DECIZIA nr. 733 din 24 iunie 2026referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 30 iulie 2026



    Elena-Simina Tănăsescu- președinte
    Asztalos Csaba-Ferenc- judecător
    Mihai Busuioc- judecător
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dacian-Cosmin Dragoș- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Valentina Bărbățeanu- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, obiecție formulată de Președintele României.2. Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 8.853 din 21 mai 2026 și formează obiectul Dosarului nr. 3.408A/2026.3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că aprobarea prin lege a recoltării unui anumit număr de urși bruni pe parcursul anilor 2026 și 2027, cu titlul de cotă de prevenție și, respectiv, de intervenție la nivel național, în vederea prevenirii atacurilor asupra populației umane și a pagubelor materiale cauzate de atacurile de urs, contravine dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală care consacră prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, coroborate cu prevederile cuprinse în Constituție la art. 35 - Dreptul la un mediu sănătos și art. 135 alin. (2) lit. e), care instituie obligația statului de a reface și ocroti mediul înconjurător și de a menține echilibrul ecologic.4. Autorul obiecției susține că eliminarea urșilor prin aplicarea unor cote fixe încalcă Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (Directiva Habitate). În argumentarea acestei afirmații, arată că, în lipsa unor justificări științifice detaliate și evaluări periodice ale populației de urși în arealul de referință, se încalcă norma europeană în ceea ce privește situațiile de excepție în care pot fi extrase exemplarele dintr-o specie de faună sălbatică protejată, de interes european.5. Instituirea unui nivel de prevenție concretizat în vânătoare anuală planificată poate fi considerată o măsură disproporționată dacă nu se demonstrează științific că populația de urs brun este excesiv de numeroasă și că alte soluții de păstrare a echilibrului ecologic și a siguranței populației nu sunt suficiente. Directiva Habitate impune o verificare a faptului că nu există alternative satisfăcătoare înainte de a trece la eliminarea urșilor, iar obligația respectării acestei condiții nu apare explicit în legea criticată, prin care, de altfel, se transformă, parțial, o derogare specială într-un mecanism normativ, de natură să contravină principiului potrivit căruia derogările trebuie să fie excepții temporare, justificate punctual.6. Autorul obiecției arată că prevederile art. 16 din Directiva Habitate permit extragerea unor exemplare ale unor specii protejate, prevăzute în anexa IV lit. a) la aceasta (Speciile animale și vegetale de importanță comunitară care necesită protecție strictă) - în care este inclus și ursul brun (Ursus arctos) - cu condiția ca derogarea de la interdicția privitoare la orice formă de capturare sau de ucidere deliberată a acestora să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală și în măsura în care nu există o alternativă satisfăcătoare la derogare, în anumite scopuri, limitativ enumerate în textul antereferit.7. Precizează că obiectivul directivei antereferite este acela de a contribui la menținerea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică pe teritoriul european al statelor membre. Art. 2 alin. (2) și (3) din actul normativ european menționat prevede că măsurile adoptate în temeiul acestuia urmăresc să asigure menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de interes pentru Uniunea Europeană și țin seama de condițiile economice, sociale și culturale, precum și de caracteristicile locale și regionale. În acest sens, art. 12 alin. (1) lit. a) din directivă instituie o obligație în sarcina statelor membre de a lua măsurile necesare pentru a institui un sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale protejate în aria lor de extindere naturală, interzicând orice formă de capturare sau de ucidere deliberată a acestora. Prin urmare, statele au nu doar obligația de a asigura un cadru legislativ complet, ci și de a pune în aplicare măsuri concrete și specifice de protecție.8. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că sistemul de protecție menționat presupune adoptarea unor măsuri cu caracter preventiv coerente și coordonate și că un astfel de sistem de protecție trebuie să evite în mod efectiv capturarea sau uciderea deliberată în natură de specimene din speciile de animale protejate (a se vedea Hotărârile pronunțate în cauzele Comisia/Polonia, C-441/17, paragraful 231, și Luonnonsuojeluyhdistys Tapiola, C-674/17, paragraful 27).9. Articolele 12, 13 și 16 din directivă formează un ansamblu coerent de norme care urmăresc asigurarea protecției populațiilor speciilor în cauză (Comisia/Regatul Unit, C-6/04, punctul 12).10. Art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate instituie derogările menționate mai sus, fiind o excepție de la sistemul de protecție stabilit tot de aceasta, și, ca orice excepție, trebuie interpretată în mod restrictiv. De asemenea, acordarea, cu titlu excepțional, a unor derogări trebuie să fie apreciată și cu luarea în considerare a principiului precauției consacrat de art. 191 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În acest sens, aparține autorității competente sarcina probei existenței condițiilor cerute pentru fiecare derogare pe care o acordă, pe baza celor mai bune cunoștințe științifice și tehnice relevante, precum și în lumina împrejurărilor legate de situația specifică în discuție (Luonnonsuojeluyhdistys Tapiola, C-674/17, punctele 51 și 66).11. Autorul obiecției mai arată că, în Cauza C-674/17, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că derogările trebuie să treacă testul lipsei unei alternative satisfăcătoare și cel al menținerii stării de conservare favorabile. Or, prin stabilirea unor cote de prevenție automate, legea dedusă controlului de constituționalitate elimină analiza obligatorie „caz cu caz“ și se ignoră aplicarea prioritară a metodelor neletale pentru eliminarea conflictelor om-urs, expunând România unei proceduri de infringement iminente.12. Susține că din analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie rezultă că aplicarea art. 16 din Directiva Habitate nu se poate realiza printr-o simplă apreciere de oportunitate a autorității legislative, ci presupune verificarea cumulativă și riguroasă a condițiilor în care poate fi admisă derogarea de la regimul de protecție strictă. Această verificare implică, în esență, parcurgerea a trei tipuri de exigențe/teste distincte. Un prim test este cel al motivului specific, impus de art. 16 alin. (1) lit. a)-e) din Directiva Habitate, în sensul că aceasta interzice vânătoarea sportivă sau „gestionarea“ prin eliminare, fără un motiv demonstrat (de exemplu, prevenirea unor daune grave sau siguranța publică). Astfel, o derogare compatibilă cu art. 16 din Directiva Habitate trebuie să fie întemeiată pe criterii obiective, verificabile și direct legate de riscul concret care justifică intervenția. Aceasta presupune identificarea exemplarelor sau, după caz, a unor categorii determinate de exemplare în raport cu comportamentul problematic, localizarea incidentelor, gravitatea riscului și necesitatea măsurii propuse. Or, o lege care stabilește o cotă fixă de sute de exemplare de urs brun ce urmează să fie eliminate într-o anume perioadă de timp nu poate beneficia de prezumția că a fost adoptată pe baza efectuării unei analize a necesității eliminării, dintr-un motiv anume, specific, a fiecărui exemplar în parte. În acest sens, arată că, în Hotărârea pronunțată în Cauza C-342/05, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că derogările trebuie să fie individualizate și punctuale, nu colective și prestabilite, cum este cazul în situația de față.13. Următorul test este cel al alternativei satisfăcătoare, impus de utilizarea sintagmei „în măsura în care nu există o alternativă satisfăcătoare la derogare“ în conținutul art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate, ceea ce presupune că statul membru trebuie să demonstreze că nicio altă metodă (de exemplu, instalarea de garduri electrice, gestionarea deșeurilor, relocarea, educația) nu a funcționat/nu poate funcționa înainte de a recurge la extragerea letală. Or, stabilirea prin lege a unei cote anuale de extracție preventivă nu poate substitui analiza prealabilă, concretă și documentată a inexistenței unor alternative satisfăcătoare, condiție impusă expres de art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate. Derogarea de la regimul de protecție strictă a unei specii