ANEXĂ din 12 decembrie 2007 la Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.374/2007 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene
EMITENT
  • MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 25 bis din 14 ianuarie 2008



    ANEXĂ

    CAPITOLUL VII

    Funcțiunea conturilor

    În acest capitol sunt prezentate conținutul și funcțiunea conturilor contabile cuprinse în Planul de conturi general prevăzut la Capitolul IV din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a. Întrucât în Planul de conturi general sunt cuprinse și conturi specifice consolidării, funcțiunea conturilor prezentate în continuare se referă inclusiv la acestea.

    Funcțiunea conturilor prezentată în acest capitol nu este limitativă, fiind exemplificat modul de înregistrare contabilă a principalelor operațiuni economico-financiare.

    La reflectarea în contabilitate a operațiunilor economice derulate se are în vedere conținutul economic al acestora, cu respectarea principiilor, bazelor, regulilor și politicilor contabile permise de reglementarea contabilă aplicabilă.

    CLASA 1 „CONTURI DE CAPITALURI”

    Din clasa 1 „Conturi de capitaluri” fac parte următoarele grupe: 10 „Capital și rezerve”, 11 „Rezultatul reportat”, 12

    „Rezultatul exercițiului financiar”, 13 „Subvenții pentru investiții”, 14 „Câștiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”, 15 „Provizioane” și 16 „Împrumuturi și datorii asimilate”.

    GRUPA 10 „CAPITAL ȘI REZERVE”

    Din grupa 10 „Capital și rezerve” fac parte următoarele conturi:

    Contul 101 „Capital”

    Cu ajutorul acestui cont se ține evidența capitalului subscris, vărsat și nevărsat, în natură și/sau numerar, de către acționarii/asociații unei entități, precum și a majorării sau reducerii capitalului, potrivit legii.

    În funcție de forma juridică a entității se înscrie: capitalul social, patrimoniul regiei etc.

    Contabilitatea analitică a capitalului se ține pe acționari/asociați, evidențiindu-se numărul și valoarea nominală a acțiunilor/părților sociale subscrise sau vărsate.

    Referitor la patrimoniul public, se vor avea în vedere prevederile legale în acest sens.

    Contul 101 „Capital” este un cont de pasiv. În creditul acestui cont se înregistrează:

    • capitalul subscris de acționari/asociați, în natură și/sau numerar, capitalul majorat prin subscrierea sau emisiunea de noi acțiuni/părți sociale, precum și capitalul preluat în urma operațiunilor de reorganizare, potrivit legii (456);

    • profitul contabil realizat în exercițiile financiare precedente, utilizat ca sursă de majorare a capitalului social (117);

    • rezervele destinate majorării capitalului, potrivit legii (106);

    • primele de capital, încorporate în capitalul social (104). În debitul contului se înregistrează:

    • capitalul retras de acționari/asociați, precum și capitalul lichidat cu ocazia operațiunilor de reorganizare a entităților, potrivit legii (456);

    • acoperirea pierderilor contabile realizate în exercițiile financiare precedente, care reduc capitalul social, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (117);

    • reducerea capitalului social cu valoarea acțiunilor proprii răscumpărate și anulate, potrivit legii (109);

    • diferența dintre valoarea nominală a instrumentelor de capitaluri proprii anulate și valoarea lor de răscumpărare (141). Soldul contului reprezintă capitalul subscris, vărsat/nevărsat.

      Contul 104 „Prime de capital”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența primelor de emisiune, de fuziune/divizare, de aport și de conversie a obligațiunilor în acțiuni.

      Contul 104 „Prime de capital” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 104 „Prime de capital” se înregistrează:

    • valoarea primelor stabilite cu ocazia emisiunii, fuziunii/divizării, aportului la capital și/sau din conversia obligațiunilor în acțiuni (456).

      În debitul contului 104 „Prime de capital” se înregistrează:

    • primele de capital încorporate în capitalul social (101);

    • primele de capital transferate la rezerve (106);

    • pierderile contabile ale exercițiilor precedente, acoperite din prime de capital, potrivit legii (117).

      Soldul contului reprezintă primele de capital netransferate la capital sau la rezerve.

      Contul 105 „Rezerve din reevaluare”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența rezervelor din reevaluarea imobilizărilor corporale.

      Contul 105 „Rezerve din reevaluare” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 105 „Rezerve din reevaluare” se înregistrează:

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea imobilizărilor corporale, dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă imobilizărilor corporale reevaluate (211, 212, 213, 214).

      În debitul contului 105 „Rezerve din reevaluare” se înregistrează:

    • capitalizarea surplusului din reevaluare, prin transferul direct în capitalul propriu, atunci când acest surplus reprezintă câștig realizat, respectiv la scoaterea din evidență a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare sau pe măsura folosirii activului de către entitate (1065);

    • descreșterile față de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea ulterioară a imobilizărilor corporale (211, 212, 213,

      214);

    • ajustarea amortizării cumulate înregistrate până la data reevaluării imobilizării corporale, în cazul în care reevaluarea se efectuează prin aplicarea unui indice (281).

      Soldul creditor al contului reprezintă rezerva din reevaluarea imobilizărilor corporale existente în evidența entității.

      Contul 106 „Rezerve”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența rezervelor constituite.

      Contabilitatea rezervelor se ține pe categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve statutare sau contractuale, rezerve de valoare justă, rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare și alte rezerve.

      În creditul contului 106 „Rezerve” se înregistrează:

    • profitul net contabil realizat la închiderea exercițiului curent repartizat la rezerve în baza unor prevederi legale (129);

    • profitul net realizat în exercițiile anterioare, repartizat la rezerve, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/ asociaților (117);

    • capitalizarea surplusului din reevaluare transferat direct în capitalul propriu, atunci când acest surplus reprezintă câștig realizat, respectiv la scoaterea din evidență a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare sau pe măsura folosirii activului de către entitate (105);

    • primele de capital transferate la rezerve (104);

    • diferența dintre valoarea participațiilor primite ca urmare a participării în natură la capitalul altor entități și valoarea neamortizată a imobilizărilor corporale și necorporale care fac obiectul participației (261, 263, 265);

    • majorarea valorii participațiilor deținute în capitalul altor entități, ca urmare a încorporării rezervelor în capitalul acestora (261, 263, 265);

    • creșterea valorii activelor financiare disponibile pentru vânzare, inclusă direct în capitalul propriu, în cadrul situațiilor financiare consolidate (501);

    • partea cuvenită investitorului din rezervele înregistrate de întreprinderea asociată în care se dețin participații, cu ocazia consolidării prin metoda punerii în echivalență (264);

    • câștigurile legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii, transferate la rezerve (141).

