ORDIN nr. 408 din 12 aprilie 2006privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate nr. 56/45/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005, cu modificările şi completările ulterioare
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Nr. 408 din 12 aprilie 2006
  • CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
  • Nr. 160 din 11 aprilie 2006
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 25 aprilie 2006



    În temeiul prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi functionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 52/2005 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere Referatul de aprobare nr. 9.287 din 13 aprilie 2006 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG/1.145 din 11 aprilie 2006 al Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate,ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate emit urmatorul ordin:  +  Articolul IOrdinul ministrului sănătăţii şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate nr. 56/45/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 şi 134 bis din 14 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica şi se completeaza după cum urmeaza:1. La anexa nr. 8 capitolul II punctul 1, pozitia 15 va avea urmatorul cuprins:
    "15** 2 1 1 4 0 Creatinina serica *1)***) 5,10"
    2. La anexa nr. 8 capitolul II punctul 1, nota 1 se completeaza cu ***):"***) La fiecare determinare a creatininei serice se raporteaza la casele de asigurări de sănătate filtratul glomerular folosindu-se formula Cockroft-Gault:                       [140 - vârsta (ani)] x G (kg)FG(mL/min) = ────────────────────────────,                                  72 x sCr (mg/dL)unde:FG = filtrat glomerular;G = greutate corporala;sCr = concentraţia creatininei serice.Dacă subiectul este femeie, formula de mai sus se inmulteste cu 0,85."3. La anexa nr. 8 capitolul II punctul 1, după pozitia 175 se introduc cinci noi pozitii, pozitiile 176-180, cu urmatorul cuprins:
    "176 Osteodensitometrie DEXA 22,30
    177 Ergometrie 22,30
    178 Electrocardiografie continua (24 de ore, Holter) 19,50
    179 Holter TA 43,30
    180 Ecocardiografie transesofagiana 55,60"
    4. La anexa nr. 8 capitolul II punctul 1, nota 5 şi prevederile de la **) din nota 1 se abroga.5. La anexa nr. 9, la articolul 6 alineatul (1), ultima teza va avea urmatorul cuprins:"La stabilirea sumelor contractate cu furnizorii de analize medicale de laborator, respectiv cu furnizorii de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală, casele de asigurări de sănătate vor avea în vedere criteriile de selecţie a furnizorilor de analize medicale de laborator şi care sunt prevăzute în anexa nr. 11, respectiv criteriile pentru furnizorii de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală prevăzute în anexa nr. 11^1 la ordin."6. La anexa nr. 9, la articolul 6, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:"(4) Fondurile suplimentare aprobate pentru anul 2006 cu destinaţia servicii medicale paraclinice se contracteaza de casele de asigurări de sănătate prin încheiere de acte aditionale la contractele initiale şi vor fi utilizate pentru decontarea serviciilor medicale paraclinice acordate asiguratilor de la data semnarii acestora. Valoarea actului aditional la contractul initial se stabileste avandu-se în vedere criteriile de contractare a sumelor initiale."7. La anexa nr. 9, articolul 8 se abroga.8. Anexa nr. 11 va avea urmatorul cuprins:"CRITERII DE SELECTIEprivind repartizarea sumelor şi defalcarea numarului de investigatiiparaclinice - analize medicale de laborator - stabilit pe total judet decasele de asigurări de sănătate, directiile de sănătate publică judetene,respectiv a municipiului Bucureşti, şi de consiliile judetene aleColegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti,pe furnizori de servicii medicale paraclinice - laboratoare deanalize medicaleÎn laboratoarele clinice de analize medicale analizele se defalca pe urmatoarele grupe de analize:I. Hematologie, serologie, biochimie, imunologie (sunt cuprinse analizele medicale din anexa nr. 8 la «Hematologie», «Biochimie» şi «Imunologie», precum şi cele de la pozitiile nr. 76, 79 şi 80)II. Microbiologie (celelalte pozitii decat cele nominalizate la grupa I)La stabilirea numarului de analize medicale de laborator şi a sumelor ce se contracteaza cu furnizorii de analize medicale de laborator se au în vedere urmatoarele criterii:1. criteriul de evaluare;2. criteriul financiar;3. criteriul de adresabilitate;4. criteriul privind implementarea sistemului de management al calităţii;5. criteriul de activitate;6. criteriul de corectitudine.1. Criteriul de evaluarePonderea acestui criteriu este de 30%.Evaluarea laboratoarelor de analize medicale se face în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate nr. 411/158/2006 privind aprobarea Criteriilor de selecţie a furnizorilor de servicii medicale paraclinice - laboratoare de analize medicale, precum şi a Metodologiei de evaluare a furnizorilor de investigatii medicale paraclinice - analize medicale de laborator.Ca urmare a aplicarii metodologiei de evaluare fiecare furnizor de servicii medicale paraclinice - analize medicale de laborator obtine un punctaj corespunzător acestui criteriu.2. Criteriul financiarPonderea acestui criteriu este de 30%.Criteriul financiar se referă la tarifele propuse de furnizorii de analize medicale de laborator.Tarifele propuse de către furnizorii de analize medicale de laborator pentru contractarea serviciilor medicale paraclinice cu casele de asigurări de sănătate trebuie fundamentate, iar nivelul acestora nu trebuie să depăşească tarifele maximale prevăzute în anexa nr. 8 la ordin.Acest criteriu este apreciat cu un punctaj de maximum 100. Punctajul 100 reprezinta tariful minim pentru fiecare tip de analiza medicală. Pentru celelalte tarife peste cel minim se acordă un punctaj proportional în functie de primul clasat.Furnizorii de analize medicale de laborator care prezinta fundamentarea tarifelor propuse incorect întocmită sau tarifele propuse depasesc tarifele maximale cuprinse în anexa nr. 8 la ordin sunt respinsi de la contractare.3. Criteriul de adresabilitatePonderea acestui criteriu este de 20%.Punctajul obţinut de fiecare furnizor se stabileste astfel: se acordă cate un punct pentru fiecare asigurat care a beneficiat de servicii medicale paraclinice - analize medicale de laborator din partea furnizorului respectiv în anul 2005 ca urmare a contractului cu casa de asigurări de sănătate. Dacă un asigurat s-a adresat de mai multe ori aceluiasi furnizor în anul 2005, se acordă cate un punct pentru fiecare adresare.Furnizorul depune la casa de asigurări de sănătate o declaratie pe propria raspundere din care să reiasă numărul de asigurati care s-au adresat acestuia ca urmare a contractului incheiat cu casa de asigurări de sănătate. Veridicitatea datelor cuprinse în declaratie se constata prin confruntarea cu evidenta casei de asigurări de sănătate pentru asiguratii care au beneficiat de servicii medicale paraclinice - analize medicale de laborator ca urmare a contractului cu casa de asigurări de sănătate.Pentru furnizorii care au participat la contractare cu mai multe puncte de lucru, punctajele se acordă pentru fiecare punct de lucru în parte.4. Criteriul privind implementarea sistemului de management al calităţiiPonderea acestui criteriu este de 10%.Implementarea sistemului de management al calităţii, în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17025:2001 sau cu alt standard adoptat în România la momentul aplicarii prezentului ordin, este dovedita de furnizor prin certificatul de acreditare insotit de anexa care cuprinde lista de analize medicale de laborator certificate, în termen de valabilitate.Punctajul obţinut de fiecare furnizor se stabileste astfel: se acordă cate un punct pentru fiecare tip de analiza medicală cuprinsa în anexa la certificatul de acreditare şi oferita spre contractare, numai pentru punctul de lucru pentru care s-a facut certificarea.5. Criteriul de activitatePonderea acestui criteriu este de 5%.Criteriul de activitate se stabileste ca raport între valoarea contractului de furnizare de servicii medicale paraclinice - analize medicale de laborator, incheiat de furnizor cu casa de asigurări de sănătate în anul precedent, şi valoarea cifrei de afaceri realizata din servicii medicale paraclinice - analize medicale de laborator în anul precedent.Astfel:        VCACA = ────,        CAAunde:CA = criteriul de activitate;VCA = valoarea contractului de furnizare de servicii medicale paraclinice - analize medicale de laborator, incheiat de furnizor cu casa de asigurări de sănătate în anul precedent;CAA = valoarea cifrei de afaceri pentru serviciile medicale paraclinice - analize medicale de laborator în anul precedent.Criteriul de activitate se apreciaza cu un punctaj de maximum 100; cu cat raportul este mai mare, cu atât punctajul acordat este mai mic.Punctajul 100 reprezinta raportul minim. Pentru celelalte raporturi peste raportul minim se acordă un punctaj proportional în functie de primul clasat.6. Criteriul de corectitudinePonderea acestui criteriu este de 5%.Criteriul de corectitudine se determina ca raport între numărul de analize medicale de laborator respinse/imputate de casa de asigurări de sănătate cu care furnizorul a incheiat contract în anul precedent şi numărul de analize medicale de laborator raportate de către furnizor în anul precedent.Astfel:         NARICC = ──────,        NARFunde:CC = criteriul de corectitudine;NARI = numărul de analize medicale de laborator respinse/imputate de casa de asigurări de sănătate;NARF = numărul de analize medicale de laborator raportate de către furnizor.Criteriul de corectitudine se apreciaza cu un punctaj de maximum 100; cu cat raportul este mai mic, cu atât punctajul este mai mare.Punctajul 100 reprezinta raportul minim. Pentru celelalte raporturi peste raportul minim se acordă un punctaj proportional în functie de primul clasat.Sumele se stabilesc pentru fiecare furnizor astfel:A. Fondul cu destinaţia de analize medicale de laborator se repartizeaza pentru fiecare criteriu în parte, astfel: a) 30% pentru criteriul de evaluare; b) 30% pentru criteriul financiar; c) 20% pentru criteriul de adresabilitate; d) 10% pentru criteriul privind implementarea sistemului de management al calităţii; e) 5% pentru criteriul de activitate; f) 5% pentru criteriul de corectitudine.B. Pentru fiecare criteriu în parte se stabileste numărul total de puncte obţinut prin insumarea numarului de puncte obţinut de fiecare furnizor.C. Se calculeaza valoarea unui punct pentru fiecare criteriu în parte prin impartirea sumei rezultate ca urmare a aplicarii procentelor prevăzute la lit. A la numărul de puncte corespunzător fiecarui criteriu.D. Valoarea unui punct obtinuta pentru fiecare dintre cele 6 criterii se inmulteste cu numărul de puncte obţinut de un furnizor corespunzător fiecarui criteriu, rezultand sume aferente pentru fiecare criteriu.E. Valoarea totala contractata de un furnizor cu casa de asigurări de sănătate se obtine prin insumarea celor şase sume stabilite conform lit. D.NOTĂ:Pentru furnizorii nou-intrati în relatii contractuale cu casa de asigurări de sănătate se acordă un numar de puncte pentru criteriul de adresabilitate egal cu numărul de puncte obţinut pentru acelasi criteriu de furnizorul care are acelasi numar de puncte rezultat în urma aplicarii criteriului de evaluare sau cat mai apropiat de acesta, iar prevederile criteriilor 5 şi 6 nu se aplică."9. După anexa nr. 11 se introduce o noua anexa, anexa nr. 11^1, cu urmatorul cuprins:"ANEXA Nr. 11^1CRITERIIprivind repartizarea sumelor şi defalcarea numarului de investigatiimedicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală, stabilit petotal judet de către casele de asigurări de sănătate, directiile desănătate publică judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi deconsiliile judetene ale Colegiului Medicilor din România, respectiv almunicipiului Bucureşti, pe furnizori de investigatii medicaleparaclinice de radiologie - imagistica medicalăLa stabilirea numarului de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală şi a sumelor ce se contracteaza cu furnizorii de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală se au în vedere urmatoarele criterii:1. criteriul de evaluare;2. criteriul financiar;3. criteriul privind implementarea sistemului de management al calităţii;4. criteriul de activitate;5. criteriul de corectitudine.1. Criteriul de evaluarePonderea acestui criteriu este de 40%.Evaluarea furnizorilor de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală se face în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii şi al presedintelui Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate nr. 412/159/2006 privind aprobarea Criteriilor de selecţie a furnizorilor de investigatii medicale paraclinice - radiologie şi imagistica medicală, precum şi a Metodologiei de evaluare a furnizorilor de investigatii medicale paraclinice - radiologie şi imagistica medicală.Ca urmare a aplicarii metodologiei de evaluare, fiecare furnizor de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală obtine un punctaj corespunzător acestui criteriu.2. Criteriul financiarPonderea acestui criteriu este de 20%.Criteriul financiar se referă la tarifele propuse de furnizorii de servicii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală.Tarifele propuse de către furnizorii de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală pentru contractarea investigatiilor medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală cu casele de asigurări de sănătate trebuie fundamentate, iar nivelul acestora nu trebuie să depăşească tarifele maximale prevăzute în anexa nr. 8 la ordin.Acest criteriu este apreciat cu un punctaj de maximum 100. Punctajul 100 reprezinta tariful minim pentru fiecare tip de investigatie medicală paraclinica de radiologie - imagistica medicală. Pentru celelalte tarife peste cel minim se acordă un punctaj proportional în functie de primul clasat.Furnizorii de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală care prezinta fundamentarea tarifelor propuse incorect întocmită sau tarifele propuse depasesc tarifele maximale cuprinse în anexa nr. 8 la ordin sunt respinsi de la contractare.3. Criteriul privind implementarea sistemului de management al calităţiiPonderea acestui criteriu este de 15%.Implementarea sistemului de management al calităţii, în conformitate cu SR EN ISO 9001:2001 pentru diagnostic imagistic sau cu alt standard adoptat în România la momentul aplicarii prezentului ordin, este dovedita de furnizor prin certificatul de conformitate ISO 9001 insotit de o copie de pe manualul calităţii, în care să fie specificat tipul investigatiilor pentru care s-a acordat.