PROCEDURĂ din 3 decembrie 2018de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice și private^9
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1043 din 10 decembrie 2018



    Notă
    Conținută de Legea nr. 292 din 3 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1043 din 10 decembrie 2018.
    Notă
    ^9 La elaborarea prezentei proceduri a fost utilizată comunicarea Comisiei Europene din iulie 2016.
     +  Capitolul I Prevederi generale  +  Secţiunea 1 Cadrul legal și domeniul de aplicare  +  Articolul 1(1) Prezenta procedură stabilește etapele necesare parcurgerii evaluării impactului asupra mediului pentru proiectele publice și private.(2) Procedura prevăzută la alin. (1) integrează, după caz:a) cerințele specifice procedurii de evaluare adecvată a efectelor potențiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;b) cerințele specifice procedurii de emitere a avizului de gospodărire a apelor, care include evaluarea impactului asupra corpurilor de apă.(3) Procedura prevăzută la alin. (1) face parte integrantă din procedura de emitere a aprobării de dezvoltare a oricărui proiect public și privat.(4) Etapele prevăzute la alin. (1) se aplică proiectelor, după parcurgerea evaluării inițiale a proiectului, astfel cum este prevăzut la art. 8 din prezenta lege.(5) Etapele necesare parcurgerii procedurii de evaluare a impactului asupra mediului integrează etapele procedurii de evaluare adecvată a efectelor potențiale ale proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar și se corelează cu etapele din procedura de emitere a avizului de gospodărire a apelor, în vederea obținerii aprobării de dezvoltare pentru orice proiect public și privat.  +  Articolul 2(1) Procedura de evaluare a impactului asupra mediului, care include și procedura de evaluare adecvată, este condusă de autoritățile competente pentru protecția mediului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cu competențele stabilite prin prezenta lege.(2) Procedura de emitere a avizului de gospodărire a apelor este condusă de autoritățile competente de gospodărire a apelor, în conformitate cu legislația specifică în vigoare.(3) Responsabilitatea coordonării procedurilor prevăzute la alin. (1) și (2) revine autorităților competente pentru protecția mediului.(4) Evaluarea impactului asupra mediului stabilește cadrul unei abordări integrate prin informarea și consultarea tuturor autorităților cu responsabilități în domeniul protecției mediului și participarea acestora în cadrul unei comisii de analiză tehnică (CAT) organizate la nivelul județului unde se află amplasamentul proiectului sau, după caz, la nivel central pentru proiectele aflate în competența autorității publice centrale pentru protecția mediului.(5) Comisia de analiză tehnică este formată din reprezentanți ai autorităților publice centrale și/sau locale, conform art. 6 alin. (4) din prezenta lege.(6) Pentru proiectele care ar putea afecta o arie naturală protejată, comisia de analiză tehnică include și administratorul/custodele acesteia sau, după caz, autoritatea responsabilă cu administrarea ariilor naturale protejate neatribuite în administrare/custodie, căreia titularul proiectului îi înaintează documentația necesară în vederea emiterii avizului.(7) În funcție de specificul proiectului, comisia de analiză tehnică poate include reprezentanți ai autorităților publice de reglementare sau control/instituții publice/foruri naționale de știință și cultură/institute de cercetare, proiectare sau consultanță, precum: Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Institutul Geologic al României, Agenția Nucleară pentru Deșeuri Radioactive, Academia Română, Institutul de Economie Națională, Sucursala de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare (CITON), precum și alte instituții, după caz.(8) Autoritățile publice participante în cadrul comisiei de analiză tehnică pot propune participarea în cadrul ședințelor, cu rol consultativ, a unor specialiști, cercetători și/sau cadre didactice universitare cu activitate recunoscută în domeniul respectiv, în vederea asigurării asistenței tehnice, științifice sau juridice suplimentare necesare.(9) Pentru proiectele aflate în competența Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, reprezentanții acesteia participă la ședințele comisiei de analiză tehnică stabilite la nivelul județului/județelor pe raza căruia/cărora este amplasat perimetrul proiectului.(10) Pentru proiectele aflate în competența Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, reprezentanții acesteia participă la ședințele comisiei de analiză tehnică stabilite la nivelul județului/județelor pe raza căruia/cărora este amplasat perimetrul proiectului.  +  Articolul 3Definițiile unor termeni specifici utilizați în prezenta procedură sunt cele prevăzute în prezenta lege, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și în legislația națională specifică.  +  Articolul 4(1) Tarifele pentru derularea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului sunt stabilite prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.(2) Tarifele se achită în avans, pe etape de procedură, prin virament sau la sediul autorității pentru protecția mediului care are responsabilități în aplicarea procedurii conform competențelor stabilite prin prezenta procedură.(3) În situațiile prevăzute la art. 7 din prezenta procedură, tarifele se încasează de către autoritatea competentă pentru protecția mediului care derulează etapa de procedură.  +  Articolul 5(1) Pentru proiectele prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la prezenta lege, pentru cele care intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru cele care intră sub incidența art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, procedura de evaluare a impactului asupra mediului nu poate fi inițiată și efectuată după ce lucrările de investiție au fost demarate sau proiectele au fost realizate.(2) Orice proiect care nu are o legătură directă ori nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte proiecte, este supus unei evaluări adecvate a efectelor potențiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, avându-se în vedere obiectivele de conservare a acesteia.(3) Proiectele care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele și care pot conduce la neîndeplinirea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane, definite de legislația specifică în vigoare, sunt supuse evaluării impactului asupra corpurilor de apă.