HOTĂRÂRE nr. 997 din 31 decembrie 1998pentru înființarea Oficiului Național al Burselor de Studii în Străinătate
EMITENT
  • GUVERN
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 13 ianuarie 1999



    În baza art. 116 alin. (2) din Constituția României,Guvernul României hotărăște:  +  Articolul 1Se înființează Oficiul Național al Burselor de Studii în Străinătate, instituție publică cu personalitate juridică, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Educației Naționale, cu sediul în municipiul București, str. Spiru Haret nr. 12, sectorul 1.  +  Articolul 2Obiectul de activitate al Oficiului Național al Burselor de Studii în Străinătate consta în facilitarea accesului elevilor, studenților și specialiștilor din învățământ la bursele de studii oferite Ministerului Educației Naționale de către: Guvernul României, autorități publice, fundații, donatori - persoane fizice și juridice -, de diferite state în cadrul acordurilor bilaterale de colaborare, precum și la bursele provenite din programe guvernamentale și internaționale.  +  Articolul 3(1) Atribuțiile Oficiului Național al Burselor de Studii în Străinătate se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare care va fi elaborat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(2) Regulamentul de organizare și funcționare se aproba prin ordin al ministrului educației naționale.  +  Articolul 4(1) Statul de funcții al Oficiului Național al Burselor de Studii în Străinătate și structura sa organizatorică se stabilesc prin ordin al ministrului educației naționale în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(2) Încadrarea și salarizarea personalului se vor face potrivit anexei VIII/1 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică.  +  Articolul 5Numărul maxim de posturi ce pot fi utilizate de către Oficiul Național al Burselor de Studii în Străinătate este de 15 din numărul de posturi aprobat Ministerului Educației Naționale.  +  Articolul 6Cheltuielile curente și de capital ale Oficiului Național al Burselor de Studii în Străinătate se acoperă integral din sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale.  +  Articolul 7(1) Litera (B) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 690/1997 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 13 noiembrie 1997, cu modificările ulterioare, se completează cu punctul 5 cu următorul cuprins:5. Oficiul Național al Burselor de Studii în Străinătate - Bugetul de stat(2) Literele D și F din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 690/1997, cu modificările ulterioare, se modifica și vor avea următorul cuprins:
    D NUMARUL MAXIM DE POSTURI IN UNITATILE BUGETARE386.150
    din care: 
    - unitati de invatamant385.952
    - unitati de cercetare198
    F. NUMARUL MAXIM DE POSTURI LA ALTE UNITATI SUBORDONATE MINISTERULUI EDUCATIEI NATIONALE59

    PRIM-MINISTRU
    RADU VASILE
    Contrasemnează:
    Ministrul educației naționale,
    Andrei Marga
    Ministrul finanțelor,
    Decebal Traian Remes
    Ministrul muncii
    și protecției sociale,
    Alexandru Athanasiu