Serviciul de apă și canalizare
LEGE nr. 241 din 22 iunie 2006 (*republicată*) privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare
Înlocuit. Aceasta este o formă mai veche a unui act care încă există. Nu este forma în vigoare.
Despre ce este acest act
Legea nr. 241 din 22 iunie 2006 reglementează cadrul juridic pentru înființarea, organizarea, gestionarea și exploatarea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare la nivelul localităților din România. Actul afectează autoritățile administrației publice locale, operatorii economici și utilizatorii finali ai serviciilor de apă și canalizare. Prevederile includ obligația reorganizării compartimentelor fără personalitate juridică în servicii publice cu personalitate juridică, precum și aprobarea metodologiei de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, conform dispozițiilor legale în vigoare.
Pe scurt
- Identificator
- Lege nr. 241/2006
- Tip act
- Lege
- Emitent
- Parlamentul
- Data adoptării
- 22 iunie 2006
- Formă consolidată din
- 10 aprilie 2025
- Număr de forme
- 14
- Domeniu
- public finance, local government, environment
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
- H1:superseded by consolidation 73044 (istoric 10.04.2025)
Formele succesive ale actului
Acest act are 15 forme succesive în arhiva noastră. Forma pe care o citești aici este consolidată la 10 aprilie 2025. Forma în vigoare este aici.
Ce acte au modificat acest act
Modificările pe care le-a suferit acest act, în ordinea în care au apărut.
- Completat de: ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 172 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobarea unor măsuri privind proiectele de mediu cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru reglementarea serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelo — 14 octombrie 2020
- Modificat de (ART. 2): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Completat de (ART. 3): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Completat de (ART. 12): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Modificat de (ART. 12): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Completat de (ART. 12): LEGE nr. 215 din 27 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și abrogarea alin. (2) al art. III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea — 27 iulie 2018
- Modificat de (ART. 12): LEGE nr. 215 din 27 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și abrogarea alin. (2) al art. III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea — 27 iulie 2018
- Completat de (ART. 14): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Completat de (ART. 16): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Modificat de (ART. 16): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Completat de (ART. 25): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Completat de (ART. 31): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Modificat de (ART. 31): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Abrogat de (ART. 31): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene — 28 decembrie 2018
- Completat de (ART. 31): LEGE nr. 215 din 27 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și abrogarea alin. (2) al art. III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea — 27 iulie 2018
- Modificat de (ART. 35): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Completat de (ART. 36): LEGE nr. 420 din 28 decembrie 2023 pentru completarea art. 36^4 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 28 decembrie 2023
- Abrogat de (ART. 36): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Modificat de (ART. 36): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Modificat de (ART. 37): LEGE nr. 121 din 5 mai 2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 172/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobarea unor măsuri privind proiectele de mediu cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru reglementarea serviciului public — 5 mai 2021
- Completat de (ART. 39): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Modificat de (ART. 40): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
- Completat de (CAP. 2): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 23 din 9 aprilie 2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative — 9 aprilie 2025
- Completat de (CAP. 2): LEGE nr. 215 din 27 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și abrogarea alin. (2) al art. III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea — 27 iulie 2018
- Completat de (CAP. 5): ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 — 30 decembrie 2021
Sunt afișate primele 25 din 26 relații de acest fel.
Cuprins pe articole
- Capitolul I
- Articolul 1
- Articolul 2
- Articolul 3
- Articolul 4
- Articolul 5
- Articolul 6
- Articolul 7
- Articolul 8
- Capitolul II
- Articolul 9
- Articolul 9^1
- Articolul 10
- Articolul 11
- Articolul 12
- Articolul 12^1
- Articolul 12^2
- Articolul 13
- Articolul 14
- Articolul 15
- Articolul 16
- Capitolul III
- Articolul 17
- Articolul 18
- Articolul 19
- Articolul 20
- Articolul 21
- Articolul 22
- Articolul 23
- Articolul 24
- Articolul 25
- Capitolul IV
- Articolul 26
- Articolul 27
- Articolul 28
- Articolul 29
- Articolul 30
- Articolul 31
- Articolul 32
- Articolul 33
- Articolul 34
- Capitolul V
- Articolul 35
- Articolul 36
- Articolul 36^1
- Articolul 36^2
- Articolul 36^3
- Articolul 36^4
- Articolul 36^5
- Articolul 36^6
- Articolul 36^7
- Articolul 37
- Capitolul V^1
- Articolul 37^1
- Articolul 37^2
- Articolul 37^3
- Articolul 37^4
- Articolul 37^5
- Articolul 37^6
- Articolul 37^7
- Capitolul VI
- Articolul 38
- Articolul 39
- Articolul 40
- Capitolul VII
- Articolul 41
- Articolul 42
- Articolul 43
- Articolul 44
- Articolul 45
- Articolul 46
- Articolul 47
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 351.076 caractere). Vezi documentul integral.