      În debitul contului 106 „Rezerve” se înregistrează:

    • rezervele destinate majorării capitalului, potrivit legii (101);

    • diferența dintre valoarea participațiilor primite ca urmare a participării în natură la capitalul altor entități și valoarea neamortizată a imobilizărilor corporale și necorporale care au făcut obiectul participației, transferată la venituri cu ocazia cedării participațiilor respective (764);

    • rezervele utilizate pentru acoperirea pierderilor contabile înregistrate în exercițiile precedente, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (117);

    • decontarea capitalurilor proprii către acționari/asociați, în cazul operațiunilor de reorganizare, potrivit legii (456);

    • ajustarea rezervei de valoare justă, urmare a diferențelor nefavorabile rezultate din evaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare, în cadrul situațiilor financiare consolidate (501);

    • pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii, acoperite din rezerve (149).

      Soldul contului reprezintă rezervele existente și neutilizate.

      Contul 107 „Rezerve din conversie”

      Contul 107 „Rezerve din conversie” se utilizează numai în situațiile financiare consolidate.

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor de curs valutar rezultate din conversia situațiilor financiare anuale ale societăților nerezidente.

      Contul 107 „Rezerve din conversie” este un cont bifuncțional, folosit la consolidarea societăților nerezidente.

      În creditul contului 107 „Rezerve din conversie” se înregistrează:

    • diferențele favorabile rezultate din conversia posturilor de activ cuprinse în bilanțul societăților nerezidente;

    • diferențele favorabile rezultate din conversia posturilor de datorii cuprinse în bilanțul societăților nerezidente;

    • diferențele nefavorabile recunoscute drept cheltuială la cedarea participațiilor deținute în societățile nerezidente (665). În debitul contului 107 „Rezerve din conversie” se înregistrează:

    • diferențele nefavorabile rezultate din conversia posturilor de activ cuprinse în bilanțul societăților nerezidente;

    • diferențele nefavorabile rezultate din conversia posturilor de datorii cuprinse în bilanțul societăților nerezidente;

    • diferențele favorabile recunoscute drept venit la cedarea participațiilor deținute în societățile nerezidente (765).

      Soldul creditor reprezintă diferențele favorabile aferente societăților nerezidente consolidate, iar soldul debitor, cele nefavorabile.

      Contul 108 „Interese minoritare”

      Contul 108 „Interese minoritare” se utilizează numai în situațiile financiare consolidate.

      Cu ajutorul acestui cont se evidențiază interesele minoritare, rezultate cu ocazia consolidării filialelor prin metoda integrării globale.

      Contul 108 „Interese minoritare” este un cont bifuncțional, folosit la consolidarea filialelor.

      În creditul contului 108 „Interese minoritare” se înregistrează partea din rezultatul favorabil al exercițiului financiar și celelalte capitaluri proprii ale filialei, atribuită unor interese care nu sunt deținute de către societatea-mamă, direct sau indirect.

      În debitul contului 108 „Interese minoritare” se înregistrează partea din rezultatul nefavorabil, atribuită unor interese care nu sunt deținute de către societatea-mamă, direct sau indirect.

      Soldul contului reprezintă interesele minoritare.

      Contul 109 „Acțiuni proprii”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acțiunilor proprii, răscumpărate potrivit legii.

      Contul 109 „Acțiuni proprii” este un cont de activ.

      În debitul contului 109 „Acțiuni proprii” se înregistrează:

    • prețul de achiziție al acțiunilor proprii răscumpărate (512). În creditul contului 109 „Acțiuni proprii” se înregistrează:

    • reducerea capitalului cu valoarea acțiunilor proprii răscumpărate și anulate, potrivit legii (101);

    • diferența între valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii anulate și valoarea lor nominală (149);

    • valoarea sumei de încasat/încasate din vânzarea acțiunilor proprii (461, 512);

    • diferența între valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii și prețul lor de vânzare (149);

    • valoarea instrumentelor de capitaluri proprii cedate cu titlu gratuit (149).

      Soldul contului reprezintă valoarea acțiunilor proprii, răscumpărate, existente.

      GRUPA 11 „REZULTATUL REPORTAT”

      Din grupa 11 „Rezultatul reportat” face parte contul 117

      „Rezultatul reportat”.

      Contul 117 „Rezultatul reportat”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența rezultatului sau părții din rezultatul exercițiului precedent nerepartizat de către adunarea generală a acționarilor/asociaților, respectiv a pierderii neacoperite și a rezultatului provenit din corectarea erorilor contabile.

      Contul 117 „Rezultatul reportat” este un cont bifuncțional. În creditul acestui cont se înregistrează:

    • profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, evidențiat la începutul exercițiului financiar următor în rezultatul reportat (121);

    • pierderile contabile ale exercițiilor financiare precedente, acoperite din prime de capital, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (104);

    • pierderile contabile ale exercițiilor financiare precedente, acoperite din rezerve, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (106);

    • pierderile contabile realizate în exercițiile financiare precedente, acoperite prin reducerea capitalului social, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (101);

    • pierderile contabile înregistrate în exercițiile financiare precedente, acoperite din rezultatul reportat reprezentând profit, conform hotărârii adunării generale a acționarilor/asociaților (117);

    • rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constatate în exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor financiare precedente (411, 461 și alte conturi în care urmează să se evidențieze corectarea erorilor);

    • sume anulate reprezentând datorii față de furnizori, creditori diverși acționari/asociați aferente exercițiilor financiare anterioare (401, 404, 462, 455, 457 și alte conturi în care urmează să se evidențieze sumele anulate);

    • sume anulate reprezentând alte datorii privind asigurări sociale, ajutorul de șomaj, impozitul pe profit/venit și taxa pe valoarea adăugată, alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate, fonduri speciale și alte datorii cu bugetul statului aferente exercițiilor financiare anterioare, potrivit legii (431, 437, 438, 441,

      4423, 446, 447, 448 și alte conturi în care urmează să se

      evidențieze sumele anulate, potrivit prevederilor legale în vigoare).

      În debitul acestui cont se înregistrează:

    • pierderile contabile realizate în exercițiul financiar încheiat, transferate la începutul exercițiul financiar următor asupra rezultatului reportat (121);

    • profitul contabil realizat în exercițiile financiare precedente, utilizat ca sursă de majorare a capitalului social, potrivit legii (101);

    • profitul net realizat în exercițiile financiare precedente, și care se repartizează în exercițiile financiare următoare pe destinațiile aprobate de adunarea generală a acționarilor/asociaților, potrivit legii (1068, 117, 446, 457);

    • rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constatate în exercițiul financiar curent, aferente exercițiilor financiare precedente (401, 404, 431, 437, 438, 441,

      4423, 446, 447, 448, 462 și alte conturi în care urmează să se evidențieze corectarea erorilor);

    • sume anulate reprezentând creanțele față de clienți, debitori diverși, acționari/asociați, aferente exercițiilor financiare anterioare (411, 461, 456 și alte conturi în care urmează să se evidențieze sumele anulate).

