Codul silvic
CODUL SILVIC din 20 decembrie 2024 ( Legea nr. 331/2024 )
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Legea nr. 331/2024 stabilește cadrul legal al Fondului Forestier Național, definind terenurile cu destinație forestieră, categoriile de folosință și condițiile de protecție, exploatare și evaluare a pagubelor silvice. Actul reglementează drepturile și obligațiile autorităților publice, proprietarilor și utilizatorilor de terenuri forestiere, precum și mecanismele de compensare pentru daunele produse pădurilor. Dispozitivul conține anexe detaliate privind valorile factorului „k“ pentru calculul pagubelor la arbori, puieți și lăstari, în funcție de specie și diametru.
Pe scurt
- Identificator
- Codul Silvic nr. 331/2024
- Tip act
- Codul Silvic
- Emitent
- Parlamentul României
- Data adoptării
- 20 decembrie 2024
- Formă consolidată din
- 8 august 2026
- Număr de forme
- 7
- Domeniu
- natural resources, environment
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Formele succesive ale actului
Acest act are 7 forme succesive în arhiva noastră. Forma pe care o citești aici este consolidată la 8 august 2026.
Cuprins pe articole
- Titlul I
- Capitolul I
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Articolul 4
- Articolul 5
- Articolul 6
- Capitolul II
- Articolul 7
- Articolul 8
- Articolul 9
- Titlul II
- Capitolul I
- Articolul 10
- Articolul 11
- Articolul 12
- Articolul 13
- Articolul 13^1
- Articolul 14
- Articolul 15
- Capitolul II
- Articolul 16
- Articolul 17
- Capitolul III
- Articolul 18
- Articolul 19
- Articolul 20
- Articolul 21
- Titlul III
- Capitolul I
- Articolul 22
- Articolul 23
- Articolul 24
- Articolul 25
- Capitolul II
- Articolul 26
- Articolul 27
- Articolul 28
- Articolul 29
- Articolul 30
- Articolul 31
- Articolul 32
- Articolul 33
- Articolul 34
- Articolul 35
- Capitolul III
- Articolul 36
- Articolul 37
- Articolul 38
- Articolul 39
- Articolul 40
- Articolul 41
- Articolul 42
- Articolul 43
- Articolul 44
- Articolul 45
- Articolul 46
- Articolul 47
- Articolul 48
- Articolul 49
- Articolul 50
- Articolul 51
- Articolul 52
- Articolul 53
- Articolul 54
- Articolul 55
- Articolul 56
- Articolul 57
- Articolul 58
- Articolul 59
- Articolul 60
- Capitolul IV
- Articolul 61
- Articolul 62
- Articolul 63
- Articolul 64
- Articolul 65
- Capitolul V
- Articolul 66
- Articolul 67
- Articolul 68
- Articolul 69
- Articolul 70
- Articolul 71
- Articolul 72
- Articolul 73
- Articolul 74
- Articolul 75
- Articolul 76
- Articolul 77
- Articolul 78
- Articolul 79
- Articolul 80
- Articolul 81
- Articolul 82
- Articolul 83
- Articolul 84
- Articolul 85
- Articolul 86
- Articolul 87
- Articolul 88
- Articolul 89
- Articolul 90
- Articolul 91
- Articolul 92
- Articolul 93
- Articolul 94
- Articolul 95
- Articolul 96
- Articolul 97
- Articolul 98
- Articolul 99
- Articolul 100
- Articolul 101
- Articolul 102
- Articolul 103
- Articolul 104
- Articolul 105
- Articolul 106
- Articolul 107
- Articolul 108
- Articolul 109
- Articolul 110
- Articolul 111
- Articolul 112
- Articolul 113
- Articolul 114
- Articolul 115
- Articolul 116
- Titlul IV
- Articolul 117
- Articolul 118
- Articolul 119
- Articolul 120
- Titlul V
- Capitolul I
- Articolul 121
- Articolul 122
- Articolul 123
- Capitolul II
- Articolul 124
- Capitolul III
- Articolul 125
- Articolul 126
- Articolul 127
- Articolul 128
- Articolul 129
- Articolul 130
- Titlul VI
- Articolul 131
- Articolul 132
- Articolul 133
- Articolul 134
- Articolul 135
- Articolul 136
- Articolul 137
- Articolul 138
- Titlul VII
- Articolul 139
- Articolul 140
- Articolul 141
- Articolul 142
- Articolul 143
- Articolul 144
- Articolul 145
- Articolul 146
- Articolul 147
- Articolul 148
- Articolul 149
- Articolul 150
- Articolul 151
- Articolul 152
- Articolul 153
- Articolul 154
- Articolul 155
- Articolul 156
- Titlul VIII
- Articolul 157
- Articolul 158
- Articolul 159
- Articolul 160
- Articolul 161
- Articolul 162
- Articolul 163
- Titlul IX
- Articolul 164
- Articolul 165
- Articolul 166
- Articolul 167
- Articolul 168
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Articolul 4
- Articolul 5
- Articolul 6
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 808.512 caractere). Vezi documentul integral.
