HOTĂRÂRE nr. 71 din 26 ianuarie 2011pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Hunedoara, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Hunedoara
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 21 februarie 2011



    Guvernul RomânieiÎn temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul IHotărârea Guvernului nr. 1.352/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Hunedoara, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Hunedoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 şi 634 bis din 28 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La anexa nr. 4 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Hunedoara", la secţiunea I "Bunuri imobile", după poziţia nr. 3110 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 3111, prevăzută în anexa nr. 1.2. La anexa nr. 9 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Geoagiu", la secţiunea I "Bunuri imobile", după poziţia nr. 360 se introduce o nouă poziţie, poziţia nr. 361, prevăzută în anexa nr. 2.3. La anexa nr. 13 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Simeria", la secţiunea I "Bunuri imobile" se abrogă poziţiile nr. 322, 348, 365 şi 366.4. La anexa nr. 50 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Pui", la secţiunea I "Bunuri imobile", după poziţia nr. 208 se introduc şaizeci şi patru de noi poziţii, poziţiile nr. 209-272, prevăzute în anexa nr. 3.5. La anexa nr. 52 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Răchitova", la secţiunea I "Bunuri imobile", la poziţia nr. 24, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum comunal DC 98", iar coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "Îmbrăcăminte din pământ stabilizat, de la Pod Mina la Moga Ion, lungime 1,200 km, lăţime 4 m".6. La anexa nr. 65 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei General Berthelot", la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii:- la poziţia nr. 10, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol de exploataţie - Drumul Luncii", iar coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "Drum de interes local, deschis circulaţiei publice, de utilitate agricolă - îmbrăcăminte din pământ stabilizat din sat Fărcădin, până la limita cu oraşul Haţeg, lungime 3.000 m";- la poziţia nr. 11, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol de exploataţie - Drumul Bălţii", iar coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "Drum de interes local, deschis circulaţiei publice, de utilitate agricolă - îmbrăcăminte din pământ stabilizat sat Fărcădin, din Drumul Luncii până la limita cu sat Toteşti, lungime 2.090 m";- la poziţia nr. 13, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol de exploataţie - Drumul Grofului", iar coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "Drum de interes local, deschis circulaţiei publice, de utilitate agricolă - îmbrăcăminte din pământ stabilizat sat Fărcădin, de la râul Galbena până în colţ tarla Buduroni, lungime 1.005 m";- la poziţia nr. 14, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol de exploataţie - Plan Măierişte", iar coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "Drum de interes local, deschis circulaţiei publice, de utilitate agricolă - îmbrăcăminte din pământ stabilizat sat Fărcădin, din colţ tarla Buduroni până în Păşunea Mare (limita de sud cu satul Copaci), lungime 1.500 m";- la poziţia nr. 25, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol de exploataţie - Drumul Bălţii", iar coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "Drum de interes local, deschis circulaţiei publice, de utilitate agricolă - îmbrăcăminte din pământ stabilizat sat Tuştea, din Obreje până în Drumul Bălţii (la iugărele taurilor - Fărcădin), lungime 2.700 m";- la poziţia nr. 26, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol de exploataţie - Drumul Hăţăgelului", iar coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "Drum de interes local, deschis circulaţiei publice, de utilitate agricolă - îmbrăcăminte din pământ stabilizat sat Tuştea, de la pod până la limita administrativă a satului Hăţăgel, lungime 1.663 m";- la poziţia nr. 111, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol de exploataţie - Drumul Bălţii", iar coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "Drum de interes local, deschis circulaţiei publice, de utilitate agricolă - îmbrăcăminte din pământ stabilizat sat Fărcădin, din Drumul Bălţii (de la iugărele taurilor) până la Măierişte, lungime 800 m".7. Anexa nr. 68 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Veţel" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4.8. La anexa nr. 69 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Vorţa", la secţiunea I "Bunuri imobile" se modifică următoarele poziţii:- la poziţia nr. 20, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol Pârâul Runcului", iar coloana nr. 6 va avea următorul cuprins: "Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vorţa nr. 21/2010";- la poziţia nr. 21, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol Dâmpul Runcului", iar coloana nr. 6 va avea următorul cuprins: "Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vorţa nr. 21/2010";- la poziţia nr. 22, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol Colnici", coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "km 00+000-2+000, îmbrăcăminte din balast, lăţimea carosabilului 4 m, lăţimea platformei 6 m, lungimea de 2,000 km", iar coloana nr. 6 va avea următorul cuprins: "Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vorţa nr. 21/2010";- la poziţia nr. 53, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol Răciţi", coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "km 00+000-3+000, îmbrăcăminte din balast, lăţimea carosabilului 3 m, lăţimea platformei 4 m, lungimea de 3,000 km", iar coloana nr. 6 va avea următorul cuprins: "Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vorţa nr. 21/2010";- la poziţia nr. 68, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol Ogoare", iar coloana nr. 6 va avea următorul cuprins: "Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vorţa nr. 21/2010";- la poziţia nr. 72, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: "Drum agricol Dric", coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: "km 00+000-0+600, îmbrăcăminte din pământ stabilizat, lăţimea carosabilului 2,5 m, lăţimea platformei 3 m, lungimea de 0,600 km", iar coloana nr. 6 va avea următorul cuprins: "Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vorţa nr. 21/2010".  +  Articolul IIAnexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:--------------Ministrul administraţiei şi internelor,Constantin-Traian IgaşBucureşti 26 ianuarie 2011.Nr. 71.  +  Anexa 1 Completări la inventarul bunurilor care aparţindomeniului public al municipiului Hunedoara  +  Secţiunea I Bunuri imobile
    *Font 7*
    Nr. crt. Codul de clasificare Denumirea bunului Elemente de identificare Anul dobândirii sau, după caz, al dării în folosinţă Valoarea de inventar - lei - Situaţia juridică actuală Denumire act proprietate sau alte acte doveditoare
    0 1 2 3 4 5 6
    3111 1.1.1.1. Teren intravilan Hunedoara, teren situat pe platforma industrială zona Furnalului 4 Uzina Cocso-Chimică C.F. 62692, suprafaţă de 20 ha 2010 641.240 Domeniul public al municipiului Hunedoara, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Hunedoara nr. 156/2010
     +  Anexa 2 Completări la inventarul bunurilor care aparţindomeniului public al oraşului Geoagiu  +  Secţiunea I Bunuri imobile
    *Font 7*
    Nr. crt. Codul de clasificare Denumirea bunului Elemente de identificare Anul dobândirii sau, după caz, al dării în folosinţă Valoarea de inventar - lei - Situaţia juridică actuală Denumire act proprietate sau alte acte doveditoare
    0 1 2 3 4 5 6
    361 1.8.8. Staţie de epurare, Geoagiu Modul de epurare terţiar, compact, containerizat, suprateran, din inox, monobloc, cu parametri de funcţionare: Qu zi med = 480 mc/zi 2010 2.487.085 Domeniul public al oraşului Geoagiu, conform Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Geoagiu nr. 107/2010
     +  Anexa 3 Completări la inventarul bunurilor care aparţindomeniului public al comunei Pui  +  Secţiunea I Bunuri imobile
    *Font 7*
    Nr. crt. Codul de clasifi- care Denumirea bunului Elemente de identificare Anul dobândirii sau, după caz, al dării în folosinţă Valoarea de inventar - lei - Situaţia juridică actuală Denumire act proprietate sau alte acte doveditoare
    0 1 2 3 4 5 6