de interes comunitar nu poate fi instituită în mod abstract, prin simpla fixare a unui număr anual de exemplare ce pot fi extrase, ci presupune verificarea efectivă a faptului că obiectivul urmărit - respectiv prevenirea atacurilor asupra persoanelor și a pagubelor materiale - nu poate fi atins prin măsuri mai puțin intruzive asupra speciei protejate.14. Această exigență este cu atât mai importantă cu cât, în materia protecției ursului brun, cadrul normativ în vigoare nu se reduce doar la măsuri letale, ci include instrumente de prevenție și management conservativ, precum monitorizarea populației, identificarea zonelor de conflict, protejarea culturilor și a animalelor domestice, gestionarea surselor antropice de hrană, relocarea exemplarelor problematice, informarea populației și consolidarea capacității instituționale de intervenție. De altfel, chiar existența unui proiect cofinanțat din fonduri europene pentru implementarea Planului național de acțiune privind conservarea populației de urs brun din România confirmă că statul român a avut la dispoziție un cadru distinct de măsuri neletale și de management științific al speciei, care trebuia valorificat și evaluat anterior recurgerii la extracția preventivă.15. Prin urmare, problema de constituționalitate nu constă în imposibilitatea absolută a adoptării unor măsuri de extracție (acestea putând fi admise numai cu titlu derogatoriu și în condițiile stricte prevăzute de dreptul Uniunii), ci în faptul că legea criticată instituie direct o cotă națională de prevenție, repartizată pe județe și fonduri cinegetice, fără să rezulte că, anterior stabilirii acestei cote, au fost analizate efectiv aplicarea, eficiența și eventuala insuficiență a măsurilor alternative disponibile. În acest mod, legea criticată inversează logica art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate în sensul în care măsura letală (extracția) este tratată ca instrument principal de management al speciei, iar nu ca ultimă soluție, justificată punctual, pe baza celor mai bune date științifice disponibile.16. În continuare, autorul obiecției consideră că cel de-al treilea test ce trebuie efectuat este cel al stării de conservare favorabilă, impus de utilizarea sintagmei „cu condiția ca derogarea să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală“ din conținutul art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate. Altfel spus, derogarea nu trebuie să pună în pericol menținerea populației, de urși în speță, la un stadiu de conservare favorabil.17. Precizează că stadiul de conservare a speciilor este definit la art. 1 lit. (i) din Directiva Habitate, or, menținerea populației speciei într-un stadiu corespunzător de conservare nu poate fi considerată o condiție îndeplinită prin simpla invocare a unei estimări globale a numărului de exemplare existente la nivel național. În sensul art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate, verificarea acestei condiții presupune o fundamentare științifică actuală, riguroasă și care poate fi verificată, care să permită evaluarea impactului concret al derogării asupra populației speciei în aria sa naturală de răspândire. În lipsa unei asemenea fundamentări, stabilirea prin lege a unui număr predeterminat de exemplare ce pot fi extrase cu titlu de prevenție nu permite verificarea condiției negative prevăzute de art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate, respectiv aceea ca derogarea să nu afecteze menținerea populației într-un stadiu corespunzător de conservare. Dimpotrivă, atunci când există incertitudini cu privire la efectele măsurii asupra speciei protejate, principiul precauției impune autorităților să se abțină de la adoptarea unor măsuri susceptibile să afecteze conservarea acesteia sau să le condiționeze de o evaluare științifică prealabilă suficientă.18. Autorul obiecției conchide că viciul de constituționalitate nu decurge din simpla împrejurare că legiuitorul a avut în vedere o estimare numerică a populației de urs brun, ci din faptul că legea criticată transformă această estimare într-un temei suficient pentru aprobarea unei cote naționale de extracție, fără să instituie garanțiile necesare pentru verificarea efectului concret al măsurii asupra stării de conservare a speciei.19. De asemenea, mai invocă și încălcarea art. 148 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, care implică exigențele de claritate și previzibilitate a legii, și a art. 126 alin. (6) din Constituție care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ.20. În susținerea acestei critici, autorul sesizării precizează că, în Cauza C-88/19, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a interpretat art. 16 alin (1) din Directiva Habitate în sensul că orice formă de capturare deliberată de specie de animale este interzisă în lipsa unei derogări acordate de autoritatea națională competentă în temeiul acestei dispoziții. Prin urmare, decizia de derogare poate aparține, în virtutea dreptului european, doar autorității publice centrale, în speță, doar Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Precizează, în acest sens, că, în acord cu dispozițiile art. 16 din Directiva Habitate și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene anterior menționată, art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice prevede că autoritatea publică centrală pentru protecția mediului stabilește, anual și ori de câte ori este nevoie, derogări, textul legal menționat precizând condițiile în care pot fi dispuse astfel de derogări și statuând că procedura propriu-zisă de stabilire a derogărilor se aprobă prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.21. Subliniază că această procedură este incidentă în privința ursului brun, acesta fiind cuprins în anexa nr. 4A intitulată „Specii de interes comunitar“, cu nr. de cod al speciei 1354 - Ursus arctos - ce include ursul și ursul brun. Or, prin stabilirea numărului de exemplare ce reprezintă nivel de prevenție prin lege, ca act al Parlamentului, se încalcă art. 16 din Directiva Habitate, în interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, și, implicit, principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, prin nesocotirea atribuțiilor puterii executive în materia acordării derogărilor.22. Prin stabilirea în concret a unor niveluri de prevenție și intervenție și prin repartizarea lor pe numărul exact de 528 de fonduri cinegetice, legea criticată își pierde caracterul general, abstract și de principiu al unui act normativ de prim rang, substituindu-se unei operațiuni tehnico-administrative care ar fi trebuit adoptată de autoritatea publică centrală printr-un act administrativ.23. Altfel spus, prin legea criticată, Parlamentul ajunge să exercite o funcție administrativă - constând în acordarea unei derogări specifice, cu efecte concrete, pe baza unor date factuale - care prin natura ei aparține executivului și este supusă unui regim procedural și de control judiciar distinct. Când legiuitorul se substituie administrației nu pentru a stabili reguli generale de conduită, ci pentru a lua o decizie de gestiune concretă a unei resurse naturale, cu cifre exacte și repartizare teritorială detaliată, el acționează ultra vires față de competența sa constituțională. România nu poate adopta un act normativ care să interfereze cu o competență pe care dreptul UE o rezervă executivului, întrucât aceasta ar echivala cu nerespectarea obligațiilor din actul aderării.24. În plus, este afectat și controlul judecătoresc care, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, poate fi exercitat asupra actelor administrative. Astfel, întrucât legea, ca act al Parlamentului, nu este supusă controlului instanțelor de judecată de drept comun, nu se poate stabili dacă datele care au stat la baza stabilirii cifrelor de 859, respectiv 110 exemplare de urs pentru extragere sunt reale, golind de conținut garanția constituțională a controlului judecătoresc asupra actelor de putere, care afectează dreptul la un mediu sănătos.25. Arată că ordinul ministrului emis în temeiul art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 este un act administrativ supus controlului instanțelor de contencios administrativ, inclusiv sub aspectul respectării condițiilor de fond din art. 16 al Directivei Habitate. Or, când aceeași materie este reglementată prin lege, controlul de legalitate al instanțelor de drept comun dispare, rămânând doar controlul de constituționalitate al Curții Constituționale.26. În concluzie, art. 16 din Directiva Habitate, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în C-674/17, rezervă competența de acordare a derogărilor autorității executive