| EMITENT |
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Titlul I Dispoziții generale + Capitolul I Obiectul de reglementare și domeniul de aplicare + Articolul 1Fondul forestier național(1) Terenurile cu destinație forestieră constituie fondul forestier național al României, denumit în continuare FFN, și se supun prevederilor prezentei legi. (2) Terenurile cu destinație forestieră sunt cele cuprinse în amenajamente silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafață, conform operațiunilor de intrări-ieșiri efectuate și/sau actelor administrative emise în condițiile legii.(3) Terenurile cu destinație forestieră au următoarele categorii de folosință:a) terenuri cu păduri;b) terenuri în curs de regenerare;c) terenuri destinate împăduririi: terenuri degradate și terenuri neîmpădurite, stabilite a fi împădurite;d) terenuri care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solare, plantaje și culturi de plante-mamă;e) terenuri care servesc nevoilor de producție silvică: culturi de răchită, pomi de Crăciun, arbori și arbuști ornamentali și fructiferi;f) terenuri cu folosințe specifice administrației silvice: terenuri destinate asigurării hranei vânatului și producerii de furaje; g) terenuri ocupate de construcții și curțile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri și căi ferate forestiere de transport, spații industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier;h) linii parcelare, culoare pentru linii electrice, terenuri ocupate temporar, terenuri concesionate din fondul forestier proprietate publică a statului, terenuri afectate de sarcini și/sau litigii, precum și terenuri forestiere din cadrul culoarului de frontieră și fâșiei de protecție a frontierei de stat și cele destinate realizării unor obiective din cadrul Sistemului integrat de securizare a frontierei de stat;i) terenuri pe care sunt amplasate iazuri, terenuri care constituie albiile minore ale pâraielor care nu se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, precum și terenuri neproductive, incluse în amenajamentele silvice.(4) FFN include și terenurile cu alte destinații care erau incluse în amenajamentele silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990 și care nu au fost scoase din FFN.(5) Terenurile din FFN constituie bun de interes național. + Articolul 2Definiția pădurii(1) Sunt considerate păduri, în sensul prezentei legi, terenurile din FFN cu o suprafață de cel puțin 0,5 hectare, acoperite cu arbori care ating o înălțime minimă de 5 metri la maturitate în condiții normale de vegetație.(2) Sunt asimilate pădurilor:a) terenurile încadrate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în FFN ca păduri ori ca perdele forestiere de protecție, chiar dacă nu îndeplinesc criteriul de suprafață definit la alin. (1);b) terenurile încadrate în FFN până la data intrării în vigoare a prezentei legi pe care sunt instalate jnepenișurile, chiar dacă nu îndeplinesc criteriul de înălțime minimă definit la alin. (1).(3) Este interzisă includerea în intravilan a pădurilor. + Articolul 3Terenuri cu folosință agrosilvică(1) Următoarele categorii de terenuri cu destinație agricolă sunt terenuri cu folosință agrosilvică:a) terenurile acoperite cu arbori, inclusiv pășunile împădurite, care ating o înălțime minimă de 5 metri la maturitate în condiții normale de vegetație, cu o consistență mai mare sau egală cu 0,1, pe o suprafață de minimum 0,5 hectare; b) terenurile pe care sunt instalate perdelele forestiere de protecție din arbori care ating o înălțime minimă de 5 metri la maturitate în condiții normale de vegetație, neincluse în FFN;c) terenurile pe care sunt instalate jnepenișuri, neincluse în FFN;d) terenurile pe care se înființează plantații forestiere prin diferite programe naționale și locale, dacă aceste programe nu prevăd includerea în FFN.(2) Prin derogare de la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, republicată, cu modificările și completările ulterioare, proprietarii terenurilor agricole care înființează voluntar perdele forestiere de protecție pot opta pentru încadrarea perdelelor astfel înființate ca terenuri cu destinație agricolă și folosință agrosilvică, fără includerea în Sistemul național al perdelelor forestiere de protecție și fără încadrarea în categoria de folosință pădure.(3) Gestionarea vegetației forestiere de pe terenurile cu folosință agrosilvică se face în conformitate cu normele aprobate prin ordin comun al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și autorității publice centrale pentru agricultură. (4) Pajiștile permanente de înaltă valoare naturală nu pot face obiectul împăduririi. + Articolul 4Terenuri cu vegetație forestieră din afara FFN(1) Următoarele terenuri, care nu fac parte din FFN conform dispozițiilor art. 1 și care sunt acoperite cu arbori din specii forestiere, reprezintă terenuri cu vegetație forestieră din afara FFN:a) terenurile cu folosință agrosilvică, astfel cum sunt definite la art. 3;b) terenurile cu arbori din zonele de protecție a lucrărilor hidrotehnice și de îmbunătățiri funciare;c) terenurile cu arbori situate de-a lungul cursurilor de apă și al canalelor;d) terenurile pe care sunt amenajate spațiile verzi din intravilan, altele decât cele care au caracteristicile prevăzute la art. 2 alin. (1);e) terenurile pe care sunt instalate arboretumurile, altele decât cele cuprinse în păduri;f) terenurile situate de-a lungul căilor de transport și comunicație pe care sunt instalate aliniamente de arbori; g) minipădurile urbane.(2) Vegetația de pe terenurile enumerate la alin. (1), precum și arborii izolați din speciile forestiere, situați pe terenuri cu alte destinații decât cea forestieră și care nu se încadrează la alin. (1), nu se supun prevederilor prezentei legi, cu excepția dispozițiilor privind evaluarea lemnului destinat valorificării și a celor privind circulația materialului lemnos. + Articolul 5DefinițiiÎn înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile utilizate au semnificațiile prevăzute în anexa nr. 1 - Termeni și expresii. + Articolul 6Principii de gestionare durabilă a pădurilorGestionarea durabilă a pădurilor se bazează pe următoarele principii:a) asigurarea integrității FFN și a permanenței pădurii; b) asigurarea continuității în gestionarea pădurilor; c) asigurarea eficacității funcționale a pădurii și a furnizării cu continuitate a serviciilor ecosistemice;d) creșterea rolului pădurilor și silviculturii în dezvoltarea durabilă a societății; e) sprijinirea proprietarilor de terenuri din FFN și stimularea asocierii acestora; f) gestionarea terenurilor din FFN pe criteriul teritorialității; g) consolidarea