NORMĂ nr. 23 din 15 aprilie 2016privind autorizarea de constituire a societății de pensii și autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative
EMITENT
  • AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 327 din 28 aprilie 2016



    Având în vedere prevederile art. 3-12, 16, 18, 21, 24, art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul dispozițiilor art. 24 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările și completările ulterioare,în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și d),art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) și (2) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 13 aprilie 2016,Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta normă reglementează procedura, condițiile de autorizare și documentele care trebuie depuse la Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în procesul de autorizare a constituirii societății de pensii și de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative, în cazul societăților de pensii, societăților de administrare a investițiilor și societăților de asigurare.(2) Dispozițiile prezentei norme sunt aplicabile în evaluarea fondatorilor/acționarilor ale căror dețineri din capitalul social și/sau din drepturile de vot nu depășesc pragul de 10% necesar pentru a deveni acționar semnificativ.(3) Pentru acționarii semnificativi sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 3/2016 privind criteriile aplicabile și procedura pentru evaluarea prudențială a achizițiilor și majorărilor participațiilor la entitățile reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumit în continuare Regulamentul nr. 3/2016.  +  Articolul 2Pot administra fonduri de pensii facultative societățile de pensii, persoane juridice române, societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare care sunt înființate și autorizate potrivit legislației care reglementează domeniul lor de activitate și care sunt autorizate de A.S.F. în acest scop.  +  Articolul 3(1) Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute la:a) art. 2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Lege;b) art. 2 alin. (2) din Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1/2019 privind evaluarea și aprobarea membrilor structurii de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie în cadrul entităților reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul nr. 1/2019; (la 13-10-2023, Litera b), Alineatul (1), Articolul 3, Capitolul I a fost modificată de Punctul 1., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) c) art. 4 alin. (2) din Regulamentul nr. 3/2016.(2) De asemenea, în înțelesul prezentei norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) conducerea executivă - persoanele definite la art. 2 alin. (2) lit. g) din Regulamentul nr. 1/2019; (la 13-10-2023, Litera a), Alineatul (2), Articolul 3, Capitolul I a fost modificată de Punctul 2., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) b) persoane autorizate - persoanele evaluate, definite la art. 2 alin. (2) lit. q) din Regulamentul nr. 1/2019, care se supun aprobării A.S.F.; (la 13-10-2023, Litera b), Alineatul (2), Articolul 3, Capitolul I a fost modificată de Punctul 2., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) c) persoane care dețin funcții-cheie autorizate - persoanele definite la art. 2 alin. (2) lit. p) pct. (i), (ii) și (iv) din Regulamentul nr. 1/2019; (la 13-10-2023, Litera c), Alineatul (2), Articolul 3, Capitolul I a fost modificată de Punctul 2., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) d) persoane care dețin funcții-cheie notificate - persoanele definite la art. 2 alin. (2) lit. p) pct. (iii) și (v) din Regulamentul nr. 1/2019; (la 13-10-2023, Litera d), Alineatul (2), Articolul 3, Capitolul I a fost modificată de Punctul 2., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) e) structura de conducere - membrii consiliului de administrație sau de supraveghere și conducerea executivă.  +  Capitolul II Autorizarea de constituire a societății de pensii  +  Secţiunea 1 Condiții generale  +  Articolul 4Pentru emiterea deciziei de autorizare de constituire a societății de pensii, în baza cererii, A.S.F. analizează documentația depusă de către fondatori sau de către reprezentanții lor legali și verifică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente.  +  Articolul 5Pentru obținerea deciziei de autorizare de constituire, societatea de pensii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții generale:a) să se constituie sub forma unei societăți pe acțiuni;b) să aibă ca obiect unic de activitate administrarea fondurilor de pensii facultative;c) denumirea societății de pensii să conțină obligatoriu sintagma "societate de administrare a fondurilor de pensii facultative" și să nu conțină elemente de natură să inducă în eroare participanții, potențialii participanți sau alte persoane;d) capitalul social să fie reprezentat prin acțiuni nominative, care nu pot fi transformate în acțiuni la purtător, nu pot fi acțiuni preferențiale și pot fi denominate;e) actul constitutiv trebuie să prevadă că acționarii nu pot beneficia de drepturi preferențiale sau de alte privilegii și că se interzice limitarea drepturilor sau impunerea de obligații suplimentare acționarilor;f) participațiile mai mici de 1% să nu reprezinte, cumulat, mai mult de 33% din capitalul social al solicitantului;g) să aibă un consiliu de administrație/supraveghere alcătuit dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puțin de 3 persoane fizice;h) fondatorii să facă dovada vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social, care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente.  +  Secţiunea a 2-a Condiții privind fondatorii  +  Articolul 6(1) La evaluarea fondatorilor se urmărește ca aceștia să dispună de o situație financiară care să le permită onorarea obligațiilor lor patrimoniale și participarea la capitalul social al societății de pensii.(2) Persoanele juridice care au calitatea de fondatori trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: a) să înregistreze, potrivit ultimei situații financiare, capital propriu pozitiv; b) să fi funcționat minimum 3 ani, cu excepția celor rezultate în urma fuziunii sau divizării unei alte persoane juridice care înainte de fuziune sau de divizare a funcționat minimum 3 ani; c) să nu fie fondatori/acționari ai unei societăți de pensii ori ai altei entități înregistrate în state cu care România nu întreține relații diplomatice sau în jurisdicții care nu instituie obligativitatea organizării și ținerii contabilității și/sau publicării situațiilor financiare, ținerii registrelor comerciale și/sau care permit păstrarea anonimatului în ceea ce privește identitatea acționarilor/asociaților și a administratorilor; d) să fie acționari direcți numai în cadrul unui singur administrator; e) să nu fie acționari direcți și acționari indirecți semnificativi în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup; (la 16-02-2026, Litera e) , Alineatul (2) , Articolul 6 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din NORMA nr. 8 din 9 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 16 februarie 2026 ) f) să nu fie acționari indirecți semnificativi în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup; (la 16-02-2026, Litera f) , Alineatul (2) , Articolul 6 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din NORMA nr. 8 din 9 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 16 februarie 2026 ) g) să nu fie în procedură de reorganizare judiciară sau de faliment, să nu fi contribuit, direct sau indirect, la falimentul unor persoane juridice, după caz; h) să nu aibă datorii restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale. (la 13-10-2023, Alineatul (2), Articolul 6, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost modificat de Punctul 3., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) (3) Organismele de plasament colectiv fără personalitate juridică, asociațiile, fundațiile și ligile nu pot participa ca fondatori ai unei societăți de pensii.(4) Organismele de plasament colectiv cu personalitate juridică pot participa ca fondator în limita a maximum 5% din capitalul social al unei societăți de pensii.  +  Articolul 7(1) Persoanele fizice care au calitatea de fondatori trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: a) să fie acționari direcți numai în cadrul unui singur administrator;b) să nu fie acționari direcți și acționari indirecți semnificativi în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup; (la 16-02-2026, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 7 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2. , Articolul I din NORMA nr. 8 din 9 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 16 februarie 2026 ) c) să nu fie acționari indirecți semnificativi în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup; (la 16-02-2026, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 7 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2. , Articolul I din NORMA nr. 8 din 9 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 16 februarie 2026 ) d) să nu fie acționari, membri în structura de conducere a altor administratori de fonduri de pensii facultative sau a persoanelor afiliate acestora; e) să nu fie acționari, membri în structura de conducere a instituției de credit care îndeplinește funcția de depozitar al fondului de pensii facultative sau ai persoanelor afiliate acestuia; f) să nu fie acționari, membri în structura de conducere a societăților de servicii de investiții financiare care prestează servicii pentru fondurile de pensii facultative sau a persoanelor afiliate acestora; g) să dispună de venituri personale, neafectate îndeplinirii obligațiilor lor patrimoniale față de terți, care, prin nivelul lor anual, să justifice în mod corespunzător proveniența fondurilor destinate participației la capitalul social al societății de pensii și care să aibă caracter de continuitate; h) fondurile destinate participației la capitalul social al societății de pensii nu trebuie să aibă ca surse venituri obținute din activități desfășurate în statele sau jurisdicțiile prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. c); i) să nu fi contribuit, direct sau indirect, la falimentul unor persoane juridice.