competente, prin act administrativ motivat științific și supus controlului judiciar. Art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 transpune această competență la nivel intern la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.27. Autorul sesizării susține că argumentele expuse anterior sunt aplicabile și în ceea ce privește soluția legislativă prevăzută la articolul unic pct. 7 din legea criticată, cu referire la art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 potrivit căreia, începând cu anul 2028, numărul de exemplare de urs brun care reprezintă nivelul de prevenție și repartiția pe județe și fonduri cinegetice se stabilește până la data de 15 mai a fiecărui an, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, pe baza Studiului privind analiza probelor genetice, stabilirea numărului minim de indivizi la nivel național, a diversității genetice și a structurii populaționale, realizat de autoritate.28. Arată că însăși stabilirea a două proceduri administrative în două acte normative distincte, și anume cea prevăzută la art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, incidentă și în privința ursului brun, și cea prevăzută la art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, este de natură să genereze neclarități și dificultăți în aplicare. Se poate interpreta că procedura administrativă prevăzută la art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 reprezintă cadrul general în materie în privința acordării derogărilor, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, cu avizul Academiei Române, iar procedura administrativă prevăzută la art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 vizează numărul de exemplare de urs brun care reprezintă nivelul de prevenție și repartiția pe județe și fonduri cinegetice, ce se stabilesc până la data de 15 mai a fiecărui an, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, pe baza Studiului privind analiza probelor genetice, stabilirea numărului minim de indivizi la nivel național, a diversității genetice și a structurii populaționale, realizat de autoritate. Neclaritatea rezultă însă din faptul că nu se poate determina cu exactitate unde se termină o procedură și unde începe cealaltă, întrucât nu pare că se aplică principiul specialia generalibus derogant, ambele proceduri vizând ursul brun. Totodată, ambele reglementări privesc, în esență, posibilitatea extragerii unor exemplare aparținând unei specii strict protejate, însă o fac prin instrumente juridice distincte și cu garanții procedurale diferite.29. Astfel, art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 transpune cadrul derogatoriu prevăzut de art. 16 din Directiva Habitate și condiționează intervenția asupra speciilor protejate de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe stricte, această procedură având natura unei derogări propriu-zise de la regimul de protecție strictă. În schimb, art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, astfel cum este introdus prin legea criticată, pentru perioada ulterioară anului 2028, prevede stabilirea numărului de exemplare de urs brun care reprezintă nivelul de prevenție și repartiția acestora pe județe și fonduri cinegetice prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, pe baza studiului genetic realizat de autoritate. Textul nu precizează însă dacă acest ordin are caracter subsecvent unei derogări deja acordate potrivit art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 sau dacă instituie o procedură autonomă, derogatorie de la regimul general aplicabil speciilor protejate.30. Această omisiune este relevantă constituțional, deoarece „nivelul de prevenție“ nu reprezintă o simplă măsură de administrare cinegetică, ci presupune extragerea unor exemplare dintr-o specie aflată sub protecție strictă potrivit dreptului Uniunii. În consecință, stabilirea unui asemenea nivel nu poate fi desprinsă de condițiile de fond și de garanțiile procedurale ale art. 16 din Directiva Habitate, transpuse în dreptul intern prin art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007.31. Or, legea criticată nu clarifică dacă stabilirea numărului de exemplare care reprezintă nivelul de prevenție se realizează numai după parcurgerea procedurii de derogare prevăzute de art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu toate avizele, verificările și mențiunile impuse de aceasta, sau dacă noul mecanism special permite stabilirea unei cote proprii, întemeiate exclusiv pe studiul genetic menționat la art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021. În prima ipoteză, textul este incomplet, deoarece nu indică raportul de subordonare față de procedura generală de derogare; în cea de-a doua ipoteză, textul este contrar exigențelor dreptului Uniunii Europene, întrucât ar permite eludarea condițiilor stricte prevăzute pentru intervenția asupra unei specii protejate.32. Neclaritatea este accentuată de faptul că, pentru anul 2026, legea criticată stabilește direct, prin act al Parlamentului, un număr determinat de exemplare care reprezintă nivelul de prevenție la nivel național, precum și repartizarea acestora pe județe și fonduri cinegetice. Astfel, aceeași materie - stabilirea numărului de exemplare ce pot fi extrase dintr-o specie strict protejată - este reglementată succesiv prin lege, prin procedura generală de derogare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 și, începând cu anul 2028, printr-un ordin emis în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021, fără ca raportul dintre aceste mecanisme să fie determinat cu suficientă precizie.33. În plus, în organizarea administrativă actuală, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare sunt una și aceeași autoritate, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În consecință, aceeași autoritate administrativă este pusă în situația de a aplica, pentru aceeași situație juridică - stabilirea numărului de exemplare de urs brun ce pot fi extrase - două regimuri normative distincte, fără ca legea să indice cu precizie raportul dintre acestea, ordinea lor de aplicare și garanțiile procedurale care trebuie respectate.34. Autorul sesizării mai invocă nesocotirea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Astfel, acesta critică prevederile alin. (4^1) și (4^2), introduse la art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, care interzic recoltarea femelelor însoțite de pui cu vârsta sub 2 ani și recoltarea exemplarelor de urs brun reprezentând cota de prevenție pe teritoriile în care vânătoarea este interzisă conform prevederilor Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.35. Referitor la interdicția privitoare la recoltarea femelelor însoțite de pui cu vârsta sub 2 ani, arată că norma juridică trebuie să aibă ipoteză, dispoziție și sancțiune, dar prevederea criticată este lipsită de sancțiune, întrucât nu modifică regimul contravențional sau penal în materie, pentru a pedepsi nerespectarea ei. O normă care interzice un comportament (uciderea femelelor cu pui), dar nu prevede o sancțiune pentru încălcarea interdicției, încetează să mai fie o normă juridică obligatorie, devenind o simplă recomandare morală. Fără calificarea încălcării interdicției ca faptă contravențională sau penală și stabilirea unei sancțiuni, norma este lipsită de forță coercitivă, încălcând cerința calității legii, care presupune, printre altele, ca destinatarii să poată prevedea consecințele nerespectării ei.36. Arată că această critică este valabilă și pentru alte dispoziții cuprinse în legea supusă controlului de constituționalitate. În acest sens, subliniază că aprobarea unui număr de 859 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivel de prevenție la nivel național fără un sistem de monitorizare digital/în timp real (de tipul unei baze de date accesibile gestionarilor fondurilor cinegetice si autorităților simultan), face ca respectarea plafonului stabilit să fie imposibilă. În absența unui mecanism care să blocheze automat extragerea de urși odată ce numărul aferent unui fond de vânătoare a fost atins, se permite, implicit, depășirea acestui număr. Faptul că nu există nicio sancțiune pentru depășirea acestuia, demonstrează că legiuitorul nu a urmărit protecția reală a speciei, cerută de dreptul Uniunii Europene, ci a creat un cadru permisiv, lipsit de rigoare juridică.37. În plus, interdicția recoltării femelelor însoțite de pui cu vârsta sub 2 ani este incomplet reglementată. Legea nu precizează procedura de determinare a vârstei puilor, responsabilul constatării, consecințele juridice ale erorii de identificare, regimul probei și sancțiunea specială pentru încălcarea interdicției în