ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 17 din 12 martie 2026privind modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2026



    În vederea asigurării funcționării efective și coerente a mecanismului național de examinare a investițiilor străine directe, instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996,având în vedere necesitatea adoptării de urgență a unor măsuri de natură legislativă pentru clarificarea, completarea și corelarea cadrului normativ existent, în scopul remedierii disfuncționalităților constatate în aplicarea practică a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022 și al asigurării unei aplicări unitare și previzibile a procedurii de examinare a investițiilor,având în vedere necesitatea luării, de urgență, a măsurilor adecvate pentru prevenirea eludării mecanismului de examinare și pentru asigurarea respectării obligațiilor României în cadrul mecanismului de cooperare cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și cu Comisia Europeană, instituit prin Regulamentul (UE) 2019/452,întrucât experiența aplicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022 a evidențiat existența unor neclarități de reglementare susceptibile să genereze incertitudine juridică pentru autoritățile competente și pentru investitori, cu impact direct asupra predictibilității mediului investițional și asupra capacității statului de a examina în mod eficient investițiile cu potențial impact asupra securității și ordinii publice,având în vedere faptul că investițiile străine directe continuă să joace un rol semnificativ în dezvoltarea economică și, în contextul actual de securitate regională și europeană, pot avea implicații sporite asupra infrastructurilor critice, tehnologiilor sensibile și altor domenii strategice, ceea ce impune existența unui cadru normativ clar, coerent și adaptat realităților curente,în considerarea faptului că lipsa unei intervenții legislative imediate pentru ajustarea cadrului normativ existent este de natură să afecteze capacitatea României de a-și îndeplini obligațiile ce decurg din aplicarea Regulamentului (UE) 2019/452 și de a participa în mod efectiv la mecanismul european de cooperare, cu riscul apariției unor consecințe negative asupra protejării intereselor esențiale de securitate și ordine publică,întrucât importanța obiectului reglementat vizează un interes public major, cu implicații directe în domeniul securității naționale, al ordinii publice și al bunei funcționări a economiei, iar amânarea adoptării măsurilor propuse ar perpetua un cadru normativ incomplet și insuficient adaptat,având în vedere că neadoptarea de urgență a prezentelor măsuri poate genera riscuri de neconformare cu dreptul Uniunii Europene și poate afecta credibilitatea României ca stat membru capabil să asigure un mecanism funcțional și eficient de examinare a investițiilor străine directe,în considerarea faptului că aceste elemente constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,având în vedere faptul că Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului transpune în legislația națională Directiva 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (Directiva EIA), modificată prin Directiva 2014/52/UE,ținând cont de faptul că Legea nr. 292/2018 introduce o serie de termene pentru pașii administrativi parcurși de autoritatea competentă pentru protecția mediului în etapele procedurale, respectiv: un termen de maximum 15 zile pentru parcurgerea etapei de analiză inițială, un termen de 20 de zile pentru autoritățile care fac parte din Comisia de analiză tehnică pentru analiza memoriului de prezentare, transmis de titular în vederea parcurgerii etapei de încadrare, în vederea formulării unui punct de vedere, un termen de maximum 90 de zile pentru luarea unei decizii în etapa de încadrare,în contextul reglementărilor la nivel UE și la nivel național care au ca obiect optimizarea și simplificarea procedurilor de reglementare proiecte de investiții, inclusiv din punctul de vedere al protecției mediului, fără a se aduce atingere calității procesului de evaluare a impactului asupra mediului, se impune reducerea termenelor prezentate mai sus după cum urmează, respectiv o reducere a termenului stabilit la art. 9 alin. (1) din anexa nr. 5 a Legii nr. 292/2018 de la 15 la 10 zile, o reducere a termenului stabilit la art. 10 alin. (2) din anexa nr. 5 a a Legii nr. 292/2018 de la 20 de zile la 15 zile, precum și o reducere a termenul stabilit prin art. 10 alin. (6) din anexa nr. 5 a Legii nr. 292/2018 de la 90 la 60 de zile, cu excepția situației în care proiectele pot avea impact transfrontalier.Având în vedere că prin aceste modificări se obține o reducere de 40 de zile a timpului maxim alocat pentru luarea deciziei în cadrul celor două etape din procedura de evaluare a impactului asupra mediului, respectiv etapa de evaluare inițială și etapa de încadrare,în contextul în care, în România, incendiul este cel mai frecvent tip de risc care poate genera situații de urgență cu consecințe grave asupra populației,având în vedere faptul că funcționarea unor construcții sau amenajări cu încălcarea gravă a cerinței „securitate la incendiu“ poate avea consecințe deosebit de grave, mai ales în cazul clădirilor civile, cu aglomerări de persoane, în care prezența este una pasageră,exemplificând explozia de la depozitul de GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, în care 2 persoane au decedat și alte 56 au fost rănite, incendiul produs la unitatea turistică Ferma Dacilor din localitatea Tohani, județul Prahova, în care 8 persoane și-au pierdut viața, și incendiul produs în data de 30.09.2025 la o unitate turistică de cazare din județul Prahova în care 2 persoane au decedat,având în vedere în context necesitatea îmbunătățirii activității de apărare împotriva incendiilor la nivelul operatorilor economici și instituțiilor publice prin responsabilizarea factorilor de conducere și a cadrelor tehnice,pentru creșterea nivelului de siguranță a cetățenilor prin asigurarea corelării condițiilor de autorizare a unor servicii comerciale cu condițiile de siguranță din punctul de vedere al securității la incendiu,pentru asigurarea îndeplinirii cerinței securitate la incendiu la edificarea construcțiilor prin responsabilizarea proiectanților și executanților asupra creșterii calității documentațiilor de proiectare și a lucrărilor de execuție cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare,având în vedere faptul că emiterea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu, prin care se certifică îndeplinirea cerinței fundamentale securitate la incendiu, constituie un act important de exercitare a autorității statului în domeniul prevenirii situațiilor de urgență, fiind necesară corelarea controlului de stat, prin aceste forme, cu prioritatea finalizării unor obiective de investiții finanțate prin fonduri europene sau prin programe naționale de finanțare,ținând cont de necesitatea imediată a simplificării și debirocratizării actului de autoritate, reclamate de societatea civilă, în contextul procesului de digitalizare a serviciilor publice,pentru asigurarea pârghiilor legale, pentru inspectoratele pentru situații de urgență, de oprire a funcționării construcțiilor, amenajărilor și instalațiilor, atunci când se constată încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu la construcții în care funcționează servicii sociale destinate supravegherii, îngrijirii ori cazării/adăpostirii bătrânilor, persoanelor cu dizabilități sau a celor lipsite de adăpost, instalații de alimentare cu GPL la autovehicule, spații comerciale din stațiile de metrou, construcții de producție și/sau depozitare,având în vedere faptul că ne regăsim în prezența mai multor domenii complementare pentru asigurarea unui cadru unitar pentru facilitarea investițiilor și a activităților economice curente, precum și a celor programate pe termen lung, sub acest aspect, modificările aferente ISU creează un cadru simplificat și simetric pentru obținerea, de către orice beneficiar, inclusiv de agenți economici, a avizelor ISU. Ținând cont de faptul că reglementările CEISD susțin în mod activ mediul de afaceri, în mod complementar cu cele din materia ISU, afectând stabilitatea întregului cadru investițional, de altfel, toate aceste elemente asigură nu doar stabilitatea cadrului investițional, ci și securitatea economică a României.Ținând cont de faptul că situația extraordinară ce impune adoptarea prezentului act normativ derivă din necesitatea adaptării rapide a cadrului procedural aplicabil mecanismului național de examinare a investițiilor străine directe, în contextul evoluțiilor recente constatate în practica de aplicare a legislației în domeniu și al intensificării riscurilor geopolitice cu impact asupra securității economice,prin raportare la faptul că escaladarea tensiunilor și a conflictelor armate în regiuni strategice pentru economia globală, inclusiv în Orientul Mijlociu, evidențiază vulnerabilitatea lanțurilor internaționale de aprovizionare și necesitatea consolidării instrumentelor naționale de protejare a infrastructurilor și tehnologiilor critice, în acest context, statele membre ale Uniunii Europene sunt chemate să acționeze coordonat, ca parteneri „like-minded“, pentru a preveni apariția unor vulnerabilități strategice și pentru a asigura reziliența economiilor europene.Ținând cont de faptul că prezentul proiect extinde sfera de analiză a mecanismului de examinare prin includerea unei categorii de operațiuni economice care până în prezent nu a fost supusă examinării, respectiv operațiunile de dobândire de active (asset deals) în domenii sensibile, categorie de tranzacții prin care pot fi dobândite infrastructuri, tehnologii sau capacități economice relevante pentru securitatea națională,având în vedere faptul că prezentul act normativ introduce măsuri de simplificare procedurală și eliminare a unor pași birocratici, în vederea concentrării resurselor instituționale asupra analizării investițiilor care pot genera riscuri reale pentru securitatea națională sau ordinea publică,prin raportare la faptul că intervenția legislativă imediată este necesară pentru asigurarea unui cadru normativ adecvat și funcțional într-un context internațional caracterizat de volatilitate și competiție geopolitică accentuată,în considerarea faptului că cele trei componente nu sunt diferite tematic, ci reprezintă verigi succesive/paralele ale aceluiași proces administrativ pe care îl parcurge un operator economic (un investitor străin sau intra-UE obține mai întâi autorizația CEISD, dacă investiția se încadrează în pragurile aferente; ulterior parcurge procedura de evaluare a impactului asupra mediului și obține autorizația de mediu; în final obține avizul și autorizația de securitate la incendiu pentru construcțiile în care urmează să funcționeze), în lipsa reglementării unitare, respectiv printr-un singur proiect de act normativ, a elementelor anterior precizate, respectiv simplificarea oricăreia dintre aceste etape fără simplificarea celorlalte creează un efect de „blocaj migrator“, conducând la situația în care investitorul deblocat la nivelul CEISD sau al mediului rămâne blocat la ISU și invers, în acest context, cele trei componente ale proiectului de act normativ (respectiv din materia ISU, CEISD și mediu) vizează: aceiași subiecți (investitori și operatori economici care realizează sau exploatează investiții), aceleași proceduri administrative (autorizare/avizare prealabilă funcționării), același obiectiv de politică publică (simplificarea și accelerarea parcursului administrativ de la proiect la punerea în funcțiune), precum și același context factual de urgență (blocajele și întârzierile în emiterea actelor administrative). Astfel, aceste regimuri se aplică acelorași subiecți (investitori, operatori economici), asupra acelorași obiecte (construcții și instalații destinate activităților economice), în cadrul aceluiași flux procedural (de la proiectare la punerea în funcțiune). Ele sunt complementare structural: CEISD evaluează riscul strategic, mediul evaluează riscul ecologic, ISU evaluează riscul pentru siguranța fizică. Toate trei sunt condiții prealabile pentru funcționarea legală a unei investiții. Astfel, prezentul act normativ combină trei regimuri de autorizare care vizează aceiași subiecți, aceleași obiecte, aceeași procedură administrativă și același scop de politică publică (simplificarea mediului investițional), includerea lor într-un singur act fiind indispensabilă realizării scopului urmărit.Întrucât aceste elemente anterior menționate vizează securitatea cetățenilor și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 18 aprilie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2 litera b), primul paragraf se modifică și va avea următorul cuprins:b) investiție străină directă - investiție de orice natură efectuată de un investitor străin cu scopul de a stabili sau de a menține legături durabile și directe între investitorul străin și antreprenorul sau întreprinderea cărora le sunt destinate aceste fonduri pentru desfășurarea unei activități economice în România, inclusiv investițiile care permit o participare efectivă la administrarea sau la controlul unei întreprinderi care desfășoară o activitate economică, ori o investiție prin care un investitor străin dobândește active corporale și/sau necorporale în domenii sensibile, în scopul desfășurării unei activități economice, astfel cum sunt definite la art. 2^1 din prezenta ordonanță de urgență;2. La articolul 2, litera b^1) se modifică și va avea următorul cuprins:b^1) investiție din Uniunea Europeană - investiție de orice natură efectuată de un investitor din Uniunea Europeană cu scopul de a stabili sau de a menține legături durabile și directe între investitorul din Uniunea Europeană și antreprenorul sau întreprinderea cărora le sunt destinate aceste fonduri pentru desfășurarea unei activități economice în România, inclusiv investițiile care permit o participare efectivă la administrarea sau la controlul unei întreprinderi care desfășoară o activitate economică, ori o investiție prin care un investitor din Uniunea Europeană dobândește active corporale și/sau necorporale în domenii sensibile în scopul desfășurării unei activități economice, astfel cum sunt definite la art. 2^1 din prezenta ordonanță de urgență;3. După articolul 2 se introduce un nou articol, art. 2^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 2^1(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, constituie domenii sensibile, în care dobândirea de active corporale și/sau necorporale în scopul desfășurării unei activități economice poate afecta securitatea națională ori ordinea publică, următoarele:a) tehnologii critice și avansate, incluzând: inteligență artificială, robotică, semiconductori și componente electronice, securitate cibernetică, tehnologii aerospațiale, tehnologii din domeniul apărării și securității naționale, tehnologii de stocare a energiei, tehnologii cuantice, tehnologii nucleare, nanotehnologii, biotehnologii;b) infrastructura critică, inclusiv infrastructura din domeniul energiei, al transporturilor, al apei, al sănătății, al comunicațiilor, al prelucrării sau stocării datelor, infrastructura aerospațială, infrastructura din domeniul apărării sau infrastructura electorală ori financiară, instalațiile sensibile, precum și terenurile și proprietățile imobiliare esențiale pentru utilizarea unei astfel de infrastructuri;c) sectorul farmaceutic, incluzând activități de cercetare, dezvoltare, producție, distribuție și furnizare de medicamente, dispozitive medicale și substanțe active;d) sectorul apărării și industria de apărare, incluzând: producția, dezvoltarea, întreținerea, reparația, integrarea, testarea sau furnizarea de echipamente, tehnologii, sisteme, componente, subansamble și servicii destinate sau utilizate în scopuri militare ori cu dublă utilizare;e) sectorul agroalimentar, incluzând facilități de producție și procesare autohtone, terenuri agricole, infrastructură de irigații, terminale portuare de cereale, silozuri și depozite, bănci de gene, tehnologii de producție a îngrășămintelor.