LEGE nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 10 iunie 2011



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prezenta lege cuprinde dispozițiile privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, denumită în continuare Codul civil, având ca principal obiect punerea de acord a legislației civile existente cu prevederile acestuia, precum și soluționarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 2Ori de câte ori legi speciale sau complementare Codului civil fac trimitere la "Codicele civil" sau "Codul civil", denumit în continuare Codul civil din 1864, sau la dispoziții abrogate ori modificate prin prezenta lege, trimiterea se consideră a fi făcută la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc.  +  Articolul 3Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.  +  Articolul 4La data intrării în vigoare a Codului civil, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevăzute de Codul civil din 1864, precum și de alte acte normative, rămân supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit Codului civil sau dispozițiilor prezentei legi.  +  Articolul 5(1) Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.(2) Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 6(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică termenului "comerciant" prevăzut în:a) Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată;b) Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare;c) Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare;d) orice alte acte normative în care termenul "comerciant" are un înțeles specific dispozițiilor cuprinse în aceste din urmă acte normative.(3) În legislația privind protecția drepturilor consumatorilor, termenul "comerciant" se înlocuiește cu cel de "profesionist". (la 20-04-2012, Art. 6 a fost modificat de subpct. 1 al pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012. )  +  Articolul 7În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil:a) referirile la "societatea civilă fără personalitate juridică" se consideră a fi făcute la "societatea simplă";b) referirile la "societatea civilă cu personalitate juridică" se consideră a fi făcute la "societatea cu personalitate juridică";c) referirile la "societatea civilă profesională" se consideră a fi făcute la "societatea profesională, cu sau fără personalitate juridică", după caz.  +  Capitolul II Dispoziții cu privire la titlul preliminar al Codului civil și cu privire la unele legi  +  Secţiunea 1 Dispoziții de punere în aplicare a titlului preliminar al Codului civil  +  Articolul 8(1) Noțiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.(2) În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia "activități de producție, comerț sau prestări de servicii". Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 192/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 946 din 13 octombrie 2025.
     +  Articolul 8^1Existența unui litigiu sau înscrierea lui în registrele publice prevăzute de lege nu împiedică efectuarea formalităților de publicitate. (la 20-04-2012, Art. 8^1 a fost introdus de subpct. 2 al pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012. )
     +  Secţiunea a 2-a Modificarea unor dispoziții ale titlului preliminar "Despre legea civilă" al Codului civil  +  Articolul 9Titlul preliminar "Despre legea civilă" al Codului civil se modifică după cum urmează:1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1Izvoarele dreptului civil(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului.(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului.(3) În materiile reglementate prin lege, uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.(4) Numai uzanțele conforme ordinii publice și bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept.(5) Partea interesată trebuie să facă dovada existenței și a conținutului uzanțelor. Uzanțele publicate în culegeri elaborate de către entitățile sau organismele autorizate în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară.(6) În sensul prezentului cod, prin uzanțe se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale.2. Articolul 2 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 2Obiectul și conținutul Codului civil(1) Dispozițiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.(2) Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale.3. La articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.4. Articolul 6 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 6Aplicarea în timp a legii civile(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.(2) Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.(3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi.(4) Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.(5) Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.(6) Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.5. Articolul 10 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 10Interzicerea analogieiLegile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.6. Articolul 11 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 11Respectarea ordinii publice și a bunelor moravuriNu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.7. La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.8. La articolul 18, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2) Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, denumită în cuprinsul prezentului cod și arhivă, prin registrul comerțului, precum și prin alte forme de publicitate prevăzute de lege.  +  Secţiunea a 3-a Modificarea unor legi speciale  +  Articolul 10Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:  +  Articolul 1(1) În vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți cu personalitate juridică, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.(2) Societățile prevăzute la alin. (1) cu sediul în România sunt persoane juridice române. (la 02-06-2012, Art. 1 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat de pct. 2 al art. 18, Titlul IV din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012. ) 2. La articolul 5 alineatul (6), litera a) va avea următorul cuprins:a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;3. Articolul 63 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 63Cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal.4. Articolul 99^1 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 99^1(1) Constituirea de ipoteci mobiliare asupra acțiunilor se face prin înscris sub semnătură privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea și categoria acțiunilor cu care se garantează, iar în cazul acțiunilor la purtător și nominative emise în formă materială, și prin menționarea ipotecii pe titlu, semnată de creditor și debitorul acționar sau de mandatarii acestora.(2) Ipoteca se înregistrează în registrul acționarilor ținut de consiliul de administrație, respectiv de directorat, sau, după caz, de societatea independentă care ține registrul acționarilor. Creditorului în favoarea căruia s-a constituit ipoteca mobiliară asupra acțiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării acesteia.(3) Ipoteca devine opozabilă terților și dobândește rangul în ordinea de preferință a creditorilor de la data înregistrării în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.5. La articolul 124, alineatul (1) se abrogă.6. La articolul 204 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui imobil;7. Articolul 291 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 291Prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.  +  Articolul 11Alineatele (1) și (2) ale articolului 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 1(1) Înainte de începerea activității economice, au obligația să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerțului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege...................................................................(2) În cursul exercitării activității lor sau la încetarea acesteia, persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) au obligația de a solicita înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.  +  Articolul 12Alineatul (3) al articolului 14 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil.