cadrul mecanismului de recoltare preventivă. Chiar dacă dispoziții sancționatoare generale cuprinse în legislația privind protecția speciilor ar putea fi incidente și în acest caz, norma specială nou-introdusă trebuia corelată expres cu aceste dispoziții sancționatoare.38. Această tehnică legislativă defectuoasă contravine art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, deoarece o lege care interzice fără să sancționeze și care permite fără să monitorizeze generează arbitrar în aplicare, întrucât nu oferă instrumentele de control și sancțiune necesare pentru a preveni abuzurile.39. Încălcarea principiului legalității rezultă și din faptul că legea aprobă, prin anexa nr. 5, o repartiție fixă pe „fonduri cinegetice“, în condițiile în care multe dintre aceste fonduri se suprapun parțial sau total cu arii protejate sau zone unde Legea nr. 407/2006 interzice vânătoarea. Prevederile art. 3^2 alin. (4^2) introduc o antinomie juridică între textul normativ și anexa la lege, încălcând cerințele de calitate a legii sub aspectul preciziei și previzibilității. Astfel, trimiterea la interdicțiile din Legea nr. 407/2006 confirmă natura cinegetică (de vânătoare) a reglementării, fapt ce intră în coliziune directă cu regimul de protecție strictă impus de art. 148 din Constituție și de Directiva Habitate. Deoarece listele din anexa nr. 5 au rămas neschimbate, incluzând fonduri cinegetice care cuprind zone interzise, rezultă că numărul total de 859 de exemplare este fundamentat eronat. Statul aprobă o cifră globală de extracție pentru urs, dar interzice prin textul legii recoltarea în anumite zone din interiorul fondurilor/teritoriilor menționate. Dacă anexa nr. 5, care face parte integrantă din lege, alocă, spre exemplu, o cotă de prevenție de 2 exemplare pe un fond care este parțial într-un parc național unde vânătoarea este interzisă, legea devine neclară și va lăsa loc arbitrarului, întrucât destinatarii normei nu vor ști dacă prevalează permisiunea din anexă sau interdicția din Legea nr. 407/2006.40. În plus față de cele de mai sus, mecanismul de monitorizare a cotelor trebuie să fie apt să asigure respectarea efectivă a limitelor stabilite de lege. Or, instituirea unei cote naționale și repartizarea acesteia pe fonduri cinegetice presupun existența unui sistem operațional care să permită evidența actualizată a exemplarelor recoltate, identificarea sexului și vârstei acestora, trasabilitatea probelor și verificarea încadrării fiecărei intervenții în plafonul aprobat. În absența unui asemenea mecanism, simpla stabilire numerică a cotei nu constituie o garanție suficientă împotriva depășirii acesteia. Legea criticată nu reglementează un instrument clar de urmărire a recoltărilor, nu stabilește modalitatea prin care autoritățile și gestionarii fondurilor cinegetice verifică, în timp util, atingerea plafonului și nu prevede consecințe juridice explicite pentru continuarea recoltării după epuizarea cotei aprobate.41. Prin urmare, reglementarea autorizează intervenția letală asupra unui număr determinat de exemplare dintr-o specie protejată, fără să instituie garanțiile necesare pentru ca această limită să fie efectiv respectată. O asemenea soluție legislativă este lipsită de coerență și previzibilitate, întrucât stabilește o limită formală, dar nu creează instrumentele juridice și administrative indispensabile pentru controlul aplicării sale.42. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele lor de vedere.43. Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.44. În opinia sa, nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia legea criticată ar încălca prevederile art. 148 alin. (2), ale art. 35 și ale art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituție ca urmare a faptului că aprobarea cotelor fixe de prevenție ar fi lipsită de fundamentare științifică, contrar Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea Habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (Directiva Habitate). Arată că, dimpotrivă, legea criticată este fundamentată pe un studiu științific riguros al populației de urs brun, fără precedent în Uniunea Europeană, și care reprezintă cea mai solidă bază de date din istoria gestionării ursului brun în Europa, studiu finalizat în cadrul Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun. Pe baza analizei genetice a peste 24.000 de probe biologice recoltate din 25 de județe în perioada 2022-2025, de către peste 600 de experți, studiul a estimat că în România trăiesc între 10.419 și 12.770 exemplare de urs brun.45. Consideră că este neîntemeiată și critica potrivit căreia aprobarea unor cote fixe de prevenție ar transforma o derogare specială într-un mecanism normativ de natură a contraveni principiului conform căruia derogările trebuie să fie excepții temporare, justificate punctual, iar legea criticată nu ar trece cele trei teste impuse de Directiva Habitate, respectiv testul motivului specific, testul alternativei satisfăcătoare și testul stării de conservare favorabile.46. În acest sens, în ceea ce privește testul motivului specific, arată că, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) și c) din Directiva Habitate, sunt permise derogări pentru a evita daunele grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate și în folosul sănătății și siguranței publice. Or, legea criticată operează exact în aceste scopuri: prevenirea atacurilor letale asupra persoanelor și prevenirea pagubelor materiale grave. Motivul este nu doar specific, ci de o gravitate excepțională și documentată numeric, ceea ce satisface pe deplin exigențele art. 16 din Directiva Habitate.47. Arată că România deține cea mai mare populație de urs brun din Uniunea Europeană, cu o densitate și o presiune asupra comunităților umane fără echivalent în spațiul european. Conform datelor oficiale prezentate în a doua jumătate a anului 2025 de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în ultimii 20 de ani, în urma atacurilor de urs, 27 de persoane au decedat, iar 274 au fost grav rănite pe teritoriul României. Numărul apelurilor la serviciul de urgență 112 privind prezența urșilor a crescut de aproape cinci ori între 2019 și 2023, de la 1.650 la peste 7.500 de apeluri anual. Comunități rurale întregi trăiesc sub amenințarea constantă a atacurilor, situație incompatibilă cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Creșterea populației de urși a fost însoțită și de o extindere considerabilă a distribuției speciei. Dacă în 2022 prezența ursului era raportată în 586 de fonduri cinegetice, în perioada 2024-2025 numărul acestora a urcat la 755, potrivit datelor Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. În paralel, autoritățile au constatat o creștere semnificativă a pagubelor provocate de urși. În intervalul 2023-2025 au fost aprobate 5.216 dosare de despăgubire, însă numărul real al incidentelor este considerat mai mare, existând cazuri respinse sau neraportate. Bilanțul ultimilor ani arată pierderi importante în rândul animalelor domestice: 6.275 de ovine, 2.661 de bovine și 432 de suine, cu un minim anual de 74 de cazuri la această categorie în 2024. De asemenea, au fost raportate 3.690 de păsări domestice pierdute, precum și 2.923 de familii de albine distruse în urma atacurilor.48. Raportat la situația daunelor existentă la nivel național, anterior menționată, consideră că, fără dubii, România se încadrează în excepțiile prevăzute de cadrul normativ european.49. Referitor la testul alternativei satisfăcătoare, arată că afirmația autorului sesizării potrivit căreia nu s-ar fi dovedit că alternativele neletale sunt insuficiente ignoră faptul că tocmai Planul național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun invocat chiar de autorul sesizării ca argument în favoarea alternativelor neletale a fost implementat pe parcursul a patru ani (2021-2025), cu finanțare europeană, și a confirmat că măsurile neletale singure sunt insuficiente în raport cu densitatea excepțională a populației. Prin urmare, cotele de prevenție nu sunt o primă opțiune, ci o componentă a unui management integrat, adoptat după epuizarea și insuficiența dovedită a alternativelor.50. Cu privire la testul stării de conservare favorabile, din perspectiva susținerii autorului obiecției de neconstituționalitate potrivit căreia derogarea nu trebuie să pună în pericol menținerea populației de urși la un stadiu corespunzător de conservare, precizează că stabilirea prin legea criticată a cotei de prevenție de 859 de exemplare, raportat la o populație estimată la minimum 10.419 exemplare, reprezintă aproximativ 8% din populația totală. Așadar, ursul brun din România nu este o specie în pericol