LEGE nr. 159 din 19 iulie 2016privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 25 iulie 2016



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Scopul prezentei legi constă în stabilirea unui cadru legal unitar care să contribuie la facilitarea dezvoltării rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora, prin luarea de măsuri care să accelereze exercitarea dreptului de acces pe proprietăți și să remedieze ineficiențele care afectează procesul de extindere a rețelelor de comunicații electronice, în vederea asigurării unui cadru economic sustenabil, a aplicării politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene, precum și a coeziunii sociale și teritoriale prin crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.(2) Prezenta lege stabilește:a) accesul pe proprietatea publică sau privată în vederea construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii ori mutării rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora;b) accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizică a operatorilor de rețea;c) măsurile privind construirea de rețele de comunicații electronice și pentru facilitarea și stimularea extinderii acestora prin reducerea costurilor asociate acestei extinderi.(3) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică:a) rețelelor de comunicații electronice și elementelor de infrastructură fizică deținute sau administrate de instituțiile publice din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția situației prevăzute la art. 3 alin. (5);b) stațiilor de monitorizare, rețelelor de comunicații electronice și elementelor de infrastructură fizică deținute sau administrate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, denumită în continuare ANCOM, în scopul monitorizării frecvențelor radio din benzile de frecvențe cu utilizarea neguvernamentală, cu excepția situației prevăzute la art. 3 alin. (6).(4) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică imobilelor care constituie, conform legislației în vigoare, fondul forestier național.  +  Articolul 2(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) acces pe proprietăți - accesul pe, deasupra, în sau sub imobile aflate în proprietate publică ori privată, după caz, prin folosința acestora pentru construirea, instalarea, întreținerea, înlocuirea și mutarea rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora; (la 10-07-2022, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) b) operator de rețea - operator economic autorizat să furnizeze rețele de comunicații electronice, precum și un operator economic care deține în proprietate, administrare sau concesiune o infrastructură fizică destinată instalării de rețele de comunicații electronice ori producerii, transportului sau distribuției energiei electrice, inclusiv iluminatul public, gazelor naturale, energiei termice și apei, inclusiv evacuarea sau tratarea apelor uzate și sistemele de canalizare și de drenare; de asemenea, este operator de rețea și operatorul economic care deține în proprietate, administrare sau concesiune o infrastructură fizică prin utilizarea căreia se furnizează servicii de transport, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, infrastructura fizică de transport a căilor ferate, drumurile, porturile și aeroporturile;c) infrastructură fizică - orice element sau parte componentă a unei rețele, precum și orice element necesar susținerii acesteia, cu excepția rețelelor de comunicații electronice, care pot fi utilizate pentru instalarea unei rețele de comunicații electronice fără a deveni ele însele elemente ale rețelei de comunicații electronice, cum ar fi: canalele, conductele, țevile, camerele de tragere și de vizitare, cabinetele, clădirile și intrările în clădiri, structurile de susținere a antenelor, turnurile, pilonii, stâlpii, inclusiv cei de iluminat, semnele de circulație, semafoarele, panourile, stațiile de autobuz, tramvai, metrou ori a altor mijloace de transport în comun, precum și alte construcții inginerești parte a respectivei rețele ori obiecte de mobilier stradal; cablurile, inclusiv fibra optică neechipată, precum și elementele rețelelor utilizate pentru furnizarea apei destinate consumului uman, astfel cum aceasta este definită la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu reprezintă infrastructură fizică în sensul prezentei legi; (la 10-07-2022, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) d) accesul la infrastructura fizică - dreptul oricărui furnizor de rețele publice de comunicații electronice de a avea acces la elementele de infrastructură fizică deținute în proprietate, administrare sau concesiune de un operator de rețea, în scopul construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii și mutării rețelelor de comunicații electronice sau, acolo unde este cazul, a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora;e) rețea de comunicații electronice de mare viteză - rețea de comunicații electronice capabilă să asigure servicii de acces în bandă largă la viteze de minimum 30 Mbps;f) lucrare de inginerie civilă - rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcții civile sau de inginerie civilă care, în sine, este suficient pentru a îndeplini o funcție economică sau tehnică și care presupune existența unuia sau mai multor elemente ale unei infrastructuri fizice;g) infrastructură fizică interioară - infrastructura fizică sau instalațiile existente în spațiul utilizatorului final, inclusiv elementele aflate în coproprietate, destinate să găzduiască rețele de acces cablate și/sau fără fir, în cazurile în care aceste rețele de acces sunt capabile să furnizeze servicii de comunicații electronice și să conecteze punctul de acces al clădirii cu punctul terminal al rețelei de comunicații electronice;h) infrastructura fizică interioară pregătită pentru rețele de mare viteză - infrastructura fizică interioară destinată a găzdui elemente ale rețelelor de comunicații electronice de mare viteză sau a permite furnizarea acestora;i) lucrări de renovare majoră - lucrări de construcții civile sau lucrări de inginerie civilă executate în spațiul utilizatorului final, care includ modificări structurale ale întregii infrastructuri fizice interioare sau ale unei părți substanțiale a acesteia și care necesită o autorizație de construcție;j) punct de acces - punctul fizic, situat în interiorul sau la exteriorul clădirii, accesibil pentru furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, prin care este pusă la dispoziție conexiunea cu infrastructura fizică interioară;k) drept exclusiv - dreptul acordat unei singure entități prin orice instrument legislativ, de reglementare sau administrativ, care îi rezervă dreptul de a furniza servicii de comunicații electronice ori să desfășoare o activitate din domeniul comunicațiilor electronice, într-o zonă geografică determinată;l) drept special - dreptul acordat unui număr limitat de entități prin orice instrument legislativ, de reglementare sau administrativ, într-o zonă geografică determinată, care:1. desemnează ori limitează la două sau mai multe numărul entităților autorizate să furnizeze un serviciu de comunicații electronice ori să desfășoare o activitate din domeniul comunicațiilor electronice, altfel decât pe baza unor criterii nediscriminatorii, obiective și proporționale; sau2. conferă unei entități, altfel decât în conformitate cu criteriile prevăzute la pct. 1, avantaje legale ori de reglementare care afectează substanțial capacitatea oricărei altei entități de a furniza același serviciu sau de a desfășura aceeași activitate în aceeași zonă geografică, în condiții substanțial echivalente;m) organism din sectorul public - instituție publică, inclusiv autoritate a administrației publice centrale sau locale, un organism de drept public sau o asociație formată din una sau mai multe instituții publice ori din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public;n) organisme de drept public - persoane juridice care, cumulativ, au următoarele caracteristici:1. sunt constituite cu scopul satisfacerii unor nevoi de interes general, altele decât cele care au caracter industrial sau comercial;2. sunt finanțate, în totalitate sau în cea mai mare parte, de organisme din sectorul public sau gestionarea lor face obiectul unei supravegheri exercitate de respectivele organisme ori au un consiliu de administrație, de conducere ori de supraveghere ai cărui membri sunt numiți în proporție de peste 50% de către organisme din sectorul public;o) drepturi reale principale - dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de servitute, dreptul de superficie, dreptul de abitație.