| EMITENT |
Notă
Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 30 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 8 februarie 2013. + Capitolul I Dispoziții generale + Articolul 1(1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localităților.(2) Dispozițiile prezentei legi se aplică serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare organizat la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor sau, după caz, al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare.(3) Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare. Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare cuprinde totalitatea activităților reglementate prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale. + Articolul 2(1) Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, denumit în continuare serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, se înființează, se organizează și se gestionează sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale și are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localităților.(2) Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare se furnizează/prestează prin exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, denumită sistem public de alimentare cu apă și de canalizare.(3) Sistemele publice de alimentare cu apă și de canalizare a apelor uzate, denumite în continuare sisteme de alimentare cu apă și de canalizare, constituie ansambluri tehnologice și funcționale integrate care acoperă întregul circuit tehnologic, de la captarea din sursă a apei brute până la evacuarea în emisari a apelor uzate epurate.(4) În unitățile administrativ-teritoriale se poate organiza, după caz, numai serviciul de alimentare cu apă, cu condiția asigurării colectării apelor uzate prin sisteme individuale, adecvate pentru procesarea apelor uzate, care să asigure normele de igienă și sănătate a populației, precum și protecția mediului, la standarde similare cu sistemele centralizate de canalizare și epurare. (la 31-12-2021, Alineatul (4) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) + Articolul 3Termenii tehnici utilizați în cuprinsul prezentei legi se definesc după cum urmează:a) serviciu de alimentare cu apă și de canalizare - totalitatea activităților de utilitate publică și de interes economic și social general efectuate în scopul captării, tratării, transportului, înmagazinării și distribuirii apei potabile sau industriale tuturor utilizatorilor de pe teritoriul unei localități, respectiv pentru colectarea, transportul, epurarea și evacuarea apelor uzate, a apelor meteorice și a apelor de suprafață provenite din intravilanul acesteia;b) serviciu de alimentare cu apă - totalitatea activităților necesare pentru:– captarea apei brute, din surse de suprafață sau subterane;– tratarea apei brute;– transportul apei potabile și/sau industriale;– înmagazinarea apei;– distribuția apei potabile și/sau industriale;c) serviciul de canalizare - totalitatea activităților necesare pentru:– colectarea, transportul și evacuarea apelor uzate de la utilizatori la stațiile de epurare;– epurarea apelor uzate și evacuarea apei epurate în emisar;– colectarea, evacuarea și tratarea adecvată a deșeurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale și asigurarea funcționalității acestora;– evacuarea, tratarea și depozitarea nămolurilor și a altor deșeuri similare derivate din activitățile prevăzute mai sus;– evacuarea apelor pluviale și de suprafață din intravilanul localităților;d) sistem public de alimentare cu apă - ansamblul construcțiilor și terenurilor, instalațiilor tehnologice, echipamentelor funcționale și dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de alimentare cu apă. Sistemele publice de alimentare cu apă cuprind, de regulă, următoarele componente:– captări;– aducțiuni;– stații de tratare;– stații de pompare cu sau fără hidrofor;– rezervoare de înmagazinare;– rețele de transport și distribuție;– branșamente, până la punctul de delimitare;e) sistem public de canalizare - ansamblul construcțiilor și terenurilor aferente instalațiilor tehnologice, echipamentelor funcționale și dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de canalizare. Sistemele publice de canalizare cuprind, de regulă, următoarele componente:– racorduri de canalizare de la punctul de delimitare și preluare;– rețele de canalizare;– stații de pompare;– stații de epurare;– colectoare de evacuare spre emisar;– guri de vărsare în emisar;– depozite de nămol deshidratat;f) rețea publică de transport al apei - parte a sistemului public de alimentare cu apă alcătuită din rețeaua de conducte cuprinsă între captare și rețeaua de distribuție;g) rețea publică de distribuție a apei - parte a sistemului public de alimentare cu apă, alcătuită din rețeaua de conducte, armături și construcții-anexe, care asigură distribuția apei la 2 sau la mai mulți utilizatori independenți;h) rețea publică de canalizare - parte a sistemului public de canalizare, alcătuită din canale colectoare, cămine, guri de scurgere și construcții-anexe care asigură preluarea, evacuarea și transportul apelor de canalizare de la 2 sau de la mai mulți utilizatori independenți.Nu constituie rețele publice:– rețelele interioare de utilizare aferente unei clădiri de locuit cu mai multe apartamente, chiar dacă aceasta este în proprietatea mai multor persoane fizice sau juridice;– rețelele aferente unei incinte proprietate privată sau unei instituții publice pe care se află mai multe imobile, indiferent de destinație, despărțite de zone verzi și alei interioare private;– rețelele aferente unei platforme industriale, în care drumurile de acces și spațiile verzi sunt proprietate privată, chiar dacă aceasta este administrată de mai multe persoane juridice;i) branșament de apă - partea din rețeaua publică de alimentare cu apă care asigură legătura dintre rețeaua publică de distribuție și rețeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri. Branșamentul deservește un singur utilizator. În cazuri bine justificate și atunci când condițiile tehnice nu permit altă soluție se poate admite alimentarea mai multor utilizatori prin același branșament. Părțile componente ale unui branșament se precizează în regulamentul-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Branșamentul, până la contor, inclusiv căminul de branșament și contorul, aparțin rețelei publice de distribuție, indiferent de modul de finanțare a execuției. Finanțarea execuției branșamentului se asigură de operator, respectiv de utilizator, corespunzător punctului de delimitare a instalațiilor. Amplasamentul căminului de branșament se stabilește la punctul de delimitare al instalațiilor, de regulă la limita de proprietate a utilizatorului, cu respectarea regimului juridic al proprietății și numai în baza unei documentații avizate de operator. În cazul condominiilor existente, separarea și individualizarea consumurilor la nivel de proprietate/apartament individual se fac prin montarea repartitoarelor de costuri. Cheltuielile aferente individualizării consumurilor sunt suportate de coproprietarii condominiului, operatorul având numai obligația montării contorului principal de branșament la nivelul limitei de proprietate;j) repartitor de costuri - aparat utilizat în imobilele condominiale dotate