HOTĂRÎRE Nr. 1371 din 3 decembrie 1996cu privire la acordarea autorizării de funcţionare provizorie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 340 din 11 decembrie 1996



    Guvernul României hotărăşte:  +  Articolul 1Se acorda autorizare de funcţionare provizorie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993, pentru instituţiile, facultăţile, colegiile şi specializările cuprinse în anexa nr. 1.  +  Articolul 2Se considera acreditate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993, instituţiile, facultăţile, colegiile şi specializările cuprinse în anexa nr. 2.  +  Articolul 3Instituţiile de învăţământ superior de stat (facultăţi, specializări, colegii), avizate sa funcţioneze provizoriu prin hotărâre a Guvernului, sunt obligate sa înainteze către Ministerul Învăţământului rapoarte proprii cu măsurile luate pentru remedierea dificultăţilor semnalate în rapoartele Comisiei Naţionale de Evaluare Academica şi Acreditare, privind neîndeplinirea unor standarde de calitate a învăţământului superior, în termen de 3 luni de la publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României.Prevederile cuprinse în alin. 1 se aplică şi instituţiilor de învăţământ superior de stat care au primit cifra de şcolarizare, dar nu au fost supuse încă procesului de evaluare de către Comisia Naţionala de Evaluare Academica şi Acreditare, procesul urmînd să se desfăşoare în cursul acestui an universitar.  +  Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre şi completează anexele nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 568/1995 cu privire la acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor şi la Hotărârea Guvernului nr. 225/1996 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 568/1995. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIUContrasemnează:Ministrul învăţământului,Liviu MaiorMinistrul justiţiei,Ion PredescuMinistru de stat,ministrul muncii şi protecţiei sociale,Dan Mircea Popescu  +  Anexa 1
               
      INSTITUŢII, FACULTĂŢI, COLEGII ŞI SPECIALIZĂRI CĂRORA LI S-A ACORDAT AUTORIZARE DE FUNCŢIONARE PROVIZORIE
      Nr. crt.Instituţia (facultatea, colegiul) solicitantăDenumirea în perioada de autorizareProfilul autorizatSpecializarea, forma de învăţământ, durata studiilor autorizate
      12345
      1.Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din AradUniversitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad    
      Facultatea de StomatologieFacultatea de StomatologieMedicină▪ Stomatologie, zi, 6 ani
      Facultatea de Ştiinţe Umanist CreştineFacultatea de Ştiinţe UmanisteIstorie▪ Istorie - Limba şi literatura engleză, zi, 4 ani
      Facultatea de Educaţie Fizică şi SportFacultatea de Educaţie Fizică şi SportEducaţie fizică şi sport▪ Educaţie fizică şi sport, zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani
      2.Universitatea "Bogdan Vodă" (Româno-Arabă) din Baia MareUniversitatea "Bogdan Vodă" din Baia Mare    
      Facultatea de Management Cluj-NapocaFacultatea de Management din Cluj-NapocaEconomic▪ Management, zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani
      3.Universitatea "George Bariţiu" din Braşov Facultatea de DreptUniversitatea "George Bariţiu" din Braşov Facultatea de dreptŞtiinţe juridice▪ Drept, zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani
      Facultatea de Ştiinţe EconomiceFacultatea de Ştiinţe EconomiceEconomic▪ Informatică - Contabilitate zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani
      ▪ Turism-Servicii zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani
      Facultatea de Educaţie Fizică şi SportFacultatea de Educaţie Fizică şi SportEducaţie fizică şi sport▪ Educaţie fizică şi sport, zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani
      4.Universitatea "Avram Iancu" din Cluj-NapocaUniversitatea "Avram Iancu" din Cluj-Napoca    
      Facultatea de Educaţie Fizică şi SportFacultatea de Educaţie Fizică şi SportEducaţie fizică şi sport▪ Educaţie fizică şi sport, zi, 4 ani
      5.Universitatea Româno-Americană "Anghel Rugină" GalaţiUniversitatea "Anghel Rugină" din Galaţi    
      Facultatea de DreptFacultatea de DreptŞtiinţe juridice▪ Drept, zi, 4 ani
      6.Universitatea Ecologică "Dimitrie Cantemir" din IaşiUniversitatea Ecologică "Dimitrie Cantemir" din Iaşi    
      Facultatea de Geografie-Istorie din Târgu MureşFacultatea de Geografie-Istorie din Târgu MureşGeografie▪ Geografie-Istorie, zi, 4 ani
      7.Universitatea "Gh. Zane" din IaşiUniversitatea "Gh. Zane" din IaşiEconomic▪ Marketing, zi, 4 ani
      8.Fundaţia Europeană "Drăgan" Universitatea Europeană LugojUniversitatea Europeană din Lugoj    
      Facultatea de Ştiinţe EconomiceFacultatea de Ştiinţe EconomiceEconomic▪ Finanţe-Contabilitate, zi, 4 ani
      Facultatea de Drept BraşovFacultatea de Drept din BraşovŞtiinţe juridice▪ Drept, zi, 4 ani
      9.Centrul Internaţional de Inventică PloieştiCentrul Internaţional de Inventică Ploieşti    
      Facultatea de DreptFacultatea de DreptŞtiinţe juridice▪ Drept, zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani
      10.Institutul de Studii şi Educaţie Permanentă TIBISCUS TimişoaraInstitutul de Studii şi Educaţie Permanentă TIBISCUS din Timişoara    
      Facultatea de DreptFacultatea de DreptŞtiinţe juridice▪ Drept, zi, 4 ani; fără frecvenţă, 5 ani
      11.Institutul de Învăţământ Superior "Mihai Eminescu" din TimişoaraInstitutul de Învăţământ Superior "Mihai Eminescu" din Timişoara    
      Facultatea de Contabilitate şi Informatică de GestiuneFacultatea de Contabilitate şi Informatică de GestiuneEconomicContabilitate şi informatică de gestiune, zi, 4 ani
      12.Universitatea Banatului din TimişoaraUniversitatea Banatului din Timişoara    
      Facultatea de Ştiinţe ale NaturiiFacultatea de Ştiinţe ale NaturiiBiologie▪ Protecţia mediului, zi, 4 ani
      Facultatea de Limbi StrăineFacultatea de Limbi StrăineFilologie▪ Relaţii publice, zi, 4 ani
      13.Universitatea "Spiru Haret" din BucureştiUniversitatea "Spiru Haret" din Bucureşti    
      Facultatea de Sociologie-PsihologieFacultatea de Sociologie-PsihologieSociopsihopedagogieSociologie-Psihologie, zi, 4 ani
      14.Institutul Teologic de Grad Universitar "Buna Vestire" al Bisericii Române Unite cu Roma-BlajInstitutul Teologic de Grad Universitar "Buna Vestire" al Bisericii Române Unite cu Roma din Blaj    
      Facultatea de Teologie Greco-CatolicăFacultatea de Teologie Greco-CatolicăTeologie▪ Teologie pastorală greco-catolică, zi, 4 ani
      15.Institutul Teologic Universitar Român Unit cu Roma (Greco-Catolic) OradeaInstitutul Teologic Universitar Român Unit cu Roma (Greco-Catolic) din Oradea    
      Facultatea de Teologie Greco-CatolicăFacultatea de Teologie Greco-CatolicăTeologie▪ Teologie pastorală greco-catolică, zi, 4 ani
      16.Universitatea "Politehnica" din BucureştiUniversitatea "Politehnica" din Bucureşti    
      Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor TehnologiceFacultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor TehnologiceInginerie managerială şi tehnologică▪ Tehnologii şi echipamente neconvenţionale, zi, 5 ani
