LEGE nr. 155 din 20 iulie 2026pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apelor
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 20 iulie 2026



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ILegea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 85, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Lista obiectivelor de investiții ce urmează a fi finanțate din bugetul Administrației Naționale «Apele Române» se avizează de către Consiliul de conducere al acesteia, la propunerea conducătorului instituției, și se aprobă de către ordonatorul principal de credite.2. La articolul 85^4, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Fondul include cote-părți din veniturile încasate de Administrația Națională «Apele Române» din valorificarea bunurilor din domeniul public prin cedarea folosinței sau concesiune și o cotă de 50% încasată din sumele percepute din închirierea unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale «Apele Române», sume ce reprezintă venituri proprii destinate în scopuri de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de management cantitativ și calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de apă din România, respectiv plaja Mării Negre, potrivit art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale «Apele Române», cu modificările și completările ulterioare.(3) Nivelul anual al fondului și alocarea acestuia vor fi aprobate de Consiliul de conducere al Administrației Naționale «Apele Române» pe baza previziunii bugetare, aferentă anului respectiv, în funcție de valoarea estimată a lucrărilor de întreținere și reparații ale patrimoniului, stabilite prin planul tehnic, de necesarul de stoc de apărare și al finanțării acțiunilor din domeniul apelor, precum și a listei obiectivelor de investiții din surse proprii, ținând cont și de nevoile de reabilitare pentru diguri și baraje.3. La articolul 85^4, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (4) și (5), cu următorul cuprins:(4) În anii bugetari 2027-2031 finanțarea obiectivelor de investiții, conform listei obiectivelor de investiții, este de cel puțin 12% din totalul cheltuielilor din surse proprii, raportat la bugetul de venituri și cheltuieli anual aprobat inițial.(5) Începând cu anul bugetar 2032, finanțarea obiectivelor de investiții, conform listei obiectivelor de investiții, este de cel puțin 18% din totalul cheltuielilor din surse proprii, raportat la bugetul de venituri și cheltuieli anual aprobat inițial.  +  Articolul IIArticolul III din Legea nr. 122/2020 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 iulie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. După alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Administrația Națională «Apele Române» are dreptul de a institui un sistem propriu de contorizare și un sistem informatic integrat de monitorizare a volumelor de apă utilizate și/sau evacuate, contorizate prin echipamentele de măsurare, utilizatorii având obligația de a permite instalarea aparaturii de măsurare și de monitorizare cantitativă și calitativă, indiferent de regimul juridic al proprietății lucrărilor utilizate și terenului aferent acestora. Prevederea se aplică operatorilor economici din anexa nr. 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările ulterioare, și următoarelor categorii din tabelul E1: Apa brută suprafață - operatori economici, Apa din subteran - operatori economici gospodărie comunală, instituții publice, unități de cult și alții care folosesc apa în scop potabil, Apa din subteran - operatori economici industriali, din aceeași anexă la același act normativ.2. Alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1)-(3), în cazul inexistenței/imposibilității tehnice dovedite de montare a aparatelor de măsură pentru debite sau volum, se aplică metode indirecte de contorizare, prin raportarea debitului maxim autorizat la timpul efectiv de utilizare, pentru cei ce folosesc resursa de apă, alții decât producătorii de energie hidroelectrică prin uzinarea apei, utilizatorii având obligația comunicării datelor solicitate de Administrația Națională «Apele Române», pe baza instrucțiunilor privind aplicarea unor metode indirecte de contorizare, pentru cei ce folosesc resursa de apă, alții decât producătorii de energie hidroelectrică prin uzinarea apei, în cazul inexistenței/imposibilității tehnice dovedite de montare a aparatelor de măsură pentru debite sau volum, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale în domeniul gospodăririi apelor, la propunerea Administrației Naționale «Apele Române». Producătorii de energie hidroelectrică prin uzinarea apei care dovedesc imposibilitatea tehnică a montării de aparate de măsură pentru debite sau volum vor plăti contribuția specifică de gospodărire a resursei de apă pentru fiecare MWh produs, conform pct. 1.2.3^1 din anexa nr. 