(2) Nu pot deține calitatea de fondatori persoanele sancționate în temeiul Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, și nici persoanele fizice sau juridice care fac obiectul unor sancțiuni internaționale, definite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare.(3) Nu pot deține calitatea de fondatori persoanele care au fost condamnate printr-o sentință rămasă definitivă pentru infracțiuni de corupție și de serviciu, de spălare a banilor, infracțiuni contra patrimoniului, de fals, evaziune fiscală, mărturie mincinoasă ori alte fapte de natură să conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea unei gestiuni sănătoase și prudente a societății de pensii. (la 13-10-2023, Articolul 7, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Secţiunea a 3-a Documentația necesară pentru autorizarea de constituire a societății de pensii  +  Articolul 8(1) Decizia de autorizare de constituire a unei societăți de pensii se emite ca urmare a cererii pentru autorizarea de constituire a societății de pensii, întocmită conform anexei nr. 1.(2) Cererea însoțită de documentația completă se depune la A.S.F. de către fondatori sau de către reprezentanții lor legali.  +  Articolul 9Cererea prevăzută la art. 8 este însoțită de următoarele documente:a) procură specială și autentică sau, după caz, împuternicire de reprezentare juridică, semnată de toți membrii fondatori, prin care aceștia desemnează una sau mai multe persoane pentru a-i reprezenta în relația cu A.S.F., pe parcursul instrumentării dosarului aferent cererii de autorizare de constituire;b) proiectul actului constitutiv, care trebuie să conțină denumirea societății de pensii, conform rezervării eliberate de registrul comerțului, și care trebuie să fie întocmit cu respectarea prevederilor Legii, precum și planul organizatoric și financiar care trebuie să asigure gestiunea corectă și prudentă a fondului de pensii pentru care se solicită autorizarea;c) documentația privind fondatorii, prevăzută la art. 10 și 11;d) documentația privind membrii propuși pentru structura de conducere a administratorului, în conformitate cu prevederile Legii; (la 13-10-2023, Litera d), Articolul 9, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) e) Declarația nr. 1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4; (la 13-10-2023, Litera e), Articolul 9, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) f) Declarația nr. 2, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5; (la 13-10-2023, Litera f), Articolul 9, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) g) proiectul regulamentului de organizare și funcționare a societății de pensii, întocmit în conformitate cu art. 12; (la 13-10-2023, Litera g), Articolul 9, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) h) actul juridic care atestă dreptul de folosință al societății în curs de înființare asupra spațiului destinat sediului social și sediilor secundare, după caz, precum și documente din care să reiasă că acestea îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 și 15;i) dovada vărsării integrale și în formă bănească a capitalului social;j) dovada plății taxei de autorizare de constituire a societății de pensii, conform prevederilor Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2014 privind veniturile Autorității de Supraveghere Financiară, republicat, cu modificările și completările ulterioare. (la 13-10-2023, Litera j), Articolul 9, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificată de Punctul 5., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Articolul 10(1) Pentru fiecare dintre fondatorii persoane juridice, acționari semnificativi, se aplică prevederile Regulamentului nr. 3/2016, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la evaluarea acestora.(2) Pentru fondatorii persoane juridice care nu sunt acționari semnificativi se prezintă următoarele documente: a) certificat constatator eliberat de registrul comerțului, în cazul persoanelor juridice române, sau orice alt document oficial echivalent eliberat de autoritatea similară din țara de origine, în cazul persoanelor juridice străine, care trebuie să ateste cel puțin denumirea, numărul și data înregistrării, obiectul de activitate al acesteia, persoanele împuternicite legal să reprezinte persoana juridică și structura acționariatului acesteia până la nivel de persoană fizică; b) o prezentare a fondatorului/acționarului persoanei juridice, sub semnătura reprezentantului legal, din care să rezulte organizarea acestuia, inclusiv rețeaua de sedii secundare deținute în țara de origine și în străinătate, activitatea desfășurată de acesta în toate sediile sale secundare, precum și structura acționariatului până la nivel de persoană fizică care trebuie detaliată inclusiv pentru persoanele juridice care dețin indirect participații la capitalul social al fondatorului; c) ultimele 3 situații financiare anuale auditate de o firmă de audit care este autorizată de către Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar, denumită în continuare A.S.P.A.A.S., să efectueze audit financiar în conformitate cu prevederile Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare, cele