(2) În cuprinsul prezentei legi sunt, de asemenea, aplicabile definițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare.  +  Capitolul II Dreptul de acces pe proprietăți  +  Articolul 3(1) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, autorizați în condițiile legislației din domeniul comunicațiilor electronice, au dreptul de acces pe proprietăți în condițiile prezentei legi.(2) Persoanele care furnizează exclusiv pentru nevoi proprii rețele de comunicații electronice, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația din domeniul comunicațiilor electronice, au dreptul de acces pe proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, în condițiile prezentei legi.(3) Dreptul de acces pe proprietăți prevăzut la alin. (1) și (2) asigură folosința asupra unor imobile proprietate publică sau privată și se exercită în condițiile legii.(4) Dreptul de acces pe o proprietate privată și condițiile realizării accesului de către persoanele care furnizează exclusiv pentru nevoi proprii rețele de comunicații electronice se negociază de către părți, în condițiile dreptului comun.(5) Pentru realizarea rețelelor de comunicații electronice pentru uzul propriu al instituțiilor publice din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, accesul pe proprietăți se realizează în baza prezentei legi.(6) Pentru instalarea stațiilor de monitorizare, a rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică necesare monitorizării frecvențelor radio din benzile de frecvențe cu utilizare neguvernamentală, accesul pe proprietăți al ANCOM se realizează în baza prezentei legi.  +  Articolul 4(1) Furnizorii de rețele de comunicații electronice beneficiază de dreptul de acces pe proprietăți pe, deasupra, în sau sub imobilele aflate în proprietate publică, inclusiv pe drumuri, poduri, tuneluri, galerii tehnico-edilitare, pasaje și viaducte, stâlpi, piloni și terenuri agricole, în condițiile prezentei legi, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:a) exercițiul acestui drept nu contravine legilor speciale care stabilesc regimul juridic aplicabil respectivelor imobile proprietate publică ori uzului sau interesului public căruia îi sunt destinate imobilele în cauză;b) efectuarea lucrărilor în cauză nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism, de amenajare a teritoriului sau privind calitatea în construcții ori celor privind protecția mediului, a sănătății, apărării, ordinii publice și securității naționale, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză.(2) Dispozițiile alin. (1) nu exclud aplicabilitatea cadrului legal privind regimul juridic al drepturilor reale corespunzătoare dreptului de proprietate publică.  +  Articolul 5(1) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice beneficiază de dreptul de acces pe proprietăți pe, deasupra, în sau sub imobilele aflate în proprietate privată, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) dreptul de folosință asupra imobilelor în cauză nu ar fi afectat sau ar fi afectat într-o măsură nesemnificativă prin efectuarea acestor lucrări ori dacă un alt furnizor de rețele de comunicații electronice, autorizat în condițiile legislației din domeniul comunicațiilor electronice, a efectuat deja lucrări de acces pe proprietăți pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză, dreptul de folosință asupra imobilelor nu ar fi afectat în mod permanent de o restrângere suplimentară prin efectuarea unor noi asemenea lucrări, conform normativelor tehnice prevăzute la art. 29 alin. (2);b) exercițiul acestui drept sau efectuarea lucrărilor de acces pe proprietăți nu este de natură să contravină unor norme legale imperative ori cerințelor specifice de urbanism, de amenajare a teritoriului sau privind calitatea în construcții ori celor privind protecția mediului, a sănătății, apărării, ordinii publice sau securității naționale, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză;c) să existe un contract încheiat în condițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu titularul dreptului de proprietate privată sau cu titularul altor drepturi reale principale ori cu titularul dreptului de folosință sau de administrare asupra imobilului afectat, prin care să se stabilească condițiile de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea sa privată, sau să existe o hotărâre judecătorească definitivă, care să țină loc de contract între părți.(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul dreptului de acces în spațiile aflate în proprietate indiviză din blocurile de locuințe, inclusiv în ceea ce privește fixarea rețelelor de comunicații electronice sau a unor elemente de infrastructură fizică necesare susținerii acestora pe zidurile ori terasele acestor clădiri.  +  Articolul 6(1) În lipsa unor dispoziții legale contrare, pentru imobilele proprietate publică unde au fost realizate lucrări de acces pe proprietăți, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM prevăzute la alin. (4), operatorii economici care nu au calitatea de operatori de rețea conform prezentei legi, operatorii de rețea pentru bunurile imobile care nu fac obiectul cap. III, instituțiile publice, inclusiv autoritățile administrației publice centrale sau locale, precum și orice alte entități care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale au obligația de a publica, respectiv de a modifica și/sau completa, în cazul în care sunt deja publicate, pe pagina proprie de internet, atunci când există sau, în lipsa acesteia, prin afișare în locuri vizibile la sediul titularului, condițiile în care se realizează dreptul de acces la aceste imobile și documentele pe care solicitantul urmează să le prezinte în vederea dovedirii îndeplinirii acestor condiții, cu respectarea prevederilor art. 4.(2) În lipsa unor dispoziții legale contrare, după data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM prevăzute la alin. (4), în cazul imobilelor proprietate publică unde nu au fost realizate lucrări de acces pe proprietăți, operatorii economici care nu au calitatea de operatori de rețea conform prezentei legi, operatorii de rețea pentru bunurile imobile care nu fac obiectul cap. III, instituțiile publice, inclusiv autoritățile administrației publice centrale sau locale, precum și orice alte entități care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale au obligația de a publica pe pagina proprie de internet, atunci când există sau, în lipsa acesteia, prin afișare în locuri vizibile la sediul titularului, în termen de 30 de zile de la data primirii pentru prima dată a unei cereri în vederea exercitării dreptului de acces la un anumit imobil proprietate publică, condițiile în care se realizează dreptul de acces la acest imobil și documentele pe care solicitantul urmează să le prezinte în vederea dovedirii îndeplinirii acestor condiții, cu respectarea prevederilor art. 4.