creat în cadrul Comisiei; m) supune spre deliberare conducerii ministerului de resort contestaţiile depozitarilor, deponenţilor şi ale creditorilor gajişti, împotriva deciziilor luate de Comisie şi de inspectorii autorizaţi. + Capitolul 2 Licenţierea depozitarului + Secţiunea 1 Dispoziţii generale + Articolul 4Depozitarul care solicita licenţa de depozit trebuie să depună la Comisie o cerere scrisă de eliberare a licenţei de depozit, împreună cu următoarele documente, în copie legalizată: a) actul constitutiv sau statutul societăţii comerciale a depozitarului; b) certificatul de înmatriculare al depozitarului, emis de oficiul registrului comerţului; c) titlul de proprietate şi/sau actul de concesiune asupra terenului construit şi de incinta; d) ultimul bilanţ contabil avizat de direcţia generală a finanţelor publice judeţeana sau a municipiului Bucureşti şi declaraţie de impozit pe profit, din care să rezulte ca activitatea depozitarului este profitabilă (în cazul unităţilor nou-înfiinţate nu sunt necesare); e) documentele de proprietate asupra depozitului sau depozitelor pentru care se cere licenţierea; f) dovada că are capacitatea de depozitare de minimum 3.000 tone; g) declaraţia privind sediul depozitului, localizarea acestuia, precum şi capacitatea de depozitare şi de încărcare-descărcare; h) declaraţia privind caracteristicile tehnice ale depozitului, descrierea amănunţită a tuturor operaţiunilor din fluxul tehnologic, modul în care sunt verificaţi şi controlaţi parametrii tehnologici, precum şi utilajele şi instalaţiile tehnologice; i) planul de situaţie în secţiune orizontala, cu amplasarea celulelor depozitului pentru care se solicita licenţiere; j) contractul de munca şi/sau de prestări de servicii cu cel puţin un agent gradator, autorizat cu licenţa de agent gradator; k) documente care să ateste verificarea periodică metrologică anuala a aparatelor de măsura; l) contractul de asigurare şi dovada plăţii primelor de asigurare aferente poliţelor de asigurare plătite integral, valabile pentru spaţiile pentru care se solicita licenţierea depozitelor şi pentru cerealele şi seminţele oleaginoase care vor fi depozitate în spaţiile licenţiate; m) dovada plăţii taxei de licenţiere; n) autorizaţia fitosanitara de funcţionare a depozitului pentru care se solicita licenţa de depozit, eliberată de direcţia de carantina fitosanitara judeţeana sau a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorială se afla depozitul respectiv, care se reînnoieşte conform reglementărilor în vigoare; o) autorizaţia de protecţie a muncii; p) autorizaţia privind paza contra incendiilor; q) autorizaţia de mediu; r) contractul de munca şi/sau de prestări de servicii cu personal de specialitate calificat - laboranţi, gestionari, operatori, silozari -, care să asigure în condiţii corespunzătoare recepţionarea şi livrarea cantitativă şi calitativă a cerealelor şi seminţelor oleaginoase depozitate, precum şi o buna stare de conservare a acestora pe perioada depozitării, în conformitate cu legislaţia în vigoare. + Articolul 5Prin cererea de eliberare a licenţei de depozit depozitarul se angajează să respecte toate prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale prezentelor norme metodologice. + Articolul 6Depozitarul solicita distinct licenţa pentru fiecare depozit. + Articolul 7 (1) În cazul în care dosarul este incomplet Comisia comunica în scris depozitarului, în termen de 10 zile de la data înregistrării cererii, lista cuprinzând documentele care lipsesc. (2) Depozitarul este obligat să completeze dosarul cu documentele indicate de Comisie în termen de 10 zile de la data primirii înştiinţării. (3) În cazul în care depozitarul nu depune documentaţia solicitată în termenul prevăzut la alin. (2), Comisia respinge cererea motivat, comunicând-o depozitarului în termen de 10 zile. + Secţiunea a 2-a Condiţii tehnice pentru licenţierea depozitarului + Articolul 8Incinta depozitului pentru care se face cererea de licenţiere trebuie să aibă gard de protecţie. + Articolul 9Depozitul trebuie să fie conectat la reţeaua de alimentare cu energie electrica şi cu apa potabilă. + Articolul 10 (1) Intrarea/ieşirea în/din incinta depozitului se face pe o singura cale de acces specifica mijlocului de transport. De-a lungul caii de acces trebuie să existe următoarele: a) cabina de