ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 140 din 19 octombrie 2022privind licența industrială unică
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1023 din 20 octombrie 2022



    Considerând imperativă necesitatea instituirii cu celeritate a unui cadru instituțional aplicabil autorităților competente implicate în procesul de autorizare a activităților industriale, care să permită integrarea licențelor și a actelor administrative cu caracter similar existente într-o singură procedură simplificată, principalul obiectiv fiind stimularea mediului de afaceri și simplificarea procedurilor și termenelor existente în administrația publică, ținând cont de obligația îndeplinirii obiectivelor privind reformarea procesului de autorizare a activităților industriale și acordare a licenței unice în România, definite în jalonul 243 din Planul național de redresare și reziliență, fundamentate pe baza recomandărilor Proiectului finanțat de Direcția Generală Sprijin pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene implementat cu sprijinul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică „Reproiectarea cuprinzătoare a sistemului de licențiere din România“, corelată cu asumarea îndeplinirii obiectivului prevăzut în jalonul 246 din Planul național de redresare și reziliență, respectiv introducerea unui ghișeu unic pentru licențe/autorizații/certificări, inclusiv printr-o mai bună organizare a bazelor de date ale administrației publice și prin promovarea interoperabilității între acestea,în contextul în care neîndeplinirea jalonului 243 din Planul național de redresare și reziliență până la data de 31 decembrie 2022 atrage respingerea cererilor de plăți de către Comisia Europeană, precum și întârzieri critice în îndeplinirea jalonului 246 până la data de 31 decembrie 2023, deoarece toate funcționalitățile necesare pentru atingerea obiectivelor jalonului 246 sunt reglementate de prevederile prezentului act normativ, având în vedere urgența și importanța instituirii cadrului legislativ în scopul fundamentării măsurilor pe care autoritățile competente trebuie să le ia pentru implementarea unor mecanisme de cooperare administrativă, precum și crearea unui punct de contact unic electronic integrat, care să permită investitorilor din toate statele membre accesul la distanță la îndeplinirea formalităților administrative,ținând cont de cele de mai sus, se justifică urgența emiterii prezentei ordonanțe de urgență, având în vedere termenul de îndeplinire a jaloanelor deja menționate din cadrul Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului național de redresare și reziliență al României.Având în vedere că simplificarea procesului de autorizare a activităților industriale reprezintă un prim pas de reformă, care poate fi extins și la celelalte sectoare ale economiei, respectiv comerțul și prestarea de servicii, dat fiind că lipsa reglementării unitare a cadrului instituțional general aplicabil procedurilor de emitere a licențelor și a actelor administrative cu caracter similar generează întârzieri în dezvoltarea mediului de afaceri, cu impact și asupra gradului de absorbție a fondurilor alocate României din Mecanismul de redresare și reziliență, și ținând seama de faptul că elementele menționate vizează interesul public și strategic și constituie o situație de urgență, utilizarea eficientă a fondurilor externe din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu scopul de a avea un impact de durată asupra productivității la nivel național și a rezilienței economice, sociale și instituționale, luând în considerare orizontul de timp determinat, până la care a fost asumată îndeplinirea jaloanelor din Planul național de redresare și reziliență și țintelor asociate investițiilor-cheie și reformelor majore aferente celor șase piloni principali stabiliți prin Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, luând în considerare importanța simplificării procedurilor de obținere a licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor prevăzute de lege în vederea desfășurării unei activități industriale, astfel încât antreprenorii să aibă o comunicare facilă cu autoritățile implicate, inclusiv prin depunerea cererii într-un singur punct de contact electronic,având în vedere urgența înființării Oficiului pentru Licență Industrială, cu rol de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea obținerii licenței industriale unice, precum și a Punctului de contact unic electronic pentru licențe industriale, ca sistem informatic de utilitate publică, și parcurgerea termenelor necesare pentru ca acestea să devină operaționale, precum și în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Obiectul reglementăriiPrezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul juridic general, instituțional și de reglementare în vederea acordării unei licențe industriale unice, precum și pentru simplificarea sau realizarea, după caz, a procedurilor de emitere a licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor necesare în vederea desfășurării unei activități industriale aferente obiectului de activitate.  +  Articolul 2Scopul reglementăriiScopul prezentului act normativ îl constituie:a) facilitarea schimbului de date între sistemele informatice și creșterea transparenței utilizării datelor de către instituțiile și autoritățile publice implicate; b) modificarea sau renunțarea la procedurile care împiedică ritmul de dezvoltare a noilor investiții, prin oferirea unui cadru legal predictibil pentru solicitanții și titularii de licențe industriale unice;c) integrarea licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor sau permiselor aferente obiectului de activitate într-o singură procedură simplificată de acordare a licenței industriale unice;d) reorganizarea procedurilor operaționale necesare pentru emiterea licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor sau permiselor aferente obiectului de activitate la nivelul autorităților competente;e) eliminarea barierelor administrative;f) reducerea timpului de răspuns și, respectiv, de luare a unei decizii;g) acces la date și informații;h) posibilitatea îndeplinirii de la distanță, prin mijloace electronice, a procedurilor specifice în vederea obținerii actelor administrative prevăzute la art. 4 lit. g);i) creșterea eficienței administrative și a coordonării între părțile interesate și asigurarea accesului la proceduri simple, directe și previzibile pentru solicitanții și titularii de licențe industriale unice;j) facilitarea accesului solicitanților și titularilor de licențe industriale unice la informațiile cu caracter public deținute de instituții publice;k) înființarea și organizarea Oficiului pentru Licență Industrială, denumit în continuare Oficiul, cu rolul de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea acordării licenței industriale unice;l) realizarea procesului de acordare a licenței industriale unice în mod transparent prin prevederi explicite referitoare la criteriile de acordare a acesteia;m) creșterea calității serviciilor administrației publice oferite solicitanților și titularilor de licențe industriale unice;n) instituirea unei taxonomii a tipurilor de acte administrative prevăzute la art. 4 lit. g).  +  Capitolul II Principii generale aplicabile și definiții  +  Articolul 3Principii generale aplicabileAcordarea licenței industriale unice are la bază următoarele principii generale:a) principiul legalității - instituțiile și autoritățile publice, precum și solicitanții sau titularii de licență industrială unică au obligația de a acționa cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte;b) principiul egalității - solicitanții sau titularii de licență industrială unică au dreptul de a fi tratați în mod egal, într-o manieră nediscriminatorie, iar instituțiile și autoritățile publice au obligația de a-i trata în mod egal pe toți solicitanții sau titularii;c) principiul transparenței - solicitanții și titularii de licență industrială unică, din oficiu sau la cerere, au dreptul de a obține informații, în mod complet și transparent, de la autoritățile competente;d) principiul continuității - activitatea administrației publice de acordare, prelungire sau modificare a licenței se exercită fără întreruperi;e) principiul adaptabilității - autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății;f) principiul bunei-credințe în exercitarea drepturilor și obligațiilor - autoritățile și instituțiile administrației publice și solicitanții sau titularii de licențe au obligația de a exercita drepturile și obligațiile în acord cu ordinea publică și bunele moravuri, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți;g) principiul „o singură dată“ - persoanele fizice sau juridice, în calitate de solicitanți sau titulari de licență industrială unică, furnizează o singură dată, la cererea autorităților competente, documente, date sau orice alte informații în vederea obținerii, modificării sau, după caz, a reînnoirii licenței industriale unice;h) principiul necesității și proporționalității - documentele solicitate pentru obținerea licenței sunt justificate printr-un motiv imperativ de interes general, respectiv sunt adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit, dar acestea nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia și nu este posibilă înlocuirea acestora cu alte documente mai puțin restrictive care să asigure atingerea aceluiași rezultat, respectiv obținerea licenței;i) principiul simplificării administrative - instituțiile și autoritățile publice își proiectează sau adaptează serviciile publice pentru un mediu de lucru electronic, eficientizând și simplificând procesele administrative ce stau la baza furnizării respectivelor servicii publice;j) principiul securității și confidențialității - instituțiile și autoritățile publice garantează respectarea caracterului privat, a confidențialității, autenticității, integrității și interzicerea transferului neautorizat al informațiilor furnizate de utilizatori.  +  Articolul 4DefinițiiÎn înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) activitățile care se desfășoară pe bază de licențe - activități stabilite de către autoritatea competentă, aprobate prin acte normative și prin acte administrative emise la nivelul autorității competente, pentru desfășurarea cărora este necesară emiterea unei licențe sau autorizații, unui acord, aviz, permis sau a altui act administrativ prevăzut de lege;b) activitate industrială - ansamblul de activități care se circumscriu domeniilor de activitate enumerate în anexa nr. 1;c) aprobare tacită - procedura reglementată la art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare; d) autoritate competentă - autoritate sau instituție publică responsabilă cu emiterea licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau a altor acte administrative prevăzute de lege în vederea desfășurării unei activități industriale aferente obiectului de activitate, în condițiile legii, astfel cum acestea sunt enumerate în anexa nr. 2;e) durata de valabilitate a unei licențe industriale unice - durata de timp în care titularul poate desfășura activitatea industrială;f) interoperabilitate - capacitatea unor organizații de a interacționa, astfel cum este definită la art. 3 lit. f) din Legea nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea Platformei naționale de interoperabilitate; g) licențe, autorizații, acorduri, avize, permise