Completarea art. 31 Poliția Română
LEGE nr. 60 din 1 aprilie 2009 pentru completarea art. 31 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
În vigoare. Act în vigoare.
Despre ce este acest act
Această lege completează articolul 31 alineatul (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, prevedând că poliția poate proceda la prelevarea sau procesarea de date biometrice — cum ar fi profile genetice, amprente papilare, imagini faciale, semnalmente, semne particulare — în condițiile legii, la cererea persoanelor interesate sau pentru identificarea criminalistici a persoanelor care au comis infracțiuni sau sunt suspecte de săvârșirea acestora. Actul afectează competențele instituțiilor de ordine publică și drepturile fundamentale ale persoanelor, în special cele legate de protecția datelor personale și a integrității corporale. Prevederile se aplică în contextul unei baze de date criminalistice naționale.
Pe scurt
- Identificator
- Lege nr. 60/2009
- Tip act
- Lege
- Emitent
- Parlamentul
- Data adoptării
- 1 aprilie 2009
- Număr de forme
- 1
- Domeniu
- criminal, justice judiciary, public procurement
- Sursa oficială
- legislatie.just.ro
De ce spunem asta
- default:latest consolidation, no total abrogation found — ACTIVE by default
Ce acte modifică acest act
Actele pe care acest act le modifică, le completează sau le abrogă.
- Completeaza pe: LEGEA nr. 218 din 23 aprilie 2002 (*republicată*) privind organizarea și funcționarea Poliției Române — 23 aprilie 2002
Cuprins pe articole
Textul actului
| EMITENT |
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul UNICLa articolul 31 alineatul (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 9 mai 2002, cu modificările ulterioare, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:"l) să procedeze, în condiţiile legii, la cererea persoanelor interesate sau în scopul identificării criminalistice a persoanelor care au săvârşit infracţiuni ori sunt suspecte de săvârşirea unor infracţiuni, la prelevarea sau, după caz, la procesarea de profile genetice, amprente papilare, imagini faciale, semnalmente, semne particulare şi orice alte date biometrice, stocate în baza de date criminalistice."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 1 aprilie 2009.Nr. 60.--------