    209 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a comunei Pui Reţea de aducţiune 2006 54,588 Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    210 1.8.8. Alimentare cu apă în sistem centralizat a comunei Pui Staţie de filtrare şi tratare 2006 59,4481 Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    211 1.8.11. Alimentare cu apă în sistem centralizat a comunei Pui Rezervor 2*200 mc 2006 193,245 Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    212 1.8.11. Alimentare cu apă în sistem centralizat a comunei Pui Bazin de reacţie decantare-floculare 2006 12,834 Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    213 1.8.14. Alimentare cu apă în sistem centralizat a comunei Pui Împrejmuire panouri cu ochiuri de 40*40 mm, cu înălţimea la coamă de 2,05 m, cu stâlpi metalici plantaţi la 2 m interax, cu L = 362 m 2006 55,004 Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    214 1.7.12. Alimentare cu apă în sistem centralizat a comunei Pui Instalaţie de iluminat exterior cu 4 stâlpi pentru staţie tratare şi staţie rezervoare 2006 17,633 Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    215 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a comunei Pui Reţea distribuţie principală 2006 955,8 Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    216 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a comunei Pui Reţea distribuţie secundare 2006 719,332 Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    Distribuţie secundară în satul Hobiţa
    217 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Hobiţa, puncte de reper cămin apă familia Orga Varinel-cămin apă cartier romi Hobiţa L = 180 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    218 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Hobiţa, de la cămin apă familia Orga Varinel-cămin apă intersecţie drum Baleia L = 470 m, DN = 110 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    219 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Hobiţa, punct de reper de la cămin apă drum Baleia-cămin apă intersecţie drum luncă Hobiţa L = 40 m, DN = 90 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    220 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Hobiţa, punct de reper de la cămin apă drum Baleia-cămin apă intersecţie drum luncă Hobiţa L = 380 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    221 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Hobiţa, punct de reper de la cămin apă intersecţie drum luncă Hobiţa- cămin apă drum luncă Hobiţa L = 200 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    222 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Hobiţa, punct de reper de la cămin drum Baleia cămin apă Balta Stanciului L = 100 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    Distribuţie secundară în satul Râu Bărbat
    223 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper cămin Marinaca Emil până la familia Herban L = 53 m, DN 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    224 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper familia Marinca Emil-cămin apă centru Râu Bărbat L = 185 m, DN 90 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    225 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la cămin apă centru Râu Bărbat-familia Brăilă L = 100 m, DN 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    226 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la familia Brăilă-la cămin apă familia Bolunduţ L = 85 m, DN 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    227 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper familia Brăilă-la cămin apă familia Iari Violina L = 210 m, DN 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    228 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la centru Râu Bărbat-cămin apă familia Stoica Victor L = 100 m, DN 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    229 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la familia Stoica Victor-familia Murgoi L = 80 m, DN 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    230 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la familia Stoica Victor-cămin apă familia Novăcesc L = 200 m, DN 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    231 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la cămin apă centru Râu Bărbat-cămin apă Biserică L = 110 m, DN 90 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    232 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la cămin apă Biserică Râu Bărbat-cămin apă fermă R-B L = 425 m, DN 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    233 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la cămin apă Biserică Râu Bărbat-cămin apă familia Sora L = 320 m, DN 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    234 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Râu Bărbat, punct de reper de la cămin apă Biserică Râu Bărbat-cămin apă familia Românu Anişca Lucia L = 70 m, DN 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    Distribuţie principală în satul Galaţi
    235 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Hobiţa, punct de reper staţie Hobiţa-cămin apă familia Orga Varinel L = 650 m, DN = 180 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    236 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Satele Hobiţa-Pui, puncte de reper de la cămin apă familia Orga Varinela- cămin apă Primăria Pui L = 6.772 m, D = 160 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    237 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Cămin apă Primărie-cămin familia Biriş Ilie pe str. Dumbrava L = 1.033 m, DN = 140 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    238 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Satele Pui-Galaţi, puncte de reper de la cămin apă familia Biriş Ilie-cămin apă familia Bălălău L = 3.087 m, D = 110 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    Distribuţie secundară în satul Pui
    239 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Satele Râu Bărbat-Pui, punct de reper de la cămin apă lunca Râu Bărbat- cămin apă intersecţie cu DN 66 Pui L = 1.310 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    240 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, str. Baleia, punct de reper de la cămin apă intersecţie DN 66 Pui-familia Becuş L = 460 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    241 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper de la cămin apă intersecţie DN 66 Pui- cămin apă Ocolul Silvic Pui L = 55 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    242 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper cămin apă bar Silva-cămin apă intersecţie drum Baleia L = 270 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    243 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper cămin apă familia Dincă Olga-cămin apă Şcoala Generală Pui L = 260 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    244 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper cămin apă Ocolul Silvic Pui-cămin apă blocuri Ifet L = 100 m, DN = 50 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    245 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Morilor, punct de reper cămin apă familia Dincă Olga-cămin apă familia Brustan Gheorghe L = 1.000 m, DN =75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    246 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Morilor, punct de reper cămin apă familia Dincă Olga-cămin apă familia Ciolea Ilca L = 130 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    247 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Morilor, punct de reper cămin Biserica Ortodoxă-cămin apă familia Ciolea Iosif L = 70 m, DN = 32 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    248 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper cămin apă intersecţia DN 66-cămin apă târg animale L = 180 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    249 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper cămin apă intersecţia DN 66-cămin apă bloc neterminat L = 50 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    250 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper cămin apă Primăria Pui-cămin apă DN 66, L = 14, DN = 90 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    251 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper cămin apă Primărie-cişmea faţă primărie L = 46 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    252 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Republicii, punct de reper cămin apă DN 66-cămin apă SC Bremor L = 390 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    253 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Brazilor, punct de reper cămin apă râu Râu Bărbat-cămin apă intersecţie cu DN 66 L = 202 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    254 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Primăverii, punct de reper cămin apă de la SC Bremor-cămin apă gara Pui L = 480 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    255 