rezilienței pădurilor și creșterea contribuției acestora la limitarea efectelor schimbărilor climatice;h) asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituțională și operațională în gestionarea pădurilor;i) promovarea tipurilor naturale de pădure și asigurarea diversității biologice a pădurii;j) promovarea și protecția rolului sanogen, educativ, turistic și recreativ al pădurii, inclusiv prin includerea de păduri în centurile verzi din jurul orașelor;k) majorarea suprafeței terenurilor ocupate cu păduri;l) utilizarea în cascadă a materialului lemnos, cu prioritizarea utilizării industriale în produse cu valoare adăugată mare. (la 08-08-2026, Articolul 6 , Capitolul I , Titlul I a fost completat de Articolul 9 din LEGEA nr. 168 din 5 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 5 august 2026 ) + Capitolul II Formele de proprietate + Articolul 7Forme de proprietate(1) După forma de proprietate, terenurile din FFN pot fi: a) proprietate publică a statului; b) proprietate privată a statului;c) proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale; d) proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale;e) proprietate privată a persoanelor fizice și juridice.(2) Terenurile din FFN al unităților administrativ-teritoriale, provenite din reconstituirea dreptului de proprietate, sunt proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.(3) Este interzisă trecerea terenurilor din FFN din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia, cu excepția terenurilor care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.(4) Este interzisă trecerea terenurilor din FFN din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București. + Articolul 8Forme asociative speciale de proprietate asupra fondului forestier(1) Formele asociative de proprietate asupra terenurilor prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 167/1997, cu modificările și completările ulterioare, existente anterior anului 1948, sunt persoane juridice și fac parte din tezaurul istoric al României.(2) Proprietatea formelor asociative prevăzute la alin. (1) este garantată, indivizibilă și inalienabilă, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 27 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.(3) Orice modificare la nivelul organelor cu putere de reprezentare se va aduce la cunoștința reprezentantului ocolului silvic, în scris, în termen de 15 zile de la data intervenirii modificării.(4) În formele asociative de proprietate la care statul deține în indiviziune terenuri cu vegetație forestieră, statul este reprezentat de către autoritatea publică centrală pentru silvicultură. + Articolul 9Asocierea proprietarilor(1) În vederea gestionării durabile a terenurilor din FFN, proprietarii acestora se pot asocia prin constituirea de asociații de proprietari de păduri cu personalitate juridică, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, și cooperative. (2) Prin înființarea formelor asociative prevăzute la alin. (1) se urmăresc: a) consolidarea proprietății; b) sporirea eficienței economice a comercializării produselor și serviciilor pădurii; c) constituirea de ocoale silvice de regim; d) creșterea capacității de absorbție a fondurilor, indiferent de sursa acestora; e) reprezentarea drepturilor proprietarilor în raport cu autoritățile;f) reprezentarea proprietarilor în raport cu autoritățile și cu asociațiile similare, create la nivel european și internațional. + Titlul II Guvernanța sectorului silvic + Capitolul I Cadrul instituțional + Secţiunea 1 Autoritatea publică + Articolul 10Autoritatea publică centrală pentru silviculturăAutoritatea publică centrală pentru silvicultură, denumită în continuare Autoritatea, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale și reprezintă autoritatea de stat în domeniul silviculturii cu rol de implementare, reglementare, coordonare și control. + Articolul 11Garda Forestieră Națională(1) Garda Forestieră Națională este instituție publică cu personalitate juridică, înființată ca organ de specialitate al Autorității, aflată în subordinea acesteia, având ca atribuție principală exercitarea controlului aplicării legislației din domeniul silviculturii și din domeniul cinegetic. (2) În cadrul Gărzii Forestiere Naționale funcționează structuri teritoriale ale Gărzii Forestiere Naționale, cu personalitate juridică, denumite în continuare Gărzi Forestiere.(3) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul silvic aferent instituțiilor prevăzute la alin. (2) este învestit cu exercițiul autorității publice de stat.(4) Pentru o suprafață de cel mult 7.000 hectare fond forestier, în cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii Forestiere Naționale trebuie încadrat un inginer silvic. + Secţiunea a 2-a Structuri de administrare a terenurilor din FFN + Articolul 12Ocoalele silvice(1) Administrarea sau, după caz, prestarea serviciilor silvice pentru terenurile din FFN se realizează prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri:a) ocoale silvice de stat, înființate de: (i) Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, denumită în continuare Romsilva;(ii) Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“, denumită în continuare RAAPPS;(iii) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“, denumit în continuare INCDS, prin stațiuni și baze experimentale asimilate ocoalelor silvice de stat;(iv) instituții de învățământ de stat cu profil silvic, prin baze experimentale și didactice, asimilate ocoalelor silvice de stat;b) ocoale silvice de regim, care sunt înființate, în condițiile prezentei legi, de proprietarii de terenuri din FFN prevăzuți la art. 7 alin. (1) lit. c)-e) ori de asociații de proprietari constituite de către acestea.(2) Ocoalele silvice prevăzute la alin. (1) sunt de interes public și pot administra sau pot asigura servicii silvice, după caz, și pentru alte terenuri din FFN.