      Soldul debitor al contului reprezintă pierderea neacoperită, iar soldul creditor, profitul nerepartizat.

      GRUPA 12 „REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR”

      Din grupa 12 „Rezultatul exercițiului financiar” fac parte:

      Contul 121 „Profit sau pierdere”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența profitului sau pierderii realizate în exercițiul financiar curent.

      Contul 121 „Profit sau pierdere” este un cont bifuncțional. În creditul contului 121 „Profit sau pierdere” se înregistrează:

    • la sfârșitul perioadei, soldul creditor al conturilor din clasa 7 (701 la 786);

    • pierderile contabile realizate în exercițiul financiar încheiat, transferate la începutul exercițiului financiar următor asupra rezultatului reportat (117).

      În debitul contului 121 „Profit sau pierdere” se înregistrează:

    • la sfârșitul perioadei, soldul debitor al conturilor de cheltuieli (601 la 698);

    • profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, care a fost repartizat la rezerve conform prevederilor legale (129);

    • profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, evidențiat la începutul exercițiului financiar următor în rezultatul reportat (117).

      Soldul creditor reprezintă profitul realizat, iar soldul debitor, pierderea realizată.

      Contul 129 „Repartizarea profitului”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența repartizării profitului realizat în exercițiul curent și repartizat, potrivit legii.

      Contul 129 „Repartizarea profitului” este un cont de activ.

      În debitul contului 129 „Repartizarea profitului” se înregistrează:

    • rezervele constituite, potrivit legii, din profitul realizat în exercițiul financiar curent (106).

      În creditul contului 129 „Repartizarea profitului” se înregistrează:

    • profitul net realizat în exercițiul financiar încheiat, care a fost repartizat la rezerve conform prevederilor legale (121).

      Soldul contului reprezintă profitul repartizat, aferent exercițiului financiar încheiat.

      GRUPA 13 „SUBVENȚII PENTRU INVESTIȚII”

      Din grupa 13 „Subvenții pentru investiții” fac parte următoarele conturi:

      131 „Subvenții guvernamentale pentru investiții”;

      132 „Împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenții pentru investiții”;

      133 „Donații pentru investiții”;

      134 „Plusuri de inventar de natura imobilizărilor”;

      138 „Alte sume primite cu caracter de subvenții pentru investiții”.

      Cu ajutorul conturilor din această grupă se ține evidența subvențiilor guvernamentale pentru investiții, împrumuturilor nerambursabile cu caracter de subvenții pentru investiții, donațiilor pentru investiții, plusurilor de inventar de natura imobilizărilor și a altor sume primite cu caracter de subvenții pentru investiții.

      Conturile din această grupă sunt conturi de pasiv.

      În creditul conturilor din grupa 13 „Subvenții pentru investiții” se înregistrează:

    • subvențiile pentru investiții, împrumuturile nerambursabile cu caracter de subvenții pentru investiții și alte sume de primit cu caracter de subvenții pentru investiții (445);

    • valoarea imobilizărilor necorporale și corporale primite drept subvenții guvernamentale;

    • valoarea imobilizărilor necorporale și corporale primite cu titlu gratuit sau constatate plus la inventar.

      În debitul conturilor din grupa 13 „Subvenții pentru investiții” se înregistrează:

    • cota parte a subvențiilor pentru investiții trecute la venituri, corespunzător amortizării calculate (758);

    • partea din subvenția pentru investiții restituită sau de restituit (512, 462).

      Soldul conturilor din această grupă reprezintă subvențiile pentru investiții, netransferate la venituri.

      GRUPA 14 „CÂȘTIGURI SAU PIERDERI LEGATE DE EMITEREA, RĂSCUMPĂRAREA, VÂNZAREA, CEDAREA CU TITLU GRATUIT SAU ANULAREA INSTRUMENTELOR DE CAPITALURI PROPRII”

      Din grupa 14 „Câștiguri sau pierderi legate de emiterea,

      răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” fac parte:

      Contul 141 „Câștiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența câștigurilor legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii.

      Contul 141 „Câștiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 141 „Câștiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” se înregistrează:

    • diferența între prețul de vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii și valoarea lor de răscumpărare (461, 512);

    • diferența între valoarea nominală a instrumentelor de capitaluri proprii anulate și valoarea lor de răscumpărare (101).

      În debitul contului 141 „Câștiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” se înregistrează:

    • câștigurile legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii, transferate la rezerve (106).

      Soldul contului reprezintă câștigurile legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii.

      Contul 149 „Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența pierderilor legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii.

      Contul 149 „Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” este un cont de activ.

      În debitul contului 149 „Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” se înregistrează:

    • diferența între valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii anulate și prețul lor de vânzare (109);

    • diferența între valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii anulate și valoarea lor nominală (109);

    • valoarea instrumentelor de capitaluri proprii cedate cu titlu gratuit (109);

    • cheltuieli legate de emiterea instrumentelor de capitaluri proprii, atunci când nu sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea lor ca imobilizări necorporale (512, 531, 462);

    • alte cheltuieli legate de răscumpărarea instrumentelor de capitaluri proprii (512, 531, 462).

      În creditul contului 149 „Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” se înregistrează:

    • pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii, acoperite din rezerve (106).

      Soldul contului reprezintă pierderile legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii.

      GRUPA 15 „PROVIZIOANE”

      Din grupa 15 „Provizioane” face parte:

      Contul 151 „Provizioane”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența provizioanelor pentru litigii, garanții acordate clienților, pentru restructurare, pensii și obligații similare, pentru dezafectarea imobilizărilor corporale și alte acțiuni similare legate de acestea, a provizioanelor pentru impozite, precum și a altor provizioane.

      Contul 151 „Provizioane” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 151 „Provizioane” se înregistrează:

    • valoarea provizioanelor constituite pe seama cheltuielilor (681);

    • costurile estimate inițial cu demontarea și mutarea imobilizării corporale, precum și cele cu restaurarea amplasamentului pe care este poziționată imobilizarea (212, 213).

      În debitul contului 151 „Provizioane” se înregistrează:

    • sumele reprezentând diminuarea sau anularea provizioanelor, inclusiv a celor constituite pentru demontarea și mutarea imobilizării corporale, precum și cele cu restaurarea amplasamentului (781).

      Soldul contului reprezintă provizioanele constituite.

