ORDIN nr. 78 din 13 mai 2020privind aprobarea Contractului-cadru de distribuție a gazelor naturale și a Condițiilor generale de contractare pentru prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale
EMITENT
  • AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 22 mai 2020



    Având în vedere prevederile art. 179 alin. (2) lit. i) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) și ale art. 10 alin. (1) lit. a) și lit. o) pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:  +  Articolul 1(1) Se aprobă Contractul-cadru de distribuție a gazelor naturale, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) Se aprobă Condițiile generale de contractare pentru prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.  +  Articolul 2La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 183/2005 privind aprobarea Contractului-cadru de distribuție a gazelor naturale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008, cu modificările ulterioare, și Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 309/2005 privind aprobarea Condițiilor generale de contractare a serviciilor de distribuție a gazelor naturale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 august 2008, cu modificările ulterioare.  +  Articolul 3(1) În termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale transmit furnizorilor/clienților finali, spre semnare, contractele de distribuție a gazelor naturale emise în baza contractului-cadru aprobat prin prezentul ordin, care înlocuiesc contractele de distribuție a gazelor naturale încheiate în baza Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 183/2005 privind aprobarea Contractului-cadru de distribuție a gazelor naturale, republicată, cu modificările ulterioare, și a Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 309/2005 privind aprobarea Condițiilor generale de contractare a serviciilor de distribuție a gazelor naturale, republicată, cu modificările ulterioare.(2) Furnizorii/Clienții finali au obligația returnării contractelor de distribuție a gazelor naturale emise în baza contractului-cadru aprobat prin prezentul ordin, în termen de 15 zile calendaristice de la data transmiterii spre semnare de către operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale.  +  Articolul 4Operatorii sistemelor de distribuție și furnizorii sau clienții finali, după caz, au obligația să ducă la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea acestora.  +  Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 90 zile de la data publicării.
    Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
    Dumitru Chiriță
    București, 13 mai 2020.Nr. 78.  +  Anexa nr. 1
    CONTRACT-CADRU
    de distribuție a gazelor naturale nr. ...........
    anul .......... luna ............ ziua ..........
    Părțile contractante:Societatea ............................, cu sediul în ......................., adresa ........................., județul ..............., cod poștal ..................., e-mail ......................, telefon ..................., fax ................., cod fiscal .................., înregistrată la oficiul registrului comerțului cu nr. ......................, cod unic de înregistrare ................................, cod IBAN nr. ................ deschis la ...................., titular al licenței de distribuție a gazelor naturale nr. ........... din data de .................., reprezentată prin: .................................................... (numele, prenumele și funcția), denumită în cele ce urmează operator al sistemului de distribuție a gazelor naturale sau OSD,și........................................... (Se va completa cu datele de identificare ale utilizatorului sistemului de distribuție), titular al licenței de furnizare a gazelor naturale nr. .................. din data de ......................., sau client final, persoană fizică sau juridică, în calitate de beneficiar al serviciilor de distribuție a gazelor naturale, denumită în cele ce urmează utilizator al sistemului de distribuție a gazelor naturale sau UD,au convenit încheierea prezentului contract de distribuție a gazelor naturale, denumit în continuare CONTRACT.I. Terminologie și legislație aplicabilă  +  Articolul 1(1) Termenii utilizați în prezentul contract sunt definiți în Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, în Regulamentul privind accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 97/2018, cu modificările ulterioare, în Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 29/2016, cu modificările ulterioare, în Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările și completările ulterioare (Codul rețelei), și în anexa nr. 1 la Condițiile generale de contractare pentru prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale prevăzute în anexa nr. 2 laOrdinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 78/2020 (Condiții generale).(2) Prevederile prezentului contract sunt completate cu prevederile Codului civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.