(4) În situația în care o investiție se amplasează pe terenuri aflate în raza teritorială a mai multor unități administrativ-teritoriale învecinate, evaluarea impactului asupra mediului se realizează pentru întreaga investiție.(5) La punerea în funcțiune a investițiilor aferente activităților pentru care este necesară emiterea autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu, conform legislației în vigoare, și pe care autoritatea competentă pentru protecția mediului le-a reglementat în faza de proiect conform prezentei metodologii, titularii sunt obligați să depună solicitarea și să obțină această autorizație.  +  Secţiunea a 2-a Competențe pentru parcurgerea etapelor evaluării impactului asupra mediului  +  Articolul 6(1) Autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului organizate la nivel județean și la nivelul municipiului București sunt responsabile pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și pentru emiterea acordului de mediu pentru toate proiectele care fac obiectul prezentei proceduri și ale căror amplasamente se situează pe teritoriul județului respectiv.(2) Agenția Națională pentru Protecția Mediului este responsabilă pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și pentru emiterea acordului de mediu pentru toate proiectele care fac obiectul prezentei procedurii al căror amplasament se întinde pe două sau mai multe județe.(3) Pentru proiectele propuse a se realiza în perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, autoritatea responsabilă pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și pentru emiterea acordului de mediu este Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării“.(4) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului este responsabilă pentru parcurgerea etapelor procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și pentru emiterea acordului de mediu pentru proiectele prevăzute la art. 19 și 46 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare.(5) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului îndrumă și coordonează procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele care au potențial impact semnificativ transfrontalier, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, cu completările ulterioare.(6) În aplicarea prezentei proceduri și în funcție de responsabilitățile stabilite la alin. (1)-(3), autoritățile pentru protecția mediului sunt denumite în continuare autorități competente pentru protecția mediului.(7) În cazul în care există tipuri de proiecte care nu se pot încadra în niciuna dintre situațiile prevăzute la alin. (1)-(3), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului stabilește autoritățile competente.(8) Autoritatea competentă pentru protecția mediului poate angaja expertiză externă pentru analiza raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată, precum și a raportului de securitate, după caz, atunci când complexitatea proiectului este deosebită, conform prevederilor art. 12 alin. (11) din prezenta lege.  +  Articolul 7Parcurgerea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului poate fi delegată, în totalitate sau în parte, după cum urmează:a) de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, la agențiile județene pentru protecția mediului sau la Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, după caz;b) de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului la agențiile județene pentru protecția mediului.  +  Secţiunea a 3-a Etapa de evaluare inițială  +  Articolul 8(1) Pentru realizarea etapei de evaluare inițială, titularul proiectului solicită emiterea acordului de mediu la autoritatea competentă pentru protecția mediului, conform prevederilor art. 6 din prezenta procedură, prin depunerea unei notificări privind intenția de realizare a proiectului, însoțită de certificatul de urbanism emis în condițiile legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, planurile anexă la acesta și dovada achitării tarifului aferent acestei etape.(2) Conținutul-cadru al notificării este prevăzut în anexa nr. 5.A.(3) Pentru proiectele privind împădurirea terenurilor pe care nu a existat anterior vegetație forestieră sau pentru cele privind defrișarea în scopul schimbării destinației terenului, prevăzute în anexa nr. 2 pct. 1 lit. d), titularul depune la autoritatea competentă pentru protecția mediului, alături de documentele prevăzute la alin. (1), avizul favorabil al structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în raza căreia se află amplasamentul proiectului.  +  Articolul 9(1) În termen de 15 zile de la primirea notificării, pe baza documentelor prevăzute la art. 8 din prezenta procedură și a verificării amplasamentului, dacă este cazul, autoritatea competentă pentru protecția mediului informează titularul, în scris, cu privire la:a) clasarea notificării pentru proiectele care nu intră sub incidența prezentei legi, nu intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, și nu intră sub incidența art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, și transmiterea unui punct de vedere cu precizarea „Nu se supune procedurii de evaluare a impactului asupra mediului“, conform modelului din anexa nr. 5.B;b) respingerea justificată a solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectele amplasate în zone cu restricții de construire stabilite prin legislația din domeniul protecției mediului și/sau gospodăririi apelor, cu precizarea neconformităților constatate și/sau a actelor normative incidente ale căror prevederi nu sunt respectate, conform modelului din anexa nr. 5.C;c) decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, prin depunerea memoriului de prezentare, conform modelului din anexa nr. 5.D:1. pentru proiectele aferente activităților care intră sub incidența prezentei legi; și/sau2. pentru proiectele care intră sub incidența prevederilor art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare; și/sau3. pentru proiectele care intră sub incidența legislației din domeniul gospodăririi apelor.(2) Memoriul de prezentare se întocmește conform conținutului-cadru prevăzut în anexa nr. 5.E.(3) Pentru proiectele care se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele decizia etapei de evaluare inițială conține obligația titularului de a solicita avizul de gospodărire a apelor la autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor, în conformitate cu prevederile legislației specifice din domeniul gospodăririi apelor.(4) Autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor informează, în termen de maximum 5 zile, autoritatea competentă pentru protecția mediului despre depunerea solicitării avizului de gospodărire a apelor.