sau alte acte administrative aprobate prin acte normative în vederea desfășurării unei activități industriale aferente obiectului de activitate - actele administrative cu caracter individual, emise în condițiile legii de către autoritatea competentă, pentru măsurile de conformare în domeniul specific de activitate, cu respectarea documentațiilor tehnice de specialitate;h) licență industrială unică - act administrativ unilateral prin care se acordă solicitantului permisiunea de a desfășura una sau mai multe activități industriale. Licența industrială unică este acordată pe baza actelor administrative prevăzute la lit. g);i) procedură de emitere a licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau altor acte administrative - procedură desfășurată la nivelul autorităților competente conform legislației specifice în domeniu; j) proces de acordare a licenței industriale unice - totalitatea procedurilor necesare în vederea acordării, reînnoirii sau modificării unei licențe industriale unice;k) simulator de licență industrială unică - instrument electronic de informare în care solicitantul sau titularul de licență industrială unică introduce datele și caracteristicile relevante ale activității sale și este informat cu privire la licențele, autorizațiile, acordurile, avizele, permisele sau alte acte administrative și procedurile necesare pentru obținerea acestora;l) solicitant de licență industrială unică - persoană fizică sau juridică ce solicită acordarea unei licențe industriale unice;m) tarif aferent procesului de acordare a licenței - sumă de bani stabilită și percepută, după caz, de către autoritatea competentă potrivit reglementărilor proprii sau de către Oficiu solicitanților sau titularilor de licență industrială unică;n) titular de licență industrială unică - persoană fizică sau juridică deținătoare a unei licențe industriale unice.  +  Capitolul III Domeniul de aplicare și clasificarea licențelor industriale unice  +  Articolul 5Domeniul de aplicare(1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență sunt aplicabile procesului de acordare a licenței, precum și procedurilor de emitere a licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau altor acte administrative desfășurate la nivelul autorităților competente. (2) Acordarea, modificarea, suspendarea, reînnoirea sau retragerea licenței industriale unice este condiționată de actele administrative prevăzute la art. 4 lit. g). (3) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență situațiile în care actele administrative prevăzute la art. 4 lit. g) se emit prin hotărâre a Guvernului la propunerea autorităților competente.  +  Articolul 6Obligațiile autorităților competente(1) În vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 2 lit. c), autoritățile competente, împreună cu Oficiul, identifică actele administrative prevăzute la art. 4 lit. g) și stabilesc interdependența dintre acestea, cu respectarea instrucțiunilor prevăzute la art. 7 alin. (2).(2) Autoritățile competente au obligația de a examina și de a modifica, în vederea simplificării, procedurile aplicabile procesului de acordare a licenței, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1).(3) Procedurile prevăzute la alin. (2), aplicabile accesului la o activitate industrială care se desfășoară pe bază de licențe, astfel cum este definită la art. 4 lit. a), conțin dispoziții privind modalitatea depunerii cererii, documentele necesare în susținerea acesteia, termenele de soluționare, tipurile de soluții ce pot fi adoptate în soluționarea cererii, precum și modalitatea de contestare a deciziei autorității competente.  +  Articolul 7Clasificarea licențelor industriale unice(1) În funcție de riscul pe care îl presupune activitatea industrială există trei clase de licențe industriale unice, respectiv: a) licența industrială unică pentru activitate industrială cu grad ridicat de risc;b) licența industrială unică pentru activitate industrială cu grad mediu de risc;c) licența industrială unică pentru activitate industrială cu grad scăzut de risc.(2) În baza unei evaluări tehnico-științifice realizate cu sprijinul autorităților competente, Oficiul emite, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Oficiului, instrucțiuni privind încadrarea activităților industriale în categoriile de risc prevăzute la alin. (1), luând în considerare cel puțin următorii factori de risc: afectarea sănătății populației, impactul asupra mediului, securitatea la locul de muncă și consumul de energie. (3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a instrucțiunilor prevăzute la alin. (2), autoritățile competente realizează încadrarea în clasele prevăzute la alin. (1) a activităților industriale pentru care emit actele administrative prevăzute la art. 4 lit. g).  +  Capitolul IV Oficiul pentru Licență Industrială  +  Articolul 8Înființarea Oficiului pentru Licență Industrială(1) Se înființează Oficiul pentru Licență Industrială, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, având rolul de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea acordării licenței industriale unice. (1^1) În vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, Oficiul preia personal cu atribuții în domeniu de la autoritățile competente în acordarea licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau altor acte administrative. Procedura de preluare de către Oficiu a personalului de la autoritățile competente în acordarea licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau altor acte administrative se aprobă prin hotărâre a Guvernului până la data de 31 ianuarie 2024. (la 06-12-2023, Articolul 8, Capitolul IV a fost completat de Articolul IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 noiembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1100 din 6 decembrie 2023 ) (2) Oficiul este condus de un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat.(3) Oficiul este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Președintele Oficiului are calitatea de ordonator terțiar de credite.(4) În cadrul Oficiului funcționează un secretar general, înalt funcționar public, numit în condițiile legii. Secretarul general al Oficiului îndeplinește atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe cele încredințate de președintele Oficiului.(5) Președintele reprezintă Oficiul în relațiile cu alte autorități și instituții publice, cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.(6) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ sau individual. (7) Președintele și vicepreședintele au dreptul să organizeze cabinetul demnitarului, în conformitate cu prevederile art. 544 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.(8) Vicepreședintele este înlocuitorul de drept al președintelui.(9) Organizarea și funcționarea Oficiului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(10) Structura organizatorică, atribuțiile personalului și numărul maxim de posturi ale Oficiului se aprobă prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (9). (11) Salarizarea personalului Oficiului se face în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.(12) Prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (9) se înființează structuri teritoriale fără personalitate juridică.  +  Articolul 9Grupul interministerial de lucru pentru acordarea licenței industriale unice(1) Se înființează Grupul interministerial de lucru pentru acordarea licenței industriale unice, denumit in continuare Grup interministerial, în subordinea Consiliului interministerial pentru probleme economice, politici fiscale și comerciale, piața internă, competitivitate, mediul de afaceri, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente, cu modificările și completările ulterioare. (2) În vederea soluționării problemelor cu caracter multisectorial în procesul de acordare a licenței industriale unice, Oficiul este sprijinit de Grupul interministerial prevăzut la alin. (1). (3) Grupul interministerial prevăzut la alin. (1) este constituit din reprezentanți ai instituțiilor prevăzute în anexa nr. 3 și este coordonat de reprezentantul Cancelariei Prim-Ministrului. (4) Organizarea și funcționarea Grupului interministerial se stabilesc de către Consiliul interministerial pentru probleme economice, politici fiscale și comerciale, piața internă, competitivitate, mediul de afaceri, potrivit prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 750/2005, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 10Atribuțiile Oficiului(1) Oficiul îndeplinește următoarele atribuții principale:a) avizează măsurile de simplificare a procedurilor aplicabile activității de emitere a actele administrative prevăzute la art. 4 lit. g);b) realizează evaluări tehnico-științifice cu sprijinul autorităților competente în vederea clasificării activităților industriale;c) emite ordine și instrucțiuni care, după caz, se publică în Monitorul Oficial al României; d) acordă, modifică, reînnoiește, suspendă sau retrage licența industrială unică;e) asigură aplicarea unitară a legislației specifice, constată fapte contravenționale și aplică sancțiunile prevăzute de lege sau sesizează organele abilitate, după caz; f) analizează sesizările primite, verifică aspectele semnalate și soluționează sau sesizează organele abilitate, după caz;g) asigură creșterea gradului de conștientizare cu privire la procesul de acordare a licenței, inclusiv prin mijloace de comunicare în masă;h) îndrumă metodologic autoritățile competente în procesul de simplificare a procedurilor, inclusiv cu privire la modificarea duratei de valabilitate a licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau altor acte administrative aprobate prin acte normative în vederea desfășurării unei activități industriale aferente obiectului de activitate;i) constituie și administrează Punctul de contact unic electronic pentru licență industrială, denumit în continuare PCUEL, pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la lit. d);j) încheie protocoale de colaborare în vederea îndeplinirii atribuțiilor;k) evaluează procedurile autorităților competente incidente emiterii actelor administrative prevăzute la art. 4 lit. g) și solicită, după caz, modificarea, adaptarea sau simplificarea acestora;l) mediază între solicitanții sau titularii de licență industrială unică și autoritățile competente;m) colaborează cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, denumită în continuare ADR, pentru asigurarea normelor tehnice și procedurale în vederea integrării Punctului de contact unic electronic pentru licențe industriale în sistemul național de utilitate publică e-guvernare;n) prezintă semestrial Guvernului un raport cu privire la activitatea sa privind licența industrială unică și la modul de respectare de către autoritățile competente a obligațiilor care decurg din prezenta ordonanță de urgență în cadrul procesului de acordare a licenței; o) colaborează cu Grupul interministerial în soluționarea problemelor cu caracter multisectorial în procesul de acordare a licenței industriale unice, cu Comitetul pentru e-guvernare și reducerea birocrației, precum și cu prefectul, în calitatea sa de președinte al colegiului prefectural;p) îndeplinește funcția de «ghișeu unic», conform art. 9 al Regulamentului (UE) 2024/1.252 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de instituire a unui cadru pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1.724 și (UE) 2019/1.020, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2024/1.252, pentru activitățile de prelucrare și reciclare a materiilor prime critice. (la 14-11-2025, Alineatul (1) , Articolul 10 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 1. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1051 din 14 noiembrie 2025 ) (2) În vederea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (1), Oficiul:a) identifică autoritățile competente care trebuie să se înregistreze în Punctul de contact unic electronic prevăzut la art. 19 alin. (1), altele decât cele din anexa nr. 2;b) notifică autoritățile competente cu privire la obligația simplificării procedurilor proprii necesare pentru acordarea licenței industriale unice;c) evaluează aducerea la îndeplinire de către autoritățile competente a obligației de simplificare a procedurilor proprii necesare pentru acordarea licenței industriale unice;d) realizează orice alte activități necesare în vederea exercitării atribuțiilor prevăzute la alin. (1).  +  Capitolul V Revizuirea procedurilor proprii ale autorităților competente necesare pentru acordarea licenței industriale unice  +  Articolul 11Revizuirea procedurilorÎn termenul prevăzut la art. 25, autoritățile competente au obligația de a examina și de a revizui, în vederea simplificării și digitalizării, procedurile și formalitățile proprii, aplicabile în cadrul procesului de acordare a licenței, precum și de a iniția modificări și completări ale legislației aplicabile. Revizuirea se va realiza în conformitate cu principiile și obiectivele stabilite de către Oficiu, cu luarea în considerare a inițiativelor existente sau în curs, a obiectivelor guvernamentale și a legislației europene și naționale cu privire la e-guvernare, interoperabilitate și simplificare administrativă.  +  Articolul 12Avizarea procedurilor(1) În termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 8 alin. (9), autoritățile competente transmit spre avizare Oficiului, conform art. 10 alin. (1) lit. a), procedurile modificate potrivit art. 6 și 11.(2) Oficiul îndrumă din punct de vedere metodologic autoritățile competente în procesul prevăzut la art. 6.  +  Capitolul VI Organizarea și desfășurarea procesului de acordare a licențelor industriale unice. Eliminarea controalelor duble și reînnoirea licențelor industriale unice. Atribuțiile colegiului prefectural în procesul de acordare a licenței industriale unice  +  Articolul 13Organizarea și desfășurarea procesului de acordare a licențelor industriale unice(1) În vederea demarării procesului de acordare a licenței industriale unice, persoanele fizice sau juridice, române sau străine, se adresează Oficiului în condițiile prevăzute la art. 22 alin. (1). (2) O persoană juridică străină din afara Uniunii Europene sau Spațiului Economic European poate solicita acordarea de licență industrială unică numai dacă a înființat în România o societate sau o sucursală, conform prevederilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru întreaga durată de valabilitate a licenței industriale unice, necesară desfășurării activităților sale.(3) În termen de 10 zile de la data înregistrării cererii, Oficiul confirmă solicitantului de licență industrială unică întrunirea condițiilor ca cererea să fie considerată valabil depusă. (3^1) Pentru cererea de acordare a licenței industriale unice pentru activitățile de prelucrare și/sau reciclare a materiilor prime critice, formulate în cadrul unui proiect strategic, termenul de confirmare a întrunirii condițiilor pentru ca cererea să fie considerată valabil depusă este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia. (la 14-11-2025, Articolul 13 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 2. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1051 din 14 noiembrie 2025 ) (4) În cazul depunerii unei documentații incomplete, autoritățile competente sunt obligate să informeze solicitantul licenței industriale unice, prin intermediul Oficiului, în termenul prevăzut la alin. (3), cu privire la obligația transmiterii de documente pentru ca cererea să fie considerată valabil depusă, precum și cu privire la consecințele nerespectării acestei obligații. Termenul pentru transmiterea documentelor de către solicitant nu poate depăși 15 zile de la data comunicării, cu excepția situațiilor când autoritățile competente comunică solicitantului un alt termen pentru completarea documentației, conform legislației aplicabile fiecărei autorități competente. Termenele prevăzute la alin. (3) și (3^1) se suspendă pe durata termenelor prevăzute în prezentul alineat. (la 14-11-2025, Alineatul (4) , Articolul 13 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 3. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1051 din 14 noiembrie 2025 ) (5) În cazul netransmiterii documentelor solicitate în termenul prevăzut la alin. (4), cererea se consideră retrasă. (6) Cererea solicitantului de licență industrială unică este soluționată în cel mai scurt termen de autoritățile competente, dar nu mai mult de 180 de zile de la data la care a fost considerată valabil depusă. Cererea se consideră valabil depusă când solicitantul de licență industrială unică depune documentele complete și face dovada plății tarifului aferent procesului de acordare a licenței.(6^1) Cererea solicitantului de licență industrială unică prevăzută la alin. (3^1) este soluționată în cel mai scurt termen de autoritățile competente, dar nu mai mult de 15 luni de la data la care a fost considerată valabil depusă. Termenul poate fi prelungit cu cel mult 3 luni în situația în care natura, complexitatea, amplasarea sau dimensiunea proiectului strategic impune obținerea unei autorizații integrate de mediu. (la 14-11-2025, Articolul 13 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 4. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1051 din 14 noiembrie 2025 ) (6^2) În situația extinderii unui proiect strategic pentru care a fost emis un act administrativ prevăzut la art. 4 lit. g) sau în situația în care, până la data recunoașterii ca proiect strategic, acesta a fost supus autorizării, termenul pentru soluționarea cererii de acordare a licenței industriale unice pentru activitățile de prelucrare și/sau reciclare a materiilor prime critice nu poate depăși 12 luni de la data la care cererea a fost considerată valabil depusă. (la 14-11-2025, Articolul 13 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 4. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1051 din 14 noiembrie 2025 ) (6^3) În calculul termenului prevăzut la alin. (6^1) și (6^2) nu este inclusă durata procesului de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu, conform Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului. (la 14-11-2025, Articolul 13 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 4. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1051 din 14 noiembrie 2025 ) (7) Cu excepția situațiilor în care legea prevede expres că pentru actele administrative prevăzute la art. 4 lit. g) nu se aplică principiul aprobării tacite, dacă autoritățile competente nu au răspuns în termenul prevăzut la alin. (6) și solicitantul a fost informat că cererea este considerată valabil depusă, în conformitate cu dispozițiile alin. (3), (4) și (6), licența unică industrială se consideră acordată, cu obligația emiterii acesteia de către Oficiu.(8) În cazul în care Oficiul nu acordă licența industrială unică întrucât cel puțin una dintre autoritățile competente a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru emiterea actului administrativ care intră în competența sa, solicitantul licenței industriale unice are dreptul să atace refuzul autorității competente, în condițiile prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. (9) Prin instrucțiuni ale Oficiului se stabilesc cazurile, termenele, condițiile și procedura de acordare, modificare, reînnoire, suspendare sau retragere a licenței industriale unice. (10) Autoritățile competente pentru emiterea autorizațiilor de mediu/autorizațiilor integrate de mediu, respectiv a autorizațiilor de gospodărire a apelor încarcă în platformă, pentru activitățile existente, autorizațiile de mediu, autorizațiile integrate de mediu și autorizațiile de gospodărire a apelor, împreună cu întreaga documentație, în termen de 360 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (11) În situația unor activități noi, autoritățile competente pentru emiterea autorizațiilor de mediu/autorizațiilor integrate de mediu, respectiv autorizațiilor de gospodărire a apelor încarcă în platformă toată documentația, în mod etapizat, conform etapelor din procedurile de reglementare aferente, cel mai târziu în 30 de zile de la data luării deciziei pentru fiecare etapă. Autorizațiile de mediu, autorizațiile integrate de mediu, respectiv autorizațiile de gospodărire a apelor se încarcă în platformă în termen de 30 de zile de la data emiterii lor.  +  Articolul 14Atribuțiile colegiului prefectural în procesul de acordare a licenței industriale unice(1) Colegiul prefectural analizează respectarea procedurilor serviciilor publice deconcentrate și ale altor autorități cu competențe partajate teritorial de emitere a actelor administrative prevăzute la art. 4 lit. g) și propune măsuri în vederea respectării termenelor legale și a aplicării procedurii aprobării tacite.(2) Pentru realizarea atribuției prevăzute la alin. (1), serviciile publice deconcentrate au obligația de a prezenta, la solicitarea prefectului, informări privind modul de realizare a atribuțiilor care le revin.(3) La lucrările colegiului prefectural pot fi invitate și alte persoane a căror prezență este considerată necesară, inclusiv reprezentanți ai Oficiului sau ai oricăror autorități competente dintre cele prevăzute la art. 4 lit. d).(4) În aplicarea prevederilor alin. (1), prefectul colaborează cu Oficiul și cu instituțiile prevăzute la art. 10 alin (1) lit. o).  +  Articolul 15Eliminarea controalelor dubleEste interzisă impunerea unor condiții de acordare a licenței industriale unice prin care se dublează cerințele și controalele echivalente sau comparabile ca scop, la care solicitantul licenței industriale a fost supus deja în România.  +  Articolul 16Reînnoirea licenței industriale unice(1) Durata de valabilitate a licenței industriale unice se stabilește în funcție de încadrarea activităților industriale în categoriile de risc, potrivit art. 7 alin. (1). (2) Durata minimă de valabilitate a unei licențe industriale unice este de un an.(3) În situațiile în care este necesară reînnoirea licenței industriale unice, titularul poate folosi licența industrială unică deținută până la data acordării noii licențe. Acesta nu poate deține simultan cele două licențe unice industriale pentru aceeași activitate și locație. (4) Reînnoirea licenței industriale unice este necesară doar dacă s-au schimbat condițiile luate în considerare la acordarea licenței industriale unice inițiale, dacă au intervenit modificări ale prevederilor legale incidente sau dacă perioada de valabilitate a licenței industriale unice a expirat.  +  Articolul 17Aplicarea principiului „o singură dată“Autoritățile competente solicită o singură dată solicitantului de licență industrială unică aceleași documente, date sau orice alte informații necesare în cadrul procesului de acordare a licenței.  +  Articolul 18Retragerea licenței industriale uniceÎn cazul falimentului titularului licenței, precum și în cazul în care titularul nu mai îndeplinește condițiile pentru care i-a fost acordată licența industrială unică, autoritatea competentă ce a luat cunoștință de una dintre aceste situații notifică Oficiul în vederea retragerii licenței industriale unice.  +  Capitolul VII Punctul de contact unic electronic pentru licențe industriale și principalele caracteristici ale acestuia  +  Articolul 19Înființarea Punctului de contact unic electronic pentru licențe industriale(1) Se înființează Punctul de contact unic electronic pentru licențe industriale, ca sistem informatic de utilitate publică, administrat de Oficiu. (2) PCUEL este integrat în sistemul e-guvernare, gestionat de ADR.(3) PCUEL se interconectează cu sistemele informatice ale autorităților competente și cu platforma e-guvernare.ro, precum și cu datele asociate acestor sisteme, într-un mod în care datele pot fi partajate între părți, indiferent de tehnologia folosită în construcția sistemelor și indiferent de tipul bazelor de date folosite.(3^1) PCUEL asigură funcția prevăzută la art. 9 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2024/1.252. (la 14-11-2025, Articolul 19 , Capitolul VII a fost completat de Punctul 5. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 61 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1051 din 14 noiembrie 2025 ) (4) În aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, Oficiul și autoritățile competente au obligația de a respecta prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și dispozițiile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.(5) PCUEL devine funcțional cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.(6) Regulamentul de administrare și utilizare a PCUEL se aprobă prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 20Funcționarea PCUEL(1) Autoritățile competente se înregistrează în PCUEL în termen de 60 de zile de la data la care acesta devine funcțional.(2) Conținutul și structura PCUEL se actualizează permanent pentru a permite îndeplinirea tuturor procedurilor necesare, inclusiv a unor noi proceduri introduse prin acte normative adoptate ulterior termenului de intrare în funcțiune a sistemului.(3) Funcționarea PCUEL nu aduce atingere competențelor autorităților administrației publice din România, nici ale organismelor profesionale sau ale altor organe cu competență de reglementare, autorizare și control.(4) Autoritățile competente care dețin și/sau administrează informațiile necesare operării procedurilor pentru accesul la prestarea serviciilor implementate în PCUEL au obligația de a publica în cadrul acestuia datele de contact și de a le actualiza ori de câte ori este cazul, în cel mult 10 zile de la modificarea acestora.(5) PCUEL are în componență un simulator de licență industrială unică, care furnizează solicitantului sau titularului de licență informații orientative necesare acordării, modificării sau reînnoirii licenței industriale unice, precum și estimările de tarife și termene. (6) Oficiul este responsabil pentru buna funcționare din punct de vedere tehnic a PCUEL. (7) Fiecare autoritate competentă răspunde pentru conținutul informațiilor și documentelor transmise și procesate prin intermediul PCUEL.  +  Articolul 21Accesul la PCUEL(1) Prin intermediul PCUEL se asigură acces la următoarele informații de interes public:a) procesul de acordare a licenței industriale unice;b) formularele disponibile în format electronic; c) datele de contact ale autorităților competente;d) datele de contact ale Oficiului;e) legislația autorităților competente aplicabilă emiterii actelor administrative prevăzute la art. 4 lit. g), precum și legislația aplicabilă procesului de acordare a licenței industriale unice;f) instrucțiunile de utilizare a PCUEL;g) informațiile cu privire la căile de atac disponibile în cazul unui litigiu.(2) Autoritățile competente pot lua măsuri pentru ca informațiile prevăzute în prezentul articol să fie disponibile și în alte limbi străine.  +  Articolul 22(1) În vederea inițierii procesului de acordare a licenței industriale unice, solicitantul depune o cerere prin intermediul PCUEL, însoțită, după caz, de documente, date sau alte informații necesare, precum și dovada plății tarifului aferent procesului de acordare a licenței industriale unice. (2) Înregistrarea cererii este notificată automat solicitantului, precum și autorităților competente. Notificarea de primire a cererii comunicată solicitantului conține următoarele informații:a) termenul de soluționare a cererii;b) după caz, mențiunea că licența industrială unică se supune sau nu procedurii de aprobare tacită.(3) Soluționarea cererii solicitantului, respectiv circuitul documentelor între momentul depunerii acesteia și răspunsul la cerere, se efectuează conform procedurilor existente în cadrul fiecărei autorități competente în parte, modificate și completate conform prezentei ordonanțe de urgență.(4) Responsabilitatea pentru soluționarea cererii revine fiecăreia dintre autoritățile competente implicate în procesul de acordare a licenței industriale unice, conform propriilor atribuții.(5) Întreaga comunicare între solicitantul sau titularul unei licențe industriale unice și autoritățile competente se desfășoară prin intermediul PCUEL, dacă este legată de un proces de acordare a licenței industriale unice inițiat prin PCUEL.(6) Solicitantul sau titularul licenței industriale unice are obligația de a informa prin intermediul PCUEL despre orice modificări ulterioare ce apar cu privire la datele de identificare și la obiectul de activitate, în termen de 15 zile de la data apariției modificării.