(3) Abrevierile utilizate în cadrul prezentului contract au semnificațiile prevăzute în Condițiile generale.II. Obiectul contractului  +  Articolul 2(1) Obiectul prezentului contract îl constituie prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, asigurate de UD pe perioada de valabilitate a prezentului contract.(2) Locul/Locurile de consum ale UD, pentru care OSD prestează serviciul de distribuție conform prezentului contract, precum și capacitatea rezervată pentru acestea sunt prevăzute în anexa nr. 1 la contract.(3) Abrogat. (la 24-12-2021, Alineatul (3) din Articolul 2 , Punctul II. , Anexa nr. 1 a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) (4) Programul de distribuție transmis de UD care cuprinde cantitățile de gaze naturale vehiculate prin SD, exprimate în unități de energie, este prevăzut în anexa nr. 1 la Contract.(5) Prin derogare de la prevederile art. 22 alin. (1), includerea, modificarea sau eliminarea unui loc de consum din prezentul contract se realizează de către OSD printr-o notificare electronică de confirmare, care trebuie să conțină codul locului de consum (CLC), denumirea clientului final, adresa locului de consum și categoria de consum în care este încadrat clientul în momentul preluării, data preluării, modificării sau eliminării locului de consum, fără a fi necesară încheierea de acte adiționale la contract. Notificarea electronică de confirmare se transmite de OSD către UD pe e-mail, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării de includere/modificare/ eliminare a unui loc de consum în contractul de distribuție. Pentru solicitările de schimbare a furnizorului, notificarea electronică de confirmare se transmite de OSD către UD în termenul prevăzut de procedura specifică aprobată de ANRE. (la 24-12-2021, Articolul 2 din Punctul II. , Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) (6) OSD are obligația să actualizeze în baza proprie de date lista locurilor de consum conform informațiilor confirmate prin notificarea prevăzută la alin. (5), astfel încât la data intrării în vigoare a contractului de furnizare a gazelor naturale informațiile aferente acelui loc de consum să fie actualizate. (la 24-12-2021, Articolul 2 din Punctul II. , Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) (7) OSD are obligația de a asigura conformitatea informațiilor cu cele confirmate prin notificarea prevăzută la alin. (5), până la data transmiterii datelor pentru decontarea consumului de gaze naturale, în cazul în care furnizorul semnalează eventualele neconcordanțe, în urma verificării de către acesta a informațiilor aferente contractului de furnizare a gazelor naturale introduse în baza de date de către OSD ca urmare a solicitărilor primite de la UD de includere/modificare/eliminare a unui loc de consum în contract. (la 24-12-2021, Articolul 2 din Punctul II. , Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) (8) În cazul locurilor de consum alimentate prin intermediul SD conectat la conductele de alimentare din amonte, includerea acestora în prezentul contract se face sub condiția transmiterii unei declarații pe propria răspundere a UD privind existența unui contract de achiziție a gazelor naturale necesare acoperirii consumului respectivului loc de consum. (la 24-12-2021, Articolul 2 din Punctul II. , Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) III. Durata contractului  +  Articolul 3(1) Prezentul contract se încheie pentru perioada .............................................(2) Prestarea efectivă a serviciului de distribuție pentru UD se realizează începând cu data de la care contractul de furnizare a gazelor naturale produce efecte și până la data încetării acestuia.(3) Prezentul contract poate fi prelungit prin act adițional.IV. Condițiile pentru prestarea serviciului de distribuție  +  Articolul 4OSD are obligația să pună la dispoziția UD, cu titlu gratuit, Condițiile generale, înainte de semnarea contractului, să le afișeze la sediile și/sau la alte locații ale acestuia și să le publice pe pagina proprie de internet.  +  Articolul 5(1) Parametrii calitativi ai gazelor naturale distribuite conform prezentului contract se determină în conformitate cu reglementările în vigoare. Buletinele de analiză cromatografică vor preciza în mod expres puterea calorifică superioară, exprimată în kWh/mc, și vor fi puse la dispoziția părților, în conformitate cu reglementările în vigoare.(2) OSD va pune la dispoziția UD, la cererea acestuia, puterea calorifică superioară și modul de calcul/determinare al acesteia, efectuat în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru gazele naturale distribuite.  +  Articolul 6(1) OSD asigură măsurarea gazelor naturale aferente locului/locurilor de consum precizate în anexa nr. 1 la Contract, în conformitate cu reglementările în vigoare.