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul IIIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 20 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 4, alineatul (7^1) se modifică și va avea următorul cuprins:(7^1) Finanțarea activităților prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. b) se asigură conform prevederilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare.2. Anexele nr. 4-7 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4 la prezenta lege.  +  Articolul IV(1) Pentru acoperirea necesarului de finanțare se instituie, în regim etapizat, următorul mecanism de actualizare a sistemului de contribuții, tarife și penalități:a) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, indexarea contribuției la MWh pentru operatori economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată, în regim de uzinare, care dovedesc imposibilitatea tehnică a montării de aparate de măsură pentru debite sau volum, cu un procent de 7,32%, reprezentând IPC aferent anului 2025;b) începând cu data de 1 ianuarie 2027, aplicarea unei majorări procentuale de 2,00% la contribuțiile, tarifele și penalitățile aferente mecanismului economic, pentru fiecare categorie de utilizatori de apă, cu excepția contribuției pentru irigații - apă brută suprafață și subteran;c) începând cu data de 1 ianuarie 2028, aplicarea unei majorări procentuale de 4,00% la contribuțiile, tarifele și penalitățile aferente mecanismului economic, pentru fiecare categorie de utilizatori de apă, cu excepția contribuției pentru irigații - apa brută suprafață și subteran;d) începând cu data de 1 ianuarie 2029, aplicarea unei majorări procentuale de 3,70% la contribuțiile, tarifele și penalitățile aferente mecanismului economic, pentru fiecare categorie de utilizatori de apă, cu excepția contribuției pentru irigații - apa brută suprafață și subteran.(2) În luna ianuarie a fiecărui an operatorul notifică beneficiarilor noul nivel al contribuției, rezultat din actualizarea cu IPC, conform art. 81 alin. (4) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, la care se aplică majorarea etapizată.  +  Articolul VÎn termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritatea publică centrală în domeniul gospodăririi apelor, la propunerea Administrației Naționale „Apele Române“, aprobă ordinul prevăzut la art. III alin. (4) din Legea nr. 122/2020 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    NATALIA-ELENA INTOTERO
    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
    LIVIU-LUCIAN MAZILU
    București, 20 iulie 2026.Nr. 155.  +  Anexa nr. 1(Anexa nr. 4 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002)
    Sistemul de contribuții specifice de gospodărire a apelor
    și serviciile comune de gospodărire a apelor
    I. Sistemul de contribuții specifice de gospodărire a apelorA. Contribuția pentru utilizarea resurselor de apă, pe categorii de surse și utilizatori:A.1. resurse de apă de suprafață, Marea Neagră, Dunărea, râuri, lacuri naturale și lacuri de acumulare amenajate, indiferent de deținător, în scopul utilizării de către:1.1. operatori economici (inclusiv operatori de servicii de utilități publice), instituții publice, unități de cult, operatori economici agrozootehnici;1.2. operatori economici producători de energie;1.2.1. operatori economici producători de energie electrică și termică prin termocentrale, prin centrale nucleare; 1.2.2. operatori economici producători de hidrogen verde - resurse de apă de suprafață, inclusiv din Marea Neagră;1.2.3. operatori economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată, în regim de uzinare, care au montate aparate de măsură pentru debite sau volum;1.2.3^1. operatori economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată, în regim de uzinare, conform art. III alin. (4) din Legea nr. 122/2020 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare;1.3. irigații și acvacultură;1.4. operatori economici de tip CHEAP (centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj);A.2. resurse de apă din subteran, în scopul utilizării de către:2.1. operatori economici