      17.Universitatea Bucureşti Colegiul Universitar din FocşaniUniversitatea Bucureşti Colegiul Universitar din FocşaniSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      18.Academia de Studii Economice din BucureştiAcademia de Studii Economice din Bucureşti    
      Şcoala de Studii Postuniversitare de Administrare a ÎntreprinderilorŞcoala de Studii Postuniversitare de Administrare a ÎntreprinderilorEconomic▪ Administrarea întreprinderilor, zi, 2 ani
      19.Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din BucureştiInstitutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti    
      Facultatea de UrbanismFacultatea de UrbanismArhitectură▪ Urbanism, zi, 5 ani
      Colegiul Universitar de Arhitectură din BucureştiColegiul Universitar de Arhitectură din BucureştiArhitectură▪ Arhitectură de interior şi mobilier, zi, 3 ani
      ▪ Arhitectură şi urbanism CAD-CAM, zi, 3 ani
      20.Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba IuliaUniversitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia    
      Facultatea de ŞtiinţeFacultatea de ŞtiinţeEconomic  
      Facultatea de Teologie OrtodoxăFacultatea de Teologie OrtodoxăTeologie  
      21.Universitatea din Baia Mare Facultatea de MineUniversitatea din Baia Mare Facultatea de MineEconomic▪ Managementul firmei, zi, 4 ani
      22.Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-NapocaUniversitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca    
      Facultatea de FizicăFacultatea de FizicăFizică▪ Fizică medicală, zi, 4 ani
      Facultatea de Matematică-InformaticăFacultatea de Matematică-InformaticăMatematică▪ Matematică-Informatică, zi, 4 ani
      Facultatea de Biologie-GeologieFacultatea de Biologie-GeologieGeologie▪ Mineralogie, zi, 5 ani
      Facultatea de Teologie Greco-CatolicăFacultatea de Teologie Greco-CatolicăTeologie▪ Teologie greco-catolică, Iconografie, zi, 4 ani
      Colegiul Universitar, Economic, de Geografie, Geologie şi Informatică din Cluj-NapocaColegiul Universitar, Economic, de Geografie, Geologie şi Informatică din Cluj-NapocaEconomic▪ Contabilitate şi gestiune financiară, zi, 3 ani
      Colegiul de Administraţie Publică din Cluj-NapocaColegiul de Administraţie Publică din Cluj-NapocaAdministraţie - Secretariat▪ Administraţie publică locală
      23.Universitatea Tehnică din Cluj-NapocaUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca    
      Facultatea de MecanicăFacultatea de MecanicăMecatronică▪ Mecatronică, zi, 5 ani
      Facultatea de ConstrucţiiFacultatea de ConstrucţiiInginerie economică▪ Inginerie economică în domeniul construcţiilor, zi, 5 ani
      Colegiul Universitar Tehnic din Cluj-NapocaColegiul Universitar Tehnic din Cluj-NapocaŞtiinţa sistemelor şi a calculatoarelor▪ Informatică tehnică, zi, 3 ani
      Colegiul Universitar Câmpia TurziiColegiul Universitar din Câmpia TurziiMetalurgic▪ Controlul proceselor metalurgice, zi, 3 ani
      Economic▪ Organizarea şi gestiunea producţiei, zi, 3 ani
      24.Universitatea din CraiovaUniversitatea din Craiova    
      Facultatea de MecanicăFacultatea de MecanicăInginerie economică Metalurgic▪ Inginerie economică în mecanică, zi, 5 ani ▪ Ştiinţa materialelor, zi, 5 ani
      Facultatea de MedicinăFacultatea de MedicinăFarmacie▪ Farmacie, zi, 5 ani
      Facultatea de Ştiinţe EconomiceFacultatea de Ştiinţe EconomieEconomic▪ Bănci şi burse de valori, zi, 4 ani
      Facultatea de Educaţie Fizică şi SportFacultatea de Educaţie Fizică şi SportEducaţie fizică şi sport▪ Kinetoterapie, zi, 4 ani
      Colegiul Universitar, Tehnic, de Informatică şi Administraţie din CraiovaColegiul Universitar, Tehnic, de Informatică şi Administraţie din CraiovaŞtiinţa sistemelor şi a calculatoarelor▪ Informatică tehnică, zi, 3 ani
      Economic▪ Gestiune financiară şi bancară, zi, 3 ani
      Mecanic▪ Automobile, zi, 3 ani
      Sociopsihopedagogie▪ Institutori - o limbă străină, zi, 3 ani,
      Colegiul Universitar, Economic, de Administraţie şi Informatică din Drobeta-Turnu SeverinColegiul Universitar, Tehnic, Economic şi de Administraţie din Drobeta-Turnu SeverinSociopsihopedagogie▪ Institutori - o limbă străină, zi, 3 ani
      Navigaţie▪ Navigaţie şi transport fluvial, zi, 3 ani
      Mecanic▪ Materiale şi defectoscopie, zi, 3 ani
      25.Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi Facultatea de Litere şi Ştiinţe Facultatea de Mecanică Facultatea de Ştiinţe EconomiceUniversitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi Facultatea de Litere şi Ştiinţe Facultatea de Mecanică Facultatea de Ştiinţe EconomiceMatematică Mecanic Economic▪ Matematică-Informatică, zi, 4 ani ▪ Mecanică fină, zi, 5 ani ▪ Finanţe şi asigurări, zi, 4 ani ▪ Tranzacţii internaţionale, zi, 4 ani
      26.Universitatea "Al. I. Cuza" din IaşiUniversitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi    
      Facultatea de FizicăFacultatea de FizicăFizică▪ Biofizică, zi, 4 ani
      Facultatea de Ştiinţe EconomiceFacultatea de Ştiinţe EconomiceEconomic▪ Statistică social-economică, zi, 4 ani
      Colegiul de Administraţie Publică din IaşiColegiul de Administraţie Publică din IaşiAdministraţie - Secretariat▪ Administraţie publică locală, zi, 4 ani
      Colegiul Universitar din BotoşaniColegiul Universitar din BotoşaniSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      27.Universitatea din OradeaUniversitatea din Oradea    
      Facultatea de Ştiinţe SocioumaneFacultatea de Ştiinţe SocioumaneFilologie▪ Biblioteconomie, zi, 4 ani
      ▪ Limba şi literatura română - Limba şi literatura italiană, zi 4 ani
      ▪ Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română sau o limbă şi literatură străină (franceză, germană, italiană, rusă - la alegere), zi, 4 ani
      ▪ Limba şi literatura germană - Limba şi literatura română sau o limbă şi literatură străină (franceză, engleză, italiană, rusă - la alegere), zi, 4 ani
      Sociopsihopedagogie▪ Sociologie, zi, 4 ani
      ▪ Psihologie, zi, 4 ani
      Teologie▪ Teologie baptistă - Asistenţă socială, zi, 4 ani
      Biologie▪ Biologie, zi, 4 ani
      Facultatea de ŞtiinţeFacultatea de ŞtiinţeFizică▪ Fizică-Chimie, zi, 4 ani
      Facultatea de Ştiinţe EconomiceFacultatea de Ştiinţe EconomiceEconomic▪ Contabilitate şi informatică de gestiune, zi, 4 ani
      ▪ Managementul firmei, zi, 4 ani
      ▪ Bănci şi burse de burse de valori, zi, 4 ani
      ▪ Bănci şi burse de burse de valori, fără frecvenţă, 5 ani
      ▪ Tranzacţii internaţionale, zi, 4 ani
      Facultatea de Muzică şi ArtăFacultatea de Muzică şi ArtăArte plastice şi decorative▪ Pedagogia artelor plastice, zi, 5 ani
      ▪ Sculptură, zi, 5 ani
      ▪ Design, zi, 5 ani
      Muzică▪ Canto; Profesor de canto, zi, 5 ani
      ▪ Interpretare instrumentală; Profesor de instrument, zi, 5 ani
      ▪ Pedagogie muzicală; Profesor de muzică; Profesor de instrument, zi, 5 ani
      Facultatea de Ştiinţe Juridice şi AdministrativeFacultatea de Ştiinţe Juridice şi AdministrativeŞtiinţe politice▪ Politologie, zi, 4 ani
      Facultatea de Electrotehnică şi InformaticăFacultatea de Electrotehnică şi InformaticăInginerie economică▪ Inginerie economică în domeniul electric, zi, 5 ani
      Facultatea de Protecţia MediuluiFacultatea de Protecţia MediuluiIngineria mediului▪ Ingineria mediului, zi, 5 ani
      Forestier▪ Exploatări forestiere, zi, 5 ani
      ▪ Prelucrarea lemnului, zi, 5 ani
      Arhitectură▪ Arhitectură, zi, 6 ani
      Facultatea de Teologie OrtodoxăFacultatea de Teologie OrtodoxăTeologie▪ Teologie ortodoxă - Litere (Limba şi literatura română şi o limbă şi literatură străină: engleza, franceza, germana, rusa - la alegere)
      ▪ Teologie ortodoxă - Asistenţă socială
      Colegiul Universitar, Tehnic, Economic, Medical şi de Administraţie din OradeaColegiul Universitar, Tehnic, Economic, Medical şi de Administraţie din OradeaSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      Colegiul Universitar din BeiuşColegiul Universitar din BeiuşSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      Colegiul Universitar dinColegiul Universitar dinSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      MarghitaMarghitaTextile -▪ Confecţii textile
      Pielărie Mecanic▪ Confecţii pielărie
      28.Universitatea Tehnică din PetroşaniUniversitatea Tehnică din Petroşani    
      Facultatea de ŞtiinţeFacultatea de ŞtiinţeMatematică▪ Matematică-Fizică, zi, 4 ani
      29.Universitatea din Ploieşti Facultatea de Litere şi ŞtiinţeUniversitatea din Ploieşti Facultatea de Litere şi ŞtiinţeMatematică▪ Matematică-Informatică, zi, 4 ani
      Economic▪ Contabilitate şi informatică de gestiune, zi, 4 ani
      ▪ Managementul firmei, zi, 4 ani
      ▪ Turism-Servicii zi, 4 ani
      30.Universitatea "Ştefan cel Mare" din SuceavaUniversitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava    
      Facultatea de Litere şi ŞtiinţeFacultatea de Litere şi ŞtiinţeGeografie▪ Geografie - o limbă şi literatură străină (.......), zi, 4 ani
      Istorie▪ Istorie - o limbă şi literatură străină (.......), zi, 4 ani
      Colegiul Universitar, Tehnic, Economic şi de AdministraţieColegiul Universitar, Tehnic, Economic şi de Administraţie din SuceavaEconomic▪ Gestiune financiară şi bancară zi, 3 ani
      31.Universitatea "Politehnica" din TimişoaraUniversitatea "Politehnica" din Timişoara    
      Facultatea de MecanicăFacultatea de MecanicăInginerie managerială şi tehnologică▪ Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba franceză), zi, 5 ani
      Colegiul Universitar, Tehnic şi de Administraţie din TimişoaraColegiul Universitar, Tehnic şi de Administraţie din TimişoaraEconomic▪ Organizarea producţiei şi a muncii, zi, 3 ani
      32.Universitatea de Vest din TimişoaraUniversitatea de Vest din Timişoara    
      Colegiul Universitar de Informatică din TimişoaraColegiul Universitar din TimişoaraSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      Colegiul Universitar din LugojColegiul Universitar din LugojSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      Colegiul Universitar din DevaColegiul Universitar din DevaSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      Colegiul din CaransebeşColegiul din CaransebeşSociopsihopedagogie▪ Institutori, zi, 3 ani
      33.Universitatea "Valachia" din TârgovişteUniversitatea "Valachia" din Târgovişte    
      Facultatea de Ştiinţe UmanisteFacultatea de Ştiinţe UmanisteFizică▪ Fizică-Chimie, zi, 4 ani
      Geografie▪ Geografie, zi, 4 ani
      Ştiinţe juridice▪ Drept, zi, 4 ani
      Facultatea de ŞtiinţeFacultatea de ŞtiinţeEconomic▪ Finanţe şi asigurări, zi, 4 ani
      ▪ Marketing, zi, 4 ani
      Facultatea de Ingineria Materialelor şi TehnologieFacultatea de Ingineria Materialelor şi TehnologieInginerie managerială şi tehnologică▪ Tehnologii şi echipamente neconvenţionale, zi, 5 ani
      Mecatronică▪ Mecatronică, zi, 5 ani
      Agricol▪ Agromontanologie, zi, 5 ani
      Facultatea de Inginerie ElectricăFacultatea de Inginerie ElectricăElectronic▪ Electronică aplicată, zi, 5 ani
      Colegiul Tehnic din TârgovişteColegiul Tehnic din TârgovişteŞtiinţa sistemelor şi a calculatoarelor▪ Tehnică de calcul, zi, 3 ani
      34.Universitatea Tehnică din Târgu MureşUniversitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş    
      Colegiul Universitar TehnicColegiul Universitar TehnicEconomic▪ Prelucrarea electronică a informaţiei economice, zi, 3 ani
      ▪ Organizarea producţiei şi a muncii, zi, 3 ani
      35.Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu JiuUniversitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu    
      Facultatea de ŞtiinţeFacultatea de ŞtiinţeŞtiinţe juridice▪ Drept, zi, 4 ani
      36.Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi AdministrativeŞcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative    
      Facultatea de Ştiinţe PoliticeFacultatea de Ştiinţe PoliticeŞtiinţe politice▪ Ştiinţe politice (Studii academice postuniversitare), zi, 2 ani
      Departamentul de Relaţii InternaţionaleDepartamentul de Relaţii InternaţionaleŞtiinţe politice▪ Relaţii internaţionale (Studii academice postuniversitare), zi, 2 ani
      Departamentul de Comunicare Socială şi Relaţii PubliceDepartamentul de Comunicare Socială şi Relaţii PubliceŞtiinţe politice▪ Ştiinţa comunicării în masă (Studii academice postuniversitare), zi, 2 ani
      Facultatea de Ştiinţe AdministrativeFacultatea de Ştiinţe AdministrativeŞtiinţe administrative▪ Ştiinţe administrative (Studii academice postuniversitare), zi, 2 ani
     +  Anexa 2 INSTITUŢII, FACULTĂŢI, COLEGII ŞI SPECIALIZĂRIîn funcţiune înainte de 22 decembrie 1989, considerate acreditate
           
      FacultateaProfilul, forma de învăţământ şi durata studiilorSpecializările
      123
      1. Universitatea din Bucureşti
      Facultatea de GeografieGeografie, zi, 4 ani▪ Geografie - o limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă)
      Facultatea de FizicăFizică, seral, 6 ani▪ Fizică tehnologică
      2. Universitatea tehnică din Cluj-Napoca
      Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria MaterialelorMetalurgie, zi, 5 ani▪ Turnarea metalelor * Deformări plastice şi tratamente termice
      Mecanic, zi, 5 ani seral, 6 ani▪ Utilaj tehnologic pentru prelucrări la cald
      3. Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca
      Facultatea de LitereFilologie, fără frecvenţă, 5 ani▪ Limba şi literatura română - o limbă şi literatură străină (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă, latină)
      4. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi
      Facultatea de MatematicăMatematică, zi, 4 ani▪ Matematică-Fizică
      5. Universitatea "Politehnica" din Timişoara
      Facultatea de MecanicăMecanic, zi, 5 ani▪ Utilaj tehnologic textil
      ▪ Utilaj tehnologic minier
      ▪ Utilaj tehnologic chimic
      6. Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj-Napoca
      Facultatea de Teologie protestantăTeologie, zi, 4 ani▪ Teologie Protestantă pastorală
      7. Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Sibiu
      Facultatea de Teologie protestantăTeologie, zi, 4 ani▪ Teologie Protestantă pastorală
      8. Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Alba Iulia
      Facultatea de Teologie romano-catolicăTeologie, zi, 4 ani▪ Teologie Romano-Catolică pastorală
      9. Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar din Iaşi
      Facultatea de Teologie romano-catolicăTeologie, zi, 4 ani▪ Teologie Romano-Catolică pastorală
    -------------