de dispariție, dimpotrivă, cu o populație estimată la de 2,5-3 ori mai mult decât nivelul optim, cota aprobată nu numai că nu amenință starea de conservare favorabilă, ci contribuie la aducerea populației la parametri sustenabili. Consideră că reducerea suprapopulației și a conflictelor cu omul este tocmai scopul conservării durabile. Această raportare cantitativă respectă cu prisosință condiția negativă impusă de art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate.51. Mai arată că legea conține garanții explicite referitoare la protecția și conservarea ariilor naturale. În acest sens, recoltarea este interzisă pe teritoriile unde vânătoarea este interzisă conform Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, iar femelele însoțite de pui sub doi ani sunt protejate.52. Apreciază că dreptul comparat european confirmă legitimitatea și constituționalitatea măsurilor propuse prin legea criticată. Deși autorul sesizării prezintă Directiva Habitate ca și cum ar constitui o interdicție absolută a oricărei forme de management letal al ursului brun, practica statelor membre ale Uniunii Europene infirmă această interpretare. Exemple concrete de state care au adoptat cote anuale fixe sau cadre normative de derogare primare, validate de practica europeană, sunt: Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Suedia și Finlanda.53. Așa fiind, consideră că, fără dubii, România se încadrează în excepțiile prevăzute de cadrul normativ european, iar legea criticată reprezintă tocmai o măsură de garantare a drepturilor fundamentale.54. Tot referitor la pretinsa încălcare a art. 148 alin. (2) din Constituția României, arată că jurisprudența constantă a Curții Constituționale confirmă constituționalitatea legii criticate în raport cu criticile formulate, nefiind de competența acesteia pronunțarea asupra conformității legislației naționale cu cea europeană. Prin urmare, critica autorului sesizării este inadmisibilă din această perspectivă. Astfel, prin Decizia nr. 323 din 19 mai 2022, paragraful 41, Curtea a reținut că în situația în care s-ar considera competentă să se pronunțe asupra conformității legislației naționale cu cea europeană s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicții între Curtea Constituțională și Curtea de Justiției a Uniunii Europene, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil. De asemenea, Curtea Constituțională a mai arătat că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislației naționale revine instanței de judecată, fiind o chestiune de aplicare a legii, și nu de constituționalitate.55. Președintele Camerei Deputaților arată că obligația de conformare cu dreptul european prevăzută la art. 148 din Constituție nu este absolută și nelimitată, ci cunoaște limita identității constituționale naționale, care include obligația statului român de a proteja viața și integritatea corporală a cetățenilor săi, drept constituțional consacrat la art. 22 din Legea fundamentală. Pe de altă parte, art. 35 din Constituție, invocat de autor în susținerea criticilor de neconstituționalitate, garantează dreptul la un mediu sănătos, care include nu doar protecția biodiversității, ci și protecția mediului de viață al persoanelor din comunitățile afectate de conflictele om-urs.56. De asemenea, art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituție impune statului obligația de a reface și ocroti mediul înconjurător și de a menține echilibrul ecologic. Or, o suprapopulare de urs brun de 2,5-3 ori peste nivelul optim al habitatelor, așa cum arată situația faptică la nivelul României, constituie ea însăși un dezechilibru ecologic, a cărui remediere prin mijloace de management specific reprezintă tocmai exercitarea obligației constituționale a statului. Afirmația că prin măsurile propuse prin legea criticată statul ar încălca prevederile art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituție, tocmai prin adoptarea unor măsuri de echilibrare ecologică, reprezintă o inversare a logicii normei constituționale citate.57. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 148 alin. (2), raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5) și la art. 126 alin. (6) din Constituție, consideră că susținerile autorului nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate. Astfel, autorul sesizării susține că, prin stabilirea cotelor de prevenție direct prin lege, Parlamentul ar fi exercitat o competență administrativă ce ar aparține executivului, încălcând astfel principiul separației puterilor. Această critică este fundamental greșită. Precizează în acest sens că, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. Competența Parlamentului de a stabili prin lege norme privind gestionarea faunei sălbatice este consacrată de însuși cadrul legal existent, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 197/2022, cu modificările și completările ulterioare, care a fost adoptată tocmai ca bază legală pentru intervenții. Mai mult, ținând cont de ierarhizarea actelor normative și de îngrădirile constituționale în materia emiterii de ordonanțe de urgență de către Guvern, reglementarea la nivel de lege este o opțiune firească de exercitare a funcției legislative, și nu o nesocotire a atribuțiilor administrative.58. Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că legiuitorul deține competența exclusivă de a opta pentru o soluție legislativă pe care o apreciază ca fiind în concordanță cu scopurile politicii sale legislative. A susține că Parlamentul nu poate stabili prin lege numărul de exemplare care pot fi extrase dintr-o specie și că aceasta ar fi o competență exclusiv executivă înseamnă a nega tocmai esența funcției legislative.59. Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa constantă că legiuitorul are competența de a stabili prin lege nu numai norme cu caracter general și abstract, ci și parametri concreți de reglementare, atunci când natura domeniului reglementat o impune. Astfel, prin Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, paragraful 40, Curtea a reținut că „în sistemul constituțional românesc, Parlamentul dispune de plenitudine de competență în materie de legiferare, în timp ce Guvernul exercită această competență delegată numai în condițiile strict prevăzute de Constituție“. Or, prevederile legii criticate reprezintă tocmai exercitarea acestei competențe depline a Parlamentului, nu o încălcare a principiului separației puterilor în stat.60. Consideră că este lipsită de substanță și critica potrivit căreia, prin reglementarea la nivel de lege a cotelor de prevenție, este afectat controlul judecătoresc prevăzut la art. 126 alin. (6) din Constituție, de vreme ce autorul sesizării însuși apelează la acest control, sesizând Curtea Constituțională, cel mai înalt nivel al controlului de constituționalitate din sistemul juridic român. Controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională reprezintă un mecanism de verificare a legalității actelor normative ale Parlamentului cel puțin echivalent, dacă nu superior, controlului de contencios administrativ al actelor Guvernului. Transferul reglementării din sfera actelor administrative în sfera actelor legislative nu elimină controlul, ci îl arogă Curții Constituționale, instituție cu autoritate superioară instanțelor de contencios administrativ.61. În ceea ce privește pretinsa neclaritate normativă generată de coexistența procedurii prevăzute de art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 și a mecanismului introdus de legea criticată prin art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 apreciază că nu poate fi reținută ca viciu de constituționalitate, deoarece principiul specialia generalibus derogant soluționează conflictul aparent de norme. Astfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 este legea specială privind ursul brun, adoptată ulterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, și se circumscrie unui scop specific, respectiv prevenirea atacurilor exemplarelor de urs brun. Prin urmare, aceasta prevalează față de cadrul general prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 pentru aspectele pe care le reglementează în mod distinct.62. De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, autorul invocă anumite neclarități ale prevederilor legii criticate, fără ca acestea să constituie veritabile vicii de neconstituționalitate, ci mai degrabă opinii bazate pe interpretarea normelor. Astfel se reclamă absența unor sancțiuni corelative pentru interdicția recoltării femelelor însoțite de pui sub 2 ani, respectiv pentru interdicția recoltării pe teritoriile pe care vânătoarea este interzisă, precum și o posibilă antonimie