industriali;2.2. operatori economici de utilități publice, instituții publice, unități de cult și alții care folosesc apa în scop potabil;2.3. irigații și acvacultură;2.4. operatori economici agrozootehnici;2.5. contribuție pentru potențial asigurat energie calorică;2.6. contribuție pentru operatori economici producători de hidrogen verde.B. Contribuția pentru primirea apelor uzate în resursele de apă:a) indicatori chimici generali;b) indicatori chimici specifici;c) indicatori chimici toxici și foarte toxici;d) indicatori bacteriologici;e) indicatori fizici.C. Contribuția pentru potențialul asigurat în scop hidroenergetic prin barajele lacurilor de acumulare din administrarea Administrației Naționale „Apele Române“:C.1. cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată mai mică de 4 MW;C.2. cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată cuprinsă între 4 MW și 8 MW;C.3. cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată mai mare de 8 MW.D. Contribuția pentru exploatarea agregatelor minerale din albiile, malurile cursurilor de apă și cuvetele lacurilor de acumulare, precum și fundul apelor maritime interioare și al mării teritorialeE. Contribuția aferentă cheltuielilor generale de administrare, întreținere și dezvoltare, pentru gestionarea durabilă a infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor, în cotă fixă, aplicabilă tuturor utilizatorilor resurselor de apă pe categorii de resurse și utilizatoriII. Servicii comune de gospodărire a apelor în scopul prelucrării și utilizării acestoraDenumirea serviciului:1. captarea, tratarea și pomparea apei;2. aducțiunea apei pentru distribuție în rețeaua publică;3. distribuția apei pe platforme industriale;4. aducțiunea apei pentru distribuție în rețeaua de irigații;5. distribuția apei prin rețeaua altor unități;6. transportul apei prin conducte și canale;7. asigurarea folosirii potențialului de turism și agrement al râurilor, lacurilor naturale, lacurilor de acumulare amenajate, al Dunării, plajei și mării teritoriale;8. practicarea pescuitului recreativ sportiv în cursuri de apă, lacuri și bălți naturale;9. analize de calitate a apei pentru terți;10. apărarea împotriva inundațiilor prin lucrări de gospodărire a apelor;11. suplimentarea debitelor;12. asigurarea căderii în scop hidroenergetic de către alți operatori economici, prin barajele și prizele proprii;13. pomparea apelor în vederea protecției lacurilor terapeutice, precum și din incinte îndiguite;14. activități conexe legate de valorificarea potențialelor apelor și a patrimoniului;15. alte servicii privind prelucrarea și utilizarea apei, cu potențialele ei;16. servicii de întreținere - reparații, construcții în domeniul gospodăririi apelor.
     +  Anexa nr. 2(Anexa nr. 5 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002)
    CUANTUMUL
    contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă
    Denumirea contribuțieiU.M.Nivelul contribuției (lei/U.M.)
    012
    A. Contribuții pentru utilizarea resurselor de apă pe categorii de resurse și utilizatori
    A.1. Resurse de apă de suprafață (Marea Neagră, Dunăre, râuri, lacuri naturale și lacuri de acumulare amenajate, indiferent de deținător)
    1.1. Operatori economici (inclusiv operatori de servicii de utilități publice), instituții publice, unități de cult, operatori economici agrozootehnicimii mc105,04
    1.2. Operatori economici producători de energie
    1.2.1. Operatori economici producători de energie electrică și termică prin termocentrale, prin centrale nuclearemii mc50,43
    1.2.2. Operatori economici producători de hidrogen verde - resurse de apă de suprafață, inclusiv din Marea Neagrămii mc40,31
    1.2.3. Operatori economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată, în regim de uzinare, care au montate aparate de măsură pentru debite sau volummii mc1,94
    1.2.3^1. Operatori economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată, în regim de uzinare, conform art. III alin. (4) din Legea nr. 122/2020 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioareMWh produs39,71
    1.3. Irigații și acvaculturăIrigațiimii mc6,29
    Acvaculturămii mc1,05
    1.4.Operatori economici de tip CHEAP (centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj)1,94
    A.2. Resurse de apă din subteran
    2.1. Operatori economici industrialimii mc120,84
    2.2. Operatori economici de servicii de utilități publice, instituții publice, unități de cult și alții care folosesc apa în scop potabilmii mc120,84
