Organizarea Ministerului Economiei
HOTĂRÂRE nr. 864 din 14 septembrie 2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Nu mai este în vigoare. Act care nu mai este în vigoare.
Pe scurt
- Identificator
- Hotărâre nr. 864/2023
- Tip act
- Hotărâre
- Emitent
- Guvernul României
- Data adoptării
- 14 septembrie 2023
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- administrative
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- H3:suffered whole-act invalidation (ABROGAT DE) from act 295125 (HOTARARE 189 27/02/2025)
- H2:whole-act invalidation induced by act 295125 (ABROGA PE)
Ce acte au modificat acest act
Modificările pe care le-a suferit acest act, în ordinea în care au apărut.
- Abrogat de: HOTĂRÂRE nr. 189 din 27 februarie 2025 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului — 27 februarie 2025 — abrogare totală
- Modificat de: HOTĂRÂRE nr. 717 din 28 iunie 2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului — 28 iunie 2024
- Abrogat de (ART. 4): HOTĂRÂRE nr. 717 din 28 iunie 2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului — 28 iunie 2024
- Abrogat de (ART. 8): HOTĂRÂRE nr. 717 din 28 iunie 2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului — 28 iunie 2024
- Modificat de (ART. 8): HOTĂRÂRE nr. 717 din 28 iunie 2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului — 28 iunie 2024
- Modificat de (ART. 11): HOTĂRÂRE nr. 717 din 28 iunie 2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului — 28 iunie 2024
- Modificat de (ANEXA 1): HOTĂRÂRE nr. 717 din 28 iunie 2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului — 28 iunie 2024
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Abroga pe (ART. 18): HOTĂRÂRE nr. 1.327 din 30 decembrie 2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului — 30 decembrie 2021 — abrogare totală
- Abroga pe (ART. 18): HOTĂRÂRE nr. 1.326 din 30 decembrie 2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei — 30 decembrie 2021 — abrogare totală
Cuprins pe articole
Ghiduri care explică situații din acest act
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 239.666 caractere). Vezi documentul integral.
HOTĂRÂRE nr. 864 din 14 septembrie 2023privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 19 septembrie 2023
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 și art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, denumit în continuare ministerul, funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice, dezvoltare durabilă, proprietate intelectuală, invenții și mărci, protecția consumatorilor, infrastructura calității și supravegherea pieței și celelalte domenii conexe, antreprenoriatului, întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri, turismului, politicii comerciale și profesiilor liberale, cu excepția profesiilor liberale aflate în competența altor instituții, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei operatorilor economici.(2) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este minister cu rol de sinteză, instituție publică cu personalitate juridică.(3) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului are sediul principal în municipiul București, Calea Victoriei nr. 152, sectorul 1. Celelalte bunuri proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, sunt prevăzute în anexa nr. 4. + Articolul 2(1) Ministerul îndeplinește următoarele funcții principale și specifice:a) de strategie, prin care se asigură aplicarea politicilor și strategiilor Guvernului, precum și a propriilor strategii și politici, coordonate cu politica Guvernului în domeniile de competență prevăzute la art. 1 alin. (1);b) de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional în domeniile de competență prevăzute la art. 1 alin. (1) necesar pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de responsabilitate și din celelalte domenii conexe: recuperarea instalațiilor și gestionarea resurselor materiale, creșterea economică în domeniul politicii industriale, administrarea, restructurarea și, după caz, privatizarea operatorilor economici care funcționează sub autoritatea sa și monitorizarea îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare;c) de control și monitorizare a domeniului de competență, exercitată asupra persoanelor fizice sau juridice sau a autorităților publice care intră în sfera de reglementare a domeniului de specializare, în limitele competenței legale și prin care se realizează activități de control operativ la entitățile aflate în subordinea și în coordonarea sa, precum și la operatorii economici aflați sub autoritate, în vederea asigurării respectării prevederilor legale;d) de aplicare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, pentru domeniile sale de responsabilitate;e) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern, în domeniile sale de activitate, inclusiv în relația cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, denumită în continuare NATO, și Uniunea Europeană, precum și în privința afacerilor europene, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene;f) de administrare a proprietății statului, în domeniile sale de competență, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;g) de autoritate de stat prin care: se asigură exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor legale în domeniile sale de activitate, precum și al funcționării entităților care își desfășoară activitatea în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa, se exercită funcțiile de coordonare a politicilor și a măsurilor de încurajare și de stimulare a industriei naționale și a întreprinderilor mici și mijlocii, de monitorizare și evaluare a acestora, precum și funcțiile de atragere de investiții în economie, se asigură respectarea exigențelor privind calitatea lucrărilor de montaj al dotărilor tehnologice industriale, precum și în privința gestionării afacerilor europene, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;h) de coordonare, la nivel național, în colaborare cu celelalte autorități competente, a activităților privind relațiile economice internaționale, fluxurile comerciale și cooperarea economică, în domeniile aflate în responsabilitate;i) de absorbție a fondurilor acordate de Uniunea Europeană, în domeniile aflate în responsabilitatea sa;j) de promovare a României, a destinațiilor turistice naționale și a brandului turistic național.