Modificare regim armelor și munițiilor
LEGE nr. 117 din 15 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Această lege modifică și completează Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, introducând noțiuni precum componentă esențială și clarificând cadrul de aplicare pentru anumite categorii de arme. Prevederile nu se aplică operațiunilor cu arme și muniții efectuate de instituții publice din domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice. Legea extinde reglementarea la componente esențiale ale armelor de foc și specifică categoriile de arme supuse notificării sau altor regimuri speciale.
Pe scurt
- Identificator
- Lege nr. 117/2011
- Tip act
- Lege
- Emitent
- Parlamentul
- Data adoptării
- 15 iunie 2011
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- criminal, public finance, administrative
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte au modificat acest act
Modificările pe care le-a suferit acest act, în ordinea în care au apărut.
- Rectificat de (ART. 1): RECTIFICARE nr. 117 din 15 iunie 2011 referitoare la Legea nr. 117/2011 — 15 iunie 2011
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga partial pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga partial pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga partial pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga partial pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga partial pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Abroga partial pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
- Completeaza pe (ART. 1): LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*) — 28 iunie 2004
Sunt afișate primele 25 din 124 relații de acest fel.
Cuprins pe articole
Ghiduri care explică situații din acest act
Textul actului
Textul afișat aici este parțial (120.000 din 305.215 caractere). Vezi documentul integral.
| EMITENT |
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Prevederile prezentei legi nu se aplică operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice."2. La articolul 2 punctul I, poziţiile 2, 2^1, 3 şi 4 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"2. arma de foc - orice armă portabilă cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi, ca urmare a construcţiei sale sau a materialului din care este confecţionat, poate fi transformat în acest scop; în înţelesul prezentei legi, nu sunt incluse în definiţia armelor de foc armele prevăzute în categoriile D şi E din anexă;2^1. piesa - orice element sau element de înlocuire special conceput pentru o armă de foc, care este esenţial pentru funcţionarea acesteia, inclusiv o ţeavă, o fremă ori un recuperator de gaze, manşonul mobil sau butoiaşul, cuiul percutor ori închizătorul şi orice dispozitiv conceput sau adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea unui foc de armă;.............................................................................3. muniţia - ansamblu format din tub cartuş, încărcătură de azvârlire, capsă de aprindere şi, după caz, proiectil;4. operaţiuni cu arme, piese şi muniţii - producerea, confecţionarea, asamblarea, intermedierea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donaţia, comodatul, sponsorizarea, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea şi distrugerea armelor de foc, a pieselor şi a muniţiilor pentru acestea;".3. La articolul 2 punctul I, după poziţia 2^1 se introduce o nouă poziţie, poziţia 2^2, cu următorul cuprins:"2^2. componentă esenţială - mecanismul de închidere, camera cartuşului şi/sau ţeava armelor de foc, care, în calitate de obiecte separate şi în măsura în care sunt funcţionale, sunt incluse în categoria armelor de foc pe care sunt montate sau pentru care sunt concepute să se monteze;".4. La articolul 2 punctul I, după poziţia 5 se introduce o nouă poziţie, poziţia 6, cu următorul cuprins:"6. urmărire - urmărirea sistematică a armelor de foc şi, atunci când este posibil, a pieselor şi a muniţiei pentru acestea, de la fabricant până la cumpărător, pentru a sprijini autorităţile competente în procesul de detectare, investigare şi analizare a fabricării ilicite şi a traficului ilicit."5. La articolul 2 punctul II, poziţia 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"2. arme şi muniţii letale - arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor şi care sunt prevăzute în categoria B din anexă;".6. La articolul 2 punctul III, poziţiile 2, 4-6 şi 10-12 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"2. arme de apărare şi pază - arme de foc scurte, recunoscute în condiţiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanelor fizice, precum şi a bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice;............................................................................4. arme de tir - arme destinate practicării tirului sportiv, recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;5. arme de vânătoare - arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe ţevi, care folosesc muniţie cu glonţ sau/şi cu alice, recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;6. arme utilitare - arme destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a unor activităţi din domeniile cinematografic, teatral, artistic, sportiv, cultural, industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecţiei mediului şi protecţiei împotriva dăunătorilor, precum şi desfăşurarea de către societăţile specializate de pază şi protecţie a activităţilor de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi a transporturilor de bunuri şi valori, respectiv a activităţilor de protecţie a persoanelor;............................................................................10. arme de panoplie - arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a dezactivării lor sau datorită gradului avansat de deteriorare, atestate de către un armurier autorizat în condiţiile legii;11. arme de colecţie - armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele, aflate sau nu în stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau care au valoare istorică, artistică, ştiinţifică ori documentară;12. arme vechi - arme letale produse până în anul 1899 inclusiv sau reproduceri ale acestora, destinate să fie păstrate în colecţii;".7. La articolul 2 punctul III, după poziţia 6 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 6^1-6^3, cu următorul cuprins:"6^1. arme şi dispozitive de agrement - arme şi dispozitive neletale, construite pe principii asemănătoare armelor care nu folosesc muniţii, ce aruncă proiectile nemetalice şi sunt destinate a fi folosite atât în scop recreativ, cât şi în cadrul competiţiilor sportive; sunt incluse în această categorie şi arcurile;6^2. replici de arme tip airsoft - replici după arme şi dispozitive militare reale, la scara 