    2.3. Irigații și acvaculturăIrigațiimii mc120,84
    Acvaculturămii mc23,11
    2.4. Operatori economici agrozootehnicimii mc120,84
    2.5. Contribuție pentru potențial asigurat energie calorică****)mii mc106,25
    2.6. Contribuție pentru operatori economici producători de hidrogen verdemii mc96,59
    B. Contribuții pentru primirea apelor uzate în resursele de apă**)U.M.Nivelul contribuției (lei/U.M.)
    a) Indicatori chimici generali
    Materii totale în suspensie (MTS)mii kg31,71
    Cloruri (Cl), sulfați (SO_4^-2)mii kg130,01
    Sodiu (Na^+), potasiu (K^+), calciu (Ca^2+), magneziu (Mg^2+)mii kg130,01
    Azotați (NO_3)mii kg130,01
    Clor rezidual liber (Cl_2)mii kg130,01
    Amoniu (NH_4^+), azot total (N), azotiți (NO_2^-)mii kg518,62
    Consum biochimic de oxigen (CBO_5)mii kg129,66
    Consum chimic de oxigen (CCO-Mn) (metoda cu permanganat de potasiu)mii kg129,66
    Consum chimic de oxigen (CCO-Cr) (metoda cu bicromat de potasiu)mii kg129,66
    Fosfați (PO_4^3-)mii kg25,62
    Fosfor total (P_total)mii kg518,62
    Mangan total (Mn^2+ + Mn^7+)*)mii kg1.296,97
    Aluminiu (Al^3+)*), fier total ionic (Fe^2+ + Fe^3+)*)mii kg1.556,31
    Substanțe extractibile, produse petrolieremii kg972,45
    Detergenți sintetici anionactivi, biodegradabilimii kg518,62
    Reziduu filtrabil uscat la 105°Cmii kg118,26
    b) Indicatori chimici specifici
    Sulfiți (SO_3^2-), fluoruri (F^-), fenoli antrenabili cu vapori de apă (C_6H_5OH)mii kg518,62
    Nichel (Ni^2+)*), crom total (C_r ^3+ + C_r ^6+)*)mii kg32.432,10
    Amoniac (NH_3)mii kg32.432,10
    Bariu (Ba^2+)*), zinc (Zn^2+)*), cobalt (Co^2+)*)mii kg1.556,31
    Sulfuri și hidrogen sulfurat (S^2-)mii kg1.621,50
    c) Indicatori chimici toxici și foarte toxici
    Arsen (As^+)*)mii kg100.874,40
    Cianuri totale (CN^-)mii kg100.874,40
    Mercur (Hg^2+)*), cadmiu (Cd^2+)*)mii kg129.728,73
    Plumb (Pb^2+)*), argint (Ag^+)*), crom hexavalent (Cr^6+)*), cupru (Cu^2+)*), molibden (Mo^2+)*)mii kg32.432,10
    d) Indicatori bacteriologici
    Bacterii coliforme totale10^9 bacterii/100 cmc10,71
    Bacterii coliforme fecale10^7 bacterii/100 cmc187,69
    Streptococi fecali5 x 10^6 streptococi/100 cmc483,00
    e) Indicatori fizici
    Temperatura***)mii mc x °C1,44
    Pentru evacuările în soluri permeabile și în depresiuni cu scurgere asigurată natural, contribuțiile menționate se triplează.
    C. Contribuții pentru potențialul asigurat în scop hidroenergetic prin barajele lacurilor de acumulare din administrarea Administrației Naționale „Apele Române“U.M.Nivelul contribuției (lei/Cf.M.)