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Florilor, punct de reper cămin apă de la familia Călian Gherman - cămin apă familia Pau Traian L = 250 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    256 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, str. Dumbrava, punct de reper cămin apă familia Biriş Ilie - cămin romi familia Gabor Gaby L = 145 m, DN = 90 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    257 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, str. Dumbrava, punct de reper cămin apă familia Gabor Gaby - cămin apă intersecţie cu râul Râu Bărbat L = 260 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    258 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, str. Dumbrava, punct de reper cămin apă familia Gabor Gaby - cămin apă familia Popescu L = 180 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    259 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, str. Dumbrava, punct de reper cămin apă familia Popescu - cămin apă familia Rusu Ileana L = 195 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    260 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Streiului, punct de reper cămin familia Biriş Ilie - cămin apă familia Marina L = 160 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    261 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, str. Dumbrava, punct de reper cămin apă familia Marina - cămin apă familia Popescu L = 18 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    262 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Streiului, punct de reper cămin apă familia Marina - cămin apă familia David Sanda L = 240 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    263 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Primăverii, punct de reper cămin apă familia Biriş Ilie - cămin apă intersecţie cu drum gara Pui L = 470 m, DN = 75 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    264 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Gării, punct de reper cămin apă intersecţie drum gară - cămin apă gara Pui L = 60 m, DN = 63 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    265 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Pui, Str. Gării, punct de reper cămin apă gara Pui - cămin apă familia Dobrei Romolut L = 100 m, DN = 32 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    266 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Galaţi, punct de reper de la cămin apă familia Bălălău - cămin apă familia Roman L = 170 m, DN = 50 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    267 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Galaţi, punct de reper de la familia Bălălău - familia Lucaci L = 250 m, DN = 90 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    268 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Galaţi, punct de reper de la cămin apă familia Lucaci - familia Gruiescu Petrişor L = 250 m, DN = 50 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    269 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Galaţi, punct de reper de la cămin familia Lucaci - familia Modola L = 470 m, DN = 50 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    270 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Galaţi, punct de reper intersecţie DC 64 - cămin apă Ionici Vlad L = 335 m, DN = 32 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    271 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Galaţi, punct de reper de la cămin apă familia Farc - cămin apă familia Gherman L = 360 m, DN = 50 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
    272 1.8.6. Alimentare cu apă în sistem centralizat a satelor Hobiţa, Râu Bărbat, Pui, Galaţi Sat Galaţi, punct de reper de la cămin apă familia Muntean Ştefan până la cămin apă familia Ciolea Nistor L = 80 m, DN = 50 2006 - Domeniul public al comunei Pui, conform Hotărârii consiliului local nr. 49/2010
     +  Anexa 4 (Anexa nr. 68 la Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2001)Inventarul bunurilor care aparţindomeniului public al comunei Veţel  +  Secţiunea I Bunuri imobile
    *Font 7*
    Nr. crt. Codul de clasifi- care Denumirea bunului Elemente de identificare Anul dobândirii sau, după caz, al dării în folosinţă Valoarea de inventar - lei - Situaţia juridică actuală Denumire act proprietate sau alte acte doveditoare
    0 1 2 3 4 5 6
    1 1.3.7.1. Drum comunal 120 Nandru - Muncelu Mic km 0,00-10,00, îmbrăcăminte din pământ, L=10,00 km, l = 5 m a) Nandru: 4,90 km b) Muncelu Mic: 5,10 km (se suprapune cu Str. Bisericii, L = 1,0 km - din DJ 708 D până la intersecţie cu str. Copileţi) 1999 42.782 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010 Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
    2 1.3.7.1. Drum comunal 126 A Muncelu Mare km 0,00-3,00, îmbrăcăminte din piatră, L = 3 km, l = 5 m (de la ramificaţia Feregi - DJ 708 D) 1999 64.849 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010 Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
    3 1.3.7.1. Drum comunal 126 B Muncelu Mic - Runcu Mic km 0,00-0,720, îmbrăcăminte din piatră, L = 0,72 km, l = 5 m 1999 32.025 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010 Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
    4 1.3.7.1. Drum comunal 126 C Muncelu Mare - Boia Bârzii - Leşnic km 0,00-15,30, îmbrăcăminte din pământ, piatră şi asfalt, L = 15,30 km, l = 5 m (se suprapune cu str. George Coşbuc Leşnic, L = 2,50 km - din DN 7 până la nr. 135) 1999 485.441 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010 Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
    5 1.3.7.2. Drum comunal 129 A - DN 7 - Mintia sat km 0,00-0,31, îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,31 km, l = 5,5 m 1999 171.049 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010 Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
    6 1.3.7.1. Drum comunal 129 B Mintia târg - Herepeia km 0,00-2,40, îmbrăcăminte din piatră, L = 2,40 km, l = 5,5 m (se suprapune cu Str. Eroilor - Herepeia, L = 0,15 km) 1999 138.862 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010 Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
    7 1.3.7.2. Drum comunal 130 A Veţel - Herepeia - Bretelin km 0,00-4,40, îmbrăcăminte din asfalt pe lungimea de 1,80 km, iar diferenţa îmbrăcăminte din piatră pe lungimea de 2,60 km, L = 4,40 km, l = 5 m (se suprapune cu str. Mihai Eminescu - Veţel, L = 0,60 km - din DN 7 până la nr. 250 - Popa Viorica; Str. Bisericii - Veţel, L = 0,55 km şi str. Filimon Sârbu - Herepeia, L = 1,20 km) 1999 614.093 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010 Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
    8 1.3.7.2. Drum comunal 130 Veţel - Căoi km 0,00-4,10, îmbrăcăminte din piatră 2,80 km şi asfalt pe lungimea de 1,30 km, L = 4,10 km, l = 5 m (se suprapune cu str. Mihai Eminescu, L = 1,30 km - de la nr. 250 - Popa Viorica până la Str. Minei; Str. Brazilor, L = 2,00 km - de la Str. Minei până la intrarea în Căoi) 1999 274.448 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010 Hotărârea Guvernului nr. 540/2000
    9 1.3.7. Str. Mihai Eminescu - Veţel Îmbrăcăminte din asfalt, L = 1,90 km, l = 6 m, de la DN 7 la Str. Minei (se suprapune cu DC 130 A şi DC 130 - vezi poziţiile nr. 7 şi 8) 1999 89.747 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    10 1.3.7. Str. Trandafirilor - Veţel Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,90 km, l = 6 m, de la nr. 22 - DN 7 1999 380.355 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    11 1.3.7. Str. Minei - Veţel Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,30 km, l = 5 m, de la nr. 194 la nr. 196 1999 84.610 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    12 1.3.7. Str. Francisc Munteanu - Veţel Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,50 km, l = 5 m, de la nr. 51A la DN7 - canton silvic 1999 73.357 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    13 1.3.7. Str. Nicolae Bălcescu - Veţel Îmbrăcăminte din balast, L = 1,00 km, l = 5 m, de la nr. 11 - canton silvic DN 7 la intersecţie cu str. Francisc Munteanu 1999 126.998 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    14 1.3.7. Str. Bisericii - Veţel Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,55 km, l = 6 m, de la nr. 249 la nr. 234 A (se suprapune cu DC 130 A - vezi poziţia nr. 7) 1999 88.250 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    15 1.3.7. Str. Mihai Viteazu - Veţel Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,15 km, l = 5 m, de la nr. 223 la nr. 226 1999 41.854 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    16 1.3.7. Str. Lalelelor - Veţel Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,13 km, l = 6 m, de la nr. 144 la nr. 150 1999 53.789 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    17 1.3.7. Str. Zăbrani - Veţel Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,12 km, l = 4 m, din str. Nicolae Bălcescu în păşunea comunală 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    18 1.3.7. Str. Lazuri - Veţel Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,70 km, l = 4 m, de la nr. 87 la nr. 80 A - pădure 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    19 1.3.7. Str. Livere - Veţel Îmbrăcăminte din asfalt pe o lungime de 0,41 km şi pietriş pe o lungime de 0,14 km, L = 0,55 km, l = 6,5 m, din DN 7 până la canal de protecţie S.C. Electrocentrale - S.A. 