(5) Pentru proiectele care intră sub incidența legislației privind controlul activităților care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase, memoriul va fi însoțit de notificarea specifică acestei legislații.(6) Verificarea amplasamentului se finalizează cu întocmirea unui proces-verbal, întocmit conform modelului din anexa nr. 5.F.(7) Pentru proiectele aflate în competența autorității publice centrale pentru protecția mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi extins cu maximum 10 zile.  +  Capitolul II Evaluarea impactului asupra mediului - etape procedurale  +  Secţiunea 1 Etapa de încadrare a proiectului  +  Articolul 10(1) După depunerea memoriului de prezentare și/sau a completărilor/informațiilor solicitate, pe suport hârtie și în format electronic, autoritatea competentă pentru protecția mediului derulează următoarele activități:a) stabilește componența CAT;b) transmite membrilor comisiei de analiză tehnică documentele depuse de titular, în format electronic;c) analizează documentele depuse de titular;d) evaluează potențialul impact semnificativ transfrontalier pentru proiectele care intră sub incidența Legii nr. 22/2001, cu completările ulterioare, pe baza criteriilor definite de aceasta, și transmite autorității publice centrale pentru protecția mediului memoriul de prezentare, însoțit de procesul-verbal de verificare a amplasamentului, precum și, după caz, de documentele-suport, pentru acele proiecte pentru care s-a stabilit un potențial impact semnificativ transfrontalier, sau informează autoritatea publică centrală pentru protecția mediului despre acele proiecte care intră sub incidența Legii nr. 22/2001, cu completările ulterioare, și pentru care s-a stabilit că nu există un potențial impact semnificativ transfrontalier;e) identifică publicul interesat și anunță depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu, prin publicarea pe pagina proprie de internet a memoriului de prezentare și a anunțului întocmit conform modelului din anexa nr. 5.H, precum și prin afișarea la sediul său a anunțului menționat;f) transmite titularului modelul de anunț și îl informează asupra obligativității publicării, în presa națională sau locală, precum și a afișării la sediul propriu/pe pagina proprie de internet/la sediul autorității sau autorităților administrației publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului, conform modelului din anexa nr. 5.G;g) convoacă membrii comisiei de analiză tehnică și comunică titularului data stabilită pentru prezentarea proiectului în cadrul comisiei de analiză tehnică, în vederea participării acestuia la ședință.(2) În termen de 20 de zile de la data primirii memoriului de prezentare, în scopul exprimării opiniei în cadrul ședinței prevăzute la alin. (1) lit. g), autoritățile reprezentate în comisia de analiză tehnică formulează în scris solicitări de completări/informații suplimentare sau, după caz, puncte de vedere, cu privire la potențialul impact asupra tuturor factorilor prevăzuți la art. 7 alin. (2) din prezenta lege, asupra ariei naturale protejate de interes comunitar și asupra corpurilor de apă.(3) Punctul de vedere al autorității competente pentru gospodărirea apelor se concretizează în decizia privind necesitatea elaborării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, după caz, și conține justificarea acesteia.(4) Decizia prevăzută la alin. (3) se emite în maximum 20 de zile de la data depunerii solicitării de emitere a avizului de gospodărire a apelor.(5) Autoritatea competentă pentru protecția mediului ia decizia etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului cu aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) și (4) din prezenta lege și a cap. III Evaluare adecvată din prezenta procedură, luând în considerare punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică, prevăzute la alin. (2) și (3).(6) Autoritatea competentă pentru protecția mediului ia decizia etapei de încadrare cât mai rapid posibil și în termen de cel mult 90 de zile de la data primirii tuturor informațiilor necesare din partea titularului.(7) Autoritatea competentă pentru protecția mediului poate prelungi termenul prevăzut la alin. (6) atunci când natura, complexitatea, amplasarea și dimensiunea proiectului sunt deosebite și informează în scris titularul proiectului cu privire la motivele care justifică prelungirea și data la care preconizează că va lua decizia.(8) Proiectele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege se supun încadrării numai din punctul de vedere al aspectelor privind evaluarea adecvată și al impactului asupra corpurilor de apă.(9) Proiectele prevăzute la alin. (8) pot face obiectul definirii domeniului la această etapă.  +  Articolul 11(1) În urma parcurgerii etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, autoritatea competentă pentru protecția mediului decide, după caz:a) efectuarea evaluării impactului asupra mediului, a evaluării adecvate și a evaluării impactului asupra corpurilor de apă, pentru proiectele:1. prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, precum și pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a luat decizia că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului; și2. pentru care s-a luat decizia că ar putea afecta în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar; și3. care au impact potențial semnificativ asupra corpurilor de apă;b) efectuarea evaluării impactului asupra mediului și a evaluării adecvate, fără evaluarea impactului asupra corpurilor de apă, pentru proiectele:1. prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, precum și pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a decis că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului; și2. pentru care s-a luat decizia că ar putea afecta în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar; și3. care au impact nesemnificativ asupra corpurilor de apă, conform prevederilor legale în vigoare;c) efectuarea evaluării impactului asupra mediului și evaluarea impactului asupra corpurilor de apă, fără evaluarea adecvată pentru proiectele:1. prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, precum și pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a decis că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului; și2. pentru care s-a luat decizia că nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar; și3. care au impact potențial semnificativ asupra corpurilor de apă;d) efectuarea evaluării impactului asupra mediului, fără evaluarea adecvată și fără evaluarea impactului asupra corpurilor de apă pentru proiectele:1. prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, precum și pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a decis că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului; și2. care nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar; și3. care au impact nesemnificativ asupra corpurilor de apă, conform prevederilor legale în vigoare;e) continuarea procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare a proiectului pentru:1. proiectele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege, pentru care s-a decis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului;2. proiectele care nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar;3. care au impact nesemnificativ asupra corpurilor de apă, conform prevederilor legale în vigoare.(2) Pentru proiectele care nu sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la prezenta lege, dar care au impact semnificativ asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar și/sau asupra corpurilor de apă, efectuarea evaluării impactului asupra mediului este obligatorie.(3) Autoritatea competentă pentru protecția mediului motivează decizia etapei de încadrare, care conține și informațiile prevăzute la art. 21 și 22 din prezenta lege, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.I, și transmite titularului anunțul public întocmit conform modelului din anexa nr. 5.J.(4) Titularul proiectului informează publicul asupra deciziei etapei de încadrare prin publicare în presa națională sau locală, prin afișare la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, precum și la sediul autorității/autorităților administrației publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.(5) După depunerea de către titular a anunțului publicat în presă, autoritatea competentă pentru protecția mediului publică pe pagina de internet anunțul întocmit în conformitate cu anexa nr. 5.K și proiectul deciziei etapei de încadrare.(6) Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei etapei de încadrare în termen de 10 zile de la data afișării anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.(7) În termen de 10 zile de la primirea comentariilor/ observațiilor justificate ale publicului interesat la proiectul deciziei etapei de încadrare, autoritatea competentă pentru protecția mediului invită membrii comisiei de analiză tehnică să participe la adoptarea deciziei finale a etapei de încadrare.(8) În situația în care comentariile/observațiile justificate ale publicului interesat conduc la reconsiderarea deciziei, aceasta se pune la dispoziția publicului de către autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin afișare pe pagina de internet, și de către titularul proiectului, prin mijloacele prevăzute la alin. (4).(9) În situația în care comentariile/observațiile justificate ale publicului interesat nu conduc la reconsiderarea deciziei sau în lipsa acestora, proiectul deciziei etapei de încadrare devine decizie finală.  +  Articolul 12(1) Pentru proiectele cu finanțare din fonduri europene, respectiv Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune care nu afectează în mod semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar, autoritatea competentă pentru protecția mediului emite declarația prevăzută în apendicele 1 din cadrul Regulamentului UE 2015/207 al Comisiei de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, însoțită de o hartă indicând amplasarea proiectului și a siturilor Natura 2000.(2) Declarația prevăzută la alin. (1) trebuie să includă numele sitului/siturilor în cauză, numărul de referință, distanța la care este situat proiectul față de cel mai apropiat sit/cele mai apropiate situri Natura 2000, obiectivele de conservare și justificarea faptului că proiectul, fie individual, fie în combinație cu alte proiecte, nu este de natură să aibă efecte negative semnificative asupra sitului/siturilor Natura 2000 incluse sau care urmează a fi incluse în rețeaua Natura 2000 și, dacă este cazul, o decizie administrativă.  +  Secţiunea a 2-a Etapa de definire a domeniului evaluării și de realizare a raportului privind impactul asupra mediului  +  Articolul 13În vederea parcurgerii etapei de definire a domeniului evaluării pentru proiectele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a)-d) și alin. (2) din prezenta procedură, titularul proiectului își stabilește echipa de experți în conformitate cu prevederile art. 12 din prezenta lege și prezintă la autoritatea competentă pentru protecția mediului:a) propunerea privind aspectele relevante pentru protecția mediului care trebuie dezvoltate în raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată și studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, în funcție de natura, dimensiunea și localizarea proiectului;b) dovada achitării tarifului aferent etapei de definire a domeniului evaluării.  +  Articolul 14(1) După prezentarea de către titular a informațiilor prevăzute la art. 13 din prezenta procedură, autoritatea competentă pentru protecția mediului derulează etapa de definire a domeniului evaluării după cum urmează:a) transmite, în format electronic, membrilor comisiei de analiză tehnică documentele și informațiile depuse de titular, menționând termenul de maximum 10 zile pentru primirea observațiilor acestora;b) analizează documentele și informațiile depuse de titular, precum și propunerile publicului interesat cu privire la conținutul raportului privind impactul asupra mediului, primite în scris în termen de 20 de zile de la publicarea pe pagina de internet a memoriului de prezentare conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. e) din prezenta procedură;c) redactează și transmite titularului îndrumarul privind problemele de mediu care trebuie analizate în raportul privind impactul asupra mediului, în studiul de evaluare adecvată și în studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, după caz, ținând cont de propunerile justificate ale membrilor comisiei de analiză tehnică și ale publicului interesat în ceea ce privește conținutul rapoartelor menționate;d) pune îndrumarul la dispoziția publicului prin afișare pe pagina de internet.(2) Transmiterea de către autoritatea competentă pentru protecția mediului a îndrumarului nu exclude posibilitatea solicitării ulterioare de informații suplimentare.(3) Conținutul îndrumarului trebuie să reflecte aspectele relevante pentru protecția mediului, identificate în raport cu anexa nr. 4 la prezenta lege, precum și întrebările adresate de membrii comisiei de analiză tehnică.