cu instalații interioare de utilizare comune, în scopul individualizării consumurilor și repartizării pe proprietăți/apartamente individuale a costurilor aferente consumului total de apă înregistrat la nivelul branșamentului imobilului;k) repartizarea costurilor - totalitatea acțiunilor desfășurate, conform reglementărilor legale în vigoare, de către o persoană fizică sau persoană juridică în scopul repartizării pe proprietăți/apartamente individuale a costurilor aferente consumului de apă în imobilele condominiale dotate cu instalații interioare de utilizare comune;l) racord de canalizare - partea din rețeaua publică de canalizare care asigură legătura dintre instalațiile interioare de canalizare ale utilizatorului și rețeaua publică de canalizare, inclusiv căminul de racord; părțile componente ale unui racord se precizează în regulamentul-cadru de organizare și funcționare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare. Racordul de la cămin spre rețea, inclusiv căminul de racord, aparține rețelei publice de canalizare;m) aviz de branșare/racordare - documentul scris, emis de operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, prin care se stabilesc condițiile tehnice cu privire la proiectarea, amplasarea și execuția branșamentelor de apă, respectiv a racordurilor de canalizare și prin care se stabilește punctul de delimitare dintre rețelele publice și instalațiile de utilizare;n) acord de furnizare - documentul scris, emis de operator, care stabilește condițiile de furnizare pentru utilizator și definește parametrii cantitativi și calitativi ai serviciului la branșamentul utilizatorului și prin care operatorul se angajează să furnizeze serviciul de alimentare cu apă;o) acord de preluare - documentul scris, emis de operatorul serviciului de canalizare pentru utilizator, prin care acesta se angajează să presteze serviciul de canalizare și care definește condițiile și parametrii cantitativi și calitativi ai apelor uzate menajere și/sau industriale preluate la canalizarea publică;p) ape uzate menajere - apele de canalizare rezultate din folosirea apei în gospodării, instituții publice și servicii, care rezultă mai ales din metabolismul uman și din activități menajere și igienico-sanitare;q) ape uzate industriale - apele de canalizare rezultate din activități economico-industriale sau corespunzând unei alte utilizări a apei decât cea menajeră;r) ape uzate orășenești - apele de canalizare rezultate din amestecul apelor uzate menajere cu apele uzate industriale sau agrozootehnice, preepurate sau nu, precum și apele care provin din stropirea și spălarea drumurilor publice sau private, a aleilor, a grădinilor și a curților imobilelor;s) ape pluviale - apele de canalizare care provin din precipitații atmosferice;ș) instalații interioare de apă - totalitatea instalațiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, amplasate după punctul de delimitare dintre rețeaua publică și instalația interioară de utilizare a apei, și care asigură transportul apei preluate din rețeaua publică la punctele de consum și/sau la instalațiile de utilizare;t) instalații interioare de canalizare - totalitatea instalațiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, care asigură preluarea și transportul apei uzate de la instalațiile de utilizare a apei până la căminul de racord din rețeaua publică;ț) punct de delimitare - locul în care instalațiile aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului se branșează la instalațiile aflate în administrarea operatorului furnizor/prestator de servicii, respectiv locul unde se realizează efectiv furnizarea/prestarea serviciului către utilizator. Punctul de delimitare a instalațiilor asigură identificarea amplasamentului căminului de branșament, precizează poziția de montare a dispozitivelor de măsurare-înregistrare a consumurilor, permite stabilirea apartenenței instalațiilor, precum și precizarea drepturilor, respectiv a obligațiilor ce revin părților cu privire la furnizarea/prestarea serviciului, respectiv la exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor. Delimitarea dintre instalațiile interioare de canalizare și rețeaua publică de canalizare se face prin/la căminul de racord, care este prima componentă a rețelei publice de canalizare, în sensul de curgere a apei uzate;u) contor de branșament - aparatul de măsurare a volumului de apă consumat de utilizator, care se montează pe branșament între două vane - robinete la limita proprietății utilizatorului; contorul este ultima componentă a rețelei publice de distribuție în sensul de curgere a apei;v) asociație de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare - asociația de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, astfel cum este definită de Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, constituită în scopul înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv pentru crearea, modernizarea și/sau dezvoltarea sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare;w) gestionarea în sistem regional a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare - furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv administrarea și exploatarea sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare aferente serviciului în interesul comun al unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, prin intermediul unui operator regional;x) operator/operator regional al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare - operatorul regional definit conform art. 2 lit. g) și h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, care are dreptul exclusiv de a furniza/presta serviciul în aria de operare stabilită prin contractul de delegare a gestiunii serviciului;y) master plan județean/zonal pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare - document de politici publice care stabilește strategia de furnizare/prestare și dezvoltare a serviciului, planul de investiții pe termen scurt, mediu și lung privind înființarea, dezvoltarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului de alimentare cu apă și de canalizare dintr-un județ/zonă.Master planul județean/zonal este aprobat de consiliul județean/consiliile județene/Consiliul General al Municipiului București, după caz.Master planul județean/zonal se corelează cu strategiile locale ale serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;z) strategie locală a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare - document de politici publice adoptat la nivelul unei unități administrativ-teritoriale prin care se stabilesc obiectivele și modul de furnizare/prestare și dezvoltare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, detaliat prin programe de investiții multianuale de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de apă și de canalizare existente, precum și obiectivele înființării de noi sisteme la nivelul unității administrativ-teritoriale, corelat cu prevederile master planului județean/zonal pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare elaborat cu respectarea prevederilor planului urbanistic general;aa) strategia asociației de dezvoltare intercomunitară privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare - document de politici publice elaborat și aprobat de asociația de dezvoltare