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe bază de gaz neiritant, construite pe principii asemănătoare armelor, care nu folosesc muniţii, ce aruncă proiectile nemetalice;6^3. dispozitive paintball - dispozitive neletale cu mecanism pe bază de gaz sau mecanic, care aruncă proiectile sferice nemetalice umplute cu vopsea;".8. La articolul 2, punctul V se modifică şi va avea următorul cuprins:"V. Categorii de persoane1. vânător - persoana fizică care a obţinut calitatea de vânător şi practică vânătoarea, în condiţiile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare;2. colecţionar de arme - persoana care deţine ori intenţionează să deţină arme în colecţie şi care a dobândit, în condiţiile legii, un atestat de colecţionar;3. federaţiile sportive naţionale de specialitate - structuri sportive de interes naţional, constituite în condiţiile legii, prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, care pentru desfăşurarea probelor sportive, conform statului lor, folosesc arme cu destinaţia tir;4. sportivi de tir - sportivii legitimaţi la cluburi sportive care au dobândit certificat de identitate sportivă, eliberat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, şi sunt afiliate la federaţiile sportive naţionale de specialitate;5. sportiv de tir categoria I - sportivul care îndeplineşte în fiecare an baremurile cifrice stabilite şi aprobate de federaţiile sportive de specialitate;6. antrenor de tir - persoana care a absolvit cursurile şcolii de antrenori şi certifică acest fapt prin diplomă sau carnet de antrenor;7. instructor în poligonul de tragere - persoana care desfăşoară activităţi de instruire, îndrumare şi supraveghere a tragerilor efectuate în poligoanele autorizate şi care a dobândit, în condiţiile legii, un atestat de instructor în poligonul de tragere;8. armurier - orice persoană fizică sau juridică autorizată, în condiţiile prezentei legi, să desfăşoare una ori mai multe operaţiuni cu arme, piese şi muniţii;9. intermediar - orice persoană fizică sau juridică, cu excepţia armurierilor, autorizată, în condiţiile prezentei legi, a cărei activitate constă, integral ori parţial, în achiziţionarea, comercializarea sau realizarea de transferuri de arme;10. rezident al unui stat membru - cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau membrul de familie al acestuia care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul unui stat membru, precum şi titularul unui document care atestă dreptul de rezidenţă al acestuia pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene."9. La articolul 2 punctul VI, poziţiile 2 şi 7 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"2. paşaport european pentru arme de foc - documentul emis la cerere, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, care conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene împreună cu armele înscrise în acest document, numai în măsura în care deţinerea, portul şi folosirea acestor arme este permisă în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autorităţile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective;............................................................................7. autorizaţie de transfer fără acord prealabil - documentul eliberat de autorităţile competente române ori ale unui stat membru al Uniunii Europene de expediţie, prin care se permite unui armurier sau intermediar să efectueze, pentru o anumită perioadă de timp, operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor către un armurier sau intermediar stabilit într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în care nu este necesar un acord prealabil al autorităţilor competente pentru fiecare operaţiune sau, după caz, pentru tipurile de arme care fac obiectul transferului;".10. La articolul 2 punctul VI, poziţia 3 se abrogă.11. La articolul 2 punctul VI, după poziţia 7 se introduc două noi poziţii, poziţiile 8 şi 9, cu următorul cuprins:"8. acord prealabil - documentul eliberat de autorităţile competente române, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor şi muniţiilor pe teritoriul României, ori de către statul membru al Uniunii Europene de destinaţie, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor pe teritoriul său;9. aviz de import/export - documentul eliberat de autorităţile române competente, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer al armelor, pieselor şi muniţiilor pe/de pe teritoriul României dintr-un/către un stat care nu este membru al Uniunii Europene."12. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 3Autoritatea competentăPoliţia Română este autoritatea competentă care exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea armelor, pieselor şi muniţiilor, precum şi cu privire la operaţiunile cu arme şi muniţii, în condiţiile prezentei legi."13. Articolul 4 se abrogă.14. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 5Aspecte generale privind regimul armelor (1) Armele din categoria A din anexă pot fi deţinute şi folosite numai de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. (2) Armele letale din categoria B din anexă pot fi deţinute sau, după caz, purtate şi folosite de persoanele fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi deţinute şi folosite numai în baza autorizaţiei eliberate în condiţiile prezentei legi. (3) Armele neletale din categoriile C şi D din anexă pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiţia îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autorităţile competente, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (4) Armele şi dispozitivele neletale din categoria E din anexă pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de către persoanele fizice şi juridice, fără îndeplinirea procedurilor de înregistrare sau autorizare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (5) Forma şi conţinutul documentelor emise în temeiul prezentei legi se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (6) Evidenţa posesorilor de arme din categoriile B, C şi D din anexă, a armelor deţinute de aceştia, precum şi a documentelor prin care se acordă dreptul de a le deţine, purta şi folosi se ţine de către inspectoratele judeţene de poliţie şi de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care au eliberat aceste documente."15. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 7Condiţii generale privind deţinerea armelor (1) Orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege are dreptul să deţină la domiciliul, reşedinţa, sediul sau punctul de lucru arme şi muniţii. (2) Persoanele fizice şi juridice care au dreptul să deţină, să poarte, să folosească sau, după caz, să desfăşoare operaţiuni cu arme din categoriile B, C şi D din anexă, piese şi muniţii corespunzătoare sunt obligate să permită controlul armelor, pieselor şi muniţiilor deţinute, la solicitarea organelor de poliţie, şi să asigure securitatea acestora. Condiţiile de asigurare a securităţii acestor arme se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (3) Armele pentru care s-a acordat doar dreptul de deţinere pot fi transferate de proprietarul lor în alt spaţiu decât cel menţionat în documente numai cu acordul scris al poliţiei, în conformitate cu procedura care va fi reglementată prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi."16. La articolul 9, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Persoana care găseşte o armă militară, o armă letală, o armă neletală ori muniţii este obligată să le predea sau să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie. (3) Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deţine în mod legal arme ori muniţii au obligaţia ca, în cazul în care deţinătorul a decedat sau este declarat dispărut, să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie şi să depună armele şi muniţiile respective la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului ori, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei."17. La articolul 11, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Armele neletale supuse notificării prealabile pot fi deţinute, purtate şi folosite numai după ce acestea au fost înregistrate la autorităţile competente, în condiţiile prezentei legi."18. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 12Documente care atestă dreptul de procurare, respectiv deţinere, port şi folosire a armelor (1) Autorizaţia de procurare a armei, permisul de armă, atestatul de colecţionar, autorizaţia temporară de transport şi folosire a armei, certificatul de deţinător şi paşaportul european pentru arme de foc se eliberează de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul, precum şi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române."19. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 14Categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale (1) Persoanele fizice de cetăţenie română cu domiciliul sau reşedinţa în România care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale. (2) Armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane: a) demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor; b) persoanele prevăzute de lege care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepţia personalului de pază din cadrul societăţilor specializate de pază; c) persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate. (3) Vânătorii pot procura arme de vânătoare, precum şi arme de tir numai din categoria armelor lungi. (4) Sportivii de tir categoria I ori membri ai loturilor naţionale sau olimpice, pe perioada cât sunt în activitate, precum şi antrenorii şi instructorii în poligonul de tragere pot procura numai arme de tir, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor. (5) Colecţionarii de arme pot procura numai arme de colecţie, cu excepţia celor prevăzute în categoria B pct. 7 din anexă, proiectate după anul 1945, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi."20. La articolul 15, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"ART. 15Condiţii de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale (1) Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 14 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) au împlinit vârsta de 18 ani; b) deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea unor documente stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor; c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege, cu excepţia cazurilor în care a intervenit amnistia sau reabilitarea; d) nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, potrivit legislaţiei în vigoare; e) sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme şi muniţii; f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente; g) au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi; h) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la art. 14 alin. (2)-(5); i) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi. (2) Cererea de eliberare a autorizaţiei de procurare a armelor se depune de către solicitant la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau la inspectoratul judeţean de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa. Cererea se soluţionează în termen de maximum 45 de zile, în cazul primei autorizări, şi în termen de maximum 30 de zile, în cazul autorizărilor ulterioare."21. La articolul 15, alineatul (5) se abrogă.22. La articolul 16 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) un număr nelimitat de arme, dintre cele prevăzute la art. 14 alin. (3)-(5), din România şi cel mult câte două arme din afara teritoriului României, pentru fiecare călătorie a solicitantului."23. La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Persoanele prevăzute la art. 14 alin. (3)-(5) pot procura din afara teritoriului României arme corespunzătoare categoriei din care fac parte, într-o cantitate mai mare decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), numai prin intermediul armurierilor şi intermediarilor autorizaţi să comercializeze arme."24. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 18Condiţiile exercitării dreptului conferit prin autorizaţia de procurare a armelor (1) Titularul autorizaţiei de procurare a armelor poate procura, în termenul de valabilitate a acesteia, tipul de armă şi cantitatea de muniţie înscrise în document de la orice armurier şi intermediar autorizat să comercializeze în România arme, precum şi de la orice persoană autorizată din afara teritoriului României, care comercializează în condiţiile legii din ţara în care se află arme din această categorie. (2) Procurarea armelor prevăzute la art. 14 alin. (2)-(5) se poate realiza prin cumpărare, donaţie, moştenire, sponsorizare, închiriere sau comodat. (3) Armele deţinute de persoanele fizice pot fi închiriate sau date în comodat numai prin intermediul unui armurier. (4) Cumpărarea armelor de la altă persoană fizică sau juridică se poate face numai prin intermediul unui armurier ori intermediar dintre cei prevăzuţi la alin. (1). (5) Modalitatea de procurare de către persoanele fizice a armelor letale şi a armelor neletale supuse autorizării, precum şi a muniţiei corespunzătoare acestora prin mijloace de comunicare la distanţă se stabileşte în normele metodologice de aplicare a prezentei legi."25. Articolul 19 se abrogă.26. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 20Pierderea dreptului de procurare a armelorDreptul de procurare a armelor se pierde, iar autorizaţia de procurare a armelor se retrage de către organul care a eliberat-o dacă titularul nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b)-f) şi i)."27. La articolul 22, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 22Modalităţi specifice de procurare a armelor în cazul unor categorii speciale de persoane (1) Persoanele prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi b) pot procura arme de apărare şi pază şi de la instituţiile în care sunt încadrate ori, după caz, le pot primi în dar sau ca recompensă, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei respective."28. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 23Vânzarea armelor letalePersoanele care deţin arme letale procurate în condiţiile prezentei legi le pot vinde numai prin intermediul armurierilor sau intermediarilor autorizaţi să comercializeze astfel de arme."29. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 24Solicitarea acordării permisului de armă şi a înscrierii armei în permisul de armă (1) Persoana care a procurat, în condiţiile legii, arme letale are obligaţia ca, în termen de 3 zile lucrătoare de la data procurării, să se prezinte la organul de poliţie care a eliberat autorizaţia de procurare, în vederea solicitării acordării permisului de armă sau, după caz, pentru înscrierea armei în permisul de armă al cărui titular este deţinătorul. (2) În cazul în care arma a fost procurată din afara teritoriului României, termenul prevăzut la alin. (1) este de maximum 15 zile lucrătoare de la data achiziţiei, dovedită prin actul de provenienţă. (3) Deţinătorul armei are obligaţia să prezinte la solicitarea organului de poliţie competent fiecare armă cu ţeava ghintuită, împreună cu câte 5 cartuşe corespunzătoare calibrului fiecărei arme, în vederea înregistrării proiectilului şi a tubului-martor în evidenţele operative ale Inspectoratului General al Poliţiei Române. Procedura operaţiunii de înregistrare a proiectilului şi a tubului-martor se stabileşte în normele metodologice de aplicare a prezentei legi."30. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 26Cantitatea de arme pentru care se poate acorda dreptul de deţinere şi, după caz, de port şi folosire (1) Dreptul de deţinere se poate acorda pentru un număr nelimitat de arme de vânătoare, de tir sau de colecţie. (2) Dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda solicitantului, în condiţiile prezentei legi, după cum urmează: a) pentru două arme de apărare şi pază; b) pentru un număr nelimitat de arme de vânătoare; c) pentru un număr nelimitat de arme de tir."31. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 27Valabilitatea permisului de armă (1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri. (2) În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (3) Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. c)-f), h) şi i), iar armele destinate folosirii în condiţiile prezentei legi au efectuată inspecţia tehnică periodică. (4) Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate."32. La articolul 28, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"ART. 28Condiţiile exercitării dreptului de deţinere a armelor (1) Titularul dreptului de deţinere a armelor letale are obligaţia să păstreze armele şi muniţiile înscrise în permisul de armă, asigurate astfel încât să nu permită accesul la ele al persoanelor neautorizate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi............................................................................. (4) În cazul în care armele sunt scoase din incinta locului unde sunt păstrate, în vederea prezentării acestora la organele competente cu ocazia prelungirii valabilităţii permisului de armă, nu mai este necesară obţinerea prealabilă a autorizaţiei prevăzute la alin. (2)."33. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 29Autorizarea folosirii armelor care fac obiectul dreptului de deţinere (1) Titularul dreptului de deţinere a unei arme letale poate fi autorizat, la cerere, de către structura de poliţie competentă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa să folosească într-un poligon autorizat, în condiţiile legii, armele de vânătoare, de tir ori de colecţie. (2) Colecţionarii de arme pot fi autorizaţi să folosească, în condiţiile legii, armele deţinute în colecţie cu ocazia unor manifestări culturale, artistice sau istorice. (3) Autorizarea prevăzută la alin. (1) şi (2) se referă la scopul pentru care s-a solicitat aceasta, traseul utilizat pentru transportul armelor, locul unde urmează a fi folosită arma şi termenul de valabilitate a autorizaţiei temporare de transport şi folosire a armei. (4) Titularii dreptului de deţinere pot folosi o armă dintre cele deţinute, menţionată în mod expres în permisul de armă, numai în locul unde se află arma deţinută sau colecţia, în caz de legitimă apărare. În cazul în care titularul dreptului de deţinere a făcut uz de armă, are obligaţia să acţioneze în condiţiile prevăzute la art. 35 alin. (1) şi (2). (5) Procedura de acordare a autorizaţiei prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabileşte prin norme metodologice de aplicare a prezentei legi. (6) Armele pentru care s-a obţinut dreptul de deţinere nu pot fi încredinţate de către posesorii acestora altor persoane, cu excepţia situaţiilor când armele se găsesc într-un poligon autorizat."34. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 30Anularea şi suspendarea dreptului de deţinere a armelor (1) Dreptul de deţinere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. c), e) şi f); b) nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 27 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă; c) a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; d) a săvârşit într-o perioadă de 2 ani două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor; e) a folosit armele deţinute fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1), (2) şi (4); f) a pierdut din motive imputabile lui calitatea prevăzută la art. 14 alin. (3) şi (4) sau nu mai are calitatea prevăzută la art. 14 alin. (5), care a condiţionat acordarea dreptului de deţinere a armelor; g) a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări imputabile acestuia; h) se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru deţinerea armelor; i) se constată că dreptul de deţinere a armelor s-a acordat pe baza unor documente sau informaţii false. (2) Dreptul de deţinere a armelor se suspendă în următoarele situaţii: a) titularul dreptului nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 15 alin. (1) lit. d); b) titularului i s-a anulat calitatea prevăzută la art. 14 alin. (3) sau (4), care a condiţionat acordarea dreptului de deţinere sau, dar acesta a recurs la căile de atac prevăzute de lege pentru redobândirea acestei calităţi şi în cauză nu există o soluţie definitivă şi irevocabilă; c) titularul a săvârşit o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de deţinere a armelor. (3) În cazul în care persoana se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul de poliţie competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepţia situaţiei în care armele se ridică de către organele de poliţie."35. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 31Aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă (1) Constatarea situaţiilor prevăzute la art. 30 se face de către organele de poliţie competente, care iau măsura suspendării sau, după caz, anulării permisului de armă. (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se comunică, în scris, titularului dreptului de deţinere sau, după caz, rudelor ori persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situaţia prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. c). (3) Măsura prevăzută la alin. (1) este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."36. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 33Condiţiile de păstrare şi port ale armelor letale (1) Titularul dreptului de a purta şi folosi arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate. (2) Păstrarea armei şi muniţiei prevăzute la alin. (1) la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului se face în locuri special destinate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (3) Arma de apărare şi pază poate fi purtată numai de către titularul permisului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) trebuie să fie asigurată şi să nu fie armată; b) să nu prezinte defecţiuni, cu excepţia situaţiei în care este transportată la armurier; c) trebuie să stea în permanenţă introdusă în toc şi ascunsă vederii, cu excepţia situaţiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze; d) să se afle în permanenţă numai asupra sa şi să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege; e) deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condiţiile în care poartă arma asupra sa."37. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 37Acordarea dreptului de port şi folosire a armelor de vânătoare (1) Dreptul de a purta şi folosi armele de vânătoare se acordă, în condiţiile prezentei legi, persoanelor care deţin permis de vânătoare eliberat de autorităţile române. (2) Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare are obligaţia de a păstra armele înscrise în permisul de armă în condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (1) şi (2)."38. La articolul 38 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) armele trebuie ţinute în toc sau husă, asigurate şi neîncărcate cu muniţie;".39. La articolul 40, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 40Înstrăinarea temporară a armelor de vânătoare (1) Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate încredinţa unei alte persoane autorizate pentru portul şi folosirea unor astfel de arme una sau mai multe dintre acestea, precum şi muniţia aferentă, în limitele prevăzute de lege, în vederea utilizării la vânătoare."40. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 41Acordarea dreptului de port şi folosire a armelor de tir (1) Dreptul de a purta şi folosi arme de tir se acordă, în condiţiile prezentei legi, numai sportivilor de tir categoria I ori membri ai loturilor naţionale sau olimpice, pe perioada cât sunt în activitate, precum şi antrenorilor şi instructorilor în poligonul de tragere. (2) Sportivii de tir prevăzuţi la alin. (1) pot purta şi folosi arme de tir numai din categoria celor utilizate în probele sportive pentru care au obţinut clasificarea sau calificarea. (3) Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de tir are obligaţia de a păstra armele înscrise în permisul de armă, în condiţiile prevăzute de lege pentru titularul dreptului de deţinere a acestor arme."41. La articolul 42 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) armele trebuie ţinute în husă sau, după caz, în cutie, neîncărcate cu muniţie şi asigurate împotriva pierderii ori sustragerii;".42. La articolul 42 alineatul (1), litera c) se abrogă.43. La articolul 44 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) pentru armele de tir, cel mult 500 de cartuşe pentru fiecare armă pentru care are dreptul de port şi folosire."44. La articolul 44, alineatul (4) se abrogă.45. La articolul 45, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 45Procurarea muniţiei de către colecţionarii de arme (1) Colecţionarii de arme pot procura şi deţine, numai la locul unde se află colecţia de arme, cel mult 25 de cartuşe cu proiectil şi 50 de cartuşe fără proiectil, pentru o armă lungă sau pentru o armă scurtă dintre cele prevăzute în categoria B pct. 7 din anexă, proiectate până în anul 1945 inclusiv, în condiţiile prevăzute la art. 29 alin. (4)."46. La articolul 46, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 46Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale (1) Suspendarea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente în următoarele situaţii: a) titularul dreptului nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 15 alin. (1) lit. d); b) titularului i s-a anulat calitatea prevăzută la art. 14 alin. (2)-(4), dar acesta a contestat această măsură prin recurgerea la căile de atac prevăzute de lege şi în cauză nu există o soluţie definitivă şi irevocabilă; c) a săvârşit o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de port şi folosire a armelor."47. Articolul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 47Anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale (1) Anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu mai are calitatea prevăzută la art. 14 alin. (2)-(4); b) nu mai îndeplineşte vreuna dintre condiţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b), c), e) şi f); c) a pierdut armele înscrise în permisul de armă sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări care îi sunt imputabile; d) nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 27 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă; e) a decedat sau a fost declarat dispărut, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; f) a săvârşit într-o perioadă de 2 ani două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor; g) se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru portul şi folosirea armelor; h) dreptul de port şi folosire a armelor s-a acordat pe baza unor documente sau informaţii false. (2) În urma anulării dreptului de port şi folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliţie care a dispus măsura, iar armele şi întreaga cantitate de muniţie deţinute se depun, de îndată, la un armurier autorizat în acest sens, cu excepţia situaţiei în care acestea se ridică de către organele de poliţie."48. După articolul 47 se introduce un nou articol, articolul 47^1, cu următorul cuprins:"ART. 47^1Aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a dreptului de port şi folosire a armelor letale (1) Măsura suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale se comunică, în