(3) Ocoalele silvice prevăzute la alin. (1) se autorizează prin înscrierea în Registrul național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice, gestionat de către Autoritate. (4) Stațiunile și bazele experimentale prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iii) și bazele experimentale și didactice prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iv) se autorizează prin excepție de la condițiile minime de suprafață privind constituirea unui ocol silvic prevăzute în anexa nr. 1. + Articolul 13Conducerea, organizarea și funcționarea structurilor silvice(1) Conducerea ocoalelor silvice de stat, structuri fără personalitate juridică, este asigurată de către șeful de ocol, selectat și numit prin concurs de către directorul general al Romsilva sau, după caz, de directorul general al RAAPPS, respectiv al INCDS sau al instituțiilor de învățământ cu profil silvic, cu contract de mandat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeași perioadă, condiționat de promovarea procedurii de selecție. (la 21-11-2025, Alineatul (1) , Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 20 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 21 noiembrie 2025 ) (2) Conducerea și reprezentarea legală a ocoalelor silvice de regim, altele decât cele care funcționează ca regii autonome de interes local, sunt asigurate de către șeful de ocol, selectat și numit prin concurs de către organul de conducere al proprietarului/asociației de proprietari care a constituit ocolul silvic, după caz, cu contract de mandat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii succesive cu aceeași perioadă, condiționat de promovarea procedurii de selecție. (la 21-11-2025, Alineatul (2) , Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 20 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 21 noiembrie 2025 ) (3) Directorii din cadrul fiecărei structuri a Romsilva sunt selectați și numiți prin concurs de către directorul general al Romsilva, cu contract de mandat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeași perioadă, condiționat de promovarea procedurii de selecție. (la 21-11-2025, Alineatul (3) , Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 20 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 21 noiembrie 2025 ) (3^1) Indicatorii de performanță financiari, nefinanciari și specifici din contractul de mandat prevăzut la alin. (1)-(3) sunt stabiliți de către mandant. În cazul structurilor prevăzute la alin. (1) și (3) sunt selectați cel puțin două treimi dintre indicatorii care se aprobă prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 32 alin. (2). (la 21-11-2025, Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 20 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 21 noiembrie 2025 ) (4) Evaluarea îndeplinirii indicatorilor prevăzuți la alin. (3^1) se face de către mandant, anual. În cazul structurilor prevăzute la alin. (1) și (3), neîndeplinirea a cel puțin două treimi dintre indicatori atrage încetarea contractului de mandat de către mandant, iar în cazul ocoalelor silvice de regim prevăzute la alin. (2), contractul de mandat încetează în condițiile stabilite în cadrul acestuia. (la 21-11-2025, Alineatul (4) , Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 20 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 21 noiembrie 2025 ) (5) Persoanele încadrate pe post de pădurar după intrarea în vigoare a prezentei legi trebuie să fie absolvenți ai unei unități de învățământ acreditate conform dispozițiilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, cu absolvirea studiilor liceale sau postliceale de specialitate.(6) Ocoalele silvice de regim întocmesc bugetul anual de venituri și cheltuieli care se aprobă de organele deliberative ale proprietarului/asociației de proprietari care a constituit ocolul silvic, după caz, până la data de 31 martie a anului în curs.(7) Ocolului silvic care nu îndeplinește condiția prevăzută la alin. (6) până la data de 31 martie a anului în curs, după notificarea prealabilă transmisă de Autoritate, i se suspendă dreptul de acces în sistemul informațional integrat pentru păduri până la data conformării. + Articolul 13^1Selecția și numirea conducerii structurilor silvice(1) Poate participa la procedura de selecție și numire prin concurs pentru ocuparea funcțiilor de director din cadrul fiecărei structuri a Romsilva și de șef al ocolului silvic de stat și de regim persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a) are studii superioare în specialitatea silvicultură finalizate cel puțin cu diplomă de licență și îndeplinește condițiile de vechime minimă în domeniul silvicultură prevăzute la art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare, specifice fiecărei funcții de conducere;b) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu, în legătură cu serviciul, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege;c) nu se află într-o situație de conflict de interese sau în stare de incompatibilitate, astfel cum sunt definite la art. 138;d) nu a fost destituită dintr-o funcție publică, nu i-a încetat contractul individual de muncă sau nu i-a fost revocat contractul de mandat, pentru motive disciplinare, după caz, în ultimii 3 ani.(2) Pentru ocoalele silvice de regim care funcționează ca regii autonome de interes local se aplică condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute la alin. (1).(3) Procedura de selecție și numire prin concurs a directorilor din cadrul fiecărei structuri a Romsilva și a șefilor ocoalelor silvice de stat și de regim se bazează pe un proces care cuprinde următoarele etape:a) proba scrisă;b) interviul, în cadrul căruia se evaluează abilitățile de management și aptitudinile personale ale candidatului corespunzătoare responsabilității atribuite, precum și calitatea planului managerial, înregistrat audio și video, care se postează pe pagina web ulterior selecției, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.(4) Metodologia privind organizarea și desfășurarea procedurii de selecție și numire prin concurs pentru ocuparea funcțiilor de director din cadrul fiecărei structuri a Romsilva și a șefilor ocoalelor silvice de stat și de regim se aprobă prin ordin al conducătorului Autorității, la propunerea consiliului de administrație, sau al forului de conducere al ocoalelor silvice de regim, după caz.(5) Prin excepție de la alin. (3) și (4), pentru ocuparea posturilor de director general și director financiar al Romsilva și de șefi ai ocoalelor silvice de regim care funcționează ca regii autonome de interes local, se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare. (la 21-11-2025, Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 20 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 21 noiembrie 2025 ) Notă
Articolele III și IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 63 din 20 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 21 noiembrie 2025 prevăd:
Articolul III(1) În termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordinului prevăzut la art. 13^1 alin. (4) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, se demarează procedura de selecție și numire prin concurs a directorilor din cadrul fiecărei structuri a Romsilva.(2) În termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordinului prevăzut la art. 13^1 alin. (4) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare, se demarează procedura de selecție și numire prin concurs a posturilor vacante de șefi ocoale silvice de stat și de regim.(3) În termen de 10 zile lucrătoare de la finalizarea procedurii de selecție și numire prin concurs, angajatorul notifică în scris directorilor din cadrul fiecărei structuri a Romsilva propunerea de încheiere a unui act adițional la contractul individual de muncă pentru încadrarea într-o funcție de execuție corespunzătoare nivelului pregătirii profesionale în cadrul structurii din care fac parte sau, în situația refuzului, încetarea contractului individual de muncă.(4) În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării notificării prevăzute la alin. (3), angajatul își dă consimțământul și se încheie act adițional la contractul individual de muncă sau comunică în scris angajatorului refuzul încheierii actului adițional.(5) În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării refuzului încheierii actului adițional, în condițiile alin. (4), sau în lipsa comunicării acestuia, angajatorul emite decizia de încetare a contractului individual de muncă, cu respectarea dreptului de preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.(6) Contractul de mandat se încheie în condițiile prevăzute la art. 13 și 13^1 din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare, după încheierea actului adițional prevăzut la alin. (4) sau după expirarea duratei de preaviz stabilită în decizia prevăzută la alin. (5), după caz.(7) Contractul individual de muncă al angajatului sau raportul de serviciu al funcționarului public selectat și numit director sau șef ocol silvic cu contract de mandat conform prevederilor art. 13 alin. (1)-(3) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă de drept pe perioada mandatului și beneficiază de drepturile de vechime în muncă sau contribuțiile la pensii, precum și de alte drepturi recunoscute până la data la care a fost numit în această funcție de conducere.(8) La încetarea contractului de mandat, angajatul al cărui contract individual de muncă este suspendat în condițiile alin. (7) se poate reintegra în locul de muncă deținut anterior fără a pierde vechimea sau alte drepturi legale, în măsura în care nu au intervenit modificări contractuale sau de structură organizatorică.(9) Prin excepție de la prevederile alin. (2)-(6), șefii ocoalelor silvice de stat și de regim angajați prin concurs cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență încheie contract de mandat, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea mandantului, după încheierea, în prealabil, a unui act adițional la contractul individual de muncă pentru încadrarea într-o funcție de execuție corespunzătoare nivelului pregătirii profesionale în cadrul structurii din care fac parte.(10) Refuzul semnării actului adițional la contractul individual de muncă prevăzut la alin. (9) conduce la încetarea acestuia, respectiv la neîncheierea contractului de mandat.(11) Pentru șefii ocoalelor silvice de stat și de regim ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate de drept pentru exercitarea unei funcții publice sau de demnitate publică la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevederile alin. (9) se aplică de la data revenirii pe post.(12) Posturile prevăzute la alin. (11) temporar vacante se ocupă până la revenirea titularului pe post, în condițiile prevederilor alin. (2), cu respectarea perioadei mandatului prevăzută la art. 13 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul IVOrdinul prevăzut la art. 13^1 alin. (4) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. + Secţiunea a 3-a Planificare strategică + Articolul 14Strategia națională pentru păduri(1) Strategia națională pentru păduri stabilește și definește politica forestieră națională și asigură corelarea acesteia cu politicile, strategiile și alte documente cu caracter programatic ale statului român.(2) Strategia națională pentru păduri este elaborată de Autoritate și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu avizul consultativ al Consiliului Național pentru Silvicultură.(3) Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale pentru păduri se modifică și se completează în funcție de schimbarea condițiilor de management și de informațiile privind starea pădurilor reieșite din instrumentele de monitorizare a sectorului silvic.(4) Cel puțin o dată pe an, Consiliul Național pentru Silvicultură organizează dezbateri cu factorii interesați din sectorul forestier pentru a asigura analiza modului de implementare a Strategiei naționale pentru păduri. + Articolul 15Consiliul Național pentru Silvicultură(1) Se înființează Consiliul Național pentru Silvicultură, denumit în continuare CNS, ca organizație profesională, fără personalitate juridică. Înființarea și regulamentul de organizare și funcționare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorității, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) CNS elaborează recomandări, propuneri și opinii consultative către Autoritate cu privire la politicile, strategiile și alte documente cu caracter programatic, la actele normative relevante pentru domeniul forestier, internaționale, naționale și ale Uniunii Europene, inclusiv pentru a asigura corelarea acestora, fără însă a aduce atingere prerogativelor conferite de lege autorităților, instituțiilor și altor persoane juridice cu responsabilități privind pădurile și/sau domeniul forestier.(3) CNS analizează modul de exercitare a profesiei în condiții de etică și respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic, cu excepția personalului silvic care are statutul de funcționar public. + Capitolul II Educație și cercetare + Articolul 16Educație(1) Autoritatea are obligația realizării acțiunilor specifice, prin căi și mijloace adecvate, pentru următoarele scopuri:a) formarea conștiinței forestiere;b) crearea unui minimum de cunoștințe profesionale proprietarilor de păduri.(2) Autoritatea încheie parteneriate în educație cu furnizori de servicii din educație și cercetare-dezvoltare pentru implementarea unor programe de stimulare a perfecționării profesionale continue pentru personalul silvic și proprietari, cu respectarea prevederilor europene și naționale din domeniul ajutorului de stat.(3) Beneficiarii de forță de muncă specializată în ocupații specifice sectorului forestier pot sprijini formarea profesională în domeniul forestier, la orice nivel, prin burse sau stagii de formare ori de practică, inclusiv prin învățământ dual.(4) Bazele experimentale didactice sunt utilizate gratuit numai în scop didactic, exclusiv pentru desfășurarea activității liceelor tehnologice cu profil preponderent silvic/forestier. + Articolul 17Cercetarea-dezvoltarea și inovarea în silvicultură(1) Autoritatea sprijină activitatea de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică din domeniu și urmărește implementarea rezultatelor obținute în scopul fundamentării normelor tehnice și ghidurilor de bune practici pentru silvicultură, elaborării politicilor publice în sectorul forestier și dezvoltării sistemului de gestionare a pădurilor.(2) Cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică din domeniul silviculturii se realizează prin unitățile și instituțiile de drept public și de drept privat cu personalitate juridică ce au ca obiect de activitate cercetarea și care constituie Sistemul național de cercetare-dezvoltare.(3) Planul sectorial de cercetare-dezvoltare al Autorității, denumit în continuare Planul sectorial, prin care se realizează politica de cercetare a Autorității, menit să asigure dezvoltarea domeniului, ca instrument de implementare a Strategiei naționale de cercetare, inovare și specializare inteligentă în vigoare, alături de alte instrumente de finanțare a programelor de cercetare-dezvoltare specifice domeniului silvic, inclusiv pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de Autoritate la nivel național, european și internațional, se aprobă prin ordin al conducătorului Autorității, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(4) Stațiunile de cercetare-dezvoltare și bazele experimentale din structura instituțiilor de cercetare-dezvoltare și inovare sunt utilizate de către administratori preponderent pentru implementarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare și inovare și pentru obținerea unor rezultate științifice cu caracter experimental în vederea generalizării acestora la nivel regional și/sau național. (5) Instalarea suprafețelor experimentale din FFN se poate face numai cu înștiințarea administratorului pentru terenurile din FFN proprietate publică a statului sau cu acordul proprietarului, pentru celelalte cazuri.(6) Finanțarea din fonduri publice a entităților de cercetare-dezvoltare și inovare se face cu respectarea prevederilor europene și naționale din domeniul ajutorului de stat. + Capitolul III Monitorizarea unitară a sectorului silvic + Articolul 18Instrumente de monitorizare a sectorului silvic. Raportarea rezultatelor monitorizării(1) Autoritatea stabilește proceduri de colectare, validare, corelare, armonizare și raportare a informațiilor din sectorul forestier, prin instrumente specifice, și desemnează structura care coordonează implementarea acestora prin ordin al conducătorului Autorității, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care se publică în Monitorul Oficial al României. (2) Autoritatea publică anual, până la data de 30 septembrie a anului următor, pe pagina de internet proprie, raportul privind starea pădurilor, care conține informații furnizate pe baza procedurilor stabilite în temeiul alin. (1). + Articolul 19Inventarul forestier național(1) Autoritatea asigură finanțarea continuă și actualizează la fiecare 5 ani Inventarul forestier național, denumit în continuare IFN, în scopul evaluării resurselor forestiere și cunoașterii dinamicii acestora pe teritoriul României.(2) Metodologia de colectare, prelucrare și raportare a informațiilor din IFN se aprobă prin ordin al conducătorului Autorității în termen de maximum 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Metodologia se auditează periodic de către experți în Inventarul forestier național.(3) Rezultatele sintetice ale ciclurilor de inventar prezentate în rapoartele periodice avizate de Autoritate sunt informații de interes public, se aduc la cunoștința publicului cel puțin prin publicare pe pagina de internet proprie a Autorității și se citează, cu menționarea obligatorie a sursei, de către utilizator.(4) Prin hotărâre a Guvernului, după încheierea ciclului III, departamentul IFN se organizează ca agenție cu personalitate juridică în subordinea Secretariatului General al Guvernului. + Articolul 20Sistemul informațional integrat pentru păduri(1) Normele metodologice referitoare la proveniența lemnului, trasabilitatea, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorității, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) Normele prevăzute la alin. (1) reglementează inclusiv realizarea, dezvoltarea și funcționarea unui sistem informațional integrat pentru păduri, care îndeplinește următoarele funcții:a) colectarea și prelucrarea de date și informații care privesc gestionarea sustenabilă a pădurilor;b) înregistrarea și evidența informațiilor privind proveniența lemnului, la prima introducere pe piață, și trasabilitatea, circulația și comercializarea materialelor lemnoase;c) furnizarea de informații pentru dezvoltarea sistemului de evidență proprie al fiecărui operator economic, la prima introducere pe piață a lemnului, și de urmărire a trasabilității materialelor lemnoase; d) furnizarea de informații pentru evaluarea de risc proprie autorităților competente și orientarea controlului pe bază de evaluări de risc;e) furnizarea de informații de interes public privind proveniența lemnului, trasabilitatea, circulația și comercializarea materialelor lemnoase;f) de control.(3) Normele prevăzute la alin. (1) includ prevederi cu privire la situațiile și la procedura de suspendare/retragere a dreptului de acces în sistemul informațional integrat pentru păduri.(4) Materialele lemnoase din sortimentul furnir se transportă în condițiile alin. (1), pe acestea aplicându-se concomitent elemente de marcare chimică și digitală, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului Autorității în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. + Articolul 21Registrul forestier național(1) Autoritatea administrează Registrul forestier național, denumit în continuare RFN, pentru evidența proprietăților din FFN, pentru facilitarea prin modalități informatice a avizărilor și raportărilor între diferite entități publice, monitorizează implementarea serviciilor silvice și acordă asistență și informații proprietarilor beneficiari de plăți ori utilizatori de servicii silvice.(2) RFN este o componentă a sistemului informațional integrat pentru păduri. (3) RFN asigură informații necesare pentru implementarea integrată a măsurilor și politicilor Autorității cu privire la FFN, inclusiv a evidenței administrării sau asigurării serviciilor silvice și monitorizării instrumentelor financiare de sprijin al proprietarilor.(4) De la data operaționalizării sistemului informațional integrat pentru păduri, proprietarul care dorește să obțină compensații pentru serviciile de silvomediu sau contractează serviciile minimale obligatorii este obligat să solicite înscrierea proprietății în RFN. Înscrierea în RFN este gratuită pentru proprietarii de fond forestier. + Titlul III Reglementări privind regimul silvic + Capitolul I Norme generale + Articolul 22Aplicarea regimului silvic(1) FFN este supus regimului silvic. (2) În arboretele din FFN, amplasate în interiorul obiectivelor militare, în zona fâșiei de frontieră, în albiile majore ale cursurilor de apă înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și/sau ale celor cu debit permanent, precum și în zonele limitrofe căilor de comunicație, măsurile de gestionare sunt în concordanță cu scopurile urmărite de entitățile care dețin aceste obiective. (3) În suprafețele din FFN al căror proprietar nu poate fi identificat și pentru care se asigură serviciile silvice, măsurile de gestionare constau în extragerea produselor accidentale și a celor extraordinare, iar sumele rezultate din valorificarea acestora de către ocolul silvic, după deducerea cheltuielilor efectuate, se depun în fondul de conservare și regenerare a pădurilor, evidențiat separat prin actele de constatare prevăzute la art. 31 alin. (3) și (6). + Articolul 23Obligații ale proprietarilor cu privire la respectarea regimului silvic(1) Respectarea regimului silvic este obligatorie pentru toți proprietarii și deținătorii terenurilor din FFN. (2) Proprietarii terenurilor din FFN cu o suprafață de peste 10 hectare au, pe lângă celelalte obligații prevăzute în mod expres în prezenta lege, și următoarele obligații: a) să asigure elaborarea și să respecte prevederile amenajamentelor silvice; b) să asigure administrarea sau serviciile silvice, în condițiile prezentei legi; c) să asigure integritatea FFN; d) să execute lucrările de regenerare a pădurii;e) să asigure monitorizarea anuală a regenerărilor; f) să execute lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor; g) să execute lucrările necesare pentru prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor pădurilor; h) să aplice măsurile de prevenire și stingere a incendiilor; i) să exploateze lemnul numai după evaluarea acestuia, autorizarea parchetelor și eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat; j) să asigure întreținerea și repararea drumurilor forestiere pe care le au în proprietate; k) să aibă delimitat prin semne de hotar limitele proprietății, în conformitate cu actele de proprietate pentru imobilele neînscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară sau cu limitele imobilelor existente în sistemul integrat de cadastru și carte funciară pentru imobilele înscrise, și să le mențină în stare corespunzătoare. (3) În cazul încheierii unui contract de administrare cu un ocol silvic, obligațiile prevăzute la alin. (2) aparțin ocolului silvic, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) lit. k). (4) Proprietarii de terenuri din FFN cu o suprafață de maximum 10 hectare inclusiv au, pe lângă celelalte obligații prevăzute în mod expres în prezenta lege, și următoarele obligații:a) să aibă delimitat prin semne de hotar limitele proprietății, în conformitate cu actele de proprietate sau, după caz, cu documentele cadastrale, și să le mențină în stare corespunzătoare;b) să asigure paza și serviciile minimale conform prevederilor art. 27;c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii pe baza soluției tehnice furnizate de ocolul silvic cu care au contract de pază și servicii minimale;d) să respecte reglementările privind evaluarea lemnului destinat valorificării și circulația materialelor lemnoase.(5) Obligațiile prevăzute la alin. (4) lit. c) și d) pot fi transferate prin contract către ocolul silvic.(6) Coproprietarii terenurilor din FFN răspund solidar pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (2) și (4), precum și pentru oricare alte obligații prevăzute în sarcina acestora în cadrul prezentei legi.(7) Proprietarii vegetației forestiere din afara FFN au următoarele obligații:a) să respecte reglementările privind evaluarea lemnului destinat valorificării și pe cele privind circulația materialelor lemnoase;b) să ia măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor, precum și pentru prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor. + Articolul 24Servicii ecosistemice minimale(1) Proprietarii, respectiv administratorii de păduri au obligația asigurării condițiilor pentru furnizarea de către păduri a serviciilor ecosistemice minimale.(2) În sensul prezentei legi, prin furnizarea serviciilor ecosistemice minimale de către păduri se înțelege obligația asigurării regenerării pădurii, evitarea degradării terenurilor și pădurii, promovarea regenerării naturale atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, conservarea și ameliorarea biodiversității potrivit modalităților prevăzute în art. 83 alin. (2) și asigurarea cu continuitate a producției sustenabile de lemn pentru pădurile în care se reglementează procesul de producție. (3) Obligația asigurării condițiilor pentru furnizarea de către păduri a serviciilor ecosistemice minimale prevăzute la alin. (2) se stabilește diferențiat, în raport cu mărimea proprietății, astfel: a) prin reglementările instituite la art. 23 alin. (4) în sarcina proprietarilor terenurilor cu suprafețe de maximum 10 hectare inclusiv;b) prin stabilirea nivelului minim de reglementare prin amenajamente silvice corespunzător grupei a II-a funcționale, în acord cu prevederile normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, pentru proprietarii terenurilor cu suprafețe mai mari de 10 hectare. + Articolul 25Drepturi ale proprietarilor(1) Proprietarii terenurilor din FFN cu o suprafață de până la 10 hectare inclusiv au, pe lângă celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege, și următoarele drepturi:a) de a recolta un volum de lemn de maximum 5 metri cubi/an/hectar, în funcție de caracteristicile structurale ale arboretului, în baza înscrierii în sistemul informațional integrat pentru păduri. Volumul de 5 metri cubi/an/hectar poate fi depășit în condițiile stabilite de normele tehnice prevăzute la art. 66 alin. (1); b) de a reporta pentru anii următori cantitățile nerecoltate conform lit. a), în scopul executării corespunzătoare a lucrărilor silvotehnice conform caracteristicilor structurale ale arboretului;c) de a recolta integral produsele accidentale, cu precomptarea din volumul prevăzut anual pentru anii următori, conform înregistrărilor din sistemul informațional integrat pentru păduri;d) de a beneficia gratuit de pază și serviciile silvice minimale;e) de a opta pentru elaborarea unui amenajament silvic conform prevederilor art. 63 alin. (3), cu exercitarea dreptului de a alege sortimentul țel pentru pădurile cu rol de producție. (2) Proprietarii terenurilor din FFN cu o suprafață de peste 10 hectare au, pe lângă drepturile prevăzute în prezenta lege, următoarele drepturi pentru recoltarea de produse lemnoase:a) de a alege sortimentul țel în pădurile cu rol de producție și protecție, conform prevederilor normelor tehnice de amenajare a pădurilor, în cazul în care se elaborează amenajamente silvice conform prevederilor art. 63 alin. (3), cu condiția asigurării continuității la acest nivel, aplicând tratamente adecvate;b) de a recolta lemn conform prevederilor amenajamentelor silvice;c) de a recolta integral produsele accidentale, cu precomptarea din posibilitatea stabilită de amenajamentele silvice;d) de a beneficia gratuit de pază și serviciile silvice minimale în cazul suprafețelor de maximum 30 hectare inclusiv;e) de a beneficia de compensațiile și stimulentele financiare prevăzute la art. 84, 123 și 124.(3) Acordarea drepturilor de la alin. (1) lit. d) și e) și de la alin. (2) lit. d) și e) se face cu respectarea prevederilor europene și naționale din domeniul ajutorului de stat. + Capitolul II Administrarea FFN și prestarea serviciilor silvice + Secţiunea 1 Norme generale + Articolul 26Definirea contractelor de servicii silvice(1) Proprietarii de FFN, alții decât statul, sunt obligați să încheie contracte cu ocoale silvice, cu respectarea principiului teritorialității. Contractele se clasifică după cum urmează:a) contracte de pază și servicii silvice minimale;b) contracte de prestări servicii silvice tehnice;c) contracte de administrare.(2) Încheierea contractului de pază și servicii silvice minimale prevăzut la alin. (1) lit. a) cu un ocol silvic este obligatorie pentru toți proprietarii de terenuri din FFN, alții decât statul, și reprezintă un act de conservare, în sensul prevederilor art. 640 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor silvice tehnice prin contract, indiferent de forma de proprietate, este obligatorie pentru exercitarea drepturilor prevăzute la art. 25 alin. (2).(4) Asigurarea serviciilor silvice tehnice în baza unui contract include și obligația ocolului silvic prestator de servicii de înscriere a proprietății în sistemul informațional integrat pentru păduri, precum și de ținere a evidențelor și documentațiilor specificate în sistemele de monitorizare. + Articolul 27Contractul de pază și servicii silvice minimale(1) Contractul de pază și servicii silvice minimale are următoarele obiective:a) asigurarea pazei și integrității terenurilor din FFN ce face obiectul contractului;b) efectuarea lucrărilor necesare pentru depistarea, prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor pădurilor; c) asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.(2) Pentru terenurile forestiere în suprafață de maximum 30 hectare inclusiv, contractul de servicii silvice poate fi încheiat de proprietari, succesorul în drepturi sau oricare dintre coproprietari, cu sau fără acordul celorlalți coproprietari. Persoanele înscrise în Registrul agricol național pot încheia contract de pază și servicii silvice minimale cu ocolul silvic nominalizat, pentru terenurile forestiere în suprafață de maximum 30 hectare inclusiv, până la finalizarea procedurii succesorale, chiar dacă aceasta nu a fost începută. Contractul se încheie după efectuarea controlului de fond de către ocolul silvic nominalizat, în prezența titularului contractului, iar acesta beneficiază de drepturile prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a)-c).(3) Contractul de pază și servicii silvice minimale constituie titlu executoriu și conține clauze referitoare la garanții contractuale în favoarea prestatorului pentru plata remunerației prevăzute în contract.(4) Dacă nu este cunoscut proprietarul terenului din FFN, suprafețele se preiau în pază de către ocolul nominalizat, în baza dispozițiilor art. 31.(5) Dacă proprietarul terenurilor din FFN este executat silit, fiind în imposibilitate de plată a contravalorii contractului de pază, ocolul silvic prestator de servicii silvice, după notificarea proprietarului, solicită Gărzii Forestiere competente teritorial emiterea actului administrativ de suspendare a serviciului cu specific silvic.(6) În situația suspendării serviciului public cu specific silvic se aplică în mod corespunzător prevederile art. 4 alin. (1)-(6) din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare.(7) Pentru situațiile prevăzute la alin. (5) și (6), proprietarul poate solicita Gărzii Forestiere competente teritorial reluarea administrării/prestării serviciilor silvice cu condiția plății prealabile, dacă este cazul, a sumelor prevăzute la art. 4 alin. (5) din Legea nr. 374/2006, cu modificările și completările ulterioare, pe baza devizului emis de prestatorul de servicii silvice și a plății în avans către prestatorul de servicii silvice a contravalorii serviciilor silvice minimale pe o perioadă de 12 luni.(8) Pentru recuperarea sumelor achitate de la bugetul de stat în condițiile prevăzute la alin. (5) și (6), deconturile avizate care atestă sumele suportate de la bugetul statului în scopul asigurării pazei fondului forestier și asigurării supravegherii stării de sănătate a pădurii, prevăzute la art. 4 alin. (5) din Legea nr. 374/2006, cu modificările și completările ulterioare, constituie titluri executorii și vor fi transmise organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală de către Garda Forestieră competentă teritorial, în vederea recuperării creanțelor potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Sumele astfel recuperate se fac venit la bugetul de stat și se încasează într-un cont de venituri distinct. + Articolul 28Contractul de prestări de servicii silvice tehnice(1) Contractul de prestări de servicii silvice tehnice pentru terenurile din FFN include, adițional obiectivelor prevăzute la art. 27 alin. (1), și următoarele scopuri:a) asigurarea obligațiilor de respectare a regimului silvic;b) evidența serviciilor de silvomediu și a compensațiilor;c) elaborarea documentației aferente lucrărilor silvotehnice și a celei solicitate pentru acordarea de compensații;d) asigurarea trasabilității lemnului destinat comercializării;e) identificarea potențialilor beneficiari direcți ai serviciilor ecosistemice furnizate de păduri.(2) Obiectul contractului îl reprezintă paza și serviciile silvice minimale, respectarea regimului silvic prevăzut la alin. (1) lit. a) și a oricăruia dintre serviciile silvice tehnice prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), conform acordului părților și în condițiile prezentei legi. + Articolul 29