În situaţia în care furnizorul de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală prezinta certificatul de acreditare, acesta primeste 100 de puncte. Furnizorii care nu prezinta certificatul de acreditare nu primesc punctaj la acest criteriu.4. Criteriul de activitatePonderea acestui criteriu este de 15%.Criteriul de activitate se stabileste ca raport între valoarea contractului de furnizare de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală incheiat de furnizor cu casa de asigurări de sănătate în anul precedent şi valoarea cifrei de afaceri realizata din investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală în anul precedent.Astfel:       VCACA = ────,       CAAunde:CA = criteriul de activitate;VCA = valoarea contractului de furnizare de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală incheiat de furnizor cu casa de asigurări de sănătate în anul precedent;CAA = valoarea cifrei de afaceri pentru investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală în anul precedent.Criteriul de activitate se apreciaza cu un punctaj de maximum 100; cu cat raportul este mai mare, cu atât punctajul acordat este mai mic.Punctajul 100 reprezinta raportul minim. Pentru celelalte raporturi peste raportul minim se acordă un punctaj proportional în functie de primul clasat.5. Criteriul de corectitudinePonderea acestui criteriu este de 10%.Criteriul de corectitudine se determina ca raport între numărul de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală respinse/imputate de casa de asigurări de sănătate cu care furnizorul a incheiat contract în anul precedent şi numărul de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală raportate de către furnizor în anul precedent.Astfel:         NARICC = ──────,         NARFunde:CC = criteriul de corectitudine;NARI = numărul de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală respinse/imputate de casa de asigurări de sănătate;NARF = numărul de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală raportate de către furnizor.Criteriul de corectitudine se apreciaza cu un punctaj de maximum 100; cu cat raportul este mai mic, cu atât punctajul este mai mare.Punctajul 100 reprezinta raportul minim. Pentru celelalte raporturi peste raportul minim se acordă un punctaj proportional în functie de primul clasat.Sumele se stabilesc pentru fiecare furnizor astfel:A. Fondul cu destinatie de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală se repartizeaza pentru fiecare criteriu în parte, astfel: a) 40% pentru criteriul de evaluare; b) 20% pentru criteriul financiar; c) 15% pentru criteriul privind implementarea sistemului de management al calităţii; d) 15% pentru criteriul de activitate; e) 10% pentru criteriul de corectitudine.B. Pentru fiecare criteriu în parte se stabileste numărul total de puncte obţinut prin insumarea numarului de puncte obţinut de fiecare furnizor.C. Se calculeaza valoarea unui punct pentru fiecare criteriu în parte prin impartirea sumei rezultate ca urmare a aplicarii procentelor prevăzute la lit. A la numărul total de puncte corespunzător fiecarui criteriu.D. Valoarea unui punct obtinuta pentru fiecare dintre cele 5 criterii se inmulteste cu numărul de puncte obţinut de un furnizor corespunzător fiecarui criteriu, rezultand sume aferente pentru fiecare criteriu.E. Valoarea totala contractata de un furnizor cu casa de asigurări de sănătate se obtine prin insumarea celor cinci sume stabilite conform lit. D.NOTĂ:Pentru furnizorii nou-intrati în relatii contractuale cu casa de asigurări de sănătate prevederile criteriilor 4 şi 5 nu se aplică.Comisia constituita din reprezentanti ai casei de asigurări de sănătate, ai directiei de sănătate publică judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi ai consiliului judetean al Colegiului Medicilor din România, respectiv al municipiului Bucureşti, ca urmare a stabilirii numarului necesar de investigatii medicale paraclinice pe total judet, va stabili suma ce se va contracta de casa de asigurări de sănătate cu furnizorii de investigatii medicale paraclinice de radiologie - imagistica medicală din totalul fondului aprobat cu destinaţia de servicii medicale paraclinice."10. La anexa nr. 14, de la punctul I se abroga sintagma "centru de referinţa de diagnostic imagistic ..., reprezentat prin ...".11. La anexa nr. 14, la articolul 8, litera b) se abroga.12. La anexa nr. 14, la articolul 9, alineatul (3) se abroga.13. La anexa nr. 17, la capitolul 1 litera B punctul 2, prima pozitie de la litera a) şi *) vor avea urmatorul cuprins:"a) - Hemodializa în insuficienta renala cronica*) - 180 lei (RON)/sedinta........................................................................... Notă *) Tariful nu cuprinde medicamentele şi materialele specifice suportate prin programul naţional cu scop curativ. Tariful pentru hemodializa în insuficienta renala cronica cuprinde şi transportul nemedicalizat al asiguratilor dializati în vederea efectuării dializei de la şi la domiciliu, suportat de unitatea sanitara care acorda acest serviciu. Unitatile sanitare, inclusiv spitalele, suporta contravaloarea transportului nemedicalizat al asiguratilor dializati de la şi la domiciliu din suma contractata cu casa de asigurări de sănătate, în mod distinct, cu aceasta destinatie."14. La anexa nr. 18, articolul 5^1 va avea urmatorul cuprins:"Art. 5^1. - Fondurile suplimentare aprobate pentru anul 2006 cu destinaţia de servicii medicale spitalicesti, inclusiv medicamente în spital, se contracteaza de către casele de asigurări de sănătate prin acte aditionale la contractele initiale pentru anul 2006. Casele de asigurări de sănătate vor avea în vedere la repartizarea fondurilor suplimentare indicatorii specifici fiecarei unităţi sanitare cu paturi, care au stat la baza stabilirii valorii initiale de contract/actelor aditionale, precum şi nivelul de realizare a indicatorilor specifici în limita celor contractati în perioada de la inceputul anului şi până la sfârşitul lunii anterioare celei în care se semneaza actul aditional."15. La anexa nr. 18, la articolul 7 alineatul (1) litera a), punctul 2 va avea urmatorul cuprins:"2. Regularizarea trimestriala se face în functie de:- numărul total de cazuri externate, raportate şi validate, pentru perioada de la inceputul anului până la sfârşitul trimestrului respectiv;- indicele de case-mix realizat în perioada de la inceputul anului până la sfârşitul trimestrului respectiv;- tariful pe caz ponderat stabilit pentru anul 2006;- coeficientul k al cazurilor extreme (ca durata de spitalizare). Acest coeficient se calculeaza trimestrial de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate, pe baza cazurilor externate raportate şi validate pentru perioada de la inceputul anului până la sfârşitul trimestrului respectiv. Modalitatea de calcul a coeficientului k este prevăzută în anexa nr. 18 b) la ordin.În situaţia în care numărul de cazuri ponderate realizat, corespunzător patologiei care necesita internare în regim de spitalizare continua, este mai mic decat cel contractat, iar numărul de servicii medicale acordate în regim de spitalizare de zi a crescut, numărul de servicii medicale acordate în regim de spitalizare de zi ce depăşeşte numărul de cazuri ponderate contractat se deconteaza la tariful pe serviciu medical negociat, majorat cu 5%, cu incadrarea în valoarea de contract.În situaţia în care atât numărul de cazuri ponderate realizat, corespunzător patologiei care necesita internare în regim de spitalizare continua, cat şi cel corespunzător serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare de zi sunt mai mici decat numărul de cazuri ponderate, respectiv servicii medicale acordate în regim de spitalizare de zi contractate, decontarea se face la nivelul realizat.În situaţia în care atât numărul de cazuri ponderate realizat, corespunzător patologiei care necesita internare în regim de spitalizare continua, cat şi cel corespunzător serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare de zi sunt mai mari decat numărul de cazuri ponderate, respectiv servicii medicale acordate în regim de spitalizare de zi contractat, se accepta la decontare o depasire de maximum 5% atât a numarului de cazuri ponderate ce se vor deconta la un tarif care reprezinta 50% din tariful pe caz ponderat, cat şi a serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare de zi. Casele de asigurări de sănătate pot accepta la decontare aceste depăşiri dacă spitalul/sectiile a/au luat decizia de crestere a numarului de internari, după epuizarea posibilităţii de inscriere pe listele de asteptare a cazurilor programabile, şi dacă aceasta crestere se regaseste ca economii înregistrate la sumele care se deconteaza din fondul alocat asistentei medicale spitalicesti la alte spitale/sectii din judeţul respectiv, cu incadrarea în fondurile alocate asistentei medicale spitalicesti la nivelul caselor de asigurări de sănătate respective."16. La anexa nr. 18, la articolul 7 alineatul (1) litera c), punctul 2 va avea urmatorul cuprins:"2. Regularizarea trimestriala se face în functie de numărul de externari realizat cumulat de la inceputul anului până la sfârşitul trimestrului respectiv şi tariful mediu pe caz rezolvat negociat, ţinând cont şi de numărul de externari contractat.În situaţia în care numărul de externari realizat, corespunzător patologiei care necesita internare în regim de spitalizare continua, este mai mic decat cel contractat, iar numărul de servicii medicale acordate în regim de spitalizare de zi a crescut, numărul de servicii medicale acordate în regim de spitalizare de zi ce depăşeşte numărul de cazuri externate contractate se deconteaza la tariful pe serviciu medical negociat, majorat cu 5%, cu incadrarea în valoarea de contract.În situaţia în care atât numărul de externari realizat, corespunzător patologiei care necesita internare în regim de spitalizare continua, cat şi cel corespunzător serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare de zi sunt mai mici decat numărul de externari, respectiv servicii medicale acordate în regim de spitalizare de zi, decontarea se face la nivelul realizat.În situaţia în care atât numărul de externari realizat, corespunzător patologiei care necesita internare în regim de spitalizare continua, cat şi cel corespunzător serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare de zi sunt mai mari decat numărul de externari, respectiv servicii medicale acordate în regim de spitalizare de zi contractat, se accepta la decontare o depasire de maximum 5% atât a numarului de externari ce se vor deconta la un tarif care reprezinta 50% din tariful negociat, cat şi a serviciilor medicale acordate în regim de spitalizare de zi. Casele de asigurări de sănătate pot accepta la decontare aceste depăşiri dacă spitalul/sectiile a/au luat decizia de crestere a numarului de internari, după epuizarea posibilităţii de inscriere pe listele de asteptare a cazurilor programabile, şi dacă aceasta crestere se regaseste ca economii înregistrate la sumele care se deconteaza din fondul alocat asistentei medicale spitalicesti la alte spitale/sectii din judeţul respectiv, cu incadrarea în fondurile alocate asistentei medicale spitalicesti la nivelul caselor de asigurări de sănătate respective."17. La anexa nr. 18, la articolul 7, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:"(2) Spitalele vor acoperi cheltuielile privind investigatiile paraclinice pentru bolnavii internati efectuate în alte unităţi spitalicesti sau în unităţi ambulatorii de specialitate, în situaţiile în care spitalul respectiv nu detine dotarea necesară. Spitalele vor deconta investigatiile paraclinice la tarifele prevăzute în cap. II pct. 1 din anexa nr. 8."18. La anexa nr. 18, la articolul 7^1 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:"(3) Pentru serviciile de hemodializa şi dializa peritoneala casele de asigurări de sănătate ţin evidente distincte."19. Anexa nr. 18a) "Indicele de complexitate a cazurilor şi tarifele pe caz ponderat" va avea urmatorul cuprins:"ANEXA Nr. 18a)INDICELE DE COMPLEXITATEa cazurilor şi tarifele pe caz ponderat
    Nr. crt. Cod CNAS Denumire spital ICM 2005*) TCP 2006
    1 2 3 4 5
    1 AB01 SPITALUL JUDETEAN ALBA IULIA 0,8359 1.101
    2 AB03 SPITALUL MUNICIPAL BLAJ 0,7691 828