      GRUPA 16 „ÎMPRUMUTURI ȘI DATORII ASIMILATE”

      Din grupa 16 „Împrumuturi și datorii asimilate” fac parte:

      Contul 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența împrumuturilor din emisiunea obligațiunilor.

      Contul 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni” se înregistrează:

    • suma împrumuturilor de primit/primite din emisiuni de obligațiuni (461, 512);

    • suma primelor de rambursare aferente împrumuturilor din emisiuni de obligațiuni (169);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din evaluarea la încheierea exercițiului financiar a împrumuturilor din emisiuni de obligațiuni în valută (665).

      În debitul contului 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni” se înregistrează:

    • suma împrumuturilor din emisiuni de obligațiuni rambursate (512);

    • valoarea obligațiunilor emise și răscumpărate, anulate (505);

    • împrumuturile din emisiuni de obligațiuni convertite în acțiuni (456);

    • diferențele favorabile de curs valutar rezultate din evaluarea la închiderea exercițiului financiar, precum și din rambursarea împrumuturilor din emisiuni de obligațiuni în valută (765).

      Soldul contului reprezintă împrumuturile din emisiuni de obligațiuni nerambursate.

      Contul 162 „Credite bancare pe termen lung”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creditelor bancare pe termen lung primite de entitate.

      Contul 162 „Credite bancare pe termen lung” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 162 „Credite bancare pe termen lung” se înregistrează:

    • suma creditelor pe termen lung primite (512);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din evaluarea, la închiderea exercițiului financiar, a creditelor în valută (665).

      În debitul contului 162 „Credite bancare pe termen lung” se înregistrează:

    • suma creditelor pe termen lung rambursate (512);

    • diferențele favorabile de curs valutar rezultate din evaluarea creditelor în valută la închiderea exercițiului financiar, precum și la rambursarea acestora (765).

      Soldul contului reprezintă creditele bancare pe termen lung nerambursate.

      Contul 166 „Datorii care privesc imobilizările financiare” Cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor entității față de entitățile afiliate, respectiv entitățile de care compania

      este legată prin interese de participare.

      Contul 166 „Datorii care privesc imobilizările financiare” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 166 „Datorii care privesc imobilizările financiare” se înregistrează:

    • sumele datorate față de entitățile afiliate, respectiv entitățile de care compania este legată prin interese de participare (512);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din evaluarea la închiderea exercițiului financiar, a datoriilor exprimate în valută (665).

      În debitul contului 166 „Datorii care privesc imobilizările financiare” se înregistrează:

    • sumele restituite entităților afiliate, respectiv celor de care compania este legată prin interese de participare (512);

    • diferențele favorabile de curs valutar rezultate din evaluarea, la închiderea exercițiului financiar, a datoriilor exprimate în valută, precum și la rambursarea acestora (765).

      Soldul contului reprezintă sumele primite și nerestituite.

      Contul 167 „Alte împrumuturi și datorii asimilate”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor împrumuturi și datorii asimilate, cum sunt: depozite, garanții primite și alte datorii asimilate.

      Contul 167 „Alte împrumuturi și datorii asimilate” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 167 „Alte împrumuturi și datorii asimilate” se înregistrează:

    • sumele de încasat/încasate reprezentând alte împrumuturi și datorii asimilate (461, 512);

    • valoarea concesiunilor primite (205);

    • valoarea imobilizărilor corporale primite în leasing financiar, conform prevederilor contractuale (212, 213, 214);

    • sumele reprezentând garanțiile de bună execuție reținute, conform contractelor încheiate (404);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din evaluarea, la închiderea exercițiului financiar, a împrumuturilor și datoriilor asimilate în valută (665);

    • diferențele nefavorabile aferente datoriilor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute,

      rezultate din evaluarea acestora, la închiderea exercițiului financiar (668).

      În debitul contului 167 „Alte împrumuturi și datorii asimilate” se înregistrează:

    • sumele reprezentând alte împrumuturi și datorii asimilate rambursate (512);

    • obligația de plată a ratelor pe baza facturilor emise de locator, în cazul leasingului financiar (404);

    • garanțiile de bună execuție restituite terților (512);

    • diferențele favorabile de curs valutar rezultate din evaluarea, la închiderea exercițiului financiar, a împrumuturilor și datoriilor asimilate, în valută, precum și la rambursarea acestora (765);

    • diferențele favorabile aferente datoriilor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora, la închiderea exercițiului financiar (768).

      Soldul contului reprezintă alte împrumuturi și datorii asimilate, nerestituite.

      Contul 168 „Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența dobânzilor datorate, aferente împrumuturilor din emisiunea de obligațiuni, creditelor bancare pe termen lung, datoriilor față de entitățile afiliate, respectiv entitățile de care compania este legată prin interese de participare, precum și a celor aferente altor împrumuturi și datorii asimilate.

      Contul 168 „Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 168 „Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate” se înregistrează:

    • valoarea dobânzilor datorate, aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate (666);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar aferente dobânzilor datorate în valută, rezultate în urma evaluării acestora la încheierea exercițiului financiar (665).

      În debitul contului 168 „Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate” se înregistrează:

    • suma dobânzilor plătite aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate (512);

    • diferențele favorabile de curs valutar aferente dobânzilor datorate în valută, rezultate în urma evaluării acestora la încheierea exercițiului financiar, precum și la rambursarea acestora (765).

      Soldul contului reprezintă dobânzile datorate și neplătite.

      Contul 169 „Prime privind rambursarea obligațiunilor”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența primelor de rambursare reprezentând diferența dintre valoarea de rambursare a obligațiunilor și valoarea de emisiune a acestora.

      Contul 169 „Prime privind rambursarea obligațiunilor” este un cont de activ.

      În debitul contului 169 „Prime privind rambursarea obligațiunilor” se înregistrează:

    • suma primelor de rambursare aferente împrumuturilor din emisiuni de obligațiuni (161).

      În creditul contului 169 „Prime privind rambursarea obligațiunilor” se înregistrează:

    • valoarea primelor privind rambursarea obligațiunilor, amortizate (686).

      Soldul contului reprezintă valoarea primelor privind rambursarea obligațiunilor, neamortizate.

      CLASA 2 „CONTURI DE IMOBILIZĂRI”

      Din clasa 2 „Conturi de imobilizări” fac parte următoarele grupe de conturi: 20 „Imobilizări necorporale”, 21 „Imobilizări corporale”, 23 „Imobilizări în curs și avansuri pentru imobilizări”, 26 „Imobilizări financiare”, 28 „Amortizări privind imobilizările” și 29 „Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor”.