între prevederile art. 3^2 alin. (4^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 și anexa la aceasta.63. Cu privire la aceste critici arată că instanța de contencios constituțional a statuat cu valoare de principiu că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 166 din 8 aprilie 2025, paragraful 16). Or, prevederile referitoare la interdicția recoltării femelelor cu pui sub 2 ani, respectiv la recoltarea pe teritoriile în care vânătoarea este interzisă sunt clare, precise și neechivoce în privința conduitei interzise. Absența unei sancțiuni specifice în cuprinsul legii criticate nu echivalează cu lipsa oricărei sancțiuni. Legislația-cadru în materie de vânătoare și de protecție a faunei sălbatice, respectiv Legea nr. 407/2006 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, conține sancțiuni aplicabile încălcărilor normelor specifice privind speciile protejate, sancțiuni care se aplică prin coroborarea normelor, fără a fi necesar ca fiecare interdicție specifică să fie însoțită de propria sancțiune. Prin urmare, interdicțiile introduse prin legea criticată satisfac acest standard, destinatarii normei putând prevedea cu claritate conduita interzisă. Face referire la considerentele de principiu reținute în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.64. Precizează că, în speță, conflicte de aplicare între normele legii și interdicțiile din ariile protejate sunt probleme de aplicare a legii, rezolvabile prin interpretarea sistematică a ordinii juridice, nu motive de neconstituționalitate. Coexistența în aceeași lege a unor interdicții teritoriale și a unor cote naționale repartizate pe fonduri cinegetice nu creează o imposibilitate în aplicarea legii, întrucât gestionarii fondurilor cinegetice care se suprapun parțial cu zone interzise vor aplica respectiva cotă exclusiv pe suprafețele în care vânătoarea este permisă, aceasta fiind o soluție de interpretare firească, accesibilă oricărui destinatar al normei.65. Ținând cont de aceste considerente, apreciază că legea criticată răspunde exigențelor privind claritatea și previzibilitatea la edictarea normelor juridice.66. Guvernul apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.67. Astfel, cu privire la invocarea prevederilor art. 148 din Constituție arată, în esență, că, în virtutea clauzei de conformare cuprinse în textul constituțional menționat, România nu poate adopta un act normativ contrar obligațiilor la care s-a angajat în calitate de stat membru, existând însă o limită constituțională, exprimată în ceea ce Curtea Constituțională a calificat, în jurisprudența sa, drept „identitate constituțională națională“ (Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012 sau Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015). Guvernul consideră că, din perspectiva folosirii unei norme de drept european în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință, demersul Curții Constituționale este distinct de simpla aplicare și interpretare a legii, competență ce aparține instanțelor judecătorești și autorităților administrative. Prin prisma condițiilor enunțate în jurisprudența Curții, rămâne la aprecierea acesteia aplicarea în cadrul controlului de constituționalitate a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene sau formularea de către ea însăși de întrebări preliminare în vederea stabilirii conținutului normei europene. Observă că, în cauză, critica autorului sesizării se reduce, în esență, la a susține că legea nu respectă condițiile impuse de art. 16 din Directiva Habitate pentru acordarea derogărilor. Aceasta este, structural, o critică de neconformitate cu dreptul european, nu o critică de neconstituționalitate în sens propriu. Constituția României consacră, prin art. 35 și art. 135 alin. (2) lit. e), principii generale privitoare la dreptul la un mediu sănătos și la obligația statului de a menține echilibrul ecologic, dar nu stabilește condiții procedurale sau substanțiale pentru derogările de la regimul de protecție a diverselor specii. Prin urmare, Guvernul consideră că revine Curții Constituționale să aprecieze dacă verificarea respectării condițiilor din art. 16 al Directivei Habitate se încadrează în limitele competenței sale de control constituțional.68. În ceea ce privește fondul criticilor învederează că, astfel cum rezultă din paragraful 29 al Hotărârii pronunțate în Cauza C342/05 din 14 iunie 2007, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu interzice în termeni absoluți orice cotă națională de extragere a unui număr limitat de exemplare dintr-o specie protejată, ci impune ca fiecare derogare să fie justificată pe baza unor criterii obiective și verificabile.69. Or, în ceea ce privește justificarea măsurii dispuse prin legea criticată, în cuprinsul expunerii de motive se invocă o serie de date privind siguranța publică și pagubele materiale (8.252 de incidente de pagube documentate în zona Centru pentru anii 2017-2022; compensații de aproximativ 3,6 milioane euro în 6 ani; bugetul național pentru despăgubiri de peste 21 milioane lei în patru ani, deja epuizat). Precizează, totodată, că numărul de 859 de exemplare de urși care constituie cota de prevenție nu a fost stabilit arbitrar, ci pe baza evaluării genetice a populației, finalizată în anul 2025, care estimează populația la 10.419-12.770 de exemplare, a datelor privind incidentele om-urs centralizate la nivel național pe o perioadă de 20 de ani și a unei formule de calcul care integrează patru indicatori relevanți pentru starea populației și nivelul de conflict, cu ponderi determinate științific. Existența acestei fundamentări factuale diferențiază prezenta situație de ipoteza sancționată în Cauza C-342/05, unde derogarea era complet lipsită de suport probatoriu concret.70. Cu privire la testul alternativei satisfăcătoare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în Cauza C-674/17 că statul membru trebuie să demonstreze că alternativele satisfăcătoare nu există sau sunt insuficiente, pe baza celor mai bune cunoștințe științifice și tehnice relevante. Curtea nu a impus însă ca fiecare alternativă să fi fost testată exhaustiv până la epuizare completă înainte de a recurge la extracție, ci ca autoritatea națională să efectueze o analiză serioasă a alternativelor disponibile. Distincția este esențială: testul privește suficiența analizei, nu epuizarea practică a tuturor mijloacelor posibile. Sub acest aspect, Guvernul apreciază că expunerea de motive nu furnizează, prin ea însăși, o demonstrație suficientă a inexistenței alternativei satisfăcătoare în sensul art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate. Arată că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat într-un comunicat de presă din 10 aprilie 2025 rezultatele studiului genetic și a prefigurat o serie de instrumente care ar urma să fie adoptate: zonarea națională, planul de monitorizare genetică pe termen lung, integrarea acestora în politici publice prin act normativ. Comunicatul are însă valoarea unui anunț de intenție, nu a unui act normativ sau administrativ cu caracter definitiv.71. Guvernul subliniază că legea criticată nu elimină și nici nu înlocuiește măsurile preventive neletale, acestea continuând să se aplice în paralel. Cota de prevenție este concepută ca instrument complementar într-un set integrat de măsuri, nu ca substituent al alternativelor neletale. Or, Directiva Habitate nu impune ca măsura letală să fie singura măsură adoptată, ci să nu existe o alternativă satisfăcătoare care singură să poată realiza obiectivul urmărit.72. În ceea ce privește testul stării de conservare favorabile, Guvernul consideră că susținerea autorului sesizării potrivit căreia aprobarea cotei de prevenție nu se întemeiază pe o fundamentare științifică riguroasă și verificabilă este contrazisă în mod direct de datele publice disponibile. Studiul genetic realizat în cadrul proiectului finanțat european, prezentat oficial de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la 10 aprilie 2025 și la care se face referire în cuprinsul expunerii de motive, reprezintă, astfel cum se susține în cuprinsul comunicatului de presă, cel mai mare și complex studiu genetic al populației de urs brun realizat vreodată la nivel mondial, „bazat pe analiza a peste 24.000 de probe recoltate din 25 de județe, cu un nivel de încredere de 95%“. Concluzia privind starea de conservare favorabilă nu este o estimare, ci o determinare genetică precisă.73. Guvernul consideră că sunt neîntemeiate și susținerile referitoare la încălcarea art. 148 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (4), art. 1 alin. (5) și art. 126 alin. (6) din Constituție. În acest sens