poarta; b) rampa de prelevare a probelor pentru determinarea calităţii produselor aduse cu mijloace de transport; c) dispozitiv de alarma antiefracţie şi incendiu; d) încăpere destinată persoanelor care predau sau preiau produse; e) materiale pentru paza şi stingerea incendiilor; f) echipamente pentru determinarea cantităţilor de produse intrate sau ieşite în/din depozit, precum şi pod-basculă pentru cântăriri, cu excepţia caii navale şi a caii ferate; g) indicatoare de orientare în incinta depozitului. (2) În termen de maximum 6 luni de la licenţiere depozitele vor fi dotate cu echipamente hardware şi software de aplicaţie, necesare pentru evidenta electronica a certificatelor de depozit şi pentru o conectare în timp real cu Registrul centralizat al certificatelor de depozit. + Articolul 11Depozitul trebuie să aibă următoarele puncte de lucru: a) încăpere pentru determinări cantitative ale cerealelor şi seminţelor oleaginoase; b) laborator pentru gradarea cerealelor şi seminţelor oleaginoase; c) spaţii tehnologice pentru următoarele operaţiuni:(i) descărcarea mijloacelor de transport;(ii) încărcarea mijloacelor de transport;(iii) manipulări interioare;(iv) depozitare pe termen lung;(v) depozitarea subproduselor rezultate din condiţionare;(vi) adăpostirea utilajelor mobile; d) spaţii cu utilaje pentru condiţionarea cerealelor şi seminţelor oleaginoase aduse la depozit; e) spaţii cu linii tehnologice de transport al produselor în/din depozit; f) magazii pentru substanţe chimice; g) rezervoare pentru combustibili lichizi; h) rezervor de apă. + Articolul 12 (1) Laboratorul pentru gradarea cerealelor şi seminţelor oleaginoase trebuie să fie dotat cu: a) instrumente de prelevare a probelor; b) recipiente pentru colectarea probelor; c) instrumente pentru divizarea şi omogenizarea probelor de laborator; d) instrumente şi aparatura necesare pentru determinarea factorilor de gradare; e) instrumente, instalaţii şi aparatura pentru determinarea factorilor de gradare suplimentari şi speciali; f) documentaţie normativă, specifica pentru reglementarea metodelor şi a modului de lucru, în ceea ce priveşte activitatea de gradare; g) panou special pentru afişarea condiţiilor şi factorilor de gradare şi a listei anuale cuprinzând soiurile de grâu, orz şi orzoaica omologate şi aflate în cultura în România; h) încăpere special amenajată şi destinată păstrării probelor, probelor-martor şi de litigiu. (2) Punctul de determinare cantitativă a cerealelor şi seminţelor oleaginoase trebuie să fie dotat cu: a) echipamente autorizate conform legii pentru determinarea cantităţii; b) seturi de documente specifice pentru atestarea cantităţii de cereale şi de seminţe oleaginoase. (3) Punctele de descărcare şi de preluare a cerealelor şi seminţelor oleaginoase trebuie să fie dotate cu: a) buncăre special amenajate pentru descărcarea cerealelor şi seminţelor oleaginoase; b) dispozitiv hidraulic sau planuri înclinate pentru descărcarea mijloacelor de transport; c) relee de utilaje şi instalaţii tehnologice pentru preluarea şi transportul cerealelor şi al seminţelor oleaginoase în spaţiile de depozitare. (4) Punctele de încărcare a mijloacelor de transport trebuie să fie dotate, după caz, cu: a) tubulatura de scurgere la exterior prin cădere libera; b) mijloace mecanice cu snec şi/sau banda transportoare; c) mijloace auto cu cupe; d) sisteme vacuumatice de încărcare/descărcare şi de transport. + Articolul 13 (1) Spaţiile tehnologice pentru condiţionare exterioară trebuie să fie dotate cu: a) echipamente pentru separarea corpurilor străine; b) echipamente de protecţie împotriva poluării cu praf; c) instalaţii de uscare. (2) Spaţiile tehnologice pentru depozitare temporară şi manipulări exterioare trebuie să aibă cel puţin una dintre următoarele dotări: a) platforma betonată; b) şoproane tehnologice; c) drumuri de acces. (3) Spaţiile tehnologice pentru manipulări, operaţiuni interioare şi depozitare trebuie să fie dotate în funcţie de tipul depozitului, vertical sau orizontal, şi să îndeplinească, după caz, următoarele condiţii: a) să fie construite din materiale specifice, respectiv: cărămidă, beton armat sau panouri metalice, tencuite sau sclivisite, care să împiedice pătrunderea apei din precipitaţii; b) să fie dotate cu puncte de descărcare şi preluare şi cu instalaţii specifice pentru transportul