Modificare la Legea concurenței
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 noiembrie 2023 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și a altor acte normative
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Ordinanta de urgență nr. 108 din 29 noiembrie 2023 modifică și completează Legea concurenței nr. 21/1996 și alte acte normative în vederea transpunerii Directivei (UE) 2019/1, care are ca scop consolidarea eficienței autorităților de concurență din statele membre prin asigurarea independenței, resurselor și competențelor necesare. Actul afectează autoritățile de concurență, Oficiul Național pentru Reglementare și entitățile implicate în acordarea de licențe și autorizații. Prezenta ordonanță prevede preluarea personalului cu atribuții în domeniul licențelor de la autorități competente, procedura fiind aprobabilă prin hotărâre a Guvernului până la data de 31 ianuarie 2024.
Pe scurt
- Identificator
- Ordonanță De Urgență nr. 108/2023
- Tip act
- Ordonanță De Urgență
- Emitent
- Guvernul României
- Data adoptării
- 29 noiembrie 2023
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- commercial company, public finance
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte au modificat acest act
Modificările pe care le-a suferit acest act, în ordinea în care au apărut.
- Completat de (ART. 1): LEGE nr. 231 din 17 iulie 2024 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2023 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și a altor acte normative — 17 iulie 2024
- Modificat de (ART. 3): LEGE nr. 231 din 17 iulie 2024 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2023 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și a altor acte normative — 17 iulie 2024
- Completat de (ART. 7): LEGE nr. 231 din 17 iulie 2024 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2023 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și a altor acte normative — 17 iulie 2024
- Modificat de (ART. 9): LEGE nr. 231 din 17 iulie 2024 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2023 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și a altor acte normative — 17 iulie 2024
- Modificat de (ART. 31): LEGE nr. 231 din 17 iulie 2024 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2023 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și a altor acte normative — 17 iulie 2024
- Modificat de (ART. 38): LEGE nr. 231 din 17 iulie 2024 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2023 pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , precum și a altor acte normative — 17 iulie 2024
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței — 10 aprilie 1996
Sunt afișate primele 25 din 89 relații de acest fel.
Cuprins pe articole
- Articolul I
- Articolul 2^1
- Articolul 3^1
- Articolul 8
- Articolul 12
- Articolul 27
- Articolul 30
- Articolul 31^2
- Articolul 31^3
- Articolul 32
- Articolul 32^1
- Articolul 33^1
- Articolul 34
- Articolul 37
- Articolul 37^1
- Articolul 38
- Articolul 39
- Articolul 40
- Articolul 44
- Articolul 45^1
- Articolul 49
- Articolul 49^1
- Articolul 50
- Articolul 51
- Articolul 53
- Articolul 54^3
- Articolul 55^1
- Articolul 55^2
- Articolul 55^3
- Articolul 57
- Articolul 57^1
- Articolul 59
- Articolul 61
- Capitolul VI^1
- Articolul 66^1
- Articolul 66^2
- Articolul 66^3
- Articolul 66^4
- Articolul 66^5
- Articolul 66^6
- Articolul 66^7
- Articolul 66^8
- Articolul 73
- Articolul 74
- Articolul II
- Articolul III
- Articolul IV
- Articolul 22
- Articolul 28
- Articolul V
- Articolul 28
- Articolul 38^3
- Articolul 38^7
- Articolul 42
- Articolul VI
- Articolul VII
- Articolul 3
- Articolul 9
- Articolul 10
- Articolul VIII
- Articolul IX
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 331.811 caractere). Vezi documentul integral.
| EMITENT |
În vederea asigurării respectării de către România a obligației de transpunere în legislația națională a Directivei (UE) 2019/1 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităților de concurență din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii și privind garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 11 din 14 ianuarie 2019, denumită în continuare Directiva (UE) 2019/1,având în vedere expirarea termenului de transpunere a Directivei (UE) 2019/1, Comisia Europeană a notificat autorităților române, în data 22 martie 2021, Scrisoarea cu privire la punerea în întârziere pentru necomunicarea măsurilor naționale de transpunere a Directivei (UE) 2019/1, procedură care face obiectul Cauzei 0128/2021.La solicitarea statului român, Comisia Europeană, prin Avizul motivat nr. C (2023) 4164, a prelungit cu două luni termenul pentru comunicarea măsurilor de transpunere a Directivei (UE) 2019/1 sus-menționate, respectiv până la data de 14 noiembrie 2023.În acest sens este esențial ca autoritățile române să depună toate diligentele în vederea transpunerii Directivei (UE) 2019/1 și să notifice Comisiei măsurile de transpunere, înainte de sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.Comisia Europeană a atras în mod constant atenția asupra sancțiunilor financiare pe care le poate impune Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dacă va fi sesizată în legătură cu neîndeplinirea de către România a obligației de comunicare a măsurilor naționale de transpunere a directivei adoptate în temeiul unei proceduri legislative. Având în vedere necesitatea adoptării de urgență la nivel național a dispozițiilor legale prin care să se consolideze cadrul normativ, mecanismele administrative și instrumentele adecvate în scopul transpunerii complete și efective a Directivei (UE) 2019/1, astfel încât autoritățile naționale de concurență să fie organisme mai eficace de asigurare a respectării normelor în materie de concurență,întrucât în aplicarea concretă a dreptului Uniunii Europene și a celui intern al statelor membre s-a constatat faptul că dreptul intern nu asigură multor autorități naționale de concurență din statele membre garanțiile de independență, resursele și competențele în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să asigure în mod eficace aplicarea normelor Uniunii în materie de concurență, acest aspect putând avea drept consecință obținerea de rezultate foarte diferite în urma unor proceduri care vizează întreprinderile angajate în practici anticoncurențiale, în funcție de statul membru în care acestea își desfășoară activitatea,având în vedere necesitatea adoptării de măsuri imediate care să asigure faptul că autoritățile naționale de concurență dispun de garanțiile de independență, resursele și de competențele în materie de aplicare a legii și de impunere de sancțiuni/amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace prevederile art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pe întreg teritoriul Uniunii pentru a se asigura faptul că nu este denaturată concurența pe piața internă,având în vedere necesitatea îmbunătățirii mediului concurențial prin crearea sau asigurarea de piețe competitive mai echitabile și mai deschise, în care întreprinderile să concureze mai mult pe baza meritelor lor, fără bariere la intrarea pe piață create de societăți, permițându-le să genereze bunăstare și să creeze locuri de muncă,în acest sens, în lipsa creării unui cadru unitar și uniform la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la aplicarea și implementarea unor mecanisme de drept care să contribuie la menținerea unui mediu economic sănătos și competitiv și care să asigure garanțiile de independență necesare pentru funcționarea și întărirea capacității