(7) Transmiterea licenței industriale unice, precum și a răspunsului unei autorități competente către solicitantul sau titularul licenței industriale unice se efectuează prin intermediul PCUEL, ca document semnat cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat emis de o autoritate sau o instituție publică din România și marcat temporal în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Fiecare autoritate competentă este responsabilă de achiziționarea propriului certificat calificat cu ajutorul căruia se efectuează semnătura electronică calificată. (la 08-10-2024, Alineatul (7) , Articolul 22 , Capitolul VII a fost modificat de Alineatul (20) , Articolul 36 , Capitolul IX din LEGEA nr. 214 din 5 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 8 iulie 2024 )  +  Capitolul VIII Răspundere contravențională  +  Articolul 23Contravenții și sancțiuni(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei nerespectarea de către autoritățile competente a prevederilor art. 11, art. 12 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (4).(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite prin ordin al președintelui Oficiului.  +  Articolul 24(1) Actualizarea limitelor amenzilor contravenționale prevăzute la art. 23 alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea limitelor stabilite la art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(2) Contravențiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 25(1) În termen de 150 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile competente identificate potrivit anexei nr. 2 sunt obligate să își revizuiască și să propună intervenții legislative asupra actualelor prevederi privind procedura de acordare a licenței în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.(2) În termen de 150 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile competente identificate potrivit anexei nr. 2 realizează și comunică Oficiului o analiză prin care identifică care dintre actele prevăzute la art. 4 lit. g) nu fac obiectul procedurii aprobării tacite potrivit legislației în vigoare. Oficiul centralizează concluziile acestor analize și le prezintă în cadrul ședinței de Guvern.  +  Articolul 26(1) Prevederile art. 10 alin. (1) lit. a-c) și e-o) intră în vigoare la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Oficiului.(2) Prevederile art. 10 alin. (1) lit. d), art. 13, 16-18, 21 și 22 intră în vigoare la data intrării în funcțiune a PCUEL.(3) Actele administrative prevăzute la art. 4. lit. g) emise până la data intrării în funcțiune a PCUEL își produc efectele pe durata de valabilitate stabilită de autoritatea competentă. (4) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică acordului de mediu, avizului de mediu, avizului de gospodărire a apelor și autorizației de construire începând cu data de 1 ianuarie 2025.  +  Articolul 27Prevederile art. 23 și 24 intră în vigoare la 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Oficiului.  +  Articolul 28Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Oficiului, președintele Oficiului colaborează cu un grup consultativ format din persoane desemnate prin ordin de către conducătorii autorităților prevăzute în anexa nr. 3.  +  Articolul 29Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
    PRIM-MINISTRU
    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
    Sorin Mihai Grindeanu
    Ministrul antreprenoriatului și turismului,
    Constantin-Daniel Cadariu
    Președintele Consiliului Concurenței,
    Bogdan Marius Chirițoiu
    Șeful Cancelariei Prim-Ministrului,
    Mircea Abrudean
    Secretarul general al Guvernului,
    Marian Neacșu
    p. Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
    Constantin Saragea,
    secretar general
    p. Ministrul sănătății,
    Adriana Pistol,
    secretar de stat
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
    Cseke Attila-Zoltán
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Tánczos Barna
    Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
    Marcel-Ioan Boloș
    Ministrul economiei,
    Florin Marian Spătaru
    p. Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Mădălin-Cristian Vasilcoiu,
    secretar de stat
    Ministrul culturii,
    Lucian Romașcanu
    Ministrul afacerilor interne,
    Lucian Nicolae Bode
    p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Sorin Moise,
    secretar de stat
    p. Ministrul energiei,
    Constantin Ștefan,
    secretar de stat
    București, 19 octombrie 2022.Nr. 140.  +  Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
    CODURI CAEN
    aferente activității industriale
    n.c.a. : neclasificate altundeva
    DiviziuneGrupăClasăCAEN Rev.2
    SECȚIUNEA B - INDUSTRIA EXTRACTIVĂ
    05Extracția cărbunelui superior și inferior
    051Extracția cărbunelui superior (PCS ≥ 23865 kJ/kg)
    0510Extracția cărbunelui superior (PCS ≥ 23865 kJ/kg)
    052Extracția cărbunelui inferior (PCS < 23865 kJ/kg)
    0520Extracția cărbunelui inferior (PCS < 23865 kJ/kg)
    06Extracția petrolului brut și a gazelor naturale
    061Extracția petrolului brut
    0610Extracția petrolului brut
    062Extracția gazelor naturale
    0620Extracția gazelor naturale
    07Extracția minereurilor metalifere
    071Extracția minereurilor feroase
    0710Extracția minereurilor feroase
    072Extracția minereurilor metalifere neferoase
    0721Extracția minereurilor de uraniu și toriu
    0729Extracția altor minereuri metalifere neferoase
    08Alte activități extractive
    081Extracția pietrei, nisipului și argilei
    0811Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei
    0812Extracția pietrișului și nisipului; extracția argilei și caolinului
    089