cerealelor şi seminţelor oleaginoase în interior; c) să fie dotate cu utilaje tehnologice pentru condiţionare, reducerea umidităţii, aerare activa, combaterea infestării şi reducerea nivelului de praf; d) să fie dotate cu dispozitive de protecţie la căile de acces în interior, respectiv încuietori de siguranţa la uşi, şi cu geamuri şi grilaje la ferestre; e) să fie racordate la reţeaua de alimentare cu energie electrica şi la reţeaua de protecţie împotriva incendiilor; f) să fie dotate cu o pista betonată de jur-împrejur; g) să fie prevăzute cu plăcute de identificare; h) să fie dotate cu aparatura şi instalaţii pentru controlul şi urmărirea evoluţiei calităţii şi stării de conservare pe perioada depozitării; i) spaţiile de depozitare plane (magaziile) să fie dotate cu instalaţii de aerare activa. (4) Spaţiile tehnologice pentru depozitarea subproduselor rezultate din condiţionare trebuie să fie compuse din incinte acoperite şi izolate de mediul ambiant, conform reglementărilor de mediu în vigoare şi normelor privind paza şi stingerea incendiilor. (5) Magaziile pentru substanţe chimice, rezervoarele pentru substanţe combustibile lichide şi rezervoarele de apa trebuie să fie dotate conform reglementărilor de mediu şi normelor privind paza şi stingerea incendiilor. + Articolul 14Depozitarul asigura conservarea integrităţii contraprobelor sau probelor-martor de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase, precum şi a probelor de litigiu pe toată perioada depozitării, precum şi încă 30 de zile după data livrării mărfii. + Secţiunea a 3-a Condiţii financiare pentru licenţierea depozitarului + Articolul 15Depozitarul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii financiare: a) să facă dovada că în ultimii 2 ani a încheiat activitatea cu profit (în cazul unităţilor nou-înfiinţate nu este necesar); b) să aibă capital social propriu de minimum 300.000 lei/tona pentru depozitul pentru care solicita licenţierea. Actualizarea valorii minime a capitalului social se va stabili în funcţie de rata inflaţiei, comunicată de Institutul Naţional de Statistica, prin ordin comun al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului finanţelor publice; c) să prezinte o scrisoare de bonitate bancară eliberată de banca comercială la care depozitarul are deschise conturile, în care să fie prezentaţi următorii indicatori: cifra de afaceri, lichiditate, solvabilitate şi rata rentabilităţii financiare, rezultaţi din ultimul bilanţ contabil anual şi din ultima balanţa de verificare, încheiate de societatea comercială; d) să prezinte dovada că nu are plăţi restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale; la solicitarea depozitarilor direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor certifica situaţia privind plăţile restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale; e) să facă dovada cesionării către ministerul de resort a poliţelor de asigurare pentru spaţiile pentru care solicita licenţierea şi pentru cerealele şi seminţele oleaginoase care sunt depozitate în spaţiile licenţiate. + Secţiunea a 4-a Licenţa de depozit + Articolul 16 (1) În vederea acordării licenţei de depozit Comisia, prin intermediul inspectorilor autorizaţi, verifica la faţa locului îndeplinirea condiţiilor tehnice pentru depozitare, conform instrucţiunilor şi normelor de licenţiere şi inspecţie a depozitelor, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. (2) Verificarea condiţiilor financiare se face pe baza documentelor prezentate în dosarul de licenţiere la sediul Comisiei. + Articolul 17Depozitarul este obligat să asigure inspectorilor autorizaţi accesul în incinta spaţiilor de depozitare şi să pună la dispoziţie documentele necesare în vederea acordării licenţei. + Articolul 18 (1) Comisia analizează dosarul cuprinzând cererea de eliberare a licenţei de depozit şi documentaţia aferentă depusa de depozitar, precum şi rapoartele inspectorilor autorizaţi. (2) În termen de 30 de zile de la data furnizării documentelor complete Comisia se va pronunţa cu privire la admiterea sau la respingerea cererii de eliberare a licenţei de depozit. (3) În cazul îndeplinirii condiţiilor tehnice şi financiare de depozitare Comisia admite cererea de licenţiere şi eliberează licenţa de depozit. (4) În cazul în care nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de