(3) Documentele prevăzute la alin. (1) și (2) vor cuprinde cel puțin:a) entitatea care exercită dreptul de administrare, precum și modalitățile în care aceasta poate fi contactată în vederea depunerii cererilor de acces pe proprietăți;b) caracteristicile imobilului pe care se exercită dreptul de acces și zonele în care se poate realiza dreptul de acces;c) tarifele maxime pentru exercitarea dreptului de acces, cu respectarea prevederilor alin. (4);d) orice limitări tehnice cu privire la exercitarea dreptului de acces, care rezultă din caracteristicile imobilului ori din uzul sau interesul public al acestuia;e) procedura detaliată ce trebuie îndeplinită de solicitantul dreptului de acces, inclusiv orice condiții legate de documentele ce trebuie prezentate de acesta;f) în cazul autorităților administrației publice locale cu atribuții în domeniul emiterii autorizațiilor de construire, toate informațiile relevante privind condițiile și procedura aplicabilă autorizării construirii rețelelor de comunicații și a elementelor de infrastructură fizică necesară instalării acestora.(4) Tarifele maxime care pot fi percepute de entitățile prevăzute la alin. (1) sau (2) vor acoperi contravaloarea lipsei de folosință și despăgubirea pentru prejudiciile directe și certe cauzate prin efectuarea lucrărilor, precum și prin existența și funcționarea rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică instalate, fiind stabilite prin decizia președintelui ANCOM, emisă în termen de maximum 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(5) ANCOM va stabili tarifele maxime prevăzute la alin. (4) pe baza unei metodologii detaliate, ținând cont de valoarea de piață a folosinței bunurilor afectate, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității și nediscriminării.(6) Tarifele maxime prevăzute la alin. (4) vor fi justificate și vor fi proporționale cu afectarea imobilului respectiv, urmând să aibă în vedere, printre altele, următoarele beneficii tangibile și intangibile:a) facilitarea îmbunătățirii competențelor digitale și a infrastructurii sistemului național de furnizare online a serviciilor publice, precum și îmbunătățirea accesului la infrastructura și aplicațiile publice;b) plusul de valoare adus imobilelor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale ce au instalate rețele de comunicații electronice, comparativ cu imobilele care nu dețin infrastructura pentru comunicații electronice;c) lansarea de noi servicii publice, inclusiv eficientizarea datorată informatizării;d) facilitarea incluziunii sociale și reducerea decalajului economic între localitățile dezvoltate și cele nedezvoltate, prin creșterea valorii adăugate a sectorului comunicațiilor electronice asupra celorlalte sectoare ale economiei;e) facilitarea implementării de sisteme inteligente, cum ar fi semafoarele inteligente sau controlul traficului, cu efecte directe asupra reducerii cheltuielilor cu plata utilităților;f) înlesnirea dezvoltării de parcuri tehnologice sau centre de cercetare, precum și a altor facilități cu scop asemănător.(6^1) În cazurile în care pe baza metodologiei detaliate prevăzute la alin. (5), ANCOM calculează pentru anumite tipuri de acces tarife maxime pentru exercitarea dreptului de acces prevăzut la alin. (1) sau (2) sub nivelul de 0,1 lei/ml/an, 3 lei/mp/an ori 3,5 lei/stâlp/an, după caz, atunci, cu respectarea prevederilor alin. (11), tarifele maxime pentru respectivele tipuri de acces vor fi cele prevăzute de prezentul alineat. (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) (6^2) În vederea asigurării unui cadru economic sustenabil dezvoltării rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică, entitățile prevăzute la alin. (1) sau (2), ținând cont și de beneficiile identificate de către ANCOM potrivit alin. (6), pot impune, cu respectarea principiului nediscriminării și a prevederilor alin. (11), tarife pentru exercitarea dreptului de acces inferioare celor stabilite conform prezentului articol. (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) (6^3) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice instalează și operează în mod gratuit puncte de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă pe, deasupra, în sau sub infrastructurile fizice proprietate publică sau privată a statului sau unităților administrativ-teritoriale, autoritățile administrației publice centrale sau locale care administrează aceste bunuri ori entitățile care le au în proprietate, administrare, concesiune, închiriere ori folosință cu titlu gratuit neputând stabili tarife, taxe și orice alte sume pentru ocuparea și folosința acestor infrastructuri fizice. (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) (6^4) Punctele de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă prevăzute la alin. (6^3) trebuie să respecte caracteristicile fizice și tehnice stabilite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1070 al Comisiei din 20 iulie 2020 de specificare a caracteristicilor punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă în temeiul art. 57 alin. (2) din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice, accesul gratuit prevăzut la alin. (6^3) incluzând atât accesul necesar pentru conectarea punctelor de acces pe suport radio cu arie de acoperire restrânsă la o rețea publică de comunicații electronice, cât și accesul pentru instalarea branșamentelor necesare la rețeaua de energie electrică. (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) (6^5) Infrastructurile fizice proprietate publică sau privată a statului sau unităților administrativ-teritoriale prevăzute la alin. (6^3), includ, printre altele, și mobilierul stradal, precum stâlpii de iluminat public, semnele de circulație, semafoarele, panourile și stațiile de autobuz, de tramvai, metrou ori a altor mijloace de transport în comun. (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) (7) După efectuarea lucrărilor impuse de exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele aflate în proprietate publică a statului ori a unităților administrativ-teritoriale ori după încetarea exercitării dreptului de acces, furnizorii de rețele au obligația de a repune în starea inițială respectivul imobil proprietate publică, în condițiile, inclusiv termenele, stabilite prin contractul prevăzut la art. 12 sau prin hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile art. 13.(8) În cazul imobilelor proprietate publică date în concesiune, închiriate sau date în folosință cu titlu gratuit, condițiile în care se exercită dreptul de acces vor fi stabilite și publicate în conformitate cu prevederile alin. (1)-(3) de către titularii dreptului de administrare, iar de către titularii dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, în conformitate cu prevederile actelor prin care li s-a acordat dreptul de concesiune, de închiriere ori de folosință cu titlu gratuit.(9) Pentru ocuparea și folosința imobilelor proprietate publică de către furnizorii de rețele de comunicații electronice ori în considerarea desfășurării de către aceștia a altor activități legate de exercitarea dreptului de acces pe proprietăți, reglementat prin prezenta lege, autoritățile administrației publice centrale sau locale, precum și orice alte entități pot percepe numai sumele stabilite conform prezentei legi.(10) Condițiile stabilite în vederea exercitării dreptului de acces potrivit prezentului articol vor respecta principiile transparenței și obiectivității și vor fi nediscriminatorii față de toți furnizorii de rețele de comunicații electronice.