Punerea în aplicare a Convenției anti-corupție
LEGE nr. 319 din 20 decembrie 2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Această lege stabilește măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris în 1997. Reglementează infracțiunea de oferire de bani sau foloase unui funcționar public străin în legătură cu acte de serviciu, prevăzând pedepse cu închisoarea între 2 și 7 ani, precum și confiscarea bunurilor. Competența pentru urmărirea penală este atribuită Direcției Naționale Anticorupție, iar legea se aplică și în afara teritoriului României în cazul cetățenilor români sau persoanelor juridice române.
Pe scurt
- Identificator
- Lege nr. 319/2024
- Tip act
- Lege
- Emitent
- Parlamentul României
- Data adoptării
- 20 decembrie 2024
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- criminal, international law, public finance
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte au modificat acest act
Modificările pe care le-a suferit acest act, în ordinea în care au apărut.
- Completat de (ART. 1): LEGE nr. 156 din 16 octombrie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembr — 16 octombrie 2025
- Abrogat de (ART. 2): LEGE nr. 156 din 16 octombrie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembr — 16 octombrie 2025
- Modificat de (ART. 3): LEGE nr. 156 din 16 octombrie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembr — 16 octombrie 2025
- Modificat de (ART. 4): LEGE nr. 156 din 16 octombrie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembr — 16 octombrie 2025
- Modificat de (ART. 5): LEGE nr. 156 din 16 octombrie 2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 319/2024 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembr — 16 octombrie 2025
Cuprins pe articole
Textul actului
| EMITENT |
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul 1Prezenta lege stabilește unele măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, denumită în continuare Convenția, la care România a aderat prin Legea nr. 202/2023. + Articolul 2În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) funcționar public străin înseamnă orice persoană, numită sau aleasă, care deține o funcție legislativă, administrativă sau judiciară într-o țară străină, orice persoană care exercită o funcție publică pentru o țară străină, inclusiv pentru o agenție de stat sau o întreprindere publică, și orice funcționar sau agent al unei organizații publice internaționale;b) țară străină include toate nivelurile și subdiviziunile de guvernare, de la cele naționale până la cele locale;c) act contrar îndatoririlor de serviciu înseamnă folosirea necorespunzătoare de către funcționarul public străin a funcției sale, dacă actul este realizat în legătură cu îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu calitatea sa. + Articolul 3(1) Fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcționar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcționar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, dacă fapta este de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi mențină asemenea avantaje în legătură cu desfășurarea de operațiuni economice internaționale, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.(2) Prin derogare de la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1), suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 3.000 lei și 300.000 lei.(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc se dispune confiscarea prin echivalent. + Articolul 4Infracțiunea prevăzută la art. 3 alin. (1) este de competența Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. + Articolul 5Dacă în efectuarea urmăririi penale procurorii parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești constată că infracțiunea care constituie obiectul cauzei este cea de la art. 3 alin. (1), aceștia au obligația de a sesiza de îndată procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. + Articolul 6Prin derogare de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și în aplicarea art. 12 din aceeași lege, legea penală română se aplică dacă infracțiunea prevăzută la art. 3 este săvârșită în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, chiar dacă aceasta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită, fără a fi necesară autorizarea prealabilă a procurorului general de la parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. + Articolul 7În aplicarea art. 11 din Convenție:a) se desemnează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin structura competentă, ca autoritate centrală responsabilă pentru consultările în vederea stabilirii competenței de efectuare a urmăririi penale în cazul comiterii infracțiunii prevăzute la art. 3 alin. (1);b) autoritățile centrale responsabile pentru primirea cererilor de asistență judiciară în cazul comiterii infracțiunii prevăzute la art. 3 alin. (1) sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin structura competentă, pentru cererile de asistență judiciară formulate în faza de urmărire penală, și Ministerul Justiției, pentru cererile de asistență judiciară formulate în faza de judecată sau de executare a pedepsei, precum și pentru cererile de extrădare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VASILE-DANIEL SUCIU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE-IONEL CIUCĂBucurești, 20 decembrie 2024.Nr. 319.-----