intercomunitară în numele unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, pentru dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare din aria de operare curentă sau posibilă a operatorului regional căruia asociația de dezvoltare intercomunitară i-a delegat gestiunea serviciului în baza contractului de delegare a gestiunii.Strategia asociației de dezvoltare intercomunitară este elaborată în conformitate cu master planul județean/zonal și conține planul de investiții și lista investițiilor prioritare;ab) arie de operare - arie geografică ce cuprinde unitatea/unitățile administrativ-teritoriale membră/membre a/ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare în care operatorul/operatorul regional primește dreptul de a furniza/presta serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;ac) aglomerare umană - zonă în care populația și/sau activitățile economice sunt suficient de concentrate pentru a face posibile colectarea apelor uzate și dirijarea lor spre o stație de epurare sau spre un punct final de evacuare, calculată în locuitori echivalenți, care poate cuprinde mai multe unități administrativ-teritoriale sau doar o parte a acestora, în corelare cu prevederile din master planul județean/zonal pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;ad) preț - contravaloarea apei potabile furnizată utilizatorilor raportată la unitatea de măsură;ae) tarif - contravaloarea serviciului de canalizare prestat utilizatorilor raportată la unitatea de măsură;af) preț/tarif unic - prețul/tariful stabilit la nivelul unei arii de operare, calculat pe baza regulilor din Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă și de canalizare finanțate prin fonduri publice acordate de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile, care să acopere costurile de operare ulterior finalizării investiției și o parte din costurile de amortizare a cheltuielilor de capital, ținând cont de nivelul acceptat al ratei de suportabilitate, calculată în condițiile legii;ag) strategia de tarifare - strategia aplicată pentru finanțarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare care are la bază prețul/tariful unic și care asigură acoperirea costurilor de operare și a costurilor de investiții;ah) operator economic - furnizor/prestator de servicii de alimentare cu apă și de canalizare care exploatează un sistem privat;ai) plan de afaceri - document elaborat de către operator/operatorul regional, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară, prin care se stabilesc obiectivele și scopurile prezente și viitoare ale operatorului legate de furnizarea/ prestarea serviciului către utilizatori, strategiile și direcțiile de acțiune necesare îndeplinirii acestora, inclusiv planul de investiții prioritare pentru atingerea țintelor de conformare asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană și/sau impuse prin regulamentele și directivele europene transpuse în legislația națională, în corelare cu strategia locală și/sau master planul județean/zonal; (la 31-12-2021, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) aj) sisteme individuale adecvate de colectare și epurare ape uzate - sisteme de colectare și epurare a apelor uzate care asigură un nivel de protecție a mediului corespunzător, similar cu cel al sistemelor publice centralizate de canalizare și epurare, și care îndeplinesc condițiile tehnice, de mediu și de reglementare conform standardizării și legislației specifice din domeniul apelor uzate și gospodăririi apelor. (la 31-12-2021, Articolul 3 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) + Articolul 4(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.(2) Apa potabilă distribuită utilizatorilor trebuie să îndeplinească, la branșamentele acestora, condițiile de potabilitate prevăzute în normele tehnice și reglementările legale în vigoare, precum și parametrii de debit și presiune precizați în acordurile și contractele de furnizare.(3) Bunurile aferente infrastructurii tehnico-edilitare aparținând sistemului de alimentare cu apă și de canalizare realizate prin investiții noi de către o unitate administrativ-teritorială pe raza unei alte unități administrativ-teritoriale aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale pe care o deservesc.(4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menționate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilități față de necesarul de apă potabilă al localităților, stabilit potrivit prescripțiilor tehnice în vigoare.(5) În cazul în care cerințele de apă potabilă ale operatorilor economici nu pot fi acoperite integral sau pot fi acoperite numai parțial, aceștia pot să își asigure alimentarea cu apă potabilă prin sisteme proprii, realizate și exploatate în condițiile legii.(6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor și al spațiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.(7) Apa industrială sau cu caracter nepotabil se poate asigura fie prin sisteme publice de alimentare cu apă industrială, fie prin sisteme individuale realizate și exploatate de operatorii economici.(8) Se interzice orice legătură sau interconectare între sistemele de alimentare cu apă potabilă și sistemele de alimentare cu apă industrială. + Articolul 5(1) Sistemul de canalizare trebuie să asigure cu precădere colectarea, transportul, epurarea și evacuarea într-un receptor natural a apelor uzate provenite de la utilizatorii serviciului de alimentare cu apă, precum și a apelor pluviale sau de suprafață colectate de pe teritoriul localităților.(2) Nămolurile provenite din stațiile de tratare a apei, din sistemele de canalizare și din stațiile de epurare a apelor uzate orășenești se tratează și se prelucrează în vederea neutralizării, deshidratării, depozitării controlate sau valorificării, potrivit reglementărilor legale în vigoare privind protecția și conservarea mediului, respectiv igiena și sănătatea populației.(3) Apele uzate evacuate în sistemele de canalizare trebuie să respecte condițiile precizate prin acordul de preluare în canalizarea publică, respectiv prin contractul de prestare a serviciului, precum și pe cele impuse prin reglementările tehnice în vigoare, astfel încât prin natura, cantitatea ori calitatea lor să nu conducă la:a) degradarea construcțiilor și instalațiilor componente ale sistemelor de canalizare;b) diminuarea capacității de transport a rețelelor și a canalelor colectoare;c) perturbarea funcționării normale a stației de epurare, prin depășirea debitului și a încărcării sau prin inhibarea proceselor de epurare;d) apariția unor pericole pentru igiena și sănătatea populației sau a personalului de exploatare a sistemului;e) apariția pericolelor de explozie.(4) Evacuarea în receptorii naturali a apelor uzate epurate și depozitarea nămolurilor provenite din stațiile de epurare se fac numai în condițiile calitative și cantitative precizate în avizele, acordurile și autorizațiile de mediu eliberate de autoritățile competente, potrivit reglementărilor în vigoare din domeniul protecției calității apei și a mediului, astfel încât să se garanteze protecția și conservarea mediului, respectiv igiena și sănătatea populației.(5) Preluarea în sistemele de canalizare a apelor uzate provenite de la operatori economici industriali sau de la alți utilizatori neracordați la rețelele publice de distribuție a apei se poate aproba numai în măsura în care capacitatea sistemelor nu este depășită din punct de vedere hidraulic sau al încărcării cu substanțe impurificatoare și numai dacă nu conțin poluanți toxici sau care pot inhiba ori bloca procesul de epurare. + Articolul 6Desfășurarea activităților specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, indiferent de forma de gestiune aleasă, se realizează pe baza unui regulament al serviciului și a unui caiet de sarcini, elaborate și aprobate de autoritățile administrației publice locale sau, după caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în conformitate cu regulamentul-cadru, respectiv cu caietul de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C., și aprobate prin ordin*) al președintelui acesteia. În cazul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, regulamentul serviciului și caietul de sarcini se elaborează în cadrul acestora, se avizează de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre și se aprobă de adunările generale. Notă