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    20 1.3.7. Str. Perişor - Veţel Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,58 km, l = 4 m, din str. Livere până la Str. Bisericii 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    21 1.3.7. Str. Viilor - Veţel Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,70 km, l = 4 m, din str. Livere până la Str. Bisericii 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    22 1.3.7. Str. Cloşca - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,26 km, l = 6 m, de la DN 7 nr. 15 până la str. Crişan 1999 83.270 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    23 1.3.7. Str. Crişan - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,35 km, l = 6 m, de la DN 7 până la calea ferată - gară 1999 255.027 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    24 1.3.7. Str. Gării - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,80 km, l = 6 m, de la canton CFR la nr. 125 1999 53.955 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    25 1.3.7. Str. Mareşal Antonescu - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,47 km, l = 6 m, de la Str. Gării până la Str. Mureşului 1999 45.891 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    26 1.3.7. Str. Căminului - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,36 km, l = 5 m, de la str. Mareşal Antonescu în str. Avram Iancu 1999 140.494 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    27 1.3.7. Str. Mureşului - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 1,20 km, l = 5 m, de la canton CFR (barieră) până la pod CFR peste râul Mureş - nr. 44 1999 265.564 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    28 1.3.7. Str. Matei Corvin - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,85 km, l = 6 m, de la str. Avram Iancu - Biserica Ortodoxă până la S.C. Ital Rom 1999 74.605 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    29 1.3.7. Str. Ioan Corvin - Mintia Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,50 km, l = 5 m, de la str. Matei Corvin până la nr. 199 1999 235.799 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    30 1.3.7. Str. Avram Iancu - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,60 km, l = 5 m, de la Str. Gării până la Str. Mureşului 1999 57.106 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    31 1.3.7. Str. Viilor - Mintia Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,56 km, l = 4 m, de la DN 7 până la Iaz decantare 1999 17.786 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    32 1.3.7. Str. Izvorului - Mintia Îmbrăcăminte din pietriş pe o lungime de 0,28 km şi pământ pe o lungime de 0,32 km, L = 0,60 km, l = 4 m, de la DN 7 până la izvor (vălaie) 1999 14.994 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    33 1.3.7. Str. Horia - Mintia Îmbrăcăminte din pietriş pe o lungime de 0,15 km şi pământ pe o lungime de 0,15 km, L = 0,30 km, l = 4 m, de la DN 7 până la drum de exploataţie agricolă nr. 1.540/1 1999 30.510 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    34 1.3.7. Str. Târgului - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 1,05 km, l = 6 m, de la DN 7 până la nr. 149 1999 299.302 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    35 1.3.7. Str. Primăverii - Mintia Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,58 km, l = 5 m, de la Str. Târgului (Biserica Baptistă), prin faţa blocurilor până la baraca nr. 1 - Str. Târgului nr. 155 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    36 1.3.7. Str. Toamnei - Mintia Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,22 km, l = 4 m, de la Str. Primăverii prin faţa barăcilor nr. 2 şi 3 până la Str. Primăverii 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    37 1.3.7. Str. Brazilor - Mintia Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,55 km, l = 4 m, de la baraca nr. 1 Str. Primăverii la rezervorul de apă 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    38 1.3.7. Str. Poligonului - Mintia Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,52 km, l = 4 m, de la Biserica Baptistă - Str. Târgului până la poligonul de tragere 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    39 1.3.7. Str. Monumentului - Mintia Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,07 km, l = 5 m, de la str. Avram Iancu - nr. 39 până la linia CFR 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    40 1.3.7. Str. Constructorului - Mintia Îmbrăcăminte din pietriş şi pământ, L = 0,65 km, l = 4 m, de la Str. Mureşului nr. 66 până canalul termocentralei 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    41 1.3.7. Str. Cantonului - Mintia Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,25 km, l = 4 m, de la Str. Mureşului până la drum de exploataţie agricolă nr. 1130/2 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    42 1.3.7. Str. Ion Vidu - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,10 km, l = 5 m, de la DN 7 până la nr. 1 C - Boca Virginia 1999 69.762 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    43 1.3.7. Str. George Coşbuc - Leşnic Îmbrăcăminte din asfalt 1 km şi îmbrăcăminte din pietriş, 1,5 km, L = 2,5 km, l = 6 m, de la DN 7 până la nr. 135 (se suprapune cu DC 126 C - vezi poziţia nr. 4) 1999 544.410 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    44 1.3.7. Str. Mureşului - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,68 km, l = 5 m, de la DN 7 până la nr. 25 1999 67.510 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    45 1.3.7. Str. Valea Bratii - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,30 km, l = 5 m, de la DN 7 până la drum de exploataţie agricolă nr. 580 Barcuri 1999 43.835 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    46 1.3.7. Str. Nucilor - Leşnic Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,15 km, l = 4 m, de la str. G. Coşbuc până la Str. Arinilor 1999 27.247 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    47 1.3.7. Str. Arinilor - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş 0,30 km şi asfalt 0,15 km, L = 0,45 km, l = 5 m, de la DN 7 - magazin universal până la str. G. Coşbuc 1999 16.176 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    48 1.3.7. Str. Constantin Brâncuşi - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,18 km, l = 5 m, de la DN 7 până la păşune Anderlik Atilla 1999 11.175 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    49 1.3.7. Str. Prunduri - Leşnic Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,07 km, l = 4 m, de la DN 7 până la drumul de exploataţie nr. 580 Barcuri 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    50 1.3.7. Str. Primăverii - Leşnic Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,10 km, l = 4 m, de la str. Prunduri la Str. Tineretului 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    51 1.3.7. Str. Tineretului - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş şi pământ, L = 0,12 km, l = 4 m, de la DN 7 la drum de exploataţie nr. 376/1 - bazine de apă 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    52 1.3.7. Str. Gruieşi - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,20 km, l = 4 m, de la str. G. Coşbuc la nr. 93 A Ionescu Dan 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    53 1.3.7. Str. Buciumului - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,13 km, l = 4 m, de la str. G. Coşbuc la nr. 110 Bureană Marinela 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    54 1.3.7. Str. Valea Dănesii - Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,26 km, l = 4 m, de la str. G. Coşbuc la nr. 128 Constantin Ioan 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    55 1.3.7. Al. Căminului - Leşnic Îmbrăcăminte din asfalt, L = 0,15 km, l = 3 m, de la DN 7 la str. G. Coşbuc, intersecţie cu Str. Nucilor 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    56 1.3.7. Str. Aurel Vlaicu - Herepeia Îmbrăcăminte din pietriş şi pământ, L = 0,25 km, l = 5 m, de la str. Filimon Sârbu - Şcoala primară la nr. 43 Josan Viorel 1999 154.646 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    57 1.3.7. Str. Eroilor - Herepeia Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,15 km, l = 5 m, de la str. Filimon Sârbu nr. 52 la nr. 55 (se suprapune cu DC 129 B - vezi poziţia nr. 6) 1999 29.992 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    58 1.3.7. Str. Filimon Sârbu - Herepeia Îmbrăcăminte din asfalt şi pietriş, L = 1,20 km, l = 5 m, de la nr. 1 la nr. 35 A Sabău Vistrian (se suprapune cu DC 130 A - vezi poziţia nr. 7) 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    59 1.3.7. Str. Bisericii - Muncelu Mic Îmbrăcăminte din pietriş şi pământ, L = 1,00 km, l = 5 m, de la Str. Minei până la intersecţia cu str. Copileţi 1999 7.476 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    60 1.3.7. Str. Monumentului - Muncelu Mic Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,15 km, l = 4 m, de la Str. Bisericii la nr. 24 Lala Maria 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    61 1.3.7. Str. Copileţi - Muncelu Mic Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,75 km, l = 5 m, de la Str. Bisericii până la nr. 17 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    62 1.3.7. Str. Gorunului - Muncelu Mic Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,16 km, l = 4 m, de la Str. Bisericii până la nr. 27 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    63 1.3.7. Str. Câmpului - Muncelu Mic Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,30 km, l = 4 m, de la Str. Bisericii nr. 30 până la DJ nr. 708 D 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    64 1.3.7. Str. Drăgoiului - Muncelu Mic Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,12 km, l = 4 m, de la Str. Minei până la nr. 5 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    65 1.3.7. Str. Stejarului - Muncelu Mic Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,40 km, l = 5 m, de la Str. Minei până la Căminul nr. 9 - căminul Olga Băncic 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    66 1.3.7.1. Uliţă în satul Leşnic Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,15 km, l = 5 m, de la nr. 9 la nr. 13 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    67 1.3.7.1. Uliţă în satul Căoi - DV nr. 33 Drum de pământ, L = 0,15 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 46/2), de la DC 130 Veţel - Căoi la limita intravilanului lângă pârâul Fântânele 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    68 1.3.7.1. Uliţă în satul Bretelin Drum de pământ, L = 0,10 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit Ds 101), de la DC130 A Veţel - Herepeia - Bretelin până la pârâul Bretelin 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    69 1.3.7.1. Uliţă în satul Bretelin Drum de pământ, L = 0,18 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit Ds 1387/1), de la DC 130 A Veţel - Herepeia - Bretelin din faţa şcolii până la intersecţie, drum ce merge pe valea mare la iaz 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    70 1.3.7.1. Uliţă în satul Bretelin Drum de pământ, L = 0,19 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit Ds 26), de la DC 131 Veţel - Herepeia - Bretelin la cimitir nou Bretelin 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    71 1.3.7.1. Uliţe în satul Boia Bârzii Îmbrăcăminte din pământ, L = 0,32 km, l = 4 m 1999 9.270 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    72 1.3.7.1. Drum de exploatare în Veţel (Delniţă) Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,25 km, l = 5 m, nr. topo. 1016/33, nr. cad. 388 2003 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    73 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie în satul Bretelin Drum de pământ, L = 1,20 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 1387/2), de la intersecţie drum ce merge pe valea mare la iaz, peste deal, până la str. Aurel Vlaicu, Herepeia, Josan V. 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    74 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie în satul Bretelin Drum de pământ, L = 1,20 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 1388), de la intersecţie drum De 1387/2, merge pe valea mare la iaz, până la limita hotar comuna Cârjiţi 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    75 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie în satul Bretelin Drum de pământ, L = 1,60 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 1801), de la cimitir vechi Bretelin la limită hotar comuna Cârjiţi 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    76 1.3.7. Drum agricol de exploataţie în satul Herepeia Drum de pământ, L = 1,90 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 1445), de la De 1387/2 în deal Herepeia până la liziera pădurii spre Mintia - iaz 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    77 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie în satul Căoi Drum de pământ, L = 0,60 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 2508), de la DC 130 Veţel - Căoi până la limită hotar comuna Cârjiţi 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    78 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie în Mintia Îmbrăcăminte din pietriş, L = 0,79 km, l = 5 m, din DN 7 la canton CFR 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    79 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 1 Veţel Drum de pământ, L = 0,60 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 981), de la stadion până la Valea Herepeii 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    80 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 2 Veţel - Mintia Drum de pământ, L = 1,9 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1085), de la Valea Herepeii până la Baraj Mintia 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    81 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 3 Veţel Drum de pământ, L = 0,3 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1037), prelungire drum Delniţa până la râul Mureş 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    82 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 4 Mintia Drum de pământ, L = 0,55 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1056), pe lângă canal Turnuri de răcire Mintia până la Râul Mureş 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    83 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 5 Mintia Drum de pământ, L = 0,58 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1613), de la Târg Mintia până la DC 129 B 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    84 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 6 Mintia Drum de pământ, L = 0,95 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1256/12), de la str. I. Corvin până la canal drenaj Avicola 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    85 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 7 Mintia Drum de pământ, L = 0,85 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1256/12/1), de la canal drenaj Avicola până la Valea Devei 2005 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    86 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 8 Mintia Drum înveliş de piatră, L = 0,26 km, l = 7 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1116), de la Baraj Mintia până la gard colţ fier vechi 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    87 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 9 Mintia Drum înveliş de piatră, L = 1,00 km, l = 7 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1130/2), de la gard colţ fier vechi până la DC 129 A 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    88 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 10 Mintia Drum de pământ, L = 0,15 km, l = 2 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - Pt 1216), de la DN 7 până la linia CFR 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    89 Drum agricol de exploataţie Mintia Drum de pământ, L = 0,25 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - de 1136/1), de la De 1130/2 până în spatele staţiei de epurare 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    90 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 11 Veţel - Mintia Drum de pământ, L = 0,75 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1046), de la De 1037 - prelungire Delniţă până la DE 1056 - lângă turnurile de răcire Mintia 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    91 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 12 Veţel - Mintia Drum de pământ, L = 1,70 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 1055), de la Valea Veţelului până la Castru Roman 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    92 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 13 Veţel Drum de pământ, L = 1,50 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 946), de la DN 7 până după balastieră - pod CFR Mureş 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    93 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 14 Leşnic Drum de pământ, L = 0,98 km, l = 4 m, (nr. parcelă în plan cadastral atribuit - De 863), de la Pârâul Hobiţa până la nr. 10 parcare Lică Dumitru 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    94 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 15 Leşnic Drum de pământ, L = 1,35 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 106), din DN 7, de la parcare Lică Dumitru până la drumul ce coboară după satul Leşnic 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    95 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 16 Leşnic Drum de pământ, L = 1,00 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 102), de la De 106 ce coboară la parcare Lică Dumitru până la drumul ce coboară după satul Leşnic 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    96 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 17 Leşnic Drum de pământ, L = 0,50 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 158), din DN 7, de la parcarea Lică Dumitru până la pădurea lui Ardeleanu Nicodim 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    97 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 18 Leşnic Drum de pământ, L = 0,85 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 78), din str. I. Vidu până la De 106 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    98 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 19 Leşnic Drum de pământ, L = 0,95 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 72), de la De 78 până la podeţ Valea Leşnic De 56 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    99 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 20 Leşnic Drum de pământ, L = 2,10 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 56), din Str. Mureşului lângă S.C. Avicola până la DN 7, pe lângă tabla 5 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    100 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 21 Leşnic Drum de pământ, L = 0,70 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 19), de la De 56 până la cotul Mureşului 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    101 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 22 Leşnic Drum de pământ, L = 0,56 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 376/1), de la Goţ Octavian până la Valea Leşnicului - Str. Arinilor 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    102 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 23 Leşnic Drum de pământ, L = 0,55 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 580), de la str. V. Bratii până la Barcuri - Olar Marin 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    103 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 24 Leşnic Drum de pământ, L = 0,18 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 508), de la str. V. Bratii până la Stadion Leşnic 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    104 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 25 Leşnic Drum de pământ, L = 0,50 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 18), de la Valea Bratii până la mijlocul tarlalei 2 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    105 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 26 Leşnic Drum de pământ, L = 0,35 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 15/62), de la DN 7 până la Mureş 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    106 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 27 Leşnic Drum de pământ, L = 0,40 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 15/43), de la De15/62 până la De 15/44 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    107 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 28 Leşnic Drum de pământ, L = 0,45 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 15/24), de la De 15/62 până la De 15/44 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    108 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 29 Leşnic Drum de pământ, L = 0,65 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 15/44), de la DN până la Mureş, pe lângă canal Valea Chindiei 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    109 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 30 Leşnic Drum de pământ, L = 0,85 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 7/27), de la DN 7 pe lângă canal Valea Chindiei, de la mijlocul canalului în stânga spre hotarul Săcămaş 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    110 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 31 Leşnic Drum de pământ, L = 0,20 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 7/58), de la canal Valea Chindiei până la mijlocul Tarlalei 1 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    111 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 32 Căoi Drum de pământ, L = 0,35 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 2006/1), de la limita intravilanului - Fântânele la biserica din satul Căoi 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    112 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 34 Bretelin - Căoi Drum de pământ, L = 1,58 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 2251), de la limita intravilanului Bretelin până lângă DC 130 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    113 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 35 Veţel Drum de pământ, L = 0,45 km, l = 4 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 2318/1), de la limita DC130A, Veţel- Herepeia-Bretelin (Nichifor) până la bazinele de apă Herepeia 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    114 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 36 Mintia Drum de pământ, L = 0,25 km, l = 10 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 1136/1), DV nr. 7 până după staţia de epurare Mintia 1991 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    115 1.3.7.1. Drum agricol de exploataţie nr. 37 Runcu Mic Drum de pământ, L = 2,5 km, l = 5 m (nr. parcelă în plan cadastral atribuit De 1483/1), de la DJ 708D până după staţia de pompe Valea Roatei 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    116 1.3.17.2. Pod în Veţel, str. M. Eminescu 1 buc. pod din beton armat cu balustradă metalică pe stâlpi de beton, L = 9,50 m, l = 6,20 m, peste Valea Veţelului, la intersecţia str. M. Eminescu cu Str. Trandafirilor 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    117 1.3.17.2. Pod în Veţel, str. M. Eminescu 1 buc. pod din beton armat cu balustradă metalică pe stâlpi de beton, L = 6 m, l = 12 m, peste Valea Veţelului, la intersecţie str. M. Eminescu cu Str. Bisericii 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    118 1.3.17.2. Pod în Veţel, str. M. Eminescu 1 buc. pod din beton armat cu balustradă metalică pe stâlpi de beton, L = 7 m, l = 6 m, peste Valea Veţelului, la intersecţie str. M. Eminescu cu Str. Minei 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    119 1.3.17.2. Podeţe în Veţel, str. M. Eminescu 13 buc. podeţe din beton armat, L = 6 m, l = 5 m, peste Valea Veţelului 1999 87.341 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    120 1.3.17.2. Podeţe în Veţel, Str. Primăverii 7 buc. podeţe din beton armat, L = 5 m, l = 4 m, peste Valea Vulcezului 2004 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    121 1.3.17.2. Podeţe în Veţel, str. Francisc Munteanu 10 buc. podeţe din beton armat, L = 5 m, l = 4 m, peste Valea Vulcezului 2004 57.154 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    122 1.3.17.2. Pod în Veţel, str. Nicolae Bălcescu 1 buc. pod din beton armat, L = 8 m, l = 8 m, peste Valea Vulcezului, la intersecţie str. N. Bălcescu cu str. Francisc Munteanu 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    123 1.3.17.2. Podeţ în Veţel, str. Nicolae Bălcescu 1 buc. podeţ din beton armat, L = 2 m, l = 5 m, peste Pârâul Măzărişte, la intersecţie str. N. Bălcescu cu str. Lazuri 2000 16.183 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    124 1.3.17.2. Podeţ în Veţel, str. Lazuri 2 buc. podeţ din beton armat, L = 3 m, l = 3,50 m, peste canal drenaj 2010 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    125 1.3.17.2. Podeţe în Herepeia, str. Filimon Sârbu 8 buc. podeţe din beton armat, L = 5 m, l = 4 m, peste Valea Bretelinului 1999 28.117 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    126 1.3.17.2. Podeţ în Herepeia, str. Filimon Sârbu 1 buc. podeţ din beton armat, L = 8 m, l = 4 m, peste Valea Bretelinului 1999 9.373 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    127 1.3.17.2. Podeţe în Leşnic, str. George Coşbuc 10 buc. podeţe din beton armat, L = 6 m, l = 5 m, peste Valea Leşnicului 1999 34.990 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    128 1.3.17.2. Podeţ în Bretelin (la şcoală) 1 buc. podeţ din beton armat, L = 1,5 m, l = 8 m, peste Valea Bretelinului 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    129 1.6.4. Clădire - sediu primărie Situată în Veţel, str. M. Eminescu nr. 256, construcţie din cărămidă portantă, Sc = 447 mý, S. teren = 1.440 mý 1925 669.950 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    130 1.6.4. Clădire - anexe primărie Situate în Veţel, str. M. Eminescu nr. 256, construcţii din cărămidă portantă: - magazie şi anexă, Sc = 127 mý - WC-uri, Sc = 8,40 mý - Garaj, Sc = 41,20 mý 1999 175.770 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    131 1.6.2. Clădire cămin cultural Veţel Situat în Veţel, str. M. Eminescu nr. 19A, construcţie din zidărie portantă din BCA, P+1, Sc = 695 mý, S. teren = 1.615 mý 2005 1.010.122 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    132 1.6.2. Clădire cămin cultural Mintia Situat în Mintia, Str. Căminului nr. 118, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 221 mý S. teren = 1.735 mý 1968 160.471 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    133 1.6.2. Clădire anexe cămin cultural Mintia Situat în Mintia, Str. Căminului nr. 118, construcţii din zidărie de cărămidă portantă: - anexă, Sc = 26 mý - Wc-uri, Sc = 16 mý - S. teren = 1.044 mý 2004 50.696 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    134 1.6.2. Cămin cultural Leşnic Situat în Leşnic, str. Traian nr. 155, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 348 mý S. teren = 1.141 mý 1999 256.883 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    135 1.6.2. Anexe cămin cultural Leşnic Situate în Leşnic, str. Traian nr. 155, construcţii din zidărie de BCA portantă: - anexă, Sc = 39 mý - wc-uri, Sc = 14 mý 2004 40.011 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    136 1.6.2. Clădire şcoala primară clasele 1-4 Veţel Situată în Veţel, Str. Trandafirilor nr. 154, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 189 mý, şi anexe cu Sc = 44 mý, S. teren = 2.661 mý 1999 139.314 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    137 1.6.2. Clădire şcoala generală clasele 5-8 Veţel Situată în Veţel, Str. Primăverii nr. 132, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 592 mý, şi anexe cu Sc = 99 mý, S. teren = 9.523 mý 1999 616.493 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    138 1.6.2. Clădire grădiniţă Veţel Situată în Veţel, Str. Trandafirilor nr. 134, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 235 mý, şi anexe cu Sc = 26 mý, S. teren = 877 mý 1999 121.730 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    139 1.6.2. Clădire şcoală primară Mintia Situată în Mintia, Str. Căminului nr. 118A, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 506 mý, şi anexe cu Sc = 21 mý, S. teren = 2.779 mý 1999 406.227 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    140 1.6.2. Clădire şcoală primară Leşnic Situată în Leşnic, str. Traian nr. 155, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 320 mý, şi anexe cu Sc = 63 mý, S. teren = 1.880 mý 1999 370.844 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    141 1.6.2. Clădire şcoală primară Herepeia Situată în Herepeia, str. Filimon Sîrbu nr. 37, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 132 mý, şi anexe cu Sc = 22 mý, S. teren = 1.007 mý 1999 162.751 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    142 1.6.2. Clădire şcoală primară Bretelin Situată în Bretelin, str. Principală nr. 1, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 132 mý, şi anexe cu Sc = 22 mý, S. teren = 1.007 mý 1999 95.034 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    143 1.6.2. Clădire şcoală primară Muncelu Mic Situată în Muncelu Mic, Str. Minei nr. 10, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 336 mý, şi anexe cu Sc = 144 mý, wc-uri Sc = 14 mý, S. teren = 5.000 mý 1999 192.995 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    144 1.6.2. Clădire şcoală primară şi cămin cultural Muncelu Mare Situată în Muncelu Mare, str. Principală nr. 6, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 122 mý, şi anexe cu Sc = 20 mý, S. teren = 1.430 mý 1999 144.055 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    145 1.6.2. Clădire şcoală primară şi cămin cultural Boia Bârzii Situată în Boia Bârzii, str. Principală nr. 3, construcţie din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 112 mý, şi anexe cu Sc = 15 mý, S. teren = 400 mý 1999 105.241 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    146 1.6.1. Locuinţe Muncelu Mic Format din: - două clădiri cu două apartamente fiecare, construcţii din zidărie de cărămidă portantă, Sc = 2 x 93 mý, S. teren = 250 mý 1999 349.713 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    147 1.6.2. Club Construcţie din zidărie cărămidă portantă, Sc = 220 mý 1999 38.220 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    148 1.6.2. Popicărie Construcţie din zidărie portantă din bolţari de beton, Sc = 285 mý 1999 43.680 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    149 1.6.2. Şcoala de calificare Construcţie din zidărie portantă din cărămidă, Sc = 238 mý 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    150 1.6.3.2. Împrejmuire sediu primărie Din fier forjat cu poartă metalică, L = 100 m 1999 41.126 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    151 1.6.3.2. Împrejmuire şcoala generală Veţel Din panouri de beton armat şi sârmă cu poartă metalică, L = 115 m 1999 3.000 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    152 1.6.3.2. Împrejmuire şcoala primară Veţel Din fier forjat cu poartă metalică, L = 125 m 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    153 1.6.3.2. Împrejmuire grădiniţa Veţel Din panouri de beton şi fier forjat cu poartă metalică, L = 101 m 1999 2.500 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    154 1.6.3.2. Împrejmuire şcoala primară Mintia Din panouri de beton armat cu poartă metalică, L = 100 m 1999 152.283 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    155 1.6.3.2. Împrejmuire cămin cultural Mintia Din panouri de beton armat cu poartă metalică, L = 120 m 1999 46.925 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    156 1.6.3.2. Împrejmuire şcoala primară Leşnic Din panouri din plasă de sârmă cu poartă metalică, L = 101 m 1999 116.778 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    157 1.6.3.2. Împrejmuire cămin cultural Leşnic Din fier forjat cu poartă metalică, L = 300 m 1999 24.203 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    158 1.6.3.2. Împrejmuire şcoala primară Muncelu Mic Din panouri metalice cu poartă metalică, L = 350 m 1999 6.000 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    159 1.6.3.2. Împrejmuire şcoala şi cămin cultural Muncelu Mare Din panouri de beton armat cu portiţă metalică, L = 20 m 1999 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    160 1.8.15. Teren necesar investiţiei "staţie de epurare a apelor uzate" în extravilanul satului Veţel Teren în suprafaţă de 4.700 mý, tarlaua 82, parcela 947, categoria de folosinţă "neproductiv", potrivit titlului de proprietate nr. 20/4372/2008 2008 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    161 1.8.15. Teren necesar investiţiei "staţie de epurare a apelor uzate" în extravilanul satului Leşnic Teren în suprafaţă de 6.100 mý, nr. cadastral 60547, parcela 1133/26/1, categoria de folosinţă "păşune", potrivit C.F. 60547 Veţel - Mintia 2008 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    162 1.8.15. Teren necesar investiţiei "staţie de epurare a apelor uzate" în extravilanul satului Mintia Teren în suprafaţă de 1.980 mý, tarlaua 4, parcela 57/1, categoria de folosinţă "neproductiv", potrivit titlului de proprietate nr. 20/4372/2008 2008 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    163 1.8.15. Teren necesar investiţiei "construirea locuinţelor pentru tineri" în extravilanul satului Mintia - Colonie Teren în suprafaţă de 8.500 mý, înscris în C.F. nr. 60209 Veţel - Mintia, nr. cad. 1254, provenit din dezmembrarea imobilului cu nr. cad. 937, categoria de folosinţă "păşune" 2007 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    164 1.8.15. Teren necesar construcţiei de case în Programul "Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti" în extravilanul satului Leşnic Teren în suprafaţă de 5.888 mý, înscris în C.F. nr. 849 Leşnic, nr. top. 620/2, categoria de folosinţă "păşune" 2008 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    165 1.6.2. Teren sport în satul Veţel Suprafaţă teren 8.136 mý, vestiare Sc = 130 m2 2010 56.598 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    166 1.6.2. Teren sport în satul Mintia Suprafaţă teren 6.075 mý, împrejmuire din panouri prefabricate din beton armat şi panouri plasă de sârmă 1999 683.967 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    167 1.6.2. Teren sport în satul Leşnic Suprafaţă teren 6.075 mý 1999 683.967 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    168 1.6.2. Târg de animale în Mintia Suprafaţa de 15.270 mý, platforme betonate, situat în localitatea Mintia, cu: - clădire administrativă în suprafaţă de 59 mý; - wc-uri în suprafaţă de 10,50 mý; - împrejmuire panouri metalice, L = 44 m 1999 263.019 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    169 1.6.2. Monumentul eroilor din Mintia Soclu beton, placat cu marmură, suprafaţă teren = 330 mý, Sc = 11,70 mý, împrejmuire panouri metalice, L = 56 m 2000 51.906 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    170 1.6.2. Monumentul eroilor din Leşnic Soclu beton, placat cu marmură, suprafaţă teren = 290 mý, Sc = 17,50 mý, împrejmuire panouri metalice, L = 58 m 2001 97.161 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    171 1.6.2. Monumentul eroilor din Veţel - Vulcez Soclu beton, placat cu marmură, Sc = 4,50 mý, împrejmuire panouri metalice, L = 30 m, S. teren = 49 mý 2003 72.888 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    172 1.6.2. Monumentul eroilor din Muncelu Mic Soclu beton, placat cu marmură, S. teren = 80 mý, Sc = 20 mý, împrejmuire panouri metalice, L = 40 m 2003 50.000 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    173 1.6.2. Monumentul eroilor din Veţel Soclu beton, placat cu marmură, S. teren = 60 mý, Sc = 12 mý, împrejmuire panouri metalice pe zidărie din piatră, L = 25 m şi împrejmuire din zidărie de piatră, L = 6,50 m. 2009 60.000 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    174 1.6.2. Monument - bust Drăgan Muntean Leşnic Soclu beton, placat cu marmură, bust din bronz, Sc = 7,00 mý, împrejmuire din panouri metalice, L = 26 m, S. teren = 44 mý 2003 27.018 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    175 1.3.1.1. Staţii de autobuz Mintia 4 buc. din tablă, Sc = 8 mý 2005 33.933 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    176 1.3.1.1. Staţii de autobuz Veţel 3 buc. din tablă, Sc = 8 mý 2005 47.537 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    177 1.3.1.1. Staţie de autobuz Leşnic 1 buc. din tablă, Sc = 8 mý 2005 15.209 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    178 1.3.1.1. Staţie de autobuz Muncelu Mic 1 buc. din zidărie BCA, Sc = 10 mý 2005 46.294 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    179 1.3.1.1. Staţie de autobuz Muncelu Mare 1 buc. din zidărie BCA, Sc = 10 mý 2005 36.886 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    180 1.8.1. Puţ sec Situat în Mintia, din beton armat, semiîngropat, Sc = 20 mý 2004 63.494 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    181 1.9.3. Conductă de înaltă presiune gaze naturale Mintia - Herepeia Conductă din oţel, diametrul = 141,3 x 7,1 ml, L = 3.500 m 1999 26.493 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    182 1.9.3. Conductă distribuţie gaze naturale Mintia I şi Mintia II Conductă din oţel, diametrul = 60 x 4,0 ml, L = 5.917 m 1997 19.545 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    183 1.9.3. Conductă distribuţie gaze naturale Veţel - Mintia- Herepeia Conductă din oţel, diametrul = 88,9 x 5,5 x 4.300 ml, L = 7.894 m 1997 13.214 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    184 1.9.3. Conductă distribuţie medie presiune Herepeia-Veţel- Leşnic L = 6.500 m, diametrul = 88,9 x 5,5 ml 2004 254.309 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    185 1.9.3. Conducte distribuţie presiune redusă Leşnic Diametrul 89,9 x 5,5 x 430 ml Diametrul 60 x 4,0 x 5.370 ml 2005 38.802 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    186 1.9.3. Staţie reglare măsurare gaze naturale Mintia I Construcţie din zidărie de cărămidă portantă P, Sc = 12 mý, S. teren = 20 mý 1997 6.489 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    187 1.9.3. Staţie reglare măsurare gaze naturale Mintia II Construcţie din zidărie de cărămidă portantă P, Sc = 12 mý, S. teren = 20 mý 1999 6.489 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    188 1.9.3. Staţie reglare măsurare gaze naturale Herepeia Construcţie din zidărie de cărămidă portantă P, Sc = 12 mý, S. teren = 20 mý 1999 47.653 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    189 1.9.3. Staţie reglare măsurare gaze naturale Leşnic Construcţie din panouri prefabricate P, Sc = 12 mý, S. teren = 20 mý 1999 808.141 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    190 1.8.6. Sistem de alimentare cu apă Mintia S. teren = 36.250 mý, din care: - rezervoare = 8.000 mý - reţele = 8.100 mý - conducte = 20.150 mý 2004 96.188 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    191 1.8.6. Sistem alimentare cu apă centralizat Mintia I şi Mintia II Format din: - staţia de pompare a apei, din zidărie BCA, Sc = 228 mý - rezervor semiîngropat de înmagazinare a apei, din BCA, Sc = 55 m, volum = 250 mc, L = 10 m x 5,5 m - conducte distribuţie a apei tip polietilenă PE-PN6: - 1.271 ml, diametru 75 x 4,3 mm - 2.391 ml, diametru 90 x 5,1 mm - 529 ml, diametru 110 x 6,2 mm - 1.130 ml, diametru 125 x 6,2 mm - 1.218 ml, diametru 14 x 6,2 mm - conducte refulare 330 ml, diametru 125 x 6,2 mm - conducte aducţiune 665 ml, diametru 200 x 6,2 mm - conductă golire preaplin rezervor 314 ml, diametru 110 x 6,2 mm - hidranţi 35 buc. - teren aferent: - fâneţe 1.583, 04 mý - neagricol 2.735 mý 2004 1.002.329 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    192 1.8.6. Sistem de alimentare cu apă Valea Roatei Format din: - conducte distribuţie apă în incintă; - conductă refulare apă, din oţel zincat, L = 2 km, diametrul = 100 mm; - dren de captare apă, de tip nevizitabil, construit din tuburi de beton găurite cu diametru = 300 mm; - instalaţie hidraulică; - împrejmuire alimentare cu apă; - linie transport energie 20 kw aeriană; - puţ colector cu diametru = 3 m şi adâncimea de 7 m, susţinerea din beton armat; - pompă JIU 100x40x12x75 kw; - pompă JIU 40x12x75 kw; - post trafo 20/0,40 kw; - staţie pompe; - staţie clorinare apă, alcătuită din clorinator tip C-31, debit maxim 300 mc/zi; - staţie rezervoare 150 mc apă. 1999 93.442 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    193 1.8.1. Fântână incintă primărie Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 15 m 1999 502 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    194 1.8.1. Fântână grădiniţa Veţel Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 15 m 2004 7.066 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    195 1.8.1. Fântână şcoala generală Veţel Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 15 m 2004 7.561 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    196 1.8.1. Fântână şcoala primară Veţel Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 15 m 2004 7.066 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    197 1.8.1. Fântână şcoala primară Mintia Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 15 m 2004 6.973 Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    198 1.8.1. Fântână şcoala primară Leşnic Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 12 m 2004 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    199 1.8.1. Fântână cămin cultural Leşnic Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 12 m 2004 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    200 1.8.1. Fântână în satul Leşnic Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 5 m, str. G. Coşbuc nr. 131 1952 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    201 1.8.1. Fântână în satul Herepeia Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 16 m, str. Filimon Sârbu nr. 54 1958 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    202 1.8.1. Fântână în satul Herepeia Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 6 m, str. Aurel Vlaicu nr. 43 1958 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    203 1.8.1. Fântână în satul Veţel Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 12 m, Str. Bisericii nr. 239 1957 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    204 1.8.1. Fântână în satul Veţel Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 7 m, Str. Primăverii nr. 108 1957 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    205 1.8.1. Fântână în satul Veţel Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 4 m, Str. Primăverii nr. 117 2009 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    206 1.8.1. Fântână în satul Bretelin Construcţie din tuburi beton precomprimat 1967 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    207 1.8.1. Fântână în satul Boia Bârzii Construcţie din tuburi beton precomprimat, adâncime 20 m 1950 - Domeniul public al comunei Veţel, conform Hotărârii Consiliului Local Veţel nr. 47/2010
    -------