arată că, în Hotărârea din 11 iunie 2020, pronunțată în Cauza C-88/19 Alianța pentru combaterea abuzurilor, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, într-adevăr, că revine autorităților naționale competente sarcina de a acorda derogări în temeiul art. 16 din Directiva Habitate, însă nu consacră acest aspect cu caracter exclusiv, aceasta statuând totodată că „revine în această privință statului membru în cauză sarcina de a adopta un cadru legislativ complet, care poate cuprinde, conform articolului 16 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva Habitate, măsuri destinate să evite daune grave aduse recoltelor ori efectivelor de animale sau măsuri luate în folosul sănătății și al siguranței publice sau pentru alte motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic“ (paragraful 55 din hotărârea menționată).74. În continuare, față de criticile prin raportare la art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, Guvernul arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relații sociale generale, fiind, prin esența și finalitatea ei constituțională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiție, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinței legiuitorului, iar conținutul și forma sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia. Din această perspectivă, legea supusă prezentei analize are o structură normativă care nu se încadrează în ideea de act normativ cu caracter individual. Aceasta stabilește parametri, și anume nivelurile de prevenție și de intervenție pentru gestionarea unei specii la nivel național, pentru o perioadă determinată, cu aplicabilitate față de un număr nedeterminat de destinatari: 528 de fonduri cinegetice, gestionarii acestora, autoritățile publice implicate în procedurile de alocare și supraveghere.75. Guvernul precizează că mecanismul aprobării prin lege a nivelului de prevenție și a nivelului de intervenție pentru populația de urs brun nu a fost introdus prin proiectul de lege ce face obiectul sesizării de neconstituționalitate, ci a fost instituit anterior, prin Legea nr. 242/2024 pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Legea supusă controlului nu face decât să aplice, pentru anul 2026, un mecanism normativ deja existent în ordinea juridică internă. Opțiunea legiuitorului de a reglementa această materie prin lege, iar nu prin ordin al ministrului de resort, a fost motivată explicit în expunerea de motive a Legii nr. 242/2024 prin constatarea că mecanismul administrativ anterior, și anume acordarea derogărilor prin ordin al conducătorului autorității centrale pentru protecția mediului, cu avizul prealabil al Academiei Române, în temeiul art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, a generat disfuncționalități. Astfel, expunerea de motive constată că din practica anilor 2016-2023 se poate trage concluzia că prevederile legale naționale au lăsat loc de interpretări care au condus la implementarea deficitară a măsurilor de prevenție și intervenție: între anii 2016 și 2021 nu s-au emis derogări, iar în anul 2023 autoritatea centrală pentru protecția mediului a stabilit cote de trei ori mai scăzute decât nivelul recomandat de studiul privind estimarea populației de urs brun, situație care a perpetuat și agravat conflictele om-urs și a menținut populația de urși la un nivel masiv superior raportat la capacitatea optimă de suport a habitatului. Față de acest context, inițiatorii Legii nr. 242/2024 au concluzionat că nu există altă variantă viabilă în afara emiterii derogărilor în cadrul cotei de prevenție și intervenție la nivel de lege, apreciind că intervenția Parlamentului reprezintă singura modalitate de a depăși blocajul instituțional cronic generat de aplicarea discreționară și inconsistentă a mecanismului administrativ prevăzut de legislația în vigoare.76. Guvernul apreciază că intervenția legiuitorului în materia stabilirii nivelurilor de prevenție și de intervenție pentru populația de urs brun apare ca justificată nu doar din perspectiva dreptului intern, ci și prin raportare la art. 16 alin. (1) din Directiva Habitate, interpretat în lumina paragrafului 55 din Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C88/19, prin care instanța europeană a statuat că revine statului membru sarcina de a adopta un cadru legislativ complet care să permită acordarea efectivă și în timp util a derogărilor necesare pentru protejarea siguranței publice și prevenirea daunelor grave. Or, aspectele prezentate în expunerile de motive ale Legii nr. 242/2024 și ale proiectului de lege susțin teza potrivit căreia mecanismul administrativ prevăzut de art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 nu a fost apt să asigure o derogare efectivă și în timp util. Din această perspectivă, intervenția Parlamentului prin instituirea unui mecanism care să garanteze acordarea derogărilor necesare și la nivelul recomandat științific nu contravine logicii art. 16 din Directiva Habitate, ci răspunde obligației pozitive a statului membru de a asigura că derogările pot fi acordate efectiv atunci când condițiile materiale sunt îndeplinite.77. În acest sens nu trebuie pierdut din vedere faptul că, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că în procesul de legiferare Parlamentul este suveran să adopte, prin vot, o anumită soluție legislativă, singura limitare a opțiunii sale constând în obligația respectării normelor și principiilor fundamentale, fără, deci, ca oportunitatea respectivei soluții legislative să poată constitui obiect al controlului de constituționalitate (Decizia nr. 582 din 23 noiembrie 2022, paragraful 50).78. În legătură cu critica privind pretinsa neclaritate normativă rezultată din existența concomitentă a procedurii generale de acordare a derogărilor, prevăzută la art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, și a mecanismului special introdus prin art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, aplicabil începând cu 2028, Guvernul învederează că raportul dintre acestea este unul de la general la special, guvernat de principiul specialia generalibus derogant. Astfel, art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 constituie cadrul general în materia derogărilor pentru toate speciile strict protejate, aplicabil în absența unei reglementări speciale, în timp ce mecanismul instituit prin art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, astfel cum este dezvoltat prin legea supusă prezentului control, constituie o reglementare specială pentru specia urs brun, derogatorie de la cadrul general și aplicabilă cu prioritate în materia sa de incidență.79. Astfel, deși din perspectiva exigențelor de tehnică legislativă impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative ar fi fost de preferat ca legea să prevadă în mod expres că mecanismul instituit prin art. 22^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 reprezintă o derogare de la dispozițiile art. 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, absența unei asemenea mențiuni exprese nu este de natură să atragă neconstituționalitatea normei.80. De asemenea, Guvernul consideră că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia interdicția recoltării femelelor însoțite de pui sub 2 ani ar fi lipsită de forță coercitivă în absența unei sancțiuni proprii, fiind transformată într-o simplă recomandare morală. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, omisiunile legislative au relevanță constituțională în situația în care absența reglementării generează o afectare directă a unui drept fundamental al unei persoane determinate. Or, absența unei sancțiuni corelative unei interdicții de natură administrativă privind gestionarea faunei sălbatice nu se înscrie în această categorie: aceasta nu afectează în mod direct și imediat drepturile sau libertățile fundamentale ale niciunui destinatar concret al normei, ci privește eficiența administrativă a implementării legii.81. În ceea ce privește critica privind absența unui sistem de monitorizare în timp real și a consecințelor juridice pentru depășirea cotei, Guvernul apreciază că este și mai îndepărtată de standardul omisiunii legislative cu valență constituțională, deoarece aceasta privește, în fond, modul în care executivul urmează să implementeze dispozițiile legii, iar nu conținutul normativ al acesteia. Obligarea legiuitorului să instituie prin lege sisteme de monitorizare în timp real a recoltărilor pe fonduri cinegetice ar echivala cu transformarea controlului de constituționalitate într-un control de oportunitate și de eficiență administrativă, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale, astfel cum aceasta este definită de art. 146 din Legea fundamentală.82. În legătură cu susținerile conform cărora repartizarea cotelor prin anexa nr. 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 pe fonduri cinegetice care se suprapun cu zone unde Legea nr. 407/2006 interzice vânătoarea ar crea o contradicție internă și ar fundamenta eronat cifra globală de 859 de exemplare învederează că această critică pornește de la o premisă greșită cu privire la natura juridică a cotelor stabilite prin lege. Nivelul de prevenție și nivelul de intervenție reprezintă, prin definiție și prin modul în care sunt reglementate, numărul maxim de exemplare care pot fi recoltate, iar nu o obligație de recoltare a unui număr determinat. Cifrele prevăzute în anexa nr. 5 au caracter de plafon maxim autorizat, nu de obiectiv obligatoriu de atins. Gestionarul unui fond cinegetic situat integral sau parțial într-o zonă unde recoltarea este interzisă prin efectul art. 3^2 alin. (4^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 nu are obligația de a atinge cota alocată.83. În ceea ce privește aspectele tehnice privind procedura de determinare a vârstei puilor și responsabilul constatării consideră că reprezintă detalii de implementare care, prin natura lor, nu sunt destinate reglementării la nivel de lege primară, ci prin acte administrative de aplicare și metodologii tehnice. În acest sens arată că pagina de internet a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate se regăsește în Ghidul privind metodologia de evaluare a populațiilor de urs, lup, râs și pisică sălbatică, ce furnizează inclusiv repere tehnice pentru identificarea și clasificarea exemplarelor.84. În concluzie, pentru considerentele anterior expuse, Guvernul apreciază că sesizarea de neconstituționalitate formulată de Președintele României este neîntemeiată în ceea ce privește criticile invocate.85. Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.86. La dosar au fost înregistrate o serie de memorii în sprijinul demonstrării constituționalității legii criticate și al respingerii obiecției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, memorii formulate cu titlul de amicus curiae de Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, Asociația Proprietarilor de Terenuri din Zona Zetea, Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Zetelaka és Társai și de Federația Asociațiilor Vânătorești.87. De asemenea, în aceeași calitate de amicus curiae, doamna Diana Gabriela Frant, cercetător de mediu, a transmis la dosar o documentație în argumentarea necesității admiterii obiecției de neconstituționalitate.88. Tot în sensul susținerii argumentelor formulate de Președintele României în cuprinsul sesizării au transmis un memoriu amicus curiae 17 organizații neguvernamentale reunite în Federația Coaliția Natura 2000 România, precum și Alianța pentru Combaterea Abuzurilor.
    CURTEA,    examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, memoriile amicus curiae primite la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:89. Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 218/2026), care are următoarea redactare:  +  ARTICOL UNICOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 26 iulie 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 197/2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 3^1, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 3^1(1) În vederea prevenirii atacurilor asupra populației umane și a pagubelor materiale cauzate de atacurile de urs, pentru anul 2026 se aprobă un număr de 859 exemplare de urs brun, care reprezintă nivel de prevenție la nivel național și un număr de 110 exemplare de urs brun, care reprezintă nivel de intervenție la nivel național.(2) Repartiția exemplarelor de urs brun prevăzute la alin. (1), care reprezintă nivel de prevenție pe județe și fonduri cinegetice, pentru anul 2026 se face potrivit anexei nr. 5.2. La articolul 3^2, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 3^2(1) Exemplarele din specia urs brun, care reprezintă nivel de prevenție la nivel național, prevăzute la art. 3^1 alin. (1), pot fi recoltate până la data de 31 decembrie 2026, de către vânători, sub coordonarea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului, prin metodele de vânătoare admise, astfel cum sunt prevăzute la art. 1 lit. ad) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.(2) Exemplarele din specia urs brun, care reprezintă nivel de intervenție la nivel național, prevăzute la art. 3^1 alin. (1), pot fi recoltate până la data de 31 decembrie 2026, de către personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului prin metodele „la pândă“ și „la dibuit“.(...)(4) Pentru menținerea echilibrului între categoriile de vârste și sex, precum și pentru protejarea exemplarelor dominante, nivelul de prevenție prevăzut în anexa nr. 5 se realizează cu respectarea următoarelor condiții:a) în cazul fondurilor cinegetice care au nivel de prevenție de două sau 3 exemplare, se vor recolta cel puțin un exemplar a cărui blană nu depășește 400 de puncte C.I.C.;b) în cazul fondurilor cinegetice care au nivel de prevenție de 4 sau 5 exemplare, se vor recolta cel puțin două exemplare a căror blană nu depășește 400 de puncte C.I.C.3. La articolul 3^2, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alin. (4^1) și (4^2), cu următorul cuprins:(4^1) Recoltarea femelelor însoțite de pui cu vârsta sub 2 ani este interzisă.(4^2) Recoltarea exemplarelor de urs brun reprezentând cota de prevenție este interzisă pe teritoriile în care vânătoarea este interzisă conform prevederilor Legii nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare.4. La articolul 3^2, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) În situația în care condițiile prevăzute la alin. (4) nu sunt respectate, atât blana cât și craniul aparținând exemplarului în cauză, preparate de către gestionar, se predau structurii teritoriale de specialitate a Gărzii Forestiere Naționale în a cărei rază de activitate se încadrează locul unde s-a desfășurat acțiunea de recoltare și devin proprietatea privată a statului, fiind gestionate și/sau valorificate în condițiile legii.5. La articolul 3^3, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), pentru craniile care se predau structurii teritoriale de specialitate a Gărzii Forestiere, conform art. 3^2 alin. (5), gestionarul nu achită tariful prevăzut la alin. (3), craniul și blana devenind proprietatea privată a statului, fiind gestionate și/sau valorificate în condițiile legii.6. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Blana și craniul exemplarului extras conform prevederilor alin. (1), preparate de către gestionar, rămân în gestiunea acestuia, în cazul extragerii de către gestionar, sau se predau gărzii forestiere în cazul în care extragerea a fost realizată de către personalul desemnat al acesteia și rămân în proprietatea privată a statului.7. Articolele 22^1 și 22^2 se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 22^1Prevederile art. 3^1-3^5 se aplică în mod corespunzător și în anul 2027.  +  Articolul 22^2Începând cu anul 2028, numărul de exemplare de urs brun care reprezintă nivelul de prevenție și repartiția pe județe și fonduri cinegetice se stabilește până la data de 15 mai a fiecărui an, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de vânătoare pe baza Studiului privind analiza probelor genetice, stabilirea numărului minim de indivizi la nivel național, a diversității genetice și a structurii populaționale, realizat de autoritate.8. Anexa nr. 5 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta lege.Anexa menționată stabilește repartiția exemplarelor de urs brun care reprezintă nivel de prevenție pe județe și fonduri cinegetice.90. Dispozițiile constituționale invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3) privind caracterul de stat de drept al statului român, art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, art. 126 alin. (6) privind controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, art. 135 alin. (2) lit. e) care instituie obligația statului de a reface și ocroti mediul înconjurător și de a menține echilibrul ecologic și art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte acte ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, prin raportare la prevederile Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (Directiva Habitate).(1) Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate91. În vederea soluționării prezentei obiecții de neconstituționalitate este necesară verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanța constituțională, precum și al obiectului controlului de constituționalitate.