scris, titularului dreptului ori, după caz, rudelor sau persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situaţia prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. e). (2) În termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a măsurii suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale, titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele şi întreaga cantitate de muniţie deţinută la un armurier autorizat, cu excepţia celor care se ridică de către organele de poliţie. (3) Măsura suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale este supusă controlului judecătoresc potrivit legii contenciosului administrativ. (4) Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire a armelor letale de către persoana care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 46 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) nu suspendă obligaţia persoanei de a depune armele la un armurier autorizat."49. La capitolul II secţiunea a 3-a, titlul punctului 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:"6. Regimul călătoriilor în state terţe cu armele letale şi muniţiile deţinute de către cetăţenii români"50. Articolul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 48Autorizarea călătoriilor în state terţe cu armele letale şi muniţia corespunzătoare (1) Persoana care deţine, în condiţiile prezentei legi, arme letale şi care doreşte să călătorească cu acestea în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, denumite în continuare state terţe, are obligaţia să solicite organului de poliţie care i-a acordat permisul de armă eliberarea unei autorizaţii în baza căreia organele poliţiei de frontieră permit ieşirea de pe teritoriul României cu armele şi muniţia înscrise în autorizaţie, făcând menţiune despre acestea în documentul de călătorie al titularului. (2) Armele de apărare şi pază pot fi scoase de pe teritoriul României numai de către persoanele prevăzute la art. 43, în condiţiile prevăzute la art. 50. (3) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia ca, la întoarcerea în România, să prezinte la frontieră toate armele înscrise în documentul de călătorie pe care le-au deţinut la ieşirea din ţară. În cazul în care, pe perioada şederii în state terţe, armele înscrise în documentul de călătorie au fost pierdute, furate sau distruse, titularul trebuie să prezinte la întoarcere, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat române, documente autentice, eliberate de organele de poliţie competente din statul în care s-a produs evenimentul, care să certifice faptul că persoana a reclamat pierderea, furtul sau, după caz, distrugerea armei, organele poliţiei de frontieră având obligaţia să facă menţiune despre aceasta în documentul de călătorie şi să informeze în scris Inspectoratul General al Poliţiei Române. (4) În situaţia în care, pe perioada şederii în state terţe, armele înscrise în documentul de călătorie au fost pierdute, furate sau distruse, titularul are obligaţia ca, în termen de 3 zile de la intrarea în ţară, să se prezinte personal la organul de poliţie care i-a eliberat permisul de armă şi să depună o declaraţie cu privire la evenimentul produs, împreună cu o copie autentificată a documentului corespunzător, emis de organele competente din statul în care s-a produs evenimentul."51. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 49Eliberarea autorizaţiei de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale pentru călătorii în state terţe (1) Autorizaţia prevăzută la art. 48 alin. (1) se acordă dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii: a) este titular al unui permis de armă pentru armele şi muniţia care urmează să fie înscrise în documentul de călătorie; b) prezintă motivele pentru care doreşte să călătorească în state terţe cu armele şi muniţia pentru care solicită înscrierea în documentul de călătorie. (2) Autorizaţia prevăzută la art. 48 alin. (1) trebuie să cuprindă date referitoare la titularul acesteia, data şi punctul de frontieră prin care titularul urmează să iasă din ţară, precum şi cu privire la armele şi cantitatea de muniţie care urmează să fie scoase de pe teritoriul României. (3) Cu ocazia eliberării autorizaţiei, organul de poliţie competent trebuie să informeze Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră cu privire la datele prevăzute la alin. (2). (4) Documentele care trebuie să însoţească cererea pentru înscrierea armelor în documentul de călătorie, procedura de acordare a autorizaţiei prevăzute la art. 48 alin. (1), precum şi cea de înscriere a armelor şi muniţiei în documentul de călătorie, perioadele şi condiţiile în care titularul poate călători în state terţe cu armele înscrise în acest document, precum şi termenul de soluţionare a cererii se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi."52. Articolul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 50Autorizarea călătoriilor în interes de serviciu, în afara teritoriului României, cu armele letale şi muniţia din dotare (1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 43 care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, urmează să se deplaseze în afara teritoriului României împreună cu armele aflate în dotare, înscrierea acestor arme, precum şi a muniţiei corespunzătoare se face în paşaportul de serviciu de către organele poliţiei de frontieră, cu ocazia ieşirii din ţară a acestor persoane, pe baza adeverinţei eliberate titularilor de către instituţiile unde sunt încadrate aceste persoane. (2) Adeverinţa prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă date referitoare la calitatea titularului acesteia, data şi punctul de frontieră prin care titularul urmează să iasă din ţară, precum şi cu privire la armele şi cantitatea de muniţie care urmează să fie scoase de pe teritoriul României. (3) Instituţiile la care sunt încadrate persoanele prevăzute la art. 43 au obligaţia să informeze, în scris, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră ori de câte ori aceste persoane urmează să călătorească în afara teritoriului României cu armele înscrise în paşaportul de serviciu. (4) Prevederile art. 48 alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor prevăzute la art. 43, în această situaţie organele poliţiei de frontieră având obligaţia să anunţe în scris şi instituţiile unde sunt încadrate aceste persoane. (5) Condiţiile în care persoanele prevăzute la art. 43 pot călători în afara teritoriului României cu armele aflate în dotare se stabilesc prin ordin al conducătorului fiecărei instituţii unde sunt încadrate aceste persoane."53. La articolul 52, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"ART. 52Furtul, pierderea, distrugerea şi deteriorarea documentului de călătorie în care sunt înscrise arme letale (1) În cazul declarării furtului, pierderii sau distrugerii, în state terţe, a documentului de călătorie în care sunt înscrise armele şi muniţiile cu care titularul a ieşit de pe teritoriul României, acesta trebuie să se prezinte cu armele înscrise în document la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul unde s-a produs evenimentul, care, după ce verifică la Inspectoratul General al Poliţiei Române situaţia legală a acestor arme, eliberează titularului o adeverinţă în care se înscriu datele de identitate ale acestuia, precum şi marca, tipul şi seriile armelor. (2) Adeverinţa prevăzută la alin. (1) conferă titularului numai dreptul de a introduce pe teritoriul României armele înscrise în aceasta şi se reţine de către organele poliţiei de frontieră la intrarea în ţară."54. Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 54Procurarea şi scoaterea de pe teritoriul României a armelor letale de către străinii titulari ai dreptului de scurtă şedere (1) Străinii care călătoresc în România pe baza unei vize de scurtă şedere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, potrivit legii, pot fi autorizaţi să procure din România numai arme de vânătoare, de tir sau de colecţie, în vederea scoaterii acestora din România. (2) Armele şi muniţia corespunzătoare procurate de către străini în timpul unei călătorii în România, în condiţiile prevăzute la alin. (1), vor fi exportate sau, după caz, transferate în statul de destinaţie numai prin intermediul armurierilor şi intermediarilor autorizaţi să efectueze astfel de operaţiuni. (3) Inspectoratul General al Poliţiei Române eliberează persoanelor prevăzute la alin. (1), la cerere, autorizaţia de procurare a armelor dacă îndeplinesc următoarele condiţii: a) au împlinit vârsta de 18 ani; b) fac dovada intrării legale în România; c) prezintă autorizaţia de procurare a armei sau, după caz, a muniţiei eliberată de autorităţile competente ale statului de destinaţie, cu excepţia cazului în care în acel stat procurarea armei nu este condiţionată de obţinerea unei autorizaţii prealabile, situaţie în care solicitantul va prezenta o comunicare scrisă emisă de autorităţile competente din care să reiasă acest fapt. (4) Procedura acordării autorizaţiei de procurare a armei şi a autorizaţiei de scoatere a armei de pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi."55. Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 55Introducerea, deţinerea, portul şi folosirea armelor letale pe teritoriul României (1) Străinii care călătoresc în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau pentru a practica vânătoarea, în condiţiile legii, pe baza unei vize de scurtă şedere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, potrivit legii, pot, în baza avizului de introducere a armelor în ţară, să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească armele de vânătoare sau de tir pe care le deţin, dacă armele şi muniţia sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei. (2) Avizul de introducere a armelor în ţară se poate acorda străinilor de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în următoarele condiţii: a) fac dovada deţinerii legale a armelor în statul de unde provin; b) în cazul armelor de vânătoare, prezintă o invitaţie nominală de la o asociaţie de vânătoare din România, legal constituită, ce îşi desfăşoară activitatea conform Legii nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; c) în cazul armelor de tir, fac dovada faptului că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociaţie sau un club de tir sportiv afiliată/afiliat la federaţiile sportive naţionale de specialitate; d) în cazul armelor de colecţie, fac dovada faptului că urmează să participe la o manifestare culturală, artistică sau istorică şi prezintă invitaţia unei asociaţii de colecţionari, legal constituită, ori a unei instituţii muzeistice din România. (3) În cazul tranzitării teritoriului României de către străini cu armele prevăzute la alin. (1), avizul prevăzut la alin. (2) se acordă numai cu condiţia prezentării documentelor care atestă faptul că introducerea armelor şi muniţiei respective este permisă pe teritoriul statului de destinaţie. (4) Procedura şi documentele necesare acordării avizului prevăzut la alin. (2) şi (3), cantităţile de arme care pot fi introduse de străini în România se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei legi."56. La articolul 56, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 56Regimul aplicabil unor categorii speciale de străini deţinători de arme letale (1) Însoţitorii delegaţiilor străine, la nivelul şefilor de stat sau de guvern, ai altor demnitari străini care beneficiază de protecţie, precum şi militarii străini pot introduce, purta şi folosi, pe teritoriul României, arme de apărare şi pază, pe bază de reciprocitate sau în condiţiile stabilite prin acorduri bilaterale, dacă acestea sunt notificate Inspectoratului General al Poliţiei Române prin Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale ori Ministerul Administraţiei şi Internelor."57. Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 58Procurarea şi înstrăinarea armelor neletale (1) Cetăţenii români şi rezidenţii statelor membre cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, precum şi străinii cu şedere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale din categoriile C şi D din anexă, precum şi muniţia aferentă de la orice armurier şi, după caz, intermediar care comercializează astfel de arme: a) după obţinerea autorizaţiei de procurare potrivit alin. (4), pentru armele prevăzute în categoria C din anexă; b) după notificarea prealabilă a organelor prevăzute la art. 12 alin. (1), pentru armele prevăzute în categoria D din anexă. (2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pot procura, în scopul deţinerii, respectiv al portului şi folosirii, cel mult două arme neletale de autoapărare şi un număr nelimitat de arme de tir sportiv din categoria celor prevăzute în categoria C din anexă. (3) Armele neletale prevăzute în categoria C pct. 22 din anexă pot fi procurate, în scopul deţinerii, respectiv al portului şi folosirii, numai de către sportivii şi antrenorii de tir. (4) Autorizaţia de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C din anexă se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor în care a intervenit amnistia ori reabilitarea; b) nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, potrivit legislaţiei în vigoare; c) sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical; d) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente; e) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor letale ori neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la art. 14 alin. (2)-(5); f) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale şi neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi. (5) Prevederile