      GRUPA 20 „IMOBILIZĂRI NECORPORALE”

      Din grupa 20 „Imobilizări necorporale” fac parte:

      Contul 201 „Cheltuieli de constituire”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor ocazionate de înființarea sau dezvoltarea unei entități (taxe și alte cheltuieli de înscriere și înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, precum și alte cheltuieli de această natură, legate de înființarea și extinderea activității entității).

      Contul 201 „Cheltuieli de constituire” este un cont de activ.

      În debitul contului 201 „Cheltuieli de constituire” se înregistrează:

    • cheltuielile ocazionate de înființarea sau dezvoltarea entității (404, 462, 512, 531).

      În creditul contului 201 „Cheltuieli de constituire” se înregistrează:

    • amortizarea cheltuielilor de constituire scoase din evidență (280).

      Soldul contului reprezintă valoarea cheltuielilor de constituire existente.

      Contul 203 „Cheltuieli de dezvoltare”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența imobilizărilor de natura cheltuielilor de dezvoltare, recunoscute ca imobilizări necorporale.

      Contul 203 „Cheltuieli de dezvoltare” este un cont de activ.

      În debitul contului 203 „Cheltuieli de dezvoltare” se înregistrează:

    • lucrările și proiectele de dezvoltare efectuate pe cont propriu sau achiziționate de la terți (233, 721, 404);

    • lucrările și proiectele de dezvoltare achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea imobilizărilor de natura cheltuielilor de dezvoltare primite cu titlu gratuit (133);

    • plusuri de inventar constatate la imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare (134).

      În creditul contului 203 „Cheltuieli de dezvoltare” se înregistrează:

    • valoarea neamortizată a imobilizărilor de natura cheltuielilor de dezvoltare cedate (658);

    • imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare amortizate integral, precum și cheltuielile de dezvoltare aferente brevetelor sau licențelor (280, 205).

      Soldul contului reprezintă valoarea imobilizărilor de natura cheltuielilor de dezvoltare existente.

      Contul 205 „Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența concesiunilor recunoscute ca imobilizări necorporale, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale, precum și a altor drepturi și active similare aportate, achiziționate sau dobândite pe alte căi.

      Contul 205 „Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale și alte drepturi și valori similare” este un cont de activ.

      În debitul contului 205 „Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare” se înregistrează:

    • brevetele, licențele, mărcile comerciale și alte valori similare achiziționate, reprezentând aport în natură, primite ca subvenții guvernamentale sau cu titlu gratuit, precum și cele constatate plus la inventar (404, 456, 131, 133, 134);

    • brevetele, licențele, mărcile comerciale și alte valori similare achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea concesiunilor primite (167);

    • imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare aferente brevetelor sau licențelor (203).

      În creditul contului 205 „Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare” se înregistrează:

    • valoarea neamortizată a concesiunilor, brevetelor, licențelor, altor drepturi și valori similare scoase din evidență (658);

    • amortizarea concesiunilor, brevetelor, licențelor, altor drepturi și valori similare, scoase din evidență (280);

    • valoarea brevetelor și a altor drepturi și valori similare aportate și retrase (456);

    • valoarea brevetelor, licențelor și a altor drepturi și valori similare depuse ca aport la capitalul altor entități, în schimbul dobândirii de participații în capitalul acestora (261, 263, 265).

      Soldul contului reprezintă concesiunile recunoscute ca imobilizări necorporale, brevetele, licențele, mărcile comerciale și alte drepturi și valori similare existente.

      Contul 2071 „Fond comercial pozitiv”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența fondului comercial pozitiv reflectat, de regulă, la consolidare.

      Contul 2071 „Fond comercial pozitiv” este un cont de activ.

      În debitul contului 2071 „Fond comercial pozitiv” se înregistrează:

    • diferența pozitivă între costul de achiziție și valoarea, la data tranzacției, a părții din activele nete achiziționate.

      În creditul contului 2071 „Fond comercial pozitiv” se înregistrează:

    • valoarea neamortizată a fondului comercial pozitiv scos din evidență (658);

    • valoarea fondului comercial amortizat integral, scos din evidență (280).

      Soldul contului reprezintă valoarea fondului comercial pozitiv existent.

      Contul 2075 „Fond comercial negativ”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența fondului comercial negativ rezultat la consolidare.

      Contul 2075 „Fond comercial negativ” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 2075 „Fond comercial negativ” se înregistrează:

    • diferența negativă între costul de achiziție și valoarea, la data tranzacției, a părții din activele nete achiziționate.

      În debitul contului 2075 „Fond comercial negativ” se înregistrează:

    • cota-parte din fondul comercial negativ reluat la venituri (781).

      Soldul contului reprezintă valoarea fondului comercial negativ nereluat la venituri.

      Contul 208 „Alte imobilizări necorporale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența programelor informatice create de entitate sau achiziționate de la terți, precum și a altor imobilizări necorporale.

      Contul 208 „Alte imobilizări necorporale” este un cont de activ.

      În debitul contului 208 „Alte imobilizări necorporale” se înregistrează:

    • valoarea programelor informatice și a altor imobilizări necorporale achiziționate (404);

    • valoarea programelor informatice și a altor imobilizări necorporale achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea programelor informatice realizate pe cont propriu (233, 721);

    • valoarea programelor informatice reprezentând aport la capitalul social (456);

    • valoarea programelor informatice și a altor imobilizări necorporale primite ca subvenții guvernamentale (131);

    • valoarea programelor informatice și a altor imobilizări necorporale primite cu titlu gratuit (133);

    • plusurile de inventar constatate la programele informatice și la alte imobilizări necorporale (134).

      În creditul contului 208 „Alte imobilizări necorporale” se înregistrează:

    • valoarea neamortizată a altor imobilizări necorporale scoase din evidență (658);

    • amortizarea altor imobilizări necorporale, scoase din evidență (280);

    • valoarea altor imobilizări necorporale aportate și retrase (456);

    • valoarea altor imobilizări necorporale depuse ca aport la capitalul altor entități, în schimbul dobândirii de participații la capitalul acestora (261, 263, 265).

      Soldul contului reprezintă valoarea altor imobilizări necorporale existente.

      GRUPA 21 „IMOBILIZĂRI CORPORALE”

      Din grupa 21 „Imobilizări corporale” fac parte:

      Contul 211 „Terenuri și amenajări de terenuri”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența terenurilor și a amenajărilor de terenuri (racordarea lor la sistemul de alimentare cu energie, împrejmuirile, lucrările de acces etc.).

      Contul 211 „Terenuri și amenajări de terenuri” este un cont de activ.

      În debitul contului 211 „Terenuri și amenajări de terenuri” se înregistrează:

    • valoarea terenurilor achiziționate, a celor reprezentând aport la capital, valoarea terenurilor primite prin subvenții pentru investiții (404, 456, 131,132);

    • valoarea terenurilor primite cu titlu gratuit (133);

    • valoarea terenurilor achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea la cost de producție a amenajărilor de terenuri realizate pe cont propriu (231, 722);

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea terenurilor, dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă terenului reevaluat (105);

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea terenurilor, recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea, recunoscută anterior la acel activ (781).

      În creditul contului 211 „Terenuri și amenajări de terenuri” se înregistrează:

    • valoarea terenurilor, respectiv a amenajărilor de terenuri cedate, amortizate (281, 658);

    • valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea terenurilor în limita soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);

    • valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea terenurilor recunoscută ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (681);

    • valoarea terenurilor care fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor entități, în schimbul dobândirii de participații în capitalul acestora (261, 263, 265);

    • valoarea terenurilor aportate, retrase (456);

    • valoarea terenurilor expropriate (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea terenurilor și costul amenajărilor de terenuri existente.

      Contul 212 „Construcții”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării construcțiilor.

      Contul 212 „Construcții” este un cont de activ.

      În debitul contului 212 „Construcții” se înregistrează:

    • valoarea construcțiilor achiziționate, realizate din producție proprie, primite prin subvenții pentru investiții, ca aport la capitalul social (404, 231, 131, 132, 456);

    • valoarea construcțiilor primite cu titlu gratuit (133);

    • valoarea construcțiilor achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea construcțiilor primite în regim de leasing financiar (167);

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea construcțiilor, dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă construcției reevaluate (105);

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea construcțiilor, recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea, recunoscută anterior la acel activ (781);

    • costurile estimate inițial cu demontarea și mutarea imobilizării corporale la scoaterea din evidență, precum și cele cu restaurarea amplasamentului (151);

    • valoarea amortizării investițiilor efectuate de chiriași la construcțiile primite cu chirie și restituite proprietarului (281).

      În creditul contului 212 „Construcții” se înregistrează:

    • valoarea neamortizată a construcțiilor scoase din evidență (658);

    • amortizarea construcțiilor scoase din evidență (281);

    • valoarea construcțiilor cedate în regim de leasing financiar (267);

    • descreșterile față de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea construcțiilor, în limita soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);

    • valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea construcțiilor, recunoscută ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (681);

    • valoarea amortizării construcțiilor, eliminată cu ocazia reevaluării din valoarea contabilă brută a acestora (281);

    • valoarea clădirilor care fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor entități, în schimbul dobândirii de participații în capitalul acestora (261, 263, 265);

    • valoarea investițiilor efectuate de chiriași la construcțiile primite cu chirie, amortizate integral, restituite proprietarului (281);

    • valoarea construcțiilor aportate retrase (456);

    • valoarea construcțiilor distruse de calamități (671). Soldul contului reprezintă valoarea construcțiilor existente.

      Contul 213 „Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor de reproducție și muncă și a plantațiilor.

      Contul 213 „Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații” este un cont de activ.

      În debitul contului 213 „Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații” se înregistrează:

    • valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor achiziționate, realizate din producție proprie, primite prin subvenții pentru investiții, ca aport la capitalul social (404, 446, 231, 131, 132, 456);

    • valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor primite cu titlu gratuit (133);

    • plusurile de inventar constatate la instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații (134);

    • valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • costurile estimate inițial cu demontarea și mutarea imobilizării corporale la scoaterea din evidență, precum și cele cu restaurarea amplasamentului (151);

    • valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, primite în regim de leasing financiar (167);

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor, dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă imobilizării corporale reevaluate (105);

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor, recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea, recunoscută anterior la acel activ (781);

    • valoarea amortizării investițiilor efectuate de chiriași la instalațiile tehnice și mijloacele de transport primite cu chirie și restituite proprietarului (281).

      În creditul contului 213 „Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații” se înregistrează:

    • valoarea neamortizată a instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor scoase din evidență (658);

    • amortizarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor scoase din evidență (281);

    • valoarea instalațiilor tehnice și mijloacelor de transport cedate în regim de leasing financiar (267);

    • descreșterile față de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor, în limita soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);

    • valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor, recunoscută ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (681);

    • valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor care fac obiectul participării în natură la capitalul social al altor entități, în schimbul dobândirii de participații în capitalul acestora (261, 263, 265);

    • valoarea investițiilor efectuate de chiriași la instalațiile tehnice și mijloacele de transport primite cu chirie, amortizate integral, restituite proprietarului (281);

    • valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor distruse de calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea instalațiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor și plantațiilor, existente.

      Contul 214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale.

      Contul 214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” este un cont de activ.

      În debitul contului 214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” se înregistrează:

    • valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale achiziționate, realizate din producție proprie, primite prin subvenții pentru investiții, ca aport la capitalul social (404, 446, 231, 131, 132, 456);

    • valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale primite cu titlu gratuit (133);

    • plusurile de inventar constatate la mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și la alte active corporale (134);

    • valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea amortizării investițiilor efectuate de chiriași la imobilizările primite cu chirie și restituite proprietarului (281);

    • valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale, primite în regim de leasing financiar (167);

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale, dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă imobilizării corporale reevaluate (105);

    • creșterea față de valoarea contabilă netă, rezultată din reevaluarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale, recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea, recunoscută anterior la acel activ (781).

      În creditul contului 214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” se înregistrează:

    • valoarea neamortizată a mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale, scoase din evidență (658);

    • amortizarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale scoase din evidență (281);

    • valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale cedate în regim de leasing financiar (267);

    • descreșterile față de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale, în limita soldului creditor al rezervei din reevaluare (105);

    • valoarea descreșterii rezultate din reevaluarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale, recunoscută ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (681);

    • aport în natură la capitalul social al altor entități, în schimbul dobândirii de participații la capitalul acestora (261, 263, 265);

    • valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale și a altor active corporale distruse de calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecție și a altor active corporale existente.

      GRUPA 23 „IMOBILIZĂRI ÎN CURS ȘI AVANSURI PENTRU IMOBILIZĂRI”

      Din grupa 23 „Imobilizări în curs și avansuri pentru imobilizări” fac parte:

      Contul 231 „Imobilizări corporale în curs de execuție”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența imobilizărilor corporale în curs de execuție.

      Contul 231 „Imobilizări corporale în curs de execuție” este un cont de activ.

      În debitul contului 231 „Imobilizări corporale în curs de execuție” se înregistrează:

    • valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție facturate de furnizori, inclusiv entități afiliate sau entități legate prin interese de participare (404, 451, 453);

    • valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție efectuate în regie proprie, neterminate (722);

    • valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție primite ca aport la capitalul social (456).

      În creditul contului 231 „Imobilizări corporale în curs de execuție” se înregistrează:

    • valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție, recepționate, date în folosință sau puse în funcțiune (211, 212, 213, 214);

    • valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție scoase din evidență (658);

    • valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție distruse de calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuție.

      Contul 232 „Avansuri acordate pentru imobilizări corporale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări.

      Contul 232 „Avansuri acordate pentru imobilizări corporale” este un cont de activ.

      În debitul contului 232 „Avansuri acordate pentru imobilizări corporale” se înregistrează:

    • valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări corporale (404);

    • diferențele favorabile de curs valutar rezultate la sfârșitul exercițiului financiar din evaluarea avansurilor acordate în valută (765).

      În creditul contului 232 „Avansuri acordate pentru imobilizări corporale” se înregistrează:

    • valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări corporale, decontate (404);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate la sfârșitul exercițiului financiar din evaluarea avansurilor acordate în valută sau cu ocazia decontării acestora (665).

      Soldul contului reprezintă avansurile acordate furnizorilor de imobilizări corporale, nedecontate.

      Contul 233 „Imobilizări necorporale în curs de execuție”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența imobilizărilor necorporale în curs de execuție.

      Contul 233 „Imobilizări necorporale în curs de execuție” este un cont de activ.

      În debitul contului 233 „Imobilizări necorporale în curs de execuție” se înregistrează:

    • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție facturate de furnizori, inclusiv entități afiliate sau entități legate prin interese de participare (404, 451, 453);

    • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție efectuate în regie proprie, neterminate (721);

    • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție primite ca aport la capitalul social (456).

      În creditul contului 233 „Imobilizări necorporale în curs de execuție” se înregistrează:

    • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție, recepționate (203, 208);

    • valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție scoase din evidență (658).

      Soldul contului reprezintă valoarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție.

      Contul 234 „Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări necorporale.

      Contul 234 „Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale” este un cont de activ.

      În debitul contului 234 „Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale” se înregistrează:

    • valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări necorporale (404);

    • diferențele favorabile de curs valutar rezultate la sfârșitul exercițiului financiar din evaluarea avansurilor acordate în valută (765).

      În creditul contului 234 „Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale” se înregistrează:

    • valoarea avansurilor acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, decontate (404);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate la sfârșitul exercițiului financiar din evaluarea avansurilor acordate în valută sau cu ocazia decontării acestora (665).

      Soldul contului reprezintă avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, nedecontate.

      GRUPA 26 „IMOBILIZĂRI FINANCIARE”

      Din grupa 26 „Imobilizări financiare” fac parte:

      Contul 261 „Acțiuni deținute la entitățile afiliate”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența acțiunilor deținute la entitățile afiliate.

      Contul 261 „Acțiuni deținute la entitățile afiliate” este un cont de activ.

      În debitul contului 261 „Acțiuni deținute la entitățile afiliate” se înregistrează:

    • valoarea acțiunilor dobândite prin achiziție (512, 531, 269);

    • valoarea acțiunilor dobândite prin aport la capitalul social al entităților afiliate (205, 208, 211, 212, 213, 214);

    • diferența dintre valoarea acțiunilor dobândite și valoarea neamortizată a imobilizărilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul entităților afiliate (106);

    • valoarea acțiunilor primite ca urmare a majorării capitalului social al entităților afiliate la care se dețin participații, prin încorporarea rezervelor (106);

    • valoarea acțiunilor primite ca urmare a majorării capitalului social al entităților afiliate la care se dețin participații, prin încorporarea beneficiilor (761).

      În creditul contului 261 „Acțiuni deținute la entitățile afiliate” se înregistrează:

    • cheltuielile privind valoarea acțiunilor deținute la entitățile afiliate, cedate (664).

      Soldul contului reprezintă valoarea acțiunilor deținute la entitățile afiliate.

      Contul 263 „Interese de participare”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența titlurilor sub forma intereselor de participare, pe care entitatea le deține în capitalul întreprinderilor asociate.

      Contul 263 „Interese de participare” este un cont de activ.

      În debitul contului 263 „Interese de participare” se înregistrează:

    • valoarea participațiilor dobândite prin achiziție (512, 531, 269);

    • valoarea participațiilor dobândite prin aport la capitalul social al întreprinderilor asociate (205, 208, 211, 212, 213, 214);

    • diferența dintre valoarea participațiilor dobândite și valoarea neamortizată a imobilizărilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul întreprinderilor asociate (106);

    • valoarea participațiilor primite ca urmare a majorării capitalului social al întreprinderilor asociate la care se dețin participații, prin încorporarea rezervelor (106);

    • valoarea participațiilor primite ca urmare a majorării capitalului social al întreprinderilor asociate la care se dețin participații, prin încorporarea beneficiilor (761).

      În creditul contului 263 „Interese de participare” se înregistrează:

    • cheltuielile privind valoarea participațiilor deținute la întreprinderile asociate, cedate (664);

    • costul de achiziție al participațiilor evaluate la consolidare prin metoda punerii în echivalență (264).

      Soldul contului reprezintă imobilizările financiare, deținute sub formă de interese de participare.

      Contul 264 „Titluri puse în echivalență”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența titlurilor de participare evaluate la consolidare prin metoda punerii în echivalență.

      Contul 264 „Titluri puse în echivalență” este un cont de activ. În debitul contului 264 „Titluri puse în echivalență” se înregistrează participațiile în întreprinderile asociate, prezentate în situațiile financiare consolidate la valoarea determinată prin

      metoda punerii în echivalență, astfel:

    • costul de achiziție al titlurilor evaluate prin metoda punerii în echivalență (263);

    • partea cuvenită investitorului din profitul înregistrat în exercițiul curent de întreprinderea asociată (761);

    • partea cuvenită investitorului din rezervele înregistrate de întreprinderea asociată în care se dețin participații, cu ocazia consolidării prin metoda punerii în echivalență (1068).

      Contul 265 „Alte titluri imobilizate”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor titluri de valoare deținute pe o perioadă îndelungată, în capitalul social al altor entități diferite de entitățile afiliate și întreprinderile asociate.

      Contul 265 „Alte titluri imobilizate” este un cont de activ.

      În debitul contului 265 „Alte titluri imobilizate” se înregistrează:

    • valoarea altor titluri imobilizate dobândite prin achiziție (512, 531, 269);

    • valoarea altor titluri imobilizate dobândite prin aport la capitalul social al altor entități (205, 208, 211, 212, 213, 214);

    • diferența dintre valoarea altor titluri imobilizate dobândite și valoarea neamortizată a imobilizărilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul altor entități (106);

    • valoarea altor titluri imobilizate primite ca urmare a majorării capitalului social al altor entități la care se dețin participații, prin încorporarea rezervelor (106);

    • valoarea altor titluri imobilizate primite ca urmare a majorării capitalului social al altor entități la care se dețin participații, prin încorporarea beneficiilor (761).

