LEGE nr. 361 din 5 decembrie 2023privind personalul Curții Constituționale
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1095 din 5 decembrie 2023



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezenta lege reglementează categoriile de personal ce își desfășoară activitatea în cadrul Curții Constituționale, condițiile specifice de ocupare a funcțiilor, de evaluare a activității și de promovare în funcții, drepturile, interdicțiile, incompatibilitățile și îndatoririle corespunzătoare fiecărei categorii, precum și răspunderea juridică a personalului.  +  Articolul 2Personalul Curții Constituționale asigură suportul necesar pentru realizarea actelor și procedurilor corespunzătoare îndeplinirii de către Curtea Constituțională, în calitate de unică autoritate de jurisdicție constituțională, a atribuțiilor stabilite de Constituție și de lege, precum și pentru desfășurarea în bune condiții a activității judecătorilor și a Plenului Curții Constituționale.  +  Articolul 3(1) În cadrul Curții Constituționale își desfășoară activitatea următoarele categorii de personal:a) magistrați-asistenți;b) personal auxiliar de specialitate;c) personal încadrat în structurile de specialitate ale Curții Constituționale, în condițiile legii.(2) Personalul Curții Constituționale este angajat pe bază de concurs și se bucură de stabilitate în funcție.(3) Magistrații-asistenți își desfășoară activitatea sub autoritatea președintelui Curții Constituționale, conform legii și regulamentelor interne.(4) Personalul auxiliar de specialitate este coordonat sub aspect funcțional de către prim-magistratul-asistent, iar sub aspect administrativ este condus de către secretarul general al Curții Constituționale.(5) Personalul prevăzut la alin. (1) lit. c), cu excepția personalului angajat la cabinetele judecătorilor, respectiv la Cancelaria președintelui Curții Constituționale, este subordonat secretarului general al Curții Constituționale, numit în condițiile prezentei legi, sau președintelui Curții Constituționale, după caz. Personalul angajat la cabinetele judecătorilor Curții Constituționale, respectiv la cancelaria președintelui Curții Constituționale își desfășoară activitatea în subordinea judecătorului la cabinetul căruia este încadrat, respectiv a președintelui Curții Constituționale, pe durata mandatului judecătorului, respectiv al președintelui Curții Constituționale.(6) Funcțiile de secretar general și de prim-magistrat-asistent, respectiv cea de magistrat-asistent-șef sunt funcții de conducere. Funcțiile de conducere de la Cancelaria președintelui Curții Constituționale ocupate de magistrați-asistenți sunt asimilate ca rang și salarizare funcției de magistrat-asistent-șef, iar cele ocupate de alte categorii de personal sunt asimilate ca rang și salarizare funcției publice parlamentare de director general. Funcțiile de conducere de la cabinetele judecătorilor sunt asimilate ca rang și salarizare funcției publice parlamentare de director. Alte funcții de conducere se stabilesc potrivit structurii organizatorice și nomenclatorului de funcții aprobate potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3).  +  Articolul 4(1) Personalul Curții Constituționale își desfășoară activitatea în secții, compartimente și, după caz, birouri, servicii, direcții, departamente sau direcții generale.(2) În cadrul structurilor Curții Constituționale își desfășoară activitatea personal contractual, funcționari publici și funcționari publici cu statut special, încadrați în condițiile legii.(3) Structura organizatorică a Curții Constituționale și nomenclatorul funcțiilor se aprobă de Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.(4) Președintele Curții Constituționale aprobă statul de funcții și de personal.  +  Capitolul II Secretarul general al Curții Constituționale  +  Articolul 5Secretarul general asigură pregătirea, organizarea, coordonarea, monitorizarea și controlul activităților, compartimentelor și personalului aflate în subordinea sa, potrivit structurii organizatorice și regulamentelor interne aprobate de Plenul Curții Constituționale, și asigură legătura cu celelalte autorități, instituții publice și organe ale administrației publice.  +  Articolul 6(1) Secretarul general îndeplinește următoarele atribuții principale:a) elaborează și fundamentează strategii pentru dezvoltarea și consolidarea capacității administrative a Curții Constituționale, precum și pentru planificarea și utilizarea resurselor disponibile, pe care le supune spre aprobare președintelui sau Plenului Curții Constituționale, după caz, potrivit regulamentului intern;b) fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual al Curții Constituționale, pe care le înaintează președintelui Curții Constituționale, și execută bugetul acesteia;c) urmărește proiectarea și realizarea investițiilor din cadrul Curții Constituționale, în baza bugetului aprobat;d) monitorizează elaborarea raportărilor periodice prevăzute de reglementările în vigoare în sarcina Curții Constituționale și dispune măsuri pentru realizarea lor conform normelor specifice;e) îndeplinește alte atribuții specifice stabilite prin acte normative, hotărârile și regulamentele Plenului Curții Constituționale și ordinele președintelui Curții Constituționale.(2) În îndeplinirea atribuțiilor sale, secretarul general emite dispoziții și rezoluții scrise.  +  Articolul 7Secretarul general este ordonator principal de credite, cu obligația informării lunare a președintelui și a Plenului Curții Constituționale cu privire la operațiunile efectuate în această calitate.  +  Articolul 8(1) Secretarul general este numit și eliberat din funcție de Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui acesteia.(2) Poate fi numită în funcția de secretar general persoana care îndeplinește următoarele condiții:a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;b) are studii superioare;c) nu are antecedente penale și nu are cazier fiscal;d) este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției;e) are o vechime în muncă de cel puțin 5 ani.(3) Dovada îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) lit. d) se face în baza unui certificat medical și a unui aviz psihologic emise de către unități sanitare și cabinete psihologice acreditate potrivit legii și cu care Curtea Constituțională are încheiate contracte de colaborare și servicii.(4) În timpul exercitării funcției, secretarul general nu poate fi membru al unui partid politic și nu poate îndeplini nicio altă funcție publică sau privată, cu excepția activităților și funcțiilor didactice din învățământul superior.  +  Articolul 9(1) Secretarul general își desfășoară activitatea sub autoritatea președintelui Curții Constituționale și este asimilat, ca rang, salarizare și condiții de pensionare, secretarilor generali ai Camerei Deputaților și Senatului, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestora.(2) Secretarul general are dreptul la un concediu anual de odihnă plătit, stabilit potrivit regulamentului privind concediile judecătorilor și ale personalului Curții Constituționale, și la alte concedii, potrivit legii. Secretarul general are dreptul la concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, precum și la alte concedii și indemnizații, în conformitate cu legislația în vigoare.(3) Regulamentul prevăzut la alin. (2) este aprobat de Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Capitolul III Magistrații-asistenți ai Curții Constituționale  +  Secţiunea 1 Numirea, evaluarea și promovarea magistraților-asistenți ai Curții Constituționale  +  Articolul 10(1) Magistrații-asistenți cu funcții de conducere și de execuție îndeplinesc atribuțiile prevăzute de legea organică a Curții Constituționale, precum și alte atribuții stabilite prin regulamentele interne de Plenul Curții Constituționale sau de președintele acesteia.(2) Actele administrative prevăzute de lege privind cariera magistraților-asistenți se emit de președintele Curții Constituționale.  +  Articolul 11Magistrații-asistenți sunt încadrați pe 3 grade, după cum urmează:a) magistrat-asistent gradul III - la numirea în funcție;b) magistrat-asistent gradul II - cu vechime în funcția de magistrat-asistent de minimum 3 ani;c) magistrat-asistent gradul I - cu o vechime în funcția de magistrat-asistent gradul II de minimum 3 ani.  +  Articolul 12(1) Magistrații-asistenți gradul III sunt numiți în funcție de președintele Curții Constituționale, pe bază de concurs.(2) Poate fi numită ca magistrat-asistent gradul III persoana care îndeplinește următoarele condiții:a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;b) cunoaște limba română;c) este licențiată în drept;d) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal;e) nu a fost destituită sau eliberată din motive imputabile dintr-o funcție publică în ultimii 5 ani;f) este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției;g) are o vechime de cel puțin 5 ani în funcții de specialitate juridică sau în funcții didactice din învățământul juridic superior.(3) Dovada îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2) lit. f) se face în baza unui certificat medical și a unui aviz psihologic emise de către unități sanitare și cabinete psihologice acreditate potrivit legii și cu care Curtea Constituțională are încheiate contracte de colaborare și servicii.(4) Condițiile de vechime prevăzute de lege trebuie să fie îndeplinite la data expirării perioadei de depunere a cererilor de înscriere, inclusiv.  +  Articolul 13(1) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III constă în următoarele etape succesive:a) depunerea și verificarea dosarelor de concurs;b) probă scrisă de verificare a cunoștințelor;c) probă orală, sub formă de interviu pe teme de specialitate.(2) La elaborarea subiectelor pentru probele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) va fi avută în vedere și jurisprudența Curții Constituționale, precum și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, după caz.(3) Pentru promovarea probelor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7.(4) Candidații pot formula contestații la barem și contestații cu privire la rezultatele fiecărei etape.(5) Plenul Curții Constituționale validează rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III, în baza raportului întocmit de comisia de concurs. Persoanele nemulțumite de rezultatul validării îl pot contesta la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, potrivit legii.(6) După validarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III, președintele Curții Constituționale numește în funcția de magistrat-asistent gradul III candidații declarați admiși la concurs.  +  Articolul 14(1) Data, locul, modul de desfășurare a concursului de ocupare a posturilor de magistrat-asistent gradul III, calendarul de desfășurare, cererea tipizată de înscriere, precum și lista posturilor scoase la concurs, tematica și bibliografia de concurs se stabilesc de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale. Pentru posturile vacante de magistrat-asistent din alte structuri de specialitate ale Curții Constituționale, tematica și bibliografia de concurs se stabilesc în funcție de specificul activității compartimentului și de atribuțiile specifice postului scos la concurs.