mai recente situații financiare interimare și ultima balanță de verificare a conturilor fondatorului și, după caz, cele întocmite la nivelul perimetrului de consolidare contabilă din care face parte fondatorul. În cazul fondatorilor rezultați dintr-o fuziune sau divizare, persoana juridică din care aceștia provin trebuie să fi funcționat minimum 3 ani înainte; d) în cazul fondatorilor, persoane juridice străine, situațiile financiare anuale prevăzute la lit. c) vor fi auditate de un auditor definit conform prevederilor art. 2 pct. 3 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare, A.S.F. putând solicita documente care să ateste îndeplinirea cerințelor menționate; e) documentația privind participarea la capitalul social conform prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 12/2015 privind capitalul social al administratorului de fonduri de pensii facultative și ale Regulamentului nr. 3/2016, cu modificările și completările ulterioare; f) certificat de cazier fiscal sau alt document echivalent eliberat de autoritățile competente din țara în care își au stabilit sediul, precum și din statul de origine, în cazul în care sediul se află în alt stat decât cel de origine; g) certificat de cazier judiciar sau alt document echivalent eliberat de autoritățile competente din țara în care își au stabilit sediul, precum și din statul de origine, în cazul în care sediul se află în alt stat decât cel de origine;h) Declarația nr. 1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, și Declarația nr. 2, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.(3) Pentru fiecare dintre fondatori, persoane juridice, cu participații mai mici de 1% din capitalul social al societății de pensii, dar nu mai mult de 5% cumulat, se va prezenta numai documentația prevăzută la alin. (2) lit. a) și b).(4) Documentația prevăzută la alin. (2) se prezintă și în cazul fondatorilor, persoane juridice, cu participații mai mici de 1% din capitalul social al societății de pensii, care dețin participații la capitalul social al altui fondator al aceleiași societăți de pensii, indiferent de cota de participare. (la 13-10-2023, Articolul 10, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificat de Punctul 6., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Articolul 11(1) Pentru fiecare dintre fondatorii persoane fizice, acționari semnificativi, se aplică prevederile Regulamentului nr. 3/2016, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la evaluarea acestora.(2) Pentru fiecare dintre fondatorii persoane fizice, care nu sunt acționari semnificativi, se prezintă următoarele documente: a) copia actului de identitate, a cărei conformitate cu originalul este certificată de titular prin semnătură olografă pe aceeași pagină pe care este reprodusă imaginea prin copiere; b) curriculum vitae, datat și semnat, întocmit conform art. 31 alin. (3) lit. b) din Regulamentul nr. 3/2016, cu modificările și completările ulterioare; c) certificat de cazier judiciar sau alt document echivalent eliberat de autoritățile competente din țara în care are stabilite/stabilit/stabilită domiciliul și/sau reședința, precum și din statul de origine, în cazul în care domiciliul/reședința se află în alt stat decât cel de origine; d) certificat de cazier fiscal sau alt document echivalent eliberat de autoritățile competente din țara în care are stabilite/stabilit/stabilită domiciliul și/sau reședința, precum și din statul de origine, în cazul în care domiciliul/reședința se află în alt stat decât cel de origine; e) date despre fondatorii/acționarii societății de administrare a fondurilor de pensii facultative, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2; f) specimen de semnătură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3; g) Declarația nr. 1, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, și Declarația nr. 2, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5; h) documentația privind capitalul social, conform prevederilor Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 12/2015 privind capitalul social al administratorului de fonduri de pensii facultative sau ale Regulamentului nr. 3/2016, cu modificările și completările ulterioare.(3) Acționarii persoane fizice care dețin mai puțin de 1% din capitalul social al administratorului fondului de pensii facultative, dar nu mai mult de 33% cumulat, sunt exceptați de la cerința prezentării documentelor prevăzute la alin. (2) lit. d) și e). (la 13-10-2023, Articolul 11, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost modificat de Punctul 7., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Articolul 12Proiectul regulamentului de organizare și funcționare a societății de pensii conține cel puțin următoarele:a) structura organizatorică, atribuțiile, competențele structurilor din cadrul societății de pensii, nivelurile de autoritate, responsabilitățile, mecanismele de relații și raportare ale acestora;b) activitățile desfășurate în cadrul sediilor secundare ale societății de pensii, după caz;c) atribuțiile și răspunderile structurii de conducere, inclusiv ale persoanelor care asigură, de fapt sau de drept, conducerea și din cadrul sediilor secundare;d) persoanele/structurile responsabile cu aprobarea procedurilor interne.  +  Articolul 13Abrogat. (la 13-10-2023, Articolul 13, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost abrogat de Punctul 8., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Articolul 14Spațiul destinat sediului social trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:a) să se afle în folosința exclusivă a societății de pensii;b) să fie corespunzător structurii organizatorice și activităților care urmează a fi desfășurate;c) abrogată; (la 13-10-2023, Litera c), Articolul 14, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost abrogată de Punctul 9., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) d) abrogată; (la 13-10-2023, Litera d), Articolul 14, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost abrogată de Punctul 9., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) e) abrogată; (la 13-10-2023, Litera e), Articolul 14, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost abrogată de Punctul 9., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) f) să dispună de o dotare tehnică adecvată desfășurării activității, astfel încât să se asigure securitatea, stocarea și confidențialitatea informațiilor și a documentelor în arhiva entității.  +  Articolul 15Spațiul destinat sediilor secundare trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:a) să se afle în folosința exclusivă a societății de pensii;b) să fie corespunzător structurii organizatorice și activităților care urmează a fi desfășurate;c) abrogată; (la 13-10-2023, Litera c), Articolul 15, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost abrogată de Punctul 10., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) d) abrogată; (la 13-10-2023, Litera d), Articolul 15, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost abrogată de Punctul 10., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) e) abrogată; (la 13-10-2023, Litera e), Articolul 15, Sectiunea a 3-a, Capitolul II a fost abrogată de Punctul 10., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) f) să dispună de o dotare tehnică adecvată desfășurării activității, astfel încât să se asigure securitatea, stocarea și confidențialitatea informațiilor și a documentelor în arhiva entității.  +  Secţiunea a 4-a Procedura de aprobare sau de respingere a cererii de autorizare de constituire a societății de pensii  +  Articolul 16(1) A.S.F. decide cu privire la autorizarea de constituire a societății de pensii în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii și a documentației complete ale solicitantului.(2) Decizia de autorizare de constituire a societății de pensii se comunică solicitantului în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către A.S.F.  +  Articolul 17(1) Orice solicitare a A.S.F. de informații suplimentare sau de completare a documentelor prezentate inițial întrerupe termenul prevăzut la art. 16 alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau completări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării A.S.F., sub sancțiunea respingerii cererii pentru autorizarea de constituire a societății de pensii.(2) În situația în care documentele depuse sunt incomplete, ilizibile sau se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, precum și lipsa unor documente, se solicită completarea sau înlocuirea lor, după caz.  +  Articolul 18(1) Fondatorii depun documentele de înregistrare a societății la registrul comerțului în raza căruia se află sediul social al societății de pensii, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea deciziei de autorizare de constituire.(2) Depășirea termenului prevăzut la alin. (1) duce la pierderea valabilității deciziei de autorizare de constituire.  +  Articolul 19În termen de 5 zile lucrătoare de la obținerea certificatului de înregistrare ca societate de la registrul comerțului, societatea de pensii va depune la A.S.F. o copie a certificatului de înregistrare.  +  Articolul 20(1) Obținerea deciziei de autorizare de constituire a unei societăți de pensii nu garantează și obținerea deciziei de autorizare ca administrator de fonduri de pensii facultative.(2) Autorizarea de administrare trebuie obținută în termen de un an de la obținerea deciziei de autorizare de constituire, în caz contrar aceasta pierzându-și valabilitatea.(3) În termen de 3 luni de la data încetării valabilității deciziei de autorizare de constituire, societatea de pensii are obligația de a-și modifica denumirea și obiectul de activitate și de a informa A.S.F. în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării mențiunilor la registrul comerțului.  +  Articolul 21(1) Apariția unor modificări față de condițiile în care a fost acordată decizia de autorizare de constituire a societății de pensii determină o nouă evaluare din partea A.S.F. în cadrul procesului de acordare a autorizării de administrare, putând atrage revocarea deciziei de autorizare de constituire, în cazul în care aceste modificări sunt contrare prevederilor legale sau prezentei norme.