ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 134 din 22 octombrie 2008privind transmiterea unei suprafețe de teren, proprietate publică a statului, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, în scopul construirii unui laborator complex pentru controlul alimentelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 24 octombrie 2008



    Luând în considerare lipsa unui spațiu propice desfășurării activităților instructiv-educative de către Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava,având în vedere necesitatea de a construi un laborator complex pentru controlul alimentelor, care să deservească nevoile activităților instructiv-educative și de cercetare,și luând în considerare faptul că impactul estimat vizează interesul public al beneficiarilor educației și formării profesionale, nevoia de investiție în acest nivel de calificare profesională constituie o situație de urgență a cărei reglementare nu poate fi amânată.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul 1(1) Prin derogare de la dispozițiile art. 22^3 și 22^4 din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", cu modificările și completările ulterioare, se aprobă transmiterea unui teren în suprafață de 1.680 mp, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, în scopul construirii unui laborator complex pentru controlul alimentelor.(2) Preluarea-predarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 2Anexa nr. 9.b) la Hotărârea Guvernului nr. 1.460/2006 privind înființarea unor stațiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul culturii plantelor de câmp prin reorganizarea unor stațiuni de cercetare și producție agricolă din domeniul culturii plantelor de câmp, cu modificările ulterioare, care conține datele de identificare a suprafețelor de teren din domeniul public al statului care se dau în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava, se modifică prin diminuarea suprafeței de teren de 935,08 ha, aflată în intravilanul municipiului Suceava, cu 1.680 mp.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul educației,
    cercetării și tineretului,
    Anton Anton
    Ministrul agriculturii
    și dezvoltării rurale,
    Dacian Cioloș
    Ministrul economiei și finanțelor,
    Varujan Vosganian
    București, 22 octombrie 2008.Nr. 134.  +  AnexaDATELE DE IDENTIFICAREa suprafeței de teren, proprietate publică a statului, care se transmite din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, în scopul construirii unui laborator complex pentru controlul alimentelor
    Locul unde este situat terenul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite terenul Persoana juridică la care se transmite terenul Caracteristicile tehnice ale terenului
    Str. Universitățiinr. 1, municipiul Suceava, județul Suceava       Din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare- Dezvoltare Agricolă Suceava În administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pentru Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava  Teren intravilan - construcții în suprafață de 1.680 mpparțial din suprafațatotală de 935,080 ha (arabil, nearabil, construcții) Nr. parcelă 1 CC Nr. cadastral 6837 Nr. M.F. 152065
    __________