administrative a autorității naționale de concurență, poate fi influențat potențialul de creștere economică a României, prin diminuarea capacității economico-financiare a întreprinderilor afectate de un comportament anticoncurențial manifestat de alte întreprinderi participante la piață, cu impact direct asupra gradului de ocupare a forței de muncă, a creșterii economice, a competitivității și a capacității de inovare, elemente ce aduc atingere interesului public, fiind elemente ce se circumscriu situației extraordinare.Având în vedere urgența luării măsurilor legislative necesare care să asigure respectarea de către România a obligației de a asigura aplicarea, la nivel național, a prevederilor Regulamentului (UE) 2022/1.925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1.937 și (UE) 2020/1.828, regulament care urmărește să garanteze un sector digital competitiv și echitabil, permițând întreprinderilor digitale inovatoare să se dezvolte, asigurând siguranța utilizatorilor online prin instituirea unor obligații și interdicții clare pentru marile platforme online în vederea asigurării de servicii mai bune și de prețuri echitabile pentru consumatori,având în vedere evoluția actuală a contextului economic la nivelul Uniunii Europene, se impune luarea de urgență a măsurilor legislative necesare respectării de către România a obligației de a asigura aplicarea, la nivel național, a prevederilor Regulamentului (UE) 2022/2.560 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind subvențiile străine care denaturează piața internă, regulament care stabilește norme și proceduri care permit Comisiei Europene, în colaborare cu statele membre, să evalueze orice subvenție străină din partea unei țări din afara UE de care beneficiază direct sau indirect o activitate economică din UE și să remedieze orice denaturare provocată de aceste subvenții străine, asigurându-se astfel condiții de concurență echitabile și loiale între toate întreprinderile active în UE.Având în vedere situația extraordinară existentă determinată de faptul că, în majoritatea lor, furnizorii/administratorii de ajutor de stat nu încarcă în mod conform date și informații în Registrul ajutoarelor de stat, fapt ce atrage vicierea procesului de analiză în vederea acordării ajutoarelor noi, situație ce creează premisele pentru acordarea de ajutoare ilegale sau incompatibile, este necesară o intervenție legislativă imediată pentru a determina un comportament adecvat al furnizorilor/administratorilor, prin impunerea de sancțiuni, în cazul neconformării.Totodată, urgența modificării survine și din necesitatea asigurării cerințelor de transparență a acordării ajutoarelor de stat de peste 100.000 de euro, obligație ce derivă din regulamente europene și pe care România o îndeplinește prin intermediul acestui registru, neîndeplinirea ei având consecințe negative și asupra procesului de autorizare a ajutoarelor de stat de către forul european.Luând în considerare că aceste modificări au un impact direct asupra beneficiarilor măsurilor de sprijin, în lipsa adoptării acestora existând riscul afectării implementării investițiilor, cu consecința neîndeplinirii obiectivelor cuprinse în Planul național de redresare și reziliență al României și a celor cuprinse în programele operaționale sau în ceea ce privește atragerea fondurilor europene,ținând cont de faptul că nepromovarea proiectului de act normativ poate avea consecințe negative asupra beneficiului public, generate de lipsa consolidării cadrului normativ privind acordarea ajutoarelor de stat/de minimis, în lipsa unei capacități reale de intervenție a statului în situații de urgență, cu efecte negative imediate la nivelul persoanelor fizice și juridice în caz de neadoptare,având în vedere situația extraordinară existentă, respectiv lipsa reglementării procedurilor de urmat în situația hotărârilor judecătorești sau arbitrare a căror executare este susceptibilă să constituie ajutoare de stat, fapt care necesită o intervenție legislativă imediată pentru a asigura respectarea reglementărilor europene, în domeniul ajutorului de stat,având în vedere necesitatea luării de urgență a măsurilor necesare realizării unei abordări unitare a examinării investițiilor străine directe care provin atât din spațiul non-UE, cât și din interiorul UE, în conformitate cu tendințele existente în prezent la nivel european, pentru a preveni riscul eludării mecanismelor de examinare și autorizare a investițiilor străine directe, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 452/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 79 I din 21 martie 2019,având în vedere faptul că investițiile străine directe contribuie la creșterea economică a României, consolidând competitivitatea, creând locuri de muncă și economii de scară, atrăgând capitaluri, tehnologii, inovare și expertiză și deschizând noi piețe, este necesară luarea de urgență a măsurilor legislative care să permită asigurarea sustenabilității funcționării mecanismului administrativ de analiză și soluționare a cererilor de autorizare de către Comisia de examinare a investițiilor străine directe, denumită în continuare CEISD.Luând în considerare impactul pozitiv al măsurilor propuse, respectiv îmbunătățirea mediului de afaceri prin încurajarea și stimularea dezvoltării de noi afaceri, prin facilitarea intrării pe piață a antreprenorilor ca urmare a creării unui climat de încredere și securitate juridică, realizat prin aplicarea eficientă și unitară a normelor de concurență,întrucât aceste elemente constituie împrejurări extraordinare care impun intervenția legislativă, în lipsa acesteia existând riscul imposibilității exercitării efective a noilor competențe conferite autorității de concurență și al prelungirii unui climat de incertitudine juridică cu impact negativ asupra încrederii investitorilor într-o aplicare echitabilă și uniformă a normelor de concurență, cu afectarea siguranței investițiilor și a posibilității de dezvoltare economică a întreprinderilor, a creșterii economice, a competitivității, cu efecte negative asupra interesului public,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul ILegea concurenței nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (2)-(4), cu următorul cuprins:(2) În înțelesul prezentei legi, principiile statuate de Directiva (UE) 2019/1 a Parlamentului European și a Consiliului, transpusă prin prezenta lege, se aplică situațiilor în care Consiliul Concurenței aplică doar prevederile art. 101 și/sau 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, denumit în continuare TFUE, aplică în mod paralel legislația națională și prevederile art. 101 și/sau 102 din TFUE, precum și atunci când aplică legislația națională în mod exclusiv.(3) Consiliul Concurenței exercită în calitate de autoritate națională de concurență atribuțiile prevăzute de prezenta lege, dispunând de garanțiile de independență, resurse și competențe în materie de aplicare a legii, astfel încât concurența să nu fie denaturată pe piața internă.(4) În vederea asigurării asistenței reciproce pentru garantarea bunei funcționări a pieței interne, Consiliul Concurenței cooperează cu Comisia Europeană și cu celelalte autorități naționale de concurență în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței.2. La articolul 2, alineatul (2) se abrogă. 3. După articolul 2 se introduce un nou articol, art. 2^1, cu următorul cuprins: + Articolul 2^1În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) autoritate de concurență - Comisia Europeană, Consiliul Concurenței sau orice altă autoritate națională de concurență desemnată de un stat membru al Uniunii Europene conform dispozițiilor art. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, denumit în cele ce urmează Regulamentul (CE) nr. 1/2003, ori toate, după caz;b) autoritate națională de concurență - o autoritate desemnată de un stat membru al Uniunii Europene în temeiul art. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 ca fiind responsabilă cu aplicarea prevederilor art. 101 și 102 din TFUE;c) autoritate solicitantă - o autoritate națională de concurență care formulează o cerere de asistență reciprocă;d) autoritate solicitată - Consiliul Concurenței, care primește o solicitare de asistență reciprocă, iar în cazul unei solicitări de asistență menționate la art. 66^4 alin. (1), autoritate solicitată înseamnă Agenția Națională de Administrare Fiscală;e) cartel - un acord sau o practică concertată între doi sau mai mulți concurenți, care urmărește coordonarea comportamentului concurențial al acestora pe piață sau influențarea parametrilor relevanți ai concurenței prin practici care includ, printre altele, fixarea sau coordonarea prețurilor de achiziție sau de vânzare sau a altor condiții comerciale, inclusiv în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, alocarea cotelor de producție sau de vânzare, împărțirea piețelor și a clienților, inclusiv manipularea procedurilor de cerere de oferte, restricționări ale importurilor sau exporturilor sau acțiuni anticoncurențiale împotriva altor concurenți; f) cartel secret - un cartel a cărui existență este parțial sau integral ascunsă;g) clemență - atât imunitatea la amenzi, cât și reducerea amenzilor;h) controlor de acces - sensul noțiunii este cel folosit la art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) 2022/1.925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1.937 și (UE) 2020/1.828, denumit în continuare Regulamentul privind piețele digitale;i) decizie definitivă - o decizie care nu poate sau nu mai poate fi contestată potrivit legii;j) declarație de clemență - informarea, în mod voluntar, a Consiliului Concurenței, în scris sau oral, de către o întreprindere sau o persoană fizică sau în numele acesteia ori o înregistrare a acestei informări, care prezintă informațiile pe care întreprinderea sau persoana fizică în cauză le cunoaște cu privire la o practică anticoncurențială interzisă de art. 5 din prezenta lege și/sau de art. 101 din TFUE și propriul rol în cadrul acesteia și care a fost redactată în mod specific pentru a fi înaintată Consiliului Concurenței în vederea obținerii imunității la amenzi sau a unei reduceri a amenzilor în cadrul unui program de clemență, neincluzând dovezile care există indiferent de procedurile de aplicare a legii și indiferent dacă aceste informații se află sau nu în dosarul unei autorități de concurență, și anume informațiile preexistente. Declarațiile de clemență în ceea ce privește cereri complete sau simplificate se pot depune în limba română sau în altă limbă oficială a Uniunii asupra căreia s-a convenit de comun acord între Consiliul Concurenței și solicitantul clemenței;k) dreptul intern în materie de concurență - prevederile art. 5 și 6, care urmăresc în principal același obiectiv ca prevederile art. 101 și 102 din TFUE și care sunt aplicate aceluiași caz, în paralel cu dreptul Uniunii în materie de concurență, precum și prevederile art. 8 și cele referitoare la materia concentrărilor economice;l) imunitatea la amendă - scutirea de amenda care ar fi impusă în mod normal unei întreprinderi pentru participarea sa la o practică anticoncurențială cu scopul de a o recompensa pentru cooperarea sa cu o autoritate de concurență în cadrul unui program de clemență;m) instanță națională - orice instanță dintr-un stat membru al Uniunii Europene în sensul prevederilor art. 267 din TFUE; n) instanță de control judiciar - o instanță națională care este competentă, prin soluționarea unor căi de atac ordinare, să exercite controlul judiciar asupra deciziilor unei autorități naționale de concurență sau asupra hotărârilor judecătorești privind deciziile respective, indiferent dacă instanța respectivă are competența de constatare a unei încălcări a legislației în materie de concurență;o) întreprindere - orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare;p) procedură de aplicare a legii - procedura desfășurată în fața Consiliului Concurenței pentru aplicarea dispozițiilor art. 5 și/sau 6 din prezenta lege și a prevederilor art. 101 și/sau 102 din TFUE până la terminarea unei astfel de proceduri prin adoptarea de către Consiliul Concurenței a unei decizii menționate la art. 46 din lege ori prin adoptarea unei decizii în temeiul art. 7, 9 sau 10 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 în cazul Comisiei Europene, precum și procedura desfășurată în fața Consiliului Concurenței pentru aplicarea dispozițiilor art. 8 sau a prevederilor în materia concentrărilor economice sau până când Consiliul Concurenței ajunge la concluzia că nu există motive pentru continuarea acțiunii sale;q) program de clemență - un program privind aplicarea prevederilor art. 5 din prezenta lege sau a prevederilor art. 101 din TFUE, pe baza căruia un participant la o înțelegere anticoncurențială sau o practică concertată, în mod independent de celelalte întreprinderi implicate, cooperează în cadrul unei investigații desfășurate de Consiliul Concurenței sau în vederea declanșării de către acesta a procedurii de investigație, furnizând, în mod voluntar, informațiile pe care le are despre practica interzisă și despre rolul său în cadrul acesteia și primind în schimb, printr-o decizie sau prin încetarea procedurii, imunitate la amendă sau o reducere a amenzii care ar urma să fie impuse pentru implicarea sa în practica anticoncurențială respectivă;r) reducerea amenzii în cadrul procedurii de clemență - o reducere a cuantumului amenzii care ar fi impusă în mod normal unei întreprinderi pentru participarea sa la o practică anticoncurențială cu scopul de a o recompensa pentru cooperarea sa cu o autoritate de concurență în cadrul unui program de clemență;s) Rețeaua europeană în domeniul concurenței - rețeaua autorităților publice, formată din autoritățile naționale de concurență și Comisie, pentru a oferi un forum de discuții și cooperare în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării prevederilor art. 101 și 102 din TFUE;ș) solicitarea expresă a întreprinderilor investigate formulată în vederea recunoașterii săvârșirii faptei în temeiul art. 57 alin. (3) - informarea în mod voluntar a Consiliului Concurenței de către o întreprindere sau în numele unei întreprinderi, care cuprinde recunoașterea participării sale la săvârșirea unei fapte prevăzute la art. 55 alin. (1) sau renunțarea la a contesta această participare și asumarea responsabilității sale pentru încălcarea respectivă, informare redactată în mod specific pentru ca autoritatea de concurență să poată aplica o procedură simplificată;t) solicitant - o întreprindere care depune o cerere de imunitate sau de reducere a amenzilor în cadrul unui program de clemență.4. La articolul 3, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (3)-(5), cu următorul cuprins:(3) Toate trimiterile la aplicarea prevederilor art. 101 și 102 din TFUE sau la încălcarea acestora cuprinse în prezenta lege includ aplicarea, în același caz și în paralel, a dreptului intern în materie de concurență.