prezentele norme metodologice, Comisia respinge cererea de eliberare a licenţei de depozit prin decizie motivată şi înştiinţează depozitarul în scris despre aceasta. + Articolul 19 (1) Depozitarul poate contesta decizia de respingere a cererii de eliberare a licenţei de depozit, în termen de 10 zile de la primirea comunicării. (2) Contestaţia motivată se va depune la Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care este obligat să o analizeze şi, în termen de 10 zile, să comunice decizia petentului. + Articolul 20În cazul în care unui depozitar i-a fost respinsă definitiv cererea de eliberare a licenţei de depozit, acesta se poate adresa cu o noua cerere după ce a luat măsurile de remediere a deficienţelor tehnice constatate de Comisie şi face dovada de îmbunătăţire a condiţiilor financiare. + Articolul 21Depozitarul este obligat să comunice ministerului de resort, în termen de 10 zile, orice modificare a condiţiilor în care i-a fost eliberată licenţa de depozit, precum şi orice situaţie care poate conduce la imposibilitatea continuării activităţii în condiţiile în care a fost licenţiat. + Articolul 22Depozitarul poate renunţa în mod voluntar la licenţa de depozit şi la efectele produse de aceasta, după lichidarea stocurilor de cereale şi seminţe oleaginoase angajate cu certificate de depozit, printr-o cerere scrisă adresată Comisiei. + Articolul 23 (1) Depozitarul poate solicita extinderea sau restrângerea licenţei de depozit, în cazul în care doreşte o extindere sau restrângere a capacităţii de depozitare pentru care a fost licenţiat. (2) În caz de extindere a capacităţii de depozitare depozitarul solicita printr-o cerere acordarea unei licenţe de depozit pentru capacitatea de depozitare suplimentară, urmând procedura iniţială. (3) În caz de restrângere a capacităţii de depozitare pentru care a fost licenţiat un depozitar, acesta solicita printr-o cerere eliberarea unei noi licenţe de depozit. Eliberarea noii licenţe de depozit se va face simultan cu revocarea celei vechi. + Articolul 24 (1) Licenţa de depozit, al carei model este prezentat în anexa nr. 1, se acorda pentru o perioada de 5 ani de la data emiterii ei pentru fiecare depozit, iar anual, înaintea campaniei de recoltare a cerealelor, se fac verificări obligatorii de către inspectorii autorizaţi. (2) Comisia are obligaţia de a deschide un registru de evidenta pentru licenţele de depozit eliberate, suspendate, revocate, anulate sau expirate. (3) Comisia are obligaţia de a verifica prin inspectorii autorizaţi, cel puţin o data pe semestru, menţinerea condiţiilor impuse la acordarea licenţei. + Articolul 25Depozitarul care dispune de o licenţa de depozit eliberată de Comisie este obligat să o afişeze într-un loc vizibil în spaţiile destinate relaţiei cu publicul, la sediul depozitului licenţiat. + Articolul 26Depozitele pentru care un depozitar a primit licenţa de depozit vor fi utilizate în mod exclusiv pentru desfăşurarea activităţii de depozitare a cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase, conform prevederilor prezentelor norme metodologice. + Articolul 27 (1) Cu 60 de zile înainte de expirarea valabilităţii licenţei de depozit depozitarul poate solicita prelungirea acesteia pentru unul sau mai mulţi ani, fără a depăşi maximum 3 ani. (2) Prelungirea licenţei de depozit se face numai după verificarea condiţiilor tehnice şi financiare, conform prevederilor prezentelor norme metodologice. + Articolul 28 (1) În caz de pierdere, distrugere sau furt al licenţei de depozit depozitarul poate solicita Comisiei eliberarea unui duplicat al acesteia. (2) Duplicatul licenţei de depozit se eliberează pe baza unei cereri şi a declaraţiei pe propria răspundere, referitoare la împrejurarea în care s-a produs pierderea, distrugerea sau furtul acesteia, în termen de 30 de zile de la data la care s-a făcut publica în doua ziare de circulaţie naţională pierderea, distrugerea sau furtul licenţei de depozit. + Capitolul 3 Suspendarea, anularea şi revocarea licenţei de depozit + Secţiunea 1 Dispoziţii generale + Articolul 29Licenţele de depozit se suspenda de Comisie în următoarele situaţii: a) depozitarul nu mai îndeplineşte condiţiile tehnice de licenţiere; b) se constata neîndeplinirea condiţiilor financiare care au stat la baza acordării licenţei de depozit, reprezentând o