    C.1. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată mai mică de 4 MW(metri cădere/lună) x ore funcționare483,29
    C.2. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată cuprinsă între 4 MW și 8 MW(metri cădere/lună) x ore funcționare617,57
    C.3. Cădere medie asigurată la hidrocentrale cu puterea instalată mai mare de 8 MW(metri cădere/lună) x ore funcționare778,66
    D. Contribuții pentru exploatarea agregatelor minerale din albiile, malurile cursurilor de apă și cuvetele lacurilor de acumulare, precum și fundul apelor maritime interioare și al mării teritorialemc9,38
    E. Contribuție aferentă cheltuielilor generale de administrare, întreținere și dezvoltare, pentru gestionarea durabilă a infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor, în cotă fixă, aplicabilă tuturor utilizatorilor resurselor de apă pe categorii de resurse și utilizatori
    NOTĂ:Contribuțiile nu conțin TVA.*) Se referă la concentrația fazei totale.**) Contribuția se aplică pentru substanțele evacuate în resursele de apă pentru care sunt înregistrate valori ale concentrațiilor în limitele autorizate.***) Contribuția pentru temperatură se aplică prin diferența dintre temperatura de la evacuarea apei uzate evacuate și temperatura apei prelevate din sursă. În perioada de iarnă, între 15 noiembrie și 15 martie, temperatura apei receptorului natural - sursei se consideră egală cu 4°C. ****) Contribuția se aplică utilizatorilor resurselor de apă subterană pentru proiectele privind utilizarea pompelor de căldură având ca sursă apa subterană, în raport cu gradul de impurificare/poluare termică, pentru potențialul asigurat pentru energie calorică.
    E.1.
    Tranșe încadrare abonament volum/cantitate medie autorizată (mii mc)Cotă fixă abonament lei/lună
    Apa brută suprafață - operatori economici
    Valoare necesar operatori economici 12.11/467-3.389702,58
    Valoare necesar operatori economici 12.11/3.390-34.980811,36
    Valoare necesar operatori economici 12.11 > 34.9816.556,72
    Apa din subteran - operatori economici gospodărie comunală, instituții publice, unități de cult și alții care folosesc apa în scop potabil
    Valoare necesar operatori economici 12.32/262-15.760927,02
    Valoare necesar operatori economici 12.32 > 15.7614.723,94
    Apa suprafață - operatori economici termo + nuclear
    Valoare necesar operatori economici 12.12/5.065-10.1273.237,69
    Valoare necesar operatori economici 12.12/10.128-328.12617.110,53
    Valoare necesar operatori economici 12.12 > 328.12735.977,52
    Apa suprafață - operatori economici energie hidro
    Valoare necesar operatori economici 12.13/2.022-99.1451.552,53
    Valoare necesar operatori economici 12.13/99.146-593.4506.547,97
    Valoare necesar operatori economici 12.13/593.451-4.541.1848.049,23
    Valoare necesar operatori economici 12.13 > 4.541.18547.522,14
    Contribuții pentru exploatare nisip, pietriș (mc)
    Valoare necesar operatori economici grupa 22.1/9.807-58.3321.886,57
    Valoare necesar operatori economici grupa 22.1/58.333-92.4256.998,35
    Valoare necesar operatori economici grupa 22.1/92.426-191.20014.110,53
    Valoare necesar operatori economici grupa 22.1 > 191.20128.673,93
    Apa brută suprafață - irigații
    Valoare necesar operatori economici 12.14 > 3.255733,10
    Apa brută suprafață - acvacultură
    Valoare necesar operatori economici 12.15 > 1.531733,10
    Apa brută suprafață - operatori producători hidrogen verde
    Valoare necesar operatori economici 12.16/5.065 - 10.1272.588,00
    Valoare necesar operatori economici 12.16/10.128 - 328.12613.677,00
    Valoare necesar operatori economici 12.16/> 328.12728.758,00
    Apa din subteran - operatori economici industriali
    Valoare necesar operatori economici 12.31 > 4981.303,59
    Apa din subteran - irigații, zootehnie, acvacultură
    Valoare necesar operatori economici 12.33,12.34,12.35 > 4421.236,03
    Apa din subteran - potențial asigurat energie calorică
    Valoare necesar operatori economici 12.36/>443988,00
    Apa din subteran - operatori economici producători de hidrogen verde
    Valoare necesar operatori economici 12.37/>443988,00
    E.2.