(2) Datele și informațiile prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Curții Constituționale cu cel puțin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.  +  Articolul 15(1) În vederea desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent gradul III se constituie o comisie de concurs și o comisie de soluționare a contestațiilor, numite prin hotărâre a Plenului Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale. Fiecare comisie este prezidată de câte un președinte, ales prin vot dintre membrii comisiei.(2) Nu vor fi numite în comisii persoanele care au soțul sau soția, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaților. Membrii comisiei vor completa declarații în acest sens.(3) Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (2) se ivește ulterior desemnării membrilor comisiilor, membrul în cauză are obligația să se retragă și să comunice de îndată această situație președintelui comisiei de concurs sau, după caz, președintelui comisiei de soluționare a contestațiilor, în vederea înlocuirii sale.(4) Procedura de desfășurare a concursului și de soluționare a contestațiilor, precum și atribuțiile comisiilor se stabilesc prin regulament, aprobat de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.  +  Articolul 16(1) Evaluarea profesională a magistraților-asistenți are ca obiectiv stabilirea nivelului de competență profesională al acestora și vizează îmbunătățirea performanțelor profesionale și creșterea eficienței activității Curții Constituționale.(2) Evaluarea profesională individuală a magistraților-asistenți presupune analiza și notarea criteriilor și indicatorilor de evaluare a performanțelor profesionale ale acestora care privesc, în principal, calitatea activității, eficiența, integritatea și conduita în relațiile de muncă, iar în cazul magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.(3) În raport cu vechimea în funcția de magistrat-asistent, evaluarea se realizează după cum urmează:a) în fiecare an, pentru magistrații-asistenți cu vechime de până la 3 ani inclusiv;b) o dată la 2 ani, pentru magistrații-asistenți cu vechime de peste 3 ani.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), evaluarea profesională individuală a magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere, cu excepția celor de la Cancelaria președintelui Curții Constituționale, se face anual.(5) Evaluarea profesională individuală a magistraților-asistenți, precum și a celor numiți în funcții de conducere se face de o comisie de evaluare numită de Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale. Magistrații-asistenți nemulțumiți de evaluare o pot contesta la Plenul Curții Constituționale și, ulterior, la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, potrivit legii. Metodologia de evaluare a activității profesionale individuale, precum și cea de contestare a calificativelor acordate magistraților-asistenți se aprobă de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.(6) Magistratul-asistent a cărui activitate, cu ocazia evaluării profesionale individuale, a fost notată cu calificativul „nesatisfăcător“ sau „satisfăcător“ nu poate fi promovat în grad sau într-o funcție de conducere în anul imediat următor. În situația în care magistratul-asistent cu funcție de conducere sau magistratul-asistent a fost notat la două evaluări consecutive cu calificativul „nesatisfăcător“, președintele Curții Constituționale îi propune trecerea într-o funcție de execuție, respectiv într-un grad inferior, după caz, în limita posturilor vacante. Dacă nu există posturi vacante ori propunerea nu este acceptată, se procedează la eliberarea din funcție a acestuia pe motivul necorespunderii profesionale.  +  Articolul 17(1) Promovarea magistraților-asistenți în gradul imediat următor se face de către președintele Curții Constituționale.(2) Poate fi promovat în gradul imediat următor magistratul-asistent care:a) îndeplinește condițiile de vechime prevăzute la art. 11 lit. b) și c), după caz;b) a obținut cel puțin calificativul „bine“ la ultima evaluare;c) nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani de activitate, cu excepția cazului în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare.  +  Articolul 18(1) Funcțiile de conducere de prim-magistrat-asistent sau magistrat-asistent-șef pot fi ocupate de magistrații-asistenți ai Curții Constituționale care îndeplinesc următoarele condiții:a) au o vechime în funcția de magistrat-asistent de cel puțin 5 ani;b) au obținut calificativul „foarte bine“ la ultima evaluare;c) nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazului în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare.(2) Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere la Cancelaria președintelui Curții Constituționale.  +  Articolul 19(1) Concursul pentru ocuparea funcției de prim-magistrat-asistent, respectiv pentru ocuparea funcției de magistrat-asistent-șef presupune parcurgerea următoarelor etape succesive:a) depunerea și verificarea dosarelor de concurs;b) proba orală, constând în: prezentarea de către candidați a unui proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează în vederea verificării aptitudinilor manageriale, de relaționare și de comunicare ale acestora, interpretarea unui text juridic la prima vedere, precum și analizarea argumentativă a unei spețe vizând o sesizare de neconstituționalitate.