ameninţare pentru interesele deţinătorilor de certificate de depozit; c) depozitarul licenţiat nu a prelungit contractele de asigurare împotriva factorilor naturali şi de risc, prevăzute la art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 56/2000, cu modificările şi completările ulterioare; d) depozitarul comercializează cerealele şi seminţele oleaginoase depozitate în spaţiile licenţiate fără acordul deţinătorului de certificate de depozit; e) depozitarul nu păstrează cerealele şi seminţele oleaginoase pentru care s-au eliberat certificate de depozit în depozitele licenţiate; f) depozitarul nu furnizează toate informaţiile şi documentele cerute de inspectorii autorizaţi şi nu facilitează accesul acestora în toate încăperile/celulele depozitului licenţiat; g) neafişarea tarifului de depozitare practicat într-un loc vizibil, în spaţiile destinate relaţiilor cu publicul; h) refuzul nejustificat de a accepta cereale şi/sau seminţe oleaginoase până la capacitatea prevăzută în licenţa de depozit; i) depozitarul nu plăteşte cota către Fondul de garantare pentru certificatele de depozit. + Articolul 30 (1) Suspendarea licenţei de depozit se dispune atunci când una sau mai multe dintre condiţiile prevăzute la art. 29 au fost constatate pe baza de proces-verbal de către reprezentanţii Comisiei. (2) Suspendarea durează până la remedierea deficienţelor care au determinat-o, dar nu mai mult de 6 luni. + Articolul 31Licenţele de depozit se anulează în cazul transmiterii de date şi informaţii eronate privind respectarea condiţiilor tehnice şi/sau financiare. + Articolul 32Licenţele de depozit se revoca în următoarele condiţii: a) eliberarea unei noi licenţe de depozit pentru o capacitate de depozitare extinsă sau restrânsă; b) se declara deschisă procedura de faliment al depozitarului; c) depozitarul emite fără acoperire sau falsifica un certificat de depozit; d) depozitarul nu a remediat deficientele în termen de 6 luni de la suspendarea licenţei de depozit; e) eliberarea certificatelor de depozit pentru o cantitate de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase ce depăşeşte capacitatea de depozitare înscrisă în licenţa de depozit; f) depozitarul refuza livrarea cantităţii de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase înscrise în certificatul de depozit. Pentru cantităţile de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase a căror contravaloare este egala cu cheltuielile de depozitare neachitate nu reprezintă refuz; g) depozitarul nu mai are în posesie cerealele şi/sau seminţele oleaginoase conform datelor înscrise în certificatul de depozit şi pentru care a obţinut licenţa de depozit. + Articolul 33 (1) Decizia Comisiei de suspendare, revocare sau anulare a licenţei de depozit va fi motivată în scris şi notificată depozitarului. (2) Decizia de suspendare, revocare sau de anulare poate fi contestată de depozitar în termen de 10 zile de la notificare. (3) Contestaţia motivată se va depune la Comisie, care este obligată să o înainteze de îndată ministrului de resort, spre soluţionare. (4) Ministrul de resort se va pronunţa, în termen de 10 zile de la data primirii contestaţiei, cu privire la temeinicia acesteia. + Articolul 34 (1) Depozitarul are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la rămânerea definitiva a deciziei de suspendare, revocare sau anulare a licenţei de depozit, să predea licenţa de depozit Comisiei şi să afişeze aceasta decizie într-un loc vizibil în spaţiile destinate relaţiei cu publicul, la sediul depozitului care a fost licenţiat. (2) În caz de revocare depozitarul face o noua cerere de licenţiere şi, dacă se constata că nu mai subzistă cauzele care au condus la revocarea licenţei de depozit, Comisia eliberează o noua licenţa de depozit respectivului depozitar. (3) În cazul în care licenţa de depozit a fost anulată depozitarul nu mai poate face o noua cerere de eliberare a licenţei de depozit. + Secţiunea a 2-a Măsuri administrative ce pot fi iniţiate în cazul suspendării, anulării sau revocării licenţei de depozit + Articolul 35În cazul suspendării licenţei de depozit depozitarul este obligat să respecte şi să aducă la îndeplinire toate obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contractele încheiate cu deţinătorii de certificate de depozit. + Articolul 36Depozitarul a cărui licenţa de