(2) Prezentul articol se aplică exclusiv operațiunilor de dobândire de active corporale și/sau necorporale în scopul desfășurării unei activități economice, fără a aduce atingere domeniilor prevăzute la art. 2 din Hotărârea CSAT nr. 73/2012 și nici prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011, cu modificările și completările ulterioare.4. La articolul 3 alineatul (1), lit. b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) a căror valoare depășește pragul de 5.000.000 de euro, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima zi a exercițiului financiar din anul anterior realizării operațiunii.5. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), pot fi supuse examinării și avizării CEISD, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, și investițiile străine directe, investițiile noi și investițiile din Uniunea Europeană care nu depășesc pragul de 5.000.000 euro, dacă, prin natura sau efectele lor/sale potențiale, raportat la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulament, pot avea impact asupra securității naționale sau ordinii publice sau prezintă riscuri la adresa acestora ori sunt de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană.6. La articolul 3, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:(2^1) Dacă două sau mai multe tranzacții se desfășoară în decursul unei perioade de un an între aceleași persoane sau întreprinderi cu privire la aceeași întreprindere, cu obiect similar sau interdependent, investitorul poate depune o cerere de autorizare incluzându-le pe toate.(2^2) Dacă, în cursul unei perioade de un an, două sau mai multe operațiuni interdependente sunt realizate de aceeași persoană fizică și/sau juridică sau au loc între aceleași persoane fizice și/sau juridice, ele sunt considerate ca reprezentând o singură investiție, dacă valoarea fiecărei operațiuni în parte este situată sub pragul de 5 milioane de euro prevăzut la alin. (1) lit. b). Obligația depunerii cererii de autorizare se naște la momentul la care valoarea cumulată a operațiunilor atinge pragul valoric de 5 milioane de euro prevăzut la alin. (1) lit. b).(2^3) Nu sunt supuse obligației de notificare potrivit art. 3 alin. (1) operațiunile de restructurare sau reorganizare realizate de către investitorul din Uniunea Europeană definit de art. 2 lit. h) sau dintr-unul dintre statele care au aderat la Codurile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile, cu condiția ca acestea să nu genereze modificări ale controlului efectiv sau ale beneficiarului real, iar sursa de finanțare este intra-grup sau exclusiv din surse cu proveniență din Uniunea Europeană sau din state aderente la Codurile OCDE de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile.7. La articolul 3, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Condițiile, termenele, procedura de examinare a investițiilor străine directe, a investițiilor noi și investițiilor din Uniunea Europeană, modalitatea de stabilire a valorii investiției vor fi detaliate prin norme elaborate de CEISD și aprobate prin ordin al șefului Cancelariei Prim-Ministrului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.8. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Investitorii străini definiți potrivit prevederilor art. 2 lit. a), respectiv investitorii din Uniunea Europeană definiți potrivit prevederilor art. 2 lit. h), care doresc să realizeze o investiție străină directă definită potrivit prevederilor art. 2 lit. b), o investiție din Uniunea Europeană definită la art. 2 lit. b^1) și/sau o investiție nouă definită la art. 2 lit. c), supuse examinării și avizării potrivit prevederilor art. 3 alin. (1), au obligația de a depune cerere de autorizare în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.9. La articolul 6, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) În situația în care apreciază că este necesar pentru soluționarea cererii de autorizare, CEISD, prin intermediul Secretariatului CEISD, va solicita investitorului străin sau, după caz, investitorului din Uniunea Europeană furnizarea de informații suplimentare referitoare la clarificarea obiectului cererii depuse. Investitorul străin sau, după caz, investitorul din Uniunea Europeană transmite informațiile solicitate în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării formulate de către CEISD. În cazuri temeinic justificate, la solicitarea investitorului străin sau, după caz, a investitorului din Uniunea Europeană, acest termen poate fi prelungit cu încă 15 zile calendaristice de la data aprobării prelungirii. În situația în care, la expirarea termenului prelungit, investitorul străin sau investitorul din Uniunea Europeană nu transmite informațiile solicitate, procedura de examinare va fi închisă, iar investitorul străin sau investitorul din Uniunea Europeană are posibilitatea să depună o nouă cerere de autorizare, dacă intenționează să realizeze investiția.10. La articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) În scopul aplicării prevederilor Regulamentului și ale prezentei ordonanțe de urgență se constituie, prin decizie a prim-ministrului, Comisia pentru examinarea investițiilor directe, organ colegial fără personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României, care va fi formată din următorii membri:a) șeful Cancelariei Prim-Ministrului, care va avea calitatea de președinte al CEISD;b) un reprezentant al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului;c) un reprezentant al Ministerului Finanțelor;d) un reprezentant al Ministerului Apărării Naționale;e) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne;f) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe;g) un reprezentant al Ministerului Energiei;h) un reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii;i) un reprezentant al Ministerului Sănătății;j) un reprezentant al Secretariatului Genera al Guvernului.11. La articolul 7, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În cadrul CEISD, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, ai Serviciului de Informații Externe, ai Serviciului de Telecomunicații Speciale și ai Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior au calitatea de invitați permanenți.12. La articolul 7, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (6^1), cu următorul cuprins:(6^1) În funcție de domeniul de activitate vizat de investiția supusă examinării, CEISD poate invita, fără drept de vot, reprezentanți ai autorităților sau instituțiilor publice competente, inclusiv ai ministerelor cu atribuții în domeniul respectiv, în vederea formulării