art. 15 alin. (2)-(4), art. 17 şi 18 se aplică în mod corespunzător pentru situaţia prevăzută la alin. (4). (6) Dreptul de procurare a armelor prevăzute la alin. (1) lit. a) se pierde, iar autorizaţia de procurare a acestora se retrage de către organul care a eliberat-o dacă titularul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (4). (7) Armele prevăzute la alin. (1) nu pot fi înstrăinate, încredinţate sau împrumutate de către posesorii acestora, cu excepţia cazului în care acestea sunt depuse la structura de poliţie competentă, la personalul abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval ori aerian, precum şi în alte locuri stabilite prin lege sau la armurieri şi intermediari, în vederea depozitării ori înstrăinării. (8) Fac excepţie de la prevederile alin. (7) armele prevăzute în categoria C pct. 22 din anexă, care pot fi încredinţate unei alte persoane autorizate pentru portul şi folosirea unor astfel de arme, în vederea utilizării în poligon. (9) Procedura de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor neletale se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (10) Armele şi dispozitivele neletale prevăzute în categoria E din anexă pot fi procurate în România de orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani. (11) Străinii care călătoresc în România pe baza unei vize de scurtă şedere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, potrivit legii, pot fi autorizaţi să procure din România arme neletale supuse autorizării sau notificării prealabile, în vederea scoaterii acestora din România, în condiţiile prevăzute la art. 54 alin. (1)-(3)."58. La articolul 58^1, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către structura de poliţie competentă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă titularul dreptului, dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 58 alin. (4). Prevederile art. 27 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător. (3) În cazul armelor prevăzute în categoria C pct. 23 din anexă, destinate pentru colecţie, autorităţile competente pot acorda numai un drept de deţinere. Prevederile art. 29 se aplică în mod corespunzător."59. Articolul 58^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 58^2Anularea şi suspendarea dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării (1) Dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), c) şi d); b) nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 27 alin. (1) pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă; c) a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; d) a săvârşit într-o perioadă de 2 ani două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor; e) se constată faptul că titularul a folosit armele deţinute cu încălcarea condiţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (4); f) titularul a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări imputabile acestuia; g) se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru portul şi folosirea armelor; h) dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale s-a acordat pe baza unor documente sau informaţii false. (2) Dreptul de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se suspendă în următoarele situaţii: a) titularul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b); b) titularul a săvârşit una dintre contravenţiile pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire. (3) În cazul în care persoana se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepţia situaţiei în care armele se ridică de către organele de poliţie. Prevederile art. 31 şi 32 se aplică în mod corespunzător. (4) Măsura anulării sau suspendării dreptului de deţinere, respectiv de port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării se comunică, în scris, titularului dreptului ori, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), succesorilor acestuia. Prevederile art. 47^1 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător."60. Articolul 58^3 se abrogă.61. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 60Păstrarea armelor neletalePosesorii armelor neletale din categoriile D şi E din anexă au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, reşedinţă sau, după caz, la locul de rezidenţă, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea şi să nu existe pericol de vătămare corporală accidentală."62. Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 61Introducerea armelor neletale pe teritoriul României de către străini (1) Introducerea de către străini a armelor neletale din categoria celor supuse autorizării pe teritoriul României este interzisă, cu excepţia cazurilor în care titularul face dovada faptului că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociaţie ori un club de tir sportiv afiliată/afiliat la federaţiile sportive naţionale de specialitate sau face dovada faptului că urmează să participe la o manifestare culturală, artistică sau istorică şi prezintă invitaţia unei asociaţii de colecţionari, legal constituită, ori a unei instituţii muzeistice din România. (2) Străinii pot introduce în România arme neletale legal deţinute, din categoria celor supuse notificării prealabile, numai după obţinerea autorizaţiei de introducere a armelor în ţară. (3) Autorizaţia de introducere a armelor în ţară se acordă dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii: a) a împlinit vârsta de 18 ani; b) motivează, în scris, necesitatea introducerii armei pe teritoriul României. (4) Procedura acordării autorizaţiei prevăzute la alin. (2) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (5) Armele şi dispozitivele neletale prevăzute în categoria E din anexă pot fi introduse în România fără restricţii de orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege privind portul şi folosirea acestora."63. Articolul 63 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 63Uzul de armă neletală (1) Titularii dreptului de a purta şi folosi arme neletale, destinate pentru autoapărare, pot face uz de armă numai în poligoanele autorizate în condiţiile prezentei legi sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate. (2) Armele neletale prevăzute în categoriile C-E din anexă, destinate colecţiei, pot fi folosite în condiţiile prevăzute la art. 29. (3) Folosirea armelor neletale în poligoanele autorizate se poate face numai în condiţiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora."64. Articolul 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:"ART. 64Folosirea armelor utilitare şi de agrement (1) Armele cu tranchilizante, harpoanele de pescuit şi armele de asomare pot fi folosite, în condiţiile legii, doar împotriva animalelor şi mamiferelor acvatice, numai în scopul pentru care sunt destinate, în astfel de condiţii încât să nu cauzeze vătămări corporale persoanelor.