depozit este suspendată, anulată sau revocată, după caz, este obligat să anunţe, în termen de 7 zile, toţi deţinătorii de certificate eliberate de depozitarul respectiv. În acest caz deţinătorii certificatelor de depozit pot decide rezilierea unilaterala a contractelor de depozitare. + Secţiunea a 3-a Sancţiuni + Articolul 37Constituie contravenţii următoarele fapte: a) depozitarul nu mai îndeplineşte condiţiile tehnice de licenţiere; b) depozitarul care a fost licenţiat nu a prelungit contractele de asigurare împotriva factorilor naturali şi de risc pentru depozitul licenţiat; c) nerespectarea condiţiilor financiare prevăzute la art. 15 lit. b), care au stat la baza acordării licenţei de depozit; d) depozitarul comercializează cerealele şi seminţele oleaginoase depozitate fără acordul deţinătorului de certificat de depozit; e) depozitarul nu remite deţinătorului de certificate de depozit cerealele şi seminţele oleaginoase în aceeaşi cantitate şi calitate cu cele specificate în certificatul de depozit; f) depozitarul nu păstrează cerealele şi seminţele oleaginoase pentru care s-au eliberat certificate de depozit în depozitele licenţiate; g) depozitarul nu furnizează toate informaţiile şi documentele cerute de inspectorii autorizaţi şi nu permite accesul acestora în încăperile/celulele depozitului licenţiat; h) neafişarea tarifului de depozitare practicat la loc vizibil, în spaţiile destinate relaţiilor cu publicul, şi nepublicarea acestui tarif în doua ziare, dintre care unul de circulaţie naţională; i) refuzul nejustificat de a accepta cereale sau seminţe oleaginoase până la capacitatea prevăzută în licenţa de depozit; j) emiterea de certificate de depozit fără ca marfa să fie depozitată; k) emiterea certificatelor de depozit peste cantitatea sau calitatea cerealelor şi seminţelor oleaginoase aduse de deponenţi; l) manipularea cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase în scopul obţinerii unor partizi de produse cu calităţi superioare sau inferioare, fără acordul deţinătorului de certificat de depozit. + Articolul 38Contravenţiile prevăzute la art. 37 se sancţionează cu amenda, după cum urmează: a) de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. a), b), c) şi d); b) de la 15.000.000 lei la 40.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. e), f) şi g); c) de la 40.000.000 lei la 60.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. h); d) de la 60.000.000 lei la 80.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. i) şi j); e) de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. k) şi l). + Articolul 39Contravenţiilor prevăzute la art. 37 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. + Capitolul 4 Certificatul de depozit + Secţiunea 1 Cerinţele de emitere şi conţinutul certificatelor de depozit + Articolul 40 (1) Comisia este autoritatea ministerului de resort împuternicită să gestioneze certificatele de depozit. (2) Ministerul de resort, la solicitarea Comisiei, încheie contracte de furnizare în scopul achiziţionării certificatelor de depozit şi licenţelor de depozit, în conformitate cu prevederile legale privind achiziţiile publice. + Articolul 41 (1) Ministerul de resort va prelua certificatele de depozit tipărite pe baza de proces-verbal şi le va preda Comisiei. (2) Comisia preda certificatele de depozit necompletate depozitarilor, la cererea acestora, în baza licenţei de depozit, pe baza de proces-verbal. + Articolul 42Certificatul de depozit are doua părţi - certificatul şi talonul de gaj, care constituie titlu negociabil pentru garantarea creditelor. + Articolul 43Modelul certificatului de depozit este prezentat în anexa nr. 2. + Articolul 44 (1) Depozitarul eliberează certificate de depozit la cererea deponenţilor, pe baza contractului de depozitare încheiat cu aceştia, pentru o perioada de maximum un an. (2) Depozitarul este obligat să anuleze certificatele de depozit care sunt completate în mod necorespunzător. (3) Contractul de depozitare conţine condiţiile şi termenele de depozitare, valoarea iniţială a cerealelor şi a seminţelor oleaginoase depozitate, tarifele de depozitare, cantităţile şi calitatea produselor depozitate, drepturile şi obligaţiile părţilor. (4) Valoarea produselor depozitate se stabileşte prin acordul părţilor, în condiţiile legii. Valoarea stabilită şi înscrisă în