de puncte de vedere.13. La articolul 7, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins: (8) În cadrul CEISD funcționează un grup de lucru permanent compus din experți ai instituțiilor prevăzute la alin. (1) și (6), experții care desfășoară activități specifice Secretariatului CEISD, precum și experți desemnați de către Consiliul Concurenței. Grupul de experți este coordonat de Secretariatul CEISD și se reunește ori de câte ori este necesar. Experții sunt numiți prin actul administrativ al conducătorului instituțiilor pe care le reprezintă, care se comunică Secretariatului CEISD. Activitatea experților constă în elaborarea de analize, studii de specialitate, recomandări sau opinii pentru membrii CEISD, care vor fi avute în vedere la examinarea cererilor de autorizare.14. La articolul 7, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin. (8^1), cu următorul cuprins: (8^1) Membrii titulari, membrii supleanți, experții din cadrul CEISD, precum și reprezentanții instituțiilor invitate la ședințele CEISD trebuie să dețină certificate de securitate sau autorizație de acces la informații clasificate, nivel strict secret.15. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 9(1) În vederea soluționării cererilor de autorizare a investiției străine directe, investițiilor noi și a investițiilor din Uniunea Europeană, CEISD se va raporta la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulament.(2) În urma analizei efectuate potrivit criteriilor prevăzute la art. 4 din Regulament, CEISD va emite un aviz cu privire la cererile de autorizare a investiției străine directe, investiției noi și a investiției din Uniunea Europeană, declarate complete, hotărând, după caz:a) autorizarea investiției în situația în care consideră că aceasta nu afectează securitatea sau ordinea publică a României și nu este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană;b) autorizarea condiționată a investiției străine directe, investiției noi și a investiției din Uniunea Europeană în situația în care consideră că aceasta poate fi realizată în urma unor măsuri/angajamente comportamentale sau structurale ale investitorului străin, investitorului nou sau investitorului din Uniunea Europeană; în această situație, investiția străină directă, investiția nouă și investiția din Uniunea Europeană se poate efectua sau poate continua să existe exclusiv în limitele și conform prevederilor și condițiilor specificate în hotărârea Guvernului de autorizare condiționată;c) respingerea cererii de autorizare a investiției străine directe, investiției noi sau din Uniunea Europeană, în situația în care consideră că aceasta afectează securitatea sau ordinea publică a României sau este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană.(3) În situația în care, în urma analizei întrunirii condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, CEISD constată că operațiunea notificată nu intră sub incidența ordonanței de urgență, investitorul este informat prin adresă transmisă de către CEISD, prin intermediul Secretariatului CEISD.(4) CEISD va emite avizul prevăzut la alin. (2) și în situația în care procedura de autorizare a investiției străine directe, investiției noi sau din Uniunea Europeană se realizează ex post, potrivit prevederilor art. 2 lit. b) teza a II-a.(5) În situația în care CEISD constată, în condițiile art. 5 alin. (2), că o investiție străină directă, o investiție nouă sau o investiție din Uniunea Europeană a fost pusă în aplicare cu nerespectarea prevederilor Regulamentului sau ale prezentei ordonanțe de urgență și afectează securitatea națională sau ordinea publică a României ori este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană, CEISD va emite un aviz prin care va propune Guvernului să dispună investitorului, prin hotărâre, orice măsură, structurală sau comportamentală, adecvată pentru restabilirea situației existente anterior investiției nesupuse autorizării în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(6) În situația în care CEISD constată că o investiție străină directă, o investiție nouă sau o investiție din Uniunea Europeană a fost pusă în aplicare cu încălcarea limitelor sau a prevederilor și condițiilor specificate în hotărârea Guvernului de autorizare condiționată, CEISD va emite un aviz prin care va propune Guvernului să dispună investitorului, prin hotărâre, orice măsură adecvată pentru restabilirea situației existente anterior investiției nesupuse autorizării în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(7) Avizul CEISD prevăzut la alin. (2) este conform în situația reglementată la alin. (2) lit. a) și consultativ în situațiile reglementate la alin. (2) lit. b) și c), alin. (5) și alin. (6). În cazurile aflate în procedură de cercetare detaliată, CEISD va transmite către CSAT o notă cuprinzând analiza sa.(8) Avizul CEISD prin care se propune soluția menționată la alin. (2) lit. a) se transmite Cancelariei Prim-ministrului, care va emite ordinul de autorizare, în termen de 10 zile calendaristice de la primirea avizului CEISD.(9) Dacă prin avizul transmis de CEISD se propune soluția prevăzută la alin. (2) lit. b), acesta este transmis Guvernului, în vederea emiterii unei hotărâri de autorizare condiționată a investiției străine directe, a investiției noi sau a investiției din Uniunea Europeană. În acest caz, CEISD va transmite, în măsura în care consideră faptul că angajamentele sunt de natură să înlăture îngrijorările, angajamentele propuse și asumate de solicitant în vederea autorizării condiționate a investiției străine directe, investiției noi sau, după caz, a investiției din Uniunea Europeană, angajamente de natură să înlăture îngrijorările identificate de CEISD. Condițiile pentru acceptarea, evaluarea angajamentelor propuse și nominalizarea autorităților sau instituțiilor publice care vor monitoriza respectarea angajamentelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(10) Dacă prin avizul transmis de CEISD se propune una dintre soluțiile prevăzute la alin. (2) lit. c), alin. (5) sau alin. (6), după caz, acesta este transmis Guvernului, în vederea emiterii unei hotărâri prin care să respingă cererea de autorizare a investiției străine directe, a investiției noi sau a investiției din Uniunea Europeană sau să dispună măsurile de restabilire a situației existente anterior investiției.(11) În cazul în care soluția propusă este cea prevăzută la alin. (5), CEISD transmite și condițiile, pentru restabilirea situației anterioare investiției nesupuse autorizării în condițiile prezentei ordonanțe de urgență a investiției străine directe, investiției noi sau, după caz, a investiției din Uniunea Europeană, care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(12) În cazul în care investiția străină directă, investiția nouă sau, după caz, investiția din Uniunea Europeană care urmează a fi realizată în România este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană, la emiterea avizului, CEISD va avea în vedere avizul Comisiei Europene, transmis potrivit prevederilor art. 8 din Regulament.(13) În funcție de specificul investiției străine directe, investiției noi sau, după caz, al investiției din Uniunea Europeană examinate și dacă apreciază necesar, CEISD poate solicita puncte de vedere din partea altor autorități, instituții publice, întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare.(14) Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor furnizează CEISD, la cererea motivată a acesteia în legătură cu autorizarea unei investiții străine directe, a unei investiții noi sau a unei investiții din Uniunea Europeană, informații cu privire la persoane și entități care au un risc asociat de spălare a banilor și finanțare a terorismului.