(2) Pentru promovarea probei prevăzute la alin. (1) lit. b), candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7. Este declarat admis candidatul care a obținut cel mai mare punctaj.(3) Rezultatele finale ale concursului sunt validate de către Plenul Curții Constituționale și se publică pe pagina de internet a Curții Constituționale. Persoana nemulțumită de rezultatul final al concursului îl poate contesta la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, potrivit legii.(4) Numirea în funcțiile de conducere de prim-magistrat-asistent și magistrat-asistent-șef se face prin concurs sau examen, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii în condițiile prezentului articol.(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică magistraților-asistenți numiți la Cancelaria președintelui Curții Constituționale.  +  Articolul 20(1) Data și locul desfășurării concursului prevăzut la art. 19 se aprobă de Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.(2) Datele prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Curții Constituționale cu cel puțin 45 de zile înainte de data desfășurării concursului.  +  Articolul 21(1) În vederea desfășurării concursului prevăzut la art. 19 se constituie o comisie de concurs, prezidată de câte un președinte ales prin vot dintre membrii comisiei.(2) Prevederile art. 15 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 22(1) În cadrul probei prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b), comisia va evalua, în esență, capacitatea de organizare, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu, lung, inițiativă, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaționare și comunicare.(2) Rezultatele probei prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) pot fi contestate în fața Plenului Curții Constituționale.(3) Procedura de desfășurare a concursului și de soluționare a contestațiilor se stabilesc prin regulament de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.  +  Secţiunea a 2-a Incompatibilități și interdicții  +  Articolul 23(1) Funcția de magistrat-asistent la Curtea Constituțională este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, stabilite potrivit legii, și a funcțiilor didactice de la Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri.(2) Persoanele care dețin funcțiile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să se abțină de la orice activitate care presupune existența unui conflict între interesele lor personale și interesul public de natură să influențeze îndeplinirea cu imparțialitate și obiectivitate a atribuțiilor lor stabilite de lege sau prin alte acte cu caracter normativ.  +  Articolul 24Magistrații-asistenți sunt obligați să dea, anual, o declarație olografă pe propria răspundere în care să menționeze dacă soțul/soția, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv exercită o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora, precum și o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Magistrații-asistenți care aveau vârsta de cel puțin 16 ani împliniți la data de 1 ianuarie 1990 sunt obligați să dea o declarație autentică pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, potrivit legii. Declarațiile se înregistrează și se depun la dosarul profesional.  +  Articolul 25(1) Magistraților-asistenți le este interzis:a) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile sau de altă natură;c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, societăți naționale sau regii autonome;d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.(2) În cazul dobândirii, prin moștenire, a calității de asociați sau acționari la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, magistrații-asistenți sunt obligați să ia măsurile necesare, astfel încât această calitate să înceteze în termen de maximum 90 de zile de la data dobândirii ei efective.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c), magistrații-asistenți pot fi acționari sau asociați ca urmare a legii privind privatizarea în masă.  +  Articolul 26Magistrații-asistenți nu pot face parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic. Aceștia sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.  +  Articolul 27(1) Magistrații-asistenți nu își pot exprima public opinia cu privire la cauze aflate pe rolul Curții Constituționale și nu pot să dea consultații scrise sau verbale cu privire la acestea.(2) Magistrații-asistenți nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul instanțelor sau parchetelor, și nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat, consilier juridic sau mediator.(3) Magistraților-asistenți le este permis să pledeze, în condițiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenților și descendenților, ale soților, precum și ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar și în asemenea situații însă, magistraților-asistenți nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influența soluția din respectiva cauză și trebuie să evite a se crea aparența că ar putea influența în orice fel soluția.  +  Articolul 28(1) Magistrații-asistenți pot participa la elaborarea de publicații și pot elabora articole, studii de specialitate, lucrări literare, artistice ori științifice.(2) Magistrații-asistenți și personalul asimilat acestora pot fi membri ai unor comisii de examinare și pot avea calitatea de expert în proiecte cu finanțare internă sau externă în domeniul justiției constituționale.(3) Activitatea desfășurată de magistrații-asistenți în calitate de formatori ai Institutului Național al Magistraturii sau ai Școlii Naționale de Grefieri ori ca membri ai unor comisii la concursuri/examene organizate în sistemul justiției se poate desfășura, în principal, în afara timpului normal de lucru ori fără a afecta activitatea din cadrul Curții Constituționale. Pentru aceste motive, magistratul-asistent poate lipsi de la instituție, cu acordul președintelui Curții Constituționale, cel mult 30 de zile într-un an calendaristic.  +  Secţiunea a 3-a Drepturi și îndatoriri  +  Articolul 29(1) Magistrații-asistenți au salarizarea judecătorilor cu grad de curte de apel, beneficiind în mod corespunzător de drepturile salariale și de celelalte drepturi ale acestora, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi. Prevederile art. 210, 212, 214, 216 și 217 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător magistraților-asistenți și personalului de specialitate juridică asimilat acestora din cadrul Curții Constituționale în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.(2) Magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Prevederile art. 211 și 213 din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv dispozițiile tranzitorii ale art. II-V din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se aplică în mod corespunzător în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.(3) Cererile de pensionare formulate pentru acordarea pensiilor de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială sau sectorială de pensii competentă. Decizia privind stabilirea pensiei de serviciu se depune și se înregistrează, în termen de 15 zile de la comunicare, la cabinetul președintelui Curții Constituționale care, după verificarea de către compartimentul resurse umane a îndeplinirii condițiilor de vechime și vârstă, dispune prin ordin eliberarea din funcție a magistratului-asistent ca urmare a pensionării. Plata pensiei se face de la data prevăzută în ordinul președintelui Curții Constituționale ca fiind cea a eliberării din funcție.(4) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 211 din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora cu privire la care s-a stabilit sancțiunea disciplinară a eliberării din funcție. Aceste persoane pot beneficia de pensie în sistemul public, în condițiile legii.(5) Magistrații-asistenți beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit, stabilit potrivit regulamentului privind concediile judecătorilor și ale personalului Curții Constituționale.(6) Magistrații-asistenți au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în țară sau în străinătate, pentru pregătirea și susținerea examenului de doctorat, precum și la concedii fără plată, potrivit regulamentului prevăzut la alin. (5).(7) Magistrații-asistenți sunt obligați să participe, cel puțin o dată pe an, la o acțiune de perfecționare profesională, organizată în țară sau în străinătate, cu aprobarea președintelui Curții Constituționale și cu avizul judecătorului pe lângă care sunt desemnați. Cheltuielile ocazionate de participarea la acțiunile de formare profesională se suportă din bugetul Curții Constituționale. Plenul Curții Constituționale aprobă anual programul de formare profesională continuă a magistraților-asistenți.(8) Magistrații-asistenți au dreptul la concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, precum și la alte concedii și indemnizații, în conformitate cu legislația în vigoare.(9) Prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți-șefi și magistrații-asistenți ai Curții Constituționale, precum și personalul asimilat acestora au obligația de a se supune la fiecare 3 ani unei evaluări psihologice. Procedura de evaluare/reevaluare psihologică, inclusiv desfășurarea programului de consiliere psihologică, se stabilesc prin hotărârea Plenului Curții Constituționale.  +  Articolul 30(1) Magistrații-asistenți cu o vechime de cel puțin 3 ani în cadrul Curții Constituționale beneficiază de un spor de 5%, calculat la indemnizația de încadrare.(2) Pentru fiecare an de vechime în cadrul Curții Constituționale care depășește pragul de 3 ani, la procentul prevăzut la alin. (1) se adaugă câte două procente.(3) Sporul acordat în condițiile alin. (1) și (2) nu poate depăși 15% din indemnizația lunară.  +  Articolul 31(1) Magistrații-asistenți au obligația să nu exercite acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate.(2) Relațiile magistraților-asistenți ai Curții Constituționale la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și bună-credință.  +  Articolul 32(1) Magistrații-asistenți sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să respecte secretul profesional.(2) Magistrații-asistenți ai Curții Constituționale sunt obligați să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor la care au participat, inclusiv după încetarea exercitării funcției.  +  Articolul 33(1) În timpul ședințelor de judecată, magistrații-asistenți ai Curții Constituționale sunt obligați să poarte ținuta vestimentară corespunzătoare.(2) Ținuta vestimentară prevăzută la alin. (1) se stabilește de către Plenul Curții Constituționale și se asigură în mod gratuit.  +  Articolul 34Magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora sunt obligați să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interese.  +  Secţiunea a 4-a Delegarea, detașarea, suspendarea și eliberarea din funcție a magistraților-asistenți  +  Articolul 35(1) Magistrații-asistenți, indiferent de vechimea în funcție, pot fi delegați de către președintele Curții Constituționale, cu acordul scris al acestora, în funcțiile vacante de prim-magistrat-asistent, respectiv de magistrat-asistent-șef, pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită, în aceleași condiții. Pe perioada delegării, magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați.(2) Magistrații-asistenți pot fi detașați numai cu acordul lor. Detașarea se dispune de către președintele Curții Constituționale. Durata detașării nu poate depăși 3 ani.  +  Articolul 36(1) Magistratul-asistent este suspendat din funcție în următoarele situații:a) a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, de la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății;b) s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;c) s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia;d) suferă de o boală psihică de natură să îl împiedice să își exercite funcția în mod corespunzător și care a fost constatată printr-o expertiză medicală de specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate;e) a fost sancționat disciplinar cu sancțiunea suspendării din funcție;f) în perioada cuprinsă între data comunicării ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare a eliberării din funcție și data eliberării din funcție, dacă Plenul Curții Constituționale apreciază că această măsură se impune prin raportare la natura și gravitatea faptei comise.(2) Suspendarea din funcție a magistratului-asistent se dispune de președintele Curții Constituționale începând cu data stabilită în ordinul emis de acesta.  +  Articolul 37(1) Magistratul-asistent poate demisiona din funcție, cu obligația notificării în scris a președintelui Curții Constituționale. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte la 30 de zile calendaristice de la data înregistrării.(2) Magistratul-asistent care intenționează să solicite eliberarea din funcție prin pensionare are obligația de a-i notifica în scris în acest sens președintelui Curții Constituționale, cu cel puțin 90 de zile înainte de data depunerii cererii de pensionare la casa teritorială sau sectorială de pensii competentă conform dispozițiilor art. 29 alin. (3). Magistratul-asistent este obligat să depună toate diligențele în vederea finalizării lucrărilor în curs până la data eliberării din funcție prin pensionare.(3) Eliberarea din funcție a magistratului-asistent se dispune, prin ordin, de președintele Curții Constituționale și se comunică magistratului-asistent în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii și în următoarele cazuri:a) ca sancțiune disciplinară;b) în cazul necorespunderii profesionale prevăzut la art. 16 alin. (6);c) în cazul condamnării definitive a magistratului-asistent;d) pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. a) și f);e) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar magistratul-asistent nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile de la data intervenirii cazului de incompatibilitate, dacă legea nu prevede un alt termen;f) dacă în urma verificării veridicității datelor din declarațiile prevăzute la art. 24, de către instituțiile abilitate potrivit legii, din oficiu sau la cererea Plenului Curții Constituționale sau a președintelui Curții Constituționale ori a magistratului-asistent vizat, se constată că persoana a fost lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, sau dacă a fost ori este lucrător operativ, inclusiv sub acoperire, informator sau colaborator al unui serviciu de informații.(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere.  +  Secţiunea a 5-a Răspunderea magistraților-asistenți  +  Articolul 38Magistrații-asistenți răspund disciplinar, contravențional, civil și penal, în condițiile legii.  +  Articolul 39(1) Magistrații-asistenți răspund disciplinar pentru săvârșirea, cu vinovăție, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.(2) Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea penală sau contravențională pentru fapta săvârșită, în măsura în care prin aceasta s-au încălcat îndatoriri de serviciu. Pe durata procesului penal se suspendă procedura disciplinară pentru aceeași faptă și aceeași persoană.  +  Articolul 40Constituie abateri disciplinare:a) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții;b) atitudinile nedemne în timpul serviciului;c) desfășurarea de activități cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în public sau în timpul serviciului;d) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;e) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;f) nerespectarea secretului deliberării și al voturilor sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii;g) absențele nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea Curții;h) imixtiunea în competențele judecătorilor Curții Constituționale;i) nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de către președintele ori de către Plenul Curții Constituționale sau a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;j) folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii;k) neredactarea sau nesemnarea actelor Curții Constituționale în termenele prevăzute de lege;l) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.  +  Articolul 41(1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica magistraților-asistenți, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt:a) avertismentul;b) diminuarea indemnizației de încadrare brute lunare cu până la 25% pe o perioadă de până la un an;c) retrogradarea în grad profesional;d) suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni;e) eliberarea din funcție.(2) Sancțiunile disciplinare se radiază de drept în termen de un an de la data executării, dacă magistratului-asistent nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen.  +  Articolul 42(1) Pentru magistrații-asistenți, sancțiunile disciplinare se aplică de către președintele Curții Constituționale, la propunerea comisiei de disciplină care efectuează cercetarea disciplinară a abaterii.(2) Nu pot face parte din comisia de disciplină:a) soți, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv;b) persoane care au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare, sau care se află în curs de cercetare disciplinară; dacă cercetarea începe după numirea în comisie, calitatea de membru încetează, fiind numit un nou membru pentru mandatul rămas.(3) În cazul în care membrul comisiei de disciplină este soț, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoana cercetată ori în cazul în care s-a pronunțat anterior cu privire la cauza cercetată, acesta nu participă la soluționarea respectivei cauze și este înlocuit pentru soluționarea respectivei cauze cu unul dintre membrii supleanți, în mod corespunzător.(4) Audierea magistratului-asistent trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul acestuia de a se prezenta la audiere sau de a semna o declarație privitoare la abaterile imputate se consemnează într-un proces-verbal. În astfel de cazuri, sancțiunea poate fi aplicată fără audierea acestuia. Modul de constituire a comisiei de disciplină, componența, atribuțiile și procedura de lucru ale acesteia se stabilesc, prin regulament, de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.  +  Articolul 43(1) Sesizarea comisiei de disciplină se poate face de către orice persoană interesată ori din oficiu.(2) Sesizarea disciplinară cuprinde următoarele mențiuni:a) numele, prenumele, domiciliul persoanei care formulează sesizarea, precum și, dacă este cazul, funcția deținută;b) numele, prenumele, funcția deținută și compartimentul în cadrul căruia își desfășoară activitatea persoana împotriva căreia este formulată sesizarea;c) descrierea faptei ce constituie obiectul sesizării;d) temeiul legal al sesizării, respectiv încadrarea faptei;e) indicarea, cel puțin cu aproximație, a datei la care fapta a fost săvârșită;f) arătarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea;g) data și semnătura persoanei ce formulează sesizarea.(3) Sesizarea se formulează în scris și va fi însoțită, în măsura în care este posibil, de înscrisurile care o susțin.(4) Sesizarea va fi clasată dacă nu cuprinde mențiunile prevăzute la alin. (2), cu excepția lit. e).  +  Articolul 44(1) Soluțiile pe care le poate dispune comisia de disciplină sunt:a) să dispună motivat clasarea, în cazul în care sunt depășite termenele legale sau sesizarea nu conține elementele cerute de lege;b) să propună respingerea sesizării, în cazul în care comisia de disciplină constată că aceasta este neîntemeiată, că fapta săvârșită nu constituie abatere disciplinară sau că persoana cercetată nu este vinovată;c) să propună admiterea sesizării și aplicarea unei sancțiuni disciplinare, în cazul în care comisia de disciplină constată că aceasta este întemeiată; sancțiunea propusă va fi proporțională, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite și urmările acesteia, cu cauzele care au determinat săvârșirea acesteia, cu împrejurările concrete în care abaterea a fost săvârșită, cu gradul de vinovăție, cu circumstanțele personale ale celui cercetat, comportarea generală în timpul serviciului și existența în antecedentele celui cercetat a altor sancțiuni disciplinare pentru care nu a intervenit radierea.(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se dispun prin act administrativ al președintelui Curții Constituționale, care se redactează în termen de maximum 20 de zile de la data propunerii comisiei de disciplină.(3) În cazul în care comisia de disciplină are indicii că fapta săvârșită de persoana cercetată poate fi considerată infracțiune, aceasta propune sesizarea organelor de urmărire penală.  +  Articolul 45În măsura în care președintele Curții Constituționale consideră că este necesară completarea cercetării prealabile, va dispune efectuarea de verificări suplimentare, comisia de disciplină putând, motivat, să emită un raport nou, să emită un raport de completare a celui inițial sau să mențină raportul inițial.  +  Articolul 46(1) Sancțiunea disciplinară aplicată nu poate fi mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină.(2) Sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ de aplicare a sancțiunii va cuprinde în mod obligatoriu următoarele mențiuni:a) numele și prenumele persoanei sancționate și descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din actele normative în vigoare care au fost încălcate de cel sancționat;c) temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;d) sancțiunea ce va fi aplicată;e) termenul în care hotărârea poate fi atacată și instanța competentă.(3) Actul administrativ prevăzut la alin. (2) se comunică, în scris, persoanei vizate de sesizare și autorului sesizării, în termen de maximum 10 zile de la data emiterii lui.(4) Actul administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, fără parcurgerea procedurii prealabile.(5) Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare.  +  Articolul 47(1) Aplicarea unei sancțiuni disciplinare persoanei care îndeplinește o funcție de conducere, cu excepția avertismentului, atrage revocarea din funcția de conducere.(2) Persoana revocată dintr-o funcție de conducere în condițiile prevăzute la alin. (1) nu mai poate fi numită într-o funcție de conducere pe o perioadă de un an de la data aplicării sancțiunii disciplinare.  +  Capitolul IV Personalul auxiliar de specialitate al Curții Constituționale  +  Secţiunea 1 Numirea, evaluarea și promovarea personalului auxiliar de specialitate  +  Articolul 48(1) Personalul auxiliar de specialitate este numit în funcție de președintele Curții Constituționale, pe bază de concurs.(2) Personalul auxiliar de specialitate funcționează în cadrul compartimentelor auxiliare ale Curții Constituționale și este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari și grefieri registratori.(3) Președintele Curții Constituționale poate solicita detașarea sau transferul personalului auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești sau parchetele de pe lângă acestea, atunci când nevoile de personal ale Curții Constituționale o impun.  +  Articolul 49(1) Poate fi numită în funcția de grefier persoana care îndeplinește următoarele condiții:a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;b) cunoaște limba română;c) nu are antecedente penale și nu are cazier fiscal;d) nu a fost destituită sau eliberată din motive imputabile dintr-o funcție în ultimii 5 ani;e) este aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției; starea de sănătate este atestată pe bază de examen medical de specialitate; prevederile art. 8 alin. (3) se aplică în mod corespunzător;f) are cunoștințe de operare pe calculator;g) are studii liceale atestate cu diplomă de bacalaureat, respectiv studii superioare juridice în cazul funcțiilor de grefier cu studii superioare;h) are o vechime în muncă de minimum 5 ani sau minimum 3 ani în specialitatea studiilor superioare absolvite ori este absolvent al Școlii Naționale de Grefieri.(2) Condițiile de vechime prevăzute de lege trebuie să fie îndeplinite la data expirării perioadei de depunere a cererilor de înscriere, inclusiv.  +  Articolul 50(1) Concursul pentru ocuparea posturilor vacante corespunzătoare personalului auxiliar de specialitate constă în următoarele etape:a) verificarea dosarelor de concurs;b) verificarea cunoștințelor de operare pe calculator;c) probă scrisă;d) probă practică.(2) Pentru promovarea probelor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7.(3) Candidații pot formula contestații la barem și contestații cu privire la rezultatele fiecărei etape.(4) Plenul Curții Constituționale validează rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor vacante corespunzătoare personalului auxiliar de specialitate. Persoana nemulțumită de rezultatul validării îl poate contesta la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, potrivit legii.  +  Articolul 51(1) Data, locul, modul de desfășurare a concursului de ocupare a posturilor corespunzătoare personalului auxiliar de specialitate, calendarul de desfășurare, precum și cererea tipizată de înscriere se stabilesc prin hotărâre a Plenului Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.(2) Lista posturilor scoase la concurs se stabilește de către președintele Curții Constituționale, iar tematica și bibliografia de concurs se stabilesc de comisia de concurs.(3) Datele și informațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se publică pe pagina de internet a Curții Constituționale cu cel puțin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.  +  Articolul 52(1) În vederea desfășurării concursului pentru ocuparea posturilor vacante corespunzătoare personalului auxiliar de specialitate se constituie o comisie de concurs și o comisie de soluționare a contestațiilor, numite prin hotărâre a Plenului Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale. Fiecare comisie este prezidată de câte un președinte, ales prin vot dintre membrii comisiei.(2) Nu vor fi numite în comisii persoanele care au soțul sau soția, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv în rândul candidaților. Membrii comisiei vor completa declarații în acest sens.(3) Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (2) se ivește ulterior desemnării membrilor comisiilor, persoana în cauză are obligația să se retragă și să comunice de îndată această situație, în vederea înlocuirii sale.(4) Procedura de desfășurare a concursului și de soluționare a contestațiilor, precum și atribuțiile comisiilor se stabilesc prin regulament, de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.  +  Articolul 53(1) Evaluarea profesională individuală a personalului auxiliar de specialitate se face de către prim-magistratul-asistent, cu consultarea grefierului-șef.(2) Evaluarea profesională individuală a personalului auxiliar de specialitate are ca obiectiv stabilirea nivelului de competență profesională al acestuia și presupune analiza și notarea criteriilor și indicatorilor de evaluare a performanțelor profesionale ale acestuia care privesc, în principal, calitatea activității, eficiența, integritatea și conduita în relațiile de muncă, iar, în cazul persoanelor care ocupă funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale. Dispozițiile art. 16 alin. (3)-(6) se aplică în mod corespunzător.(3) Metodologia de evaluare a activității profesionale individuale, precum și cea de contestare a calificativelor acordate personalului auxiliar de specialitate se aprobă de către Plenul Curții Constituționale, la propunerea președintelui Curții Constituționale.  +  Articolul 54