contractul de depozitare va sta la baza contractelor de asigurare şi a cererilor de despăgubire. + Articolul 45 (1) Certificatul de depozit se eliberează pentru o cantitate de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase de minimum 5 tone. (2) După recepţionarea cantităţii de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase la depozit se pot emite, la cererea deponentului, mai multe certificate de depozit pe diviziuni ale cantităţii totale. + Articolul 46Depozitarul poate elibera certificate de depozit şi pentru cerealele şi/sau seminţele oleaginoase achiziţionate în nume propriu şi depozitate în spaţiile pentru care exista o licenţa de depozit, cu avizul unui inspector autorizat pentru controlul activităţilor de licenţiere. + Articolul 47Depozitarul este obligat să păstreze în condiţii de siguranţa toate certificatele de depozit neeliberate, să ţină o evidenta corecta şi completa a cantităţilor de cereale şi/sau de seminţe oleaginoase recepţionate, depozitate şi livrate. + Articolul 48Reprezentanţii Comisiei sau inspectorii autorizaţi sunt împuterniciţi să examineze toate registrele, evidentele, actele, documentele şi conturile depozitarului licenţiat. + Articolul 49La solicitarea expresă a ministerului de resort depozitarul licenţiat este obligat să transmită informări şi/sau rapoarte conform cererii acestuia. + Secţiunea a 2-a Înregistrarea certificatelor de depozit + Articolul 50Înregistrarea certificatelor de depozit se face într-un registru unic - Registrul centralizat al certificatelor de depozit, denumit în continuare Registru. + Articolul 51 (1) Registrul este gestionat de Comisie şi va fi actualizat permanent. (2) Comisia are în componenta un birou al Registrului. (3) Biroul are obligaţia să raporteze conducerii Comisiei schimbările privind gestiunea certificatelor şi să le actualizeze în Registru. + Articolul 52 (1) Registrul trebuie să cuprindă următoarele rubrici: a) numărul de intrare; b) numărul şi data eliberării licenţei de depozit; c) denumirea şi sediul depozitarului; d) numărul de înregistrare la registrul comerţului; e) capacitatea de depozitare pentru depozitul licenţiat şi adresa depozitului; f) numărul şi data prelungirii, suspendării, anulării sau revocării licenţei de depozit, dacă este cazul; g) seria şi numărul exemplarelor certificatelor de depozit predate depozitarului; h) seria şi numărul certificatelor de depozit returnate de depozitar. (2) Modelul Registrului este prezentat în anexa nr. 3. + Articolul 53Accesul creditorilor gajişti sau al altor persoane fizice şi juridice interesate la datele din Registru se face conform normelor emise de Comisie şi aprobate de ministrul de resort. + Articolul 54 (1) Depozitarii au obligaţia să transmită trimestrial, în vederea completării în Registru, numărul total, numărul şi seria certificatelor de depozit primite, din care numărul total, numărul şi seria certificatelor de depozit eliberate, completate greşit, anulate sau necompletate. (2) Depozitarii sunt obligaţi să ţină evidenta certificatelor eliberate, necompletate sau anulate într-un registru de evidenta a certificatelor de depozit. + Secţiunea a 3-a Regimul certificatelor de depozit + Articolul 55 (1) Certificatul de depozit poate fi tranzacţionat între deţinătorul acestuia şi un potenţial cumpărător prin bursele de mărfuri sau prin alte modalităţi prevăzute de lege. (2) Noul deţinător al certificatului de depozit, după plata contravalorii certificatului de depozit, va înscrie datele de identificare şi va semna în secţiunea destinată acestui scop din certificatul de depozit. În termen de 30 de zile noul proprietar va solicita depozitarului eliberarea unui nou certificat de depozit pe numele sau, în condiţiile contractului de depozitare încheiat de primul deţinător. + Articolul 56 (1) Certificatul de depozit poate servi la constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. (2) După încheierea contractului de creditare creditorul îşi va înscrie în certificatul de depozit datele de identificare, precum şi valoarea creditului, dobânda aferentă şi scadenta şi va semna împreună cu deţinătorul certificatului de depozit în secţiunea destinată acestui scop din certificatul de depozit. (3) Remiterea talonului de gaj creditorului reprezintă dovada constituirii gajului asupra certificatului de depozit în favoarea