*) A se vedea Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr. 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 și 324 bis din 15 mai 2007 și Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr. 89/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 și 324 bis din 15 mai 2007. + Articolul 7(1) Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare se înființează, se organizează și funcționează pe baza următoarelor principii:a) securitatea serviciului;b) tarifarea echitabilă;c) rentabilitatea, calitatea și eficiența serviciului;d) solidaritatea utilizatorilor reflectată în strategia tarifară;e) transparența și responsabilitatea publică, incluzând consultarea cu patronatele, sindicatele, utilizatorii și cu asociațiile reprezentative ale acestora;f) continuitatea din punct de vedere cantitativ și calitativ;g) adaptabilitatea la cerințele utilizatorilor;h) accesibilitatea egală a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale;i) respectarea reglementărilor specifice din domeniul gospodăririi apelor, protecției mediului și sănătății populației.(2) Principiile prevăzute la alin. (1) vor fi în mod obligatoriu cuprinse și dezvoltate atât în regulamentul-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, cât și în regulamentele serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare aprobate la nivel local. + Articolul 8(1) Serviciul furnizat/prestat prin sistemele de alimentare cu apă și de canalizare trebuie să îndeplinească, la nivelul utilizatorilor, indicatorii de performanță prevăzuți în regulamentul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.(2) Indicatorii de performanță ai serviciului furnizat/prestat utilizatorilor se stabilesc pe baza unui studiu de specialitate întocmit de autoritățile administrației publice locale sau, după caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în funcție de necesitățile utilizatorilor, de starea tehnică a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare și de eficiența acestora, cu respectarea indicatorilor de performanță minimali prevăzuți în regulamentul-cadru, respectiv în caietul de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. În cazul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, studiul de specialitate se elaborează în cadrul acestora, se avizează de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre și se aprobă de adunările generale.(3) Propunerile de indicatori de performanță ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare furnizat/prestat utilizatorilor, rezultate din studiul de specialitate efectuat în acest scop, vor fi supuse dezbaterii publice înaintea aprobării lor de către autoritățile administrației publice locale. + Capitolul II Autorități și competențe + Articolul 9(1) Statul sprijină prin măsuri legislative, administrative și economice dezvoltarea durabilă a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, precum și a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare aferente.(2) Măsurile adoptate la nivelul autorităților administrației publice centrale competente trebuie să conducă la atingerea următoarelor obiective strategice:a) dezvoltarea și extinderea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul întregii țări, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață ale comunităților locale;b) realizarea unui serviciu și a unei infrastructuri tehnico-edilitare moderne, capabile să susțină dezvoltarea economico-socială a localităților, să atragă investiții private și să stimuleze dezvoltarea durabilă a comunităților locale;c) conservarea și protecția mediului și a sănătății publice. + Articolul 9^1(1) Statul sprijină finanțarea realizării și modernizării sistemelor publice de apă și canalizare din bugetul național, fonduri europene și din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu.(2) Planul național de dezvoltare și investiții în sectorul de apă și apă uzată se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul mediului, apelor și pădurilor, cu avizul autorității publice centrale din domeniul dezvoltării regionale, lucrărilor publice și administrației.(3) În vederea respectării cerințelor europene legate de asigurarea alimentării cu apă potabilă și colectarea și epurarea apelor uzate urbane, precum și pentru asigurarea sustenabilității serviciului de alimentare cu apă și canalizare, autoritatea publică centrală din domeniul mediului, apelor și pădurilor elaborează Strategia națională pentru sectorul de apă și apă uzată, care se avizează de autoritatea publică centrală din domeniul dezvoltării regionale, lucrărilor publice și administrației și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (la 10-04-2025, Capitolul II a fost completat de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 9 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 10 aprilie 2025 ) + Articolul 10(1) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competență exclusivă, ce poate fi exercitată și prin intermediul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile Legii nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale asociate, în baza mandatului acordat acestora, în tot ceea ce privește:a) aprobarea strategiilor locale de înființare, organizare, gestiune și funcționare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;b) aprobarea programelor de investiții privind înființarea, dezvoltarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului;c) aprobarea regulamentelor și a caietelor de sarcini ale serviciului;d) adoptarea modalității de gestiune și aprobarea documentațiilor de organizare și derulare a procedurilor de delegare a gestiunii;e) aprobarea indicatorilor de performanță ai serviciului.(2) Unitățile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele în vederea înființării, organizării, finanțării, monitorizării și gestionării în interes comun a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și pentru înființarea, modernizarea, dezvoltarea și exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia, în condițiile stabilite prin Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare. + Articolul 11(1) Consiliile locale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, după caz, își stabilesc propriile strategii ale serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, corelate cu master planurile județene/zonale ținând seama de planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, programele de dezvoltare economico-socială a unității administrativ-teritoriale, precum și cu angajamentele asumate de România în domeniul protecției mediului.