(11) În cazul în care titularul dreptului de administrare ori, după caz, titularul dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit intenționează să modifice ori să completeze condițiile stabilite în conformitate cu prevederile alin. (1)-(3), acesta are obligația de a publica proiectul modificării sau completării cu cel puțin 30 de zile înaintea datei adoptării, prin mijloacele prevăzute la alin. (1) sau (2).(12) Furnizorii de rețele de comunicații electronice care instalează rețele pe stâlpi, piloni sau pe alte elemente de infrastructură fizică aflate pe proprietate publică, inclusiv pe drumurile de interes național, județean ori local, vor încheia, cu respectarea normelor privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, doar contracte de exercitare a dreptului de acces la infrastructura fizică cu persoanele care dețin ori controlează elementele de infrastructură fizică, în condițiile prezentei legi, urmând a datora tarife doar acestor persoane. (la 10-07-2022, Alineatul (12) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) (12^1) Dispozițiile alin. (12) sunt aplicabile inclusiv în cazul tarifelor prevăzute la art. 46 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 10-07-2022, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul 6, Capitolul II din LEGEA nr. 198 din 6 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 07 iulie 2022 ) (13) În cazul prevăzut la alin. (12), titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit asupra imobilelor proprietate publică are obligația de a permite accesul persoanelor împuternicite de furnizorii de rețele de comunicații electronice la aceste imobile, în aceleași condiții cu cel permis persoanelor împuternicite de cei care dețin ori controlează elementele de infrastructură fizică.(14) Sumele cu titlu de tarif pentru exercitarea dreptului de acces, percepute cu respectarea dispozițiilor alin. (4), se fac venit la bugetul propriu, în cazul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii, la bugetele locale, în cazul autorităților publice locale, sau la bugetele din care sunt finanțate, în cazul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau fonduri speciale.  +  Articolul 7(1) O copie a documentului cuprinzând condițiile de acces stabilite în conformitate cu prevederile art. 6, precum și a oricăror modificări sau completări ale acestor condiții va fi transmisă, în termen de maximum 10 zile de la publicare, ANCOM de entitățile care au obligația să stabilească și să publice aceste condiții.(2) Pe baza informațiilor prevăzute la alin. (1), ANCOM va crea, va actualiza și va pune la dispoziția publicului, pe propria pagină de internet, o bază de date care va include condițiile de acces pe proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și entitatea responsabilă cu acordarea dreptului de acces.  +  Articolul 8(1) În vederea exercitării dreptului de acces pe proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, solicitantul va trimite o cerere la titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, după caz, asupra imobilului respectiv, însoțită de toate documentele solicitate, arătând îndeplinirea condițiilor de acces. Entitatea sesizată va reține cererea spre soluționare, când se prevede această posibilitate prin actele prin care i s-a acordat dreptul de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, ori, după caz, o va transmite în termen de 5 zile de la primire, însoțită de o propunere motivată, titularului dreptului de administrare, stabilit conform legii.(2) Cererea de acces va conține informații cu privire la:a) datele de identificare și de contact ale furnizorului de rețele de comunicații electronice care intenționează să realizeze lucrările de acces pe proprietăți;b) zona în care se intenționează să se realizeze dreptul de acces, conform condițiilor de acces stabilite potrivit art. 6 alin. (3);c) lucrările ce urmează a fi efectuate;d) scopul solicitării dreptului de acces în zona respectivă;e) durata estimativă a realizării lucrărilor.(3) Titularul dreptului de administrare, stabilit în condițiile legii, după caz, ori titularul dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, după caz, atunci când este competent să soluționeze cererea, va analiza îndeplinirea condițiilor de acces prevăzute la art. 6 și va comunica solicitantului soluția motivată, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii și a documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor de acces.(4) Prima cerere, prevăzută de art. 6 alin. (2), transmisă titularului dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, după caz, în vederea exercitării accesului pe proprietăți, se analizează în termen de maximum 30 de zile de la data publicării condițiilor de acces, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2), fără a depăși 60 de zile de la data primirii cererii. Cererea va conține cel puțin elementele prevăzute la alin. (2).(5) Cererile transmise titularului dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, în vederea exercitării dreptului de acces pe proprietatea publică, se analizează pe baza principiilor transparenței, obiectivității, proporționalității și nediscriminării. În cazul transmiterii unei cereri incomplete, se va solicita completarea acesteia în cel mult 10 zile de la primirea cererii sau, în cazul primei cereri prevăzute de art. 6 alin. (2), de la publicarea condițiilor de acces, termenul prevăzut la alin. (3) sau (4) prelungindu-se în mod corespunzător cu intervalul de timp în care solicitantul va completa cererea.(6) Acordarea dreptului de acces poate fi refuzată doar în cazuri obiective și temeinic justificate, motivele care au determinat respingerea cererii comunicându-se solicitantului.(7) Împreună cu motivele de refuz prevăzute la alin. (6), entitățile responsabile pot comunica furnizorilor de rețele de comunicații electronice solicitanți și zonele în care ar putea avea acces conform condițiilor publicate, ca alternativă la cererea de acces respinsă.(8) Refuzul acordării dreptului de acces poate fi atacat de către solicitant direct la instanța competentă, în condițiile art. 13.  +  Articolul 9(1) În zonele în care există anumite restricții, stabilite conform prevederilor unor acte normative, cu privire la executarea lucrărilor de acces pe proprietatea publică, astfel încât alte elemente ale rețelelor de comunicații electronice sau alte elemente de infrastructură fizică necesare susținerii acestora nu mai pot fi instalate, elementele de infrastructură fizică existente, deținute de operatorii de rețele, vor putea face obiectul exercitării dreptului de acces în conformitate cu prevederile cap. III.(2) În măsura în care condițiile stabilite conform prevederilor art. 6 nu sunt îndeplinite, iar în zona respectivă există elemente de infrastructură fizică deținute de operatorii de rețele, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, după caz, îl va informa pe solicitant, în vederea exercitării dreptului de acces la respectivele elemente de infrastructură fizică în conformitate cu prevederile cap. III.(3) Pentru a nu fi afectată realizarea altor proiecte de utilitate publică, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, după caz, asupra imobilelor proprietate publică poate solicita furnizorilor de rețele de comunicații electronice includerea în contracte a unor clauze care limitează exercitarea dreptului de acces în anumite zone.(4) Clauzele stabilite în conformitate cu prevederile alin. (3) nu vor afecta funcționalitatea elementelor de infrastructură fizică și a rețelelor de comunicații electronice și vor fi obiective, nediscriminatorii, proporționale și justificate.  +  Articolul 10(1) Dacă instituțiile publice prevăzute la art. 6 alin. (1) sau (2) exercită dreptul de proprietate exclusivă sau controlul asupra unor furnizori de rețele publice de comunicații electronice ori de servicii de comunicații electronice destinate publicului, acestea au obligația de a realiza o separare structurală a activităților asociate cu exercitarea drepturilor de proprietate sau control de activitățile asociate cu acordarea dreptului de acces pe proprietăți, în conformitate cu prevederile prezentei legi.(2) Cu excepția proiectelor cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 25, este interzisă acordarea sau menținerea unor drepturi speciale ori exclusive în ceea ce privește instalarea unor elemente de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice.(3) Instituirea unor drepturi speciale sau exclusive în ceea ce privește instalarea unor elemente de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice, în alte condiții decât cele prevăzute la alin. (2), este nulă de drept.(4) În cazul proiectelor prevăzute la art. 25 alin. (1), autoritățile administrației publice centrale sau locale pot dispune realizarea acestora inclusiv prin constituirea unor drepturi reale corespunzătoare dreptului de proprietate publică, cu respectarea prevederilor art. 25.  +  Articolul 11(1) În vederea exercitării dreptului de acces pe proprietatea privată, în condițiile art. 5, solicitantul va transmite titularului dreptului de proprietate, titularului altor drepturi reale principale, titularului dreptului de folosință sau de administrare, după caz, o solicitare privind încheierea unui contract de acces. Solicitarea se va trimite prin utilizarea serviciului poștal confirmare de primire.(2) Solicitarea va conține, în mod obligatoriu, următoarele elemente:a) datele de identificare și de contact ale furnizorului de rețele publice de comunicații electronice care intenționează să realizeze lucrările de acces pe proprietăți;b) elementele de rețea și de infrastructură fizică ce urmează a fi amplasate pe respectiva proprietate și zona în care se intenționează să se realizeze dreptul de acces;c) durata estimativă a realizării lucrărilor;d) condițiile în care se vor realiza intervențiile solicitantului pe proprietatea privată, pentru întreținerea și reparația elementelor de rețea și de infrastructură fizică ce urmează a fi amplasate.(3) Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1), titularul dreptului de proprietate, titularul altor drepturi reale sau titularul dreptului de administrare nu se poate opune exercitării dreptului de acces decât din motive temeinic justificate, chiar dacă există convenție contrară.(4) În cazul exercitării dreptului de acces pe proprietatea privată, prețul datorat de furnizorul de rețele publice de comunicații electronice reprezintă contravaloarea lipsei de folosință și despăgubirea pentru prejudiciile directe și certe cauzate prin efectuarea lucrărilor, precum și prin existența și funcționarea rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică instalate.(5) În situația în care exercitarea dreptului de acces se realizează în vederea conectării unui imobil la o rețea publică fixă de comunicații electronice, accesul este gratuit pe proprietatea privată atunci când aceasta are același titular cu al imobilului ce urmează a fi conectat ori în spațiile aflate în proprietate indiviză din blocurile de locuințe.(6) În cazul imobilelor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale date în concesiune ori închiriate, dispozițiile prezentului articol se aplică titularilor dreptului de concesiune sau de închiriere, conform actelor prin care li s-a acordat dreptul de concesiune ori de închiriere, după caz.  +  Articolul 12(1) Titularii dreptului instituit în condițiile art. 4 sau 5 își pot exercita dreptul de acces numai după încheierea unui contract cu titularul dreptului de proprietate, titularul altor drepturi reale principale, titularul dreptului de folosință ori de administrare asupra imobilului proprietate privată respectiv sau, în cazul imobilelor proprietate publică, cu titularul dreptului de administrare, prin care se stabilesc condițiile de exercitare a acestui drept, iar în cazul prevăzut la art. 5 alin. (2), cu asociația de proprietari.(2) În cazul exercitării dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, contractul prevăzut la alin. (1) se poate încheia cu titularii dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, după caz, în conformitate cu actele prin care li s-a acordat dreptul de concesiune, închiriere ori folosință cu titlu gratuit.(3) Condițiile stabilite prin contractul încheiat potrivit prevederilor alin. (1) trebuie să fie nediscriminatorii față de toți furnizorii de rețele de comunicații electronice.(4) Dacă în urma negocierii într-un contract se stabilesc condiții, inclusiv în ceea ce privește prețul sau tariful accesului, mai avantajoase față de cele publicate în conformitate cu dispozițiile art. 6 sau prevăzute în contractele încheiate cu alți furnizori de rețele de comunicații electronice, aceste condiții vor fi oferite tuturor celorlalți furnizori, pe baze nediscriminatorii.(5) În termen de maximum 15 zile de la data încheierii contractului în vederea exercitării dreptului de acces pe proprietatea publică, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință cu titlu gratuit, după caz, are obligația de a publica, cu respectarea legislației privind protecția secretului comercial, acest contract pe pagina sa de internet.(6) În vederea asigurării respectării dispozițiilor alin. (3), prin intermediul unei aplicații informatice disponibile pe o pagină de internet pusă la dispoziție de ANCOM, sub forma înscrisului în formă electronică semnat cu o semnătură electronică calificată sau o semnătură electronică avansată creată cu un certificat pentru semnătură electronică emis de o autoritate sau o instituție publică din România, furnizorii de rețele de comunicații electronice care exercită dreptul de acces pe proprietatea publică sau privată au obligația de a transmite ANCOM informații privind datele de identificare a imobilului care face obiectul dreptului de acces, cuantumul prețului sau tarifului și unitatea de măsură pentru care acesta se calculează, precum și o copie a fiecărui contract de acces. (la 08-10-2024, Alineatul (6) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Alineatul (15) , Articolul 36 , Capitolul IX din LEGEA nr. 214 din 5 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 8 iulie 2024 ) (7) Modalitatea de transmitere a informațiilor și documentelor prevăzute la alin. (6), precum și condițiile în care furnizorii de rețele de comunicații electronice au acces la aceste informații se stabilesc prin decizie a președintelui ANCOM, emisă în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(8) Transmiterea informațiilor prevăzute la alin. (6) se va realiza în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM prevăzute la alin. (7), pentru toate contractele de exercitare a dreptului de acces încheiate până la această dată, respectiv în termen de maximum 10 zile de la această dată, pentru contractele de exercitare a dreptului de acces încheiate după data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM.(9) Contractul încheiat în condițiile prezentului articol trebuie să prevadă cel puțin:a) zonele în care este permis accesul, metodele de lucru ce urmează a fi utilizate și condițiile efective, inclusiv termenul, în care titularul dreptului de acces poate realiza lucrări de construire, instalare, întreținere, înlocuire sau mutare a rețelelor de comunicații electronice ori a elementelor de infrastructură fizică, inclusiv lucrări de reparații cu caracter de urgență;b) condițiile în care proprietarul sau deținătorul imobilului poate efectua lucrări ce ar afecta accesul la rețelele de comunicații electronice ori la elementele de infrastructură fizică necesare susținerii acestora sau buna lor întreținere ori care ar necesita mutarea lor;c) modalitățile și termenele de informare între părți cu privire la realizarea unor lucrări pe imobilul proprietate publică sau privată pe care se exercită dreptul de acces;d) tariful sau, după caz, prețul datorat pentru exercitarea dreptului de acces;e) condițiile, inclusiv termenul, în care titularul dreptului de acces va readuce în starea inițială proprietatea afectată de realizarea lucrărilor de acces pe proprietăți, conform dispozițiilor art. 15 alin. (3).