creditorului. (4) Creditorul trebuie să înştiinţeze depozitarul emitent al certificatului de depozit în termen de 5 zile de la constituirea gajului. După primirea comunicării creditorului gajist depozitarul se obliga să facă menţiunile respective în registrul de evidenta a certificatelor de depozit eliberate. Depozitarul nu va livra cantităţile înscrise în certificatul de depozit decât dacă acesta este însoţit de talonul de gaj. + Articolul 57 (1) Talonul de gaj constituie gaj pentru garantarea creditelor; acesta se păstrează de creditorul gajist până la rambursarea creditului şi a dobânzilor aferente. (2) Depozitarul livrează produsele depozitate care fac obiectul garantării creditului doar la prezentarea talonului de gaj de către creditorul gajist sau de către terţe persoane care l-au dobândit ulterior. (3) Pentru constituirea unui nou gaj deţinătorul certificatului de depozit solicita depozitarului un nou certificat de depozit, cu obligaţia de a restitui talonul de gaj, care se anulează. + Articolul 58 (1) Valabilitatea certificatului de depozit încetează la termenul de valabilitate prevăzut în acesta. (2) În cazul în care la expirarea termenului de valabilitate a certificatului de depozit deţinătorul acestuia doreşte încheierea unui nou contract de depozitare, depozitarul retrage vechiul certificat şi eliberează un certificat nou, cu un alt termen. (3) Operaţiunea nu se executa în cazul în care certificatul a fost gajat, iar deţinătorul certificatului de depozit nu prezintă talonul de gaj. + Articolul 59Dacă deţinătorul certificatului de depozit doreşte să vândă cerealele şi/sau seminţele oleaginoase depozitate înainte de termenul de scadenta a creditului, pentru care a garantat cu certificatul de depozit, îl va înştiinţa despre aceasta pe creditorul gajist. + Articolul 60În cazul nerambursării la scadenta a creanţei garantate cu certificatul de depozit executarea garanţiei mobiliare se realizează potrivit prevederilor titlului VI "Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice. + Articolul 61Creditorul gajist poate cere aplicarea sechestrului asupra cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase aflate în posesia depozitarului, în cazul în care depozitarul nu îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 57 alin. (2). + Articolul 62În cazul pierderii, furtului sau deteriorării certificatului de depozit, posesorul lui va declara nul titlul respectiv în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi va înştiinţa depozitarul, căruia îi va cere eliberarea unui nou certificat de depozit. Depozitarul va elibera un duplicat în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. + Secţiunea a 4-a Procedura de executare a certificatului de depozit + Articolul 63Certificatul de depozit se executa în următoarele cazuri şi după următoarea procedura: a) deţinătorul certificatului de depozit comunica depozitarului dispoziţia sa de livrare a cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase depozitate, în orice moment pe durata de valabilitate a certificatului de depozit; b) în termen de maximum 10 zile de la data dispoziţiei de livrare depozitarul face livrarea în ordinea primirii dispoziţiilor de livrare de la alţi deţinători de certificate de depozit şi în funcţie de capacitatea tehnica de încărcare în mijloace de transport a depozitului licenţiat; c) în cazul în care deţinătorul certificatului de depozit are de plata anumite sume ca urmare a comunicării dispoziţiei de livrare peste termenul limita de valabilitate a certificatului de depozit, dar nu mai mult de 10 zile, acesta are posibilitatea să plătească aceste sume până la începerea încărcării mijloacelor de transport; d) în cazul în care certificatul de depozit nu este gajat, iar deţinătorul certificatului de depozit nu a plătit cheltuielile de depozitare către depozitar, executarea asupra cerealelor şi/sau seminţelor oleaginoase se face conform prevederilor din contractul încheiat între părţi; e) în cazul în care certificatul de depozit a fost executat la cererea creditorului gajist, ca urmare a prezentării talonului de gaj, deţinătorul certificatului de depozit va primi eventuala diferenţa de suma rămasă după executarea de către creditorul gajist a garanţiei reale mobiliare şi după reţinerea de către depozitar a contravalorii cheltuielilor legate de d
| EMITENT |