(2) Citirea echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare se face de către OSD:a) în perioada de citire și cu periodicitatea de citire prevăzută în reglementările în vigoare;b) la începutul și la sfârșitul perioadei de valabilitate a contractului de furnizare a gazelor naturale, cu respectarea reglementărilor în vigoare.(2^1) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în procesul de schimbare a furnizorului, OSD nu are obligația citirii indexului echipamentului de măsurare utilizat la decontare în situația în care clientul final transmite indexul autocitit. (la 24-12-2021, Alineatul (2) din Articolul 6 , Punctul IV. , Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) (la 24-12-2021, Alineatul (2) din Articolul 6 , Punctul IV. , Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) (3) Periodicitatea citirii echipamentelor de măsurare/ mijloacelor de măsurare pentru locul/locurile de consum prevăzute în anexa nr. 1 la Contract este următoarea: ..........................................(4) OSD transmite UD, pe e-mail sau prin intermediul platformei proprii, pentru fiecare loc de consum prevăzut în anexa nr. 1 la Contract, cantitatea de gaze naturale determinată conform prevederilor alin. (1) și (2), în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data citirii echipamentelor de măsurare/ mijloacelor de măsurare, în formatul prevăzut în anexa nr. 3 la Contract, prelucrabil de tip Excel, XML sau CSV. (la 24-12-2021, Alineatul (4) din Articolul 6 , Punctul IV. , Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) (5) OSD asigură accesul UD, conform reglementărilor în vigoare, la informațiile privind locurile de consum prevăzute în anexa nr. 1 la Contract, conținute în baza de date realizată și administrată de OSD.V. Modalități și condiții de facturare și plată  +  Articolul 7(1) UD va plăti OSD contravaloarea serviciilor de distribuție prestate, calculată prin înmulțirea cantităților distribuite, determinate conform alin. (2), cu tarifele de distribuție aprobate de ANRE și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, prevăzute în anexa nr. 2 la Contract.(2) Cantitatea de gaze naturale distribuită, exprimată în unități de energie, se determină prin înmulțirea cantității de gaze naturale vehiculate de către OSD la locurile de consum ale clienților finali, determinate prin citire/autocitire/estimare, cu puterea calorifică superioară, în conformitate cu reglementările ANRE.(3) Calculul contravalorii serviciilor de distribuție lunare se face de OSD prin aplicarea tarifului de distribuție corespunzător fiecărui loc de consum al UD prevăzut în anexa nr. 1 la Contract, corespunzător încadrării acestuia.  +  Articolul 8(1) Facturarea contravalorii serviciilor de distribuție a gazelor naturale se realizează pentru fiecare lună calendaristică, în baza cantităților de gaze naturale determinate conform prevederilor art. 7 alin. (2).(2) OSD transmite UD, până la data de 15 a lunii următoare, factura reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale pentru luna calendaristică anterioară.(3) În condițiile în care cantitățile de gaze naturale au fost estimate, regularizarea acestora se realizează în prima factură emisă după momentul citirii echipamentului de măsurare de către OSD, cu respectarea reglementărilor în vigoare.(4) Modalitatea de transmitere a facturii, modalitatea de plată, instrumentele de plată, precum și desemnarea băncilor agreate pentru derularea operațiunilor bancare sunt stabilite de comun acord de către părți, cu respectarea legislației în vigoare.(5) Plata contravalorii serviciilor de distribuție a gazelor naturale se efectuează în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii de către OSD. În cazul în care scadența este zi nelucrătoare, termenul se socotește împlinit în următoarea zi lucrătoare.(6) Plata facturii se efectuează în lei, în contul OSD înscris pe factură. Obligația de plată este considerată îndeplinită la data intrării sumelor respective totale în contul OSD.(7) UD are dreptul să conteste integral sau parțial suma facturată de către OSD, în scris, cu precizarea clară a sumelor contestate și a motivelor contestării, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii facturii. UD are obligația de a plăti suma rămasă necontestată până la data scadenței.(8) În situația prevăzută la alin. (7), OSD are obligația să analizeze sumele contestate și să transmită UD, în scris, un răspuns conținând rezultatele analizei, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii contestației.  +  Articolul 9În cazul modificării încadrării locurilor de consum ale clienților finali, în conformitate cu prevederile pct. 2 din Condițiile generale, OSD va proceda la facturarea către UD a serviciilor de distribuție prestate, începând cu data modificării încadrării, la tarifele de distribuție aprobate de ANRE, corespunzătoare categoriilor în care clienții finali au fost reîncadrați. (la 24-12-2021, Articolul 9 din Punctul V. , Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) VI. Garanții  +  Articolul 10(1) În vederea garantării obligațiilor de plată pentru serviciile de distribuție prestate asumate prin prezentul Contract, părțile pot stabili de comun acord unul sau mai multe instrumente de garantare a obligațiilor proprii, în conformitate cu prevederile legale. (la 20-07-2020, Alineatul (1) din Articolul 10 , Punctul VI. , Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul IV din ORDINUL nr. 145 din 17 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 20 iulie 2020 ) (2) Părțile pot conveni efectuarea plății în avans, situație în care nu se mai constituie garanția prevăzută la alin. (1).