(10) Clauzele incluse în contracte ce interzic accesul la infrastructura fizică sau prevăd drepturi exclusive ori speciale cu privire la instalarea sau furnizarea de rețele de comunicații electronice sau de fibră optică neechipată, precum și cu privire la instalarea unor elemente de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice pe un imobil proprietate publică ori proprietate privată sunt considerate nescrise.(11) În vederea practicării unor prețuri de acces conforme cu dispozițiile prezentei legi, tarifele maxime stabilite prin decizia președintelui ANCOM prevăzută la art. 6 alin. (4) au un caracter orientativ în negocierea prețurilor pentru accesul pe, deasupra, în sau sub imobile proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.(12) Titularii dreptului de proprietate, titularii altor drepturi reale principale, titularii dreptului de folosință ori de administrare asupra imobilelor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și furnizorii de rețele de comunicații electronice vor ține cont în cel mai înalt grad, în procesul de negociere a contractelor de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea privată, de tarifele maxime prevăzute la art. 6 alin. (4).(13) Informațiile obținute înainte, în timpul sau după finalizarea negocierilor unui contract de acces trebuie utilizate numai în scopul în care au fost furnizate, iar confidențialitatea informațiilor transmise sau stocate va fi respectată în toate cazurile. Aceste informații nu pot fi divulgate către niciun terț, cu excepția informațiilor solicitate de autoritatea de reglementare sau de alte instituții abilitate de lege.(14) Sumele încasate cu titlu de preț pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale se fac venit la bugetul propriu, în cazul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii, la bugetele locale, în cazul autorităților publice locale, sau la bugetele din care sunt finanțate, în cazul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau fonduri speciale.  +  Articolul 13(1) În situația în care contractul prevăzut la art. 12 nu se poate încheia în termen de maximum două luni de la data primirii solicitării de încheiere a contractului de acces pe proprietatea privată sau a cererii de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea publică ori în cazul refuzului de acordare a dreptului de acces, potrivit prevederilor art. 8 alin. (6), oricare dintre părți se poate adresa instanței judecătorești competente.(2) În cazul în care cererea este găsită întemeiată, instanța poate pronunța o hotărâre care ține loc de contract între părți.(3) Judecarea litigiilor se face de urgență și cu precădere.(4) Hotărârea judecătorească pronunțată de instanță ca urmare a unei cereri înaintate în condițiile prevederilor alin. (1) poate fi atacată cu recurs.(5) În cazul în care dreptul de acces se exercită asupra unui imobil proprietate publică, în termen de maximum 15 zile de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosință gratuită, după caz, asupra imobilului are obligația de a o face publică pe pagina sa de internet.(6) În termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM prevăzute la alin. (7), pentru toate hotărârile judecătorești definitive având ca obiect exercitarea dreptului de acces pe proprietăți emise până la această dată, respectiv în termen de maximum 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive, pentru hotărârile judecătorești definitive având ca obiect exercitarea dreptului de acces pe proprietăți emise după data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM, furnizorii de rețele de comunicații electronice care exercită dreptul de acces pe proprietatea publică sau privată au obligația de a transmite o copie de pe această hotărâre ANCOM, cu obligația acesteia de a o pune la dispoziția oricărei persoane interesate.(7) Modalitatea de transmitere a copiilor hotărârilor judecătorești definitive prevăzute la alin. (6), precum și condițiile în care furnizorii de rețele de comunicații electronice au acces la aceste documente se stabilesc prin decizia președintelui ANCOM, emisă în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.  +  Articolul 14(1) Persoanele împuternicite de furnizorii de rețele de comunicații electronice să efectueze lucrări de acces pe proprietăți sau să desfășoare activități de studiu ori de proiectare în vederea efectuării acestor lucrări au dreptul de acces numai în măsura în care este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pe baza unei împuterniciri scrise din partea furnizorilor în cauză, cu acordul titularului dreptului de folosință sau, în lipsa acestuia, cu acordul titularului dreptului de proprietate, titularului altor drepturi reale principale, titularului dreptului de administrare, de concesiune ori de închiriere, după caz, și fără a aduce atingere dreptului de folosință asupra părții din imobil care nu face obiectul exercitării dreptului de acces instituit în condițiile art. 4 sau 5.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) se poate realiza, în condițiile legii, numai după transmiterea unei notificări cu cel puțin două zile lucrătoare în avans titularului dreptului de folosință sau, în lipsa acestuia, titularului dreptului de proprietate, titularului altor drepturi reale principale, titularului dreptului de administrare, de concesiune ori de închiriere, după caz, asupra imobilului respectiv, cu excepția cazului în care este necesară efectuarea unor lucrări de reparații cu caracter de urgență.(3) Titularul dreptului de folosință și titularul dreptului de proprietate sau al altor drepturi reale, titularul dreptului de administrare, de concesiune sau de închiriere, după caz, nu au dreptul de a refuza accesul persoanelor prevăzute la alin. (1) în cazul în care acesta se realizează în condițiile stabilite printr-un contract încheiat potrivit prevederilor art. 12 sau printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în condițiile art. 13.(4) În lipsa acordului, accesul poate fi autorizat prin hotărâre judecătorească. În caz de urgență, instanța poate dispune accesul pe cale de ordonanță președințială.  +  Articolul 15(1) Dreptul de acces pe proprietăți nu va afecta existența dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale asupra imobilului respectiv ori asupra infrastructurii fizice care face obiectul dreptului de acces sau asupra rețelelor de comunicații electronice ori a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora.(2) Exercitarea dreptului de acces pe proprietăți nu va cauza schimbarea destinației imobilului decât în limitele necesare, cu respectarea legislației în vigoare, urmând a afecta cât mai puțin imobilul asupra căruia se constituie dreptul de acces.(3) Furnizorul de rețele de comunicații electronice are obligația de a readuce în starea inițială proprietatea afectată de realizarea lucrărilor de acces pe proprietăți sau, prin acordul părților, poate plăti titularului dreptului de proprietate sau de alte drepturi reale, titularului dreptului de administrare, de concesiune sau de folosință, după caz, contravaloarea cheltuielilor determinate de aducerea în starea inițială a proprietății afectate.  +  Articolul 16În cazul în care anumite lucrări efectuate în exercitarea dreptului de acces pe proprietăți sunt afectate de lucrări de interes național sau de interes local de utilitate publică se va aplica procedura de expropriere, în condițiile legislației în vigoare.  +  Articolul 17(1) Titularul dreptului de acces pe proprietăți poate solicita titularului dreptului de proprietate, titularului altor drepturi reale, titularului dreptului de administrare, de concesiune, de folosință cu titlu gratuit ori de închiriere, după caz, în situația în care nu există nicio altă soluție, tăierea, cu respectarea prevederilor legale din domeniul protecției mediului, a arborilor sau arbuștilor, precum și a ramurilor ori rădăcinilor care îngreunează sau ar îngreuna efectuarea lucrărilor de acces pe proprietăți. Aceste operațiuni se vor realiza pe cheltuiala solicitantului și cu acordarea despăgubirilor prevăzute de prezenta lege.(2) Dacă, în termen de maximum 45 de zile de la primirea solicitării, titularul dreptului de proprietate, titularul altor drepturi reale, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de folosință cu titlu gratuit sau de închiriere, după caz, nu efectuează operațiunile prevăzute la alin. (1), furnizorul de rețele de comunicații electronice poate realiza aceste operațiuni, după transmiterea unei notificări, cu cel puțin două zile lucrătoare în avans.(3) Operațiunile prevăzute la alin. (1) se vor realiza cu respectarea legislației privind protecția mediului înconjurător și într-o manieră care să afecteze cât mai puțin aspectul exterior al proprietății.  +  Articolul 18Titularul dreptului de acces pe proprietăți are obligația să reașeze elementele rețelelor de comunicații electronice ori elementele de infrastructură fizică necesare susținerii acestora, în cadrul aceleiași proprietăți, când această reașezare este necesară pentru construcția de clădiri sau pentru efectuarea de lucrări, în condițiile, inclusiv referitoare la termen, convenite prin contractul încheiat potrivit prevederilor art. 12 sau prin hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile art. 13.  +  Capitolul III Accesul la infrastructura fizică a operatorilor de rețea  +  Articolul 19(1) Operatorii de rețea acordă acces la infrastructura fizică pe care o dețin în proprietate, administrare sau concesiune, în condiții obiective, transparente, proporționale și nediscriminatorii, tuturor furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice care solicită accesul în vederea construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării unor elemente ale rețelelor publice de comunicații electronice.(2) Tarifele de acces la infrastructura fizică vor asigura operatorului de rețea obligat să permită utilizarea infrastructurii fizice pe care o deține în proprietate, administrare sau concesiune posibilitatea de a-și recupera costurile, luând în considerare atât investițiile din contribuții proprii efectuate pentru realizarea infrastructurii fizice care face obiectul accesului, cât și cele suportate pentru furnizarea acestui acces, precum și impactul accesului solicitat asupra planului de afaceri al operatorului de rețea, în special în ceea ce privește investițiile ce vor avea ca obiect infrastructura fizică la care se solicită accesul. La stabilirea tarifelor de acces se vor avea în vedere și îmbunătățirile aduse infrastructurii fizice de către furnizorul de rețele publice de comunicații electronice, în măsura în care aceste îmbunătățiri profită și operatorului de rețea.(3) Cererea de acces la infrastructura fizică a operatorilor de rețea va conține în mod obligatoriu următoarele:a) datele de identificare și de contact ale furnizorului de rețele publice de comunicații electronice care intenționează să realizeze lucrările de acces la infrastructura fizică;b) descrierea tehnică a elementelor de rețea ce urmează a fi instalate;c) zona în care se intenționează să se realizeze accesul și elementele de infrastructură fizică vizate;d) durata estimativă a realizării lucrărilor;e) condițiile în care se vor realiza intervențiile solicitantului, pentru întreținerea și reparația elementelor de rețea ce urmează a fi amplasate.(4) Operatorul de rețea poate refuza acordarea accesului la infrastructura fizică pe care o deține în proprietate, administrare sau concesiune doar în următoarele cazuri obiective și temeinic justificate:a) limitările tehnice ale infrastructurii fizice la care a fost solicitat accesul, care nu ar permite instalarea sau operarea oricăror elemente ale rețelei publice de comunicații electronice;b) lipsa spațiului disponibil pentru instalarea rețelei publice de comunicații electronice, inclusiv ca urmare a planurilor operatorului de rețea probate în mod concludent;c) respectarea unor cerințe privind securitatea și sănătatea publică;d) asigurarea securității și integrității celorlalte rețele și în special a infrastructurii critice naționale;e) eliminarea riscului producerii unor interferențe semnificative care pot perturba serviciile furnizate cu ajutorul aceleiași infrastructuri fizice;f) disponibilitatea unor mijloace alternative viabile, în condiții rezonabile și nediscriminatorii, de furnizare de gros a accesului la infrastructura fizică de rețea, oferite de operatorul de rețea și adecvate pentru furnizarea de rețele publice de comunicații electronice.(5) Motivele care au determinat respingerea cererii de către operatorul de rețea se comunică furnizorului de rețele publice de comunicații electronice solicitant, în cel mult două luni de la data primirii unei cereri de acces complete.(6) În cazul în care operatorul de rețea refuză acordarea accesului la infrastructura fizică pe care o deține în proprietate, administrare sau concesiune ori dacă, în termen de maximum două luni de la data primirii unei cereri de acces complete nu se ajunge la un acord cu privire la condițiile în care se realizează accesul, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului în conformitate cu prevederile cap. V și stabilirea, după caz, a modalităților și condițiilor, inclusiv cele privind tarifele, în care se va realiza accesul la infrastructura fizică.(7) În situația în care părțile unui contract de exercitare a dreptului de acces la infrastructura fizică a operatorilor de rețea nu ajung la un acord cu privire la modificarea clauzelor contractuale privind modalitățile și condițiile, inclusiv cele tarifare, în care se realizează accesul la infrastructura fizică deținută în proprietate, administrare sau concesiune de către operatorii de rețea sau dacă operatorul de rețea împiedică executarea lucrărilor de acces, oricare dintre acestea poate sesiza ANCOM în vederea soluționării litigiului în conformitate cu prevederile cap. V.(8) Exercitarea dreptului de acces prevăzut de prezentul articol se realizează cu respectarea principiului minimei atingeri aduse proprietății.  +  Articolul 20(1) În vederea exercitării dreptului prevăzut la art. 19 alin. (1), operatorii de rețea au obligația ca, în termen de maximum două luni de la primirea unei cereri complete, să pună la dispoziția furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice informații privind amplasarea, traseul, tipul și utilizarea actuală a infrastructurii fizice, precum și un punct de contact.(2) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, cu respectarea principiului proporționalității, pot solicita operatorilor de rețea informațiile prevăzute la alin. (1), doar dacă acestea nu sunt disponibile prin punctul de informare unic prevăzut la art. 21 alin. (2).(3) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice vor specifica în cererea prevăzută la alin. (1) zona în care intenționează să instaleze elemente ale unei rețele publice de comunicații electronice.