    Tranșe încadrare abonament volum/cantitate medie autorizată (mii mc)Cotă fixă lei/an
    Apa brută suprafață - operatori economici
    Valoare necesar operatori economici 12.11/< 58626,65
    Valoare necesar operatori economici 12.11/59-1171.383,66
    Valoare necesar operatori economici 12.11/118-2332.056,72
    Valoare necesar operatori economici 12.11/234-4664.804,01
    Apa din subteran - operatori economici gospodărie comunală, instituții publice, unități de cult și alții care folosesc apa în scop potabil
    Valoare necesar operatori economici 12.32/<13673,11
    Valoare necesar operatori economici 12.32/14-17846,50
    Valoare necesar operatori economici 12.32/18-231.184,19
    Valoare necesar operatori economici 12.32/24-653.735,62
    Valoare necesar operatori economici 12.32/66-1315.550,88
    Valoare necesar operatori economici 12.32/132-2616.485,41
    Apa suprafață - operatori economici termo + nuclear
    Valoare necesar operatori economici 12.12/< 2.5321.383,66
    Valoare necesar operatori economici 12.12/2.533-5.0642.056,72
    Apa suprafață - operatori economici energie hidro
    Valoare necesar operatori economici 12.13/< 5051.383,66
    Valoare necesar operatori economici 12.13/506-1.0102.056,72
    Valoare necesar operatori economici 12.13/1.011-2.0214.804,01
    Contribuții pentru exploatare agregate minerale (mc)
    Valoare necesar operatori economici grupa 22.1/< 2.4521.383,66
    Valoare necesar operatori economici grupa 22.1/2.453-4.9032.056,72
    Valoare necesar operatori economici grupa 22.1/4.904-9.806 4.804,01
    Apa brută suprafață - irigații
    Valoare necesar operatori economici 12.14/< 407626,65
    Valoare necesar operatori economici 12.14/408-8141.314,50
    Valoare necesar operatori economici 12.14/815-1.6282.056,72
    Valoare necesar operatori economici 12.14/1.629-3.2554.804,01
    Apa brută suprafață - acvacultură
    Valoare necesar operatori economici 12.15/< 191626,65
    Valoare necesar operatori economici 12.15/192-3831.383,66
    Valoare necesar operatori economici 12.15/384-7662.056,72
    Valoare necesar operatori economici 12.15/767-1.5314.804,01
    Apa brută suprafață - operatori producători hidrogen verde
    Valoare necesar operatori economici 12.16/< 2.5321.106,00
    Valoare necesar operatori economici 12.16/2.533 - 5.0641.644,00
    Apa din subteran - operatori economici
    Valoare necesar operatori economici 12.31/< 25673,11
    Valoare necesar operatori economici 12.31/26-31846,50
    Valoare necesar operatori economici 12.31/32-441.184,19
    Valoare necesar operatori economici 12.31/45-1253.735,62
    Valoare necesar operatori economici 12.31/126-2495.550,88
    Valoare necesar operatori economici 12.31/250-4986.485,41
    Potențialul hidroenergetic asigurat
    Valoare necesar operatori economici 2114.804,01
    Apa din subteran - irigații, acvacultură, zootehnie
    Valoare necesar operatori economici 12.33,12.34,12.35/<22673,11
    Valoare necesar operatori economici 12.33,12.34,12.35/23-28 846,50
    Valoare necesar operatori economici 12.33,12.34, 12.35/29-391.184,19
    Valoare necesar operatori economici 12.33,12.34,12.35/40-1113.735,62
    Valoare necesar operatori economici 12.33,12.34,12.35/112-2215.550,88
    Valoare necesar operatori economici 12.33,12.34,12.35/222-4426.485,41
    Apa din subteran - potențial asigurat energie calorică
    Valoare necesar operatori economici 12.36<22594,00