(2) Ministerul este desemnat să exercite calitatea de:a) autoritate care coordonează domeniul infrastructurii calității, precum și activitățile de supraveghere a pieței, potrivit cerințelor aplicabile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, potrivit art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare, precum și în ceea ce privește coordonarea activităților de supraveghere a pieței, potrivit cerințelor aplicabile stabilite de Regulamentul (UE) nr. 1.020/2019 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 și potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 20/2023 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1.020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;b) autoritate competentă în conformitate cu art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 50/2015, cu modificările ulterioare;c) autoritate competentă pentru transmiterea și solicitarea informațiilor și documentelor ce fac obiectul schimbului de informații în domeniul reglementărilor tehnice între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană (CE), potrivit art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare;d) punct de informare despre produse la nivel național, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/515 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 764/2008;e) Birou unic de legătură și reprezentant în Rețeaua europeană pentru conformitatea produselor potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 20/2023;f) punct național de contact cu CE pentru aplicarea legislației comunitare referitoare la funcționarea pieței interne, în legătură cu libera circulație a mărfurilor între statele membre în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.679/98 al Consiliului din 7 decembrie 1998 privind funcționarea pieței interne în legătură cu libera circulație a mărfurilor între statele membre;g) reprezentant național în Grupul operativ de aplicare a normelor pieței unice la nivel european - Single Market Enforcement Taskforce - SMET;h) autoritate competentă care asigură participarea, elaborarea și fundamentarea poziției României în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate;i) reprezentant național în cadrul NATO Industrial Advisor Group, denumit în continuare NIAG, și European Defence Agency/European Defence Fund, denumit în continuare EDA/EDF;j) coordonator de reforme și investiții pentru Planul național de redresare și reziliență, denumit în continuare PNRR:(i) componenta 9 - Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare: reforma 1 „Transparentizare legislativă, debirocratizare și simplificare procedurală destinate mediului de afaceri“ și investiția 1 „Platforme digitale privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea procedurală destinate mediului de afaceri“;(ii) componenta 11 - Turism și cultură: reforma 1 „Operaționalizarea organizaților de management al destinației (OMD-uri)“;k) asigură relația cu Comisia Europeană, în cadrul rețelei de puncte naționale de contact ale EDF, denumită în continuare NFP EDF - Network of European Defence Fund National Focal Points;l) informează entitățile eligibile despre activitățile desfășurate în cadrul programului EDF, în vederea participării la competițiile din cadrul acestuia, prin activitățile NFP EDF, inclusiv cele despre reglementările naționale incidente privind controlul exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare.(3) Principiile care stau la baza activității ministerului sunt următoarele:a) coerență, stabilitatea și predictibilitatea în domeniile sale de responsabilitate;b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;c) perfecționarea managementului fondurilor publice;d) transparența activității în toate domeniile sale de activitate;e) colaborarea cu partenerii sociali;f) asigurarea unui climat concurențial în domeniile coordonate;g) promovarea eticii și integrității profesionale. + Articolul 3În realizarea funcțiilor sale, ministerul exercită, în domeniile sale de activitate, următoarele atribuții generale:1. inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative, coordonează și controlează aplicarea acestora în domeniile coordonate și avizează proiectele de acte normative ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu impact în domeniile din responsabilitatea sa;2. fundamentează, elaborează și propune proiectul de buget pentru alocarea resurselor financiare necesare funcționării sale și urmărește execuția bugetului, proiectarea și realizarea investițiilor pentru activitățile din domeniile de activitate;3. asigură administrarea proprietății statului în domeniile coordonate;4. participă la fundamentarea și la elaborarea strategiei și a programului de reforme economico-sociale ale Guvernului, fundamentează, promovează și asigură aplicarea politicii stabilite în conformitate cu Programul de guvernare în domeniile sale de activitate;5. elaborează politici publice privind creșterea economică din domeniile coordonate;6. inițiază, negociază și participă, din împuternicirea Guvernului, la încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale de natură economică sau propune întocmirea procedurilor de aderare la aceste convenții ori acorduri, pentru domeniile coordonate;7. încheie tratate internaționale sau inițiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de Guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 privind tratatele sau, după caz, Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și state terțe sau organizații internaționale, pe de altă parte;8. este coordonator al politicilor naționale în domeniul pieței interne;9. încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terțe, respectiv organizații internaționale, în domeniile de responsabilitate;10. reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale conform atribuțiilor pe domeniile de activitate, asigură reprezentarea pe plan intern și internațional în domeniile sale de activitate;11. sprijină activitatea asociațiilor profesionale, patronale și sindicale din domeniile sale de activitate și asigură dialogul permanent cu acestea, cu mass-media și cu societatea civilă, în scopul informării reciproce și al perfecționării cadrului legislativ existent;12. asigură relația cu Parlamentul, Consiliul Economic și Social și cu exponenți ai societății civile, în problemele specifice domeniului;13. elaborează, actualizează și implementează permanent sistemul informatic în domeniile coordonate;14. asigură îndeplinirea, în domeniul de competență, a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea și monitorizarea aplicării acestora;15. gestionează resursele financiare în domeniile coordonate și controlează modul de utilizare a acestora;16. asigură protecția informațiilor clasificate, prevenirea și combaterea terorismului, implementarea cerințelor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și ale Uniunii Europene, în domeniile de competență, prin activități specifice;17. realizează activități de control operativ la operatorii economici din domeniile de competență, în vederea asigurării respectării prevederilor legale;18. colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul său;19. organizează seminare și cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniile coordonate;20. asigură implementarea obligațiilor derivând din implementarea strategiei naționale anticorupție aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.269/2021 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție 2021-2025 și a documentelor aferente acesteia;21. asigură legătura operativă cu personalul desemnat de minister care își desfășoară activitatea la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană - Bruxelles, la Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva și organizațiile internaționale cu sediul în Elveția și ale ambasadelor României la Paris, Washington D.C. și Viena în condițiile prevăzute de lege și în conformitate cu domeniul său de competență;22. acționează pentru dezvoltarea comerțului exterior și a cooperării economice internaționale a României, în domeniile sale de activitate;23. asigură dialogul instituțional cu partenerii externi în domeniul economic;24. asigură aplicarea prevederilor legale cu privire la modul de soluționare a petițiilor și a solicitărilor de informații de interes public;25. elaborează legislația în domeniul ajutorului de stat pentru domeniile de responsabilitate și notifică ajutorul de stat pentru care ministerul are calitatea de furnizor de ajutor de stat;26. eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, cu modificările și completările ulterioare;27. stimulează relațiile cu camerele de comerț și industrie și cu asociațiile profesionale în domeniile coordonate;28. asigură implementarea și managementul proiectelor și programelor în domeniile sale de responsabilitate;29. inițiază, propune, implementează, coordonează și monitorizează acțiuni în domeniul reducerii barierelor administrative în domeniul său de activitate;30. elaborează studii și sinteze referitoare la evoluția în domeniile coordonate și urmărește implementarea concluziilor derivate din acestea;31. administrează participațiile statului, împuternicindu-i pe reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor să acționeze pentru creșterea competitivității și eficienței economice a operatorilor și pentru restructurarea și pregătirea acestora pentru privatizare, după caz, în scopul îndeplinirii obligațiilor ce decurg din calitatea sa de instituție publică implicată în privatizare și din calitatea de acționar a statului la operatorii economici aflați sub autoritatea acestuia;32. desfășoară activitățile de privatizare și postprivatizare;33. asigură pregătirea societăților pentru privatizare, stabilește metodele de privatizare și realizează privatizarea prin oricare dintre metodele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare;34. monitorizează aplicarea măsurilor pe perioada de administrare specială și supraveghere financiară a operatorilor economici cu capital de stat și a filialelor acestora;35. derulează și asigură procesul de implementare a guvernanței corporative la nivelul întreprinderilor publice aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare;36. monitorizează și evaluează îndeplinirea indicatorilor-cheie de performanță, activitatea membrilor consiliilor de administrație/consiliilor de supraveghere, indicatori stabiliți prin contractele de mandat, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare;37. exercită funcțiile de coordonare și control, precum și toate drepturile pe care legea le prevede pentru membrii fondatori privind Fundația de Post-Privatizare și asigură reprezentarea intereselor acesteia în cadrul unor organe, organizații, instituții și autorități;38. preia active sau active funcționale, care au legătură cu domeniile sale de competență, inclusiv prin procedura de dare în plată, în scopul valorificării acestora. Valorificarea activelor se poate realiza prin, dar fără a se limita la vânzare, închiriere, majorarea capitalului social al unor societăți;39. derulează activitățile de atragere de investiții în economie la societățile naționale, companiile naționale și celelalte societăți aflate sub autoritatea, în subordinea sau în coordonarea acestuia, după caz;40. înființează societăți cu capital de stat în România și în străinătate și asigură cheltuielile legate de această operațiune din bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității de privatizare;41. efectuează acțiuni de control administrativ, în vederea identificării și remedierii deficiențelor, conform Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;42. din perspectiva domeniului afacerilor europene: asigură participarea, elaborează și fundamentează pozițiile României în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate, potrivit cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene, și asigură îndeplinirea, în domeniul de competență, a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea și monitorizarea aplicării acestora;43. din perspectiva dreptului tratatelor: încheie tratate internaționale la nivel departamental sau inițiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de Guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 sau, după caz, de Legea nr. 276/2011, și încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din state membre ale Uniunii Europene sau state terțe, respectiv organizații internaționale, în domeniile de responsabilitate;44. asigură coordonarea cadrului și mecanismelor instituționale de elaborare a Planului național de redresare și reziliență, precum și de gestionare, monitorizare și raportare a mecanismului de implementare și mecanismului financiar al Planului național de redresare și reziliență, pentru domeniile de competență;45. asigură mecanismele de coordonare orizontală reglementate legislativ și administrativ, pentru asigurarea sinergiei intervențiilor selectate în cadrul Planului național de redresare și reziliență, programe operaționale și regionale, respectiv din alte surse de finanțare pentru a răspunde nevoilor identificate, precum și de evitare a dublei finanțări;46. elaborează și implementează împreună cu organismele statului în a căror componență se află profesiile liberale politici publice care să contribuie la dezvoltarea ascendentă a profesiilor liberale;47. realizează acțiunile ministerului în calitatea de minister de resort și ordonator principal de credite pentru investiția României la Combinatul Minier de Îmbogățire a Minereurilor Acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina până la data înstrăinării acesteia, precum și pentru îndeplinirea obligațiilor restante de plată ale României aferente împrumutului acordat de Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin Departamentul Agriculturii și Commodity Credit Corporation (CCC), în baza Legii publice americane nr. 480/1992;48. desfășoară activități de supraveghere în vederea dispunerii și aplicării măsurilor speciale persoanelor juridice deținute sau aflate sub controlul unei persoane sau entități desemnate ale căror fonduri și/sau resurse economice sunt blocate și care solicită autorității competente instituirea provizorie a unui sistem de supraveghere care să asigure respectarea de către persoana juridică a sancțiunilor internaționale, în conformitate cu prevederile art. 8^1-8^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare;49. are calitatea de autoritate contractantă privind concesionarea în sectorul transport al energiei electrice;50. reprezintă statul în calitate de expropriator prin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A., pentru lucrările de interes național de dezvoltare a transportului de energie electrică, și prin Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A. Mediaș, pentru lucrările de interes național de dezvoltare, modernizare, reabilitare a sistemului național de transport al gazelor naturale;51. îndeplinește atribuții rezultate din calitatea de membru al Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, potrivit Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare;52. îndeplinește atribuțiile principale cu privire la implementarea reformelor și investițiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 4În realizarea funcțiilor sale, ministerul exercită, în principal, următoarele atribuții specifice:A. în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria națională de apărare:1. elaborează în domeniul economic strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung și soluții de reformă:a) industrială, referitoare la evoluția dezvoltării sectoarelor industriei naționale de apărare, industriei extractive în domeniul de activitate propriu și a industriei de prelucrare a produselor industriale și a bunurilor de consum - industria auto, industria metalurgică, industria de mașini și echipamente, industria construcții navale și de material rulant, industria construcțiilor metalice, industria construcțiilor de mașini, industria chimică și petrochimică, industria electrotehnică, electronică și mecanică fină, industria textilă și pielărie, industria materialelor de construcții, industria prelucrării lemnului și a mobilei, industria de celuloză și hârtie, industria de prelucrare mase plastice și cauciuc, industria de reciclare, biotehnologii, economie circulară și clusterele;b) comercială, pentru produsele industriale pentru dezvoltarea pieței interne și asigurarea securității aprovizionării;c) economică, privind creșterea economică, atragerea de investitori;2. centralizează și prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană din domeniul economic, al promovării competitivității produselor industriale și al ajutorului de stat din domeniile coordonate, cu consultarea celorlalte instituții interesate și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017;3. elaborează, promovează și susține poziția națională în cadrul reuniunilor/conferințelor organizațiilor internaționale: Grupul de experți în politici de inovare și competitivitate al Comisiei Economice, ONU (UNECE) de la Geneva, Comitetul pentru Industrie, Comerț și Dezvoltarea Întreprinderii, Grupul de lucru pentru cooperare euro-mediteraneană în cadrul Cartei euro-mediteraneene pentru întreprindere, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) - „Comitetul Oțel“ și „Grupul de lucru Construcții Navale“ - Directoratul pentru Știință, Tehnologie și Inovare, Divizia transport, ONUDI - Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială - tehnologia de foresight - previziuni industriale, forumurile economice ale Inițiativei Central-Europene - ICE, NIAG, EDA/EDF;4. cooperează cu coordonatorul național în privința candidaturii României pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pe componentele de industrie siderurgică și construcții