(2) Consiliul local/consiliile județene/Consiliul General al Municipiului București își stabilesc master planuri județene/zonale pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, corelate cu planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, programele de dezvoltare economico-socială a unității administrativ-teritoriale, precum și cu angajamentele asumate de România în domeniul protecției mediului.(3) Strategiile autorităților administrației publice locale vor urmări cu prioritate realizarea următoarelor obiective:a) orientarea serviciului către utilizatori;b) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunității la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;c) asigurarea calității serviciului la nivelul corespunzător normelor Uniunii Europene;d) îmbunătățirea calității mediului, prin utilizarea rațională a resurselor naturale de apă și epurarea corespunzătoare a apelor uzate, în conformitate cu prevederile legislației de mediu și ale directivelor Uniunii Europene;e) reducerea pierderilor de apă și a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apă și de canalizare;f) reducerea consumurilor specifice de apă potabilă la utilizator, inclusiv prin contorizarea branșamentelor și a consumurilor individuale;g) promovarea programelor de investiții, în scopul dezvoltării și modernizării sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;h) adoptarea soluțiilor tehnice și tehnologice, cu costuri minime și în concordanță cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistică și demografică a comunității;i) promovarea mecanismelor specifice economiei de piață, crearea unui mediu concurențial, stimularea participării capitalului privat și promovarea formelor de gestiune delegată;j) promovarea metodelor moderne de management;k) promovarea profesionalismului, eticii profesionale și a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în domeniu.(4) În vederea asigurării continuității serviciului și funcționării sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în condiții de siguranță și la parametrii ceruți prin normele și prescripțiile tehnice, autoritățile administrației publice locale, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară, au responsabilitatea planificării și urmăririi execuției lucrărilor de investiții, în corelare cu propriile strategii ale serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și planurile de urbanism general. În acest scop vor întocmi programe de investiții multianuale de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de apă și de canalizare existente, precum și de înființare de noi sisteme la nivelul unității administrativ-teritoriale bazate pe planificarea multianuală a investițiilor și ținându-se seama de etapele procesului bugetar, în conformitate cu reglementările legale, corelate cu planurile de investiții din master planurile județene/zonale.(5) Asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare elaborează și aprobă propriile strategii doar pentru aria de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, chiar atunci când județul este membru al asociației, fără a afecta serviciul de alimentare cu apă și de canalizare al acelor unități administrativ-teritoriale din județ care nu sunt membre ale asociației, însă luând în considerare master planul județean/zonal privind acest serviciu, pentru a asigura coerența dezvoltării serviciului și a investițiilor în infrastructura aferentă serviciului. + Articolul 12(1) În exercitarea atribuțiilor ce le revin autoritățile administrației publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, după caz, privitoare la:a) aprobarea strategiilor locale ale serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și a programelor multianuale de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor existente, precum și a programelor de înființare a unor noi sisteme de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile legii;b) coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul realizării acestora într-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților și de amenajare a teritoriului, de urbanism și de mediu;c) aprobarea studiilor de fezabilitate privind extinderea, modernizarea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare;d) asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale în vederea gestionării în sistem regional a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv înființării și exploatării în comun a sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare și pentru realizarea investițiilor în infrastructura aferentă acestora, inclusiv prin accesarea fondurilor publice alocate programelor de investiții aflate în derulare;e) darea în administrare sau delegarea gestiunii serviciului, precum și încredințarea exploatării bunurilor proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale aferente sistemelor de alimentare cu apă și canalizare;f) participarea cu capital social sau cu bunuri la înființarea societăților comerciale mixte pentru realizarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare și/sau furnizarea/prestarea serviciului;g) contractarea sau garantarea, în condițiile legii, a împrumuturilor pentru finanțarea programelor de investiții aferente sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, precum extinderi, dezvoltări de capacități, reabilitări și modernizări;h) elaborarea și aprobarea normelor locale și a regulamentului serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, pe baza normelor-cadru și a regulamentelor-cadru elaborate și aprobate de A.N.R.S.C.;i) aprobarea prețurilor și tarifelor pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, cu respectarea metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor în vigoare elaborată de A.N.R.S.C., în cazul în care finanțarea proiectelor de investiții în infrastructura de apă se realizează prin fonduri publice acordate de la bugetul local și/sau din alte surse decât cele de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile;j) rezilierea unilaterală a contractelor de delegare a gestiunii serviciului, pentru încălcarea repetată a clauzelor acestora și pentru nerespectarea parametrilor de calitate ai serviciului;k) elaborarea și aprobarea metodologiei de repartizare și facturare individuală a consumului de apă înregistrat la branșamentul condominiului;l) elaborarea și aprobarea strategiei de tarifare pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în cazul în care finanțarea proiectelor de investiții în infrastructura de apă se asigură, integral sau în parte, prin fonduri publice acordate de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile;m) acordarea de ajutoare lunare de la bugetul local pentru familiile și persoanele singure care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, denumite în continuare ajutoare lunare, în vederea plății serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile art. 12^1; (la 03-08-2018, Litera m) din Alineatul (1) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 215 din 27 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 31 iulie 2018 ) n) asigurarea, din bugetul local sau din alte surse de finanțare legal constituite, inclusiv a programelor și planurilor naționale și europene, a fondurilor necesare pentru plata valorii totale sau a unei părți din cheltuielile realizate pentru branșarea/racordarea la sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, pentru familiile și persoanele singure care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, în condițiile prevăzute la art. 12^2. (la 31-12-2021, Litera n) din Alineatul (1) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) (2) Împotriva hotărârilor sau dispozițiilor autorităților administrației publice locale, adoptate în aplicarea prezentei legi, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii. + Articolul 12^1(1) Ajutoarele lunare prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. m) se acordă în funcție de veniturile lunare ale persoanei singure/familiei, prin compensarea procentuală a contravalorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în limita unui consum de apă, respectiv a unei cantități de apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare de 75 l/persoană/zi.(2) Pentru familiile și persoanele singure beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, ajutoarele lunare acordate acoperă cel puțin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.(3) La stabilirea venitului bănesc net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le-au realizat în luna anterioară lunii în care se solicită dreptul, așa cum acestea sunt prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare.(4) Pentru acordarea ajutorului lunar pot fi utilizate procentele și limitele de venituri prevăzute, pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu energie termică, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare.(5) În vederea stabilirii dreptului la ajutorul lunar, noțiunile utilizate pentru familie și persoană singură au semnificația celor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare.(6) Acordarea ajutorului lunar se face prin dispoziția primarului, la solicitarea scrisă a persoanei singure sau familiei.(7) Cuantumurile, condițiile, organizarea acordării ajutorului lunar și modalitatea de decontare a acestuia între unitatea administrativ-teritorială, familiile/persoanele singure beneficiare și operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.(8) Fondurile necesare finanțării măsurilor de protecție socială pot fi obținute și prin introducerea unei componente de solidaritate în structura pe elemente de cheltuieli a prețului/tarifului serviciului, la un nivel de maximum 1% din valoarea cheltuielilor de exploatare, denumit fond de solidaritate. Fondul de solidaritate se include în nivelul prețurilor și tarifelor numai după aprobarea acestuia, prin hotărâre, de către autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale implicate sau, după caz, de către adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară. Sumele încasate de către operatori, corespunzătoare fondului de solidaritate, se constituie într-un cont distinct purtător de dobândă, deschis la o unitate a trezoreriei statului, iar fondul rezultat se utilizează exclusiv pentru scopul în care a fost creat, respectiv la acordarea ajutoarelor lunare către populația beneficiară, cu avizul unității administrativ-teritoriale implicate/Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, după caz. (la 31-12-2021, Articolul 12^1 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) (la 03-08-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 215 din 27 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 31 iulie 2018 ) + Articolul 12^2Cuantumul sumelor acordate, perioada de implementare, numărul estimat de beneficiari, condițiile și modalitatea de decontare a cheltuielilor realizate pentru branșarea/racordarea la sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se stabilesc prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale. (la 03-08-2018, Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 215 din 27 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 31 iulie 2018 ) + Articolul 13(1) Autoritățile administrației publice locale au dreptul să verifice, să aprobe sau să respingă, în condițiile legii, fără a periclita rentabilitatea, calitatea și eficiența serviciului, prețurile și tarifele propuse de operatori, precum și să urmărească modul de respectare de către aceștia a normelor metodologice pentru stabilirea, ajustarea și modificarea prețurilor și tarifelor elaborate de A.N.R.S.C. și aprobate prin ordin al președintelui acesteia.(2) Divergențele cu privire la prețuri și tarife dintre autoritățile administrației publice locale și operatori se rezolvă de instanțele de judecată competente.(3) Autoritățile administrației publice locale au acces la orice informație de interes public deținută de A.N.R.S.C. cu privire la serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, indiferent de forma de gestiune adoptată pentru realizarea acestuia. + Articolul 14Autoritățile administrației publice locale au, în raport cu utilizatorii pe care îi reprezintă, următoarele sarcini și responsabilități:a) să gestioneze serviciul de alimentare cu apă și de canalizare pe criterii de competitivitate și eficiență economică;b) să promoveze dezvoltarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului;c) să monitorizeze și să controleze activitățile de furnizare/prestare a serviciului și să adopte măsurile prevăzute în contractul de delegare a gestiunii, în cazul în care operatorul nu asigură indicatorii de performanță asumați;d) să stabilească și să aprobe indicatorii de performanță ai serviciului numai după ce aceștia au fost supuși în prealabil dezbaterii publice;e) să adopte normele locale și modalitățile de gestiune a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;f) să informeze și să consulte utilizatorii și asociațiile acestora cu privire la strategiile de dezvoltare a serviciului, precum și despre necesitatea instituirii unor taxe locale privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;g) să medieze rezolvarea conflictelor dintre utilizatori și operator sau dintre operatori, la cererea uneia dintre părți;h) să țină evidența persoanelor fizice și juridice care nu se conectează la sistemele publice de canalizare existente sau nouînființate în condițiile prevăzute la art. 31 alin. (14) și care nu evacuează apa uzată la rețeaua publică de canalizare existentă, în colaborare cu operatorii/operatorii regionali, să inventarieze sistemele individuale de colectare a apelor uzate și să notifice populația pentru conformare; (la 31-12-2021, Articolul 14 din Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) i) să introducă în baza de date stabilită la nivelul Administrației Naționale «Apele Române» o dată la 2 ani datele și informațiile pentru evaluarea stadiului implementării cerințelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare, și, semestrial, stadiul realizării lucrărilor pentru epurarea apelor uzate urbane și a capacităților în execuție și puse în funcțiune pentru aglomerări umane, inclusiv situația investițiilor realizate, pentru stabilirea conformării aglomerărilor umane. (la 30-01-2022, Articolul 14 din Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) Notă