    Valoare necesar operatori economici 12.36/23-28747,00
    Valoare necesar operatori economici 12.36/29-391.045,00
    Valoare necesar operatori economici 12.36/40-1112.986,00
    Valoare necesar operatori economici 12.36/112-2214.437,00
    Valoare necesar operatori economici 12.36/222-4425.184,00
    Apa din subteran - operatori producători hidrogen verde
    Valoare necesar operatori economici 12.37<22594,00
    Valoare necesar operatori economici 12.37/23-28747,00
    Valoare necesar operatori economici 12.37/29-391.045,00
    Valoare necesar operatori economici 12.37/40-1112.986,00
    Valoare necesar operatori economici 12.37/112-2214.437,00
    Valoare necesar operatori economici 12.37/222-4425.184,00
    NOTE:– Contribuțiile nu conțin TVA.– Cotele se aplică anual/semestrial/trimestrial, conform termenelor prevăzute în contractele-abonament.La cotele anuale se pot aplica eșalonări, până la 4 tranșe pe an.– În cazul operatorilor care asigură alimentare cu apă și care deservesc un număr de beneficiari mai mic de 100/lună se aplică un coeficient de 50%.– Pentru beneficiarii cu un volum mediu autorizat mai mic de 117 mii mc și care arată o utilizare prudentă și rațională a resurselor de apă, conform art. 11 al Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, se va aplica un coeficient de bonitate de 30%.– Orice folosință de apă, supusă reglementării din punctul de vedere al gospodăririi apelor (conform prevederilor art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare), indiferent de deținător, se va supune aplicării cotei fixe conform prezentei anexe.
     +  Anexa nr. 3(Anexa nr. 6 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002)
    PENALITĂȚI
    A. Penalități pentru depășirea concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate evacuate
    Nr. crt.Indicatorii monitorizațiU.M.Nivelul penalităților (lei/U.M.)
    1234
    A.Indicatori fizici
    - temperaturamii mc x °C7,14
    - pH (concentrația ionilor de hidrogen)mii mc x unități pH3,56
    B.Indicatori chimici generali
    Materii totale în suspensie (MTS)mii kg71,24
    Cloruri/Cl^-), sulfați (SO_4^2-)mii kg249,34
    Sodiu (Na^+), potasiu (K^+), calciu (Ca^2+), magneziu (Mg^2+)mii kg249,34
    Azotați (NO_3^-)mii kg284,97
    Clor rezidual liber (Cl_2)kg3,56
    Amoniu (NH_4^+), azot total (N_total), azotiți (NO_2^+)kg21,34
    Amoniac (NH_3)kg106,87
    Consum biochimic de oxigen (CBO_5)mii kg569,91
    Consum chimic de oxigen (CCO-Cr) (metoda cu permanganat de potasiu)mii kg1.282,36
    Consum chimic de oxigen (CCO-Mn) (metoda cu bicromat de potasiu) kg3,56
    Fosfați (PO_4^3-)kg5,70
    Fosfor total (P_total)kg21,34
    Mangan total (Mn^2+ + Mn^7+)*)kg6,40
    Aluminiu (Al^3+)*), fier total ionic (Fe^2+ + Fe^3+)*)kg6,40
    Substanțe extractibile, produse petrolierekg7,14
    Reziduu filtrabil uscat la 105 °Cmii kg249,34
    C.Indicatori chimici specifici
    Sulfiți (SO_3^2-), fluoruri (F^-), fenoli antrenabili cu vapori de apă (C_6H_5OH)kg21,34
    Crom trivalent (Cr^3+)*)kg106,87
    Bariu (Ba^2+)*), cobalt (Co^2+)*)kg6,40
    Sulfuri și hidrogen sulfurat (S^2-)kg56,99
    D.Indicatori chimici toxici și foarte toxici
    1.Nesintetici
    Arsen (As)*)kg712,44
    Cianuri totale (CN^-)mg712,44
    Detergenți sintetici anionactivikg 10,71
    Argint (Ag^+)*), zinc (Zn^2+)*), molibden (Mo^2)*), crom hexavalent (Cr^6+)*), cupru (Cu^2+)*)kg106,87
    Plumb (Pb^2+)*)mg