     +  Capitolul III Dispoziții cu privire la cartea I "Despre persoane" a Codului civil și cu privire la unele legi  +  Secţiunea 1 Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții I "Despre persoane" a Codului civil  +  Articolul 13(1) Drepturile personalității sunt supuse legii în vigoare la data exercitării lor.(2) Orice atingere adusă drepturilor personalității este supusă legii în vigoare la data săvârșirii acesteia.  +  Articolul 14Dispozițiile art. 76 din Codul civil nu se aplică în cazul în care punerea la dispoziție a informației sau a materialului s-a făcut anterior datei intrării în vigoare a Codului civil, chiar dacă utilizarea informației ori a materialului se realizează după această dată.  +  Articolul 15Dispozițiile art. 78-81 din Codul civil sunt aplicabile și în privința persoanelor decedate anterior datei intrării în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 16Persoanele aflate la data intrării în vigoare a Codului civil sub tutelă, curatelă, interdicție sau alte măsuri de ocrotire sunt supuse, în ceea ce privește capacitatea lor, dispozițiilor Codului civil.  +  Articolul 17Dispozițiile privitoare la consiliul de familie se aplică tutelei și curatelei instituite după intrarea în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 17^1Dispozițiile art. 186 din Codul civil se aplică și în cazurile prevăzute la art. 119 alin. (6), art. 142 alin. (2) și art. 160 alin. (2) din Codul civil. (la 20-04-2012, Art. 17^1 a fost introdus de subpct. 3 al pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012. )  +  Articolul 18Dispozițiile Codului civil privitoare la regimul juridic general aplicabil persoanelor juridice se aplică și persoanelor juridice în ființă la data intrării sale în vigoare, însă numai în măsura în care prin legile aplicabile fiecărei persoane juridice nu se prevede altfel.  +  Articolul 19Dispozițiile art. 252-257 din Codul civil se aplică faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a acestuia.  +  Secţiunea a 2-a Modificarea și completarea unor dispoziții ale cărții I "Despre persoane" a Codului civil  +  Articolul 20Cartea I "Despre persoane" a Codului civil se modifică și completează după cum urmează:1. Articolul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 31Patrimoniul. Mase patrimoniale și patrimonii de afectațiune(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege.(3) Patrimoniile de afectațiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozițiilor titlului IV al cărții a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum și alte patrimonii determinate potrivit legii.2. La articolul 33, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conformitate cu dispozițiile art. 1.941-1.948, dacă prin lege nu se dispune altfel.3. La articolul 42, denumirea marginală și alineatul (1) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 42Regimul unor acte ale minorului(1) Minorul poate să încheie acte juridice privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și cu respectarea dispozițiilor legii speciale, dacă este cazul.4. La articolul 43, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru cei care nu au capacitate de exercițiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentanții lor legali, în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile art. 42 alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător.5. La articolul 44 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă poate invoca și singur, în apărare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate ori din punerea sub interdicție judecătorească.6. Articolul 45 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 45Frauda comisă de incapabilSimpla declarație că este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea actului. Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanța, la cererea părții induse în eroare, poate menține contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sancțiune civilă adecvată.7. La articolul 46, alineatul (1) se abrogă.8. La titlul II, denumirea capitolului II se modifică și va avea următorul cuprins:CAP. IIRespectul datorat ființei umane și drepturilor ei inerente9. La articolul 58, denumirea marginală și alineatul (1) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 58Drepturi ale personalității(1) Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege.10. La articolul 80, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În lipsa unei opțiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voința soțului, părinților, descendenților, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispoziția primarului comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile se va ține seama de apartenența confesională a persoanei decedate.11. Articolul 87 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 87DomiciliulDomiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.12. La articolul 89, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.13. Articolul 93 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 93Cazuri speciale (la 08-07-2011, Denumirea marginală a art. 93 de la pct. 13 al art. 20 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 71 din 3 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 8 iulie 2011. ) Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi și supus unor măsuri de protecție specială, în cazurile prevăzute de lege, se află la instituția, la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament.14. Articolul 95 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 95Domiciliul la curatorul specialDacă a fost numit un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemați la moștenire au domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptățit să îi reprezinte.15. La articolul 100, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Hotărârea judecătorească prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, precum și înregistrarea făcută în temeiul unei asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. Actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă, precum și înregistrarea făcută în baza lui sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară.16. Articolul 107 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 107Instanța de tutelă(1) Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanța de tutelă.(2) În toate cazurile, instanța de tutelă soluționează de îndată aceste cereri.17. La articolul 108, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Ocrotirea persoanei fizice prin tutelă se realizează de către tutore, desemnat sau numit, în condițiile prezentului cod, precum și de către consiliul de familie, ca organ consultativ.18. Articolul 109 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 109Ocrotirea persoanei prin curatelăOcrotirea persoanei fizice prin curatelă are loc numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege.19. La articolul 111, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) instanțele judecătorești, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești;20. La articolul 114, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:(4) Înscrisul prin care se revocă persoana desemnată pentru a fi numită tutore se va înscrie în registrul prevăzut la art. 1.046 sau la art. 2.033, după caz.(5) Notarul public sau instanța de tutelă, după caz, are obligația să verifice la registrele prevăzute la alin. (4) dacă persoana desemnată pentru a fi tutore nu a fost revocată.21. La articolul 129, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Consiliul de familie este convocat cu cel puțin 10 zile înainte de data întrunirii de către tutore, din propria inițiativă sau la cererea oricăruia dintre membrii acestuia, a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani sau a instanței de tutelă. Cu acordul tuturor membrilor consiliului de familie, convocarea se poate face și mai devreme de împlinirea termenului de 10 zile dinainte de data întrunirii. În toate cazurile, prezența tuturor membrilor consiliului de familie acoperă neregularitatea convocării...................................................................(3) Ședințele consiliului de familie se țin la domiciliul minorului. În cazul în care convocarea a fost făcută la solicitarea instanței de tutelă, ședința se ține la sediul acesteia.22. La articolul 130, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Deciziile consiliului de familie vor fi motivate și consemnate într-un registru special constituit, care se ține de unul dintre membrii consiliului, desemnat în acest scop de instanța de tutelă.23. La articolul 130, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Actele încheiate de tutore în lipsa avizului consultativ sunt anulabile. Încheierea actului cu nerespectarea avizului atrage numai răspunderea tutorelui. Dispozițiile art. 155 sunt aplicabile în mod corespunzător.24. La articolul 150, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă.25. Articolul 166 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 166Desemnarea tutoreluiOrice persoană care are capacitatea deplină de exercițiu poate desemna prin act unilateral sau contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana și bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdicție judecătorească. Dispozițiile art. 114 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.26. Articolul 170 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 170Numirea tutoreluiPrin hotărârea de punere sub interdicție, instanța de tutelă numește, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicție judecătorească. Dispozițiile art. 114-120 se aplică în mod corespunzător.27. Articolul 175 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 175Liberalitățile primite de descendenții interzisului judecătorescDin bunurile celui pus sub interdicție judecătorească, descendenții acestuia pot fi gratificați de către tutore, cu avizul consiliului de familie și cu autorizarea instanței de tutelă, fără însă să se poată da scutire de raport.28. La articolul 212, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Față de terți hotărârile și deciziile luate în condițiile legii, ale actului de constituire sau ale statutului produc efecte numai de la data publicării lor, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, în afară de cazul în care se face dovada că aceștia le-au cunoscut pe altă cale.29. La articolul 216, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Hotărârile și deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate în justiție de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen de 15 zile de la data când li s-a comunicat copia de pe hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când a avut loc ședința, după caz.30. Articolul 252 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 252Ocrotirea personalității umaneOrice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.31. La articolul 253, partea introductivă a alineatului (1) și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței:...................................................................(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).  +  Secţiunea a 3-a Modificarea unor legi speciale  +  Articolul 21Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 88 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 88(1) Utilizarea unei opere care conține un portret necesită consimțământul persoanei reprezentate în acest portret, în condițiile prevăzute de art. 73, 74 și 79 din Codul civil. De asemenea, autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul să o reproducă ori să o utilizeze fără consimțământul succesorilor persoanei reprezentate, timp de 20 de ani după moartea acesteia, cu respectarea și a dispozițiilor art. 79 din Codul civil.(2) În lipsa unei clauze contrare, consimțământul nu este necesar dacă persoana reprezentată în portret este de profesie model sau a primit o remunerație pentru a poza pentru acel portret. De asemenea, existența consimțământului se prezumă în condițiile art. 76 din Codul civil2. Articolul 89 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 89Utilizarea unei corespondențe adresate unei persoane necesită consimțământul destinatarului, iar după moartea acestuia, timp de 20 de ani, al succesorilor săi, dacă destinatarul nu a dorit altfel. În toate cazurile, sunt deopotrivă aplicabile dispozițiile art. 71 alin. (1) și (2), art. 72, 74 și 79 din Codul civil.  +  Articolul 22Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005*) privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă
    *) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 12 octombrie 2011.
    1. La articolul 26, alineatul (1) va avea următorul cuprins:  +  Articolul 26(1) Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală.2. Articolul 29 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 29Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu.
     +  Articolul 23Legea nr. 95/2006*) privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Notă
    *) Legea nr. 95/2006 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 28 august 2015.
    1. La articolul 144, litera a) va avea următorul cuprins:a) prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viață, având capacitate de exercițiu deplină, după obținerea consimțământului informat, scris, liber, prealabil și expres al acestora, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe, țesuturi și celule de la persoane lipsite de discernământ;2. La articolul 147, punctul 4 va avea următorul cuprins:4. în lipsa acordului exprimat în timpul vieții potrivit art. 331 alin. (2) lit. c), prelevarea de organe, țesuturi și/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimțământul scris al cel puțin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în ordinea prevăzută la art. 81 din Codul civil;
     +  Capitolul IV Dispoziții cu privire la cartea a II-a "Despre familie" a Codului civil și cu privire la unele legi  +  Secţiunea 1 Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a II-a "Despre familie" a Codului civil  +  Articolul 24Dispozițiile privind logodna sunt aplicabile numai în cazul în care aceasta a fost încheiată după data intrării în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 25(1) Validitatea căsătoriei încheiate înainte de data intrării în vigoare a Codului civil se stabilește potrivit dispozițiilor legii în vigoare la data încheierii ei.(2) Cu toate acestea, în cazul în care, după intrarea în vigoare a Codului civil, a intervenit un fapt care, potrivit dispozițiilor acestuia, acoperă nulitatea, căsătoria nu mai poate fi constatată nulă sau nu mai poate fi anulată după intrarea în vigoare a Codului civil.(3) În cazul în care faptul prin care se acoperă nulitatea presupune curgerea unui termen, căsătoria nu mai poate fi constatată nulă sau nu mai poate fi anulată după trecerea acelui termen de la data intrării în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 26Existența tutelei constituie cauză de nulitate relativă a căsătoriei numai în cazul căsătoriilor încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 27Indiferent de data încheierii căsătoriei, în ceea ce privește relațiile lor personale și patrimoniale, soții sunt supuși dispozițiilor Codului civil, de la data intrării sale în vigoare.  +  Articolul 28Dispozițiile art. 315 alin. (1) din Codul civil sunt aplicabile și în cazul căsătoriilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, dacă imposibilitatea unuia dintre soți de a-și manifesta voința intervine sau se menține și după intrarea în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 29Dispozițiile art. 316 din Codul civil sunt aplicabile și în cazul căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă actele juridice care pun în pericol grav interesele familiei sunt săvârșite de unul dintre soți după această dată.  +  Articolul 30Dispozițiile art. 322 din Codul civil sunt aplicabile și în cazul căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă actele de dispoziție asupra locuinței familiei ori asupra bunurilor care mobilează sau decorează locuința familiei ori deplasarea acestora din locuință au intervenit după această dată.  +  Articolul 31Dispozițiile art. 323 din Codul civil sunt aplicabile contractelor de închiriere încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 32Dispozițiile art. 324 din Codul civil sunt aplicabile și în cazul căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face după această dată.  +  Articolul 33Dispozițiile art. 340 și 341 din Codul civil sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, ori de câte ori actul juridic sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul intervine după această dată.  +  Articolul 34Dispozițiile art. 345-350 din Codul civil sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată.  +  Articolul 35Dispozițiile art. 351-354 din Codul civil sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă datoria s-a născut după această dată.  +  Articolul 36(1) Dispozițiile art. 358 din Codul civil sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă actul de împărțire a bunurilor comune se încheie după această dată.(2) În cazul cererilor de împărțire a bunurilor comune aflate în curs de judecată în primă instanță la data intrării în vigoare a Codului civil, instanța de judecată poate dispune împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, fără a mai fi necesară examinarea motivelor temeinice.  +  Articolul 37Dispozițiile art. 369 din Codul civil privind modificarea convențională a regimului matrimonial sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 38Dispozițiile art. 370-372 din Codul civil privind separația judiciară de bunuri sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil, dacă actele prin care se pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei sunt încheiate de unul dintre soți după această dată.  +  Articolul 39(1) Dispozițiile Codului civil privind divorțul se aplică fără a se deosebi între căsătoriile încheiate înainte sau după intrarea sa în vigoare.(2) Divorțul pronunțat anterior intrării în vigoare a Codului civil produce efectele stabilite de legea în vigoare la data când s-a pronunțat hotărârea rămasă irevocabilă.  +  Articolul 40În cazul cererilor de divorț formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil, instanța poate să dispună divorțul prin acordul soților, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 373 lit. a) și art. 374 din Codul civil.  +  Articolul 41Dispozițiile Codului civil privind divorțul prin acordul soților pe cale administrativă sau prin procedură notarială sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 42(1) În aplicarea art. 379 alin. (1) din Codul civil, divorțul se poate pronunța, în ipoteza prevăzută la art. 373 lit. b) din Codul civil, din culpa unuia dintre soți, dacă instanța stabilește culpa soțului pârât în destrămarea căsătoriei.(2) Dispozițiile art. 388 din Codul civil sunt aplicabile, în cazul prevăzut la art. 373 lit. b) din Codul civil, dacă divorțul s-a pronunțat din culpa exclusivă a pârâtului, iar în cazul prevăzut la art. 373 lit. c) din Codul civil, dacă divorțul s-a pronunțat din culpa exclusivă a reclamantului. (la 20-04-2012, Art. 42 a fost modificat de subpct. 4 al pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012. )  +  Articolul 43Dispozițiile art. 385 din Codul civil privind încetarea regimului matrimonial se aplică numai în cazul divorțului care intervine după data intrării în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 44Dispozițiile art. 386 din Codul civil sunt aplicabile numai în cazul în care cererea de divorț este introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil, iar actele juridice sunt încheiate de un soț în frauda celuilalt soț după data introducerii cererii de divorț.  +  Articolul 45Dispozițiile art. 388 din Codul civil privind acordarea despăgubirilor și cele ale art. 390 din Codul civil privind acordarea prestației compensatorii sunt aplicabile în cazul în care motivele de divorț s-au ivit după intrarea în vigoare a Codului civil. (la 20-04-2012, Art. 45 a fost modificat de subpct. 5 al pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 60 din 10 aprilie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 17 aprilie 2012. )  +  Articolul 46Dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.  +  Articolul 47Stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare.  +  Articolul 48Dispozițiile art. 455 din Codul civil sunt aplicabile și în cazul în care minorul dobândește capacitate de exercițiu anticipată, potrivit art. 40 din Codul civil.  +  Articolul 49Adopțiile încuviințate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil rămân supuse, în ceea ce privește validitatea lor, legii în vigoare la data când au fost încuviințate.  +  Articolul 50Dispozițiile art. 503 alin. (2) din Codul civil privind prezumția de mandat tacit reciproc între părinți sunt aplicabile în cazul actelor curente încheiate de unul dintre părinți, după intrarea în vigoare a Codului civil.  +  Articolul 51Dispozițiile art. 531 din Codul civil privind modificarea și încetarea pensiei de întreținere sunt aplicabile și în cazul pensiilor de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codului civil.  +  Secţiunea a 2-a Modificarea și completarea unor dispoziții ale cărții a II-a "Despre familie" a Codului civil  +  Articolul 52Cartea a II-a "Despre familie" a Codului civil se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 265 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 265Instanța competentăToate măsurile date prin prezenta carte în competența instanței judecătorești, toate litigiile privind aplicarea dispozițiilor prezentei cărți, precum și măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competența instanței de tutelă. Dispozițiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător.2. La articolul 266, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: