HOTĂRÂRE nr. 28 din 14 ianuarie 1991privind asigurarea aplicării uniforme a dispoziţiilor legale referitoare la reforma economică
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 18 ianuarie 1991



    Guvernul României hotărăşte:  +  Articolul 1În scopul aplicării uniforme a legilor şi celorlalte acte normative privind reforma economică în România de către ministere şi alte organe centrale ale administraţiei publice, Consiliul pentru Reformă, Relaţii şi Informaţii Publice, din oficiu sau la sesizarea membrilor guvernului ori conducătorilor altor organe ale administraţiei de stat va asigura dezbaterea, analiza sau clarificarea unor probleme controversate care apar în practică, în legătură cu implementarea şi aplicarea reglementărilor legale sau ale programului guvernamental privind reforma economică.  +  Articolul 2La dezbateri vor putea fi convocaţi, în funcţie de specificul problemelor, membrii guvernului, adjuncţii lor sau alţi reprezentanţi ai ministerelor şi organelor interesate, spre a analiza, clarifica şi decide asupra unor probleme generale vizînd aplicarea reformei economice şi a legislaţiei corespunzătoare.În funcţie de rezultatele dezbaterilor, Consiliul pentru Reformă, Relaţii şi Informaţii Publice va putea dispune iniţierea unui proiect de lege sau de hotărîre a guvernului, ori după caz, va putea elabora circulare de aplicare a dispoziţiilor legale, sub semnătura ministrului de stat, asistent al primului-ministru pentru reformă şi relaţiile cu Parlamentul. Respectarea interpretării date programului guvernamental şi legislaţiei reformei prin aceste circulare este obligatorie pentru întreg personalul administraţiei de stat.  +  Articolul 3Pentru organizarea şi desfăşurarea dezbaterilor, Consiliul pentru Reformă, Relaţii şi Informaţii Publice va organiza colective de lucru, constituite din specialişti, salariaţi ai Consiliului, precum şi din cadrul ministerelor şi a altor organe centrale în raport cu specificul problemelor analizate.În toate cazurile, la lucrările colectivelor vor lua parte specialişti ai Ministerului Justiţiei.PRIM-MINISTRUPETRE ROMANBucureşti, 14 ianuarie 1991.Nr. 28.----