(4) În vederea aplicării eficace a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE, respectiv a prevederilor art. 5 și 6 din prezenta lege, Guvernul include în proiectul bugetului de stat, înaintat Parlamentului, bugetul propriu al Consiliului Concurenței, aprobat conform prevederilor art. 24 alin. (1), pentru exercitarea în mod corespunzător, în condiții de independență, a competențelor sale. Bugetul Consiliului Concurenței cuprinde resurse necesare adecvate pentru asigurarea numărului optim de personal calificat, pregătirea profesională și salarizarea acestuia, dotările tehnice și tehnologice și logistica aferentă desfășurării activității.(5) Consiliul Concurenței are independența necesară în cheltuirea bugetului alocat în scopul îndeplinirii sarcinilor încredințate.5. După articolul 3 se introduce un nou articol, art. 3^1, cu următorul cuprins: + Articolul 3^1(1) Procedurile privind încălcarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv exercitarea competențelor de către Consiliul Concurenței în aplicarea legii respectă principiile generale ale dreptului Uniunii și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.(2) În exercitarea competențelor prevăzute de prezenta lege, Consiliul Concurenței asigură respectarea garanțiilor adecvate în ceea ce privește drepturile la apărare ale întreprinderilor, inclusiv dreptul de a fi audiat și dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești.6. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 8(1) Sunt interzise orice acțiuni sau inacțiuni ale autorităților și instituțiilor administrației publice centrale ori locale și ale entităților către care acestea își deleagă atribuțiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, precum:a) limitarea libertății comerțului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale; b) stabilirea de condiții discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.(2) Consiliul Concurenței constată, prin decizie, încălcarea prevederilor alin. (1) și poate obliga autoritățile, instituțiile administrației publice centrale ori locale sau entitățile către care acestea și-au delegat atribuțiile să se conformeze, în termenul stabilit, măsurilor dispuse în scopul restabilirii mediului concurențial, decizie ce poate fi contestată potrivit prevederilor art. 19 alin. (7). În condițiile în care entitatea investigată formulează cerere de suspendare a măsurilor stabilite prin decizie, iar instanța de judecată, prin hotărâre, dispune suspendarea, măsurile dispuse sunt obligatorii de la data încetării suspendării dispuse de instanță. (3) În cazul în care autoritățile sau instituțiile administrației publice centrale ori locale sau entitățile către care acestea și-au delegat atribuțiile nu se conformează, în termenul stabilit, măsurilor dispuse prin decizie de către Consiliul Concurenței, acesta poate introduce acțiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, solicitând instanței, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului care a condus la restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței, obligarea autorității sau instituției în cauză să emită un act administrativ ori să efectueze o anumită operațiune administrativă. (4) Consiliul Concurenței se poate adresa instanței, în condițiile alin. (3), în termen de 6 luni de la data expirării perioadei prevăzute în decizie, perioadă în care autoritatea sau instituția administrației publice centrale sau locale avea obligația să se conformeze măsurilor necesare restabilirii mediului concurențial normal.7. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 12(1) Prevederile prezentului capitol se aplică operațiunilor de concentrare economică, atunci când, în anul anterior realizării operațiunii, cifra de afaceri cumulată a întreprinderilor implicate în operațiune depășește echivalentul în lei a 10.000.000 euro și când cel puțin două dintre întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima zi a exercițiului financiar din anul anterior realizării operațiunii.8. La articolul 14, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins: (1^1) Consiliul Concurenței își duce la îndeplinire sarcinile și își exercită competențele în mod imparțial și în interesul asigurării aplicării prevederilor art. 101 și/sau 102 din TFUE în mod eficient și uniform, în conformitate cu jurisprudența instanțelor Uniunii Europene și practicii stabilite la nivelul Uniunii Europene, sub rezerva cerințelor de proporționalitate în materie de răspundere și fără a aduce atingere cooperării strânse dintre autoritățile de concurență în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței.(1^2) Personalul Consiliului Concurentei și membrii Plenului Consiliului Concurenței își îndeplinesc atribuțiile și își exercită competențele de aplicare a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE fără intervenții politice și alte influențe din exterior, se abțin de la orice acțiune incompatibilă cu îndeplinirea obligațiilor lor și/sau cu exercitarea competențelor lor de aplicare a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE care ar putea conduce la conflicte de interese, nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea guvernului sau a oricărei alte entități publice sau private în îndeplinirea sarcinilor care le revin și în exercitarea competențelor lor de aplicare a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE, fără a aduce atingere dreptului Guvernului, dacă este cazul, de a emite norme de politică generală care nu sunt legate de anchete sectoriale sau proceduri specifice de aplicare a legii.8^1. La articolul 14, după alineatul (1^2) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^3)-(1^5), cu următorul cuprins: (1^3) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul Consiliului Concurenței care desfășoară activități de examinare preliminară, analiză a unei plângeri și investigare a unei posibile încălcări a dispozițiilor art. 101 și 102 din TFUE de către întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, prin acte sau fapte care pot afecta comerțul dintre statele membre ale Uniunii Europene, avizare pentru legalitate a ordinelor și deciziilor rezultate din acestea ori activități de reprezentare în litigiile generate de investigarea și/sau luarea deciziilor în temeiul acestor dispoziții beneficiază, pe parcursul derulării acestor activități, precum și a activităților-suport desfășurate în acest scop, de o majorare a salariilor de bază de la 15% până la 35%.(1^4) Activitățile efectuate, modalitatea de determinare a acestora cu privire la care se aplică prevederile alin. (1^3), precum și nivelul majorării se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, în funcție de relevanța domeniului vizat de investigație, gradul de complexitate, perioada și nivelul de implicare în procedura de examinare preliminară, analiză a unei plângeri, investigație ori în procedura de reprezentare în fața instanțelor de judecată în litigiile menționate la alin. (1^3) aflate pe rolul acestora.(1^5) Drepturile prevăzute la alin. (1^3) se acordă din veniturile proprii ale Consiliului Concurenței prevăzute la art. 31 alin. (4). (la 21-07-2024, Articolul I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 231 din 17 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 18 iulie 2024 ) 9. La articolul 15 alineatul (9), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) prin revocare, în cazul în care nu mai îndeplinește condițiile cerute de lege pentru numirea în funcție sau pentru condamnare, prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru săvârșirea unei infracțiuni.10. La articolul 19, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Plenul Consiliului Concurenței va putea delega unei comisii formate din 3 membri ai Plenului Consiliului Concurenței exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (4) lit. a), b), c), g), precum și analiza si luarea deciziilor rezultate din exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. ș), t), ț), u), v) și w).11. La articolul 21, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins: (3^1) Inspectorii de concurență din cadrul Consiliului Concurenței, când exercită atribuții de raportor, sunt independenți din punct de vedere al opiniei profesionale exprimate în exercitarea atribuțiilor ce le revin.12. La articolul 24, alineatele (4)-(6) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4) Deciziile și procesele-verbale ale Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi sau se stabilesc taxe de autorizare constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestora, respectiv 15 zile în cazul proceselor-verbale.(5) Consiliul Concurenței va suporta, în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinație, sumele necesare asigurării asistenței juridice pentru membrii Plenului, inspectorii de concurență și celelalte categorii de personal, în cazul în care împotriva acestora au fost formulate sesizări către organele de cercetare penală sau acțiuni în justiție cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu, cu excepția cazului în care autoritatea de concurență este cea care formulează o sesizare penală sau o acțiune în justiție.(6) Sumele acordate de Consiliul Concurenței membrilor Plenului, inspectorilor de concurență sau altor categorii de personal pentru asigurarea asistenței juridice se restituite de către aceștia, în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă au fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție sau s-a stabilit că fapta a fost săvârșită în afara exercitării atribuțiilor de serviciu prevăzute de lege. ...............................................................................................(11) Modalitatea de aplicare a prevederilor alin. (9) se stabilește prin regulament al Consiliului Concurenței aprobat prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.12^1. La articolul 24, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins:(9^1) Pentru activitatea depusă, coordonatorul Secretariatului CEISD beneficiază de indemnizație de ședință în aceleași condiții cu membrii CEISD. (la 21-07-2024, Articolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 231 din 17 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 18 iulie 2024 ) 13. La articolul 24, alineatul (10) se abrogă.14. La articolul 25 alineatul (1), literele j), m) și p) se modifică și vor avea următorul cuprins:j) urmărește aplicarea dispozițiilor legale și a altor acte normative incidente în domeniul de reglementare al prezentei legi și poate recomanda modificarea actelor normative care au sau pot avea impact anticoncurențial sau, după caz, poate oferi asistență autorităților competente cu privire la măsurile legislative, de reglementare și administrative care pot avea un impact anticoncurențial;................................................................................................m) face recomandări Guvernului și organelor administrației publice locale pentru adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieței și a concurenței și promovează acțiuni de conștientizare a publicului cu privire la aplicarea prevederilor art. 5, 6 și 8 din prezenta lege, respectiv a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE;................................................................................................p) reprezintă România și promovează schimbul de informații și de experiență în relațiile cu organizațiile și instituțiile internaționale de profil, inclusiv autorități de concurență; Consiliul Concurenței este responsabil de relația cu instituțiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislația europeană, și cooperează cu alte autorități de concurență în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței, în vederea asigurării unei aplicări eficace și uniforme a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE;15. La articolul 25 alineatul (1), după litera u) se introduc două noi litere, lit. v) și w), cu următorul cuprins:v) îndeplinește atribuții ce derivă din aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2.560 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind subvențiile străine care denaturează piața internă, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 330 din 23 decembrie 2022, precum și a oricăror alte reglementări date în aplicarea acestuia, în limita ariei sale de competență, în strânsă colaborare cu ministerul responsabil, în funcție de caz, cu excepția situațiilor care au legătură cu o procedură de achiziții publice, pentru care Agenția Națională pentru Achiziții Publice este responsabilă; w) efectuează investigațiile cu privire la posibila încălcare, pe teritoriul României, a art. 5-7 din Regulamentul privind piețele digitale, respectiv raportează Comisiei Europene constatările în urma investigației în cauză, pentru a sprijini Comisia Europeană în rolul său de autoritate unică abilitată să asigure respectarea respectivului regulament.16. La articolul 27, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 27(1) Proiectele de regulamente și instrucțiuni, precum și modificările acestora necesită avizul Consiliului Legislativ, după care sunt adoptate în Plenul Consiliului Concurenței și puse în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.17. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 30(1) Consiliul Concurenței întocmește anual un raport privind activitatea sa și modul în care întreprinderile și autoritățile publice respectă regulile concurenței, potrivit prezentei legi. Raportul include informații privind modificările legislative în materie de concurență, deciziile adoptate de autoritatea de concurență, sancțiunile aplicate, noi abordări privind problemele de concurență, priorități ale autorității de concurență. De asemenea, raportul include și informații cu privire la numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenței, inclusiv cu privire la încetarea mandatului acestora, volumul de resurse bugetare, umane, tehnice și tehnologice care au fost alocate pentru anul în cauză, precum și orice modificare a volumului respectiv în comparație cu anii precedenți. (2) Raportul se adoptă în Plenul Consiliului Concurenței și se comunică Președintelui României, Parlamentului României, precum și Guvernului României, urmând să fie dat și publicității.18. După articolul 31^1 se introduce un nou articol, art. 31^2, cu următorul cuprins: + Articolul 31^2(1) Persoanele obligate să depună cerere de autorizare potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023, achită o contribuție de examinare în cuantum de 10.000 euro la momentul depunerii cererii de autorizare. Echivalentul în lei al contribuției de examinare se calculează la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima zi a lunii anterioare datei depunerii cererii de autorizare. Contribuția de examinare se restituie în situația în care Comisia de examinare a investițiilor străine directe, denumită în continuare CEISD, constată neîndeplinirea condițiilor de examinare a cererii de autorizare, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023.(2) Sumele provenite din contribuția de examinare prevăzută la alin. (1) prima teză, care nu sunt restituite potrivit tezei a treia de la același alineat, se fac venituri proprii la bugetul Consiliului Concurenței.(3) Consiliul Concurenței poate reține și utiliza veniturile din contribuția de examinare, prin înființarea pe lângă acesta a unei activități finanțate integral din venituri proprii.(4) Veniturile realizate de Consiliul Concurenței potrivit alin. (2) din contribuția de examinare se utilizează în scopul sprijinirii activității realizate potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023, pentru:a) pregătirea profesională a membrilor CEISD, persoanelor care desfășoară activități specifice Secretariatului CEISD și membrilor grupului de experți prevăzut la art. 7 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023;b) realizarea de analize, studii, consultanță și expertiză;c) indemnizațiile de ședință acordate membrilor CEISD și coordonatorului Secretariatului CEISD; (la 21-07-2024, Litera c), Alineatul (4), Articolul 31^2 din Punctul 18. , Articolul I a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 231 din 17 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 18 iulie 2024 ) d) indemnizațiile de ședință acordate persoanelor care desfășoară activități specifice Secretariatului CEISD și membrilor grupului de experți prevăzut la art. 7 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023;e) participarea membrilor CEISD, a persoanelor care desfășoară activitate specifică Secretariatului CEISD și a membrilor grupului de experți prevăzut la art. 7 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023, la congrese naționale și internaționale în domeniul de reglementare al Regulamentului (UE) 2019/452, la activități de cooperare cu statele membre, cu statele cu care există încheiate parteneriate strategice, cu Comisia Europeană sau cu alte organisme sau instituții publice internaționale, la proiecte și programe de asistență tehnică, precum și la proiecte de înfrățire instituțională;f) organizarea de către Consiliul Concurenței de congrese, conferințe și alte acțiuni profesionale derulate cu scopul sprijinirii activității desfășurate de către CEISD.18^1. După articolul 31^2 se introduce un nou articol, articolul 31^3, cu următorul cuprins: + Articolul 31^3Din veniturile realizate de Consiliul Concurenței din activitățile prevăzute la art. 31 alin. (3) și art. 31^2 alin. (3) pot fi finanțate inclusiv cheltuieli de capital. (la 21-07-2024, Articolul I a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 231 din 17 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 18 iulie 2024 ) 19. La articolul 32, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 32(1) Descoperirea și investigarea încălcărilor prevederilor prezentei legi, a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE, precum și a prevederilor Regulamentului (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online, a prevederilor art. 5-7 din Regulamentul privind piețele digitale incumbă Consiliului Concurenței care acționează prin inspectorii de concurență.20. După articolul 32 se introduce un nou articol, art. 32^1, cu următorul cuprins: + Articolul 32^1Printre dovezile admisibile în fața Consiliului Concurenței se regăsesc: înscrisurile, declarațiile orale, mesajele electronice, înregistrările și orice alt obiect care conține informații, indiferent sub ce formă și indiferent de tipul suportului pe care sunt stocate informațiile.21. La articolul 33 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real și direct prin încălcarea prevederilor art. 5, 6, 8 și 13 din prezenta lege, precum și ale art. 101 și 102 din TFUE;22. La articolul 33 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins:c) din oficiu, cu informarea prealabilă a Comisiei Europene, pentru posibila încălcare, pe teritoriul României, de către un controlor de acces, a art. 5-7 din Regulamentul privind piețele digitale.23. La articolul 33, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) În aplicarea dispozițiilor alin. (2), Consiliul Concurenței are competența de a respinge plângerile privind posibila încălcare a prevederilor art. 5, 6, 8 și 13 din prezenta lege, precum și ale art. 101 și 102 din TFUE, întrucât plângerile respective nu constituie o prioritate în ceea ce privește analiza cazurilor.24. După articolul 33 se introduce un nou articol, art. 33^1, cu următorul cuprins: + Articolul 33^1(1) În cazul în care, pe o anumită piață, se constată elemente de potențială distorsionare a mediului concurențial, Guvernul poate solicita Consiliului Concurenței efectuarea de analize de caz, potrivit procedurilor la nivelul autorității de concurență. În această situație, Consiliul Concurenței poate efectua inspecții în afara unei investigații, dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obținute informații considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii autorității, în baza autorizării judiciare emise în condițiile prevăzute la art. 40 și a ordinului emis de președintele Consiliului Concurenței.(2) În vederea realizării analizei de caz prevăzute la alin. (1), Consiliul Concurenței, prin inspectorii de concurență desemnați, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum si sancțiunile prevăzute la art. 53 alin. (1) lit. c) sau, după caz, la art. 54 alin. (1) lit. b), poate solicita întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi, precum și autorităților administrației publice centrale și locale orice informații și documente necesare.(3) Analiza de caz prevăzută la alin. (1) se finalizează într-un termen de maximum 6 luni de la data declanșării. Acest termen se poate prelungi, pentru motive temeinice, cu maximum 3 luni.(4) La finalizarea analizei de caz realizate în cauză, Consiliul Concurenței va informa Guvernul asupra concluziilor acesteia, putând formula recomandări sau propune promovarea de reglementări specifice privind remedierea disfuncționalităților constatate pe piețele analizate.(5) În situația în care analiza de caz efectuată prezintă suficient temei de fapt și de drept, Consiliul Concurenței va declanșa o investigație conform dispozițiilor art. 33 alin. (1). Investigația se va soluționa de urgență și cu precădere.25. La articolul 34, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: + Articolul 34(1) În vederea analizării plângerilor formulate potrivit art. 33 alin. (1) lit. b) și a notificărilor privind concentrările economice, precum și în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 25 alin. (1), inspectorii de concurență, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute, după caz, la art. 53 alin. (1) lit. a) și b), art. 54 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 54^2 și art. 59 alin. (1) lit. e), pot solicita, acordând un termen-limită rezonabil, informațiile și documentele care le sunt necesare și care sunt accesibile:a) întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi;b) autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale;c) oricărei persoane fizice ce deține informații care pot fi relevante pentru aplicarea legii.(2) În realizarea procedurii de examinare preliminară, necesară în vederea exercitării din oficiu a atribuțiilor prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a), g) și w), inspectorii de concurență, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute la art. 53 alin. (1) lit. c), art. 54 alin. (1) lit. b) sau art. 54^2, pot solicita întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi, autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale, precum și persoanelor fizice orice informații și documente necesare, care le sunt accesibile și care pot fi relevante pentru aplicarea legii.26. La articolul 34, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Solicitările de informații trebuie să fie proporționale și să nu oblige destinatarul cererii să recunoască o încălcare a legii.27. La articolul 34, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) Schimburile de declarații de clemență în temeiul art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 au loc numai între autoritățile naționale de concurență, în următoarele condiții:a) cu acordul solicitantului; saub) în cazul în care autoritatea națională de concurență care primește declarația de clemență a fost sesizată cu o solicitare de clemență de același solicitant, referitoare la aceeași încălcare ca și autoritatea națională de concurență care transmite declarația de clemență cu condiția ca, la momentul transmiterii declarației de clemență, solicitantul să nu aibă posibilitatea de a retrage informațiile pe care le-a transmis autorității naționale de concurență care primește declarația de clemență.28. La articolul 34, după alineatul (8) se introduc trei noi alineate, alin. (9)-(11), cu următorul cuprins:(9) Regimul schimbului de informații, inclusiv al celor confidențiale, și al utilizării acestora ca mijloc de probă în investigațiile efectuate potrivit art. 25 alin. (1) lit. w) este prevăzut în art. 38 din Regulamentul privind piețele digitale.(10) Operatorii de date personale, de drept public sau privat, astfel cum sunt definiți la art. 4 pct. 7 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și persoanele împuternicite de acestea cu prelucrarea datelor personale, în înțelesul pct. 8 al aceluiași articol, din același regulament, au obligația de a furniza Consiliului Concurenței, la solicitarea acestuia, datele necesare ale persoanelor ce sunt vizate de procedurile desfășurate de autoritatea de concurență în aplicarea prezentei legi.(11) Datele personale obținute în condițiile alin. (10) de Consiliul Concurenței au regimul de protecție statuat de prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, și ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, astfel încât să se asigure atingerea obiectivului legitim de protecție, menținere și stimulare a concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, instituit de art. 1 al prezentei legi.29. Articolul 37 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 37(1) În scopul îndeplinirii atribuțiilor legale, Consiliul Concurenței are competența de a convoca la interviu orice reprezentant al unei întreprinderi sau asocieri de întreprinderi sau al altor persoane juridice, precum și orice persoană fizică, în cazul în care un astfel de reprezentant sau o astfel de persoană ar putea deține informații relevante pentru aplicarea legii. Cu ocazia desfășurării interviului, persoana intervievată nu poate fi obligată să recunoască o încălcare a legii.(2) Intervievarea se realizează de inspectorii de concurență, cu excepția inspectorilor de concurență debutanți.(3) În vederea realizării interviurilor prevăzute la alin. (1), Consiliul Concurenței transmite o solicitare scrisă reprezentantului întreprinderii sau asocierii de întreprinderi, respectiv persoanei sau persoanelor fizice ce urmează a fi intervievate, indicând temeiul legal, scopul, data și locul derulării interviului, precum și sancțiunile prevăzute de prezenta lege.(4) Interviul se înregistrează pe suport audio sau video, după informarea prealabilă a persoanei și se consemnează într-un proces-verbal semnat de toți participanții.30. După articolul 37 se introduce un nou articol, art. 37^1, cu următorul cuprins: + Articolul 37^1(1) Informațiile obținute de către Consiliul Concurenței de la o persoană fizică în cursul derulării unei inspecții, ca răspuns la o cerere de informații sau ca urmare a realizării unui interviu, nu pot fi utilizate ca probe pentru impunerea de sancțiuni persoanei fizice respective sau membrilor familiei sale.Prin membru de familie se înțelege:a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;b) soțul;c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.(2) Dispozițiile privitoare la membrii familiei, în limitele prevăzute la alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești.31. La articolul 38, alineatele (1), (3^1) și (3^2) se modifică și vor avea următorul cuprins: + Articolul 38(1) Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurență, cu excepția inspectorilor de concurență debutanți, sunt abilitați cu următoarele puteri de inspecție:a) să intre în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care întreprinderile sau asocierile de întreprinderi le dețin legal și/sau în care își desfășoară activitatea;b) să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau a asocierii de întreprinderi, precum și să acceseze orice informație accesibilă entității care face obiectul inspecției, indiferent de locul în care sunt depozitate și de suportul fizic sau electronic pe care sunt păstrate;c) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asocierii de întreprinderi explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să consemneze sau să înregistreze răspunsurile acestora;d) să ridice sau să obțină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau din alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau asocierii de întreprinderi;e) să sigileze orice amplasament destinat activităților întreprinderii sau asocierii de întreprinderi și orice documente, registre, acte financiar-contabile și comerciale sau alte evidențe legate de activitatea întreprinderii sau a asocierii de întreprinderi, pe durata și în măsura necesară inspecției...................................................................................................(3^1) Activitatea de inspecție nu se limitează la documentele clasice, putând fi verificate și ridicate orice informații stocate sau arhivate în mediul electronic, indiferent de suportul pe care se află, precum telefon mobil, tabletă, Personal Digital Assistant, laptop, inclusiv cele personale utilizate în interes de serviciu sau de locul în care sunt stocate/arhivate, precum server extern, cloud. În cursul inspecției, informațiile stocate sau arhivate în mediul electronic pot fi copiate integral și ridicate pe suport electronic, cu aplicarea de sigilii, urmând ca prelevarea informațiilor necesare investigației să se realizeze în prezența reprezentantului întreprinderii/asocierii de întreprinderi, la sediul Consiliului Concurenței.În baza autorizării judiciare a inspecției inopinate la sediul unei întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, pot fi inspectate inclusiv orice dispozitive personale utilizate în baza politicii întreprinderii, în interes de serviciu și identificate în cadrul inspecției derulate în spațiile, terenurile sau mijloacele de transport ale întreprinderii ori asocierii de întreprinderi în care aceasta își desfășoară activitatea.(3^2) Măsurile prevăzute la alin. (3^1) se realizează în baza ordinului emis de președintele Consiliului Concurenței și a autorizării judiciare, prevederile art. 40 fiind aplicabile în mod corespunzător.32. La articolul 38, după alineatul (3^2) se introduc două noi alineate, alin. (3^3) și (3^4), cu următorul cuprins:(3^3) Prin excepție de la prevederile alin. (3), pentru investigarea încălcării prevederilor prezentei legi, Consiliul Concurenței poate realiza inspecții anunțate la sediul întreprinderilor, cu acordul acestora, în conformitate cu dispozițiile alin. (1). Inspecțiile anunțate se realizează în baza ordinului președintelui Consiliului Concurenței, fără autorizare judiciară prealabilă.(3^4) Întreprinderile și asocierile de întreprinderi sunt obligate să se supună inspecțiilor inopinate.33. La articolul 38, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:(7) La solicitarea Consiliului Concurenței, în ipoteza în care poate exista o opoziție la desfășurarea inspecției inopinate, organele de ordine și siguranță publică sunt obligate să însoțească și să asigure sprijinul necesar inspectorilor de concurență în exercitarea de către aceștia a puterilor de inspecție. Dacă întreprinderea supusă inspecției refuză accesul reprezentanților Consiliului Concurenței în oricare dintre spațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), inspectorii de concurență pot să pătrundă în acestea în prezența reprezentanților organelor de poliție, jandarmerie sau altor agenți ai forței publice și a doi martori care să fi împlinit vârsta de 18 ani.34. La articolul 38, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) În scopul pregătirii, respectiv efectuării inspecțiilor inopinate, inspectorii de concurență abilitați cu puteri de inspecție pot beneficia de asistență din partea structurilor de specialitate ale Poliției Române, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței și ministrului afacerilor interne. Prin ordin se stabilesc și modalitățile de realizare a schimbului de informații și a pregătirii profesionale în comun.35. La articolul 38, alineatele (9)-(11) se modifică și vor avea următorul cuprins:(9) Întreprinderea care solicită protecția comunicării sale cu avocatul este obligată să prezinte inspectorilor de concurență o justificare adecvată și elementele relevante prin prisma argumentelor invocate în acest scop, fără să fie necesar însă să divulge conținutul acesteia. În cazul în care, în cursul unei inspecții, pe baza elementelor prezentate de întreprindere, inspectorii de concurență care desfășoară inspecția nu pot ajunge la o concluzie definitivă asupra incidenței prevederilor alin. (8) în privința unei comunicări cu avocatul, nefiind exclusă posibilitatea ca aceasta să fie protejată, aceștia sigilează și ridică respectiva comunicare, în dublu exemplar. (la 21-07-2024, Alineatul (9), Articolul 38 din Punctul 35. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din LEGEA nr. 231 din 17 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 18 iulie 2024 ) (10) Președintele Consiliului Concurenței va decide, de urgență, pe baza probelor și argumentelor prezentate cu privire la acceptarea sau nu a caracterului protejat al comunicării. Decizia președintelui Consiliului Concurenței cu privire la respingerea caracterului protejat al comunicării poate fi atacată în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Termenul pentru depunerea întâmpinării este de 15 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Hotărârea curții de apel este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare. Instanțele soluționează cauza de urgență și cu precădere, dezbaterile asupra fondului litigiului în fața primei instanțe urmând a avea loc într-un termen de 60 de zile de la primul termen de judecată stabilit prin citație. În condițiile în care președintele Consiliului Concurenței decide să respingă caracterul protejat al comunicării, desigilarea documentului poate avea loc doar după expirarea termenului în care decizia poate fi contestată, potrivit prevederilor prezentului alineat sau în condițiile alin. (11).(11) Odată cu introducerea acțiunii în anulare a deciziei conform prevederilor alin. (10), întreprinderea are posibilitatea de a cere suspendarea executării acesteia în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Desigilarea documentului poate avea loc după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a respins cererea de suspendare sau a hotărârii prin care s-a respins pe fond acțiunea în anulare împotriva deciziei președintelui Consiliului Concurenței, formulată conform dispozițiilor alin. (10).36. La articolul 38, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alin. (11^1), cu următorul cuprins:(11^1) Termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru încălcarea prevederilor prezentei legi se suspendă față de toate părțile implicate pe durata în care decizia președintelui Consiliului Concurenței este contestată în instanță. Suspendarea termenului de prescripție nu împiedică instrumentarea investigației.37. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 39(1) În baza autorizării judiciare date prin încheiere, conform dispozițiilor art. 40, inspectorii de concurență pot efectua inspecții asupra tuturor spațiilor prevăzute la art. 38 alin. (1), deținute legal și/sau în care întreprinderea și/sau asocierea de întreprinderi își desfășoară activitatea.(2) În cazul în care există o suspiciune întemeiată că registrele sau alte documente care privesc activitatea întreprinderii sau asocierii de întreprinderi sau informațiile accesibile entității care face obiectul inspecției și care ar putea fi relevante pentru a dovedi o încălcare a legii sunt păstrate în orice spațiu, pe orice teren sau în orice mijloc de transport, altele decât cele menționate la art. 38, inclusiv la domiciliul/reședința sau în orice alt spațiu cu destinația de locuință, pe terenurile sau în mijloacele de transport aparținând conducătorilor, administratorilor, directorilor și altor angajați ai întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi, inspectorii de concurență pot efectua inspecții inopinate în spațiile respective în baza autorizării judiciare prealabile date prin încheiere, conform prevederilor art. 40.38. La articolul 40, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: + Articolul 40(1) Inspectorii de concurență pot proceda la inspecții, potrivit prevederilor art. 39, doar în baza unui ordin emis de către președintele Consiliului Concurenței și cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către președintele Curții de Apel București sau de către un judecător delegat de acesta. O copie certificată a ordinului de inspecție, precum și o copie a autorizației judiciare se comunică obligatoriu persoanei supuse inspecției înainte de începerea acesteia...................................................................................................(3) În cazul în care inspecția trebuie desfășurată simultan în mai multe spații dintre cele prevăzute la art. 39, Consiliul Concurenței va introduce o singură cerere, instanța pronunțându-se printr-o încheiere în care se indică întreprinderile și asocierile de întreprinderi care urmează a fi inspectate în spațiile prevăzute la art. 39 alin. (1).39. La articolul 41, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Dacă plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica declanșarea unei investigații, inclusiv prin raportare la prevederile art. 33 alin. (2) și (3), Consiliul Concurenței o respinge în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care autorului i s-a confirmat faptul că plângerea este completă, îndeplinește toate condițiile, stabilite potrivit prevederilor alin. (4) și Consiliul Concurenței a obținut toate informațiile necesare analizei acestuia. Respingerea unei plângeri se face prin decizie a Consiliului Concurenței după ce i s-a acordat autorului plângerii posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere față de motivele pentru care autoritatea de concurență intenționează să respingă plângerea.40. La articolul 41, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Plângerea este considerată completă la data la care Consiliul Concurenței deține toate informațiile și documentele necesare analizei acesteia, obținute în temeiul dispozițiilor art. 34 ali