    3 AB04 SPITALUL ORASENESC ABRUD 0,5438 913
    4 AB05 SPITALUL MUNICIPAL AIUD 0,7066 877
    5 AB06 SPITALUL ORASENESC CAMPENI 0,5852 797
    6 AB07 SPITALUL ORASENESC OCNA MURES 0,5473 873
    7 AB08 SPITALUL MUNICIPAL SEBES 0,6811 861
    8 AB09 SPITALUL ORASENESC CUGIR 0,6112 820
    9 AB10 SPITALUL ORASENESC ZLATNA 0,6329 1.168
    10 AG01 SPITALUL JUDETEAN ARGES 0,7433 1.146
    11 AG02 SPITALUL DE PEDIATRIE PITESTI 0,6204 1.165
    12 AG05 SPITALUL MUNICIPAL CAMPULUNG 0,6504 805
    13 AG06 SPITALUL ORASENESC CAROL I COSTESTI 0,6849 970
    14 AG07 SPITALUL MUNICIPAL CURTEA DE ARGES 0,6098 857
    15 AG08 SPITALUL ORASENESC SF. SPIRIDON MIOVENI 0,5941 795
    16 AG12 SPITALUL DR. TEJA PAPAHAGI DOMNESTI 0,5525 715
    17 AR01 SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ARAD 0,8528 1.169
    18 AR02 SPITALUL CLINIC MUNICIPAL ARAD 0,8406 948
    19 AR03 SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE DR. SALVATOR VUIA ARAD 0,5434 1.103
    20 AR05 SPITALUL ORASENESC INEU 0,5928 1.108
    21 AR12 SPITALUL ORASENESC GURAHONT 0,5834 1.214
    22 B_01 SPITALUL CLINIC "SF. MARIA" BUCURESTI 0,8242 1.350
    23 B_02 SPITALUL CLINIC DE URGENTA FLOREASCA 1,0821 1.701
    24 B_03 SPITALUL CLINIC DE URGENTE ŞI CHIRURGIE PLASTICA, REPARATORIE ŞI ARSURI 1,5209 1.556
    25 B_04 SPITALUL CLINIC DE NEFROLOGIE "DR. CAROL DAVILA" BUCURESTI 1,0285 1.397
    26 B_05 SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" 0,8437 1.234
    27 B_06 SPITALUL CLINIC FILANTROPIA 0,5764 1.196
    28 B_08 SPITALUL CLINIC DE URGENTE OFTALMOLOGICE 0,8256 647
    29 B_09 SPITALUL UNIVERSITAR DE STOMATOLOGIE "DR. DAN THEODORESCU" BUCURESTI 0,9279 988
    30 B_11 INSTITUTUL ONCOLOGIC BUCURESTI "PR. DR. AL. TRESTIOREANU" 1,0911 801
    31 B_12 INSTITUTUL DE ENDOCRINOLOGIE "DR. C.I. PARHON" BUCURESTI 0,5715 1.059
    32 B_13 SPITALUL CLINIC "DR. I. CANTACUZINO" BUCURESTI 0,7295 1.220
    33 B_14 INSTITUTUL DE DIABET, NUTRITIE ŞI BOLI METABOLICE "DR. N. PAULESCU" BUCURESTI 0,9156 1.521
    34 B_15 SPITALUL CLINIC DE ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE "FOISOR" BUCURESTI 0,8949 1.718
    35 B_16 SPITALUL CLINIC COLENTINA 0,807 1.345
    36 B_18 INSTITUTUL CLINIC FUNDENI 1,0713 1.366
    37 B_19 INSTITUTUL DE CARDIOLOGIE "DR. C.C. ILIESCU" BUCURESTI 1,4923 1.597
    38 B_20 INSTITUTUL DE OCROTIRE A MAMEI ŞI COPILULUI "DR. ALFRED RUSESCU" 0,6574 1.285
    39 B_21 SPITALUL CLINIC DE URGENTA SF. PANTELIMON BUCURESTI 0,7063 1.212
    40 B_22 SPITALUL CLINIC DE COPII "DR. V. GOMOIU" 0,5222 1.167
    41 B_23 SPITALUL CLINIC COLTEA 1,1429 990
    42 B_24 SPITALUL CLINIC CARITAS BUCURESTI 0,6824 1.130
    43 B_25 SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE ŞI BOLI TROPICALE "DR. V. BABES" BUCURESTI 0,6686 1.381
    44 B_28 SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII "M.S. CURIE" 0,7435 1.083
    45 B_29 SPITALUL CLINIC DE URGENTA "SF. IOAN" BUCURESTI 0,7544 1.271
    46 B_31 SPITALUL CLINIC "DR. THEODOR BURGHELE" BUCURESTI 0,7865 1.767
    47 B_32 INSTITUTUL DE FONOAUDIOLOGIE ŞI CHIRURGIE FUNCTIONALA ORL "DR. HOCIOTA" 1,1156 1.224
    48 B_33 SPITALUL DE URGENTA UNIVERSITAR BUCURESTI 0,8629 1.418
    49 B_34 SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE "DR. PANAIT SARBU" BUCURESTI 0,6343 1.113
    50 B_35 SPITALUL CLINIC DE URGENTA "DR. BAGDASAR-ARSENI" 1,2783 1.271
    51 B_36 INSTITUTUL DE BOLI CEREBROVASCULARE "DR. VLAD VOICULESCU" BUCURESTI 1,0034 1.171
    52 B_41 CENTRUL METODOLOGIC DE REUMATOLOGIE "Dr. ION STOIA" BUCURESTI 0,7163 958
    53 B_42 SPITALUL CLINIC "NICOLAE MALAXA" BUCURESTI 0,6419 1.073
    54 B_48 INSTITUTUL DE BOLI INFECTIOASE "Dr. MATEI BALS" 0,7391 1.270
    55 B_80 SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS 0,717 1.555
    56 BC01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BACAU 0,8056 923
    57 BC03 SPITALUL MUNICIPAL ONESTI 0,7203 795
    58 BC04 SPITALUL ORASENESC BUHUSI 0,6405 916
    59 BC05 SPITALUL ORASENESC COMANESTI 0,6841 859
    60 BC06 SPITALUL MUNICIPAL MOINESTI 0,6793 862
    61 BC10 SPITALUL DE PEDIATRIE BACAU 0,5847 1.263
    62 BH01 SPITALUL CLINIC JUDETEAN ORADEA 0,8826 957
    63 BH02 SPITALUL CLINIC DE COPII ORADEA 0,7904 1.138
    64 BH03 SPITALUL DE BOLI INFECTIOASE ORADEA 0,6661 1.151
    65 BH05 SPITALUL DE OBSTETRICA GINECOLOGIE ORADEA 0,5664 1.164
    66 BH07 SPITALUL ORASENESC ALESD 0,6062 1.087
    67 BH09 SPITALUL ORASENESC EPISCOP N. POPOVICI BEIUS 0,6432 1.049
    68 BH10 SPITALUL ORASENESC DR. POP MIRCEA MARGHITA 0,6784 1.070
    69 BH12 SPITALUL MUNICIPAL SALONTA 0,5993 836
    70 BN01 SPITALUL JUDETEAN BISTRITA 0,7523 1.077
    71 BN02 SPITALUL ORASENESC NASAUD 0,5911 936
    72 BN03 SPITALUL ORASENESC BECLEAN 0,5497 679
    73 BR01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BRAILA 0,7779 1.079
    74 BR04 SPITALUL DE OBSTETRICA GINECOLOGIE BRAILA 0,5809 1.152
    75 BR05 SPITALUL ORASENESC FAUREI 0,6373 898
    76 BT01 SPITALUL JUDETEAN "MAVROMATI" BOTOSANI 0,8387 791
    77 BT04 SPITALUL DE COPII BOTOSANI 0,576 1.205
    78 BT05 SPITALUL DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE BOTOSANI 0,5664 879
    79 BT06 SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI 0,5883 810
    80 BT07 SPITALUL ORASENESC SAVENI 0,5691 843
    81 BT08 SPITALUL ORASENESC DARABANI 0,5357 872
    82 BV01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BRASOV 0,8378 1.025
    83 BV02 SPITALUL DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE "DR. ION SBARCEA" BRASOV 0,541 886
    84 BV03 SPITALUL DE PEDIATRIE BRASOV 0,7115 1.188
    85 BV04 SPITALUL BOLI INFECTIOASE BRASOV 0,6478 1.171
    86 BV06 SPITALUL MUNICIPAL FAGARAS 0,6639 983
    87 BV08 SPITALUL MUNICIPAL CODLEA 0,6668 759
    88 BV09 SPITALUL MUNICIPAL SACELE 0,9989 986
    89 BV10 SPITALUL ORASENESC ZARNESTI 0,5494 731
    90 BV12 SPITALUL ORASENESC RUPEA 0,6029 723
    91 BZ01 SPITALUL JUDETEAN BUZAU 0,7019 1.037
    92 BZ02 SPITALUL MUNICIPAL RAMNICU SARAT 0,6955 841
    93 BZ04 SPITALUL ORASENESC NEHOIU 0,5898 880
    94 CJ01 SPITALUL CLINIC JUDETEAN CLUJ-NAPOCA 0,8237 1.254
    95 CJ02 SPITALUL CLINIC DE ADULTI CLUJ-NAPOCA 0,8162 1.095
    96 CJ03 SPITALUL CLINIC DE COPII CLUJ-NAPOCA 0,6536 1.148
    97 CJ05 SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE CLUJ-NAPOCA 0,6694 1.215
    98 CJ07 SPITALUL CLINIC MUNICIPAL CLUJ-NAPOCA 0,7779 1.157
    99 CJ08 INSTITUTUL ONCOLOGIC "I. CHIRICUTA" CLUJ-NAPOCA 1,0813 1.232
    100 CJ09 INSTITUTUL INIMII "DR. N. STANCIOIU" CLUJ-NAPOCA 1,4764 1.597
    101 CJ10 SPITALUL MUNICIPAL DEJ 0,6704 837
    102 CJ11 SPITALUL MUNICIPAL TURDA 0,7449 913
    103 CJ12 SPITALUL MUNICIPAL GHERLA 0,6231 711
    104 CJ13 SPITALUL ORASENESC HUEDIN 0,6256 1.101
    105 CJ14 SPITALUL MUNICIPAL CAMPIA TURZII 0,6146 896
    106 CJ21 INSTITUTUL DE UROLOGIE ŞI TRANSPLANT RENAL CLUJ-NAPOCA 0,9255 1.485
    107 CL01 SPITALUL JUDETEAN CALARASI 0,6362 1.043
    108 CL02 SPITALUL ORASENESC OLTENITA 0,6046 907
    109 CL03 SPITALUL ORASENESC LEHLIU-GARA 0,5743 928
    110 CL04 SPITALUL ORASENESC BUDESTI 0,5116 1.056
    111 CS01 SPITALUL JUDETEAN RESITA 0,6905 996
    112 CS02 SPITALUL MUNICIPAL CARANSEBES 0,6468 1.006
    113 CS03 SPITALUL ORASENESC ORAVITA 0,5906 700
    114 CS05 SPITALUL ORASENESC MOLDOVA NOUA 0,577 684
    115 CS06 SPITALUL ORASENESC ANINA 0,676 861
    116 CS07 SPITALUL ORASENESC OTELU ROSU 0,6249 870
    117 CT01 SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CONSTANTA 0,7928 1.073
    118 CT04 SPITALUL MUNICIPAL MEDGIDIA 0,6063 917
    119 CT05 SPITALUL ORASENESC CERNAVODA 0,5231 1.165
    120 CT06 SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA 0,6359 1.235
    121 CT07 SPITALUL ORASENESC HARSOVA 0,6695 907
    122 CT14 SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE CONSTANTA 0,8797 939
    123 CV01 SPITALUL JUDETEAN SF. GHEORGHE 0,8 1.106
    124 CV02 SPITALUL ORASENESC COVASNA 0,5736 1.005
    125 CV03 SPITALUL MUNICIPAL TG. SECUIESC 0,7122 748
    126 CV04 SPITALUL ORASENESC BARAOLT 0,5921 1.035
    127 DB01 SPITALUL JUDETEAN TARGOVISTE 0,7244 1.021
    128 DB02 SPITALUL ORASENESC PUCIOASA 0,7065 878
    129 DB03 SPITALUL ORASENESC GAESTI 0,64 957
    130 DB04 SPITALUL ORASENESC MORENI 0,603 801
    131 DB05 SPITALUL ORASENESC TITU 0,6856 726
    132 DB11 SPITALUL MUNICIPAL MANASTIREA DEALU 0,7755 783
    133 DJ01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA CRAIOVA NR. 1 0,8504 1.180
    134 DJ02 SPITALUL CLINIC MUNICIPAL FILANTROPIA CRAIOVA NR. 2 0,7273 1.182
    135 DJ03 SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE ŞI PNEUMOLOGIE "VICTOR BABES" CRAIOVA NR. 3 0,6491 1.378
    136 DJ04 SPITALUL MUNICIPAL BAILESTI 0,6645 702
    137 DJ05 SPITALUL ORASENESC FILIASI 0,5462 1.167
    138 DJ06 SPITALUL ORASENESC SEGARCEA 0,5939 879
    139 DJ07 SPITALUL MUNICIPAL CALAFAT 0,6454 805
    140 DJ21 CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA 0,8146 1.597
    141 GJ01 SPITALUL JUDETEAN TARGU JIU 0,6742 910
    142 GJ02 SPITALUL MUNICIPAL MOTRU 0,5612 896
    143 GJ03 SPITALUL ORASENESC TARGU-CARBUNESTI 0,5727 972
    144 GJ04 SPITALUL ORASENESC ROVINARI 0,5648 989
    145 GJ05 SPITALUL ORASENESC NOVACI 0,5148 998
    146 GJ06 SPITALUL ORASENESC BUMBESTI-JIU 0,5551 822
    147 GJ11 SPITALUL ORASENESC TURCENI 0,5085 713
    148 GL01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA "SF. APOSTOL ANDREI" GALATI 0,8042 880
    149 GL02 SPITALUL PENTRU COPII "SF. IOAN" GALATI 0,7747 941
    150 GL04 SPITALUL DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE "BUNA VESTIRE" GALATI 0,5221 879
    151 GL06 SPITALUL DE BOLI INFECTIOASE "SF. CUVIOASA PARASCHEVA" GALATI 0,8545 766
    152 GL07 SPITALUL MUNICIPAL "ANTON CINCU" TECUCI 0,7805 753
    153 GL08 SPITALUL ORASENESC TG. BUJOR 0,5776 717
    154 GR01 SPITALUL JUDETEAN GIURGIU 0,6534 1.023
    155 GR05 SPITALUL ORASENESC BOLINTIN VALE 0,5705 804
    156 HD01 SPITALUL JUDETEAN DEVA 0,8747 1.298
    157 HD02 SPITALUL MUNICIPAL "A. SIMIONESCU" HUNEDOARA 0,8364 1.336
    158 HD03 SPITALUL DE URGENTA PETROSANI 0,7604 1.378
    159 HD05 SPITALUL ORASENESC LUPENI 0,6066 1.135
    160 HD06 SPITALUL ORASENESC VULCAN 0,8369 1.101
    161 HD07 SPITALUL MUNICIPAL BRAD 0,6498 1.067
    162 HD08 SPITALUL MUNICIPAL ORASTIE 0,6729 1.055
    163 HD09 SPITALUL ORASENESC HATEG 0,7297 1.315
    164 HR01 SPITALUL JUDETEAN MIERCUREA CIUC 0,7631 1.111
    165 HR02 SPITALUL MUNICIPAL ODORHEIU SECUIESC 0,817 745
    166 HR03 SPITALUL ORASENESC GHEORGHIENI 0,6213 884
    167 HR04 SPITALUL MUNICIPAL TOPLITA 0,7044 756
    168 IF01 SPITALUL DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE "DR. MARIA BURGHELE" BUFTEA 0,7676 1.166
    169 IF06 SPITALUL JUDETEAN ILFOV 0,7549 984
    170 IL01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA SLOBOZIA 0,6979 1.092
    171 IL02 SPITALUL MUNICIPAL URZICENI 0,5443 824
    172 IL03 SPITALUL MUNICIPAL FETESTI 0,5954 769
    173 IL04 SPITALUL ORASENESC TANDAREI 0,556 800
    174 IS01 SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA "SF. SPIRIDON" IASI 1,1043 1.066
    175 IS02 SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII "SF. MARIA" IASI 0,7884 1.198
    176 IS03 CENTRUL DE CARDIOLOGIE IASI 1,3194 1.597
    177 IS04 SPITALUL CLINIC DR. C.I. PARHON IASI 1,0263 1.859
    178 IS05 SPITALUL DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE "CUZA-VODA" IASI 0,5297 1.207
    179 IS06 SPITALUL CLINIC OBSTETRICA-GINECOLOGIE "ELENA DOAMNA" IASI 0,5873 1.120
    180 IS09 SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE "SF. PARASCHEVA" IASI 0,6586 1.129
    181 IS10 SPITALUL CLINIC DE URGENTA IASI 1,1133 1.437
    182 IS11 SPITALUL CLINIC DE URGENTA "SF. TREIME" IASI 1,106 923
    183 IS13 SPITALUL ORASENESC HARLAU 0,7131 801
    184 IS14 SPITALUL MUNICIPAL PASCANI 0,6742 959
    185 IS15 SPITALUL ORASENESC TARGU FRUMOS 0,6094 548
    186 IS22 INSTITUTUL DE GASTROENTEROLOGIE ŞI HEPATOLOGIE IASI 0,9745 947
    187 MH01 SPITALUL JUDETEAN DROBETA-TURNU SEVERIN 0,7362 1.003
    188 MH02 SPITALUL MUNICIPAL ORSOVA 0,5239 946
    189 MH03 SPITALUL ORASENESC STREHAIA 0,5048 833
    190 MH04 SPITALUL ORASENESC VANJU MARE 0,5883 723
    191 MH05 SPITALUL ORASENESC BAIA DE ARAMA 0,6173 1.112
    192 MM01 SPITALUL JUDETEAN BAIA MARE 0,8741 990
    193 MM02 SPITALUL DE BOLI INFECTIOASE DERMATO-VENEROLOGIE ŞI PSIHIATRIE BAIA MARE 0,8524 862
    194 MM04 SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMATIEI 0,7252 1.108
    195 MM07 SPITALUL DE RECUPERARE BORSA 0,6675 1.059
    196 MM08 SPITALUL ORASENESC TARGU LAPUS 0,6492 690
    197 MM09 SPITALUL ORASENESC VISEU DE SUS 0,6295 1.014
    198 MS01 SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA MURES 0,9732 1.305
    199 MS03 INSTITUTUL DE BOLI CARDIOVASCULARE ŞI TRANSPLANT TARGU MURES 1,3323 1.597
    200 MS04 SPITALUL MUNICIPAL SIGHISOARA 0,7791 1.017
    201 MS05 SPITALUL ORASENESC LUDUS 0,6626 930
    202 MS06 SPITALUL MUNICIPAL "DR. EUGEN NICOARA" REGHIN 0,7359 817
    203 MS07 SPITALUL MUNICIPAL "DR. GHEORGHE MARINESCU" TARNAVENI 0,7556 934
    204 NT01 SPITALUL JUDETEAN PIATRA NEAMT 0,774 979
    205 NT02 SPITALUL MUNICIPAL ROMAN 0,6736 794
    206 NT03 SPITALUL ORASENESC BICAZ 0,5592 925
    207 NT04 SPITALUL ORASENESC TARGU-NEAMT 0,6714 897
    208 OT01 SPITALUL JUDETEAN SLATINA 0,7183 924
    209 OT02 SPITALUL ORASENESC BALS 0,5836 849
    210 OT03 SPITALUL MUNICIPAL CARACAL 0,7936 735
    211 OT04 SPITALUL ORASENESC CORABIA 0,565 930
    212 PH01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI 0,8113 1.012
    213 PH04 SPITALUL DE OBSTETRICA GINECOLOGIE PLOIESTI 0,5078 1.224
    214 PH05 SPITALUL ORASENESC AZUGA 0,6779 1.187
    215 PH06 SPITALUL ORASENESC BAICOI 0,648 920
    216 PH07 SPITALUL MUNICIPAL CAMPINA 0,635 980
    217 PH08 SPITALUL ORASENESC SINAIA 0,5739 882
    218 PH09 SPITALUL ORASENESC MIZIL 0,5735 847
    219 PH12 SPITALUL ORASENESC VALENII DE MUNTE 0,5368 1.291
    220 PH20 SPITALUL DE BOLI INFECTIOASE PLOIESTI 0,6981 1.124
    221 PH98 SPITALUL MUNICIPAL PLOIESTI 0,8085 950
    222 PH99 SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIESTI 0,5543 1.195
    223 SB01 SPITALUL CLINIC JUDETEAN SIBIU 0,8065 1.323
    224 SB04 SPITALUL MUNICIPAL MEDIAS 0,7502 726
    225 SB05 SPITALUL ORASENESC AGNITA 0,6001 681
    226 SB06 SPITALUL ORASENESC CISNADIE 0,5916 755
    227 SB08 SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU 0,7727 1.247
    228 SJ01 SPITALUL JUDETEAN ZALAU 0,6919 935
    229 SJ02 SPITALUL ORASENESC SIMLEU SILVANIEI 0,6082 902
    230 SJ03 SPITALUL ORASENESC JIBOU 0,5376 939
    231 SJ04 SPITALUL ORASENESC CEHU SILVANIEI 0,5104 855
    232 SM01 SPITALUL JUDETEAN SATU MARE 0,7562 1.063
    233 SM04 SPITALUL MUNICIPAL CAREI 0,6274 810
    234 SM05 SPITALUL ORASENESC NEGRESTI OAS 0,6342 1.073
    235 SM06 SPITALUL ORASENESC TASNAD 0,5068 913
    236 SV01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA "SF. IOAN CEL NOU" SUCEAVA 0,759 887
    237 SV02 SPITALUL MUNICIPAL CAMPULUNG MOLDOVENESC 0,6196 854
    238 SV03 SPITALUL MUNICIPAL FALTICENI 0,5858 812
    239 SV04 SPITALUL ORASENESC GURA HUMORULUI 0,6333 823
    240 SV05 SPITALUL MUNICIPAL RADAUTI 0,6604 738
    241 SV06 SPITALUL ORASENESC SIRET 0,5561 790
    242 SV07 SPITALUL MUNICIPAL VATRA DORNEI 0,6126 836
    243 TL01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA TULCEA 0,654 1.045
    244 TL02 SPITALUL ORASENESC BABADAG 0,5206 1.111
    245 TL03 SPITALUL ORASENESC MACIN 0,5282 932
    246 TM01 SPITALUL CLINIC JUDETEAN TIMISOARA 0,8626 1.297
    247 TM02 SPITALUL CLINIC MUNICIPAL TIMISOARA 0,9215 1.128
    248 TM03 SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII "DR. LOUIS TURCANU" TIMISOARA 0,8565 1.265
    249 TM04 SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE ŞI PNEUMOFTIZIOLOGIE "DR. V. BABES" TIMISOARA 0,7201 1.572
    250 TM05 SPITALUL CLINIC OBSTETRICA-GINECOLOGIE "DR. D. POPESCU" TIMISOARA 0,5507 1.209
    251 TM06 INSTITUTUL DE BOLI CARDIOVASCULARE TIMISOARA 1,2171 1.597
    252 TM07 SPITALUL MUNICIPAL LUGOJ 0,5935 1.007
    253 TM09 SPITALUL ORASENESC DETA 0,6696 1.001
    254 TM10 SPITALUL "DR. KARL DIEL" JIMBOLIA 0,5676 1.078
    255 TM11 SPITALUL ORASENESC SANICOLAUL MARE 0,5952 1.039
    256 TM12 SPITALUL ORASENESC FAGET 0,5411 920
    257 TR01 SPITALUL JUDETEAN ALEXANDRIA 0,6721 1.010
    258 TR02 SPITALUL MUNICIPAL TURNU MAGURELE 0,6142 865
    259 TR03 SPITALUL MUNICIPAL "CARITAS" ROSIORII DE VEDE 0,6104 849
    260 TR04 SPITALUL ORASENESC ZIMNICEA 0,5731 1.045
    261 VL01 SPITALUL JUDETEAN VALCEA 0,7444 1.076
    262 VL02 SPITALUL DE OBSTETRICA GINECOLOGIE RM. VALCEA 0,52 1.139
    263 VL03 SPITALUL MUNICIPAL DRAGASANI 0,6306 783
    264 VL04 SPITALUL ORASENESC HOREZU 0,5448 888
    265 VL05 SPITALUL ORASENESC BREZOI 0,539 955
    266 VL10 SPITALUL ORASENESC BALCESTI 0,5118 946
    267 VN01 SPITALUL JUDETEAN FOCSANI 0,7904 1.235
    268 VN02 SPITALUL MUNICIPAL ADJUD 0,7409 712
    269 VN03 SPITALUL ORASENESC ODOBESTI 0,5879 954
    270 VN04 SPITALUL ORASENESC PANCIU 0,6035 860
    271 VN05 SPITALUL ORASENESC MARASESTI 0,5096 748
    272 VS01 SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA VASLUI 0,6988 892
    273 VS02 SPITALUL MUNICIPAL DE ADULTI BARLAD 0,8304 828
    274 VS03 SPITALUL DE COPII "SF. NICOLAE" BARLAD 0,6385 729
    275 VS04 SPITALUL MUNICIPAL HUSI 0,6285 793
    276 VS05 SPITALUL ORASENESC NEGRESTI 0,5363 924
    Notă *) Indicele de case-mix (ICM) a fost calculat după regularizarea anului 2005, din luna ianuarie 2006;ICM 2005 = ICM-ul aferent cazurilor validate pentru tot anul 2005, dacă spitalul a fost finanţat pe caz rezolvat (DRG) şi în anul 2004, sau ICM-ul aferent cazurilor validate din perioada 14 feb. 2005 - 31 dec. 2005, dacă spitalul nu a fost finanţat pe caz rezolvat (DRG) în anul 2004.""ANEXA Nr. 18b)LISTAcategoriilor majore de diagnostice, tipurile de cazuri(grupele de diagnostice) şi valorile relative
    Categoria majoră de diagnostice (CMD) Descrierea Categoriei Majore de Diagnostice (CMD)
    1 Boli şi tulburari ale sistemului nervos
    2 Boli şi tulburari ale ochiului
    3 Boli şi tulburari ale urechii, nasului, gurii şi gatului
    4 Boli şi tulburari ale sistemului respirator
    5 Boli şi tulburari ale sistemului circulator
    6 Boli şi tulburari ale aparatului digestiv
    7 Boli şi tulburari ale sistemului hepato-biliar şi ale pancreasului
    8 Boli şi tulburari ale sistemului musculoscheletal şi tesutului conjunctiv
    9 Boli şi tulburari ale pielii, tesutului subcutanat şi sanului
    10 Boli şi tulburari ale glandelor endocrine, boli de nutriţie şi metabolism
    11 Boli şi tulburari ale aparatului urinar (rinichi, tract urinar)
    12 Boli şi tulburari ale aparatului reproductiv masculin
    13 Boli şi tulburari ale aparatului reproductiv feminin
    14 Sarcina, nastere şi lauzie
    15 Nou nascut sanatos şi bolnav (perioada prenatala)
    16 Boli ale sangelui, boli şi disfunctii ale organelor hematopoetice, boli imunologice
    17 Boli şi tulburari mieloproliferative, neoplasme slab diferentiate
    18 Boli infectioase şi parazitare, sistemice sau cu localizare nespecificata
    19 Boli şi tulburari mentale
    20 Alcoolism/utilizarea drogurilor şi tulburari mentale organice induse de utilizarea alcoolului/drogurilor
    21 Leziuni, otraviri şi efecte toxice ale drogurilor
    22 Arsuri
    23 Factori care influenţează starea de sănătate şi alte contacte cu serviciile de sănătate
    24 Traumatism multiplu semnificativ
    25 Infectii cu virusul imunodeficientei umane
      Grupa de diagnosticCategoria majoră de diagnostic (CMD)Categorie Medicală/ Chirurgic. (M/C)Descrierea grupelor de diagnosticeValoare relativăDMSLimita inferioară a DSLimita superioară a DS
      11CCraniotomie > 17 ani, exceptând craniotomia pentru traumatism3,016516,4452
      21CCraniotomie pentru traumatism > 17 ani3,412712,2244
      31CCraniotomie, vârsta 0-17 ani2,467414,8349
      41CProceduri pe coloana vertebrală1,778215,1351
      51CProceduri vasculare extracraniene1,067410,0245
      61C'Eliberarea' canalului carpian0,63735,6120
      71CProceduri la nivelul nervilor periferici sau cranieni sau alte proceduri pe sistemul nervos cu complicaţii şi comorbidităţi2,084511,5253
      81CProceduri la nivelul nervilor periferici sau cranieni sau alte proceduri pe sistemul nervos fără complicaţii şi comorbidităţi0,99968,1135
      91MTulburări şi leziuni ale măduvei spinării0,90118,5229
      101MNeoplasme ale sistemului nervos cu complicaţii şi comorbidităţi1,06377,3130
      111MNeoplasme ale sistemului nervos fără complicaţii şi comorbidităţi0,69616,3127
      121MBoli degenerative ale sistemului nervos0,99898,5231
      131MScleroza multiplă şi ataxia de origine cerebeloasă0,79047,9226
      141MBoli cerebrovasculare specifice cu excepţia atacului ischemic tranzitor1,077910,1240
      151MAtac ischemic tranzitor şi ocluzii precerebrale0,60517,8224
      161MBoli cerebrovasculare nespecifice cu complicaţii şi comorbidităţi1,06968,2224
      171MBoli cerebrovasculare nespecifice fără complicaţii şi comorbidităţi0,63397,3221
      181MBoli ale nervilor cranieni şi periferici cu complicaţii şi comorbidităţi0,85927,9321
      191MBoli ale nervilor cranieni şi periferici fără complicaţii şi comorbidităţi0,60347,5223
      201MInfecţiile sistemului nervos cu excepţia meningitei virale2,071710,4242
      211MMeningita virală0,66268,4225
      221MEncefalopatia hipertensivă0,91167,0318
      231MComa şi stupoarea netraumatică0,70154,5118
      241MConvulsii şi cefalee, vârsta > 17 ani cu complicaţii şi comorbidităţi0,77206,3221
      251MConvulsii şi cefalee, vârsta > 17 ani fără complicaţii şi comorbidităţi0,58795,6119
      261MConvulsii şi cefalee, vârsta 0-17ani0,53835,2117
      271MStupoare traumatică şi comă, coma durată > 1 oră1,1446   nu este cazulnu este cazul
      281MStupoare traumatică şi comă, coma durată < 1 oră, vârsta > 17 ani cu complicaţii şi comorbidităţi1,10686,3125
      291MStupoare traumatică şi comă, coma durată < 1 oră, vârsta > 17 ani fără complicaţii şi comorbidităţi0,54774,5116
      301MStupoare traumatică şi comă, coma durată < 1 oră, 0-17 ani0,46113,7111
      311MComoţie cerebrală, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,65004,8117
      321MComoţie cerebrală, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,37293,4111
      331MComoţie cerebrală, vârsta 0-17 ani0,28853,019
      341MAlte tulburări ale sistemului nervos cu complicaţii şi comorbidităţi0,93668,4231
      351MAlte tulburări ale sistemului nervos fără complicaţii şi comorbidităţi0,63766,5124
      362CIntervenţii pe retină0,82883,9112
      372CIntervenţii pe orbită1,08537,4222
      382CIntervenţii primare pe iris0,32226,9220
      392CIntervenţii pe cristalin cu sau fără vitrectomie0,62266,4221
      402CProceduri extraoculare cu excepţia orbitei vârsta > 17 ani0,87525,1116
      412CProceduri extraoculare cu excepţia orbitei vârsta 0-17 ani0,62023,7111
      422CProceduri intraoculare cu excepţia retinei, irisului şi cristalinului0,56886,5221
      432MHifema0,32884,8213
      442MInfecţiile acute majore ale ochiului0,41757,2222
      452MTulburări neurologice ale ochiului0,62106,4220
      462MAlte boli ale ochiului, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,72186,6220
      472MAlte boli ale ochiului, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,39395,1117
      482MAlte boli ale ochiului, vârsta 0-17 ani0,47356,0219
      493CIntervenţii majore la nivelul capului şi gâtului1,934814,4347
      503CSialoadenectomia0,809610,4426
      513CIntervenţii pe glanda salivară cu excepţia sialoadenectomiei0,85187,0225
      523CBuza de iepure şi reparaţia vălului palatin0,56969,6325
      533CIntervenţii pe sinus şi mastoida vârsta > 17 ani1,49109,0228
      543CIntervenţii pe sinus şi mastoida vârsta 0-17 ani1,145911,8245
      553CIntervenţii diverse pe ureche, nas, gură şi gât0,97206,1218
      563CRinoplastia0,99476,2216
      573CIntervenţii pe tonsile şi adenoizi, cuexcepţia tonsilectomiei şi/sau doar adenoidectomiei, vârsta > 17 ani0,48455,8215
      583CIntervenţii petonsile şi adenoizi, cu excepţia tonsilectomiei şi/sau doar adenoidectomiei, vârsta 0-17 ani0,58303,3110
      593CTonsilectomie şi/sau doar adenoidectomie, vârsta > 17 ani0,62573,9112
      603CTonsilectomie şi/sau doar adenoidectomie, vârsta 0-17 ani0,43362,717
      613CMiringotomie cu inserţia tubară, vârsta > 17 ani1,04075,7217
      623CMiringotomie cu inserţia tubară, vârsta 0-17 ani0,56623,9111
      633CAlte proceduri chirurgicale pe ureche, nas, gură şi gât1,48436,4220
      643MTumorile maligne ale urechii, nasului, gurii şi gâtului1,24678,7135
      653MTulburări de echilibru0,45246,5218
      663MEpistaxis0,52675,3214
      673MEpiglotita0,72566,4315
      683MInfecţii resp. sup. şi otita medie vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,50817,0219
      693MInfecţii resp. sup. şi otita medie vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,34036,2217
      703MInfecţii resp. sup. şi otita medie vârsta 0-17 ani0,35445,4213
      713MLaringotraheita0,29555,7213
      723MTraumatisme şi deformări nazale0,54584,6114
      733MAlte diagnostice ale urechii, nasului, gurii şi gâtului, vârsta > 17 ani0,55716,2219
      743MAlte diagnostice ale urechii, nasului, gurii şi gâtului, vârsta 0-17 ani0,52285,0215
      754CIntervenţii majore la nivelul toracelui2,503518,5459
      764CAlte proceduri chirurgicale pe sistemul respirator cu complicaţii şi comorbidităţi2,22879,3326
      774CAlte proceduri chirurgicale pe sistemul respirator fără complicaţii şi comorbidităţi0,96287,6221
      784MEmbolia pulmonară1,05979,9243
      794MInfecţii şi inflamaţii respiratorii, > 17 ani cu complicaţii şi comorbidităţi1,31009,2231
      804MInfecţii şi inflamaţii respiratorii, > 17 ani fără complicaţii şi comorbidităţi0,73507,9228
      814MInfecţii şi inflamaţii respiratorii, 0-17 ani1,55987,1218
      824MNeoplasme aparat respirator1,13706,2123
      834MTraumatisme majore ale toracelui cu complicaţii şi comorbidităţi0,68457,7223
      844MTraumatisme majore ale toracelui fără complicaţii şi comorbidităţi0,43185,5216
      854MTransudat pleural cu complicaţii şi comorbidităţi0,979110,2237
      864MTransudat pleural fără complicaţii şi comorbidităţi0,62988,8232
      874MEdem pulmonar şi insuficienţă respiratorie0,99067,5221
      884MBoală pulmonară cronică obstructivă0,69558,0319
      894MPneumonia simplă şi pleurezia, > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,81119,0323
      904MPneumonia simplă şi pleurezia, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,47097,8320
      914MPneumonia simplă şi pleurezia, 0-17 ani0,44897,1317
      924MBoală interstiţială pulmonară cu complicaţii şi comorbidităţi0,91887,6318
      934MBoală interstiţială pulmonară fără complicaţii şi comorbidităţi0,72386,5315
      944MPneumotorax cu complicaţii şi comorbidităţi0,87638,4228
      954MPneumotorax fără complicaţii şi comorbidităţi0,46537,0222
      964MBronşită şi astm, > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,57897,6319
      974MBronşită şi astm, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,41886,8218
      984MBronşită şi astm, 0-17 ani0,40796,0216
      994MSemne şi simptome respiratorii, cu complicaţii şi comorbidităţi0,58167,0227
      1004MSemne şi simptome respiratorii, fără complicaţii şi comorbidităţi0,42674,6115
      1014MAlte boli ale aparatului respirator cu complicaţii şi comorbidităţi0,70807,5228
      1024MAlte boli ale aparatului respirator fără complicaţii şi comorbidităţi0,39635,8217
      1035CTransplant cardiac21,6378   nu este cazulnu este cazul
      1045CProceduri pe valve cardiace şi alte proceduri majore chirurgicale cu cateterism cardiac6,405327,71065
      1055CProceduri pe valvele cardiace şi alte proceduri majore chirurgicale fără cateterism cardiac4,903320,8750
      1065CBypass coronarian cu angioplastie coronariană transluminală percutanată (ACTP)5,0750   nu este cazulnu este cazul
      1075CBypass coronarian cu cateterism cardiac3,386222,4760
      1085CAlte proceduri cardiotoracice3,973716,6547
      1095CBypass coronarian fără cateterism cardiac2,827719,9653
      1105CAlte proceduri majore cardiovasculare cu complicaţii şi comorbidităţi3,416415,4357
      1115CAlte proceduri majore cardiovasculare fără complicaţii şi comorbidităţi2,172415,4445
      1125CProceduri cardiovasculare percutanate1,27975,7219
      1135CAmputaţie pentru tulburări ale sistemului circulator cu excepţia celor de la membrul superior şi a halucelui2,451721,6567
      1145CAmputaţie pentru tulburări ale sistemului circulator la nivelul membrului superior şi a halucelui1,346117,6458
      1155CImplantarea permanentă a pacemaker-ului cardiac cu infarct miocardic, insuficienţă sau şoc cardiac, sau proceduri de implant interesând sonde sau generatori de cardioversie - defibrilare atrială3,33489,1325
      1165CAlte implantări permanente de pacemaker cardiac sau angioplastie coronariană transluminală percutanată (ACTP) cu implantare de stent arterial coronarian1,67286,8220
      1175CControl pacemaker cardiac cu excepţia înlocuirii acestuia1,04568,8227
      1185CÎnlocuirea pacemaker-ului cardiac1,70059,7237
      1195CLigatura venelor şi stripping1,05807,5223
      1205CAlte proceduri chirurgicale pentru sistemul circulator2,03579,7233
      1215MTulburări circulatorii cu infarct miocardic acut, complicaţii majore, externat în viaţă1,258410,2331
      1225MTulburări circulatorii fără infarct miocardic acut, complicaţii majore, externat viaţă0,83189,6330
      1235MTulburări circulatorii cu infarct miocardic acut, decedat1,60443,3113
      1245MTulburări circulatorii cu excepţia infarct miocardic acut cu cateterism cardiac şi diagnostic complex0,97096,6221
      1255MTulburări circulatorii cu excepţia infarct miocardic acut cu cateterism cardiac fără diagnostic complex0,71854,9116
      1265MEndocardită acută şi subacută1,668720,52112
      1275MInsuficienţă cardiacă şi şocul0,82197,6320
      1285MTromboflebită venoasă profundă0,67539,0323
      1295MStop cardiac, neexplicat0,93346,1130
      1305MTulburări vasculare periferice cu complicaţii şi comorbidităţi0,79109,4231
      1315MTulburări vasculare periferice fără complicaţii şi comorbidităţi0,49869,1229
      1325MAteroscleroză cu complicaţii şi comorbidităţi0,48697,4221
      1335MAteroscleroză fără complicaţii şi comorbidităţi0,40596,5218
      1345MHipertensiunea arterială0,48786,5217
      1355MBoli congenitale cardiace şi valvulare, > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,74746,8221
      1365MBoli congenitale cardiace şi valvulare, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,43025,5217
      1375MBoli congenitale cardiace şi valvulare, 0-17 ani0,86495,5117
      1385MAritmia cardiacă şi tulburări de conducere cu complicaţii şi comorbidităţi0,66366,6220
      1395MAritmia cardiacă şi tulburări de conducere fără complicaţii şi comorbidităţi0,40915,0116
      1405MAngina pectorală0,42926,8218
      1415MSincopa şi colapsul cu complicaţii şi comorbidităţi0,55155,6218
      1425MSincopa şi colapsul fără complicaţii şi comorbidităţi0,42324,4113
      1435MDurerea toracică0,38934,2113
      1445MAlte boli ale sistemului circulator cu complicaţii şi comorbidităţi1,11168,4229
      1455MAlte boli ale sistemului circulator fără complicaţii şi comorbidităţi0,53137,0227
      1466CRezecţia rectală cu complicaţii şi comorbidităţi2,062119,3653
      1476CRezecţia rectală fără complicaţii şi comorbidităţi1,438618,2743
      1486CIntervenţii majore pe intestinul subţire şi gros cu complicaţii şi comorbidităţi2,527917,0458
      1496CIntervenţii majore pe intestinul subţire şi gros fără complicaţii şi comorbidităţi1,242514,9441
      1506CDebridare peritoneală cu complicaţii şi comorbidităţi1,842812,9437
      1516CDebridare peritoneală fără complicaţii şi comorbidităţi0,978010,2425
      1526CIntervenţii minore pe intestinul subţire şi gros cu complicaţii şi comorbidităţi1,674310,9238
      1536CIntervenţii minore pe intestinul subţire şi gros fără complicaţii şi comorbidităţi1,08297,3224
      1546CIntervenţii pe stomac, esofag şi duoden, > 17 ani cu complicaţii şi comorbidităţi3,104313,4341
      1556CIntervenţii pe stomac, esofag şi duoden, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi1,243711,6339
      1566CIntervenţii pe stomac, esofag şi duoden, 0-17 ani1,31438,5228
      1576CIntervenţii la nivelul anusului sau pe stome cu complicaţii şi comorbidităţi0,90949,1228
      1586CIntervenţii la nivelul anusului sau pe stome fără complicaţii şi comorbidităţi0,47986,7220
      1596CIntervenţii pentru hernie, cu excepţia celor inghinale şi femurale, > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi1,045812,4433
      1606CIntervenţii pentru hernie, cu excepţia celor inghinale şi femurale, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,68279,4324
      1616CIntervenţii pentru hernia inghinală şi femurală, > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,81609,4422
      1626CIntervenţii pe hernia inghinală şi femurală, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,56557,2317
      1636CIntervenţii hernii vârsta 0-17 ani0,63934,3211
      1646CApendicectomie cu diagnostic principal complicat, cu complicaţii şi comorbidităţi1,25508,5322
      1656CApendicectomie cu diagnostic principal complicat, fără complicaţii şi comorbidităţi0,71935,6213
      1666CApendicectomie fără diagnostic principal complicat, cu complicaţii şi comorbidităţi0,81377,6318
      1676CApendicectomie fără diagnostic principal complicat, fără complicaţii şi comorbidităţi0,58375,4312
      1683CIntervenţii la nivelul gurii cu complicaţii şi comorbidităţi1,02287,0223
      1693CIntervenţii la nivelul gurii fără complicaţii şi comorbidităţi0,66805,2216
      1706CAlte intervenţii chirurgicale pe sistemul digestiv cu complicaţii şi comorbidităţi2,309011,6249
      1716CAlte proceduri chirurgicale pe sistemul digestiv fără complicaţii şi comorbidităţi0,94448,0230
      1726MTumori maligne digestive cu complicaţii şi comorbidităţi1,29216,9224
      1736MTumori maligne digestive fără complicaţii şi comorbidităţi0,75485,7119
      1746MHemoragie cu complicaţii şi comorbidităţi0,85307,4223
      1756MHemoragie fără complicaţii şi comorbidităţi0,43046,0218
      1766MUlcer peptic complicat0,91666,4220
      1776MUlcer peptic necomplicat cu complicaţii şi comorbidităţi0,68286,9318
      1786MUlcer peptic necomplicat fără complicaţii şi comorbidităţi0,43756,0217
      1796MBoală inflamatorie a intestinului0,71876,7224
      1806MObstrucţii gastrointestinale cu complicaţii şi comorbidităţi0,71925,9121
      1816MObstrucţii gastrointestinale fără complicaţii şi comorbidităţi0,41344,7116
      1826MEsofagita, gastroenterita şi alte tulburări digestive, > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,59266,1217
      1836MEsofagita, gastroenterita şi alte tulburări digestive, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,39165,1215
      1846MEsofagita, gastroenterita şi alte tulburări digestive, 0-17 ani0,37784,9213
      1853MBoli ale dinţilor şi gurii cu excepţia extracţiilor şi lucrărilor dentare, vârsta > 17 ani0,61535,0116
      1863MBoli ale dinţilor şi gurii cu excepţia extracţiilor şi lucrărilor dentare, 0-17 ani0,39515,1214
      1873MExtracţii dentare şi lucrări dentare0,69633,4110
      1886MAlte diagnostice ale aparatului digestiv > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,86826,3123
      1896MAlte diagnostice ale aparatului digestiv > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,47515,0116
      1906MAlte diagnostice ale aparatului digestiv, 0-17 ani0,71204,3113
      1917CIntervenţii pe pancreas, ficat şi sunt cu complicaţii şi comorbidităţi3,589421,2476
      1927CIntervenţii pe pancreas, ficat şi sunt fără complicaţii şi comorbidităţi1,462917,9454
      1937CIntervenţii pe tractul biliar cu excepţia colecistectomiei, cu sau fără explorarea duetului comun cu complicaţii şi comorbidităţi2,900517,8645
      1947CIntervenţii pe tractul biliar cu excepţia colecistectomiei, cu sau fără explorarea duetului comun fără complicaţii şi comorbidităţi1,324115,6543
      1957CColecistectomie cu explorarea duetului comun cu complicaţii şi comorbidităţi2,074019,4649
      1967CColecistectomie cu explorarea duetului comun fără complicaţii şi comorbidităţi1,368518,4742
      1977CColecistectomie cu excepţia interv. laparascopice fără explorarea duetului comun cu complicaţii şi comorbidităţi1,763314,6535
      1987CColecistectomie cu excepţia interv. laparascopice fără explorarea duetului comun fără complicaţii şi comorbidităţi0,939911,5526
      1997CProceduri pentru diagnosticarea tumorilor maligne hepatobiliare1,878714,1439
      2007CProceduri pentru diagnosticarea tumorilor ne-maligne hepatobiliare2,372613,1252
      2017CAlte intervenţii chirurgicale hepatobiliare şi pancreas3,07989,6232
      2027MCiroza şi hepatită alcoolică1,22497,4223
      2037MTumori maligne ale sistemului hepatobiliar sau pancreasului1,22426,2123
      2047MBoli ale pancreasului cu excepţia tumorilor maligne0,81176,9221
      2057MBoli ale ficatului cu excepţia tumorilor maligne, cirozei, hepatitei alcoolice cu complicaţii şi comorbidităţi1,09798,0226
      2067MBoli ale ficatului cu excepţia tumorilor, cirozei, hepatitei alcoolice fără complicaţii şi comorbidităţi0,58357,3227
      2077MBoli ale tractului biliar cu complicaţii şi comorbidităţi0,94846,8220
      2087MBoli ale tractului biliar fără complicaţii şi comorbidităţi0,50975,5217
      2098CIntervenţii asupra articulaţiilor mari şi reimplantare membre inferioare1,970418,7839
      2108CIntervenţii asupra femurului şi şoldului cu excepţia articulaţiilor mari, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi1,652117,1642
      2118CIntervenţii asupra femurului şi şoldului cu excepţia articulaţiilor mari, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi1,260315,1536
      2128CIntervenţii asupra femurului şi şoldului cu excepţia articulaţiilor mari, vârsta 0-17 ani1,494611,4335
      2138CAmputaţii pentru afecţiuni musculoscheletale sau boli ale ţesutului conjunctiv1,734718,5376
      2168CBiopsie sistem musculoscheletal şi ţesut conjunctiv1,87439,8239
      2178CDebridarea plăgilor şi grefa cutanată cu excepţia mâinii, pentru afecţiuni musculoscheletale şi ale ţesutului conjunctiv3,157111,0153
      2188CIntervenţii pe membrele inferioare şi humerus cu excepţia şold, picior, femur, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi1,548615,3443
      2198CIntervenţii pe membrele inferioare şi humerus cu excepţia şold, picior, femur, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,970812,0334
      2208CIntervenţii pe membrele inferioare şi humerus cu excepţia şold, picior, femur, vârsta 0-17 ani0,99888,4323
      2238CIntervenţii majore asupra umărului, cotului sau altor părţi membrul sup. cu complicaţii şi comorbidităţi0,83988,7230
      2248CIntervenţii asupra umărului, cotului, antebraţului cu excepţia articulaţiilor mari, fără complicaţii şi comorbidităţi0,71337,3223
      2258CIntervenţii asupra piciorului0,96299,3241
      2268CIntervenţii asupra ţesuturilor moi cu complicaţii şi comorbidităţi1,147912,4251
      2278CIntervenţii asupra ţesuturilor moi fără complicaţii şi comorbidităţi0,68377,3129
      2288CIntervenţii majore asupra policelui, articulaţiilor sau alte intervenţii la nivelul mâinii sau pumnului cu complicaţii şi comorbidităţi1,03146,4222
      2298CIntervenţii asupra mâinii sau pumnului cu excepţia articulaţiilor mari fără complicaţii şi comorbidităţi0,68665,2118
      2308CIncizia locală şi extracţia materialelor de osteosinteză din şold şi femur1,17227,5224
      2318CIncizia locală şi extracţia materialelor de osteosinteză cu excepţia şold şi femur1,06745,6120
      2328CArtroscopia0,76694,7116
      2338CAlte intervenţii chirurgicale asupra sist. musculoscheletal şi a ţesutului conjunctiv cu complicaţii şi comorbidităţi1,988512,2250
      2348CAlte intervenţii chirurgicale asupra sist. musculoscheletal şi a ţesutului conjunctiv fără complicaţii şi comorbidităţi1,35388,0132
      2358MFracturi de femur0,70616,6127
      2368MFracturi de sold şi bazin0,65757,3130
      2378MLuxaţii, entorse şi dislocări de şold, pelvis, coapsă0,55677,0129
      2388MOsteomielita1,01089,4238
      2398MFracturi patologice, neoplazii musculoscheletale şi ale ţesutului conjunctiv1,02016,2126
      2408MBoli ale ţesutului conjunctiv cu complicaţii şi comorbidităţi1,45297,5222
      2418MBoli ale ţesutului conjunctiv fără complicaţii şi comorbidităţi0,74366,1220
      2428MArtrită septică0,80099,3235
      2438MProbleme medicale ale spatelui0,61217,0222
      2448MBoli ale oaselor şi artropatii specifice cu complicaţii şi comorbidităţi0,68877,7223
      2458MBoli ale oaselor şi artropatii specifice fără complicaţii şi comorbidităţi0,53466,2222
      2468MArtropatii nespecifice0,60827,3220
      2478MSemne şi simptome ale ap. musculoscheletal şi ale ţesutului conjunctiv0,51836,8221
      2488MTendinita, miozita, bursita0,73406,7222
      2498MÎngrijire post-tratament pentru afecţiuni musculoscheletale şi ale ţesutului conjunctiv0,63526,6126
      2508MFracturi, luxaţii, entorse, dislocări - antebraţ, mână, picior, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,70394,6115
      2518MFracturi, luxaţii, entorse, dislocări - antebraţ, mână, picior, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,42913,6111
      2528MFracturi, luxaţii, entorse, dislocări - antebraţ, mână, picior, vârsta 0-17 ani0,30403,018
      2538MFracturi, luxaţii, entorse, dislocări partea de sus a braţului, partea de jos membru inf. cu excepţia piciorului, > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,66586,2122
      2548MFracturi, luxaţii, entorse, dislocări partea de sus a braţului, partea de jos membru inf. cu excepţia piciorului, > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,43964,4114
      2558MFracturi, luxaţii, entorse, dislocări partea de sus a braţului, partea de jos membru inf. cu excepţia piciorului, 0-17 ani0,39123,5110
      2568MAlte diagnostice musculoscheletale şi ale ţesutului conjunctiv0,66865,6119
      2579CMastectomie totală pentru neoplazie, cu complicaţii şi comorbidităţi0,882716,2543
      2589CMastectomie totală pentru neoplazie, fără complicaţii şi comorbidităţi0,817214,5441
      2599CMastectomie subtotală pentru neoplazie, cu complicaţii şi comorbidităţi0,77948,3229
      2609CMastectomie subtotală pentru neoplazie, fără complicaţii şi comorbidităţi0,55887,0125
      2619CIntervenţii pe sân pt. afecţiuni non-maligne cu excepţia biopsiei şi exciziei locale0,99746,5223
      2629CBiopsie şi excizie locală a glandei mamare pentru afecţiuni non-maligne0,60336,1220
      2639CGrefa cutanată şi/sau debridare pentru ulcer cutanat sau celulită cu complicaţii şi comorbidităţi1,692214,7349
      2649CGrefa cutanată şi/sau debridare pentru ulcer cutanat sau celulită fără complicaţii şi comorbidităţi0,881511,4247
      2659CGrefa cutanată şi/sau debridare excepţie cele pt. ulcer cutanat sau celulită cu complicaţii şi comorbidităţi1,582011,1245
      2669CGrefa cutanată şi/sau debridare excepţie cele pt. ulcer cutanat sau celulită fără complicaţii şi comorbidităţi0,95186,7126
      2679CIntervenţii perianale şi pilonidale0,59456,2221
      2689CIntervenţii recontructive (plastice) la nivel cutanat, ţesut subcutanat sân0,64025,8121
      2699CAlte intervenţii piele, ţesutului subcutanat, sân cu complicaţii şi comorbidităţi1,31698,8135
      2709CAlte intervenţii piele, ţesutului subcutanat, sân fără complicaţii şi comorbidităţi0,64475,1119
      2719MUlcer cutanat0,830210,8331
      2729MAfecţiuni cutanate majore cu complicaţii şi comorbidităţi1,18868,5225
      2739MAfecţiuni cutanate majore fără complicaţii şi comorbidităţi0,46178,1226
      2749MNeoplazii ale glandei mamare cu complicaţii şi comorbidităţi0,88515,6120
      2759MNeoplazii ale glandei mamare fără complicaţii şi comorbidităţi0,49615,6120
      2769MAfecţiuni benigne ale glandei mamare0,45544,5114
      2779MCelulită vârsta > 17 ani cu complicaţii şi comorbidităţi0,68768,9231
      2789MCelulită vârsta > 17 ani fără complicaţii şi comorbidităţi0,41527,0222
      2799MCelulită vârsta 0-17 ani0,38865,5215
      2809MTraumatisme ale pielii, ţesutului subcutanat, ale glandei mamare, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,55195,4119
      2819MTraumatisme ale pielii, ţesutului subcutanat, glandei mamare, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,37284,4115
      2829MTraumatisme ale pielii, ţesutului subcutanatele glandei mamare, vârsta 0-17 ani0,37183,5110
      2839MAfecţiuni cutanate minore cu complicaţii şi comorbidităţi0,62126,6220
      2849MAfecţiuni cutanate minore fără complicaţii şi comorbidităţi0,37255,5218
      28510CAmputaţii ale membrelor inferioare pentru afecţiuni endocrine, metabolice şi nutriţionale1,873525,4677
      28610CIntervenţii pe glanda suprarenală şi hipofiză1,758314,6440
      28710CGrefe cutanate şi debridare a plăgilor din afecţiuni endocrine, metabolice, nutriţionale1,601810,0230
      28810CIntervenţii chirurgicale pentru obezitate1,44099,4141
      28910CIntervenţii pe paratiroide0,80408,6136
      29010CIntervenţii pe tiroidă0,65386,8221
      29110CIntervenţii pe tract tireoglos0,50608,5324
      29210CAlte proceduri chirurgicale pentru afecţiuni endocrine, nutriţionale şi metabolice cu complicaţii şi comorbidităţi2,245510,8331
      29310CAlte proceduri chirurgicale pentru afecţiuni endocrine, nutriţionale şi metabolice fără complicaţii şi comorbidităţi1,36968,9326
      29410MDiabet vârsta > 35 ani0,64277,2220
      29510MDiabet vârsta 0-35 ani0,49285,7217
      29610MDiverse afecţiuni metabolice şi nutriţionale vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,72826,7221
      29710MDiverse afecţiuni metabolice şi nutriţionale vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,44775,7217
      29810MDiverse afecţiuni metabolice şi nutriţionale vârsta 0-17 ani0,39815,4215
      29910MBoli ereditare ale metabolismului1,17015,5215
      30010MAfecţiuni endocrine cu complicaţii şi comorbidităţi0,82636,6219
      30110MAfecţiuni endocrine fără complicaţii şi comorbidităţi0,47645,4216
      30211CTransplant renal10,395940,711117
      30311CIntervenţii asupra rinichiului, ureterului, şi vezicii urinare în neoplazii1,954118,4552
      30411CIntervenţii asupra rinichiului, ureterului şi vezicii urinare în afecţiuni benigne cu complicaţii şi comorbidităţi2,147212,7342
      30511CIntervenţii asupra rinichiului, ureterului, şi vezicii urinare în afecţiuni benigne fără complicaţii şi comorbidităţi1,286311,0244
      30611CProstatectomie cu complicaţii şi comorbidităţi0,899012,6432
      30711CProstatectomie fără complicaţii şi comorbidităţi0,438510,3426
      30811CIntervenţii minore asupra vezicii urinare cu complicaţii şi comorbidităţi1,472413,1344
      30911CIntervenţii minore asupra vezicii urinare fără complicaţii şi comorbidităţi1,008810,5238
      31011CIntervenţii transuretrale cu complicaţii şi comorbidităţi0,73978,4322
      31111CIntervenţii transuretrale fără complicaţii şi comorbidităţi0,49477,5221
      31211CIntervenţii uretrale, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,97828,2225
      31311CIntervenţii uretrale, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,67807,4223
      31411CIntervenţii uretrale, vârsta 0-17 ani0,65578,3231
      31511CAlte intervenţii chirurgicale pe rinichi şi căi urinare1,897511,6162
      31611MInsuficienţă renală1,19537,8229
      31711MInternare pentru dializă renală0,54428,3135
      31811MNeoplasme renale şi de căi urinare cu complicaţii şi comorbidităţi0,94416,7124
      31911MNeoplasme renale şi de căi urinare fără complicaţii şi comorbidităţi0,62835,2119
      32011MInfecţii renale şi de căi urinare, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,70797,2223
      32111MInfecţii renale şi de căi urinare, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,41886,6218
      32211MInfecţii renale şi de căi urinare, vârsta 0-17 ani0,49866,7218
      32311MLitiaza urinară cu complicaţii şi comorbidităţi şi/sau litotripsie extracorporală0,47405,7218
      32411MLitiaza urinară fără complicaţii şi comorbidităţi0,32024,9215
      32511MSemne şi simptome de afectare renală sau de căi urinare, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,52276,1219
      32611MSemne şi simptome de afectare renală sau de căi urinare, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,37535,1216
      32711MSemne şi simptome de afectare renală sau de căi urinare, vârsta 0-17 ani0,38514,9214
      32811MStrictura uretrală vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,54366,3220
      32911MStrictura uretrală vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,48205,4118
      33011MStrictura uretrală vârsta 0-17 ani0,5760   nu este cazulnu este cazul
      33111MAlte boli renale şi de căi urinare, vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi1,06395,9122
      33211MAlte boli renale şi de căi urinare, vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,52485,5118
      33311MAlte boli renale şi de căi urinare, vârsta 0-17 ani0,88936,5122
      33412CIntervenţii majore pelvine la bărbat, cu complicaţii şi comorbidităţi1,112718,6838
      33512CIntervenţii majore pelvine la bărbat, fără complicaţii şi comorbidităţi0,914817,2835
      33612CProstatectomia transuretrală cu complicaţii şi comorbidităţi0,627510,9523
      33712CProstatectomia transuretrală fără complicaţii şi comorbidităţi0,43409,5419
      33812CIntervenţii pe testicule pentru neoplazii1,01608,7325
      33912CIntervenţii pe testicule pentru afecţiuni benigne vârsta > 17 ani0,88637,8223
      34012CIntervenţii pe testicule pentru afecţiuni benigne vârsta 0-17 ani0,53064,0210
      34112CIntervenţii la nivelul penisului1,10707,6131
      34212CCircumcizia vârsta > 17 ani0,95134,3114
      34312CCircumcizia vârsta 0-17 ani0,42272,516
      34412CAlte proceduri chirurgicale pentru neoplazii ale ap. reproductiv masculin1,47419,4234
      34512CAlte proceduri chirurgicale ap. reproductiv masculin excepţie neoplazii1,08478,0227
      34612MNeoplazii ale ap. reproductiv masculin complicaţii şi comorbidităţi0,94826,2123
      34712MNeoplazii ale ap. reproductiv masculin fără complicaţii şi comorbidităţi0,60365,2120
      34812MHipertrofia benignă de prostată cu complicaţii şi comorbidităţi0,56106,0219
      34912MHipertrofia benignă de prostată fără complicaţii şi comorbidităţi0,35315,2117
      35012MInflamaţii ale aparatului genital masculin0,49775,1117
      35112MSterilizarea masculină0,2364   nu este cazulnu este cazul
      35212MAlte boli ale aparatului genital masculin0,48835,2216
      35313CEviscerarea pelvisului, histerectomie totală şi vulvectomie radicală2,166312,7627
      35413CIntervenţii uterine/anexiale pentru neoplazii non- ovariene/anexiale cu complicaţii şi comorbidităţi1,275513,8437
      35513CIntervenţii uterine/anexiale pentru neoplazii non- ovariene/anexiale fără complicaţii şi comorbidităţi0,680810,9426
      35613CIntervenţii reconstructive ale aparatului genital feminin0,63479,9421
      35713CIntervenţii pe uter şi anexe pentru neoplazii anexiale sau ovariene1,876912,5528
      35813CIntervenţii pe uter şi anexe pentru afecţiuni non-maligne cu complicaţii şi comorbidităţi0,81718,6231
      35913CIntervenţii pe uter şi anexe pentru afecţiuni non-maligne fără complicaţii şi comorbidităţi0,62067,1227
      36013CIntervenţii pe vagin, col uterin şi vulvă0,75024,5115
      36113CLigatura trompelor uterine prin incizie sau laparascopie0,81925,4118
      36213CLigatura endoscopică a trompelor uterine0,6160   nu este cazulnu este cazul
      36313CDilatare şi chiuretaj, conizaţie şi implant radioactiv pentru neoplazii0,89587,0125
      36413CDilatare şi chiuretaj, conizaţie, excepţie neoplazii0,68933,319
      36513CAlte proceduri chirurgicale asupra tractului genital feminin1,08467,0222
      36613MNeoplazii ap. reproductiv feminin cu complicaţii şi comorbidităţi1,11707,1127
      36713MNeoplazii ap. reproductiv feminin fără complicaţii şi comorbidităţi0,52467,0128
      36813MInfecţii ap. reproductiv feminin0,56424,9214
      36913MTulburări menstruale şi alte tulburări ale aparatului genital feminin0,43184,2113
      37014CCezariană cu complicaţii şi comorbidităţi0,85739,2321
      37114CCezariană fără complicaţii şi comorbidităţi0,63187,7318
      37214MNaşterea vaginală cu diagnostic complicat0,54655,9214
      37314MNaşterea vaginală fără diagnostic complicat0,43585,6213
      37414CNaştere vaginală cu sterilizare şi/sau dilatare şi chiuretaj0,62106,4215
      37514CNaşterea vaginală cu alte proceduri chirurgicale cu excepţia sterilizării şi/sau dilatare şi chiuretaj0,86366,8315
      37614MDiagnostice postpartum şi postabortum fără intervenţii chirurgicale0,46265,9219
      37714CDiagnostice postpartum şi postabortum cu intervenţii chirurgicale0,85904,0113
      37814MSarcina ectopică0,68107,1318
      37914MIminenţă de avort0,61404,9213
      38014MAvortul fără dilatare şi chiuretaj0,46884,5115
      38114CAvortul cu dilatare şi chiuretaj, chiuretaj prin aspiraţie sau histerotomie0,56123,018
      38214MFalsul travaliu0,38274,6114
      38314MAlte diagnostice antepartum cu complicaţii şi comorbidităţi medicale0,46415,0214
      38414MAlte diagnostice antepartum fără complicaţii şi comorbidităţi medicale0,43583,5111
      38515MFătul mort sau transferat la o altă unitate de îngrijiri acute3,06865,1121
      38615MPrematurul foarte mic sau sindromul de detresă respiratorie5,130119,72112
      38715MPrematuritate cu probleme majore1,638514,5258
      38815MPrematuritate fără probleme majore0,37099,0229
      38915MNou-născutul la termen cu probleme majore0,43576,5314
      39015MNou-născutul cu alte probleme semnificative0,17214,729
      39115MNou-născutul normal0,13444,839
      39216CSplenectomie vârsta > 17 ani2,240712,8434
      39316CSplenectomie vârsta 0-17 ani1,452113,0529
      39416CAlte intervenţii chirurgicale pentru organele hematopoetice sau sânge1,96667,6227
      39516MBoli la nivelul hematiilor vârsta > 17 ani0,72357,4226
      39616MBoli la nivelul hematiilor vârsta 0-17 ani0,76025,3117
      39716MBoli de coagulare1,36086,5124
      39816MBoli reticuloendoteliale şi imune cu complicaţii şi comorbidităţi1,42197,5227
      39916MBoli reticuloendoteliale şi imune fără complicaţii şi comorbidităţi0,58015,7219
      40017CLimfom şi leucemia cu intervenţii chirurgicale majore2,584812,8248
      40117CLimfom şi leucemia cronică cu alte intervenţii chirurgicale cu complicaţii şi comorbidităţi2,431211,5244
      40217CLimfom şi leucemia cronică cu alte intervenţii chirurgicale fără complicaţii şi comorbidităţi1,09619,2236
      40317MLimfom şi leucemia non-acută cu complicaţii şi comorbidităţi1,86427,1126
      40417MLimfom şi leucemia non-acută fără complicaţii şi comorbidităţi0,97545,2120
      40517MLeucemia acută fără intervenţii chirurgicale majore vârsta 0-17 ani5,892810,6144
      40617CBoli mieloproliferative sau neoplasme slab diferenţiate cu intervenţii chirurgicale majore cu complicaţii şi comorbidităţi2,389916,4368
      40717CBoli mieloproliferative sau neoplasme slab diferenţiate cu intervenţii chirurgicale majore fără complicaţii şi comorbidităţi1,315912,7248
      40817CBoli mieloproliferative sau neoplasme slab diferenţiate cu alte intervenţii chirurgicale2,438115,6183
      40917MRadioterapia0,881016,0283
      41017MChimioterapie fără leucemie acută ca diagnostic secundar1,11284,4114
      41117MIstoric de neoplazie fără endoscopie0,37695,6119
      41217MIstoric de neoplazie cu endoscopie0,71334,0115
      41317MAlte boli mieloproliferative sau neoplasme slab diferenţiate cu complicaţii şi comorbidităţi1,29978,2231
      41417MAlte boli mieloproliferative sau neoplasme slab diferenţiate fără complicaţii şi comorbidităţi0,83846,3124
      41518CIntervenţii chirurgicale pentru boli infecţioase şi parazitare2,838511,0240
      41618MSepticemia vârsta > 17 ani1,331611,4157
      41718MSepticemia vârsta 0-17 ani0,79359,7239
      41818MInfecţii postoperatorii şi post traumatice0,74728,6229
      41918MFebra de cauză necunoscută vârsta > 17 ani cu complicaţii şi comorbidităţi0,77468,0230
      42018MFebra de cauză necunoscută vârsta > 17 ani fără complicaţii şi comorbidităţi0,47036,2123
      42118MBoli virale, vârsta > 17 ani0,55346,9220
      42218MBoli virale şi febră de cauză necunoscută la vârste 0-17 ani0,38775,9218
      42318MDiagnosticarea altor boli infecţioase şi parazitare1,32907,2223
      42419CIntervenţii chirurgicale pentru diagnostic principal de boală mentală2,330111,0241
      42519MReacţia acută de adaptare şi disfuncţia psihosocială0,58729,0235
      42619MNevroza depresivă0,472311,2335
      42719MNevrozele cu excepţia depresiei0,58479,0233
      42819MTulburări de personalitate şi control al impulsului1,170310,3334
      42919MTulburări organice şi retardarea mentală0,934310,3237
      43019MPsihozele0,807513,5351
      43119MTulburări mentale la copii0,84915,6121
      43219MDiagnosticul altor boli mentale1,05655,7120
      43320MAbuzul sau dependenţa de alcool/medicamente, externat la cerere0,22552,819
      43420MAbuzul sau dependenţa de alcool/medicamente, dezintoxicarea sau alte trat. simptomatice cu complicaţii şi comorbidităţi0,538610,1245
      43520MAbuzul sau dependenţa de alcool/med., dezintoxicarea sau alte trat. simpt. fără complicaţii şi comorbidităţi0,31769,2238
      43620MDependenţa de alcool/medicamente cu terapie de recuperare0,743310,1233
      43720MDependenţa de alcool/med., cu combinarea recuperării şi terapiei de detoxifiere0,529214,1442
      43921CGrefa cutanată pentru leziuni2,099318,51107
      44021CDebridarea plăgilor/leziunilor1,74587,6131
      44121CManopere manuale pentru leziuni0,91306,3122
      44221CAlte proceduri chirurgicale pentru leziuni cu complicaţii şi comorbidităţi1,943313,4266
      44321CAlte proceduri chirurgicale pentru leziuni fără complicaţii şi comorbidităţi0,87018,8135
      44421MLeziuni traumatice vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,57165,9122
      44521MLeziuni traumatice vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,39574,8117
      44621MLeziuni traumatice vârsta 0-17 ani0,35104,0113
      44721MReacţii alergice vârsta > 17 ani0,37814,4114
      44821MReacţii alergice vârsta 0-17 ani0,24413,9210
      44921MIntoxicaţii şi efecte toxice ale medicamentelor vârsta > 17 ani, cu complicaţii şi comorbidităţi0,75753,8113
      45021MIntoxicaţii şi efecte toxice ale medicamentelor vârsta > 17 ani, fără complicaţii şi comorbidităţi0,38823,2110
      45121MIntoxicaţii şi efecte toxice ale medicamentelor vârsta 0-17 ani0,42933,119
      45221MComplicaţii ale tratamentelor, cu complicaţii şi comorbidităţi0,83627,6227
      45321MComplicaţii ale tratamentelor, fără complicaţii şi comorbidităţi0,43126,4123
      45421MAlte diagnostice de leziuni, intoxicaţii şi efecte toxice cu complicaţii şi comorbidităţi0,54597,2132
      45521MAlte diagnostice de leziuni, intoxicaţii şi efecte toxice fără complicaţii şi comorbidităţi0,33237,2130
      46123CIntervenţii chirurgicale şi diagnostice în cadrul contactului cu alte servicii de sănătate1,94547,5227
      46223MRecuperare1,618710,2233
      46323MSemne şi simptome cu complicaţii şi comorbidităţi0,63076,7224
      46423MSemne şi simptome fără complicaţii şi comorbidităţi0,42935,0117
      46523MÎngrijire post terapeutică cu istoric de neoplazie ca diagnostic secundar0,53282,417
      46623MÎngrijire post terapeutică fără istoric de neoplazie ca diagnostic secundar0,62004,6117
      46723MAlţi factori care influenţează starea de sănătate0,23384,7118
      468   CIntervenţii chirurgicale extinse nelegate de diagnosticul principal2,68568,1227
      469     Diagnostic principal invalid ca diagnostic de externare0,00006,1220
      470     Negrupabil0,00005,7217
      4718CIntervenţii asupra articulaţiilor mari (bilaterale sau multiple) ale membrelor inferioare3,1039   nu este cazulnu este cazul
      47317MLeucemie acută fără intervenţii chirurgicale majore vârsta > 17 ani4,65229,8145
      4754MDiagnostice aparat respirator cu suport ventilator3,02178,5139
      476   CIntervenţii operatorii prostatice ce nu au legătură cu diagnosticul principal1,74198,0223
      477   CIntervenţii operatorii limitate ce nu au legătură cu diagnosticul principal1,44606,1126
      4785CAlte intervenţii vasculare cu complicaţii şi comorbidităţi2,09408,4139
      4795CAlte intervenţii vasculare fără complicaţii şi comorbidităţi1,19749,4233
      480   CTransplant hepatic16,7572   nu este cazulnu este cazul
      481   CTransplant de măduvă9,386515,9264
      482   CTraheostomie pentru diagnostic la nivelul feţei, cavităţii bucale şi gâtului3,901113,7175
      483   CTraheostomie cu excepţia diagnosticare la nivelul feţei, cavităţii bucale şi gâtului13,607121,12106
      48424CCraniotomie pentru traumatisme semnificative multiple6,216016,4197
      48524CReimplantarea membrelor, intervenţii asupra şoldului şi femurului pentru traum. semnificative multiple5,038624,0669
      48624CAlte intervenţii chirurgicale pentru traumatisme multiple semnificative4,773715,4285
      48724MAlte traumatisme multiple semnificative1,27678,2137
      48825CInfecţia HIV cu intervenţii chirurgicale extinse4,415613,9251
      48925MInfecţia HIV cu boli majore asociate1,536011,8247
      49025MInfecţia HIV cu sau fără alte boli asociate0,96305,0119
      4918CReataşarea membrelor şi intervenţii asupra articulaţiilor mari ale membrelor superioare1,5304   nu este cazulnu este cazul
      49217MChimioterapie cu leucemie acută ca diagnostic secundar5,87827,9139
      4937CColecistectomie laparoscopică fără explorarea ductului comun cu complicaţii şi comorbidităţi1,25388,5321
      4947CColecistectomie laparoscopică fără explorarea ductului comun fără complicaţii şi comorbidităţi0,80365,8213
      495   CTransplantul pulmonar20,2084   nu este cazulnu este cazul
      4968CTasare spinală combinată antero/posterioară5,1791   nu este cazulnu este cazul
      4978CTasare spinală cu complicaţii şi comorbidităţi2,909017,0640
      4988CTasare spinală fără complicaţii şi comorbidităţi1,793713,7532
      4998CIntervenţii la nivelul spatelui şi gâtului cu excepţia tasării spinale cu complicaţii şi comorbidităţi1,051313,9439
      5008CIntervenţii la nivelul spatelui şi gâtului cu excepţia tasării spinale fără complicaţii şi comorbidităţi0,673210,6329
      5018CIntervenţii pe genunchi cu dg. princ. infecţie cu complicaţii şi comorbidităţi1,8734   nu este cazulnu este cazul
      5028CIntervenţii pe genunchi cu dg. princ. infecţie fără complicaţii şi comorbidităţi1,1476   nu este cazulnu este cazul
      5038CIntervenţii pe genunchi fără dg. princ. infecţie1,04686,2122
      50422CArsuri extinse de grad 3 cu grefă de piele19,375640,28135
      50522CArsuri extinse de grad 3 fără grefă de piele2,040913,7180
      50622CArsuri profunde cu grefă de piele sau leziuni prin inhalare cu complicaţii şi comorbidităţi sau traumă semnificativă4,761635,14175
      50722CArsuri profunde cu grefă de piele sau leziuni prin inhalare fără complicaţii şi comorbidităţi sau traumă semnificativă2,035131,34144
      50822MArsuri profunde fără grefă de piele sau leziuni prin inhalare cu complicaţii şi comorbidităţi sau traumă semnificativă1,063915,3270
      50922MArsuri profunde fără grefă de piele sau leziuni prin inhalare fără complicaţii şi comorbidităţi sau traumă semnificativă0,665611,1246
      51022MArsuri superficiale cu complicaţii şi comorbidităţi sau traumă semnificativă1,477312,2247
      51122MArsuri superficiale fără complicaţii şi comorbidităţi sau traumă semnificativă0,74938,3132
    Notă: sintagma "nu e cazul" se referă la grupele de diagnostice pentru care numărul de cazuri externate înregistrate a fost insuficient pentru calcularea limitelor de normalitate pentru durata de spitalizare; cazurile clasificate în aceste grupe de diagnostice se considera cazuri normale (vezi glosarul de termeni) indiferent de durata de spitalizare."21. La anexa nr. 18b), definitia tarifului pe caz ponderat şi formula de calcul al acestuia vor avea urmatorul cuprins:"Tariful pe caz ponderat (TCP) - valoarea de rambursare a unui caz ponderat la nivel de spital - pentru anul 2006:TCP 2006 = (50% CCP propriu spital + 50% CCP naţional) cu un coridor de risc cuprins între 115 şi 95 faţă de TCP 2005.Pentru cazurile externate din maternitatile de nivel III organizate conform Hotărârii Guvernului nr. 534/2002 pentru aprobarea Strategiei privind reabilitarea şi reorganizarea sistemului de asistenţa medicală spitaliceasca de specialitate în obstetrica-ginecologie şi neonatologie din România, pe perioada 2002-2004, şi Ordinului ministrului sănătăţii nr. 910/2002 privind criteriile de ierarhizare a sectiilor de spital de specialitate obstetrica, ginecologie şi neonatologie, TCP 2006 se majoreaza cu 20%, iar pentru cazurile externate din institutele şi centrele de cardiologie, TCP 2006 este unic - 1.597 lei (RON)."22. La anexa nr. 23, la capitolul 1 de la litera C se elimina punctul 12 şi ultima teza.23. La anexa nr. 24 se abroga articolul 5^1.24. La anexa nr. 30, partea introductiva a articolului 17 şi punctul 1 vor avea urmatorul cuprins:"Art. 17. - Stabilirea valorii contractului la farmaciile care intră în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate se efectueaza astfel:1. Valoarea de contractare ce revine pentru fiecare farmacie care intră în relaţie contractuala cu casa de asigurări de sănătate are în vedere 90% din valoarea fondului aprobat la nivelul casei de asigurări de sănătate pentru consumul de medicamente cu şi fără contribuţie personala în tratamentul ambulatoriu, din care se deduce o cota aferenta contravalorii medicamentelor pentru afectiunile prevăzute la pct. 2.Suma astfel obtinuta se defalca după cum urmeaza: a) 60%, care se repartizeaza de casa de asigurări de sănătate pe zone/localităţi, în functie de numărul de asigurati, şi pe farmaciile din zonele/localităţile respective, în functie de consumul de medicamente cu şi fără contribuţie personala din anul precedent; b) 40%, care se repartizeaza de casa de asigurări de sănătate pe farmacii, în functie de punctajul obţinut de fiecare farmacie, punctaj acordat după cum urmeaza:
        b1)un farmacist1,5 puncte
        b2)un asistent de farmacie0,5 puncte
      Un farmacist şi un asistent de farmacie se punctează pentru activitatea desfăşurată într-o singură farmacie. În situaţia în care un farmacist sau un asistent de farmacie îşi desfăşoară activitatea în mai multe farmacii, acesta îşi va exprima în scris opţiunea pentru farmacia care urmează să beneficieze de punctajul stabilit la lit. b1) şi b2);
        b3)pentru fiecare punct de lucru din mediul rural al unei farmacii, înfiinţat conform prevederilor legale în vigoare, în localităţile în care nu funcţionează o farmacie0,40 puncte pentru fiecare zi de funcţionare/săptămână
      Programul de funcţionare pentru fiecare punct de lucru va fi afişat obligatoriu la punctul de lucru şi va fi stipulat în contractul dintre farmacie şi casa de asigurări de sănătate;
      b4) pentru fiecare farmacie care asigură continuitatea (funcţionează de luni până vineri, inclusiv sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale), cu respectarea obligaţiei privind prezenţa farmacistului în farmacie, se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre situaţiile de mai jos:
        -funcţionează de luni până vineri + sâmbătă;
        -funcţionează de luni până vineri + duminică;
        -funcţionează de luni până vineri + sărbătorile legale.
      Dacă farmaciile cumulează două, respectiv trei dintre situaţiile de mai sus, se acordă 1 punct, respectiv 1,5 puncte;
        b5)pentru fiecare farmacie care asigură continuitate şi program de permanenţă (nonstop), cu respectarea obligaţiei privind prezenţa farmacistului în farmacie2,5 puncte
    Valoarea unui punct se obtine impartind suma prevăzută la lit. b) la numărul total de puncte corespunzătoare tuturor farmaciilor.Suma destinata unei farmacii se obtine prin înmulţirea numarului de puncte aferent farmaciei respective cu valoarea unui punct.În situaţia în care unul sau mai multe elemente care au stat la baza stabilirii punctajului pentru fiecare farmacie scad sub nivelul initial şi farmaciile aduc la cunoştinţa caselor de asigurări de sănătate aceste situaţii, cu 15 zile lucratoare inaintea datei de la care se doreste modificarea pentru situaţiile prevăzute la lit. b3), b4) şi b5) şi în termen de maximum 5 zile lucratoare de la data la care s-a produs modificarea pentru situaţiile prevăzute la lit. b1) şi b2), suma stabilita conform lit. b1)-b5) se diminueaza corespunzător, prin incheierea unui act aditional la contract.Neanuntarea acestor situaţii şi constatarea ulterior producerii lor duc la aplicarea prevederilor privind nerespectarea obligaţiilor contractuale din contractul de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personala în tratamentul ambulatoriu.În situaţia în care la unele farmacii se înregistrează la sfârşitul unui trimestru, respectiv la sfârşitul unei luni din cadrul unui trimestru, sume neconsumate ca urmare a eliberarii de medicamente cu şi fără contribuţie personala, faţă de suma prevăzută pentru trimestrul respectiv/luna din cadrul unui trimestru în contract, casele de asigurări de sănătate vor diminua valoarea contractata initial cu sumele respective, printr-un act aditional la contract. Sumele cuprinse în actul aditional vor fi contractate la farmaciile la care adresabilitatea crescuta a dus la epuizarea sumei contractate, conform prevederilor lit. a) şi b), printr-un act aditional. Aceste prevederi se aplică şi pentru pct. 2 referitor la eliberarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul urmatoarelor boli cronice: stari posttransplant, hepatita cronica de etiologie virala cu HVB şi HCV, ciroza hepatica, poliartrita reumatoida şi artropatie psoriazica, spondilita anchilozanta, boli psihice, demente, bolnavi cu proceduri interventionale percutante numai după implantarea unei proteze endovasculare - stent, boala Gaucher, boli oncologice - pentru tratamentul adjuvant cu analgezice şi accident vascular cerebral ischemic - inclusiv atac vascular cerebral tranzitoriu - pentru tratamentul cu clopidogrelum."25. La anexa nr. 30, la articolul 17, punctul 2 va avea urmatorul cuprins:"2. Eliberarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul urmatoarelor boli cronice: stari posttransplant - G25*, hepatita cronica de etiologie virala cu HVB şi HCV - G5*, ciroza hepatica - G8*, poliartrita reumatoida şi artropatie psoriazica - G19*, spondilita anchilozanta - G20*, boli psihice - G16, demente - G17*, bolnavi cu proceduri interventionale percutante numai după implantarea unei proteze endovasculare - stent - G3*, boala Gaucher - G30*, boli oncologice - pentru tratamentul adjuvant cu analgezice şi accident vascular cerebral ischemic - inclusiv atac vascular cerebral tranzitoriu - pentru tratamentul cu clopidogrelum - se face prin acele farmacii aflate în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate şi selectionate ca urmare a negocierii adaosului comercial pentru medicamentele necesare în tratamentul acestor boli, prin majorarea valorii de contract obtinute de aceste farmacii conform pct. 1, printr-un act aditional. Negocierea adaosului comercial se face în sedinta deschisa la care participa toţi reprezentantii legali ai farmaciilor care doresc sa elibereze medicamente gratuite pentru bolile cronice menţionate mai sus. La nivelul Casei de Asigurari de Sănătate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecatoresti şi al Casei de Asigurari de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, eliberarea medicamentelor pentru tratamentul bolilor cronice prevăzute mai sus se va face prin farmaciile selectionate în urma depunerii la sediul acestor case de asigurări de sănătate a ofertelor scrise privind nivelul adaosului comercial. Deschiderea ofertelor se face în prezenta reprezentantilor legali ai Colegiului Farmacistilor din România. Adaosul comercial care se va negocia va porni de la preţul cu amanuntul maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii, până la valoarea pretului cu ridicata (adaos comercial stabilit de Ministerul Sănătăţii).-------* Grupe de boli potrivit Hotărârii Guvernului nr. 235/2005 privind aprobarea pentru anul 2005 a listei cuprinzand denumirile comune internationale ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiaza asiguratii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personala, pe bază de prescriptie medicală, cu modificările şi completările ulterioare."În procesul de selecţie a acestor farmacii, casele de asigurări de sănătate vor avea în vedere respectarea principiului proportionalitatii în ceea ce priveste acoperirea morbiditatii. Sumele suplimentare pentru acoperirea morbiditatii cauzate de bolile cronice menţionate mai sus pot fi contractate de un furnizor de servicii farmaceutice pentru un numar de maximum doua farmacii.Farmaciile pot participa la negocierea adaosului comercial pentru medicamentele necesare pentru una sau mai multe dintre cele 11 boli cronice.............................................................................26. La anexa nr. 30, la articolul 17^1 alineatul (3) litera a) punctul 2, a doua teza a paragrafului 2 va avea urmatorul cuprins:"La stabilirea procentului de depasire a valorii lunare de contract nu se ia în calcul valoarea actului/actelor aditional/aditionale incheiat/incheiate între farmaciile selectionate şi casele de asigurări de sănătate pentru eliberarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul urmatoarelor boli cronice: stari posttransplant, hepatita cronica de etiologie virala cu HVB şi HCV, ciroza hepatica, poliartrita reumatoida şi artropatie psoriazica, spondilita anchilozanta, boli psihice, demente, bolnavi cu proceduri interventionale percutante numai după implantarea unei proteze endovasculare - stent, boala Gaucher, boli oncologice - pentru tratamentul adjuvant cu analgezice şi accident vascular cerebral ischemic - inclusiv atac vascular cerebral tranzitoriu - pentru tratamentul cu clopidogrelum."27. La anexa nr. 30, articolul 18 va avea urmatorul cuprins:"Art. 18. - (1) În vederea decontarii medicamentelor cu şi fără contribuţie personala, farmaciile inainteaza caselor de asigurări de sănătate, în primele 15 zile calendaristice ale lunii urmatoare celei pentru care s-au eliberat medicamentele, urmatoarele acte în original: factura, borderourile centralizatoare, prescriptiile medicale, cu înscrierea numarului de ordine al bonului fiscal şi a datei de emitere a acesteia. (2) În situaţia în care intr-o luna unele farmacii elibereaza medicamente cu şi fără contribuţie personala în tratamentul ambulatoriu la nivelul valorii de contract pentru luna respectiva, înainte de sfârşitul lunii, acestea anunta casa de asigurări de sănătate, iar în termen de 72 de ore vor depune datele solicitate pe suport magnetic, urmand ca actele în original să fie inaintate la termenul prevăzut la alin. (1)."28. La anexa nr. 30, la articolul 22, prima teza a alineatului (3) şi literele a), c) şi i) ale acestuia vor avea urmatorul cuprins:"(3) În vederea încadrării în fondul destinat eliberarii medicamentelor fără contribuţie personala pentru cele 11 boli cronice menţionate la art. 17 pct. 2 şi a utilizarii eficiente a acestuia, casele de asigurări de sănătate şi directiile de sănătate publică vor desemna un medic coordonator pentru fiecare dintre cele 11 boli cronice. Casele de asigurări de sănătate împreună cu medicii coordonatori vor lua măsuri pentru ducerea la indeplinire a prevederilor menţionate mai sus, conform urmatoarei metodologii: a) casele de asigurări de sănătate şi directiile de sănătate publică desemneaza un medic coordonator pentru fiecare dintre urmatoarele boli cronice: stari posttransplant, hepatita cronica de etiologie virala cu HVB şi HCV, ciroza hepatica, poliartrita reumatoida şi artropatie psoriazica, spondilita anchilozanta, boli psihice, demente, bolnavi cu proceduri interventionale percutante numai după implantarea unei proteze endovasculare - stent, boala Gaucher, boli oncologice - pentru tratamentul adjuvant cu analgezice şi accident vascular cerebral ischemic - inclusiv atac vascular cerebral tranzitoriu - pentru tratamentul cu clopidogrelum;............................................................................. c) casele de asigurări de sănătate aduc la cunoştinţa medicilor prescriptori pentru cele 11 boli cronice, cu care se afla în relatii contractuale, numele şi prenumele medicului coordonator, precum şi prezenta metodologie;............................................................................. i) casa de asigurări de sănătate analizeaza bilunar modul de utilizare a fondului destinat eliberarii de medicamente fără contribuţie personala pentru fiecare dintre cele 11 boli cronice şi împreună cu medicul coordonator ia măsuri pentru utilizarea eficienta a fondului destinat eliberarii de medicamente fără contribuţie personala pentru cele 11 boli cronice."29. La anexa nr. 31, la articolul 7, litera i) va avea urmatorul cuprins:"i) sa functioneze cu personal farmaceutic care poseda drept de libera practica, conform legii;".30. La anexa nr. 31, articolul 9 va avea urmatorul cuprins:"Art. 9. - Documentele pe baza cărora se face decontarea se depun la casele de asigurări de sănătate până la data de ... a lunii urmatoare celei pentru care s-au eliberat medicamentele."31. La anexa nr. 37, la articolul 6, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:"(5) Fondurile suplimentare aprobate pentru anul 2006 cu destinaţia de servicii medicale de recuperare a sănătăţii vor fi contractate de casele de asigurări de sănătate prin încheiere de acte aditionale la contractele initiale şi vor fi utilizate pentru decontarea serviciilor medicale de recuperare a sănătăţii, acordate asiguratilor de la data semnarii acestora."
     +  Articolul IIDispozitiile referitoare la anul 2004 şi la anul 2005 din cuprinsul normelor prevăzute la art. I se actualizeaza corespunzător pentru anul 2005, respectiv pentru anul 2006.  +  Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică începând cu data de 1 mai 2006.Ministrul sănătăţii,Gheorghe Eugen NicolaescuPreşedintele Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate,Cristian Vladescu----------