NORME METODOLOGICE din 1 noiembrie 2017privind întocmirea raportărilor periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar-contabilă, aplicabile sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din alte state membre
EMITENT
  • BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
  • Publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 897 bis din 15 noiembrie 2017



    Notă
    Aprobate prin Ordinul nr. 10 din 1 noiembrie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017
     +  Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE1. Sucursalele din România ale instituțiilor de credit din alte state membre, denumite în continuare sucursale, au obligația, potrivit legii, să întocmească raportări periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă, la termenele și în forma stabilite prin normele metodologice.2. Raportările periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă privesc ansamblul teritoriului național în care sucursala își desfășoară activitatea, respectiv sucursala însăși și sediile secundare subordonate acesteia.  +  Capitolul II STRUCTURA, REGULI GENERALE DE ÎNTOCMIRE ȘI TRANSMITERE A RAPORTĂRILOR PERIODICE CUPRINZÂND INFORMAȚII STATISTICE DE NATURĂ FINANCIAR - CONTABILĂ APLICABILE SUCURSALELOR  +  Secţiunea 1 Structura raportărilor periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă3. Sucursalele au obligația să întocmească raportări periodice cuprinzând informații statistice de natură financiar - contabilă, denumite în continuare raportări periodice, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției și performanței financiare a sucursalelor pentru respectiva perioadă de timp.4. Raportările periodice sunt următoarele:1. Bilanțul [situația poziției financiare]2. Contul de profit sau pierdere3. Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor4. Informații privind expunerile performante și neperformante5. Alte informații, având următoarea structură:A. Elemente de activB. Elemente de datoriiC. Elemente în afara bilanțuluiD. Număr de clienți  +  Secţiunea a 2-a Reguli generale de întocmire5. (1) În înțelesul prezentelor norme metodologice, termenii de mai jos au următoarea semnificație:(a) "IAS" sau "IFRS" - "Standarde Internaționale de Contabilitate", astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, care au fost adoptate de Comisie;(b) "CRR" - Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012;(c) "Regulamentul BCE BSI" sau "BCE/2013/33" - Regulamentul (CE) nr. 1071/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind bilanțul sectorului instituții financiare monetare (reformare) (BCE/2013/33);(d) "stadii de depreciere" - categorii de depreciere, astfel cum sunt definite de IFRS 9.5.5. "Stadiul 1" se referă la deprecierea evaluată în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.5. "Stadiul 2" se referă la deprecierea evaluată în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.3. "Stadiul 3" se referă la deprecierea aferentă activelor depreciate ca urmare a riscului de credit, așa cum sunt acestea definite în Anexa A la IFRS 9.(e) întreprinderi mici și mijlocii (IMM)" - microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (C(2003)1422), publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L 124 din 20.05.2003. (la 13-01-2020, Alineatul (1) din Punctul 5. , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 1, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) (2) La întocmirea raportărilor periodice de către sucursale se au în vedere prevederile Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aplicabile instituțiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naționale a României nr. 27/2010, cu modificările și completările ulterioare (denumite în continuare Reglementările contabile), prezentele norme metodologice, prevederile IFRS, precum și alte prevederi legale aplicabile.(3) Sucursalele raportează doar acele părți ale formularelor referitoare la:(a) active, datorii, capitaluri proprii, venituri și cheltuieli care sunt recunoscute de către sucursală;(b) expuneri în afara bilanțului și activități în care sucursala este implicată;(c) tranzacții efectuate de către sucursală;(d) reguli de evaluare, inclusiv metode pentru estimarea ajustărilor pentru riscul de credit, aplicate de către sucursală.6. Raportările periodice sunt întocmite în monedă națională - leu. Elementele exprimate în valută sunt convertite în monedă națională potrivit regulilor prevăzute de Reglementările contabile.7. Formularele de raportare aferente raportărilor periodice includ reguli de validare implicite care sunt definite în cadrul acestora prin utilizarea următoarelor convenții:a) un punct de date indicat în gri înseamnă că respectivul punct de date nu este solicitat sau că nu este posibilă raportarea acestuia;b) utilizarea de paranteze în indicarea unui element în cadrul unui formular înseamnă că elementul respectiv trebuie scăzut pentru a obține un rezultat total, dar nu înseamnă că acesta trebuie raportat ca fiind negativ;c) elementele care sunt raportate ca fiind negative sunt identificate în formulare prin includerea semnului "(-)" în fața denumirii acestora;d) fiecare punct de date are un "element de bază" căruia i se alocă atributul "credit/debit". Această alocare garantează că toate entitățile care raportează puncte de date respectă "convenția de semn" și permite cunoașterea atributului "credit/debit" corespunzător fiecărui punct de date. Schematic, această convenție funcționează astfel cum se indică în tabelul următor:
    Element Credit/Debit Sold/Variație Cifra raportată
    Active Debit Soldul activelor Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Creștere a activelor Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Soldul negativ al activelor Negativă (este necesar semnul minus "-")
    Scădere a activelor Negativă (este necesar semnul minus "-")
    CheltuieliValoare a cheltuielilor Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Creștere a cheltuielilor Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Valoarea negativă (inclusiv reluările) a cheltuielilor Negativă (este necesar semnul minus "-")
    Scădere a cheltuielilor Negativă (este necesar semnul minus "-")
    Datorii Credit Soldul datoriilor Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Creștere a datoriilor Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Soldul negativ al datoriilorNegativă (este necesar semnul minus "-")
    Scădere a datoriilor Negativă (este necesar semnul minus "-")
    Capitaluriproprii Soldul capitalurilor propriiPozitivă ("Normal", fără semn)
    Creștere a capitalurilor proprii Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Soldul negativ al capitalurilor proprii Negativă (este necesar semnul minus "-")
    Scădere a capitalurilor proprii Negativă (este necesar semnul minus "-")
    Venituri Valoare a veniturilor Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Creștere a veniturilor Pozitivă ("Normal", fără semn)
    Valoare negativă (inclusiv reluările) a veniturilor Negativă (este necesar semnul minus "-")
    Scădere a veniturilor Negativă (este necesar semnul minus "-")
    8. În scopul întocmirii raportărilor periodice, sucursalele vor utiliza în ceea ce privește data recunoașterii/derecunoașterii în/din bilanț a activelor financiare, fie data tranzacției (data la care entitatea se angajează să cumpere sau să vândă activul), fie data decontării (data la care activul este efectiv livrat), corespunzător politicilor și metodelor de contabilizare aprobate de persoanele care asigură administrarea și/sau conducerea sucursalelor. Metoda utilizată este supusă condiției aplicării consecvente.9. Pentru raportarea instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în bilanț și în contul de profit sau pierdere, se utilizează convenția "prețului murdar", respectiv veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și instrumentelor financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire", precum și veniturile din dividende aferente instrumentelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează în cadrul postului de câștiguri/pierderi din aceste categorii de instrumente. Convenția "prețului murdar" trebuie aplicată în mod consecvent pentru toate instrumentele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și pentru toate instrumentele financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire".10. Informațiile referitoare la contul de profit sau pierdere au în vedere sumele înregistrate în conturile de cheltuieli și venituri, respectiv operațiunile efectuate de la începutul exercițiului financiar, până la data de referință pentru raportare, inclusiv.11. La elaborarea raportărilor periodice se are în vedere abordarea de portofoliu.12. Portofoliile contabile reprezintă instrumente financiare agregate după reguli de evaluare. Aceste agregări nu includ soldurile de încasat la vedere clasificate ca "Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere", precum și instrumentele financiare clasificate ca "Deținute în vederea vânzării" prezentate la elementele "Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" și "Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării".13. În cazul activelor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile conforme cu IFRS:(a) active financiare deținute în vederea tranzacționării;(b) active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere;(c) active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;(d) active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;(e) active financiare evaluate la cost amortizat.14. Elementul de activ "Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire" include instrumente financiare derivate cu sold pozitiv pentru sucursală, deținute în vederea aplicării contabilității de acoperire în conformitate cu IFRS.15. În cazul datoriilor financiare, se utilizează următoarele portofolii contabile conforme cu IFRS:(a) datorii financiare deținute în vederea tranzacționării;(b) datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere;(c) datorii financiare evaluate la cost amortizat.16. Elementul de datorii "Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire" include instrumente financiare derivate cu sold negativ pentru sucursală, deținute în vederea aplicării contabilității de acoperire în conformitate cu IFRS.17. Reguli generale de prezentare a informațiilor referitoare la instrumente financiare17.1. Active financiare(1) Valoarea contabilă reprezintă valoarea de raportat în bilanț. Valoarea contabilă a activelor financiare include dobânda cumulată.(2) Activele financiare se distribuie în următoarele clase de instrumente: "numerar", "instrumente financiare derivate", "instrumente de capital", "titluri de datorie", și "credite și avansuri".(3) "Titlurile de datorie" sunt instrumente de datorie deținute de sucursală, emise ca titluri care nu sunt împrumuturi conform Regulamentului BCE BSI.(4) "Creditele și avansurile" sunt instrumente de datorie deținute de sucursală, care nu sunt titluri de valoare; acest element include "credite" conform Regulamentului BCE BSI, precum și avansurile care nu pot fi clasificate ca "împrumuturi" conform Regulamentului BCE BSI.(5) "Instrumentele de datorie" includ "credite și avansuri" și "titluri de datorie".(6) Valoarea contabilă brută are următoarea semnificație:(a) în cazul instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, cu excepția celor deținute în vederea tranzacționării, valoarea contabilă brută depinde de clasificarea acestora ca performante sau neperformante. În cazul instrumentelor de datorie performante, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă. În cazul instrumentelor de datorie neperformante, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă la care se adaugă orice modificare cumulată negativă a valorii juste datorată riscului de credit, așa cum este aceasta definită la pct. 27 alin. (1) lit. (b) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială. Valoarea contabilă brută nu trebuie să depășească valoarea instrumentului de datorie la recunoașterea inițială. Pentru scopul stabilirii valorii contabile brute, evaluarea instrumentelor de datorie se efectuează la nivel de instrument financiar;(b) în cazul instrumentelor de datorie evaluate la cost amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea contabilă înainte de deducerea oricărei pierderi din depreciere;(c) în cazul activelor financiare deținute în vederea tranzacționării, valoarea contabilă brută este reprezentată de valoarea justă.17.2. Datorii financiare(1) Valoarea contabilă reprezintă valoarea de raportat în bilanț. Valoarea contabilă a datoriilor financiare include dobânda cumulată.(2) Datoriile financiare se distribuie în următoarele clase de instrumente: "instrumente financiare derivate", "poziții scurte", "depozite", "titluri de datorie emise" și "alte datorii financiare".(3) "Depozitele" sunt definite la fel ca în Regulamentul BCE BSI.(4) "Titlurile de datorie emise" sunt instrumente de datorie emise sub formă de titluri și care nu sunt depozite conform Regulamentului BCE BSI.(5) "Alte datorii financiare" includ toate datoriile financiare altele decât instrumentele financiare derivate, pozițiile scurte, depozitele și titlurile de datorie emise.(6) "Alte datorii financiare" includ garanțiile financiare date în cazul în care acestea sunt evaluate fie la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.4.2.1(a)], fie la valoarea recunoscută inițial diminuată cu amortizarea cumulată [IFRS 9.4.2.1(c)(ii)]. Angajamentele de creditare se raportează ca "Alte datorii financiare" în cazul în care acestea sunt desemnate ca datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.4.2.1(a)] sau în cazul în care acestea reprezintă angajamente de acordare a unui credit la o rată a dobânzii mai mică decât rata dobânzii de piață [IFRS 9.2.3(c), IFRS 9.4.2.1(d)].(7) În cazul în care angajamentele de creditare, garanțiile financiare și alte angajamente date sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, orice modificare a valorii juste, inclusiv modificările datorate riscului de credit, se raportează ca "alte datorii financiare" și nu ca provizioane pentru "Angajamente și garanții date".(8) "Alte datorii financiare" includ, de asemenea, dividendele de plătit, sumele de plătit înregistrate în conturile de așteptare și de tranzit și sumele de plătit referitoare la decontări viitoare ale tranzacțiilor în titluri de valoare sau ale tranzacțiilor în valută, în cazul în care sumele de plătit pentru tranzacții sunt recunoscute înainte de termenul de plată.18. (1) Prezentarea raportărilor periodice este standardizată, iar informațiile pe care acestea le furnizează sunt sintetizate în antet, pe linii și pe coloane.(2) În antetul raportărilor periodice figurează următoarele informații:a) denumirea sucursalei;b) identificatorul sucursalei (codul LEI), în situația în care sucursala dispune de acesta;c) data pentru care se întocmesc raportările periodice;d) identificarea formularului sau, după caz, a formularelor, întrucât o raportare periodică poate avea unul sau mai multe formulare. (la 25-10-2022, Alineatul (2) din Punctul 18. , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022 ) (2^1) În înțelesul prezentelor norme metodologice, codul LEI reprezintă «identificatorul entității juridice» (Legal Entity Identifier), un cod de referință format din 20 de caractere pentru identificarea unică a entităților distincte din punct de vedere juridic care se angajează în tranzacții financiare și datele de referință asociate și care se bazează pe standardul ISO 17442 elaborat de Organizația Internațională de Standardizare. (la 25-10-2022, Punctul 18. din Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul II din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022 ) (2) Liniile formularelor sunt codificate în corelație cu Planul de conturi aplicabil sucursalelor, prevăzut de Reglementările contabile.(3) Coloanele formularelor grupează informațiile în funcție de necesități.(4) Pentru completarea pozițiilor formularelor care nu au corespondență cu planul de conturi, sucursalele trebuie să-și adapteze modul de ținere a evidenței pentru a fi în măsură să răspundă acestor cerințe de raportare.
     +  Secţiunea a 3-a Termene de transmitere a raportărilor periodice19. (1) Raportările periodice se transmit la Banca Națională a României lunar, cu excepția raportărilor periodice "3. Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor" și "4. Informații privind expunerile performante și neperformante", care se transmit trimestrial. Sucursalele transmit de asemenea, trimestrial, la Banca Națională a României, balanța de verificare a conturilor sintetice, în format electronic, având atașată semnătura electronică.(2) Raportările periodice întocmite de către sucursale, precum și declarațiile celor care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la sfârșitul perioadei de raportare, se transmit la Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la sfârșitul lunii/ trimestrului pentru care se face raportarea.(3) În cazul în care informațiile prezentate în raportările periodice întocmite pentru sfârșitul exercițiului financiar înregistrează modificări în perioada cuprinsă între data încheierii exercițiului financiar și data transmiterii la instituția de credit străină de care aparține a informațiilor referitoare la activitatea proprie, sucursalele vor retransmite respectivele raportări, în termen de 130 de zile de la încheierea exercițiului financiar împreună cu raportările aferente exercițiului financiar curent, transmise până la respectivul termen.(4) În cazul în care ultima zi a termenului de transmitere este o zi nelucrătoare, raportările se vor transmite cel târziu până în prima zi lucrătoare ulterioară acesteia.(5) Sucursalele transmit la Banca Națională a României numai acele formulare în care se completează cel puțin valoarea unui indicator, corespunzător datelor înregistrate în evidența contabilă ca urmare a operațiunilor efectuate în perioada raportată sau preluării soldurilor conturilor respective aferente operațiunilor din exercițiile financiare încheiate sau perioadele precedente.20. Sucursalele care nu au desfășurat activitate de la data înființării și până la sfârșitul perioadei de raportare, nu întocmesc raportări periodice pentru perioadele în cauză, urmând să transmită la Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României o declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte acest lucru, care să cuprindă toate datele de identificare a sucursalei:a) denumirea completă, conform certificatului de înregistrare;b) adresa sediului, precum și numărul de telefon al conducătorului sucursalei;c) numărul de înregistrare la registrul comerțului;d) codul unic de înregistrare.
     +  Capitolul III REGULI SPECIFICE DE ÎNTOCMIRE A RAPORTĂRILOR PERIODICE ȘI MODELELE ACESTORA21. (1) Bilanțul este raportarea periodică care conține informații privind activele, datoriile și capitalurile proprii ale sucursalei. La întocmirea acestei raportări se vor avea în vedere următoarele precizări:A. Active (F 01.01)(a) Poziția "Numerar" include deținerile de bancnote și monede naționale și străine în circulație care sunt utilizate în mod obișnuit pentru a face plăți.(b) Poziția "Solduri de numerar la bănci centrale" include soldurile de încasat la vedere la băncile centrale.(c) Poziția "Alte depozite la vedere" include soldurile de încasat la vedere la instituții de credit.(d) Activele care nu sunt active financiare și care datorită naturii lor nu au putut fi clasificate în posturi specifice din bilanț se raportează la poziția "Alte active"; acest post include, printre altele, aur, argint și alte mărfuri, inclusiv atunci când sunt deținute cu intenția de a fi tranzacționate.(e) Poziția "Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" are același înțeles cu cel prevăzut de IFRS 5.B. Datorii (F 01.02)(a) Provizioanele pentru "Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare" includ valoarea datoriilor nete privind beneficiile determinate.(b) Provizioanele pentru "Alte beneficii pe termen lung ale angajaților" includ valoarea deficitelor din planurile de beneficii ale angajaților pe termen lung enumerate la IAS 19.153. Cheltuielile cumulate din beneficiile pe termen scurt ale angajaților [IAS 19.11(a)], planurile de contribuții determinate [IAS 19.51(a)] și beneficiile pentru terminarea contractului de muncă [IAS 19.169(a)] se includ la "Alte datorii".(c) Provizioanele pentru "Angajamente și garanții date" includ provizioanele aferente tuturor angajamentelor și garanțiilor, indiferent dacă deprecierea angajamentelor și garanțiilor este determinată în conformitate cu IFRS 9, modalitatea de provizionare a acestora urmează prevederile IAS 37 sau acestea sunt tratate ca și contracte de asigurare conform IFRS 4. Datoriile rezultate din angajamente și garanții financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere nu se raportează ca provizioane, deși se datorează riscului de credit, ci ca "alte datorii financiare" în conformitate cu prevederile pct. 17.2 alin. (7).(d) Datoriile care nu sunt datorii financiare și care datorită naturii lor nu au putut fi clasificate în posturi specifice din bilanț se raportează la "Alte datorii".(e) Poziția "Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării" are același înțeles cu cel prevăzut de IFRS 5.C. Capitaluri proprii (F 01.03)(a) Instrumentele de capital care sunt instrumente financiare includ contractele care intră sub incidența IAS 32.(b) Poziția "Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse" include componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse (instrumente financiare care comportă atât o componentă de datorie cât și una de capitaluri proprii) emise de sucursală, atunci când sunt separate în conformitate cu IFRS (inclusiv instrumentele financiare compuse cu instrumente derivate încorporate multiple ale căror valori sunt interdependențe).(c) Poziția "Alte instrumente de capital emise" include instrumentele de capital care sunt instrumente financiare, altele decât capitalul social și "Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse".(d) Poziția "Alte capitaluri proprii" cuprinde toate instrumentele de capital care nu sunt instrumente financiare, inclusiv, printre altele, tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în acțiuni [IFRS 2.10].(e) Poziția "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include câștigurile și pierderile cumulate datorate modificărilor de valoare justă ale investițiilor în instrumente de capital pentru care sucursala a făcut alegerea irevocabilă de a prezenta modificările de valoare justă în alte elemente ale rezultatului global.(f) Poziția " Valoarea ineficacității acoperirii valorii juste aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include partea ineficace cumulată care rezultă din operațiuni de acoperire a valorii juste în care elementul acoperit este un instrument de capital evaluat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. Partea ineficace din acoperire raportată la această poziție este reprezentată de diferența dintre variația cumulată a valorii juste a instrumentului de capital raportată în cadrul poziției "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [element acoperit]" și variația cumulată a valorii juste a instrumentului financiar derivat de acoperire raportată în cadrul poziției "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [instrument de acoperire]" [IFRS 9.6.5.3 și IFRS 9.6.5.8].(g) Poziția "Modificări de valoare justă aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atribuibile modificărilor riscului de credit propriu" include câștigurile și pierderile cumulate recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, aferente riscului de credit propriu, pentru datoriile desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, indiferent dacă această desemnare are loc la recunoașterea inițială sau ulterior.(h) Poziția "Instrumente financiare derivate de acoperire. Rezerva din operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie [partea eficace]" include rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie aferentă părții eficace a variației de valoare justă a instrumentelor financiare derivate de acoperire, atât în cazul operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie derulate pe bază continuă cât și în cazul operațiunilor de acoperire a fluxurilor de trezorerie care nu se mai aplică.(i) Poziția "Modificări de valoare justă aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" include câștigurile sau pierderile cumulate aferente instrumentelor de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, nete de ajustarea pentru pierderi care este evaluată la data de raportare în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5.(j) Poziția "Instrumente de acoperire [elemente nedesemnate]" include modificările cumulate de valoare justă aferente tuturor elementelor de mai jos:i. valoarea - timp a unei opțiuni, în cazul în care modificările valorii - timp și valorii intrinseci ale respectivei opțiuni sunt separate și doar modificarea valorii intrinseci este desemnată ca instrument de acoperire [IFRS 9.6.5.15];ii. elementul forward al unui contract forward, în cazul în care elementul forward și elementul spot (la vedere) al respectivului contract forward sunt separate și doar modificarea elementului spot al contractului forward este desemnată ca instrument de acoperire;iii. spread-ul valutar aferent unui instrument financiar, în cazul în care acest spread este exclus de la desemnarea instrumentului financiar respectiv ca instrument de acoperire [IFRS 9.6.5.15, IFRS 9.6.5.16].(k) Poziția "Rezerve din reevaluare" include valoarea rezervelor care rezultă din prima adoptare a IAS care nu au fost transferate la alte tipuri de rezerve.(l) Poziția "Alte rezerve" include alte rezerve decât cele prezentate separat la celelalte elemente de capitaluri proprii și poate include rezerve legale și rezerve statutare.(2) Modelul formularelor pentru această raportare periodică este următorul:DENUMIREA SUCURSALEI:Codul LEI [va fi completat în situația în care sucursala dispune de cod LEI]: (la 25-10-2022, Antetul din cadrul modelului formularului a fost completat de Punctul 3, Articolul II din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022 ) DATA RAPORTĂRII:1. Bilanțul [situația poziției financiare]
    1.1. Active Cod poziție Valoare contabilă
    A B 010
    Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere 010
    Numerar 020
    Solduri de numerar la bănci centrale 030
    Alte depozite la vedere 040
    Active financiare deținute în vederea tranzacționării 050
    Instrumente financiare derivate 060
    Instrumente de capital 070
    Titluri de datorie 080
    Credite și avansuri 090
    Active financiare nedestinate tranzacționării, eva- luate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere 096
    Instrumente de capital 097
    Titluri de datorie 098
    Credite și avansuri 099
    Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 100
    Titluri de datorie 120
    Credite și avansuri 130
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 141
    Instrumente de capital 142
    Titluri de datorie 143
    Credite și avansuri 144
    Active financiare evaluate la cost amortizat 181
    Titluri de datorie 182
    Credite și avansuri 183
    Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire 240
    Modificările de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii 250
    Imobilizări corporale 270
    Imobilizări corporale 280
    Investiții imobiliare 290
    Imobilizări necorporale 300
    Creanțe privind impozitele 330
    Creanțe privind impozitul curent 340
    Creanțe privind impozitul amânat 350
    Alte active 360
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării 370
    TOTAL ACTIVE 380
    1.2. Datorii
    Datorii financiare deținute în vederea tranzacționării 010
    Instrumente financiare derivate 020
    Poziții scurte 030
    Depozite 040
    Titluri de datorie emise 050
    Alte datorii financiare 060
    Datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 070
    Depozite 080
    Titluri de datorie emise 090
    Alte datorii financiare 100
    Datorii financiare evaluate la cost amortizat 110
    Depozite 120
    Titluri de datorie emise 130
    Alte datorii financiare 140
    Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire 150
    Modificările de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii 160
    Provizioane 170
    Pensii și alte obligații privind beneficiile determinate post-angajare 180
    Alte beneficii pe termen lung pentru angajați 190
    Restructurare 200
    Aspecte juridice nesoluționate și litigii fiscale 210
    Angajamente și garanții date 220
    Alte provizioane 230
    Datorii privind impozitele 240
    Datorii privind impozitul curent 250
    Datorii privind impozitul amânat 260
    Alte datorii 280
    Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării 290
    TOTAL DATORII 300
    1.3. Capitaluri proprii
    Capital de dotare 010
    Instrumente de capital emise, altele decât capitalul social 050
    Componenta de capitaluri proprii a instrumentelor financiare compuse 060
    Alte instrumente de capital emise 070
    Alte capitaluri proprii 080
    Valoarea cumulată a altor elemente ale rezultatului global 090
    Elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere 095
    Imobilizări corporale 100
    Imobilizări necorporale 110
    Câștiguri sau (-) pierderi actuariale din planurile depensii cu beneficii determinate 120
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării 122
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor decapital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 320
    Valoarea ineficacității acoperirii valorii juste aferente instrumentelor de capital evaluate la valoa- rea justă prin alte elemente ale rezultatului global 330
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor decapital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [element acoperit] 340
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor decapital evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [instrument de acoperire] 350
    Modificări de valoare justă aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atribuibile modificărilor riscului de credit propriu 360
    Elemente care pot fi reclasificate în profit sau pierdere 128
    Conversia valutară 140
    Instrumente financiare derivate de acoperire. Rezerva din operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie[partea eficace] 150
    Modificări de valoare justă aferente instrumentelor dedatorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 155
    Instrumente de acoperire [elemente nedesemnate] 165
    Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării 170
    Rezultatul reportat 190
    Rezerve de reevaluare 200
    Alte rezerve 210
    Profit sau (-) pierdere aferent(ă) exercițiului 250
    (-) Repartizarea profitului 255
    TOTAL CAPITALURI PROPRII 300
    TOTAL DATORII ȘI CAPITALURI PROPRII 310
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    22. (1) Contul de profit sau pierdere este raportarea periodică care conține informații privind veniturile și cheltuielile legate de activitatea sucursalelor. La întocmirea acesteia se vor avea în vedere următoarele precizări:(a) Veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile din instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și din instrumente financiare derivate de acoperire clasificate în categoria "contabilitatea de acoperire", se raportează ca parte a câștigurilor sau pierderilor din respectivele categorii de instrumente.(b) Poziția "Venituri din dobânzi - alte active" include valorile aferente veniturilor din dobânzi care nu au fost incluse la alte elemente, cum ar fi veniturile din dobânzi aferente numerarului, soldurilor de numerar la bănci centrale și altor depozite la vedere și activelor imobilizate și grupurilor destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării, precum și veniturile nete din dobânzi din activele nete aferente beneficiilor determinate.(c) Dobânda aferentă datoriilor financiare cu o rată negativă a dobânzii efective se raportează în cadrul poziției "Venituri din dobânzi aferente datoriilor". Aceste datorii și dobânda aferentă dau naștere unui randament pozitiv pentru sucursală.(d) Poziția "Cheltuieli cu dobânzile - alte datorii" include valorile aferente cheltuielilor cu dobânzile care nu au fost incluse la alte elemente, cum ar fi cheltuielile cu dobânzile aferente datoriilor incluse în grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării, cheltuielile derivate din majorările valorii contabile a unui provizion reflectând trecerea timpului sau cheltuielile nete cu dobânzile din datorii nete aferente beneficiilor determinate.(e) Dobânda aferentă activelor financiare cu o rată negativă a dobânzii efective se raportează în cadrul poziției "Cheltuieli cu dobânzile aferente activelor". Aceste active și dobânda aferentă dau naștere unui randament negativ pentru sucursală.(f) Veniturile din dividende aferente instrumentelor de capital evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere se raportează ca parte a câștigurilor sau pierderilor din respectivele clase de instrumente.(g) Veniturile din dividende aferente instrumentelor de capital desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global cuprind dividendele aferente instrumentelor derecunoscute în cursul perioadei și dividendele aferente instrumentelor deținute la sfârșitul perioadei de raportare.(h) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" include câștiguri și pierderi din reevaluarea și derecunoașterea instrumentelor financiare clasificate ca deținute în vederea tranzacționării. Acest element include, de asemenea, câștiguri și pierderi aferente instrumentelor financiare derivate de risc de credit evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, utilizate pentru administrarea riscului de credit al unui instrument financiar sau al unei părți a unui instrument financiar care este desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, precum și venituri și cheltuieli din dividende și dobânzi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării.(i) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" include, de asemenea, valoarea recunoscută în contul de profit sau pierdere pentru riscul de credit propriu al datoriilor desemnate la valoarea justă, în situația în care recunoașterea modificărilor riscului de credit propriu în alte elemente ale rezultatului global crează sau amplifică o necorelare contabilă [IFRS 9.5.7.8]. În cadrul acestei poziții se includ, de asemenea, câștigurile și pierderile aferente instrumentelor acoperite care sunt desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în situația în care această desemnare este utilizată pentru administrarea riscului de credit, precum și veniturile și cheltuielile cu dobânzile aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere.(j) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net" nu include câștigurile aferente instrumentelor de capital pe care sucursala alege să le evalueze la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [IFRS 9.5.7.1(b)].(k) În situația în care o modificare a modelului de afaceri conduce la reclasificarea unui activ financiar în cadrul unui portofoliu contabil diferit, câștigurile sau pierderile din reclasificare se raportează în cadrul pozițiilor relevante ale portofoliului contabil în care activul financiar este reclasificat, în conformitate cu următoarele prevederi:i. în cazul în care un activ financiar este reclasificat din categoria de evaluare la cost amortizat în portofoliul contabil al activelor financiare evaluate la valoare justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.2], câștigurile sau pierderile datorate reclasificării se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" sau "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net", după caz;ii. în cazul în care un activ financiar este reclasificat din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la valoare justă prin profit sau pierdere [IFRS 9.5.6.7], câștigurile sau pierderile cumulate recunoscute anterior în alte elemente ale rezultatului global și reclasificate în profit sau pierdere se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net" sau "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net", după caz.(l) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net" cuprinde câștigurile și pierderile aferente instrumentelor de acoperire și elementelor acoperite, inclusiv cele aferente elementelor acoperite evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, altele decât instrumentele de capital, în cadrul unei operațiuni de acoperire a valorii juste în conformitate cu prevederile IFRS 9.6.5.8. Poziția include, de asemenea, partea ineficace a variației valorii juste a instrumentelor de acoperire în cadrul unei operațiuni de acoperire a fluxurilor de trezorerie. Reclasificările rezervei din acoperirea fluxurilor de trezorerie sunt recunoscute în cadrul acelorași poziții ale contului de profit sau pierdere care sunt impactate de fluxurile de trezorerie aferente elementelor acoperite. Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net" include și câștigurile din operațiuni de acoperire a pozițiilor nete.(m) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net" include câștigurile și pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare, cu excepția cazului în care acestea sunt clasificate ca deținute în vederea vânzării.(m^1) Poziția "Contribuții în numerar la fondurile de rezoluție și la schemele de garantare a depozitelor" include sumele reprezentând contribuții la fondurile de rezoluție și la schemele de garantare a depozitelor, în cazul în care acestea sunt plătite în numerar. În situația în care contribuția îmbracă forma unui angajament de plată, acest angajament de plată trebuie inclus în cadrul poziției "Provizioane sau (-) reluări de provizioane", dacă angajamentul de plată dă naștere unei obligații în conformitate cu standardul contabil aplicabil. (la 13-01-2020, Alineatul (1) din Punctul 22. , Capitolul III a fost completat de Punctul 2, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) (n) Poziția "Câștiguri sau (-) pierderi din modificare, net" include valorile care rezultă din ajustarea valorilor contabile brute ale activelor financiare pentru reflectarea fluxurilor de trezorerie contractuale renegociate sau modificate [IFRS 9.5.4.3 și Anexa A la IFRS 9]. Câștigurile sau pierderile din modificare nu includ impactul modificărilor sumei reprezentând pierderile de credit așteptate, care se raportează în cadrul poziției "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere".(o) Poziția "Provizioane sau (-) reluări din provizioane. Angajamente și garanții date" include cheltuielile nete cu provizioanele aferente tuturor angajamentelor și garanțiilor ce intră în aria de aplicare a IFRS 9, IAS 37 sau IFRS 4, în conformitate cu prevederile pct. 21 alin. (1) lit.B.(c). Orice modificare de valoare justă a angajamentelor și garanțiilor financiare evaluate la valoarea justă se raportează în cadrul poziției "Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net". Provizioanele includ, prin urmare, valoarea deprecierii aferente angajamentelor și garanțiilor pentru care deprecierea este determinată în conformitate cu IFRS 9 sau a căror provizionare urmează prevederile IAS 37 sau care sunt tratate drept contracte de asigurare în conformitate cu IFRS 4.(p) Poziția "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" include toate câștigurile sau pierderile din depreciere aferente instrumentelor de datorie care rezultă din aplicarea regulilor de depreciere prevăzute de IFRS 9.5.5, indiferent dacă pierderile de credit așteptate în conformitate cu prevederile IFRS 9.5.5 sunt estimate pe următoarele 12 luni sau pe durata de viață și inclusiv câștigurile sau pierderile din depreciere aferente creanțelor comerciale, activelor aferente unui contract și creanțelor din operațiuni de leasing [IFRS 9.5.5.15].(q) Poziția "Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" include, de asemenea, sumele aferente operațiunilor de write - off, așa cum sunt acestea definite la pct. 27 alin. (1) lit. (e) și (g) și pct. 34 alin. (1) lit. (j) pct. ii din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, care exced valoarea ajustării pentru pierderi la data operațiunii de write - off și care sunt, prin urmare, recunoscute ca pierdere în mod direct în contul de profit sau pierdere, precum și recuperările din sumele care au făcut anterior obiectul operațiunilor de write - off, înregistrate în mod direct în contul de profit sau pierdere.(r) Poziția "Profit sau pierdere din active imobilizate și grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării care nu pot fi considerate activități întrerupte" include profitul sau pierderea generată de activele imobilizate și grupurile destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării și care nu pot fi considerate activități întrerupte.(2) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:  +  DENUMIREA SUCURSALEI: DATA RAPORTĂRII:2. Contul de profit sau pierdere
    - lei -
    DENUMIRE INDICATOR Cod poziție Valoare
    A B 010
    Venituri din dobânzi 010
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 041
    Active financiare evaluate la cost amortizat 051
    Alte active 080
    Venituri din dobânzi aferente datoriilor 085
    (Cheltuieli cu dobânzile) 090
    (Datorii financiare evaluate la cost amortizat) 120
    (Alte datorii) 140
    (Cheltuieli cu dobânzile aferente activelor) 145
    Venituri din dividende 160
    Venituri din taxe și comisioane 200
    (Cheltuieli cu taxe și comisioane) 210
    Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net 220
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 231
    Active financiare evaluate la cost amortizat 241
    Datorii financiare evaluate la cost amortizat 260
    Altele 270
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării, net 280
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, net 287
    Câștiguri sau (-) pierderi aferente activelor și datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net 290
    Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net 300
    Diferențe de curs de schimb [câștig sau (-) pierdere], net 310
    Câștiguri sau (-) pierderi din derecunoașterea activelor nefinanciare, net 330
    Alte venituri din exploatare 340
    (Alte cheltuieli de exploatare) 350
    VENITURI TOTALE DIN EXPLOATARE, NET 355
    (Cheltuieli administrative) 360
    (Cheltuieli cu personalul) 370
    (Alte cheltuieli administrative) 380
    (Contribuții în numerar la fondurile de rezoluție și la schemele de garantare a depozitelor) 385
    (Amortizare) 390
    (Imobilizări corporale) 400
    (Investiții imobiliare) 410
    (Alte imobilizări necorporale) 420
    Câștiguri sau (-) pierderi din modificare, net 425
    Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 426
    Active financiare evaluate la cost amortizat 427
    (Provizioane sau (-) reluări de provizioane) 430
    (Angajamente de plată la fondurile de rezoluție și la schemele de garantare a depozitelor) 435
    (Angajamente și garanții date) 440
    (Alte provizioane) 450
    (Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) 460
    (Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global) 481
    (Active financiare evaluate la cost amortizat) 491
    (Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare) 520
    (Imobilizări corporale) 530
    (Investiții imobiliare) 540
    (Imobilizări necorporale) 560
    (Altele) 570
    Profitul sau (-) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte 600
    PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE 610
    (Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue) 620
    PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE 630
    Profit sau (-) pierdere din activități întrerupte după impozitare 640
    Profit sau (-) pierdere din activități întrerupte înainte de impozitare 650
    (Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul, legate de activități întrerupte) 660
    PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI 670
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ Numele, prenumele și semnătura
    (la 13-01-2020, Modelul formularului 2. Contul de profit sau pierdere, Alineatul (2), Punctul 22., Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 )
    23. (1) La întocmirea raportării periodice "Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor" se vor avea în vedere următoarele precizări:(a) Valoarea contabilă și valoarea noțională a instrumentelor financiare derivate deținute pentru contabilitatea de acoperire se raportează clasificate după tipul de risc suport, după tipul pieței, după tipul de produs și după tipul de acoperire.(b) În situația în care o sucursală a ales să aplice în continuare IAS 39 pentru contabilitatea de acoperire [IFRS 9.7.2.21], referințele și denumirile aferente tipurilor de acoperiri se citesc ca referințe și denumiri relevante conform IAS 39.9.(c) Instrumentele financiare derivate incluse în instrumentele hibride care au fost separate de contractul gazdă se raportează în funcție de natura instrumentului derivat. Valoarea contractului gazdă nu este inclusă în acest formular. Cu toate acestea, dacă instrumentul hibrid este evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, contractul se raportează ca întreg, iar instrumentele financiare derivate încorporate nu se raportează în cadrul acestui formular.(d) Angajamentele considerate drept instrumente financiare derivate [IFRS 9.2.3(b)] și instrumentele financiare derivate pe riscul de credit care nu corespund definiției garanției financiare de la pct. 32 alin. (1) lit. (l) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, se raportează în cadrul acestui formular, fiind clasificate similar altor instrumente financiare derivate.(2) Clasificarea instrumentelor financiare derivate după tipul de risc Toate instrumentele financiare derivate se clasifică în următoarele categorii de risc:(a) rata dobânzii: Instrumentele financiare derivate pe rata dobânzii sunt contracte legate de un instrument financiar purtător de dobândă ale cărui fluxuri de trezorerie sunt determinate prin referire la ratele dobânzii sau la alt contract pe rata dobânzii, cum ar fi o opțiune în cadrul unui contract futures de a achiziționa un bilet de trezorerie. Această categorie se limitează la tranzacțiile în care toate părțile sunt expuse la rata dobânzii aferentă unei singure monede. Astfel, aceasta exclude contractele care implică schimbul uneia sau mai multor valute, cum ar fi swap-urile valutare încrucișate și opțiunile pe valute, precum și alte contracte a căror caracteristică predominantă de risc este riscul de schimb valutar, care trebuie raportate drept contracte de schimb valutar. Singura excepție se referă la situația în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii, caz în care acestea se raportează în rândurile dedicate acestui tip de acoperire. Contractele pe rata dobânzii includ acorduri forward pe rata dobânzii, swap-uri pe rata dobânzii într-o singură valută, futures pe rata dobânzii, opțiuni pe rata dobânzii (inclusiv caps, floors, collars și corridors), swaption pe rata dobânzii și warrante pe rata dobânzii;(b) instrumente de capital: Instrumentele financiare derivate pe instrumente de capital sunt contracte în cazul cărora randamentul sau o lege parte a randamentului este legat de prețul unui anumit instrument de capital sau de un indice al prețurilor unui instrument de capital;(c) schimb valutar și aur: Aceste instrumente financiare derivate includ contractele care presupun schimb valutar pe piața la termen și expunerea la aur. Prin urmare, acestea acoperă angajamentele ferme de cumpărare la termen, swap-urile pe cursul de schimb, swap-urile valutare (inclusiv swap-uri pe rata dobânzii în valute diferite), contracte futures pe valute, opțiuni pe valută, swaption pe valută și warrant pe valută. Instrumentele financiare derivate pe curs de schimb includ toate tranzacțiile care implică expunerea la mai multe monede, fie prin rate ale dobânzii, fie prin cursuri de schimb, cu excepția cazului în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii. Contractele pe aur includ toate tranzacțiile care implică expunerea la această marfă;(d) risc de credit: Instrumentele financiare derivate pe risc de credit sunt contracte în care plata este legată în primul rând de o măsură a bonității unui anumit credit de referință și care nu corespund definiției garanțiilor financiare [IFRS 9]. Contractele menționează un schimb de plăți în care cel puțin una dintre cele două părți este determinată de performanța creditului de referință. Plățile pot fi determinate de un număr de evenimente, inclusiv o nerespectare a obligațiilor de plată, o scădere a ratingului sau o modificare stipulată a marjei de credit a activului de referință. Instrumentele financiare derivate pe risc de credit care corespund definiției garanției financiare de la pct. 32 alin. (1) lit. (l) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, nu se raportează în cadrul acestui formular;(e) mărfuri: Aceste instrumente financiare derivate sunt contracte care au un randament sau o parte a randamentului acestora legat de prețul sau indicele de preț al unor mărfuri cum ar fi un metal prețios (cu excepția aurului), petrol, lemn sau produse agricole;(f) altele: Aceste instrumente financiare derivate sunt oricare alte contracte derivate care nu implică o expunere la schimb valutar, rată a dobânzii, instrumente de capital, mărfuri sau risc de credit, cum ar fi instrumentele financiare derivate climatice sau instrumentele financiare derivate de asigurări.(3) Atunci când un instrument derivat este influențat de mai multe tipuri de risc-suport, instrumentul se alocă tipului de risc celui mai sensibil. Pentru instrumentele financiare derivate cu expunere multiplă, în caz de incertitudine, tranzacțiile se alocă conform următoarei ordini de prioritate:(a) mărfuri: Toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate care implică o marfă sau o expunere la un indice de mărfuri, fie că implică sau nu o expunere comună la mărfuri sau oricare altă categorie de risc care ar putea include schimb valutar, rată a dobânzii sau instrumente de capital, se raportează în această categorie;(b) instrumente de capital: Cu excepția contractelor cu expunere comună la mărfuri și instrumente de capital, care se raportează ca mărfuri, toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate corelate cu performanța instrumentelor de capital sau cu indicii prețurilor unor instrumente de capital se raportează în categoria instrumentelor de capital. Tranzacțiile cu instrumente de capital cu expunere la schimb valutar sau rate ale dobânzii ar trebui incluse în această categorie;(c) schimb valutar și aur: Această categorie include toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate (cu excepția celor deja raportate în categoriile privind mărfurile sau instrumentele de capital) cu expunere la mai multe valute, fie că aparțin instrumentelor financiare purtătoare de dobândă sau instrumentelor pe rate de schimb, cu excepția cazului în care swap-urile valutare încrucișate sunt utilizate ca parte a acoperirii unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii.(4) Sumele de raportat pentru instrumentele financiare derivate(a) "Valoarea contabilă" pentru toate instrumentele financiare derivate este valoarea justă. Instrumentele financiare derivate cu o valoare justă pozitivă (peste zero) sunt "active financiare", iar instrumentele financiare derivate cu o valoare justă negativă (sub zero) sunt "datorii financiare". "Valoarea contabilă" se raportează separat pentru instrumentele financiare derivate cu o valoare justă pozitivă ("active financiare") și pentru cele cu o valoare justă negativă ("datorii financiare"). La data recunoașterii inițiale, un instrument financiar derivat este clasificat ca "activ financiar" sau ca "datorie financiară" în funcție de valoarea sa justă inițială. Ulterior recunoașterii inițiale, pe măsură ce valoarea justă a unui instrument financiar derivat crește sau scade, termenii de schimb pot deveni fie favorabili sucursalei (și instrumentul derivat este clasificat ca "activ financiar"), fie defavorabili (și instrumentul derivat este clasificat ca "datorie financiară"). Valoarea contabilă a instrumentelor financiare derivate de acoperire este reprezentată de întreaga valoare justă a acestora care include, dacă este cazul, componentele valorii juste care nu sunt desemnate ca instrumente de acoperire.(b) "Valoarea noțională" este valoarea nominală brută a tuturor tranzacțiilor încheiate și nedecontate încă la data de referință, indiferent dacă aceste tranzacții conduc sau nu la înregistrarea expunerilor derivate în bilanț. În special, următoarele elemente se iau în calcul la determinarea valorii noționale:i. pentru contractele cu valori nominale sau valori ale principalului noțional variabile, baza pentru raportare o constituie valoarea nominală sau a principalului noțional la data de referință;ii. valoarea noțională care trebuie raportată pentru un contract pe instrumente financiare derivate cu o componentă de multiplicare este valoarea noțională efectivă sau valoarea nominală a contractului;iii. swap-uri: Valoarea noțională a unui swap este valoarea principalului activului suport pe care se bazează schimbul de dobândă, schimbul valutar sau alte venituri sau cheltuieli;iv. contracte pe instrumente de capital și mărfuri: valoarea noțională care trebuie raportată pentru un contract pe instrumente de capital sau mărfuri este cantitatea aferentă mărfii sau instrumentului de capital contractat în vederea cumpărării sau vânzării înmulțită cu prețul din contract pentru o unitate. Valoarea noțională care trebuie raportată pentru contractele privind mărfurile cu schimburi multiple de principal este valoarea contractuală înmulțită cu numărul de schimburi de principal rămase în contract;v. instrumente financiare derivate pe risc de credit: Valoarea contractuală care trebuie raportată pentru instrumentele financiare derivate de risc de credit este valoarea nominală a creditului de referință relevant;vi. opțiunile digitale au o plată predefinită care poate fi fie o valoare monetară, fie un număr de contracte ale unui activ-suport. Valoarea noțională pentru opțiunile digitale este definită fie ca valoarea monetară predefinită, fie ca valoarea justă a activului-suport la data de referință.(c) Coloana "Valoarea noțională" din instrumente financiare derivate include, pentru fiecare element- rând, suma valorilor noționale ale tuturor contractelor la care sucursala este contraparte, indiferent dacă instrumentele financiare derivate sunt sau nu considerate active sau datorii în bilanț. Toate valorile noționale se raportează indiferent dacă valoarea justă a instrumentelor financiare derivate este pozitivă, negativă sau egală cu zero. Nu este permisă compensarea între valorile noționale.(d) "Valoarea noțională" se raportează după "total" și după "din care: vândute" pentru elementele- rânduri: "Opțiuni extrabursiere", "Opțiuni pe piețe organizate", "Credit", "Mărfuri" și "Altele". Elementul "din care: vândute" include valorile noționale (preț de exercitare) ale contractelor în care contrapărțile (titularii opțiunilor) sucursalei (emitentul opțiunilor) au dreptul de a exercita opțiunea, iar pentru elementele legate de instrumentele financiare derivate pe risc de credit, valorile noționale ale contractelor în care sucursala (vânzătorul de protecție) a vândut (oferă) protecție contrapărților acestora (cumpărătorii de protecție).(e) Alocarea unei tranzacții ca fiind desfășurată pe o piață OTC (extrabursieră) sau pe o piață organizată se bazează pe natura pieței unde are loc tranzacția și nu pe existența sau nu a unei obligații de compensare pentru respectiva tranzacție. O piață organizată este o piață reglementată în înțelesul art.4(92) din CRR. Prin urmare, în situația în care o sucursală intră într-un contract derivat pe o piață OTC unde este obligatorie compensarea la nivel central, aceasta clasifică respectivul instrument derivat drept OTC.(5) Clasificarea instrumentelor financiare derivate după sectorul contrapărții(a) Valoarea contabilă și valoarea noțională totală a instrumentelor financiare derivate deținute în vederea contabilității de acoperire care sunt tranzacționate pe piața extrabursieră se raportează după contraparte folosind următoarele categorii:i. "instituții de credit";ii. "alte societăți financiare";iii. "altele" cuprinzând toate celelalte contrapărți.(b) Toate instrumentele financiare derivate extrabursiere, indiferent de tipul de risc aferent acestora, sunt clasificate după aceste contrapărți.(6) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul: DENUMIREA SUCURSALEI: DATA RAPORTĂRII:3. Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor
    Pe tipuri de produse sau pe tipuri de piețe Cod PozițieValoarea contabilă────────┬───────── Active │ Datorii Valoarea noțională ────────────┬───────── Total │din care:instrumente │vândute de acoperire│
    A B 010 020 030 040
    Rata dobânzii 010
    Opțiuni extrabursiere 020
    Extrabursier - altele 030
    Opțiuni pe piețe organizate 040
    Piețe organizate - altele 050
    Instrumente de capital 060
    Opțiuni extrabursiere 070
    Extrabursier - altele 080
    Opțiuni pe piețe organizate 090
    Piețe organizate - altele 100
    Schimb valutar și aur 110
    Opțiuni extrabursiere 120
    Extrabursier - altele 130
    Opțiuni pe piețe organizate 140
    Piețe organizate - altele 150
    Credit 160
    Swap pe riscul de credit (Credit default swap) 170
    Opțiune pe marja de credit 180
    Swap global de randament 190
    Altele 200
    Marfă 210
    Altele 220
    OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A VALORII JUSTE ÎMPOTRIVA RISCURILOR 230
    Rata dobânzii 240
    Opțiuni extrabursiere 250
    Extrabursier - altele 260
    Opțiuni pe piețe organizate 270
    Piețe organizate - altele 280
    Instrumente de capital 290
    Opțiuni extrabursiere 300
    Extrabursier - altele 310
    Opțiuni pe piețe organizate 320
    Piețe organizate - altele 330
    Schimb valutar și aur 340
    Opțiuni extrabursiere 350
    Extrabursier - altele 360
    Opțiuni pe piețe organizate 370
    Piețe organizate - altele 380
    Credit 390
    Swap pe riscul de credit (Credit default swap) 400
    Opțiune pe marja de credit 410
    Swap global de randament 420
    Altele 430
    Marfă 440
    Altele 450
    ACOPERIRI ALE FLUXURILOR DE TREZORERIE 460
    OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A VALORII JUSTE A UNUI PORTOFOLIU ÎMPOTRIVA RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII 480
    OPERAȚIUNI DE ACOPERIRE A FLUXULUI DE TREZORERIE AL UNUI PORTOFOLIU ÎMPOTRIVA RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII 490
    INSTRUMENTE DERIVATE - CONTABILITATE DE ACOPERIRE 500
    din care: Extrabursier - instituțiide credit 510
    din care: Extrabursier - alte societăți financiare 520
    din care: Extrabursier - altele 530
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    24. (1) Pentru scopul raportării periodice "Informații privind expunerile performante și neperformante", expunerile neperformante sunt cele care îndeplinesc cel puțin unul dintre criteriile de mai jos:(a) expuneri semnificative care înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile;(b) este improbabil ca debitorul să-și îndeplinească integral obligațiile de plată fără executarea colateralului, indiferent de existența unor sume restante sau de numărul de zile de întârziere la plată.(2) Această clasificare se aplică fără a ține seama de clasificarea unei expuneri ca fiind în stare de nerambursare, pentru scopuri de reglementare în conformitate cu articolul 178 din CRR, sau depreciată pentru scopuri contabile în conformitate cu IFRS.(3) Expunerile pentru care se consideră că starea de nerambursare a avut loc în conformitate cu articolul 178 din CRR și expunerile depreciate în conformitate cu IFRS sunt considerate întotdeauna expuneri neperformante. Pentru scopul acestui formular, expunerile depreciate sunt acele expuneri depreciate ca urmare a riscului de credit (Stadiul 3), inclusiv activele achiziționate sau emise depreciate raportate în acest stadiu în conformitate cu prevederile pct. 27 alin. (1) lit. (j) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare. Expunerile incluse în alte stadii de depreciere decât Stadiul 3 sunt considerate expuneri neperformante dacă îndeplinesc criteriile pentru expuneri neperformante. (la 13-01-2020, Alineatul (3) din Punctul 24. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) (4) Expunerile sunt clasificate ca neperformante pentru întreaga valoare și fără a lua în considerare existența oricărui colateral. Pragul de semnificație al unei expuneri se evaluează în conformitate cu prevederile articolului 178 din CRR.(5) Pentru scopul acestui formular, expunerile includ toate instrumentele de datorie (titluri de datorie, credite și avansuri, precum și solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere) și toate expunerile extrabilanțiere, cu excepția expunerilor deținute în vederea tranzacționării. (la 13-01-2020, Alineatul (5) din Punctul 24. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) (6) Instrumentele de datorie se includ în următoarele portofolii contabile: (a) instrumente de datorie evaluate la cost amortizat, (b) instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, (c) instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, în conformitate cu criteriile prevăzute la alin. (21). Fiecare categorie se clasifică pe instrumente.(7) Expunerile extrabilanțiere cuprind următoarele elemente revocabile și irevocabile:(a) angajamente de creditare date;(b) garanții financiare date;(c) alte angajamente date.(8) Instrumentele de datorie clasificate drept deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 se raportează separat.(9) Valoarea contabilă brută a instrumentelor de datorie se raportează potrivit prevederilor pct. 17.1 alin. (6). Pentru expunerile extrabilanțiere se raportează valoarea nominală, așa cum este aceasta definită la pct. 32 alin. (1) lit. (p) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială.(10) Pentru scopul acestui formular, o expunere este "restantă" dacă îndeplinește criteriile prevăzute la pct. 30 alin. (1) lit. (c) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială.(11) Pentru scopul acestui formular, termenul "debitor" se referă la debitor în înțelesul articolului 178 din CRR.(12) Un angajament este considerat expunere neperformantă la valoarea sa nominală dacă, atunci când are loc tragerea sau la utilizarea sub altă formă, va conduce la expuneri care prezintă un risc de neplată integrală fără executarea colateralului.(13) Garanțiile financiare date sunt considerate expuneri neperformante la valoarea lor nominală atunci când garanția financiară prezintă risc de solicitare de către partea garantată, inclusiv, în particular, atunci când expunerea - suport garantată îndeplinește criteriile pentru a fi considerată neperformantă, prevăzute la alin. (1). În cazul în care partea garantată înregistrează restanțe pentru suma scadentă care intră sub incidența contractului de garanție, sucursala raportoare evaluează dacă creanța rezultată îndeplinește criteriile privind expunerile neperformante.(14) Expunerile clasificate ca neperformante în conformitate cu prevederile alin. (1) sunt evaluate ca neperformante fie pe o bază individuală ("abordarea pe tranzacție"), fie prin luarea în considerare a expunerii totale față de un debitor dat ("abordarea pe debitor") utilizând următoarele abordări:(a) pentru expunerile neperformante clasificate în stare de nerambursare în conformitate cu art. 178 din CRR, abordarea utilizată este cea prevăzută la art. 178 din CRR;(b) pentru expunerile clasificate ca neperformante datorită deprecierii, se aplică criteriile de recunoaștere pentru depreciere conform IFRS;(c) pentru alte expuneri neperformante, care nu sunt clasificate nici în stare de nerambursare, nici depreciate, se aplică prevederile art. 178 din CRR aferente expunerilor în stare de nerambursare.(15) În situația în care o sucursală are expuneri bilanțiere față de un anumit debitor, cu restanțe mai mari de 90 de zile, iar valoarea contabilă brută a expunerilor restante reprezintă cel puțin 20% din valoarea contabilă brută a tuturor expunerilor bilanțiere față de debitor, toate expunerile bilanțiere și extrabilanțiere față de respectivul debitor sunt considerate neperformante. Atunci când un debitor aparține unui grup, se evaluează și necesitatea clasificării ca expuneri neperformante a expunerilor față de alte entități din cadrul grupului, atunci când acestea nu sunt deja considerate ca depreciate sau în stare de nerambursare în conformitate cu art. 178 din CRR, cu excepția expunerilor afectate de evenimente izolate care nu au legătură cu solvabilitatea contrapărții.(16) Se consideră că expunerile au ieșit din categoria expunerilor neperformante atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:(a) expunerea îndeplinește criteriile de ieșire aplicate de sucursala raportoare pentru întreruperea clasificării ca expunere depreciată sau în stare de nerambursare, în conformitate cu IFRS, respectiv art. 178 din CRR;(b) situația debitorului s-a îmbunătățit, astfel că devine probabil ca debitorul să-și îndeplinească integral obligațiile de plată, în conformitate cu condițiile contractuale inițiale sau modificate, după caz;(c) debitorul nu înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile.(17) O expunere trebuie să rămână clasificată ca neperformantă atât timp condițiile de la literele (a), (b) sau (c) ale alin. (16) nu sunt îndeplinite, chiar dacă expunerea a îndeplinit deja criteriile de ieșire aplicate de sucursala raportoare pentru întreruperea clasificării ca expunere depreciată sau în stare de nerambursare, în conformitate cu IFRS, respectiv cu prevederile art. 178 din CRR.(18) Clasificarea unei expuneri neperformante ca activ imobilizat deținut în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5 nu întrerupe clasificarea acesteia ca expunere neperformantă.(19) Aplicarea unor măsuri de restructurare ca urmare a dificultăților financiare ale debitorului, denumite, în continuare, măsuri de restructurare, în cazul unei expuneri neperformante, nu întrerupe clasificarea acesteia ca expunere neperformantă. Expunerile neperformante, care au făcut obiectul unor măsuri de restructurare, în conformitate cu prevederile pct. 40 alin. (23) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, se consideră că au ieșit din categoria expunerilor neperformante atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:(a) expunerile nu sunt considerate de către sucursala raportoare a fi depreciate sau în stare de nerambursare, în conformitate cu IFRS, respectiv cu prevederile art.178 din CRR;(b) a trecut un an de la aplicarea măsurilor de restructurare sau, după caz, de la includerea expunerii în categoria expunerilor neperformante;(c) ca urmare a aplicării măsurilor de restructurare, nu există sume restante sau preocupări legate de rambursarea integrală a expunerii în conformitate cu condițiile post - restructurare. Absența preocupărilor se determină după o analiză a situației financiare a debitorului de către sucursală. Această condiție se consideră îndeplinită dacă debitorul a plătit, prin intermediul plăților sale regulate în conformitate cu condițiile post - restructurare, o sumă egală cu suma restantă anterior (dacă au existat sume restante) sau, după caz, cu suma care a făcut obiectul operațiunii de write-off (dacă nu au existat sume restante) în contextul aplicării măsurii de restructurare sau dacă debitorul a demonstrat într-un alt mod capacitatea sa de a se conforma condițiilor post - restructurare. Aceste criterii specifice de ieșire, prevăzute la literele (a), (b) și (c) se aplică în completarea criteriilor aplicate de sucursalele raportoare pentru expunerile depreciate și pentru expunerile în stare de nerambursare, în conformitate cu IFRS, respectiv cu prevederile art.178 din CRR.(20) În cazul în care condițiile prevăzute la alin. (19) nu sunt îndeplinite la sfârșitul perioadei de un an menționate la lit. (b) a respectivului alineat, expunerea continuă să fie identificată ca expunere restructurată neperformantă până când sunt îndeplinite toate condițiile. Condițiile se evaluează cel puțin trimestrial.(21) Portofoliile contabile conforme cu IFRS, prevăzute la pct. 13, se raportează în formular după cum urmează:(a) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la cost amortizat" cuprinde instrumentele de datorie incluse în portofoliul activelor financiare evaluate la cost amortizat;(b) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global" cuprinde instrumentele de datorie incluse în portofoliul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global;(c) Poziția "Instrumente de datorie evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere" cuprinde instrumente de datorie incluse în următoarele portofolii:i. "Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere";ii. "Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere".(22) Dacă IFRS prevăd desemnarea angajamentelor la valoarea justă prin profit sau pierdere, valoarea contabilă a oricărui activ, care rezultă din această desemnare și evaluare la valoarea justă, se raportează în cadrul activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. Valoarea contabilă a oricărei datorii care rezultă din această desemnare nu se raportează în acest formular.(22^1) Următoarele tipuri de expuneri se raportează pe rânduri distincte:(a) Credite garantate cu bunuri imobile, astfel cum sunt definite la pct. 28 alin. (1) lit. (d) subpct. i. și lit. (e) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare;(b) Credite pentru consum, astfel cum sunt definite la pct. 28 alin. (1) lit. (f) subpct. i. din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare (la 13-01-2020, Punctul 24. din Capitolul III a fost completat de Punctul 6, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) (23) Expunerile restante se raportează separat în cadrul categoriilor de expuneri performante și neperformante, la nivelul întregii valori a expunerii, așa cum este aceasta definită la pct. 30 alin. (1) lit. (c) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială. Expunerile care înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile, dar care nu sunt semnificative în conformitate cu art. 178 din CRR, se raportează la expuneri performante, în cadrul coloanei "Restanțe > 30 zile = 90 zile".(24) Expunerile neperformante se raportează pe benzi de scadență. Expunerile care nu sunt restante sau care înregistrează restanțe mai mici sau egale cu 90 de zile, dar care, totuși, sunt identificate ca neperformante din cauza probabilității de nerambursare integrală, se raportează într-o coloană dedicată. Expunerile care prezintă atât sume restante, cât și probabilitate de nerambursare integrală, se alocă pe benzi de scadență, în funcție de numărul de zile de restanță.(25) Următoarele tipuri de expuneri se raportează în coloane separate:(a) expunerile care sunt considerate depreciate în conformitate cu IFRS; se raportează în această coloană valoarea activelor depreciate ca urmare a riscului de credit (Stadiul 3), inclusiv activele achiziționate sau emise depreciate;(b) expunerile pentru care starea de nerambursare se consideră că a avut loc în conformitate cu art. 178 din CRR;(c) activele pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2), inclusiv activele achiziționate sau emise depreciate care nu mai îndeplinesc definiția activelor depreciate după recunoașterea inițială;(d) pentru expunerile performante, activele pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1). (la 13-01-2020, Alineatul (25) din Punctul 24. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) (26) Sumele aferente poziției "Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane" se raportează în conformitate cu prevederile pct. 21 alin. (1) lit. B.(c) din prezentele norme metodologice și cu prevederile pct. 27 alin. (1) lit. (b) - (d) și pct. 32 alin. (1) lit. (e) și (i) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială.(27) Informațiile cu privire la garanțiile reale deținute și la garanțiile financiare primite pentru expunerile performante și neperformante se raportează separat. Sumele raportate pentru garanțiile reale primite și garanțiile financiare primite se calculează în conformitate cu prevederile pct. 35 alin. (1) lit. A.(b) și (d) din anexa la Ordinul Băncii Naționale a României nr. 9/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situațiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile instituțiilor de credit în scopuri de supraveghere prudențială, cu modificările și completările ulterioare. Suma valorilor raportate pentru ambele categorii trebuie limitată la valoarea contabilă sau la valoarea nominală a expunerii aferente, după deducerea provizioanelor. (la 13-01-2020, Alineatul (27) din Punctul 24. , Capitolul III a fost modificat de Punctul 8, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) (28) Modelul formularului pentru această raportare periodică este următorul:  +  DENUMIREA SUCURSALEI: DATA RAPORTĂRII:4. Informații privind expunerile performante și neperformante
    - lei -
    Cod pozițieValoarea contabilă brută/ Valoarea nominală
    PerformanteNeperformante
    Fără restante sau cu restanțe ≤ 30 zileRestanțe > 30 zile ≤ 90 zileDin care: Instrumente pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială (Stadiul 1)Din care: Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)Plată improbabilă, fără restanțe sau cu restanțe < 90 zileRestanțe > 90 zile ≤ 180 zile
    AB010020030055056057060070080
    Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere005
    Titluri de datorie010
    Bănci centrale020
    Administrații publice030
    Instituții de credit040
    Alte societăți financiare050
    Societăți nefinanciare060
    Credite și avansuri070
    Bănci centrale080
    Administrații publice090
    Instituții de credit100
    Alte societăți financiare110
    Societăți nefinanciare120
    Din care: întreprinderi mici și mijlocii130
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale140
    Gospodării ale populației150
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale160
    Din care: Credite pentru consum170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT180
    Titluri de datorie181
    Bănci centrale182
    Administrații publice183
    Instituții de credit184
    Alte societăți financiare185
    Societăți nefinanciare186
    Credite și avansuri191
    Bănci centrale192
    Administrații publice193
    Instituții de credit194
    Alte societăți financiare195
    Societăți nefinanciare196
    Din care: întreprinderi mici și mijlocii900
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale903
    Gospodării ale populației197
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale910
    Din care: Credite pentru consum913
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL201
    Titluri de datorie211
    Bănci centrale212
    Administrații publice213
    Instituții de credit214
    Alte societăți financiare215
    Societăți nefinanciare216
    Credite și avansuri221
    Bănci centrale222
    Administrații publice223
    Instituții de credit224
    Alte societăți financiare225
    Societăți nefinanciare226
    Din care: întreprinderi mici și mijlocii920
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale923
    Gospodării ale populației227
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale930
    Din care: Credite pentru consum933
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII335
    Angajamente de creditare date340
    Bănci centrale350
    Administrații publice360
    Instituții de credit370
    Alte societăți financiare380
    Societăți nefinanciare390
    Gospodării ale populației400
    Garanții financiare date410
    Bănci centrale420
    Administrații publice430
    Instituții de credit440
    Alte societăți financiare450
    Societăți nefinanciare460
    Gospodării ale populației470
    Alte angajamente date480
    Bănci centrale490
    Administrații publice500
    Instituții de credit510
    Alte societăți financiare520
    Societăți nefinanciare530
    Gospodării ale populației540
    TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE550
    4. Informații privind expunerile performante și neperformante (continuare)
    - lei -
    Cod pozițieValoarea contabilă brută/Valoarea nominală
    Neperformante
    Restanțe > 180 zile ≤ 1 anRestanțe > 1 an ≤ 2 aniRestanțe > 2 ani ≤ 5 aniRestanțe > 5 ani ≤ 7 aniRestanțe > 7 aniDin care: Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2)Din care: în stare de nerambursaredin care: Instrumente depreciate (Stadiul 3)
    AB090101102106107109110121
    Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere005
    Titluri de datorie010
    Bănci centrale020
    Administrații publice030
    Instituții de credit040
    Alte societăți financiare050
    Societăți nefinanciare060
    Credite și avansuri070
    Bănci centrale080
    Administrații publice090
    Instituții de credit100
    Alte societăți financiare110
    Societăți nefinanciare120
    Din care: întreprinderi mici și mijlocii130
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale140
    Gospodării ale populației150
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale160
    Din care: Credite pentru consum170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT180
    Titluri de datorie181
    Bănci centrale182
    Administrații publice183
    Instituții de credit184
    Alte societăți financiare185
    Societăți nefinanciare186
    Credite și avansuri191
    Bănci centrale192
    Administrații publice193
    Instituții de credit194
    Alte societăți financiare195
    Societăți nefinanciare196
    Din care: întreprinderi mici și mijlocii900
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale903
    Gospodării ale populației197
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale910
    Din care: Credite pentru consum913
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL201
    Titluri de datorie211
    Bănci centrale212
    Administrații publice213
    Instituții de credit214
    Alte societăți financiare215
    Societăți nefinanciare216
    Credite și avansuri221
    Bănci centrale222
    Administrații publice223
    Instituții de credit224
    Alte societăți financiare225
    Societăți nefinanciare226
    Din care: întreprinderi mici și mijlocii920
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale923
    Gospodării ale populației227
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale930
    Din care: Credite pentru consum933
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE IN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII335
    Angajamente de creditare date340
    Bănci centrale350
    Administrații publice360
    Instituții de credit370
    Alte societăți financiare380
    Societăți nefinanciare390
    Gospodării ale populației400
    Garanții financiare date410
    Bănci centrale420
    Administrații publice430
    Instituții de credit440
    Alte societăți financiare450
    Societăți nefinanciare460
    Gospodării ale populației470
    Alte angajamente date480
    Bănci centrale490
    Administrații publice500
    Instituții de credit510
    Alte societăți financiare520
    Societăți nefinanciare530
    Gospodării ale populației540
    TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE550
    4. Informații privind expunerile performante și neperformante (continuare)
    - lei -
    Cod poziție Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane
    Expuneri performante - Depreciere cumulată și provizioane Expuneri neperformante - Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane
    Din care: Instrumente pentru care riscul de credit nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială Din care: Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate Plată improbabilă, fără restanțe sau cu restanțe ≤ 90 zile Restante > 90 zile ≤ 180 zile
    A B 130 140 141 142 150 160 170
    Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere 005
    Titluri de datorie 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 130
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 140
    Gospodării ale populației 150
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 160
    Din care: Credite pentru consum 170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT 180
    Titluri de datorie 181
    Bănci centrale 182
    Administrații publice 183
    Instituții de credit 184
    Alte societăți financiare 185
    Societăți nefinanciare 186
    Credite și avansuri 191
    Bănci centrale 192
    Administrații publice 193
    Instituții de credit 194
    Alte societăți financiare 195
    Societăți nefinanciare 196
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 900
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 903
    Gospodării ale populației 197
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 910
    Din care: Credite pentru consum 913
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 201
    Titluri de datorie 211
    Bănci centrale 212
    Administrații publice 213
    Instituții de credit 214
    Alte societăți financiare 215
    Societăți nefinanciare 216
    Credite și avansuri 221
    Bănci centrale 222
    Administrații publice 223
    Instituții de credit 224
    Alte societăți financiare 225
    Societăți nefinanciare 226
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 920
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 923
    Gospodării ale populației 227
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 930
    Din care: Credite pentru consum 933
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII 335
    Angajamente de creditare date 340
    Bănci centrale 350
    Administrații publice 360
    Instituții de credit 370
    Alte societăți financiare 380
    Societăți nefinanciare 390
    Gospodării ale populației 400
    Garanții financiare date 410
    Bănci centrale 420
    Administrații publice 430
    Instituții de credit 440
    Alte societăți financiare 450
    Societăți nefinanciare 460
    Gospodării ale populației 470
    Alte angajamente date 480
    Bănci centrale 490
    Administrații publice 500
    Instituții de credit 510
    Alte societăți financiare 520
    Societăți nefinanciare 530
    Gospodării ale populației 540
    TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE 550
    4. Informații privind expunerile performante și neperformante (continuare)
    - lei -
    Cod poziție Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane
    Expuneri neperformante - Depreciere cumulată, modificări cumulate negative ale valorii juste datorate riscului de credit și provizioane
    Restanțe > 180 zile ≤ 1 anRestanțe > 1 an ≤ 2 aniRestanțe > 2 ani ≤ 5 aniRestanțe > 5 ani ≤ 7 aniRestanțe > 7 aniDin care: Instrumente pentru care riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, dar care nu sunt depreciate (Stadiul 2) din care: Instrumente depreciate (Stadiul 3)
    A B 180 191 192 196 197 950 951
    Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere 005
    Titluri de datorie 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 130
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 140
    Gospodării ale populației 150
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 160
    Din care: Credite pentru consum 170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT 180
    Titluri de datorie 181
    Bănci centrale 182
    Administrații publice 183
    Instituții de credit 184
    Alte societăți financiare 185
    Societăți nefinanciare 186
    Credite și avansuri 191
    Bănci centrale 192
    Administrații publice 193
    Instituții de credit 194
    Alte societăți financiare 195
    Societăți nefinanciare 196
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 900
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 903
    Gospodării ale populației 197
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 910
    Din care: Credite pentru consum 913
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL 201
    Titluri de datorie 211
    Bănci centrale 212
    Administrații publice 213
    Instituții de credit 214
    Alte societăți financiare 215
    Societăți nefinanciare 216
    Credite și avansuri 221
    Bănci centrale 222
    Administrații publice 223
    Instituții de credit 224
    Alte societăți financiare 225
    Societăți nefinanciare 226
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 920
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 923
    Gospodării ale populației 227
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 930
    Din care: Credite pentru consum 933
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII 335
    Angajamente de creditare date 340
    Bănci centrale 350
    Administrații publice 360
    Instituții de credit 370
    Alte societăți financiare 380
    Societăți nefinanciare 390
    Gospodării ale populației 400
    Garanții financiare date 410
    Bănci centrale 420
    Administrații publice 430
    Instituții de credit 440
    Alte societăți financiare 450
    Societăți nefinanciare 460
    Gospodării ale populației 470
    Alte angajamente date 480
    Bănci centrale 490
    Administrații publice 500
    Instituții de credit 510
    Alte societăți financiare 520
    Societăți nefinanciare 530
    Gospodării ale populației 540
    TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE 550
    4. Informații privind expunerile performante și neperformante (continuare)
    - lei -
    Cod poziție Valoarea maximă a garanției reale sau a altei garanții care poate fi luată în considerare
    Garanții reale și garanții financiare primite
    Garanții reale primite pentru expuneri performante Garanții reale primite pentru expuneri neperformante Garanții financiare primite pentru expuneri performante Garanții financiare primite pentru expuneri neperformante
    A B 201 200 205 210
    Solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere 005
    Titluri de datorie 010
    Bănci centrale 020
    Administrații publice 030
    Instituții de credit 040
    Alte societăți financiare 050
    Societăți nefinanciare 060
    Credite și avansuri 070
    Bănci centrale 080
    Administrații publice 090
    Instituții de credit 100
    Alte societăți financiare 110
    Societăți nefinanciare 120
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 130
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 140
    Gospodării ale populației 150
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 160
    Din care: Credite pentru consum 170
    INSTRUMENTE DE DATORIE LA COST AMORTIZAT 180
    Titluri de datorie 181
    Bănci centrale 182
    Administrații publice 183
    Instituții de credit 184
    Alte societăți financiare 185
    Societăți nefinanciare 186
    Credite și avansuri 191
    Bănci centrale 192
    Administrații publice 193
    Instituții de credit 194
    Alte societăți financiare 195
    Societăți nefinanciare 196
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 900
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 903
    Gospodării ale populației 197
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 910
    Din care: Credite pentru consum 913
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN ALTE ELEMENTE ALE REZULTATULUI GLOBAL201
    Titluri de datorie 211
    Bănci centrale 212
    Administrații publice 213
    Instituții de credit 214
    Alte societăți financiare 215
    Societăți nefinanciare 216
    Credite și avansuri 221
    Bănci centrale 222
    Administrații publice 223
    Instituții de credit 224
    Alte societăți financiare 225
    Societăți nefinanciare 226
    Din care: Întreprinderi mici și mijlocii 920
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile comerciale 923
    Gospodării ale populației 227
    Din care: Credite garantate cu bunuri imobile rezidențiale 930
    Din care: Credite pentru consum 933
    INSTRUMENTE DE DATORIE EVALUATE LA VALOAREA JUSTĂ PRIN PROFIT SAU PIERDERE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII 231
    INSTRUMENTE DE DATORIE, ALTELE DECÂT CELE DEȚINUTE ÎN VEDEREA TRANZACȚIONĂRII330
    INSTRUMENTE DE DATORIE DEȚINUTE ÎN VEDEREA VÂNZĂRII 335
    Angajamente de creditare date 340
    Bănci centrale 350
    Administrații publice 360
    Instituții de credit 370
    Alte societăți financiare 380
    Societăți nefinanciare 390
    Gospodării ale populației 400
    Garanții financiare date 410
    Bănci centrale 420
    Administrații publice 430
    Instituții de credit 440
    Alte societăți financiare 450
    Societăți nefinanciare 460
    Gospodării ale populației 470
    Alte angajamente date 480
    Bănci centrale 490
    Administrații publice 500
    Instituții de credit 510
    Alte societăți financiare 520
    Societăți nefinanciare 530
    Gospodării ale populației 540
    TOTAL EXPUNERI EXTRABILANȚIERE 550
    PERSOANA AUTORIZATĂ,Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ,Numele, prenumele și semnătura
    (la 13-01-2020, Modelul formularului 4. Informații privind expunerile performante și neperformante, Alineatul (28), Punctul 24., Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 )
    25. (1) La întocmirea raportării periodice "Alte informații" se vor avea în vedere următoarele precizări:(a) Raportarea periodică 5.A prezintă informații referitoare la valoarea contabilă brută, amortizări și ajustări pentru pierderi așteptate constituite, precum și valoarea contabilă netă a tuturor activelor sucursalelor, grupate pe categorii de operațiuni, astfel:i. operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare care regrupează, în principal, operațiunile efectuate cu instituțiile de credit;ii. operațiuni cu clientela, care reflectă operațiunile efectuate cu clienții, alții decât instituțiile de credit;iii. operațiuni cu titluri și operațiuni diverse șiiv. active imobilizate.(b) Activele financiare restante (active financiare restante, dar pentru care nu sunt recunoscute pierderi așteptate pe durata de viață și nu au fost depreciate la momentul recunoașterii inițiale), activele financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, activele financiare depreciate la data raportării și activele financiare depreciate la recunoașterea inițială sunt evidențiate pe lângă fiecare clasă de activ, în cadrul unor poziții distincte care includ și creanțele atașate și sumele de amortizat aferente fiecărei categorii.(c) Raportarea periodică 5.B prezintă informații privind depozitele atrase, pe tipuri de depozite, precum și datoriile subordonate. Pentru completarea acestei raportări se vor avea în vedere următoarele:c1) accepțiunea termenilor este cea prevăzută de Regulamentul BCE BSI;c2) depozitele atrase de la clientela nebancară, nu cuprind depozitele evaluate la valoarea justă. Conform liniilor tabelului, acestea sunt detaliate pe tipuri de depozite, respectiv conturi curente, depozite la vedere, depozite la termen, depozite colaterale, depozite rambursabile după notificare, precum și certificate de depozit și carnete și librete de economii, nenegociabile,c3) datoriile atașate și sumele de amortizat aferente depozitelor atrase de la clientela nebancară, reprezentând dobânzi de plătit, calculate potrivit înțelegerilor contractuale și neajunse la scadență, precum și celelalte sume care sunt avute în vedere la calculul ratei efective a dobânzii, se înscriu la poziția "Datorii atașate și sume de amortizat".c4) datoriile subordonate emise sub forma de titluri de valoare trebuie să fie clasificate ca "datorii constituite prin titluri";c5) datoriile subordonate sub forma depozitelor sau împrumuturilor vor fi clasificate ca "depozite".(d) Raportarea periodică 5.C cuprinde informații privind angajamentele de creditare, garanțiile financiare, alte angajamente date sau primite, atât revocabile cât și irevocabile, alte active și datorii contingente, precum și garanțiile reale date și primite. La întocmirea raportării se vor avea în vedere următoarele precizări:d1) "Angajamentele de creditare" reprezintă angajamente ferme de a acorda credite conform unor termeni și condiții predeterminate, cu excepția celor care sunt instrumente financiare derivate, deoarece acestea pot fi decontate net în numerar sau prin livrarea sau emiterea unui alt instrument financiar;d2) "Garanțiile financiare" sunt contracte care solicită emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa deținătorului o pierdere pe care acesta o suportă, deoarece un anumit debitor nu efectuează plata atunci când aceasta este scadentă în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie, inclusiv garanții acordate pentru alte garanții financiare. Contractele respective corespund definiției contractelor de garanție financiară, prevăzute la IFRS 9.2.1(e) și la IFRS 4.A;d3) "Alte angajamente" cuprinde elementele care nu sunt incluse în categoriile precedente;d4) pozițiile "Angajamente de creditare date - din care: îndoielnice", "Garanții financiare date - din care îndoielnice" și "Alte angajamente date - din care îndoielnice" includ valoarea noțională a acestor angajamente de creditare, garanții financiare și a altor angajamente a căror contrapartidă nu și-a îndeplinit obligațiile;d5) pentru expunerile extrabilanțiere, "Valoarea noțională" este valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a sucursalei la riscul de credit fără a lua în considerare nicio garanție reală deținută sau alte îmbunătățiri ale calității creditului. În particular, trebuie utilizate următoarele criterii:(i) pentru garanții financiare date, valoarea noțională este valoarea maximă pe care sucursala ar putea să fie nevoită să o plătească dacă se apelează la garanție;(ii) pentru angajamentele de creditare date, valoarea noțională este valoarea neutilizată pe care sucursala s-a angajat să o împrumute;(iii) pentru angajamentele de creditare primite, valoarea noțională este valoarea neutilizată totală pe care o contraparte s-a angajat să o împrumute sucursalei;(iv) pentru alte angajamente primite, valoarea noțională este valoarea totală la care s-a angajat cealaltă parte la tranzacție.(e) raportarea periodică 5.D prezintă numărul de clienți ai sucursalei. Pentru completarea acestui tabel se vor avea în vedere persoanele cu care, în desfășurarea activităților prevăzute la art. 18 și la art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sucursala a negociat o tranzacție care se derulează și în prezent, precum și orice persoană care beneficiază de serviciile respectivei sucursale.(2) Modelul formularelor pentru această raportare periodică este următorul: DENUMIREA SUCURSALEI: DATA RAPORTĂRII:5. Alte informații5.A: Elemente de activ
    Cod pozițieAmortizări și ajustări pentru pierderi așteptate Valoare contabilă Valoare contabilă brută
    A B 010 020 030
    Operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare 100
    - Casa și alte valori 110
    - Casa 113
    - Numerar în ATM-uri și ASV-uri 116
    - Alte valori 119
    - Cont curent și depozite la BNR, creanțe atașate șisume de amortizat 120
    - Conturi de corespondent la instituții de credit (nostro) și creanțe atașate 130
    - Depozite la instituții de credit, creanțe atașate și sume de amortizat 140
    - Credite acordate instituțiilor de credit, creanțe atașate și sume de amortizat 150
    - Operațiuni reverse repo și titluri luate cu împrumut, creanțe atașate și sume de amortizat 160
    - Valori de recuperat, creanțe atașate și sume de amortizat 170
    - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat 190
    - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat 195
    - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume de amortizat 200
    - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat 210
    Operațiuni cu clientela 300
    - Creanțe comerciale, creanțe atașate și sume de amortizat 310
    - Credite de trezorerie, creanțe atașate și sume de amortizat 320
    - Credite de consum și vânzări în rate, creanțe atașate și sume de amortizat 330
    - Credite pentru finanțarea operațiunilor de comerț exterior, creanțe atașate și sume de amortizat 340
    - Credite pentru finanțarea stocurilor și pentru echipamente, creanțe atașate și sume de amortizat 350
    - Credite pentru investiții imobiliare, creanțe atașate și sume de amortizat 360
    - Alte credite acordate clientelei, creanțe atașate și sume de amortizat 370
    - Credite acordate instituțiilor financiare, creanțeatașate și sume de amortizat 380
    - Operațiuni reverse repo și titluri luate cu împrumut, creanțe atașate și sume de amortizat 390
    - Conturi curente debitoare, creanțe atașate și sumede amortizat 400
    - Valori de recuperat, creanțe atașate și sume de amortizat 410
    - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat 420
    - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat 425
    - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume de amortizat 430
    - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat 440
    - Creanțe comerciale - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume de amortizat 450
    Operațiuni cu titluri și operațiuni diverse 500
    - Active financiare deținute în vederea tranzacționării 510
    din care, credite și creanțe 511
    - Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere 520
    din care, credite și creanțe 521
    - Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global 530
    din care, credite și creanțe 531
    - Instrumente de datorie la cost amortizat 540
    - Active financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere 550
    din care, credite și creanțe 551
    - Instrumente derivate 560
    - Conturi de decontare privind operațiunile cu titluri și creanțe atașate 570
    - Decontări intrabancare 580
    - Beneficii ale angajaților și conturi asimilate 590
    - Asigurări sociale, protecția socială și conturi asimilate 600
    - Bugetul statului, fonduri speciale și conturi asimilate 610
    - Debitori diverși, creanțe atașate și sume de amortizat 620
    - Decontări din operațiuni în asocieri în participație 630
    - Conturi de stocuri 640
    - Conturi de regularizare 650
    - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat 660
    - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat 665
    - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume de amortizat 670
    - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat 680
    - Active aferente unui contract - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume de amortizat 690
    Active imobilizate 700
    - Credite subordonate, creanțe atașate și sume de amortizat 710
    - Imobilizări în curs, imobilizări necorporale și corporale 740
    - Creanțe din operațiuni de leasing financiar, creanțe atașate și sume de amortizat 750
    - Active financiare restante, creanțe atașate și sume de amortizat 760
    - Active financiare pentru care riscul de credit a crescut semnificativ, creanțe atașate și sume de amortizat 765
    - Active financiare depreciate la data raportării, creanțe atașate și sume de amortizat 770
    - Active financiare depreciate la recunoașterea inițială, creanțe atașate și sume de amortizat 780
    - Creanțe din operațiuni de leasing financiar - abordarea simplificată, creanțe atașate și sume de amortizat 790
    Total 900
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    5.B: Elemente de datorii
    Cod pozițieValoare - lei -
    A B 010
    Depozite atrase de la clientela nebancară 100
    Conturi curente 110
    Conturi de depozite 120
    - Depozite la vedere 121
    - Depozite la termen 122
    - Depozite colaterale 123
    - Depozite rambursabile după notificare 124
    Certificate de depozit, carnete și librete de economii 130
    - Certificate de depozit 131
    - Carnete și librete de economii 132
    Datorii atașate și sume de amortizat 140
    Datorii subordonate 200
    Depozite 210
    Datorii constituite prin titluri 220
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    5.C: Elemente în afara bilanțului
    Cod pozițieValoare națională - lei -
    A B 010
    Angajamente de creditare
    Date 100
    Din care: îndoielnice 110
    Primite 200
    Garanții financiare
    Garanții date 300
    Din care: îndoielnice 310
    Garanții primite (inclusiv instrumente derivate pe riscul de credit) 400
    Alte angajamente
    Date 500
    Din care: îndoielnice 510
    Primite 600
    Alte active contingente 700
    Alte datorii contingente 800
    Garanții reale date 900
    Garanții reale primite 1000
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
    5.D: Număr de clienți
    Cod poziție Număr
    A B 010
    Număr clienți, din care: 050
    - Persoane fizice 060
    - Persoane juridice 070
    PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura PERSOANA AUTORIZATĂ, Numele, prenumele și semnătura
     +  Capitolul IV CORESPONDENȚA*1) CU PLANUL DE CONTURI APLICABIL INSTITUȚIILOR DE CREDIT
    Cod pozițiePlan de conturi
    1. Bilanțul [situația poziției financiare]
    1.1 - Active
    010 101 + 102 + 109 + 1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex.*2) 1171 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare*3)) - ex. 1632
    020 101 + 102
    030 1111 + 1112 + ex. 1115 ± ex. 1171 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    040 109 + 121 + 1271 + 1311 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1411 ± ex. 1417 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    050 3011 + 311 (solduri debitoare)*4) + ex. 412
    060 311(solduri debitoare)
    070 30111 + ex. 412
    080 30112
    090 30113
    096 305 + ex. 412
    097 3051 + ex. 412
    098 3052
    099 3053
    100 30212 + 30213
    120 30212
    130 30213
    141 303 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 + 413 - ex. 3566
    142 3031 + 413
    143 3032 + ex. 3037 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - ex. 3566
    144 3033 + ex. 3037 + ex. 381 + ex. 382 + ex. 383 + ex. 384 - ex. 3566
    181 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 304 + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 - (± 391 + 3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) - ex. 1632 - 2632 - ex. 3566 - 408 - 4732
    182 304 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 - (± 391) - ex. 3566
    183 1113 + 1114 + ex. 1115 ± ex. 1171 + 1312 + 1313 + ex. 1314 ± ex. 1317 + 1412 ± ex. 1417 ± 152 ± 161 ± ex. 181 ± ex. 182 ± ex. 183 ± ex. 184 - (± ex. 191 ± ex. 192 + ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) ± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 + 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 291 ± 292 + 297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + ex. 3515 + ex. 35192 ± ex. 355 + 3571 + 371 + 378 ± ex. 381 ± ex. 382 ± ex. 383 ± ex. 384 ± 385 - (3921 + 3922 ± 3923 + 3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) + 401 + 402 ± 407 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4931 + 4932 ± 4933 + 4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 494 ± 495 ± 496) - ex. 1632 - 2632 - ex. 3566 - 408 - 4732
    240 312 (solduri debitoare) +313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) +315 (solduri debitoare)
    250 316 (solduri debitoare)
    270 432 + 442 + ex. 443 - 4612 - ex. 462 - 49212 - 4923 - ex. 4924
    280 432 + 4421 + 4422 + 4423 + 4424 + ex. 443 - 46121- 46122 - 46123 - 46124 - ex. 462 - 49212 - 49231 - 49232 - 49233 - 49234 - ex. 4924
    290 4425 + ex. 443 - 46125 - ex. 462 - 49235 - ex. 4924
    300 431 + 441 + ex. 443 - 4611- ex. 462 - 49211 - 4922 - ex. 4924
    330 3531 (solduri debitoare)
    340 35311 (solduri debitoare)
    350 35312 (solduri debitoare)
    360 341 (sold debitor)*5) + ex. 3515 + ex. 35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 ± ex. 355 + 3611 + ex. 3612 + 3613 + 362 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 3799 (solduri debitoare) - ex. 393 + 421
    370 ex.3612 + 363 - ex.393
    1.2 - Datorii
    010 3012 + 311(solduri creditoare)
    020 311 (solduri creditoare)
    030 30121
    040 30122
    050 30123
    060 30129
    070 3022
    080 30221
    090 30222
    100 30229
    110 112 ± 1172 + 122 + 1272 ± 132 ± 142 ± 151 ± 162 ± 199 (solduri aferente datoriilor financiare*6)) ± 232 ± 241 + 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± 262 ± 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 321 ± 322 ± 325 ± 326 + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + ex. 35191 ± ex. 356 + 3572 + 377 + 3791 ± 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 472 ± 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + 531 + 532 ± 537 - 1631 - 2631 - ex. 3556 - 4731 - 538
    120 112 ± 1172 + 122 + 1272 ± 132 ± 142 ± 151 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 232 ± 241 + 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) ± ex. 356 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 4939 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5312 + 5322 ± ex. 537 - ex. 1631 - ex. 2631 - ex. 3556 - ex. 538
    130 ± 321 ± 322 ± 325 ± 326 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) + 5311 + 5321 ± ex. 537 - ex. 3556 - ex. 538
    140 ± 162 ± ex. 199 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 262 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) + 331 + 332 + 333 (solduri creditoare) + 334 + 335 + 3361 + 3372 + ex. 35191 ± ex. 356 + 3572 + 377 + 3791 ± ex. 3929 (solduri aferente datoriilor financiare) ± 472 - ex. 1631 - ex. 2631 - ex. 3556 - 4731
    150 312 (solduri creditoare) + 313 (solduri creditoare) + 314 (solduri creditoare) + 315 (solduri creditoare)
    160 316 (solduri creditoare)
    170 551 + 552 + 553 + 554 + 555 + 559
    180 5523 + 5525 + ex.5527
    190 5526
    200 554
    210 553
    220 551
    230 5521 + 5522 + ex.5527 + 5529 + 555 + 559
    240 3531 (solduri creditoare)
    250 35311 (solduri creditoare)
    260 35312 (solduri creditoare)
    280 341 (sold creditor) + 3511 + 3512 + 3513 + 3514 + 3516 + 3517 + 3518 + ex.35191 + 3521 (sold creditor) + 3522 (sold creditor) + 35261 +35323 + 35328 (sold creditor) + 3533 (sold creditor) + 3536 (sold creditor) + 3538 (sold creditor) + 35391 ± ex.356 + 3723 (sold creditor) + 3729 (sold creditor) + 376 + 3799 (solduri creditoare)
    Notă
    *1) Corespondența conturilor prevăzută în prezentul capitol nu are caracter exhaustiv, aceasta putând fi adaptată în funcție de specificul operațiunilor, cu respectarea conținutului conturilor prevăzute de Ordinul BNR nr. 27/2010
    *2) Sintagma "ex. " se referă la prezentarea extrasului din soldul contului respectiv, care corespunde conținutului poziției din situațiile financiare la care se referă.
    *3) Soldurile conturilor analitice în care se înregistrează alte ajustări aferente activelor financiare
    *4) În cazul conturilor bifuncționale, sintagma "solduri debitoare", respectiv, "solduri creditoare" se referă la prezentarea distinctă a sumei soldurilor analitice debitoare ui, respectiv, creditoare, componente ale soldului contului sintetic bifuncțional.
    *5) În cazul conturilor bifuncționale, sintagma "sold debitor", respectiv, "sold creditor" se referă la prezentarea soldului contului sintetic bifuncțional (debitor sau creditor) rezultat din însumarea tuturor soldurilor conturilor analitice ale acestuia, indiferent de natura lor
    *6) Soldurile conturilor analitice în care se înregistrează alte ajustări aferente datoriilor financiare
     + 
    Cod pozițiePlan de conturi
    1.3 - Capitaluri proprii
    010 502 ± 504
    050 527 ± ex.5292 ± ex.524
    060 527 ± ex.524
    070 ± ex.5292 ± ex.524
    080 ± 525 ± ex.5292 ± ex.524
    090 516 ± 521 ± 522 ± 523 ± 526 ± 528 ± ex.5292 ± ex.524
    095 516 ± 5221 ± 5232 ± 5233 ± ex.526 ± 528 ± ex.5292 ± ex.524
    100 5162 + ex. 5163 ± ex. 524
    110 5161 + ex. 5163 ± ex. 524
    120 ± ex.5292 ± ex.524
    122 ± ex.526 ± ex.524
    320 ± 5221 ± ex.524
    330 ± 5232 ± 5233 ± ex.524
    340 ± 5233 ± ex.524
    350 ± 5232 ± ex.524
    360 ± 528 ± ex.524
    128 ± 521 ± 5222 ± 5223 ± 5231 ± 5234 ± ex.526 ± ex.524
    140 ± 521 ± ex.524
    150 ± 5231 ± ex.524
    155 ± 5222 ± 5223 ± ex.524
    165 ± 5234 ± ex.524
    170 ± ex.526 ± ex.524
    190 ± ex. 524 ± 5811 ± 5814 ± 5815 ± 5816 ± 5817
    200 ± 5812 ± 5813
    210 512 + 513 + 514 + 517 + 519 ± ex.524
    250 ± 591
    255 - 592
    2. Contul de profit sau pierdere
    010 7011 + 7012 + 7013 + 7014 + 7015 + 7017 + 7018 - 6617 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + 7027 + 7028 - 6627 + 70331 + 70341 + ex. 7037 + 7038 - 66327 + 7041 + 7043 + 7048 - 66437 + 7051 + 7052 + 7053 + 7058 - 66447
    041 70331 + ex. 7038
    051 ex. 7011 + 70132 + 70133 + ex. 70134 + 70142 + 7015 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + 7021 + 7022 + 7023 + 7024 + ex. 7027 + 7028 - 6627 + 70341 + ex. 7037 + ex. 7038 - 66327 + 7041 + 7048 - 66437 + 7051 + 7052 + 7058 - 66447
    080 ex. 7011 + 7012 + 70131 + ex. 70134 + 70141 + ex. 7017 + ex. 7018 - ex. 6617 + ex. 7037
    085 ex. 7017 + ex. 7027 + ex. 7037 + 7043 + 7053
    090 6011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + 6017 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + 6027 + 6036 + ex. 6037 + 6041 + 6043 + 6051 + 6052 + 6053 + 6657
    1206011 + 6012 + 6013 + 6014 + 6015 + ex. 6017 + 6022 + 6023 + 6024 + 6025 + 6026 + ex. 6027 + 6036 + ex. 6037 + 6041 + 6051 + 6052
    140 ex. 6017 + ex. 6027 + ex. 6037 + 6657
    145 ex. 6017 + ex. 6027 + ex. 6037 + 6043 + 6053
    160 70333 + 7054
    200 7019 + 7029 + 7039 + 7049 + 7059 + 7069 + 7071 + 7072 + 7077 + 708
    210 6019 + 6029 + 6039 + 6049 + 6059 + 6069 + 6071 + 6072 + 6077 + 608
    220 70336 + 70342 + 7036 + ex. 7037 + ex. 767 - 6033 - 6034 - ex. 6037 - ex. 668
    231 70336 - 6033
    241 70342 + ex. 767 - 6034 - ex. 668
    260 7036 + ex. 7037 - ex. 6037
    270 ex. 7037 - ex. 6037
    280 70311 + 70312 + ex. 7061 + 70741 + 70742 + 70743 + 70744 + 70745 + 70746 + 70749 - 60311 - 60312 - 60313 - ex. 6061 - 60741 - 60742 - 60743 - 60744 - 60745 - 60746 - 60749
    287 7035 - 6035
    290 70321 + 70322 - 60321 - 60322 - 60323
    300 70747 + 70751 + 70752 + 70753 - 60747 - 60751- 60752 - 60753
    310 ex. 7061 - ex. 6061
    330 746 + ex. 749 - ex. 609 - 646
    340 7042 + 709 + 741 + 742 + 744 + 747 + 748 + ex. 749 + 7619 + 7629 + 76329 + 76439 + 76449 + 781
    350 ex. 609 + 6311 + 6312 + 644 + 647 + ex. 649 + 6619 + 6629 + 66329 + 66439 + 66449 + 681
    360 6042 + 611 + 612 + 617 + ex. 621 + 632 + 634 + 635 + 641 + ex. 649
    370 611 + 612 + 617
    380 6042 + ex. 621 + 632 + 634 + 635 + 641 + ex. 649
    385ex. 621
    390 651 + 652 + 653
    400 ex. 652 + ex. 653
    410 ex. 652 + ex. 653
    420 651 + ex. 653
    425 7618 + 7628 + 76318 + 76328 + 76438 + 76448 – 6618 – 6628 – 66318 – 66328 – 66438 – 66448
    426 ex. 76318 – ex. 66318
    427 7618 + 7628 + ex. 76318 + 76328 + 76438 + 76448 – 6618 – 6628 – ex. 66318 – 66328 – 66438 – 66448
    430 6651 + 6652 + 6653 + 6654 + 6655 + 6659 – 765
    435ex. 6659 - ex. 7659
    440 ex. 6651 - ex. 7651
    450 ex. 6651 + 6652 + 6653 + 6654 + 6655 + ex. 6659 - ex. 7651 - 7652 - 7653 - 7654 - 7655 - ex. 7659
    460 6611 + 6612 + 6613 + 6615 + 6621 + 6622 + 6623 + 6624 + 6625 + 6631 + 66321 + 66324 + 66431 + 66432 + 66433 + 66434 + 66435 + 66441 + 66442 + 66443 + 66445 + ex. 668 - 7611 - 7612 - 7613 - 7615 - 7621 - 7622 - 7623 - 7624 - 7625 - 7631 - 76321 - 76324 - 76431 - 76432 - 76433 - 76434 - 76435 - 76441 - 76442 - 76443 - 76445 - ex. 767
    481 66311 + ex. 668 - 76311 - ex. 767
    491 6611 + 6612 + 6613 + 6615 + 6621 + 6622 + 6623 + 6624 + 6625 + 66312 + 66321 + 66324 + 66431 + 66432 + 66433 + 66434 + 66435 + 66441 + 66442 + 66443 + 66445 + ex. 668 - 7611 - 7612 - 7613 - 7615 - 7621 - 7622 - 7623 - 7624 - 7625 - 76312 - 76321 - 76324 - 76431 - 76432 - 76433 - 76434 - 76435 - 76441 - 76442 - 76443 - 76445 - ex. 767
    520 6633 + 6642 - 7633 - 7642
    530 ex. 66421 + ex. 66423 + ex. 66424 - ex. 76421 - ex. 76423 - ex. 76424
    540 ex. 66423 + ex. 66424 - ex. 76423 - ex. 76424
    560 ex. 66421 + ex. 66422 + ex. 66424 - ex. 76421 - 76422 - ex. 76424
    570 6633 - 7633
    600 ex. 74997- 633
    620 ex. 691 + ex. 692 - ex. 791
    660 ex. 691 + ex. 692 - ex. 791
    670 ± 591
    (la 13-01-2020, Formularul 2, Contul de profit sau pierdere, Capitolul IV a fost modificat și completat de Punctele 10-11, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 )
     + 
    Cod pozițieColoanăPlan de conturi
    3. Instrumente financiare derivate - Contabilitatea de acoperire: Clasificare pe tipuri de risc și pe tipuri de acoperire împotriva riscurilor
    010 010 3121 (solduri debitoare)
    020 3121 (solduri creditoare)
    030 9521
    040 ex.9521
    020 010 31212 (solduri debitoare)
    020 31212 (solduri creditoare)
    030 95212
    040 ex.95212
    030 010 31211 (solduri debitoare) + 31213 (solduri debitoare)
    020 31211 (solduri creditoare) + 31213 (solduri creditoare)
    030 95211 + 95213
    040 010 31214 (solduri debitoare)
    020 31214 (solduri creditoare)
    030 95214
    040 ex.95214
    050 010 31215 (solduri debitoare)
    020 31215 (solduri creditoare)
    030 95215
    060 010 3122 (solduri debitoare)
    020 3122 (solduri creditoare)
    030 9522
    040 ex.9522
    070 010 31221 (solduri debitoare)
    020 31221 (solduri creditoare)
    030 95221
    040 ex.95221
    080 010 31222 (solduri debitoare)
    020 31222 (solduri creditoare)
    030 95222
    090 010 31223 (solduri debitoare)
    020 31223 (solduri creditoare)
    030 95223
    040 ex.95223
    100 010 31224 (solduri debitoare)
    020 31224 (solduri creditoare)
    030 95224
    110 010 3123 (solduri debitoare)
    020 3123 (solduri creditoare)
    030 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525
    040 ex.95251 + ex.95253
    120 010 31233 (solduri debitoare)
    020 31233 (solduri creditoare)
    030 95251
    040 ex.95251
    130 010 020 31231 (solduri debitoare) + 31232 (solduri debitoare) + 31234 (solduri debitoare) 31231 (solduri creditoare) +31232 (solduri creditoare) + 31234 (solduri creditoare)
    030 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 95252
    140 010 31235 (solduri debitoare)
    020 31235 (solduri creditoare)
    030 95253
    040 ex.95253
    150 010 31236 (solduri debitoare)
    020 31236 (solduri creditoare)
    030 95254
    160 010 3124 (solduri debitoare)
    020 3124 (solduri creditoare)
    030 9526
    040 ex.9526
    170 010 31241 (solduri debitoare)
    020 31241 (solduri creditoare)
    030 95261
    040 ex.95261
    180 010 31242 (solduri debitoare)
    020 31242 (solduri creditoare)
    030 95262
    040 ex.95262
    190 010 31243 (solduri debitoare)
    020 31243 (solduri creditoare)
    030 95263
    040 ex.95263
    200 010 31244 (solduri debitoare)
    020 31244 (solduri creditoare)
    030 95264
    040 ex.95264
    210 010 3125 (solduri debitoare)
    020 3125 (solduri creditoare)
    030 9527
    040 ex.9527
    220 010 3126 (solduri debitoare)
    020 3126 (solduri creditoare)
    030 9528
    040 ex. 9528
    230 010 312 (solduri debitoare)
    020 312 (solduri creditoare)
    030 9521 + 9522 + 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525 + 9526 + 9527 + 9528
    040 ex.9521 + ex.9522 + ex.95251 + ex.95253 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528
    240 010 ex.3131 (solduri debitoare)
    020 ex.3131 (solduri creditoare)
    030 ex.9531
    040 ex.9531
    250 010 ex.31312 (solduri debitoare)
    020 ex.31312 (solduri creditoare)
    030 ex.95312
    040 ex.95312
    260 010 ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare)
    020 ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare)
    030 ex.95311 + ex.95313
    270 010 ex.31314 (solduri debitoare)
    020 ex.31314 (solduri creditoare)
    030 ex.95314
    040 ex.95314
    280 010 ex.31315 (solduri debitoare)
    020 ex.31315 (solduri creditoare)
    030 ex.95315
    290 010 ex.3132 (solduri debitoare)
    020 ex.3132 (solduri creditoare)
    030 ex.9532
    040 ex.9532
    300 010 ex.31321 (solduri debitoare)
    020 030 ex.31321 (solduri creditoare) ex.95321
    040 ex.95321
    310 010 020 ex.31322 (solduri debitoare) ex.31322 (solduri creditoare)
    030 ex.95322
    320 010 ex.31323 (solduri debitoare)
    020 ex.31323 (solduri creditoare)
    030 ex.95323
    040 ex.95323
    330 010 ex.31324 (solduri debitoare)
    020 ex.31324 (solduri creditoare)
    030 ex.95324
    340 010 ex.3133 (solduri debitoare)
    020 ex.3133 (solduri creditoare)
    030 ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.9535
    040 ex.95351 + ex.95353
    350 010 ex.31333 (solduri debitoare)
    020 ex.31333 (solduri creditoare)
    030 ex.95351
    040 ex.95351
    360 010 020 ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31334 (solduri creditoare)
    030 ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95352
    370 010 ex.31335 (solduri debitoare)
    020 ex.31335 (solduri creditoare)
    030 ex.95353
    040 ex.95353
    380 010 ex.31336 (solduri debitoare)
    020 ex.31336 (solduri creditoare)
    030 ex.95354
    390 010 ex.3134 (solduri debitoare)
    020 ex.3134 (solduri creditoare)
    030 ex.9536
    040 ex.9536
    400 010 ex.31341 (solduri debitoare)
    020 ex.31341 (solduri creditoare)
    030 ex.95361
    040 ex.95361
    410 010 ex.31342 (solduri debitoare)
    020 ex.31342 (solduri creditoare)
    030 ex.95362
    040 ex.95362
    420 010 ex.31343 (solduri debitoare)
    020 ex.31343 (solduri creditoare)
    030 ex.95363
    040 ex.95363
    430 010 ex.31344 (solduri debitoare)
    020 ex.31344 (solduri creditoare)
    030 ex.95364
    040 ex.95364
    440 010 ex.3135 (solduri debitoare)
    020 ex.3135 (solduri creditoare)
    030 ex.9537
    040 ex.9537
    450 010 ex.3136 (solduri debitoare)
    020 ex.3136 (solduri creditoare)
    030 ex.9538
    040 ex.9538
    460 010 ex.313 (solduri debitoare)
    020 ex.313 (solduri creditoare)
    030 ex.9531 + ex.9532 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.9535 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538
    040 ex.9531 + ex.9532 + ex.95351 + ex.95353 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538
    480 010 314 (solduri debitoare)
    020 314 (solduri creditoare)
    030 954
    040 ex.954
    490 010 315 (solduri debitoare)
    020 315 (solduri creditoare)
    030 955
    040 ex.955
    500 010 020 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) 312 (solduri creditoare) + 313 (solduri creditoare) + 314 (solduri creditoare) + 315 (solduri creditoare)
    030 9521 + 9522 + 95232 + 95233 + 95235 + 95242 + 95243 + 95245 + 9525 + 9526 + 9527 + 9528 + 9531 + 9532 + 95332 + 95333 + 95335 +95342 + 95343 + 95345 + 9535 + 9536 + 9537 + 9538 + 954 + 955
    040 ex.9521 + ex.9522 + ex.95251 + ex.95253 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.9531 + ex.9532 + ex.95351 + ex.95353 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955
    510 010 ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314 (solduri debitoare) +ex.315 (solduri debitoare)
    020 ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) + ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare)+ ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare) + ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoare)+ ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare) + ex.314 (solduri creditoare) +ex.315 (solduri creditoare)
    030 ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955
    520 010 ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314 (solduri debitoare) + ex.315 (solduri debitoare)
    020 ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) + ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare)+ ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare)+ ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoa- re) + ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare)+ ex.314 (solduri creditoare) +ex.315 (solduri creditoare)
    030 ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955
    530 010 ex.31211 (solduri debitoare) + ex.31212 (solduri debitoare) + ex.31213 (solduri debitoare) + ex.31221 (solduri debitoare) + ex.31222 (solduri debitoare) + ex.31231(solduri debitoare) + ex.31232 (solduri debitoare) + ex.31233 (solduri debitoare) + ex.31234 (solduri debitoare) + ex.3124 (solduri debitoare) + ex.3125 (solduri debitoare) + ex.3126 (solduri debitoare) + ex.31311 (solduri debitoare) + ex.31312 (solduri debitoare) + ex.31313 (solduri debitoare) + ex.31321 (solduri debitoare) + ex.31322 (solduri debitoare) + ex.31331 (solduri debitoare) + ex.31332 (solduri debitoare) + ex.31333 (solduri debitoare) + ex.31334 (solduri debitoare) + ex.3134 (solduri debitoare) + ex.3135 (solduri debitoare) + ex.3136 (solduri debitoare) + ex.314(solduri debitoare) + ex.315 (solduri debitoare)
    020 ex.31211 (solduri creditoare) + ex.31212 (solduri creditoare) + ex.31213 (solduri creditoare) + ex.31221 (solduri creditoare) +ex.31222 (solduri creditoare) + ex.31231 (solduri creditoare) + ex.31232 (solduri creditoare) + ex.31233 (solduri creditoare) + ex.31234 (solduri creditoare) + ex.3124 (solduri creditoare) + ex.3125 (solduri creditoare) + ex.3126 (solduri creditoare) + ex.31311 (solduri creditoare) + ex.31312 (solduri creditoare) + ex.31313 (solduri creditoare) + ex.31321 (solduri creditoare) + ex.31322 (solduri creditoare) + ex.31331 (solduri creditoare) + ex.31332 (solduri creditoare) + ex.31333 (solduri creditoare)+ ex.31334 (solduri creditoare)+ ex.3134 (solduri creditoare) + ex.3135 (solduri creditoare) + ex.3136 (solduri creditoare) + ex.314 (solduri creditoare) + ex.315 (solduri creditoare)
    030 ex.95211 + ex.95212 + ex.95213 + ex.95221 + ex.95222 + ex.95232 + ex.95233 + ex.95235 + ex.95242 + ex.95243 + ex.95245 + ex.95251 + ex.95252 + ex.9526 + ex.9527 + ex.9528 + ex.95311 + ex.95312 + ex.95313 + ex.95321 + ex.95322 + ex.95332 + ex.95333 + ex.95335 + ex.95342 + ex.95343 + ex.95345 + ex.95351 + ex.95352 + ex.9536 + ex.9537 + ex.9538 + ex.954 + ex.955
    5. Alte informații
    5 A - Elemente de activ
    Cod pozițiecoloana Plan de conturi
    100 010- (1911 + 19121 + 19122 + 1913 (solduri creditoare) + 1921 + 19221 + 19222 + 1923 (solduri creditoare) + 197)
    020101 + 102 + 109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (197 ± 199 (solduri aferente activelor financiare)) - 1632 - (1911 + 19121 + 19122 ± 1913 + 1921 + 19221 + 19222 ± 1923)
    030101 + 102 + 109 + 111 ± 1171 + 121 + 1271 ± 131 ± 141 ± 152 ± 161 ± 181 ± 182 ± 183 ± 184 - (± 199 (solduri aferente activelor financiare)) - 1632 + 1913 (solduri debitoare) + 1923 (solduri debitoare)
    110 010- (ex. 1911 + ex.1921)
    020101 + 102 + 109 - (ex. 1911 + ex.1921)
    030101 + 102+ 109
    113010-
    020101
    030101
    116 010-
    020102
    030102
    119 010- (ex. 1911 + ex.1921)
    020109 - (ex. 1911 + ex.1921)
    030109
    120 010- (ex. 1911 + ex.1921)
    020111 ± 1171-(± ex.l99 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921)
    030111 ± 1171 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    130 010- (ex. 1911 + ex.1921)
    020121 + 1271 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921)
    030121 + 1271 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    140 010- (ex. 1911 + ex.1921)
    0201311 + 1312 + 1313 + 1314± 1317 - (±ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921)
    0301311 + 1312 + 1313 + 1314 ± 1317 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    150 010- (ex. 1911 + ex.1921)
    0201411 + 1412 ± 1417 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921)
    0301411 + 1412 ± 1417 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    160 010 - (ex. 1911 + ex. 1921)
    020 1521 + 1522 + 1523 + 1524 ± 1527 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex. 1921)
    030 1521 + 1522 + 1523 + 1524 ± 1527 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    190010- (ex. 1911 + ex.1921)
    020± 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (ex. 1911 + ex.1921)
    030± 181 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    195010- (19121 + 19221)
    020± 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (19121 + 19221)
    030± 182 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    200010- (19122 + 19222 + ex. 197)
    020±183 - (ex. 197 ± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (19122+ 19222)
    030± 183 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632
    210010- (1913 (solduri creditoare) + 1923 (solduri creditoare) + ex. 197)
    020± 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 - (± 1913 ± 1923)
    030± 184 - (± ex. 199 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 1632 + 1913 (solduri debitoare) + 1923 (solduri debitoare)
    300010- (2911 + 29121 + 29122 + 29123 + 2913 (solduri creditoare) + 2921 + 29221 + 29222 + 29223 + 2923 (solduri creditoare) + 297)
    020± 201± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209± 231 ± 243 ± 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ±281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (297 ± 299 (solduri aferente activelor financiare)) - 2632 - (2911 + 29121 + 29122 + 29123 ± 2913 + 2921 + 29221 + 29222 + 29223 ± 2923)
    030± 201 ± 202 ± 203 ± 204 ± 205 ± 206 ± 209 ± 231 ± 243 ± 2511 (solduri debitoare) ± 25171 ± 261 ± 281 ± 282 ± 283 ± 284 ± 285 - (± 299 (solduri aferente activelor financiare)) - 2632 + 2913 (solduri debitoare) + 2923 (solduri debitoare)
    310010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202011 ±2017 - (±ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 +ex. 2921)
    0302011 ± 2017 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    320010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202021 ± 2027 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    0302021 ± 2027 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    330010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202031 + 2032 ± 2037 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    0302031 + 2032 ± 2037 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    340010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202041 + 2042 ± 2047 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    0302041 + 2042 ± 2047 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    350 010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202051 + 2052 ± 2057 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    0302051 + 2052 ± 2057 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    360 010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202061 ± 2067 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    0302061 ± 2067 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    370 010- (ex. 2911 + ex.2921)
    0202091 ± 2097 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex.2921)
    0302091 ± 2097 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    380 010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202311 + 2312 + 2317 - (±ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex .2921)
    0302311 + 2312 ± 2317 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    390 010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202431 + 2432 + 2433 + 2434 ± 2437 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    0302431 + 2432 + 2433 + 2434 ± 2437 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    400 010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202511 (solduri debitoare) ± 25171 -(±ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    0302511 (solduri debitoare) ± 25171 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    410 010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    0202611 ± 2617- (±ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    0302611 ± 2617 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    420 010- (ex. 2911 + ex. 2921)
    020± 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (ex. 2911 + ex. 2921)
    030± 281 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    425 010- (29121 +29221)
    020± 282 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (29121 +29221)
    030± 282 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    430 010- (29122 + 29222 + ex. 297)
    020± 283 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (29122 + 29222)
    030± 283 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    440 010- (2913 (solduri creditoare) + 2923 (solduri creditoare) + ex. 297)
    020± 284 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (± 2913 ± 2923)
    030± 284 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 + 2913 (solduri debitoare) + 2923 (solduri debitoare)
    450 010- (29123 + 29223 + ex. 297)
    020± 285 - (ex. 297 ± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632 - (29123 + 29223)
    030± 285 - (± ex. 299 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 2632
    500 010- (3911 + 39121 + 39122 + 3913 (solduri creditoare) + ex. 3921 + 39221 + 39222 + 39223 + 3923 (solduri creditoare) + 3927 + 393 + 52231 + 52232 + 52233 ± 52234)
    0203011 + 3021 + 303 + 304 + 305 + 311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) + 316 (solduri debitoare) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + 341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) + 3515 + 35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 + 3531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 + 3551 + 3552 + ex. 3556 ± 3557 + 3571 + 361 + 362 + 363 + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) ± 381 ± 382 ± 383 ± 384 ± 385 - (3927 ± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (3911 + 39121 + 39122 ± 3913 + ex. 3921 + 39221 + 39222 + 39223 ± 3923 + 393)
    0303011 + 3021 + 303 + 304 + 305 + 311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare) + 316 (solduri debitoare) + 333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 + 341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) + 3515 + 35192 + 3521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262 + 3531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392 + 3551 + 3552 + ex. 3556 ± 3557 + 3571 + 361 + 362 + 363 + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) ± 381 ± 382 ± 383 ± 384 ± 385 - (± 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + 3913 (solduri debitoare) + 3923 (solduri debitoare) + 52231 + 52232 + 52233 ± 52234
    510010-
    0203011
    0303011
    511010-
    02030113
    03030113
    520 010-
    0203021
    0303021
    521 010-
    02030213
    03030213
    530 010-ex. 52231
    0203031 + 3032 + 3033 + 3037 - ex. 3566
    0303031 + 3032 + 3033 + 3037 - ex. 3566 + ex. 52231
    531 010- ex. 52231
    0203033 + ex.3037 - ex. 3566
    0303033 + ex.3037 - ex. 3566 + ex. 52231
    540010-ex. 3911
    0203041 + 3047 - ex. 3566 - ex. 3911
    0303041 + 3047 - ex. 3566
    550010-
    0203051 + 3052 + 3053
    0303051 + 3052 + 3053
    551010-
    0203053
    0303053
    560010-
    020311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare)
    030311 (solduri debitoare) + 312 (solduri debitoare) + 313 (solduri debitoare) + 314 (solduri debitoare) + 315 (solduri debitoare)
    570010-ex. 3921
    020333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 - (±ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) -ex. 3566 - ex. 3921
    030333 (solduri debitoare) + 3362 + 3371 - (±ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) -ex. 3566
    580010- ex. 3921
    020341 (sold debitor) + 342 (sold debitor) - ex. 3921
    030341 (sold debitor) + 342 (sold debitor)
    590010-ex. 3921
    0203515 + 35192 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3921
    0303515 + 35192-(± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare))
    600010-
    0203521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262
    0303521 (sold debitor) + 3522 (sold debitor) + 35262
    610010-
    0203531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392
    0303531 (solduri debitoare) + 35324 + 35328 (sold debitor) + 3533 (sold debitor) + 3534 + 3536 (sold debitor) + 3538 (sold debitor) + 35392
    620010- ex. 3921
    0203551 + 3552 + ex. 3556 ± 3557 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - ex. 3921
    0303551 + 3552 + ex. 3556 ± 3557 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    630010- ex. 3921
    0203571 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3921
    0303571 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare))
    640010-393
    020361 +362 + 363 -393
    030361 +362 + 363
    650010-ex. 3921
    020316 (solduri debitoare) + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3921
    030316 (solduri debitoare) + 371 + 3723 (sold debitor) + 3729 (sold debitor) + 375 + 378 + 3799 (solduri debitoare) - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare))
    660010- (ex. 3911+ ex.3921 + ex. 52231)
    020± 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (ex. 3911 + ex.3921)
    030± 381 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + ex. 52231
    665010- (39121 +39221 +52232)
    020± 382 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (39121 + 39221)
    030± 382 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + 52232
    670010- (39122 + 39222 + ex. 3927 + 52233)
    020± 383 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (39122 + 39222)
    030± 383 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + 52233
    680010- (3913 (solduri creditoare) + 3923 (solduri creditoare) + ex. 3927 ± 52234)
    020± 384 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - (± 3913 ± 3923)
    030± 384 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 + 3913 (solduri debitoare) + 3923 (solduri debitoare) ± 52234
    690010- (39223 + ex. 3927)
    020± 385 - (ex. 3927 ± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566 - 39223
    030± 385 - (± ex. 3929 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 3566
    700010- (461 + 491 + 492 + 4931 + 49321 + 49322 + 49323 + 4933 (solduri creditoare) + 4937 + 4941 + 49421 + 49422 + 49423 + 4943 (solduri creditoare) + 4951 + 49521 + 49522 + 4953 (solduri creditoare) + 4957 + 4961 + 49621 + 49622 + 4963 (solduri creditoare))
    020401 + 402 ± 407 + 41 + 421 + 43 + 44 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 - (4937 ± 4939 (solduri aferente activelor financiare) + 4957 ± 4959) - 408 - 4732 - (461 + 491 + 492 + 4931 + 49321 + 49322 + 49323 ± 4933 + 4941 + 49421 + 49422 + 49423 ± 4943 + 4951 + 49521 + 49522 ± 4953 + 4961 + 49621 + 49622 ± 4963)
    030401 + 402 ± 407 + 41 + 421 + 43 + 44 ± 471 ± 481 ± 482 ± 483 ± 484 ± 485 -(± 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± 4959) - 408 - 4732 + 4933 (solduri debitoare) + 4943 (solduri debitoare) + 4953 (solduri debitoare) + 4963 (solduri debitoare)
    710010- (ex. 4951 + ex.4961)
    020401 + 402 ± 407 - (± ex. 4959) - ex. 408 - (ex. 4951 + ex.4961)
    030401 + 402 ± 407 - (± ex. 4959) - ex. 408
    740010- (461 + 462 + 492)
    020431 + 432 + 441 + 442 + 443 - (461 + 462 + 492)
    030431 + 432 + 441 + 442 + 443
    750010- (ex. 4931 + ex. 4941)
    0204711 + 4712 + 4713 ± 4717 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 4732 - (ex. 4931 + ex. 4941)
    0304711 + 4712 + 4713 ± 4717 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 4732
    760010- (ex. 4931 + ex. 4941+ ex. 4951+ ex. 4961)
    020± 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732- (ex. 4931 + ex. 4941+ ex. 4951+ ex. 4961)
    030± 481 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732
    765010- (ex. 49321 + ex. 49421+ ex. 49521+ ex. 49621)
    020± 482 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 - (ex. 49321 + ex. 49421+ ex. 49521+ ex. 49621)
    030± 482 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732
    770010- (ex. 49322 + ex. 4937 + ex. 49422+ ex. 49522 + ex. 4957 + ex. 49622)
    020± 483 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 - (ex. 49322 + ex. 49422+ ex. 49522+ ex. 49622)
    030± 483 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732
    780010- (4933 (solduri creditoare) + ex. 4937 + 4943 (solduri creditoare) + 4953 (solduri creditoare) + ex. 4957 + 4963 (solduri creditoare))
    020± 484 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) + ex. 4957 ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 - (± 4933 ± 4943 ± 4953 ± 4963)
    030± 484 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare) ± ex. 4959) - ex. 408 - ex. 4732 + 4933 (solduri debitoare) + 4943 (solduri debitoare) + 4953 (solduri debitoare) + 4963 (solduri debitoare)
    790010- (49323 + ex. 4937 + 49423)
    020± 485 - (ex. 4937 ± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 4732 - (49323 + 49423)
    030± 485 - (± ex. 4939 (solduri aferente activelor financiare)) - ex. 4732
    5.B - Elemente de datorii
    100 2511 (solduri creditoare) ± 25172 ± 253 ± 254 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 2631
    110 2511 (solduri creditoare) ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    1202531 + 2532 + 2533 + 2534 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    121 2531 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    122 2532 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    123 2533 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    1242534 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    130 2541 + 2542 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    131 2541 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    132 2542 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare)
    140 ± 25172 ± 2537 ± 2547 ± ex. 299 (solduri aferente datoriilor financiare) - ex. 2631
    200 ex. 30221 + ex. 30222 + 531 + 532 ± 537 - 538
    210 ex. 30221 + 5312 + 5322 ± ex. 537 - ex. 538
    220 ex. 30222 + 5311 + 5321 ± ex. 537 - ex. 538
    5.C - Elemente în afara bilanțului
    100 901 + 903 + 9811
    110 9811
    200 902 + 904
    300 911 + 913 + 9812
    310 9812
    400 912 + 914 + ex.9516 + ex.9526 + ex.9536
    500 922 + 971 + 9819
    510 9819
    600 921 + 972
    700 993
    800 994
    900 962
    1000 961
    (la 29-01-2019, Capitolul IV a fost modificat de pct. 1-3 din Anexa nr. 2 la ORDINUL nr. 1 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 )
     +  Capitolul V CONTROLUL RAPORTĂRILOR PERIODICE1) Controlul raportării periodice "Bilanțul" [situația poziției financiare]1.1. Controlul situației 1.1 - Active Controlul vertical 010 = 020 + 030 + 040 050 = 060 + 070 + 080 + 090 096 = 097 + 098 + 099 100 = 120 + 130 141 = 142 + 143 + 144 181 = 182 + 183 270 = 280 + 290 330 = 340 + 350 380 = 010 + 050 + 096 + 100 + 141 + 181 + 240 + 250 + 270 + 300 + 330 + 360 + 3701.2. Controlul situației 1.2 - Datorii Controlul vertical 010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060 070 = 080 + 090 + 100 110 = 120 + 130 + 140 170 = 180 + 190 + 200 + 210 + 220 + 230 240 = 250 + 260 300 = 010 + 070 + 110 + 150 + 160 + 170 + 240 + 280 + 2901.3. Controlul situației 1.3 - Capitaluri proprii Controlul vertical 050 = 060 + 070 090 = 095 + 128 095 = 100 + 110 + 120 + 122 + 320 + 330 + 360 128 = 140 + 150 + 155 + 165 + 170 300 = 010 + 050 + 080 + 090 + 190 + 200 + 210 + 250 + 2551.4. Corelație între 1.3 și 1.1 1.3 (310) = 1.1 (380)1.5. Corelații între 1.3 și 1.2 1.3 (310) = 1.2 (300) + 1.3 (300) 1.3 (310) = 1.2 (010 + 070 + 110 + 150 + 160 + 170 + 240 + 280 + 290) + 1.3 (300)1.6. Corelație între 1.3, 1.2 și 1.1 1.1 (380) = 1.2 (300) + 1.3 (300)2) Controlul raportării periodice "Contul de profit sau pierdere"2.1. Controlul vertical 010 = 041 + 051 + 080 + 085 090 = 120 + 140 + 145 220 = 231 + 241 + 260 + 270 355 = 010 - 090 - 150 + 160 + 200 - 210 + 220 + 280 + 287 + 290 + 300 + 310 + 330 + 340 - 350 360 = 370 + 380 390 = 400 + 410 + 420 425 = 426 + 427 430 = 435 + 440 + 450 460 = 481 + 491 520 = 530 + 540 + 550 + 560 + 570 610 = 010 - 090 - 150 + 160 + 200 - 210 + 220 + 280 + 287 + 290 + 300 + 310 + 330 + 340 - 350 - 360 - 385 - 390 + 425 - 430 - 460 - 510 - 520 + 580 + 600 630 = 610 - 620 640 = 650 - 660670 = 630 + 640 (la 13-01-2020, Punctul 2.1. din Punctul 2) , Capitolul V a fost modificat de Punctul 14, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) 2.2. Corelație între 2 și 1.3 2 (670) = 1.3 (250)3) Controlul raportării periodice "Instrumente financiare derivate - contabilitatea de acoperire"3.1. Controlul orizontal Pentru liniile 010, 020, 040, 060, 070, 090, 110, 120, 140, 160 - 250, 270, 290, 300, 320, 340, 350, 370, 390 - 500 se respectă următoarea corelație: col. 030 = col. 0403.2. Controlul vertical Pentru coloanele 010 - 030 se respectă următoarele corelații: 010 = 020 + 030 + 040 + 050 060 = 070 + 080 + 090 + 100 110 = 120 + 130 + 140 + 150 240 = 250 + 260 + 270 + 280 290 = 300 + 310 + 320 + 330 340 = 350 + 360 + 370 + 380 500 = 510 + 520 + 530 Pentru coloanele 010 - 040 se respectă următoarele corelații: 160 = 170 + 180 + 190 + 200 160 ≥ 170 230 = 010 + 060 + 110 + 160 + 210 + 220 390 = 400 + 410 + 420 + 430 390 ≥ 400 460 = 240 + 290 + 340 + 390 + 440 + 450 500 = 230 + 460 + 480 + 4903.3. Corelații între 3 și 1 3 (500. col. 010) = 1.1 (240. col. 010) 3 (500. col. 020) = 1.2 (150. col. 010) 3 (col. 010 (230 + 460 + 480 + 490)) = 1.1 (240. col. 010) 3 (col. 020 (230 + 460 + 480 + 490)) = 1.2 (150. col. 010)4) Controlul raportării periodice "Informații privind expunerile performante și neperformante4.1. Controlul orizontal Pentru liniile 005 - 550 și 900 - 933 se respectă următoarele corelații: col. 010 = col. 020 + col. 060 col. 110 ≤ col. 060 col. 200 + col. 210 ≤ col. 060 + col. 150 Pentru liniile 005 - 330 și 900 - 933 se respectă următoarele corelații: col. 020 = col. 030 + col. 055 col. 060 = col. 070 + col. 080 + col. 090 + col. 101 + col. 102 + col. 106 + col. 107 col. 150 = col. 160 + col. 170 + col. 180 + col. 191 + col. 192+ col. 196 + col. 197 Pentru liniile 005 - 201, 330 - 550 și 900 - 913 se respectă următoarele corelații: col. 056 ≤ col. 020 col. 057 ≤ col. 020 col. 109 ≤ col. 060 col. 121 ≤ col. 060 col. 130 = col. 140 + col. 150 col. 201 + col. 205 ≤ col. 020 + col. 1404.2. Controlul vertical Pentru coloanele 010 - 210, 950 și 951 se respectă următoarele corelații: 010 = 020 + 030 + 040 + 050 + 060 070 = 080 + 090 + 100 + 110 + 120 + 150 180 = 005 + 010 + 070 181 = 182 + 183 + 184 + 185 + 186 191 = 192 + 193 + 194 + 195 + 196 + 197 201 = 181 + 191 Pentru coloanele 010 - 055, 060 - 107, 110, 130, 150 - 197 și 201 - 210 se respectă următoarele corelații: 211 = 212 + 213 + 214 + 215 + 216 221 = 222 + 223 + 224 + 225 + 226 + 227 231 = 211 + 221 330 = 180 + 201 + 231 Pentru coloanele 010, 020, 056, 057, 060, 109, 110, 121, 130 - 150, 200 - 210, 950 și 951 se respectă următoarele corelații: 340 = 350 + 360 + 370 + 380 + 390 + 400 410 = 420 + 430 + 440 + 450 + 460 + 470 480 = 490 + 500 + 510 + 520 + 530 + 540 550 = 340 + 410 + 480 Pentru coloanele 010 - 121 și 200 - 210 se respectă următoarele corelații: 120 ≥ 130 120 ≥ 140 150 ≥ 160 150 ≥ 170 196 ≥ 900 196 ≥ 903 197 ≥ 910 197 ≥ 913 Pentru coloanele 010 - 055, 060 - 107, 110 și 200 - 210 se respectă următoarele corelații: 226 ≥ 920 226 ≥ 923 227 ≥ 930 227 ≥ 933 Pentru coloanele 130 - 197, 950 și 951 se respectă următoarele corelații: 120 ≤ 130 120 ≤ 140 150 ≤ 160 150 ≤ 170 196 ≤ 900 196 ≤ 903 197 ≤ 910 197 ≤ 913 Pentru coloanele 130, 140 și 150 - 197 se respectă următoarele corelații: 226 ≤ 920 226 ≤ 923 227 ≤ 930 227 ≤ 933 Pentru coloanele 056, 057, 109, 121, 140 - 142, 950 și 951 se respectă următoarea corelație: 330 = 180 + 2014.3. Corelație între 4 și 1.14.005 (col. 010 + col. 130) = 1.1.030(col. 010) + 1.1.040(col. 010). (la 13-01-2020, Punctul 4) din Capitolul V a fost modificat de Punctul 15, Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. 12 din 20 decembrie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 13 ianuarie 2020 ) 5) Controlul raportării periodice "Alte informații"5.A: Elemente de activa) Controlul orizontal Pentru fiecare linie se respectă următoarea corelație: col. 030 = col. 020 - col. 010b) Controlul vertical 110 = 113 + 116 + 119 100 = 110 + 120 + 130 + 140 + 150 + 160 + 170 + 190 + 195 + 200 + 210 300 = 310 + 320 + 330 + 340 + 350 + 360 + 370 + 380 + 390 + 400 + 410 + 420 + 425 + 430 + 440 + 450 500 = 510 + 520 + 530 + 540 + 550 + 560 + 570 + 580 + 590 + 600 + 610 + 620 + 630 + 640 + 650 + 660 + 665 + 670 + 680 + 690 700 = 710 + 740 + 750 + 760 + 765 + 770 + 780 + 790 900 = 100 + 300 + 500 + 700c) Corelația între raportarea periodică 5.A și "Bilanț"
    5.A - Elemente de activrelația1. Bilanț
    900 (col. 020) = 380
    5.B: Elemente de datorii Controlul vertical 100 = 110 + 120 + 130 + 140 120 = 121 + 122 + 123 + 124 130 = 131 + 132 200 = 210 + 220
    -----