(2) În cazul în care modificările nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente, A.S.F. emite o decizie de respingere, scrisă și motivată, care se comunică în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.(3) În termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, decizia de respingere poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.(4) Societatea de pensii trebuie să îndeplinească, pe toată durata activității sale, condițiile avute în vedere la autorizarea de constituire a societății de pensii.  +  Articolul 22(1) Neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente duce la respingerea cererii pentru autorizarea de constituire a societății de pensii.(2) Decizia de respingere, scrisă și motivată, se comunică fondatorilor în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia de către A.S.F.(3) În termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei, decizia de respingere poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 23O nouă cerere de autorizare de constituire a societății de pensii poate fi adresată A.S.F. numai dacă au fost remediate deficiențele care au constituit motivele de respingere a cererii inițiale.  +  Capitolul III Autorizarea societății de pensii, a societății de administrare a investițiilor și a societății de asigurare ca administrator de fonduri de pensii facultative  +  Secţiunea 1 Condiții generale  +  Articolul 24Pentru a deveni administrator, societatea de pensii înregistrată la registrul comerțului trebuie să obțină de la A.S.F. autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative.  +  Articolul 25Pentru emiterea deciziei de autorizare de administrare a fondurilor de pensii facultative, A.S.F. analizează documentația depusă de solicitant și verifică dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de Lege și de reglementările incidente.  +  Articolul 26Solicitantul trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții generale:a) să fie constituit sub forma unei societăți de pensii, a unei societăți de administrare a investițiilor sau a unei societăți de asigurare;b) să fi obținut în prealabil autorizarea A.S.F. pentru constituire, conform prevederilor prezentei norme, în cazul societății de pensii;c) să fie înființat și autorizat potrivit legislației care reglementează domeniul său de activitate, în cazul societății de administrare a investițiilor și al societății de asigurare;d) să aibă în obiectul de activitate și administrarea fondurilor de pensii facultative, în cazul societății de administrare a investițiilor și al societății de asigurare;e) capitalul social să fie reprezentat prin acțiuni emise de societatea de pensii, de societatea de administrare a investițiilor sau de societatea de asigurare, care sunt nominative, nu pot fi transformate în acțiuni la purtător, nu pot fi acțiuni preferențiale și pot fi denominate;f) actul constitutiv al societății de pensii, societății de administrare a investițiilor sau al societății de asigurare trebuie să prevadă că acționarii nu pot beneficia de drepturi preferențiale sau de alte privilegii și că este interzisă limitarea drepturilor sau impunerea de obligații suplimentare;g) participațiile mai mici de 1% să nu reprezinte, cumulat, mai mult de 33% din capitalul social al solicitantului;h) să aibă un capital social care să îndeplinească condițiile prevăzute în Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 12/2015 privind capitalul social al administratorului de fonduri de pensii facultative sau în Regulamentul nr. 3/2016;i) consiliul de administrație/de supraveghere al administratorului trebuie să fie alcătuit dintr-un număr impar de membri și nu poate avea în componența sa mai puțin de 3 persoane;j) conducerea executivă să fie formată din cel puțin două persoane, învestite cu competența de a angaja răspunderea societății și care nu pot exercita alte funcții în cadrul societății.  +  Secţiunea a 2-a Condiții privind acționarii  +  Articolul 27(1) La evaluarea acționarilor societății de administrare a fondurilor de pensii facultative se au în vedere prevederile art. 6 și 7 ale prezentei norme sau ale Regulamentului nr. 3/2016, după caz.(2) În cazul în care nu au intervenit modificări față de documentele și condițiile avute în vedere la evaluarea prevăzută la alin. (1), în cadrul procedurii de obținere a deciziei de autorizare de constituire a societății de pensii, acționarii depun o declarație pe propria răspundere în acest sens.(3) În cazul în care au intervenit modificări față de documentele și condițiile avute în vedere la evaluarea prevăzută la alin. (1) se depun la A.S.F. documentele justificative pentru modificările în cauză.(4) Condițiile prevăzute la alin. (1) trebuie menținute pe toată perioada de funcționare a societății de pensii.  +  Secţiunea a 3-a Condiții privind membrii propuși pentru structura de conducere  +  Articolul 28(1) Membrii propuși pentru structura de conducere sunt autorizați individual de către A.S.F. pentru exercitarea funcției pentru care sunt propuși, atât în cadrul procesului de acordare a autorizării de administrare a fondului de pensii facultative, cât și ulterior, pe toată durata desfășurării activității administratorului, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1/2019.(2) Conducerea executivă a activității unui administrator organizat în sistem unitar trebuie să fie asigurată de cel puțin două persoane fizice, care se înlocuiesc una pe cealaltă.(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) exercită atribuțiile și au răspunderile funcției pentru care au fost propuse de la data comunicării deciziei de autorizare. (la 13-10-2023, Articolul 28, Sectiunea a 3-a, Capitolul III a fost modificat de Punctul 11., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Articolul 29Abrogat. (la 13-10-2023, Articolul 29, Sectiunea a 3-a, Capitolul III a fost abrogat de Punctul 12., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Secţiunea a 4-a Condiții privind persoanele care dețin funcții-cheie autorizate de către A.S.F.  +  Articolul 30(1) Persoanele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. p) pct. (i), (ii) și (iv) din Regulamentul nr. 1/2019 sunt autorizate individual de A.S.F. înainte de începerea exercitării funcției, în conformitate cu prevederile Legii și ale Regulamentului nr. 1/2019. (2) Persoanele prevăzute la alin. (1), precum și persoanele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. p) pct. (iii) din Regulamentul nr. 1/2019 exercită atribuțiile și au răspunderile funcției pentru care au fost propuse de la data comunicării deciziei de autorizare, respectiv de la data notificării către A.S.F., în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă. (3) Persoanele prevăzute la alin. (1) nu pot avea raporturi de muncă, comerciale sau alte raporturi similare cu: a) alți administratori de fonduri de pensii facultative și cu persoanele afiliate acestora; b) depozitarul fondului de pensii facultative și cu persoanele afiliate acestuia; c) societățile de servicii de investiții financiare sau instituțiile de credit care sunt autorizate să presteze servicii și activități de investiții, cu care administratorul a încheiat contract, și cu persoanele afiliate acestora. (la 13-10-2023, Articolul 30, Sectiunea a 4-a, Capitolul III a fost modificat de Punctul 13., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Secţiunea a 5-a Documentația necesară pentru obținerea deciziei de autorizare de administrare  +  Articolul 31(1) Decizia de autorizare de administrare se emite în baza cererii pentru autorizarea de administrare a fondurilor de pensii facultative, întocmită conform anexei nr. 1.(2) Cererea, însoțită de documentația completă, se depune și se înregistrează la A.S.F. de către societățile care intenționează să se autorizeze ca administrator de fonduri de pensii facultative.  +  Articolul 32(1) Cererea pentru autorizarea de administrare este însoțită de următoarele documente:a) certificatul de înregistrare la registrul comerțului, în copie;b) actul constitutiv actualizat care să conțină inclusiv informațiile prevăzute la art. 18 alin. (2) din Lege;c) dovada vărsării integrale sau a reîntregirii/majorării, după caz, sub formă bănească a capitalului social, în copie;d) regulamentul de organizare și funcționare a societății, întocmit în conformitate cu art. 12; (la 13-10-2023, Litera d), Alineatul (1), Articolul 32, Sectiunea a 5-a, Capitolul III a fost modificată de Punctul 14., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) e) proiectul contractului de depozitare, întocmit conform modelului-cadru descris în Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 10/2014 privind activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii facultative, cu modificările ulterioare; (la 13-10-2023, Litera e), Alineatul (1), Articolul 32, Sectiunea a 5-a, Capitolul III a fost modificată de Punctul 14., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) f) proiectul contractului de custodie;g) proiectul contractului de societate, prin care urmează a se înființa fondul de pensii facultative, întocmit în conformitate cu prevederile Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2015 privind autorizarea fondului de pensii facultative;h) contractul de audit al administratorului, încheiat cu un auditor financiar extern, persoană juridică, înregistrat ca firmă de audit în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit, publicat de A.S.P.A.A.S., în conformitate cu reglementările legale în vigoare; (la 13-10-2023, Litera h), Alineatul (1), Articolul 32, Sectiunea a 5-a, Capitolul III a fost modificată de Punctul 14., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) i) declarație privind politica de investiții;j) planul de afaceri pe cel puțin 3 ani;k) proiectul prospectului schemei de pensii facultative;l) documentele pentru autorizarea membrilor structurii de conducere, precum și a persoanei desemnate în funcția de director de investiții, autorizarea persoanei care conduce structura de control intern și a persoanei care conduce structura de administrare a riscului, în conformitate cu prevederile art. 30 din Regulamentul nr. 1/2019; (la 13-10-2023, Litera l), Alineatul (1), Articolul 32, Sectiunea a 5-a, Capitolul III a fost modificată de Punctul 14., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) l^1) documentele privind persoanele notificate în funcția de auditor intern și actuar, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1/2019; (la 13-10-2023, Alineatul (1), Articolul 32, Sectiunea a 5-a, Capitolul III a fost completat de Punctul 15., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) m) dovada plății taxei de autorizare de administrare și de autorizare a fiecărui membru propus pentru structura de conducere, respectiv a fiecărei persoane care deține o funcție-cheie autorizată.