(3) În situația prevăzută la alin. (2), OSD emite și transmite UD, cu minimum 5 zile calendaristice anterior datei de începere a fiecărei luni de prestare a serviciilor, o factură de plată în avans, a cărei valoare este egală cu valoarea serviciului de distribuție estimată pentru toate locurile de consum conform Programului de distribuție pentru luna în care se prestează serviciul de distribuție.(4) Plata în avans/Factura în avans se compensează cu contravaloarea facturii de regularizare a lunii pentru care s-a efectuat plata.(5) În situația în care plata în avans respectivă nu acoperă valoarea facturii de regularizare a lunii respective, diferența este plătită de către UD la data scadentă a facturii.  +  Articolul 11(1) UD constituie o garanție financiară în favoarea OSD dacă, într-un interval de timp de cel mult 12 luni consecutive, s-a aflat de două ori în situația de neplată a facturilor în termenul de 15 zile de la data scadenței acestora. Fac excepție sumele contestate în instanță pentru care nu a fost încă pronunțată decizia definitivă.(1^1) UD are obligația de a constitui garanția prevăzută la alin. (1) în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării din partea OSD. (la 25-09-2023, Articolul 11, Punctul VI., Anexa nr. 1 a fost completat de Punctul 1., Articolul II din ORDINUL nr. 86 din 20 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 25 septembrie 2023 ) (2) Nivelul garanției financiare prevăzute la alin. (1) reprezintă contravaloarea serviciilor de distribuție prestate în 2 (două) luni cu cele mai mari cantități distribuite. Garanția financiară își încetează valabilitatea în a 60-a zi calendaristică de la data încetării contractului de distribuție.(3) Abrogat. (la 20-07-2020, Alineatul (3) din Articolul 11 , Punctul VI. , Anexa nr. 1 a fost abrogat de Punctul 2, Articolul IV din ORDINUL nr. 145 din 17 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 20 iulie 2020 ) (4) Abrogat. (la 20-07-2020, Alineatul (4) din Articolul 11 , Punctul VI. , Anexa nr. 1 a fost abrogat de Punctul 2, Articolul IV din ORDINUL nr. 145 din 17 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 20 iulie 2020 ) (5) Abrogat. (la 20-07-2020, Alineatul (5) din Articolul 11 , Punctul VI. , Anexa nr. 1 a fost abrogat de Punctul 2, Articolul IV din ORDINUL nr. 145 din 17 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 20 iulie 2020 ) (6) Abrogat. (la 20-07-2020, Alineatul (6) din Articolul 11 , Punctul VI. , Anexa nr. 1 a fost abrogat de Punctul 2, Articolul IV din ORDINUL nr. 145 din 17 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 20 iulie 2020 )  +  Articolul 11^1Abrogat. (la 25-09-2023, Articolul 11^1, Punctul VI., Anexa nr. 1 a fost abrogat de Punctul 2., Articolul II din ORDINUL nr. 86 din 20 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 25 septembrie 2023 )  +  Articolul 11^2(1) Garanția financiară prevăzută la art. 11 alin. (1) poate fi constituită sub formă de:a) scrisoare de garanție bancară emisă de o bancă agreată de OSD; și/saub) cont garantat (depozit colateral); și/sauc) cont escrow; și/saud) numerar într-un cont specific al OSD.(2) OSD poate executa garanția prevăzută la art. 11 alin. (1) în situația în care UD nu își îndeplinește integral sau parțial obligațiile contractuale sau le îndeplinește cu întârziere.(3) Cu cel puțin 5 zile calendaristice anterior executării garanției, OSD are obligația de a notifica în scris UD, precizând obligațiile care nu au fost respectate.(4) În situația executării parțiale sau totale a garanției financiare, UD are obligația de a reconstitui această garanție în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2), în termen de maximum 5 zile lucrătoare. (la 25-09-2023, Articolul 11^2, Punctul VI., Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 3., Articolul II din ORDINUL nr. 86 din 20 septembrie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 25 septembrie 2023 ) VII. Răspunderea contractuală  +  Articolul 12(1) Neachitarea facturilor reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuție, în termenul prevăzut la art. 8 alin. (5), precum și a facturilor aferente diferenței rezultate din aplicarea prevederilor Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite aprobate de ANRE dă dreptul OSD la: (la 24-12-2021, Partea introductivă a alineatului (1) din Articolul 12 , Punctul VII. , Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plății, sau până la executarea garanțiilor prevăzute în contract, în cazul neîndeplinirii