(15) Prevederile alin. (14) se aplică inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor de monitorizare a investițiilor supuse regimului autorizării condiționate.(16) Punctele de vedere prevăzute la alin. (13) au caracter consultativ și se comunică CEISD în termen de cel mult 20 de zile de la solicitare.(17) În situația în care, luând în considerare specificul și complexitatea cererii de autorizare analizate sau impactul acesteia asupra securității naționale și ordinii publice, precum și asupra proiectelor și programelor de interes pentru Uniunea Europeană, CEISD decide că este necesară consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, denumit în continuare CSAT, CEISD declanșează o cercetare detaliată a cererii de autorizare, informând de îndată solicitantul. Cercetarea detaliată, la nivel de CEISD, se finalizează în termen de 90 de zile calendaristice de la data declanșării acesteia, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru motive temeinic justificate, cu cel mult 45 de zile calendaristice.(18) Declanșarea procedurii privind cercetarea detaliată a cererii de autorizare de către CEISD potrivit prevederilor alin. (17) poate avea loc și la solicitarea CSAT, atunci când acesta deține date sau informații cu privire la posibila aplicare a prezentei ordonanțe de urgență în cazul unei cereri de autorizare aflate pe rolul CEISD.(19) Atunci când la finalizarea cercetării detaliate prevăzute la alin. (17) CEISD propune una dintre soluțiile prevăzute la alin. (2) lit. b) sau c), CEISD va solicita CSAT emiterea unui aviz care va fi comunicat în cel mult 90 de zile de la data solicitării. Avizul CSAT este conform pentru soluțiile pe care Cancelaria Prim-ministrului sau Guvernul României le pot pronunța potrivit prevederilor alin. (8) și (9).(20) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu aduc atingere rolului și atribuțiilor conferite CSAT, prevăzute de Constituția României, republicată, și de Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cu modificările ulterioare.(21) Emiterea avizului de către CEISD se realizează în termen de cel mult 45 de zile calendaristice de la data la care notificarea este declarată completă, conținând toate informațiile și documentele solicitate persoanei care a depus cererea de autorizare, precum și, după caz, avizele prevăzute la alin. (8)-(12).(22) În cazul în care există date sau indicii că o investiție străină directă, investiția nouă sau, după caz, investiția din Uniunea Europeană a fost autorizată în temeiul furnizării din partea investitorului străin de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare, CEISD reinițiază procedurile de examinare a acesteia, putând propune oricare dintre soluțiile prevăzute la alin. (2).(23) Deciziile Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.(24) Instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate. În cazul amenzilor, suspendarea se va dispune doar cu condiția plății unei cauțiuni stabilite conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la creanțele bugetare.(25) Drepturile și obligațiile care decurg din ordinul de autorizare prevăzut la alin. (8), din hotărârea de autorizare condiționată prevăzută la alin. (9) sau din hotărârea de Guvern prevăzută la alin. (10), după caz, nu se transferă succesorului legal al titularului ordinului de autorizare sau al titularului hotărârii Guvernului, după caz.16. După articolul 10 se introduce un nou articol, art. 10^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 10^1(1) Până la data de 30 iunie a fiecărui an, Comisia pentru examinarea investițiilor directe elaborează Raportul anual de activitate aferent anului calendaristic anterior, prin grija Secretariatului CEISD.(2) Raportul anual de activitate se aprobă de CEISD și se transmite Secretariatului General al Guvernului, în vederea înscrierii pe ordinea de zi a unei ședințe a Guvernului ca raport cu caracter informativ.(3) Raportul anual de activitate se publică pe site-ul Comisiei pentru examinarea investițiilor directe, în termen de 5 zile de la data aprobării acestuia.17. La articolul 12, alineatul (10) se abrogă.18. După articolul 15 se introduce un nou articol, art. 15^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 15^1(1) În vederea gestionării cererilor de autorizare ale investițiilor străine, investițiilor noi și ale investițiilor din Uniunea Europeană se utilizează aplicația informatică dezvoltată în acest scop de către Cancelaria Prim-Ministrului, în calitate de proprietar și administrator operațional al acesteia, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, în calitate de dezvoltator și administrator tehnic. Secretariatul CEISD are atribuția de a formula cerințele operaționale aferente aplicației informatice și de a testa funcționalitățile implementate, în vederea acceptanței acestora.(2) În vederea asigurării dezvoltării și funcționării aplicației informatice menționate la alin. (1), instituțiile care au obligația punerii în aplicare a prezentului act normativ, în calitate de operatori de date cu caracter personal, împuternicesc STS, în sensul Regulamentului (UE) 2016/679, cu privire la prelucrarea datelor prevăzute la alin. (5) și (8), prin intermediul aplicației informatice, în condițiile prevăzute prin ordin al Cancelariei Prim-Ministrului.(3) Perioada de stocare a datelor cu caracter personal în cadrul aplicației informatice prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordinul menționat la alin. (2). Pe perioada stocării datelor, ștergerea datelor cu caracter personal la cererea persoanelor vizate nu se realizează.(4) Cererile referitoare la datele prelucrate în aplicația informatică prevăzută la alin. (1), precum și cererile formulate pentru exercitarea drepturilor persoanelor vizate se adresează și se soluționează cu respectarea prevederilor art. 13-22 din Regulamentul (UE) 2016/679.(5) Instituțiile și autoritățile publice care dețin și furnizează date în aplicația informatică prevăzută la alin. (1) răspund pentru actualitatea, realitatea și integralitatea datelor furnizate, precum și pentru respectarea tuturor drepturilor persoanelor vizate și a măsurilor de securitate și confidențialitate a prelucrărilor de date cu caracter personal.(6) Instituțiile și autoritățile publice care dețin și furnizează date în aplicația informatică prevăzută la alin. 1 și alte instituții, dacă este cazul, au calitatea de operator de date cu caracter personal.(7) Prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor prevăzute la art. 3, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se realizează cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679, precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.(8) Datele cu caracter personal colectate în temeiul prezentei ordonanțe de urgență nu pot fi prelucrate în alte scopuri, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.(9) Prevederile prezentului articol se realizează cu respectarea dispozițiilor legale speciale în materie de arhivare, care se aplică în mod corespunzător.19. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 16Organizarea și funcționarea CEISD, precum și a Secretariatului CEISD se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Cancelariei Prim-Ministrului și a Secretariatului General al Guvernului.20. După articolul 16 se introduce un nou articol, art. 16^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 16^1(1) În vederea aplicării art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452, prin hotărâre a Guvernului inițiată de Cancelaria Prim-Ministrului, la propunerea CEISD, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, se aprobă lista subdomeniilor de activitate relevante exclusiv pentru aplicarea mecanismului de examinare prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, dintre domeniile stabilite în hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a).(2) Lista prevăzută la alin. (1) are caracter tehnic, fiind utilizată exclusiv în scopul asigurării unei aplicări unitare, previzibile și proporționale a mecanismului de examinare, fără a modifica domeniile stabilite prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 și fără a aduce atingere competențelor constituționale ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării.(3) Stabilirea subdomeniilor prevăzute la alin. (1) se realizează prin raportare la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulamentul (UE) 2019/452, precum și la necesitatea identificării investițiilor care, prin natura, obiectul sau efectele lor potențiale, sunt susceptibile de a afecta securitatea națională sau ordinea publică.  +  Articolul II(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea și funcționarea CEISD, precum și a Secretariatului CEISD, la propunerea Cancelariei Prim-Ministrului și a Secretariatului General al Guvernului.(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul adoptă hotărârea prevăzută la art. 16^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, hotărâre a Guvernului inițiată de Cancelaria Prim-Ministrului, la propunerea CEISD, cu avizul CSAT.(3) Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (2), examinarea investițiilor se realizează în temeiul și cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022, prin raportare la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulamentul (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniunea Europeană.(4) Cererile de autorizare a investițiilor străine directe, a investițiilor noi sau a investițiilor din Uniunea Europeană aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se soluționează potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data depunerii acestora.(5) Procedurile începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continuă potrivit cadrului normativ aplicabil la momentul inițierii lor, până la emiterea actului administrativ final.(6) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică exclusiv cererilor depuse ulterior intrării sale în vigoare.  +  Articolul IIILegea concurenței nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 31^2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Persoanele obligate să depună cerere de autorizare potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023, cu modificările și completările ulterioare, achită o contribuție de examinare în cuantum de 5.000 euro la momentul depunerii cererii de autorizare. Echivalentul în lei al contribuției de examinare se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ziua efectuării plății. Contribuția de examinare se restituie în situația în care Comisia de examinare a investițiilor directe, denumită în continuare CEISD, constată neîndeplinirea condițiilor de examinare a cererii de autorizare, precum și în situația în care emiterea avizului CEISD a avut loc cu nerespectarea termenelor legale potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023, cu modificările și completările ulterioare.2. La articolul 31^2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:(5) Prin derogare de la prevederile art. 68 alin. (4) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, anual, până la data de 20 ianuarie, Consiliul Concurenței virează la bugetul de stat, după acoperirea integrală a necesarului de finanțare pentru desfășurarea activității CEISD, la capitolul 41.01 «Alte operațiuni financiare», subcapitolul 41.01.16 «Disponibilități din excedentele anilor precedenți», o cotă de 75% din excedentul anilor precedenți al activității finanțate integral din venituri înființate potrivit dispozițiilor alin. (3).3. Articolul 31^4 se abrogă.4. La articolul 47, alineatele (11) și (13) se modifică și vor avea următorul cuprins:(11) În situația în care Comisia pentru examinarea investițiilor directe - CEISD informează, în scris, Consiliul Concurenței că o operațiune de concentrare economică notificată este susceptibilă să prezinte riscuri pentru securitatea națională și declanșează o cercetare detaliată a cererii de autorizare, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) se suspendă începând cu data înregistrării acestei comunicări. Suspendarea încetează la data înregistrării adresei prin care CEISD informează Consiliul Concurenței cu privire la emiterea avizului CEISD.................................................................................................(13) În cazul în care, referitor la operațiunea în cauză, se emite de către CEISD un aviz de respingere, procedura în fața Consiliului Concurenței încetează la data înregistrării adresei prin care CEISD îl informează cu privire la emiterea acestui aviz.  +  Articolul IVAnexa nr. 5 la Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 10 decembrie 2018, se modifică după cum urmează:1. La articolul 9 alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:(1) În termen de 10 zile de la primirea notificării, pe baza documentelor prevăzute la art. 8 din prezenta procedură și a verificării amplasamentului, dacă este cazul, autoritatea competentă pentru protecția mediului informează titularul, în scris, cu privire la:2. La articolul 10, alineatele (2) și (6) vor avea următorul cuprins:(2) În termen de 15 zile de la data primirii memoriului de prezentare, în scopul exprimării opiniei în cadrul ședinței prevăzute la alin. (1) lit. g), autoritățile reprezentate în comisia de analiză tehnică formulează în scris solicitări de completări/informații suplimentare sau, după caz, puncte de vedere, cu privire la potențialul impact asupra tuturor factorilor prevăzuți la art. 7 alin. (2) din prezenta lege, asupra ariei naturale protejate de interes comunitar și asupra corpurilor de apă...................................................................................................(6) Autoritatea competentă pentru protecția mediului ia decizia etapei de încadrare cât mai rapid posibil și în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii tuturor informațiilor necesare din partea titularului, cu excepția situației în care proiectele au impact transfrontalier.  +  Articolul V(1) În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate pune la dispoziția operatorilor economici un nou sistem informatic dezvoltat de către aceasta, pentru evidența și raportarea datelor și informațiilor de mediu.