(2) În cazul în care documentele prevăzute la art. 9 au fost modificate de la momentul înregistrării la A.S.F., acestea se depun la A.S.F. în forma lor modificată.  +  Articolul 33(1) Societățile de administrare a investițiilor și societățile de asigurare depun documentele prevăzute la art. 10 alin. (1) în cazul acționarilor persoane juridice și documentele prevăzute la art. 11 alin. (1) în cazul acționarilor persoane fizice.(2) Acționarii persoane-fizice care dețin mai puțin de 1% din capitalul social al administratorului fondului de pensii facultative sunt exceptați de la cerința prezentării documentelor prevăzute la alin. (1).  +  Articolul 34Planul de afaceri este elaborat de administrator și trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:a) informații cu privire la activitățile care urmează a fi desfășurate;b) informații cu privire la modul în care administratorul intenționează să acționeze pentru desfășurarea activității într-un mod prudent;c) studiul pieței și al factorilor care pot afecta fezabilitatea planului de afaceri;d) politica de investiții și planul de finanțare a afacerii, incluzând perioada de recuperare a investiției în societate.  +  Articolul 34^1(1) Procedurile interne conțin instrucțiuni scrise, ce descriu etapele care trebuie urmate pentru desfășurarea activității, metode de lucru, reguli de aplicat și termene de realizare necesare îndeplinirii atribuțiilor și sarcinilor, având în vedere asumarea responsabilităților. (2) Administratorul elaborează procedurile interne prevăzute de Lege, precum și proceduri care se referă la modalitatea de soluționare a sesizărilor și reclamațiilor și evidența și controlul activității în cadrul sediilor secundare, dacă acestea există.(3) Administratorul păstrează la sediul său toate procedurile elaborate conform alin. (2), inclusiv modificările și/sau completările ulterioare aduse acestora, și le pune la dispoziția A.S.F. ori de câte ori i se solicită. (la 13-10-2023, Sectiunea a 5-a, Capitolul III a fost completată de Punctul 16., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )  +  Articolul 35(1) Spațiul destinat sediului social și cel destinat sediilor secundare ale societăților de pensii trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 14, respectiv la art. 15.(2) Spațiul destinat sediului social, cel destinat sediilor secundare ale societăților de administrare a investițiilor și cel destinat sediilor societăților de asigurare trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 14 lit. b) și f), respectiv art. 15 lit. b) și f). (la 13-10-2023, Alineatul (2), Articolul 35, Sectiunea a 5-a, Capitolul III a fost modificat de Punctul 17., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 ) (3) Prelungirea contractului aferent utilizării spațiului destinat sediului social și sediilor secundare se notifică A.S.F. în termen de 5 zile calendaristice de la data prelungirii contractelor.(4) Documentele care atestă prelungirea contractului vor fi transmise A.S.F. în termen de 10 zile calendaristice de la data înscrierii de mențiuni la registrul comerțului.  +  Secţiunea a 6-a Procedura de aprobare sau de respingere a cererii pentru autorizarea de administrare de fonduri de pensii facultative  +  Articolul 36A.S.F. decide cu privire la autorizarea de administrare în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea cererii și a documentației complete ale solicitantului.  +  Articolul 37(1) Decizia de autorizare de administrare este însoțită de deciziile de autorizare, pentru fiecare dintre persoanele autorizate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1/2019.(2) Prin excepție de la alin. (1), în cazul în care persoanele din structura de conducere și cele care dețin funcții-cheie în cadrul administratorilor prevăzuți la art. 2 au fost evaluate în conformitate cu reglementările privind evaluarea și aprobarea acestora și dețin o autorizare valabilă pentru funcțiile respective în cadrul administratorilor de fonduri de pensii administrate privat și/sau fonduri de pensii ocupaționale, nu sunt supuse evaluării conform prevederilor Regulamentului nr. 1/2019. (3) În situația prevăzută la alin. (2), prin decizia de autorizare de administrare a fondurilor de pensii facultative se autorizează inclusiv desfășurarea activității în domeniul pensiilor facultative de către persoanele din structura de conducere și de către cele care dețin funcții-cheie în cadrul administratorilor prevăzuți la art. 2. (la 13-10-2023, Articolul 37, Subsectiunea 1, Sectiunea a 6-a, Capitolul III a fost modificat de Punctul 18., Articolul I din NORMA nr. 31 din 21 septembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 13 octombrie 2023 )