Potrivit art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1258 din 31 decembrie 2021, dispozițiile art. 14 lit. i) intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 15(1) Autoritățile administrației publice locale au, potrivit prerogativelor atribuite prin lege, următoarele obligații față de operatori:a) să aplice un tratament egal tuturor operatorilor și să asigure prin normele locale adoptate un mediu de afaceri transparent;b) să respecte independența managerială a operatorului;c) să adopte și să mențină o conduită echilibrată, echidistantă și nediscriminatorie între operator și utilizatori;d) să promoveze relații contractuale echilibrate, orientate spre rezultat;e) să asigure publicitatea și accesul liber la informațiile de interes public, cu precădere la acele informații care asigură pregătirea ofertelor și participarea la procedurile de delegare a gestiunii serviciului;f) să aducă la cunoștință publică, în condițiile legii, hotărârile și dispozițiile având ca obiect modul de organizare și de funcționare a serviciului;g) să stabilească condițiile de asociere sau de formare de societăți mixte, în conformitate cu prevederile legale care reglementează fiecare tip de contract prin care se deleagă gestiunea;h) să respecte și să își îndeplinească propriile obligații, prevăzute în contractele de delegare a gestiunii serviciului;i) să păstreze confidențialitatea informațiilor, altele decât cele de interes public, cu privire la activitatea operatorilor;j) să încheie cu operatorul un contract pentru colectarea, canalizarea și epurarea apelor pluviale de pe domeniul public și privat al localității.(2) Autoritățile administrației publice locale au, în raporturile cu operatorii, dreptul și obligația să monitorizeze și să controleze:a) menținerea echilibrului contractual rezultat prin procedura de delegare a gestiunii serviciului;b) încadrarea profitului operatorului în limitele minime și maxime negociate și modul de utilizare a Fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare (Fondul IID) în condițiile legii;c) respectarea clauzelor de administrare, întreținere și predare a bunurilor publice și păstrarea integrității patrimoniului public sau privat aferent serviciului;d) respectarea programului social de limitare a efectelor negative ale concedierilor;e) respectarea obligațiilor contractuale potrivit contractului de delegare a gestiunii și îndeplinirea indicatorilor de performanță ai serviciului, indiferent de forma de gestiune;f) aplicarea penalităților prevăzute de documentele contractuale, în cazul neîndeplinirii de către operatori a indicatorilor de performanță asumați;g) exploatarea eficientă a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare;h) respectarea reglementărilor administrative, tehnice, fiscale și comerciale din domeniu;i) impactul serviciului asupra mediului și asupra sănătății publice;j) siguranța serviciului și protecția utilizatorilor;k) asigurarea patrimoniului preluat în gestiune și asigurarea pentru daunele provocate terților, în cazul gestiunii delegate. + Articolul 16(1) Autoritatea de reglementare competentă pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare este A.N.R.S.C. Aceasta își exercită competențele și atribuțiile care îi sunt acordate prin Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, față de toți operatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, indiferent de forma de organizare, de natura capitalului, de modalitatea de gestiune adoptată sau de țara de origine.(1^1) A.N.R.S.C. are calitatea de reglementator tehnic și economic pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare. (la 31-12-2021, Articolul 16 din Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) (2) A.N.R.S.C. elaborează și aprobă, prin ordin al președintelui acesteia:a) metodologia și procedura-cadru de stabilire, monitorizare, măsurare, comparare și analiză a indicatorilor de performanță ai serviciului;b) metodologia de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, în cazul serviciilor furnizate/prestate prin sistemele publice de alimentare cu apă și de canalizare realizate din fonduri asigurate de la bugetul local și/sau din fondurile proprii ale operatorilor; (la 31-12-2021, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 16 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) c) metodologia de ajustare tarifară a prețurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, pe baza strategiei de tarifare aferente planului de afaceri, în cazul proiectelor de investiții în sistemele publice de alimentare cu apă și de canalizare dezvoltate din fonduri publice și din fondurile proprii ale operatorilor/operatorilor regionali; (la 31-12-2021, Alineatul (2) din Articolul 16 , Capitolul II a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) d) metodologia de evaluare a modului de implementare a strategiilor de tarifare elaborate în conformitate cu Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, aprobată prin hotărâre a Guvernului. (la 31-12-2021, Alineatul (2) din Articolul 16 , Capitolul II a fost completat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 144 din 30 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1258 din 31 decembrie 2021 ) (3) Pe baza metodologiei prevăzute la alin. (2) lit. b), A.N.R.S.C. aprobă prețurile și tarifele pentru operatorii economici și instituțiile publice care prestează un serviciu de alimentare cu apă și de canalizare de natura celui public și care nu se află în subordinea autorităților administrației publice locale respective și nu exploatează un sistem public de alimentare cu apă și de canalizare.(4) A.N.R.S.C. monitorizează evoluția indicatorilor de performanță ai serviciului, în scopul diseminării, la nivelul autorităților administrației publice locale și al operatorilor, a celor mai bune practici din domeniu. A.N.R.S.C. va dezvolta un sistem informațional ce va permite întocmirea unei baze de date și compararea continuă a fiecărui indicator de performanță cu nivelul atins de operatorul cel mai performant din domeniu. Pentru implementarea activităților de monitorizare și de realizare a bazei de date, operatorii au obligația de a furniza A.N.R.S.C. toate informațiile solicitate în legătură cu indicatorii de performanță ai serviciului.(5) În relația cu operatorii și cu autoritățile administrației publice locale, potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, indiferent de forma de gestiune adoptată, A.N.R.S.C. monitorizează următoarele:a) respectarea și îndeplinirea obligațiilor și măsurilor stabilite în condițiile de emitere sau de menținere a licențelor;b) respectarea sistemului de reglementări emise în aplicarea legislației primare din domeniu;c) respectarea metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor și tarifelor;d) respectarea reglementărilor cu privire la concurență și transparență, pentru a preveni practicile anticoncurențiale care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței. + Capitolul III Organizarea și funcționarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare