LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010privind sistemul unitar de pensii publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.  +  Articolul 2Sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază:a) principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleași norme de drept, pentru toți participanții la sistem;b) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor;c) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite;d) principiul egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;e) principiul repartiției, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;f) principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public de pensii își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege;g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;h) principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;i) principiul incesibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parțial.  +  Articolul 3(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) asigurat - persoana fizică pentru care angajatorul/entitatea asimilată angajatorului este obligat/ă să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale, persoana fizică care realizează venituri din activități independente sau drepturi de proprietate intelectuală și care, pe baza declarației individuale de asigurare, datorează contribuția de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoana fizică ce achită contribuția de asigurări sociale pe baza contractului de asigurare socială, potrivit prezentei legi; (la 01-04-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) b) abrogată; (la 01-01-2018, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) c) contract de asigurare socială - contractul încheiat, voluntar, între persoane fizice și casele teritoriale de pensii în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie; (la 01-01-2018, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) d) contribuabil - persoana fizică sau juridică ce plătește contribuții de asigurări sociale sistemului public de pensii, conform prezentei legi;e) declarație individuală de asigurare - declarația fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente sau din drepturi de proprietate intelectuală pentru care există obligația depunerii acesteia și care constituie documentul pe baza căruia se stabilește, în sistemul public de pensii, stagiul de cotizare și punctajul lunar, anual și mediu anual; (la 01-04-2018, Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) f) declarație nominală de asigurare - declarația fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, precum și în cazul persoanelor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele prevăzute la lit. e), care constituie documentul pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare și punctajul lunar, anual și mediu anual; (la 01-04-2018, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) g) locuri de muncă în condiții deosebite - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților;h) locuri de muncă în condiții speciale - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților;i) abrogată; (la 01-01-2018, Litera i) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) j) perioade asimilate - perioadele pentru care nu s-au datorat sau plătit contribuții de asigurări sociale și care sunt asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;k) prestații de asigurări sociale - veniturile de înlocuire acordate la intervenirea riscurilor asigurate sub formă de pensii, ajutoare sau alte tipuri de prestații prevăzute de prezenta lege, pentru pierderea totală ori parțială a veniturilor asigurate;l) punctaj lunar - numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câștigului salarial brut lunar sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică; (la 01-01-2018, Litera l) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) m) punctaj anual - numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obținut prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare;n) punctaj mediu anual - numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării;o) riscuri asigurate - evenimentele care, la producerea efectelor lor, obligă instituțiile sistemului public de pensii să acorde asiguraților prestațiile sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi (invaliditate, bătrânețe și deces);p) stagiu de cotizare - perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii; (la 01-04-2018, Litera p) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) q) abrogată; (la 01-01-2018, Litera q) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) r) stagiu complet de cotizare - perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială;s) abrogată; (la 01-04-2013, Lit. s) a alin. (1) al art. 3 a fost abrogată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 37 din 8 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 131 din 12 martie 2013. ) t) stagiu minim de cotizare - perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asigurații au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare;u) stagiu potențial - perioada de timp prevăzută de prezenta lege, considerată stagiu de cotizare și acordată la calculul pensiei de invaliditate, ca o creditare pentru stagiul de cotizare nerealizat din cauza afecțiunilor invalidante;v) vârstă standard de pensionare - vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbați și femei, la care aceștia pot obține pensie pentru limită de vârstă, în condițiile legii, precum și vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege. Notă
    Decizie de admitere: HP nr. 19/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 587 din 16 iunie 2022:
    În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaș este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât și vârsta standard de pensionare redusă în condițiile legii.
    Decizie de respingere: HP nr. 196/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1064 din 19 noiembrie 2025.
    w) câștig salarial brut/salariu lunar brut - veniturile din salarii sau asimilate salariilor care au constituit/constituie baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, conform legislației în vigoare pentru perioadele ulterioare datei de 31 martie 2001; (la 01-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) x) nevăzător - persoana care prezintă deficiență vizuală gravă, din cauza căreia este încadrată în grad de handicap grav; (la 01-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) y) venituri din activități dependente - venituri din salarii și venituri asimilate salariilor. (la 01-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )
    (2) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 3 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )
     +  Articolul 4(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale devine Casa Națională de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP, instituție care păstrează modul de organizare și funcționare, preia personalul, precum și drepturile și obligațiile acesteia.(2) Administrarea sistemului public de pensii se realizează prin CNPP, care funcționează și îndeplinește atribuțiile prevăzute de prezenta lege. (la 01-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (3) În subordinea CNPP funcționează case județene de pensii, în fiecare municipiu-reședință de județ, precum și Casa de Pensii a Municipiului București, denumite în continuare case teritoriale de pensii.(4) CNPP poate înființa case locale de pensii, în funcție de numărul și structura asiguraților, care funcționează sub conducerea și controlul casei județene de pensii, respectiv ale Casei de Pensii a Municipiului București.  +  Articolul 5(1) Asigurații sistemului public de pensii pot fi cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reședința în România.(2) Pot fi asigurați ai sistemului public de pensii și cetățenii români, cetățenii altor state și apatrizii care nu au domiciliul sau reședința în România, în condițiile prevăzute de instrumentele juridice cu caracter internațional la care România este parte.(3) Asigurații au obligația să plătească contribuții de asigurări sociale și au dreptul să beneficieze de prestații de asigurări sociale, conform prezentei legi.  +  Articolul 6(1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:I. a) persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă; (la 01-01-2018, Litera a), punctul I. din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) b) funcționarii publici;c) abrogată; (la 01-01-2018, Litera c), punctul I din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) d) alte persoane care realizează venituri asimilate salariilor pentru care se datorează contribuție de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal. (la 01-01-2018, Litera d), punctul I din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I;III. persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri;IV. persoanele care realizează venituri din activități independente și/sau din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care se datorează contribuție de asigurări sociale, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. (la 01-04-2018, Punctul IV. din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) V. Abrogat. (la 01-01-2018, Punctul V. din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul I a fost abrogat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) VI. abrogat; (la 30-12-2010, Pct. VI al alin. (1) al art. 6 a fost abrogat de pct. 3 al art. XVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010. ) (2) Orice persoană se poate asigura în sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurare socială, în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie. (la 01-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 6 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) Notă
    *) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 502, Titlul XI din LEGEA nr. 227 din 8 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015.
     +  Articolul 7(1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I și II, precum și asigurații care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, alții decât cei care depun declarație individuală de asigurare, denumite în continuare angajatori sau entități asimilate angajatorului, cât și instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. III sunt obligate să întocmească și să depună, la organul fiscal central, declarația nominală de asigurare. (la 01-04-2018, Alineatul (1) din Articolul 7 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) (2) În situația în care se constată erori în cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, și/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare și punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească și să depună o declarație nominală de asigurare rectificativă.(3) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) sunt prevăzute în Codul fiscal. (la 01-01-2018, Alineatul (3) din Articolul 7 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (la 30-12-2010, Art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. XVIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010. ) Notă
    *) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 502, Titlul XI din LEGEA nr. 227 din 8 septembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015.
     +  Articolul 8Abrogat. (la 01-01-2018, Articolul 8 din Capitolul I a fost abrogat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 9Abrogat. (la 01-01-2018, Articolul 9 din Capitolul I a fost abrogat de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 10(1) Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informațiile preluate din declarația nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) și (2), precum și din declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii.(2) În situațiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1), derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declarația nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare și a punctajului anual, pot fi valorificate și alte acte doveditoare, întocmite în condițiile legii.(3) Obligația prezentării actelor doveditoare prevăzute la alin. (2) revine persoanei în cauză. (la 01-01-2018, Articolul 10 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 368/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1150 din 11 decembrie 2025.
     +  Articolul 11(1) Persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV sunt asigurate în sistemul public de pensii pe baza declarației individuale de asigurare, sau după caz pe baza declarației nominale de asigurare, înregistrate la organul fiscal competent. (la 01-04-2018, Alineatul (1) din Articolul 11 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) (2) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) sunt prevăzute în Codul fiscal. (la 01-01-2018, Articolul 11 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 12(1) Contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială și casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei.(2) Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă și produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.(3) Contractul de asigurare socială se reziliază din inițiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplății contribuției de asigurări sociale pentru o perioadă de 6 luni consecutive. (la 01-01-2018, Articolul 12 din Capitolul I a fost completat de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 13(1) Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat, din inițiativa asiguratului, prin încheierea unui act adițional la contractul de asigurare socială.(2) Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială în baza căruia se calculează contribuția de asigurări sociale se modifică, din inițiativa asiguratorului, respectiv a casei teritoriale de pensii, prin notificarea asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege. (la 01-01-2018, Articolul 13 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 14Abrogat (la 01-01-2018, Articolul 14 din Capitolul I a fost abrogat de Punctul 23, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 15(1) În sistemul public de pensii, evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale se realizează pe baza codului numeric personal al asiguratului.(2) Datele cu caracter personal actualizate pentru toți cetățenii români, cetățenii Uniunii Europene, ai statelor membre ale Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene și pentru străinii care au înregistrată rezidența/șederea în România, precum și ale persoanelor pentru care CNPP întocmește documentații de plată și/sau efectuează plata unor prestații sociale sunt furnizate acesteia gratuit de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, după caz. (la 01-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 15 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (3) Datele prevăzute la alin. (2) sunt furnizate gratuit, la cererea CNPP, și de oricare altă autoritate, instituție publică sau altă instituție care deține astfel de informații. (la 01-01-2018, Alineatul (3) din Articolul 15 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (3^1) În vederea realizării atribuțiilor privind evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale, CNPP și casele teritoriale de pensii pot efectua, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe bază de protocoale, schimburi de informații cu alte instituții publice și autorități. (la 01-01-2018, Articolul 15 din Capitolul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (4) Conținutul, modalitățile și termenele de transmitere a informațiilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 16Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001; Notă
    Decizie de admitere: HP nr. 49/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 1 aprilie 2025:În interpretarea dispozițiilor art. 16 lit. a) și art. 17 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, volumul de muncă realizat de o persoană în perioada în care a avut contract individual de muncă încheiat cu cooperativa agricolă de producție nu poate fi valorificat ca timp util la stabilirea drepturilor de pensie.Decizie de respingere: HP nr. 55/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 442 din 26 mai 2026.
    b) abrogată; (la 01-01-2018, Litera b) din Articolul 16 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 26, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) c) perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare;d) abrogată; (la 01-01-2018, Litera d) din Articolul 16 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 26, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )
     +  Articolul 17(1) Constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv pentru perioadele realizate în condiții speciale și condiții deosebite de muncă; (la 01-01-2018, Alineatul (1) din Articolul 17 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (2) Constituie stagiu de cotizare și perioadele de până la data de 1 aprilie 2001 în care o persoană:a) s-a aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 49;b) are stabilite drepturi privind vechimea în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat.(3) Constituie stagiu de cotizare și timpul util la pensie realizat de agricultori, în condițiile reglementate de legislația privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, anterioară datei de 1 aprilie 2001. Notă
    Decizie de admitere: HP nr. 49/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 1 aprilie 2025:În interpretarea dispozițiilor art. 16 lit. a) și art. 17 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, volumul de muncă realizat de o persoană în perioada în care a avut contract individual de muncă încheiat cu cooperativa agricolă de producție nu poate fi valorificat ca timp util la stabilirea drepturilor de pensie.Decizie de respingere: HP nr. 256/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 727 din 5 august 2025.
     +  Articolul 18Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite sau în condiții speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiții normale, după cum urmează:a) 4 luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă; (la 17-11-2019, Litera a) din Articolul 18 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 215 din 14 noiembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 921 din 14 noiembrie 2019 ) b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă. (la 01-01-2018, Articolul 18 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 19(1) Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.(2) La stabilirea drepturilor de asigurări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii din România, precum și perioadele de asigurare realizate sau recunoscute ca atare în alte țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internațional la care România este parte și/sau regulamente comunitare.(3) În sistemul public de pensii, obligațiile și prestațiile de asigurări sociale se achită în monedă națională.(4) În cazul drepturilor salariale sau veniturilor asigurate, stabilite în moneda altor țări pe teritoriul României, contribuțiile se plătesc în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României din data stabilită pentru plata acestor drepturi.
     +  Capitolul II Bugetul asigurărilor sociale de stat  +  Articolul 20(1) Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului public de pensii.(2) CNPP înaintează anual Ministerului Muncii si Justitiei Sociale propunerile pentru elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru partea de cheltuieli. (la 01-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 20 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (3) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (3) din Articolul 20 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 30, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (3^1) CNPP are calitatea de creditor bugetar numai pentru veniturile bugetare pe care le administrează, reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare socială, precum și alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, conform legii. (la 01-01-2018, Articolul 20 din Capitolul II a fost completat de Punctul 31, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (3^2) CNPP și unitățile din subordinea acesteia efectuează cheltuieli în limita aprobată prin buget și a creditelor bugetare deschise, în condițiile legii. (la 01-01-2018, Articolul 20 din Capitolul II a fost completat de Punctul 31, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) (4) În situația în care legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare prevederile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul precedent, până la adoptarea noului buget.  +  Articolul 21Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din:a) contribuții de asigurări sociale, dobânzi și penalități de întârziere, precum și din alte venituri, potrivit legii;b) sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale.  +  Articolul 22(1) Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat acoperă contravaloarea prestațiilor de asigurări sociale din sistemul public de pensii, cheltuielile privind organizarea și funcționarea sistemului public de pensii, finanțarea unor investiții proprii, alte cheltuieli prevăzute de lege.(2) Din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se prelevă anual până la 3% pentru constituirea unui fond de rezervă.(3) Fondul de rezervă cumulat nu poate depăși nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar respectiv.(4) Fondul de rezervă se utilizează pentru acoperirea prestațiilor de asigurări sociale în situații temeinic motivate sau a altor cheltuieli ale sistemului public de pensii, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.(5) Fondul de rezervă nu se poate utiliza în primii 3 ani de la începerea constituirii acestuia.(6) Fondul de rezervă se constituie în anii în care bugetul asigurărilor sociale de stat este excedentar, nu primește sume pentru echilibrare, potrivit art. 21 lit. b), și numai după acoperirea deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat.  +  Articolul 23(1) Pentru asigurații sistemului public de pensii, cu excepția acelora care au încheiat contracte de asigurare socială, Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, are obligația de a transmite CNPP informațiile necesare stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege. Informațiile necesare, precum și procedura de transmitere a acestora se stabilește prin protocol încheiat între ANAF și CNPP.(2) Instituțiile prevăzute la alin. (1) își acordă reciproc și gratuit accesul la informațiile referitoare la declararea/achitarea contribuțiilor de asigurări sociale din bazele de date pe care le au în administrare.(3) Anual, după depunerea declarațiilor fiscale, ANAF transmite CNPP veniturile realizate de persoanele fizice, altele decât cele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor. (la 01-01-2018, Articolul 23 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 24(1) Excedentele anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi utilizate în anul următor, potrivit destinațiilor aprobate prin lege, după regularizarea cu bugetul de stat, în limita sumelor primite de acesta, potrivit prevederilor art. 21 lit. b).(2) Eventualul deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat se acoperă din fondul de rezervă.(3) Deficitul din anii precedenți și din anul curent al bugetului asigurărilor sociale de stat rămas după utilizarea fondului de rezervă se finanțează din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.  +  Articolul 25Disponibilitățile bănești ale asigurărilor sociale de stat sunt purtătoare de dobânzi, nivelul dobânzilor stabilindu-se prin convenții încheiate de CNPP cu Trezoreria Statului.  +  Articolul 26În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.  +  Capitolul III Contribuția de asigurări sociale  +  Articolul 27(1) Contribuabilii sistemului public de pensii sunt cei care datorează contribuții de asigurări sociale și sunt prevăzuți, în mod expres, de Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:a) persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, cele care realizează venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, precum și cele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală; (la 01-04-2018, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 27 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 5, Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 15 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 ) b) persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorilor.(2) Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii și persoanele fizice care sunt asigurate, conform prezentei legi, pe baza contractului de asigurare socială.(3) Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt prevăzute în Codul fiscal. (la 01-01-2018, Articolul 27 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 28(1) Condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea asiguraților din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite și speciale.(2) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 28 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 34, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 29(1) Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.(1^1) Locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 1 septembrie 2023, sunt locuri în condiții deosebite de muncă, potrivit legii, până la normalizarea de către angajator a condițiilor de muncă. (la 31-08-2023, Alineatul (1^1), Articolul 29, Capitolul III a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 31 august 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 31 august 2023 ) (1^2) Perioada de activitate desfășurată în locurile de muncă prevăzute la alin. (1^1) constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează contribuția de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. (la 31-08-2023, Alineatul (1^2), Articolul 29, Capitolul III a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 31 august 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 31 august 2023 ) (2) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (2) din Articolul 29 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 35, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 )  +  Articolul 30(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; Notă
    Decizie de admitere: RIL nr. 9/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 7 iunie 2019:
    În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, activitatea desfășurată în cadrul unităților de prospecțiuni geologice sau de exploatări în subteran nu poate fi considerată activitate desfășurată în „unitate minieră“ și încadrată în condiții speciale de muncă.
    b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;c) Abrogată; (la 01-01-2018, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 30 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 36, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 103 din 14 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1010 din 20 decembrie 2017 ) d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.g) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare. (la 19-12-2020, Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 30 , Capitolul III a fost modificată de Articolul I din LEGEA nr. 289 din 15 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1238 din 16 decembrie 2020 ) h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj. (la 24-08-2020, Alineatul (1) din Articolul 30 , Capitolul III a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 188 din 21 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 21 august 2020 ) i) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui. (la 18-08-2021, Alineatul (1) din Articolul 30 , Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 197 din 16 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 19 iulie 2021 ) Notă
    Decizie de admitere: RIL nr. 2/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 371 din 2 mai 2023:
    În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56^2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată și completată prin Legea nr. 197/2021, dispozițiile legale evocate recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activității desfășurate cel puțin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată și completată prin Legea nr. 197/2021, indiferent de condițiile în care a fost încadrată activitatea de angajator/fostul angajator, conform legislației anterioare, și indiferent de tipul contribuției de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator.
    Decizie de respingere: HP nr. 71/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 285 din 1 aprilie 2025.
    Decizie de respingere: HP nr. 102/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 937 din 10 octombrie 2025.
    Decizie de respingere: HP nr. 425/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 4 februarie 2026.
    Decizie de admitere: RIL nr. 5/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 242 din 27 martie 2026:
    În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, este asimilată condițiilor speciale de muncă exclusiv perioada în care un salariat și-a desfășurat activitatea în grupa I și/sau a II-a de muncă.
    Decizie de respingere: HP nr. 55/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 442 din 26 mai 2026.
    j) sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în secțiile de producție respective; (la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 30 , Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 351 din 12 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1196 din 13 decembrie 2022 ) k) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor, care a ocupat următoarele funcții: adjunct șef carieră, adjunct șef depozit, adjunct șef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formație de lucru, inginer șef investiții, inginer șef producție, instalator, laborant, lăcătuș, lăcătuș mecanic, lăcătuș mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic mașini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafață, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător așchiere, revizor tehnic, șef carieră, șef laborator control tehnic de calitate, șef depozit, șef secție, șef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formație de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician; (la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 30 , Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 351 din 12 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1196 din 13 decembrie 2022 ) l) activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfășurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman. (la 01-01-2023, Alineatul (1) din Articolul 30 , Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 351 din 12 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1196 din 13 decembrie 2022 )
    (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale de muncă în baza avizelor menținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă. (la 31-08-2023, Alineatul (2), Articolul 30, Capitolul III a fost modificat de Punctul 2., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 31 august 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 31 august 2023 ) (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.(4^1) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă. (la 07-02-2020, Articolul 30 din Capitolul III a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 10 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 07 februarie 2020 ) (4^2) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă. (la 07-07-2020, Articolul 30 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 07 iulie 2020 ) Notă
    Reproducem mai jos prevederile articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 1 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 07 iulie 2020:
    Articolul II
    (1) De prevederile art. 30 alin. (4^2) și art. 56^2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, la cerere, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
    (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea.
    (4^3) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. h), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcții nave a desfășurat activități la locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă. (la 24-08-2020, Articolul 30 din Capitolul III a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 188 din 21 august 2020, publicată în MONIT