navale;5. desemnează organisme de inspecție, laboratoare de încercări sau organisme de certificare pentru eșantionare a combustibililor lichizi și asigură controlul respectării legislației referitoare la limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi;6. acordă certificate de recunoaștere și desemnare ca organisme de inspecție tehnică a unor operatori economici, pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili;7. coordonează activitățile de supraveghere a pieței produselor reglementate de normele Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora;8. coordonează și participă, împreună cu alte organe ale administrației publice cu atribuții în domeniu și organizații neguvernamentale, la elaborarea de strategii în domeniul protecției consumatorului;9. asigură informarea, consultarea și instruirea operatorilor economici cu privire la dezvoltarea durabilă, producția și consumul durabil, strategiile tematice din Uniunea Europeană;10. urmărește realizarea sarcinilor ce îi revin din Planul național de gestiune a deșeurilor, referitoare la gestionarea deșeurilor generate de industrie;11. monitorizează piața pentru produsele industriale importate de România din țări din afara Uniunii Europene;12. evaluează capacitatea operatorilor economici de aplicare a legislației Uniunii Europene;13. coordonează domeniul infrastructurii calității și urmărește aplicarea unitară a măsurilor aferente pentru produsele reglementate de legislația Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora;14. coordonează și exercită prerogativele de putere publică în relația cu ASRO - Asociația de Standardizare din România;15. elaborează și propune spre aprobare strategii, programe și acte normative pentru aplicarea Programului de guvernare în industria de apărare și securitate, indiferent de forma de proprietate a operatorilor economici;16. negociază direct sau participă la negocierea și la încheierea de tratate, acorduri și alte înțelegeri internaționale cu caracter economic din domeniile coordonate ori pentru stabilirea cadrului juridic necesar dezvoltării schimburilor comerciale;17. elaborează politici și reglementări privind evaluarea conformității produselor industriale, implementează și controlează politica de securitate a instalațiilor din industrie și de reciclare a materialelor și urmărește aplicarea acestora;18. sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenți;19. coordonează activitatea de compensare la nivel național desfășurată de operatorii economici prin Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Bușteni, instituție publică cu personalitate juridică, cu atribuții în acest sens, aflată în subordinea ministerului, prin personalul Structurii de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei București;20. fundamentează, inițiază și dezvoltă noi proiecte investiționale în cadrul industriei naționale de apărare, prin utilizarea dotărilor industriale existente sau prin crearea de noi capacități industriale la operatorii economici aflați în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa;21. solicită informații economice și sociale, necesare la elaborarea politicilor industriale;22. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internațională, care se desfășoară în țară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;23. urmărește mediatizarea și aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;24. inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral sau pe terțe piețe;25. acționează pentru atragerea instituțiilor financiare internaționale, a unor investitori străini și români, pentru realizarea unor proiecte și programe naționale, regionale ori internaționale de interes pentru România;26. administrează și gestionează programul de creștere a competitivității produselor industriale ținând cont de noile principii europene privind: economia circulară, dezvoltarea durabilă, reducerea emisiilor de dioxid de carbon și digitalizare;27. efectuează controlul operatorilor economici care au beneficiat de sprijin financiar în cadrul programului de creștere a competitivității produselor industriale, în vederea asigurării corectitudinii utilizării fondurilor acordate;28. coordonează Comitetul Interministerial pentru Competitivitate;29. coordonează monitorizarea și evaluarea Strategiei naționale pentru competitivitate;30. elaborează politica industrială și politica de cluster și urmărește aplicarea acestora;31. acordă asistența de specialitate firmelor românești și străine în domeniile sale de competență;32. participă la îndeplinirea obiectivelor stabilite în Pactul ecologic european - Green Deal din domeniul de competență;33. asigură legătura operativă cu reprezentanții permanenți ai ministerului la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană;34. desemnează și notifică organismele de evaluare a conformității în domeniile de competență;35. promovează scheme de ajutor de stat în domeniile economie, politici industriale și competitivitate;36. are calitate de autoritate publică națională cu atribuții în domeniul politicilor industriale, pentru parcurgerea tuturor etapelor tehnice în ceea ce privește ajutorul de stat în vederea susținerii participării României la proiecte transfrontaliere și multinaționale - Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare (IPCEI ME-CT);37. gestionează Programul național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții „CONSTRUCTPLUS“, având ca obiect susținerea financiară a investițiilor private pentru înființarea și/sau dezvoltarea capacităților de producție pentru produse și materiale de construcții, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2023 pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții;38. administrează schema de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2023;39. administrează și gestionează Atlasul economic al României, platformă digitală care conține date și informații necesare și utile pentru investitorii români și străini care vor să dezvolte afaceri în România;40. aplică măsuri în vederea reorganizării, restructurării și privatizării operatorilor economici din industria națională de apărare și securitate cu capital de stat;41. reglementează organizarea și funcționarea industriei naționale de apărare;42. sprijină participarea industriei naționale de apărare, indiferent de forma de proprietate, la derularea programelor de înzestrare și modernizare a forțelor sistemului național de apărare, prin implicarea acestora la satisfacerea intereselor esențiale de securitate ale statului român;43. sprijină activitatea instituțiilor din cadrul Sistemului național de apărare privind implicarea operatorilor economici, inclusiv a celor din industria națională de apărare, la programele de compensări în industria de apărare prin implicarea acestora în derularea operațiunilor de compensare tehnologică și industrială, precum și în derularea operațiunilor de cooperare tehnologică și industrială aferente achizițiilor de tehnică militară;44. promovează exportul de echipamente, produse și servicii ale industriei naționale de apărare;45. asigură, reprezintă și susține activitatea de cooperare tehnică internațională în domeniul industriei naționale de apărare, în relațiile cu alte state, precum și cu organizații de profil din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene;46. participă la activitățile desfășurate de organismele naționale responsabile de controlul exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare și produse cu dublă utilizare;47. elaborează propuneri pentru Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, secțiunea industrie și resurse, pentru planurile anuale de pregătire a economiei naționale pentru apărare, precum și pentru Programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare, necesarul de materii prime și materiale aferente acestora, întocmește/gestionează/actualizează Registrul unic al operatorilor economici și al capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare și Catalogul de produse specifice industriei naționale de apărare, avizează lucrările de evidență militară și de mobilizare la locul de muncă pentru personalul cu obligații militare ale operatorilor economici în domeniu, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;48. organizează și desfășoară activități de valorificare a produselor scoase definitiv din rezerva de mobilizare din administrare, aflate în gestionarea operatorilor economici din industria națională de apărare;49. stabilește și asigură aplicarea măsurilor de management al situațiilor de urgență și de protecție civilă în domeniul de competență, precum și de identificare, desemnare și protecție a obiectivelor de infrastructură critică naționale și europene din domeniul economic;50. întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului economic, inclusiv privind industria națională de apărare și securitate;51. participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind apărarea și securitatea națională, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice naționale din domeniul economic;52. participă în comisiile și grupurile de lucru care reprezintă Guvernul României în organismele internaționale, a căror activitate vizează cooperarea internațională în domeniul apărării și securității, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice europene din domeniul de competență;53. realizează și gestionează baza de date și sistemul informațional din domeniile de activitate, participând la sistemul informațional național și internațional;54. participă la elaborarea prognozelor în domeniul deșeurilor industriale reciclabile și ține evidența operatorilor economici din domeniu;55. începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 232/2022 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor de către microîntreprinderi, asigură atribuțiile în calitate de autoritate de supraveghere a pieței în domeniul produselor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. e) și alin. (2) și al serviciilor prevăzute la art. 2 alin. (4) lit. c) și constată contravențiile și aplică sancțiunile prevăzute la art. 27 alin. (1)-(3) din același act normativ;56. aprobă împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale ghiduri, instrumente și alte materiale informative, în termenul prevăzut la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 232/2022;57. administrează Schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare;58. este punct național de contact pentru Fondul de inovare;59. contribuie la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă prevăzute în Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 877/2018, cu modificările și completările ulterioare;60. contribuie la implementarea Strategiei naționale privind economia circulară, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2022, și a Planului de acțiuni aferent acesteia;61. asigură participarea la reuniunile tehnice ale Comitetului interministerial privind schimbările climatice, constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 563/2022 pentru constituirea, organizarea și funcționarea Comitetului interministerial privind schimbările climatice;62. asigură participarea la ședințele Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 164/2023;B. în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile:1. elaborează în domeniul resurselor minerale neenergetice strategii de dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung și soluții de reformă privind evoluția sectorului minier și atragerea investitorilor;2. sprijină realizarea strategiilor de dezvoltare locală a comunităților afectate de restructurarea industrială;3. diseminează informații și bune practici pentru planificarea strategică participativă a dezvoltării locale;4. centralizează și prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană, Banca Mondială și alți finanțatori, din domeniul resurselor minerale neenergetice și al regenerării socioeconomice;5. elaborează politici publice privind creșterea economică din domeniul resurselor minerale neenergetice;6. îndeplinește atribuții de minister de resort în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;7. elaborează reglementări în vederea implementării Programului geologic național;8. elaborează și implementează programe în domeniul resurselor minerale neenergetice;9. reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale ce interesează domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile;10. asigură monitorizarea administrării proprietății publice din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și a valorificării produselor rezultate din prelucrarea acestora, prin structurile economice de sub autoritatea sa, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;11. avizează documentația pentru obținerea licențelor în domeniul resurselor minerale neenergetice, potrivit legislației în vigoare;12. întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului resurselor minerale neenergetice;13. participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind apărarea și securitatea națională, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice naționale din domeniul resurselor minerale neenergetice;14. fundamentează propuneri privind proiectul de buget și urmărește execuția bugetului pentru activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale, urmărește proiectarea și realizarea investițiilor;15. inițiază sau avizează programe de refacere ecologică a zonelor afectate, a zonelor miniere, urmărind realizarea măsurilor de protecție a mediului și programe de regenerare socioeconomică a zonelor industriale și dezvoltarea durabilă a comunităților;16. asigură implementarea și managementul programelor de refacere ecologică și regenerare socioeconomică pentru dezvoltarea durabilă a zonelor afectate;17. coordonează activitatea de monitorizare postimplementare a programelor de închidere a minelor, refacerea mediului și regenerare socioeconomică;18. sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenți și a comunităților afectate de restructurarea industrială;19. inițiază și dezvoltă noi proiecte prin utilizarea dotărilor industriale ale operatorilor economici aflați în portofoliul ministerului, din domeniul resurselor minerale neenergetice;20. impune accelerarea elaborării și implementării proiectelor finanțate din fonduri structurale prin sprijinirea autorităților publice locale din zonele afectate;21. solicită informații economice și sociale din zonele afectate, necesare la elaborarea politicilor din domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;22. colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din domeniul resurselor minerale neenergetice;23. organizează seminare și cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul resurselor minerale neenergetice;24. acordă asistență de specialitate, organizează seminare și consultări în domeniul dezvoltării durabile a zonelor industriale;25. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internațională, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale, care se desfășoară în țară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;26. urmărește mediatizarea și aplicarea în practică a acordurilor guvernamentale, în domeniul resurselor minerale neenergetice, în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;27. inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral;28. acționează pentru atragerea instituțiilor financiare internaționale, a unor investitori străini și români, pentru realizarea unor proiecte și programe naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;29. asigură implementarea și managementul proiectelor și programelor naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;30. inițiază sau avizează, împreună cu autoritatea competentă în domeniul protecției mediului, proiecte de acte normative, de ordine și de instrucțiuni referitoare la protecția mediului în domeniul resurselor minerale neenergetice;31. avizează studiile de fezabilitate și planurile de dezvoltare a companiilor/societăților naționale miniere, precum și încetarea definitivă sau temporară a activității de exploatare;32. avizează planul de închidere și ecologizare a minelor care sunt propuse la închidere, precum și proiectele tehnice de execuție a lucrărilor de conservare, închidere a minelor și reabilitare a mediului, pentru minele aparținând companiilor/ societăților naționale miniere;33. aprobă editarea publicațiilor „Revista minelor“ și „Buletinul de resurse minerale neenergetice“;C. în domeniul proprietății intelectuale, invențiilor și mărcilor:1. promovează politica de sprijin al invențiilor în România;2. elaborează programe și strategii în vederea promovării proprietății intelectuale și protejării acesteia la nivel național și internațional;D. în domeniul protecției consumatorilor emite reglementări în acord cu reglementările europene incidente;E. în domeniul politicii comerciale:1. pregătește și promovează interesele comerciale naționale în cadrul instituțiilor europene, elaborează și susține poziția României cu privire la politica comercială comună a Uniunii Europene;2. fundamentează și promovează interesele economico-comerciale ale României în context multilateral, la nivelul Organizației Mondiale a Comerțului, denumită în continuare OMC, și asigură participarea la activitatea curentă a Consiliului general al OMC și a organelor sale subsidiare, cu respectarea prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene;3. elaborează, promovează și susține poziția națională în cadrul Comitetului specializat și al grupurilor de lucru aferente ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE, în domeniul politicii comerciale;4. asigură interfața în relația cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene cu privire la elaborarea și aprobarea mandatelor de negociere ale Comisiei Europene pentru acordurile de comerț; urmărește și evaluează permanent evoluția negocierilor comerciale la nivel european și multilateral;5. cooperează cu coordonatorul național în privința candidaturii României pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pe componenta de politică comercială;6. reprezintă autoritatea competentă în procesul de aderare al României la OCDE - Comitetul Comerțului și colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe și autoritățile și instituțiile cu atribuții conexe în cadrul acestui proces;7. monitorizează procedurile de aprobare a rezultatelor negocierilor comerciale bilaterale, regionale, plurilaterale și multilaterale din domeniul politicii comerciale și mediatizează prin intermediul surselor media disponibile prevederile convenite în respectivele acorduri și tratate comerciale;8. acordă asistență operatorilor economici în vederea valorificării în comerțul cu țările terțe a avantajelor rezultate din acordurile și tratatele comerciale încheiate la nivelul Uniunii Europene și la nivel multilateral;9. urmărește și analizează comunicările/inițiativele Comisiei Europene ce includ componente de politică comercială și cooperează în acest sens cu ministerele, instituțiile și autoritățile cu responsabilități conexe politicii comerciale;10. asigură un dialog permanent cu Parlamentul României pe aspecte de politică comercială; elaborează documentații specifice pe componente de politică comercială, la solicitările punctuale ale comisiilor de specialitate ale Parlamentului României; participă și informează asupra stadiului negocierilor comerciale și pentru ratificarea acordurilor comerciale bilaterale, regionale, plurilaterale și multilaterale;11. colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe și alte ministere și instituții, în vederea elaborării, promovării și susținerii intereselor României în domeniul său de competență, în cadrul Consiliului Uniunii Europene, în dialogul cu Comisia Europeană, în cadrul Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional, denumită în continuare UNCITRAL, și cu alte organisme internaționale;12. elaborează poziția României și participă, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior și alte ministere și instituții cu responsabilități în domeniul investițiilor, la negocierea de noi acorduri și tratate bilaterale în domeniul investițiilor cu țări terțe de interes și cu care Comisia Europeană nu are în vedere încheierea pe termen mediu de astfel de acorduri la nivelul Uniunii Europene;13. avizează proiecte de acte normative ale altor instituții ale administrației publice centrale care includ elemente conexe politicii comerciale comune a Uniunii Europene, pentru aspecte din competența sa;14. elaborează sinteze și informări privind aplicarea și evoluțiile din domeniul politicii comerciale comune a Uniunii Europene în plan regional, european și multilateral;15. elaborează, propune și susține poziția României în domeniul măsurilor de apărare comercială la nivelul Comisiei Europene și asigură participarea la reuniunile comitetelor și grupurilor de lucru ale Comisiei Europene și Consiliului Uniunii Europene care dezbat subiecte de apărare comercială;16. cooperează cu reprezentanții Comisiei Europene în vederea protejării intereselor producătorilor români în cadrul procedurilor de apărare comercială inițiate de statele terțe împotriva produselor originare din Uniunea Europeană; în acest sens se consultă cu autoritățile, instituțiile și părțile interesate, evaluează impactul investigațiilor și, după caz, pe cel al măsurilor de apărare comercială cu părțile interesate, pentru a propune modalități specifice de acțiune;17. asigură funcția de autoritate națională competentă pentru aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind eliberarea documentelor de export și, după caz, import din/în Uniunea Europeană al unor produse aflate în domeniul de competență al ministerului;18. întocmește documentele necesare începerii negocierilor comerciale, semnării și aprobării/ratificării acordurilor negociate și semnate la nivelul Uniunii Europene, după caz;19. asigură conlucrarea cu Autoritatea Vamală Română în ceea ce privește aplicarea prevederilor decurgând din tariful vamal al Uniunii Europene, a aspectelor conexe cu impact asupra politicii comerciale comune, în special vizând regulile de origine, cooperarea vamală, facilitarea comerțului, suspendări tarifare, colectarea taxelor antidumping și antisubvenție;20. elaborează, promovează și susține poziția ministerului la reuniunile de coordonare a afacerilor europene organizate și coordonate de Ministerul Afacerilor Externe în domeniul său de competență;21. participă, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, alte ministere și instituții cu relevanță, la activitatea specifică a Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, denumită în continuare UNCTAD, în scopul susținerii, în coordonare cu Comisia Europeană și statele membre ale Uniunii Europene, a poziției României în materie de comerț și dezvoltare;22. urmărește dezvoltările pe componenta de politică comercială aferentă activității organizațiilor economico-comerciale cu vocație universală, precum: ONU, G-20, G-7, UNCITRAL, UNECE, UNCTAD;23. asigură participarea la lucrările Consiliului interinstituțional, înființat potrivit art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare;24. asigură emiterea documentelor pentru autorizarea operațiunilor comerciale pentru bunurile aflate în sfera de competență, instituite în baza unor sancțiuni internaționale potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 202/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare;25. eliberează, în condițiile legii, autorizații de funcționare în România a reprezentanțelor societăților comerciale și organizațiilor economice străine, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 18/2022 privind autorizarea și funcționarea în România a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine, aprobată prin Legea nr. 95/2023;26. promovează interesele economice și comerciale ale României, inițiază și promovează proiecte de acorduri și înțelegeri pentru dezvoltarea relațiilor economice cu alte state terțe și cu organizațiile economice internaționale, potrivit competențelor naționale, ca stat membru al Uniunii Europene;
| EMITENT |