(2) În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, va adopta prin hotărâre Metodologia pentru evidența și raportarea datelor și informațiilor de mediu, în baza concluziilor raportului de mediu, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul VILegea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 17 aprilie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1 alineatul (2), după litera o) se introduc trei noi litere, lit. p)-r), cu următorul cuprins:p) instalații, sisteme și echipamente cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu - mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor reprezentând instalații de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, instalații de stingere a incendiilor, instalații și/sau sisteme de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, instalații electrice pentru iluminatul de siguranță, surse de rezervă în alimentarea cu energie electrică a instalațiilor de detectare, semnalizare, alarmare și de stingere a incendiilor, a instalațiilor și/sau sistemelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți, precum și a instalațiilor electrice pentru iluminatul de siguranță;q) suspendarea valabilității autorizației de securitate la incendiu - măsura cu caracter temporar dispusă de personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) atunci când se constată incidența situațiilor prevăzute la art. 30^3 alin. (2) și nu presupune suspendarea activității ori aplicarea contravenției aferente funcționării fără autorizație de securitate la incendiu și nici anularea acordului de funcționare emis în temeiul art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare;r) pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu - măsura dispusă de personalul structurilor prevăzute la art. 28 alin. (2) atunci când se constată incidența situațiilor prevăzute la art. 30^3 alin. (2^7)-(2^9) și atrage pierderea dreptului de a menține în exploatare construcțiile, instalațiile și alte amenajări, din punctul de vedere al îndeplinirii cerinței fundamentale de securitate la incendiu, precum și modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acordului de funcționare în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 99/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.2. La articolul 3, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alin. (3^1)-(3^3), cu următorul cuprins:(3^1) Inspectoratul General afișează pe pagina de internet a instituției evidența obiectivelor care necesită și dețin autorizație de securitate la incendiu, organizată pe județe/municipiul București și pe categorii de construcții, amenajări și instalații, cu scopul de a asigura accesul populației la informațiile referitoare la construcțiile, amenajările și instalațiile autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu și de a asigura transparență în activitatea de autorizare desfășurată de inspectorate.(3^2) Evidența obiectivelor se întocmește de inspectorate, se actualizează lunar și cuprinde informații cu privire la numărul de înregistrare a autorizației de securitate la incendiu, denumirea și adresa operatorului economic sau ale instituției deținătoare și domeniul de activitate.(3^3) Inspectoratele afișează lunar pe paginile proprii de internet statistica incendiilor la care au intervenit și cauzele probabile de manifestare a acestora.3. La articolul 6, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (4) și (5), cu următorul cuprins:(4) Dezvoltatorii de proiecte imobiliare cu destinația de locuințe colective au obligația de a asigura dotarea spațiilor de locuit cu detectoare autonome de incendiu.(5) Obligația prevăzută la alin. (4) se îndeplinește cumulativ cu obligația de echipare cu instalații de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu potrivit prevederilor Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a III-a - Instalații de detectare, semnalizare și avertizare, indicativ P 118/3-2015, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 364/2015, cu modificările ulterioare.4. Articolul 11 se abrogă.5. La articolul 12, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Instituțiile publice și operatorii economici care nu se încadrează în criteriile prevăzute la alin. (2) au obligația de a desemna, din rândul personalului propriu, un angajat care să îndeplinească și atribuții specifice în domeniul apărării împotriva incendiilor sau de a încheia un contract cu o persoană fizică sau juridică autorizată, în condițiile prevăzute la art. 12^2, să îndeplinească atribuții de cadru tehnic.6. După articolul 12^1 se introduce un nou articol, art. 12^2, cu următorul cuprins:  +  Articolul 12^2(1) Autorizarea persoanelor fizice sau juridice să îndeplinească atribuții de cadru tehnic se realizează de inspectorate pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne.(2) Autorizarea prevăzută la alin. (1) constă în depunerea unei solicitări însoțite de documentele care atestă îndeplinirea condițiilor de pregătire și experiență, stabilite prin Metodologia de autorizare a persoanelor fizice sau juridice să îndeplinească atribuții de cadru tehnic, și promovarea unui test scris de verificare a cunoștințelor de specialitate.(3) Formarea profesională a persoanelor fizice autorizate sau a personalului persoanelor juridice autorizate să îndeplinească atribuții de cadru tehnic se realizează în condițiile art. 27 alin. (3).7. La articolul 14, după litera p) se introduce o nouă literă, lit. p^1), cu următorul cuprins:p^1) asigură emiterea acordului de funcționare, prevăzut de art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai după obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru spații de alimentație publică neclasificate din punct de vedere turistic cu aria desfășurată mai mare de 600 mp, spații pentru comerț încadrate în categoria sălilor aglomerate, spații pentru comerț amenajate în clădiri înalte și foarte înalte, clădiri pentru comerț cu suprafața desfășurată mai mare de 2.500 mp, clădiri de turism care anterior nu au fost puse în funcțiune având capacitatea mai mare de 25 de camere sau 50 de locuri ori cu aria desfășurată mai mare de 1.000 mp, stații de distribuție a carburanților și gazelor petroliere lichefiate la autovehicule, spații comerciale din stațiile de metrou; acordul poate fi emis cu titlu provizoriu, până la soluționarea cererilor privind emiterea autorizației de securitate la incendiu, pentru alte categorii de construcții în situația depășirii de către inspectorate a termenului de emitere a autorizației de securitate la incendiu;8. La articolul 18, litera d) se abrogă.9. După articolul 18 se introduce un nou articol, art. 18^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 18^1Autoritatea administrației publice centrale care gestionează evidența unităților publice clasificate ca structuri de primire turistică are obligația de a afișa pe site-ul propriu situația unităților care necesită și dețin autorizație de securitate la incendiu.10. La articolul 19, litera m) se modifică și va avea următorul cuprins:m) să asigure utilizarea, verificarea, întreținerea și repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu persoane autorizate, conform instrucțiunilor furnizate de proiectant în conformitate cu instrucțiunile și documentațiile tehnice furnizate de producătorii echipamentelor și instalațiilor efectiv montate;11. La articolul 19, după litera r) se introduc șaisprezece noi litere, lit. r^1)-r^16), cu următorul cuprins:r^1) să asigure informarea inspectoratului, în scris și, operativ, prin poșta electronică, cu privire la nefuncționarea instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare sau a instalațiilor automate de stingere cu care sunt echipate construcțiile, în cel mult 24 de ore de la constatare, cu excepția conducătorilor instituțiilor din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională;r^2) să dispună și să asigure menținerea, pe intervalul de timp prevăzut la lit. r^3), a măsurilor alternative prevăzute la art. 19 alin. (5) atunci când constată nefuncționarea instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare, a instalațiilor automate de stingere ori a instalațiilor de iluminat de securitate pentru evacuare cu care sunt echipate construcțiile care fac obiectul criteriilor stabilite de hotărârea Guvernului prevăzută la art. 30^3 alin. (4^4);r^3) să suspende activitatea atunci când