(4) Operatorii de rețea pot refuza accesul la informațiile prevăzute la alin. (1) doar în cazurile în care acestea sunt disponibile prin intermediul punctului de informare unic prevăzut la art. 21 alin. (2) ori punerea la dispoziție a acestor informații ar afecta securitatea națională sau sănătatea publică, precum și securitatea și integritatea rețelelor.(5) Motivele care au determinat respingerea cererii de acces la informațiile prevăzute la alin. (1) se comunică furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice solicitanți, în cel mult două luni de la data depunerii cererii.(6) În cazul în care operatorul de rețea nu pune la dispoziția furnizorului de rețele publice de comunicații electronice informațiile prevăzute la alin. (1), oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului în conformitate cu prevederile cap. V.(7) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice au obligația de a asigura confidențialitatea informațiilor dobândite, conform legislației privind protecția secretului comercial.  +  Articolul 21(1) Operatorii de rețea, precum și organismele din sectorul public care, în exercitarea atribuțiilor, dețin în format electronic oricare dintre informațiile prevăzute la art. 20 alin. (1) vor pune la dispoziția ANCOM aceste informații până la data de 1 ianuarie 2017.(2) Utilizând informațiile colectate conform alin. (1), ANCOM va crea, va administra și va pune la dispoziția furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, prin intermediul unei aplicații informatice disponibile pe o pagină de internet, un punct de informare unic.(3) În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin decizie a președintelui ANCOM se va stabili modalitatea de aplicare a dispozițiilor alin. (1), (2) și (5).(4) În cazul în care un furnizor de rețele publice de comunicații electronice solicită direct unui organism din sectorul public accesul la informațiile prevăzute la art. 20 alin. (1), acesta are obligația să le pună la dispoziția furnizorului solicitant în măsura în care aceasta nu ar afecta securitatea națională sau sănătatea publică, precum și securitatea și integritatea rețelelor.(5) Orice actualizare sau element nou privind informațiile menționate la art. 20 alin. (1) va fi transmis ANCOM în termen de maximum două luni de la data deținerii acestor informații.(6) În cazul în care operatorii de rețea și organismele din sectorul public consideră în mod justificat că sunt necesare verificări suplimentare privind corectitudinea actualizărilor sau elementelor noi privind informațiile menționate la art. 20 alin. (1), termenul prevăzut la alin. (5) se poate prelungi cu cel mult o lună.(7) În cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2017, prin punctul de informare unic prevăzut la alin. (2), ANCOM pune la dispoziția furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, prin intermediul unei aplicații informatice disponibile pe o pagină de internet, în condiții proporționale, nediscriminatorii și transparente, un minimum de informații deținut de persoanele prevăzute la alin. (1).(8) În utilizarea informațiilor dobândite potrivit prezentului articol furnizorii de rețele publice de comunicații electronice vor respecta obligația prevăzută la art. 20 alin. (7).  +  Articolul 22(1) Operatorii de rețea vor permite, în urma unei cereri motivate, personalului furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, în condiții transparente, nediscriminatorii și proporționale, să inspecteze elementele de infrastructură fizică vizate în vederea instalării unor elemente ale rețelelor de comunicații electronice, care vor fi precizate, în mod obligatoriu, în solicitarea transmisă în acest sens.(2) Autorizarea accesului în vederea efectuării inspecției prevăzute la alin. (1) se va realiza în cel mult o lună de la data primirii solicitării, cu precizarea condițiilor în care urmează să se realizeze inspecția.(3) Operatorul de rețea poate refuza solicitarea de inspecție doar în cazurile în care aceasta ar afecta securitatea națională sau sănătatea publică, precum și securitatea și integritatea rețelelor.(4) Motivele care au determinat respingerea solicitării de autorizare a inspecției se comunică furnizorului de rețele publice de comunicații electronice solicitant în termenul prevăzut la alin. (2).(5) În cazul în care operatorul de rețea nu autorizează efectuarea inspecției sau în cazul în care în termen de maximum o lună de la data primirii solicitării nu se ajunge la un acord cu privire la condițiile de realizare a inspecției, oricare dintre părți se poate adresa ANCOM pentru soluționarea litigiului în conformitate cu prevederile cap. V.(6) În utilizarea informațiilor dobândite potrivit prezentului articol, furnizorii de rețele publice de comunicații electronice vor respecta obligația prevăzută la art. 20 alin. (7).  +  Articolul 23(1) Cu scopul de a evita apariția unor litigii, precum și pentru a asigura celeritatea soluționării acestora, prin decizie a președintelui ANCOM se vor publica, pentru anumite tipuri de infrastructură fizică, tarifele orientative pentru accesul la infrastructura operatorilor de rețea.(2) Tarifele orientative prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea prevederilor art. 19 alin. (2).(3) Operatorii de rețea și furnizorii de rețele publice de comunicații electronice vor ține cont în cel mai înalt grad, în procesul de negociere a contractelor de exercitare a dreptului de acces la infrastructura fizică, de tarifele orientative prevăzute la alin. (1).(4) ANCOM poate publica pe propria pagină de internet îndrumări privind situațiile în care operatorii de rețea pot refuza accesul prevăzut la art. 19, precum și privind realizarea activității de inspecție prevăzute la art. 22.  +  Articolul 24(1) Acolo unde duplicarea elementelor de infrastructură fizică este ineficientă din punct de vedere economic sau imposibilă fizic, orice persoană care deține cu orice titlu o infrastructură fizică instalată în interiorul unei clădiri are obligația ca, la solicitarea unui furnizor de rețele publice de comunicații electronice, să îi acorde acestuia acces la respectiva infrastructură fizică interioară, în vederea instalării unei rețele de comunicații electronice, în condiții obiective, transparente, proporționale și nediscriminatorii, inclusiv, acolo unde este cazul, în ceea ce privește tariful, cu condiția ca exercițiul acestui drept sau efectuarea lucrărilor de acces să se realizeze în condițiile legii.(2) În cazul în care, în termen de maximum două luni de la data primirii unei cereri de acces la infrastructura fizică instalată în interiorul unei clădiri, părțile nu ajung la un acord, oricare dintre acestea se poate adresa ANCOM în vederea soluționării litigiului în conformitate cu prevederile cap. V și stabilirii, după caz, a modalităților și condițiilor, inclusiv cele tarifare, în care se realizează accesul la infrastructura fizică interioară sau la punctul de acces.(3) În situația în care părțile unui contract de acces la infrastructura fizică instalată în interiorul unei clădiri nu ajung la un acord cu privire la modificarea clauzelor contractuale privind modalitățile și condițiile, inclusiv cele tarifare, în care se realizează accesul la respectiva infrastructură fizică, oricare dintre acestea poate sesiza ANCOM în vederea soluționării litigiului în conformitate cu prevederile cap. V.(4) Tarifele prevăzute la alin. (2) se stabilesc cu respectarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 19 alin. (2).(5) Exercitarea dreptului de acces prevăzut de prezentul articol se realizează cu respectarea principiului minimei atingeri aduse proprietății.  +  Articolul 25(1)