obligației de plată în termen de 15 zile calendaristice de la data scadenței, după caz; (la 20-07-2020, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 12 , Punctul VII. , Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 4, Articolul IV din ORDINUL nr. 145 din 17 iulie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 20 iulie 2020 ) b) limitarea prestării serviciilor de distribuție a gazelor naturale, atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, sau întreruperea prestării serviciilor de distribuție începând cu a 30-a zi calendaristică de la data emiterii facturii, cu un preaviz de minimum 3 zile calendaristice;c) întreruperea prestării serviciilor de distribuție a gazelor naturale, în cazul în care s-a procedat la limitarea prestării serviciilor de distribuție conform prevederilor lit. b), începând cu a 35-a zi calendaristică de la data emiterii facturii, cu preaviz de minimum 3 zile calendaristice;d) rezilierea prezentului contract printr-o notificare trimisă de OSD, în cazul neachitării debitelor restante, începând cu a 45-a zi calendaristică de la data emiterii facturii.(2) UD este îndreptățit să solicite și să primească:a) o cotă a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate a facturilor rezultate din aplicarea prevederilor Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite aprobată de ANRE, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acestora, inclusiv ziua plății;b) o sumă egală cu 0,5% din contravaloarea gazelor naturale predate la ieșirea din sistemul de distribuție și care se află, potrivit buletinelor de analiză eliberate de un laborator autorizat, conform prevederilor legale în vigoare, în condiții de calitate sub cele prevăzute de legislația în vigoare, determinată prin înmulțirea cantității de gaze naturale exprimată în MWh, din perioada de neasigurare a calității, cu prețul mediu ponderat al gazelor naturale determinat în conformitate cu prevederile Codului rețelei, din perioada respectivă.(3) Pentru obligațiile contractuale neîndeplinite, altele decât obligațiile de plată ale părților prevăzute la alin. (1) și (2), partea în culpă va plăti celeilalte părți daune-interese, conform reglementărilor în vigoare.(4) OSD este îndreptățit să solicite și să primească o sumă egală cu 0,5% din contravaloarea gazelor naturale asigurate de UD la intrarea în sistemul de distribuție și care, potrivit buletinelor de analiză eliberate de un laborator autorizat, se află în condiții de calitate sub cele prevăzute de legislația în vigoare, determinată prin înmulțirea cantității de gaze naturale, exprimată în MWh, din perioada de neasigurare a calității, cu prețul mediu ponderat al gazelor naturale determinat în conformitate cu prevederile Codului rețelei, din perioada respectivă.  +  Articolul 13În condițiile permiterii accesului la locul/locurile de consum al/ale UD sau al/ale clienților finali ai UD, OSD este obligat, în termen de maximum 24 de ore, să asigure reluarea prestării serviciului de distribuție a gazelor naturale în condiții de siguranță, în situația în care UD își achită obligațiile de plată scadente, inclusiv tariful aferent reluării alimentării cu gaze naturale, cu excepția situației prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. d) și a locurilor de consum deconectate din motive tehnice, în cazul în care nu este eliminată cauza deconectării.  +  Articolul 14(1) În cazul furtului de gaze naturale, definit în conformitate cu prevederile art. 228 din Codul penal aprobat prin Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, constatat de organele competente la un loc de consum prevăzut în anexa nr. 1 la Contract, UD va datora OSD daune-interese, conform prejudiciului cauzat, în condițiile legii.(2) Nivelul daunelor-interese prevăzute la alin. (1) nu va putea fi inferior unei valori egale cu echivalentul contravalorii cantității de gaze naturale, exprimată în MWh, calculată la debitul maxim instalat, pentru 24 de ore, pe o perioadă de 3 luni.(3) Prețul gazelor naturale luat în calcul pentru determinarea nivelului daunelor-interese prevăzute la alin. (2) este prețul mediu ponderat al gazelor naturale determinat în conformitate cu prevederile Codului rețelei, la data constatării furtului prevăzut la alin. (1), la care se adaugă plata tarifului de distribuție corespunzător încadrării respectivului loc de consum.VIII. Modificarea circumstanțelor legale  +  Articolul 15(1) În sensul prezentului contract, „modificare de circumstanțe legale“ reprezintă cazul în care, pe parcursul derulării prezentului contract, intră în vigoare unul sau mai multe acte normative care, în raport cu obiectul de reglementare, justifică modificarea și/sau completarea de drept a contractului, în vederea asigurării conformării acestuia la dispozițiile normative intervenite.(2) În cazul în care modificarea de circumstanțe privește modificarea tarifelor de distribuție a gazelor naturale, contractul va fi modificat de drept, de la data intrării în vigoare a actului normativ prin care acestea sunt modificate.IX. Încetarea contractului  +  Articolul 16Prezentul contract încetează în oricare dintre următoarele situații:a) la încetarea perioadei de valabilitate a contractului, prevăzută la art. 3;b) prin acordul părților;c) la cererea UD, prin denunțare unilaterală, în baza unei notificări prealabile adresate celeilalte părți cu cel puțin 10 zile calendaristice înainte de momentul în care denunțarea devine efectivă. Denunțarea devine efectivă sub condiția achitării tuturor obligațiilor de plată;d) la retragerea, suspendarea sau expirarea licenței uneia dintre părți, data retragerii/suspendării/expirării licenței fiind considerată data de la care prezentul contract încetează să își producă efectele;e) în caz de forță majoră;f) în orice alte situații prevăzute de lege.  +  Articolul 17Încetarea prezentului contract nu are niciun efect asupra obligațiilor contractuale născute în mod valabil din executarea prezentului contract, indiferent de momentul scadenței acestora. (la 24-12-2021, Articolul 17 din Punctul IX. , Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 )  +  Articolul 18Prezentul contract se consideră reziliat de plin drept în situația declanșării procedurii falimentului uneia dintre părți.X. Legislația aplicabilă și soluționarea litigiilor  +  Articolul 19Prevederile prezentului contract se supun legislației române în vigoare și se interpretează în conformitate cu aceasta.  +  Articolul 20(1) Pentru neîndeplinirea, în totalitate sau în parte, a obligațiilor prevăzute în prezentul contract, părțile răspund conform legii și prevederilor contractuale.(2) Părțile convin ca toate neînțelegerile privind valabilitatea, interpretarea, executarea și încetarea contractului să fie soluționate pe cale amiabilă. În cazul în care nu se reușește soluționarea pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente.XI. Alte clauze  +  Articolul 21Părțile se obligă una față de cealaltă să obțină și să păstreze, pe toată durata contractului, toate aprobările necesare fiecăreia pentru exercitarea obligațiilor cuprinse în acest contract, conformându-se în același timp tuturor cerințelor legale.  +  Articolul 22(1) Clauzele cuprinse în prezentul contract pot fi modificate și/sau completate prin acte adiționale, cu acordul părților, sub condiția ca acestea să nu contravină prevederilor contractului-cadru, precum și altor reglementări în vigoare.(2) În situația modificării/completării contractului-cadru, a modificării tarifelor de distribuție reglementate și a nivelului dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, precum și în cazul reîncadrării locurilor de consum ale clienților finali în raport cu categoriile de clienți, OSD notifică UD prin transmiterea acestor modificări/ completări odată cu factura, cu respectarea termenelor de notificare impuse de prevederile legale.  +  Articolul 23Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul contract. (la 24-12-2021, Articolul 23 din Punctul XI. , Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) Prezentul contract a fost întocmit astăzi, ..........., în două exemplare având aceeași valoare juridică, câte unul pentru fiecare parte.  +  Anexa nr. 1la Contractul-cadru
    TABEL CENTRALIZATOR
    al locurilor de consum și programul de distribuție a gazelor naturale
     + 
    Nr. curentCodul locului de consum (CLC)Denumirea clientului finalAdresa locului de consumCategoria de consum Capacitatea rezervatăPresiunea minimăPresiunea maximăPresiunea minimă tehnologicăProgramul de distribuție în perioada ......................Total
    Luna 1Luna 2Luna 3Luna 4Luna 5Luna 6Luna 7Luna 8Luna 9Luna 10Luna 11Luna 12
    MWh/hbarbarBarMWhMWhMWhMWhMWhMWhMWhMWhMWhMWhMWhMWhMWh
    (la 24-12-2021, Tabelul centralizator din Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 )
     +  Anexa nr. 2la Contractul-cadru
    TARIFELE
    pentru prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale
    Categoria de cliențiConsumul minim anual MWhConsumul maxim anual MWhTarifele de distribuție lei/MWh
     +  Anexa nr. 3la Contractul-cadru
    FORMAT-CADRU
    al datelor transmise de OSD furnizorului aferente consumului de gaze naturale al clienților finali
    Utilizatorul sistemului de distribuțieDenumirea clientului finalJudețulLocalitateaTipul categorieiCLC (codul locului de consum)Seria echipamentului de măsurareIndexul vechiIndexul nouM^3PCS (KWh/M^3)MWh (cu 6 zecimale)Dată început citireDată sfârșit citirePerioada de transmitere a autocitirii viitoareDenumire tip modalitate de determinare (citire/ autocitire)
    (la 24-12-2021, Anexa nr. 1 a fost completată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 )
     +  Anexa nr. 2
    CONDIȚII GENERALE
    de contractare pentru prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale
    1. Dispoziții generale1.1. Prezentele condiții generale completează prevederile Contractului de distribuție a gazelor naturale încheiat între OSD și UD și sunt aplicabile locurilor de consum prevăzute în anexa nr. 1 la contractul-cadru de distribuție a gazelor naturale.1.2. Distribuția gazelor naturale se realizează de la punctele de predare/preluare comercială de la intrarea în sistemul de distribuție a gazelor naturale până la locul/locurile de consum al/ale UD, în condițiile stipulate în contractul de distribuție a gazelor naturale.1.3. Cantitatea de gaze naturale, exprimată în unități de energie, va fi asigurată de către UD în punctele de predare/ preluare comercială de la intrarea în sistemul de distribuție a gazelor naturale, în condiții de calitate corespunzătoare reglementărilor în vigoare, urmând să fie distribuită în aceleași condiții la locul/locurile de consum stipulat/stipulate în contract.1.4. În cazul în care se constată o eroare de măsurare a gazelor naturale sau neînregistrarea acesteia, OSD recalculează cantitatea de gaze naturale distribuită la locul/ locurile respectiv/respective de consum, conform reglementărilor în vigoare.1.5. În situația prevăzută la pct. 1.4, contravaloarea serviciilor de distribuție aferentă diferenței dintre cantitatea de gaze naturale recalculată și cantitatea de gaze naturale decontată, stabilită de către OSD conform reglementărilor în vigoare, se regularizează în factura/facturile lunilor următoare.1.6. Măsurarea cantității de gaze naturale distribuite poate fi contestată de către părți, în mod justificat, pe baza verificării echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare.1.7. Definirea și abrevierea unor termeni utilizați în prezentele condiții generale se fac în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrală din prezentele condiții generale.2. Modalitatea de încadrare a locurilor de consum ale clienților finali în raport cu categoriile de clienți2.1. Până la data de 30 iunie 2022, fiecare loc de consum al clientului final prevăzut în anexa nr. 1 la contractul-cadru de distribuție a gazelor naturale este încadrat de OSD la care este racordat respectivul loc de consum în una dintre categoriile de clienți prevăzute în Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, aprobată prin ordin al președintelui ANRE, pentru o perioadă determinată de 365 de zile calendaristice, în intervalul 1 ianuarie-31 decembrie, în funcție de: (la 24-12-2021, Partea introductivă a Punctului 2.1. din Punctul 2. , Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 1, Articolul II din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) a) istoricul de consum înregistrat pentru respectivul loc de consum în anul calendaristic precedent;b) consumul prezumat pentru aparatele de utilizare ale clientului final, în limita debitului maxim instalat aferent locului de consum și programului de distribuție pentru respectivul loc de consum, în cazul în care nu există istoric de consum.2.1^1. Începând cu data de 1 iulie 2022, fiecare loc de consum al clientului final prevăzut în anexa nr. 1 la contractulcadru de distribuție a gazelor naturale este încadrat de OSD la care este racordat respectivul loc de consum în una dintre categoriile de clienți prevăzute în Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, aprobată prin ordin al președintelui ANRE, pentru o perioadă determinată de 365 de zile calendaristice, în intervalul 1 iulie a anului anterior - 30 iunie a anului curent, în funcție de:a) istoricul de consum înregistrat pentru respectivul loc de consum în perioada 1 iulie a anului anterior - 30 iunie a anului curent;b) consumul prezumat pentru aparatele de utilizare ale clientului final, în limita debitului maxim instalat aferent locului de consum și programului de distribuție pentru respectivul loc de consum, în cazul în care nu există istoric de consum. (la 24-12-2021, Punctul 2. din Anexa nr. 2 a fost completat de Punctul 2, Articolul II din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) 2.2. Prin derogare de la prevederile pct. 2.1, în cazul în care locul de consum al clientului final trebuie încadrat într-o categorie pentru care OSD nu are aprobat un tarif reglementat, acesta se încadrează în categoria cu cel mai favorabil tarif reglementat dintre cele practicate de OSD pentru SD la care este racordat locul de consum al clientului respectiv, până la data intrării în vigoare a tarifului de distribuție aprobat prin ordin al președintelui ANRE pentru categoria respectivă.2.3. Până la data de 30 iunie 2022, încadrarea locului de consum al clientului final este modificată de OSD, pe parcursul derulării contractului de distribuție a gazelor naturale, astfel: (la 24-12-2021, Partea introductivă a Punctului 2.3. din Punctul 2. , Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 3, Articolul II din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) a) începând cu luna următoare momentului în care s-a înregistrat depășirea, pe baza citirii de către OSD a indexului echipamentului de măsurare, în cazul în care, în cadrul intervalului 1 ianuarie - 31 decembrie, consumul înregistrat la locul de consum depășește pragul superior de consum al categoriei în care acesta este încadrat;b) începând cu data de 1 ianuarie, respectiv începând cu prima zi imediat următoare citirii de operator a indexului echipamentului de măsurare pentru o perioadă de 365 de zile calendaristice, în cazul în care, la sfârșitul intervalului 1 ianuarie - 31 decembrie, consumul înregistrat la locul de consum este mai mic decât pragul inferior de consum al categoriei în care acesta este încadrat.2.3^1. Începând cu data de 1 iulie 2022, încadrarea locului de consum al clientului final este modificată de OSD, pe parcursul derulării contractului de distribuție a gazelor naturale, astfel:a) începând cu luna următoare momentului în care s-a înregistrat depășirea, pe baza citirii de către OSD a indexului echipamentului de măsurare, în cazul în care, în cadrul intervalului 1 iulie a anului anterior - 30 iunie a anului curent, consumul înregistrat la locul de consum depășește cantitatea maximă a categoriei în care acesta este încadrat;b) începând cu data de 1 iulie, respectiv începând cu prima zi imediat următoare citirii de operator a indexului echipamentului de măsurare pentru o perioadă de 365 de zile calendaristice, în cazul în care, la sfârșitul intervalului 1 iulie a anului anterior - 30 iunie a anului curent, consumul înregistrat la locul de consum este mai mic decât cantitatea minimă a categoriei în care acesta este încadrat. (la 24-12-2021, Punctul 2. din Anexa nr. 2 a fost completat de Punctul 4, Articolul II din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) 2.4. Prin derogare de la prevederile pct. 2.3 lit. a), în cazul locului de consum al clientului final care ar trebui reîncadrat într-o categorie pentru care OSD nu are aprobat un tarif reglementat, OSD modifică încadrarea începând cu data intrării în vigoare a tariful de distribuție aprobat de ANRE pentru categoria respectivă.2.5. În situația prevăzută la pct. 2.4 OSD are obligația să solicite ANRE aprobarea tarifului de distribuție reglementat pentru această categorie de clienți la prima solicitare de ajustare a venitului reglementat, a venitului reglementat corectat și calculul tarifelor de distribuție.2.6. Până la data de 30 iunie 2022, în situația în care în cursul unui an calendaristic se stabilesc noi categorii de clienți, în funcție de consumul anual de gaze naturale, reîncadrarea locurilor de consum în noile categorii se realizează pe baza consumului realizat în anul în curs, până la data încadrării în noile categorii de consum. (la 24-12-2021, Punctul 2.6. din Punctul 2. , Anexa nr. 2 a fost modificat de Punctul 5, Articolul II din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) 2.6^1. Începând cu data de 1 iulie 2022, în situația în care în cursul unui an calendaristic se stabilesc noi categorii de clienți, în funcție de consumul anual de gaze naturale, reîncadrarea locurilor de consum în noile categorii se realizează pe baza consumului realizat în intervalul 1 iulie a anului anterior - 30 iunie a anului în curs, până la data încadrării în noile categorii de consum. (la 24-12-2021, Punctul 2. din Anexa nr. 2 a fost completat de Punctul 6, Articolul II din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) 2.7. La introducerea în contract a unui loc de consum nou, ca urmare a schimbării furnizorului, încadrarea acestuia nu se modifică.3. Drepturile OSDOSD are următoarele drepturi:3.1. să încaseze contravaloarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale prestate și contravaloarea aferentă activităților conexe desfășurate de OSD la solicitarea UD, precum și a majorărilor de întârziere;3.2. să încaseze contravaloarea facturilor aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, în conformitate cu prevederile Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin ordin al președintelui ANRE, și, după caz, majorările de întârziere aferente;3.3. să limiteze prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, în următoarele cazuri:a) neachitarea de către UD, la termenele și în condițiile stipulate prin contract, a facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, a facturilor aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, a majorărilor de întârziere aferente sau a altor obligații de plată prevăzute de reglementările în vigoare; (la 24-12-2021, Litera a) din Punctul 3.3. , Punctul 3. , Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 7, Articolul II din ORDINUL nr. 139 din 22 decembrie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1227 din 24 decembrie 2021 ) b) din dispoziția operatorului de transport și de sistem, în conformitate cu reglementările în vigoare.Nivelul presiunii și al cantităților de gaze naturale până la care poate fi realizată limitarea va fi adus la cunoștința UD, în baza unui preaviz transmis acestuia cu minimum 3 zile calendaristice înainte de luarea măsurii limitării; în acest caz, nivelul presiunii nu va fi mai mic decât cel al presiunii minime tehnologice stipulat în contractul de distribuție a gazelor naturale;c) în alte cazuri prevăzute în legislația în vigoare;