(4) Pentru proiectele aferente activităților care intră sub incidența legislației privind emisiile industriale, îndrumarul stabilește și necesitatea aplicării cerințelor specifice autorizării integrate de mediu, inclusiv cele referitoare la nivelurile de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile, sau, după caz, parametrii ori măsurile tehnice echivalente, precum și obligativitatea respectării concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile prevăzute în deciziile BAT adoptate de Comisia Europeană pentru categoriile de activități prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările și completările ulterioare.(5) Pentru proiectele de activități care implică substanțe periculoase și pentru care este stabilită necesitatea elaborării și prezentării politicii de prevenire a accidentelor majore sau raportului de securitate, în conformitate cu prevederile legale privind controlul activităților care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase, îndrumarul conține și această solicitare.(6) Pentru proiectele pentru care s-a decis efectuarea evaluării adecvate, îndrumarul conține necesitatea prezentării studiului de evaluare adecvată, precum și alte aspecte relevante stabilite de către autoritatea competentă pentru protecția mediului.(7) Pentru proiectele pentru care s-a decis efectuarea studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă în conformitate cu legislația specifică din domeniu, îndrumarul conține această solicitare, precum și alte aspecte relevante stabilite de către autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor.  +  Articolul 15(1) Pentru proiectele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a)-d) și alin. (2) din prezenta procedură, pe baza îndrumarului primit, titularul proiectului înaintează autorității competente pentru protecția mediului, pe suport hârtie și în format electronic, raportul privind impactul asupra mediului, și, după caz, studiul de evaluare adecvată, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate și studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă.(2) În situațiile prevăzute la art. 14 alin. (5) din prezenta procedură, titularul proiectului înaintează autorității competente pentru protecția mediului politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate. Conținutul-cadru al politicii de prevenire a accidentelor majore și al raportului de securitate sunt cele prevăzute în Legea nr. 59/2016, cu completările ulterioare.(3) În situațiile prevăzute la art. 14 alin. (6) din prezenta procedură, titularul proiectului înaintează autorității competente pentru protecția mediului studiul de evaluare adecvată completat conform prevederilor cap. III „Evaluare adecvată“.(4) În situațiile prevăzute la art. 14 alin. (7) din prezenta procedură, titularul proiectului înaintează autorității competente pentru protecția mediului studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, întocmit conform legislației specifice în vigoare.(5) Raportul privind impactul asupra mediului respectă conținutul-cadru din anexa nr. 4 la prezenta lege și se realizează pe baza informațiilor și concluziilor rezultate, după caz, din studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate.(6) Raportul privind impactul asupra mediului include descrierea alternativelor rezonabile identificate, prezentarea comparativă a impactului asupra mediului a fiecărei alternative stând la baza alegerii opțiunii finale.(7) Rezumatul netehnic al informațiilor furnizate în cadrul raportului privind impactul asupra mediului include concluziile studiului de evaluare adecvată, ale studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și ale politicii de prevenire a accidentelor majore sau ale raportului de securitate, după caz.(8) Raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate sunt realizate de experți conform art. 12 din prezenta lege.(9) Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă este realizat de instituții publice sau private certificate, conform legislației din domeniul gospodăririi apelor în vigoare.  +  Secţiunea a 3-a Etapa de analiză a calității raportului privind impactul asupra mediului  +  Articolul 16(1) După primirea de către autoritatea competentă pentru protecția mediului a raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată, a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate și a studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, după caz, precum și a dovezii achitării tarifului corespunzător etapei de analiză, autoritatea competentă pentru protecția mediului derulează următoarele activități:a) transmite autorității competente de gospodărire a apelor, pe suport hârtie și/sau în format electronic, raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și, după caz, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate;b) pune la dispoziția membrilor comisiei de analiză tehnică și a publicului, spre consultare, la sediul său și prin afișare pe pagina de internet, raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și, după caz, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate;c) stabilește, de comun acord cu titularul proiectului, oportunitățile de participare a publicului la luarea deciziei legate de proiect, indicând cel puțin data și locul dezbaterii publice;d) întocmește și transmite titularului anunțul public privind dezbaterea publică, întocmit conform modelului din anexa nr. 5L.(2) Anunțul privind oportunitățile de participare a publicului interesat în luarea deciziei privind proiectul respectiv, întocmit conform modelului din anexa nr. 5M, este publicat pe paginile proprii de internet ale autorității competente pentru protecția mediului și ale autorității publice emitente a aprobării de dezvoltare și afișat la sediile acestora cu cel puțin 30 de zile înainte de data prevăzută pentru ședința de dezbatere publică.(3) Titularul este obligat să publice în presa națională sau locală și să afișeze la sediul său/pe pagina proprie de internet/la sediul autorității publice locale și/sau pe panoul de informare la amplasament anunțul comunicat de autoritatea competentă pentru protecția mediului, cu cel puțin 30 de zile înainte de data prevăzută pentru ședința de dezbatere publică.  +  Articolul 17(1) Publicul interesat poate transmite autorității competente pentru protecția mediului comentarii/opinii/ observații la raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și, după caz, la politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate, până la data la care are loc dezbaterea publică.(2) La înaintarea comentariilor/opiniilor/observațiilor la raportul privind impactul asupra mediului și, după caz, la studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și, după caz, la politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate, membrii publicului interesat sunt obligați să își declare numele, prenumele și adresa, pe care autoritatea competentă pentru protecția mediului le consemnează într-un formular conform celui prezentat în anexa nr. 5.N.  +  Articolul 18În intervalul de timp de la anunțarea și până la desfășurarea dezbaterii publice, autoritatea competentă pentru protecția mediului și autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor analizează rapoartele prevăzute la art. 15 alin. (1) din prezenta procedură și stabilesc, după caz:a) autoritatea competentă pentru protecția mediului stabilește necesitatea trecerii la etapa măsurilor compensatorii, dacă soluțiile alternative identificate nu reduc semnificativ impactul negativ, dar proiectul trebuie să fie realizat din motive imperative de interes public major referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu, inclusiv de natură socială sau economică;b) autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor stabilește necesitatea completării/modificării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă.  +  Articolul 19(1) Titularul proiectului organizează dezbaterea publică sub îndrumarea autorității competente pentru protecția mediului, suportând costurile acesteia.(2) Ședința de dezbatere publică are loc în prezența reprezentanților autorității competente pentru protecția mediului și ai autorității competente pentru gospodărirea apelor, în modul cel mai convenabil pentru public.(3) Ședința de dezbatere publică este moderată de către autoritatea competentă pentru protecția mediului.(4) Dacă în interval de 60 de minute de la ora anunțată pentru începerea ședinței nu se prezintă niciun reprezentant al publicului interesat, acest fapt se consemnează într-un proces-verbal, iar ședința de dezbatere publică se declară închisă.  +  Articolul 20(1) În timpul ședinței de dezbatere publică, titularul proiectului prezintă raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată, studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și, după caz, politica de prevenire a accidentelor majore sau raportul de securitate și răspunde comentariilor/opiniilor/observațiilor publicului interesat participant.(2) Comentariile/opiniile/observațiile publicului interesat participant, prezentate în cadrul ședinței de dezbatere publică, se consemnează într-un proces-verbal/minută de către autoritatea competentă pentru protecția mediului și, ulterior, se înscriu în același formular în care au fost consemnate și propunerile primite înainte de data ședinței de dezbatere publică.  +  Articolul 21După desfășurarea ședinței de dezbatere publică, autoritatea competentă pentru protecția mediului derulează următoarele activități:a) analizează comentariile/opiniile/observațiile publicului interesat;b) transmite titularului proiectului formularul prevăzut în anexa nr. 5.O și îi solicită completarea acestuia cu soluții de rezolvare a problemelor semnalate; formularul astfel completat se constituie anexă la raportul privind impactul asupra mediului.  +  Articolul 22(1) După depunerea de către titularul proiectului, pe suport hârtie și în format electronic, a răspunsurilor la comentariile/opiniile/observațiile publicului interesat, formulate conform modelului din anexa nr. 5.O, autoritatea competentă pentru protecția mediului desfășoară următoarele activități:a) transmite autorității competente pentru gospodărirea apelor și pune la dispoziția publicului și a membrilor comisiei de analiză tehnică formularul din anexa nr. 5.O completat, prin afișare pe pagina proprie de internet;b) convoacă și analizează împreună cu membrii comisiei de analiză tehnică formularul prevăzut la lit. a);c) analizează punctele de vedere transmise în scris de către membrii comisiei de analiză tehnică privind calitatea rapoartelor depuse conform art. 15 alin. (1) din prezenta procedură și privind răspunsurile la problemele formulate de publicul interesat, inclusiv alegerea alternativei pentru realizarea proiectului, și stabilește necesitatea unor eventuale completări/modificări ale raportului privind impactul asupra mediului, studiului de evaluare adecvată, studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și/sau ale politicii de prevenire a accidentelor majore sau raportului de securitate, inclusiv conform analizei prevăzute la art. 18 din prezenta procedură, după caz, sau respingerea acestora;d) comunică, în scris, titularului proiectului necesitatea completării/modificării raportului privind impactul asupra mediului, studiului de evaluare adecvată, studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și/sau a politicii de prevenire a accidentelor majore sau raportului de securitate, după caz, conform prevederilor lit. c), sau respingerea motivată a acestuia/acestora.(2) Punctul de vedere al autorității competente pentru gospodărirea apelor se concretizează în decizia privind necesitatea completării/modificării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă.(3) În lipsa comentariilor/opiniilor/observațiilor justificate ale publicului, precum și a necesității completării/modificării rapoartelor conform alin. (1) lit. c), autoritatea competentă pentru protecția mediului ia decizia emiterii acordului de mediu, cu luarea în considerare a avizului de gospodărire a apelor.(4) În cazul respingerii motivate prevăzute la alin. (1) lit. d), autoritatea competentă pentru protecția mediului notifică autoritatea centrală pentru protecția mediului asupra respingerii raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată și/sau a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate, după caz.  +  Articolul 23(1) După depunerea de către titular a documentelor completate/modificate conform art. 22 alin. (1) lit. c) din prezenta procedură, autoritatea competentă pentru protecția mediului desfășoară următoarele activități:a) transmite autorității competente pentru gospodărirea apelor și pune la dispoziția membrilor comisiei de analiză tehnică documentele completate/modificate și/sau informațiile depuse de titular;b) pune la dispoziția publicului, la sediul său și prin publicare pe pagina de internet, spre consultare pentru o perioadă de 10 zile, documentele completate/modificate și/sau informațiile depuse de titular;c) convoacă și analizează împreună cu membrii comisiei de analiză tehnică documentele și/sau informațiile prevăzute la lit. a);d) analizează punctele de vedere transmise în scris de către membrii comisiei de analiză tehnică privind documentele și/sau informațiile menționate;e) decide emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acestuia, ținând cont, după caz, de opiniile exprimate de către public, de punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică și de punctul de vedere al Comisiei Europene conform prevederilor art. 26 lit. b) din prezenta procedură.(2) Punctul de vedere al autorității competente pentru gospodărirea apelor se concretizează în decizia privind emiterea/respingerea avizului de gospodărire a apelor.(3) După luarea deciziei prevăzute la alin. (1) lit. e), autoritatea competentă pentru protecția mediului comunică titularului decizia luată și transmite acestuia anunțul public întocmit conform modelului din anexa nr. 5.P la prezenta procedură.(4) Titularul proiectului informează publicul asupra deciziei de emitere a acordului de mediu/deciziei de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu prin publicare în presa națională sau locală, prin afișare la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, precum și la sediul autorității/autorităților administrației publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.(5) După depunerea de către titular a anunțului publicat în presă, autoritatea competentă pentru protecția mediului publică pe pagina de internet anunțul privind emiterea acordului de mediu/respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu conform modelului din anexa nr. 5.Q, respectiv proiectul acordului de mediu, conform modelului din anexa nr. 5.R/proiectul deciziei de respingere a solicitării conform modelului din anexa nr. 5.C.(6) Observațiile publicului interesat se primesc în termen de 10 zile de la afișarea anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.(7) În toate situațiile în care observațiile primite din partea publicului interesat justifică aprofundarea evaluării și solicitarea de noi informații sau investigații suplimentare, autoritatea competentă pentru protecția mediului decide reluarea procedurii de la etapa solicitării acestor informații, cu plata tarifelor aferente etapelor corespunzătoare reevaluării.(8) Dacă decizia privind realizarea proiectului nu s-a concluzionat în timpul ședinței comisiei de analiză tehnică întrunită în acest scop, autoritățile participante la ședința respectivă transmit în scris autorității competente pentru protecția mediului punctul de vedere privind etapa de analiză a calității raportului privind impactul asupra mediului în termen de 10 zile de la data ședinței de analiză.(9) Neprimirea în termenul specificat la alin. (8) a punctului de vedere al autorităților publice implicate în comisia de analiză tehnică echivalează cu lipsa unor obiecții legate de realizarea proiectului.(10) În cazul în care concluziile autorităților implicate în comisia de analiză tehnică privind posibilitatea desfășurării proiectului sunt discordante, autoritatea competentă pentru protecția mediului, înainte de emiterea deciziei finale, invită părțile interesate la o ședință de reconsiderare a opiniei lor.  +  Articolul 24(1) În situația în care comentariile/observațiile justificate ale publicului interesat prevăzute la art. 23 alin. (6) din prezenta procedură nu conduc la reconsiderarea deciziei de emitere a acordului de mediu/respingerea solicitării de emitere sau în lipsa acestora, proiectul acordului de mediu, sau, după caz, proiectului deciziei de respingere a solicitării devine final, iar autoritatea competentă pentru protecția mediului emite acordul de mediu sau, după caz, înștiințează titularul proiectului despre respingerea solicitării de emitere a acestuia.(2) La emiterea acordului de mediu prevăzut la alin. (1), autoritatea competentă pentru protecția mediului ia în considerare:a) rezultatele analizei raportului privind impactul asupra mediului, a studiului de evaluare adecvată și a politicii de prevenire a accidentelor majore sau a raportului de securitate, după caz, precum și opiniile membrilor comisiei de analiză tehnică și comentariile/opiniile/observațiile justificate ale publicului interesat, conform art. 23 alin. (1) lit. b) din prezenta procedură;b) măsurile și condițiile prevăzute în avizul de gospodărire a apelor emis de autoritatea competentă în domeniul gospodăririi apelor.  +  Articolul 25(1) Acordul de mediu are conținutul-cadru prevăzut în anexa nr. 5.R și cuprinde cel puțin cerințele prevăzute la art. 18. alin. (3) din prezenta lege.(2) Acordul de mediu pentru proiectele pentru care s-a luat decizia că pot avea impact semnificativ asupra integrității ariilor naturale protejate de interes comunitar include, după caz, pe lângă cerințele prevăzute la art. 18 alin. (3) din prezenta lege, următoarele:a) măsurile de reducere sau eliminare a impactului asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, condițiile și modul/calendarul de implementare a acestora;b) măsurile compensatorii aprobate/acceptate de autoritatea competentă pentru protecția mediului, condițiile și modul/calendarul de implementare a acestora;c) considerentele privind sănătatea sau siguranța publică ori consecințele benefice de importanță majoră pentru mediu, care justifică necesitatea realizării proiectului propus, pentru ariile naturale protejate de interes comunitar ce adăpostesc un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie sălbatică prioritară de interes comunitar;d) alte motive imperative de interes public major asupra cărora s-a obținut punctul de vedere al Comisiei Europene, care justifică necesitatea realizării proiectului propus.(3) Acordul de mediu pentru proiectele pentru care s-a parcurs procedura de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă include măsurile și condițiile prevăzute de avizul de gospodărire a apelor.(4) Acordul de mediu pentru instalațiile care intră sub incidența legislației privind emisiile industriale se emite luânduse în considerare, pe lângă cerințele prevăzute la alin. (2), următoarele:a) nivelurile de emisie asociate celor mai bune tehnici disponibile aplicabile, pentru poluanții care pot fi emiși în cantități semnificative, sau, după caz, parametri sau măsuri tehnice echivalente;b) prevederi pentru limitarea efectelor poluării la distanță mare sau transfrontalieră, după caz.(5) Acordul de mediu pentru proiectele pentru care s-a parcurs procedura de evaluare a impactului, în context transfrontalier, conține informații referitoare la procedura derulată și concluziile acesteia.(6) Acordul de mediu emis se pune la dispoziția publicului pe pagina proprie de internet a autorității competente pentru protecția mediului emitente.  +  Articolul 26Pentru proiectele prevăzute la art. 5 alin. (2) din prezenta procedură care afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate de interes comunitar și în lipsa unor soluții alternative, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului are obligația:a) de a informa Comisia Europeană despre măsurile compensatorii luate pentru a proteja coerența globală a rețelei Natura 2000, pentru ariile de protecție specială avifaunistică și siturile de importanță comunitară, când proiectul trebuie realizat din considerente imperative de interes public major referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu. În acest caz, actul de reglementare se poate elibera înainte de informarea Comisiei Europene;b) de a solicita punctul de vedere al Comisiei Europene atât asupra măsurilor compensatorii propuse, cât și asupra motivelor imperative de interes public major, altele decât cele referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu, când proiectul afectează o specie sau un tip de habitat prioritar. În acest caz, actul de reglementare va fi eliberat după primirea răspunsului Comisiei Europene.  +  Articolul 27Decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu, al cărei conținut-cadru este prevăzut în anexa nr. 5.C, cuprinde:a) principalele motive și considerente pe care se bazează decizia, inclusiv informații cu privire la desfășurarea procesului de participare a publicului interesat;b) informații privind procedura de contestare administrativă și contencios administrativ prevăzute la art. 21 și 22 din prezenta lege.  +  Capitolul III Evaluarea adecvată  +  Secţiunea 1 Etapa de încadrare a proiectului  +  Articolul 28(1) După depunerea documentației prevăzute la art. 10 din prezenta procedură, autoritatea competentă pentru protecția mediului parcurge etapa de încadrare în procedura de evaluare adecvată, concomitent cu parcurgerea etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, după caz, cu derularea următoarelor activități:a) analizează documentația depusă de titular;b) completează lista de control pentru etapa de încadrare conform ghidului metodologic privind evaluarea adecvată și solicită, după caz, informații suplimentare pentru definitivarea acesteia;c) definitivează lista de control privind etapa de încadrare a proiectului pe baza punctelor de vedere primite din partea membrilor comisiei de analiză tehnică;d) ia decizia etapei de încadrare a proiectului în procedura de evaluare adecvată.(2) În urma desfășurării etapei de încadrare, autoritatea competentă pentru protecția mediului decide, după caz:a) proiectul propus nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată, pentru cele care nu au impact semnificativ asupra integrității ariilor naturale protejate de interes comunitar;b) proiectul propus necesită efectuarea evaluării adecvate pentru cele pentru care s-a luat decizia că pot avea impact semnificativ asupra integrității ariilor naturale protejate de interes comunitar, prin elaborarea unui studiu care respectă conținutul-cadru prevăzut în ghidul metodologic privind evaluarea adecvată.  +  Secţiunea a 2-a Etapa studiului de evaluare adecvată  +  Articolul 29După depunerea de către titular a studiului de evaluare adecvată, care conține și soluțiile alternative, după caz, autoritatea competentă pentru protecția mediului analizează studiul și decide una dintre următoarele:a) acceptarea studiului cu soluțiile alternative, după caz, și a măsurilor de reducere prezentate;b) trecerea la etapa măsurilor compensatorii, dacă soluțiile alternative identificate nu reduc semnificativ impactul negativ, dar proiectul trebuie să fie realizat din motive imperative de interes public major referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu, inclusiv de natură socială sau economică;c) respingerea solicitării în cazul în care soluțiile alternative identificate nu elimină/reduc impactul negativ asupra integrității ariei naturale protejate de interes comunitar și în lipsa motivelor de interes public major, conform deciziei de respingere prevăzute în anexa nr. 5C.  +  Secţiunea a 3-a Etapa măsurilor compensatorii, atunci când nu există soluții alternative și când impactul negativ persistă  +  Articolul 30(1) După completarea studiului de evaluare adecvată cu măsurile compensatorii, autoritatea competentă pentru protecția mediului analizează măsurile compensatorii depuse de titular și decide:a) acceptarea măsurilor compensatorii propuse;b) respingerea solicitării, luând în considerare și punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică.(2) Pentru proiectele de interes public major care afectează o specie sau un habitat prioritar, pentru care se invocă alte motive imperative de interes public major decât cele referitoare la sănătatea umană, securitatea publică sau beneficii pentru mediu, anterior luării deciziei de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă transmite autorității publice centrale pentru protecția mediului formularul prevăzut în anexa nr. 3 la ghidul metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 19/2010, completat cu informațiile solicitate și studiul de evaluare adecvată cu completările ulterioare.(3) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului solicită punctul de vedere al Comisiei Europene pentru proiectul respectiv și transmite autorității competente răspunsul acesteia în vederea luării deciziei prevăzute la alin. (1).(4) În urma derulării activităților prevăzute la alin. (2) și (3), autoritatea competentă pentru protecția mediului decide emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării, luând în considerare punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică și răspunsul Comisiei Europene.(5) Pentru proiectele care nu afectează o specie sau un habitat prioritar și pentru care s-a luat decizia de emitere a acordului de mediu, autoritatea competentă transmite autorității publice centrale pentru protecția mediului formularul prevăzut în anexa nr. 3 la ghidul metodologic privind evaluarea adecvată, completat cu informațiile solicitate, studiul de evaluare adecvată cu completările ulterioare, precum și actul de reglementare care a fost emis.(6) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (5) autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează Comisia Europeană asupra măsurilor compensatorii luate pentru a proteja coerența globală a rețelei Natura 2000.  +  Capitolul IV Confidențialitatea informațiilor depuse de titularul proiectului