Aprobare ordonanță de urgență energie
LEGE nr. 312 din 16 decembrie 2024 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2024 privind modificarea art. VII^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Această lege aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2024, care modifică art. VII^1 din OUG 119/2022, cu scopul de a reglementa măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru a introduce noi prevederi privind colectarea contribuției CfD din facturile consumatorilor începând cu 1 aprilie 2025. De asemenea, prevede stornarea și refacturarea facturilor emise între 1 octombrie 2024 și data intrării în vigoare a legii, fără contribuția CfD. Actul afectează furnizorii și producătorii de energie electrică și gaze naturale, precum și consumatorii finali.
Pe scurt
- Identificator
- Lege nr. 312/2024
- Tip act
- Lege
- Emitent
- Parlamentul României
- Data adoptării
- 16 decembrie 2024
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- public finance, energy, public procurement
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Completeaza pe (ART. 1): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 54 din 23 mai 2024 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei — 23 mai 2024
- Modifica pe (ART. 1): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 54 din 23 mai 2024 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei — 23 mai 2024
- Modifica pe (ART. 1): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 27 din 18 martie 2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei — 18 martie 2022
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice și a gazelor naturale — 10 iulie 2012
Cuprins pe articole
Textul actului
| EMITENT |
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + ARTICOL UNICSe aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54 din 23 mai 2024 privind modificarea art. VII^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 27 mai 2024, cu următoarele modificări și completări:1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei2. După articolul unic, care devine articolul I, se introduc trei noi articole, articolele II, III și IV, cu următorul cuprins: + Articolul IILa articolul 6 litera d) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările și completările ulterioare, după liniuța a 7-a se introduce o nouă liniuță, liniuța a 8-a, cu următorul cuprins: – colectarea contribuției CfD, definită la art. 2 pct. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon, de către furnizorii de energie electrică, respectiv de către producătorii de energie electrică cu drept complementar de furnizare, în facturile consumatorilor finali, începând cu 1 aprilie 2025; + Articolul III(1) Facturile care conțin contribuția CfD, definită la art. 2 pct. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon, emise și încasate, conform reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru perioada dintre data de 1 octombrie 2024 și până la data intrării în vigoare a legii pentru aprobarea prezentei ordonanțe de urgență se stornează și se refacturează fără a include contribuția CfD. (2) Veniturile neîncasate pentru perioada dintre data de 1 octombrie 2024 și până la data intrării în vigoare a legii pentru aprobarea prezentei ordonanțe de urgență, respectiv cheltuielile realizate în perioada de la data intrării în vigoare a legii pentru aprobarea prezentei ordonanțe de urgență până la data de 31 martie 2025 de contrapartea CfD - Societatea Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale «OPCOM» - S.A. și, respectiv, operatorul schemei CfD - Compania Națională de Transport al Energiei Electrice «Transelectrica» - S.A. se recuperează în anul 2025, începând cu data de 1 aprilie 2025, în condițiile stabilite prin reglementările Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. + Articolul IVLa articolul 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 22 martie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2^2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2^2) În perioada 1 aprilie 2023-31 martie 2024, producătorii de gaze naturale care desfășoară atât activități de extracție onshore și/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activități, cât și activități de vânzare a gazelor naturale au obligația să vândă, cu prețul de 150 lei/MWh, cantitățile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă curentă către operatorul de transport și sistem și către operatorii concesionari de distribuție titulari ai unei licențe de operare - operatori de rețea în vederea asigurării a 75% din cantitatea de gaze naturale destinată consumului tehnologic (CT) stabilit conform anexei nr. 5. În perioada 1 aprilie 2024-31 martie 2025, producătorii de gaze naturale care desfășoară atât activități de extracție onshore și/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activități, cât și activități de vânzare a gazelor naturale au obligația să livreze, cu prețul de 120 lei/MWh, cantitățile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă curentă către operatorul de transport și sistem și către operatorii concesionari de distribuție titulari ai unei licențe de operare - operatori de rețea în vederea asigurării a 75% din cantitatea de gaze naturale destinată consumului tehnologic (CT) stabilit conform anexei nr. 5.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PETRE-FLORIN MANOLE
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE-IONEL CIUCĂBucurești, 16 decembrie 2024.Nr. 312.-----