instalațiile de detectare, semnalizare și alarmare, instalațiile automate de stingere ori instalațiile pentru iluminat de securitate pentru evacuare cu care sunt echipate construcțiile care fac obiectul criteriilor stabilite de hotărârea Guvernului prevăzută la art. 30^3 alin. (4^4) nu pot fi repuse în stare de funcționare în cel mult 72 de ore de la momentul constatării defecțiunilor; obligația de suspendare a activității se aplică în cazul construcțiilor cu destinația de producție, doar în situația în care administratorul nu ia măsurile alternative prevăzute la art. 19 alin. (5) până la remedierea defecțiunilor;r^4) să informeze inspectoratul, în scris și, operativ, prin poșta electronică, cu privire la suspendarea activității sau încetarea suspendării activității, în cel mult 24 de ore de la momentul dispunerii măsurii;r^5) să asigure respectarea capacității de utilizatori prin monitorizarea și contorizarea permanentă a acestora prin intermediul unor echipamente mecanice sau sisteme electronice automate, amplasate astfel încât să se respecte gabaritul căilor de evacuare, și prin desemnarea uneia sau mai multor persoane responsabile de accesul utilizatorilor, pentru cluburi, baruri și discoteci, pentru construcțiile care se încadrează în categoria sălilor aglomerate definite potrivit reglementărilor tehnice specifice, precum și pentru stadioane unde se organizează spectacole sau festivaluri cu public numeros;r^6) să asigure participarea cadrelor tehnice la sesiunile de pregătire organizate de inspectorate;r^7) să analizeze îndeplinirea condițiilor legale de funcționare din punctul de vedere al apărării împotriva incendiilor;r^8) să analizeze concluziile rezultate în urma controalelor efectuate de cadrele tehnice și de persoanele fizice sau juridice autorizate să îndeplinească atribuții de cadru tehnic și a celor desfășurate de inspectorate și să dispună măsuri pentru remedierea deficiențelor și pentru eficientizarea activității de apărare împotriva incendiilor;r^9) să analizeze situațiile de întrerupere a funcționării instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu și să dispună măsuri alternative pentru a asigura evacuarea în condiții de siguranță;r^10) să asigure practicabilitatea permanentă a căilor de evacuare pe timpul desfășurării activității;r^11) să asigure respectarea graficelor de întreținere a instalațiilor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu;r^12) să asigure formarea persoanelor fizice care îndeplinesc prin cumul atribuții privind apărarea împotriva incendiilor;r^13) să urmărească și să analizeze activitatea cadrelor tehnice și a persoanelor fizice sau juridice autorizate să îndeplinească atribuții de cadru tehnic;r^14) să asigure participarea cadrelor tehnice și persoanelor fizice sau juridice autorizate să îndeplinească atribuții de cadru tehnic la controalele executate de inspectorate;r^15) să asigure informarea publicului care poate avea acces în construcții sau amenajări în calitate de consumator cu privire la nerespectarea obligației prevăzute la lit. c), prin afișarea pe site-urile proprii de promovare;r^16) să interzică cu strictețe utilizarea articolelor pirotehnice, precum și folosirea flăcării pentru ambianță și divertisment, pe timpul programului cu public, în clădiri/spații/amenajări în care acesta are acces, având destinația de cultură, turism sau comerț, inclusiv corturi pentru evenimente;12. La articolul 19, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alin. (2)-(5), cu următorul cuprins:(2) În situațiile în care remedierea defecțiunilor nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1) lit. r^3), acesta poate fi prelungit, la solicitarea administratorului sau conducătorului instituției, până la cel mult 30 de zile de la momentul constatării defecțiunilor pe baza documentelor furnizate inspectoratului în termenul prevăzut la alin. (1) lit. r^3), cu menținerea măsurilor alternative.(3) Nefuncționarea instalațiilor, sistemelor sau echipamentelor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu este starea determinată de intervenții asupra acestora sau de defecțiuni ale elementelor componente care afectează capacitatea de protecție pe întreaga construcție sau pe întreg compartimentul de incendiu definit potrivit Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor, indicativ P 118/1-2025, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 267/2025, ori părți importante ale acestora, cu posibile consecințe asupra utilizatorilor și a forțelor de intervenție în caz de incendiu.(4) Suspendarea activității prevăzută la alin. (1) lit. r^3) se realizează până la remedierea defecțiunilor și punerea în funcțiune a instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare, a instalațiilor automate de stingere ori a instalațiilor pentru iluminat de securitate pentru evacuare, certificate de către o persoană fizică sau juridică autorizată să efectueze lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor sau lucrări la instalațiile electrice.(5) Măsurile alternative prevăzute la alin. (1) lit. r^2), ca de exemplu monitorizarea permanentă a spațiilor prin sisteme de supraveghere video, verificarea la intervale regulate a incintelor, montarea temporară a unor sisteme de iluminare a căilor de evacuare independente de instalațiile existente, se stabilesc în formă scrisă prin act de autoritate al administratorului sau conducătorului instituției și vizează asigurarea supravegherii permanente a spațiilor, a alarmării și evacuării utilizatorilor în caz de incendiu cu personal propriu desemnat și instruit în acest sens.13. Titlul secțiunii a 7-a se modifică și va avea următorul cuprins:Obligațiile proiectanților, executanților și diriginților de șantier14. La articolul 23, literele b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:b) să cuprindă în documentațiile pe care le întocmesc toate măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice naturii riscurilor pe care le conțin obiectele proiectate, cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare;................................................................................................d) să includă în proiecte schemele de funcționare a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor pe care le-au prevăzut în documentații;15. La articolul 23, după litera e) se introduc două noi litere, lit. f) și g), cu următorul cuprins:f) să predea beneficiarilor documentațiile întocmite referitoare la proiectele elaborate, precum și instrucțiunile și regulile necesare de verificare și întreținere în exploatare a echipamentelor, utilajelor și instalațiilor, furnizate de producători;g) să verifice, cu ocazia participării la fazele determinate stabilite conform prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit domeniului propriu de competență, conformitatea lucrărilor de execuție cu documentația de proiectare întocmită pentru îndeplinirea cerinței securitate la incendiu și să notifice prin poșta electronică sau prin intermediul platformei electronice prevăzute la art. 27^1, pentru categoriile de construcții care se încadrează în prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la art. 30^2 alin. (1), inspectoratul în a cărui zonă de competență se derulează lucrările cu privire la neconformitățile constatate sau cele semnalate de către oricare altă parte implicată în executarea lucrărilor.16. La articolul 24, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) să adopte și să asigure respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul executării lucrărilor, precum și la organizările de șantier;17.