      În creditul contului 265 „Alte titluri imobilizate ” se înregistrează:

    • cheltuielile privind valoarea altor titluri imobilizate deținute în capitalul social al altor entități la care se dețin participații, cedate (664).

      Soldul contului reprezintă alte titluri imobilizate existente.

      Contul 267 „Creanțe imobilizate”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creanțelor imobilizate sub forma împrumuturilor acordate pe termen lung altor entități, precum și a altor creanțe imobilizate, cum sunt depozite, garanții și cauțiuni depuse de entitate la terți.

      Contul 267 „Creanțe imobilizate” este un cont de activ.

      În debitul contului 267 „Creanțe imobilizate” se înregistrează:

    • sume plătite reprezentând valoarea împrumuturilor acordate altor entități (512, 531);

    • dobânzile aferente creanțelor imobilizate (763);

    • valoarea garanțiilor depuse la terți (411);

    • valoarea bunurilor cedate în regim de leasing financiar (212, 213, 214);

    • diferențele favorabile de curs valutar, aferente împrumuturilor acordate în valută, rezultate din evaluarea acestora la cursul de la închiderea exercițiului (765);

    • diferențele favorabile aferente creanțelor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora, la închiderea exercițiului financiar (768);

    • dobânzi aferente creanțelor imobilizate (766).

      În creditul contului 267 „Creanțe imobilizate” se înregistrează:

    • valoarea împrumuturilor restituite de terți (512);

    • dobânzile încasate, aferente creanțelor imobilizate (512);

    • valoarea garanțiilor restituite de terți (512);

    • creanța reprezentând ratele aferente leasingului financiar (411);

    • valoarea pierderilor din creanțe imobilizate (663);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar, aferente împrumuturilor acordate, rezultate în urma evaluării acestora la cursul de la închiderea exercițiului sau în urma încasării creanțelor (665);

    • diferențele nefavorabile aferente creanțelor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora, la închiderea exercițiului financiar (668).

      Soldul contului reprezintă valoarea împrumuturilor acordate și a altor creanțe imobilizate.

      Contul 269 „Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența vărsămintelor de efectuat cu ocazia achiziționării imobilizărilor financiare.

      Contul 269 „Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 269 „Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare” se înregistrează:

    • sumele datorate pentru achiziționarea de imobilizări financiare (261, 263, 265);

    • diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării datoriilor în valută, reprezentând vărsăminte de efectuat pentru imobilizările financiare, la cursul de la închiderea exercițiului (665).

      În debitul contului 269 „Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare” se înregistrează:

    • sumele plătite pentru imobilizări financiare (512, 531);

    • diferențele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării datoriilor în valută, reprezentând vărsăminte de efectuat pentru imobilizările financiare, la cursul de la închiderea exercițiului sau în urma achitării acestora (765).

      Soldul contului reprezintă sumele datorate pentru imobilizările financiare.

      GRUPA 28 „AMORTIZĂRI PRIVIND IMOBILIZĂRILE”

      Din grupa 28 „Amortizări privind imobilizările” fac parte:

      Contul 280 „Amortizări privind imobilizările necorporale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența amortizării imobilizărilor necorporale.

      Contul 280 „Amortizări privind imobilizările necorporale” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 280 „Amortizări privind imobilizările necorporale” se înregistrează:

    • valoarea amortizării imobilizărilor necorporale (681).

      În debitul contului 280 „Amortizări privind imobilizările necorporale” se înregistrează:

    • amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale scoase din evidență (201, 203, 205, 207, 208).

      Soldul contului reprezintă amortizarea imobilizărilor necorporale.

      Contul 281 „Amortizări privind imobilizările corporale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența amortizării imobilizărilor corporale.

      Contul 281 „Amortizări privind imobilizările corporale” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 281 „Amortizări privind imobilizările corporale” se înregistrează:

    • cheltuielile aferente amortizării imobilizărilor corporale (681);

    • valoarea amortizării investițiilor efectuate de chiriași la imobilizările corporale primite cu chirie și restituite proprietarului (212, 213, 214);

    • ajustarea amortizării cumulate înregistrate până la data reevaluării imobilizării corporale, atunci când reevaluarea se efectuează prin aplicarea unui indice (105).

      În debitul contului 281 „Amortizări privind imobilizările corporale” se înregistrează:

    • valoarea amortizării imobilizărilor corporale scoase din evidență (211, 212, 213, 214);

    • valoarea investițiilor efectuate de chiriași la imobilizările corporale primite cu chirie, amortizate integral, restituite proprietarului (212, 213);

    • valoarea amortizării imobilizărilor corporale, eliminată cu ocazia reevaluării, din valoarea contabilă brută a acestora (212).

      Soldul contului reprezintă amortizarea imobilizărilor corporale.

      GRUPA 29 „AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA SAU PIERDEREA DE VALOARE A IMOBILIZĂRILOR”

      Din grupa 29 „Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor” fac parte:

      Contul 290 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor necorporale.

      Contul 290 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 290 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale” se înregistrează:

    • sumele reprezentând constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor necorporale (681).

      În debitul contului 290 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale” se înregistrează:

    • sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor necorporale (781).

      Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor aferente imobilizărilor necorporale.

      Contul 291 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale.

      Contul 291 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 291 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale” se înregistrează:

    • sumele reprezentând constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale (681).

      În debitul contului 291 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale” se înregistrează:

    • sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale (781).

      Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor aferente imobilizărilor corporale.

      Contul 293 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuție”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor necorporale și corporale în curs de execuție.

      Contul 293 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuție” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 293 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuție” se înregistrează:

    • sumele reprezentând constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuție (681).

      În debitul contului 293 „Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuție” se înregistrează:

    • sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuție (781).

      Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor aferente imobilizărilor în curs de execuție.

      Contul 296 „Ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența ajustărilor pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare.

      Contul 296 „Ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare” este un cont de pasiv.

      În creditul contului 296 „Ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare” se înregistrează:

    • sumele reprezentând constituirea sau suplimentarea ajustărilor privind pierderea de valoare a imobilizărilor financiare (686).

      În debitul contului 296 „Ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare” se înregistrează:

    • sumele reprezentând diminuarea sau anularea ajustărilor privind pierderea de valoare a imobilizărilor financiare (786).

      Soldul contului reprezintă valoarea ajustărilor aferente imobilizărilor financiare.

      CLASA 3 „CONTURI DE STOCURI ȘI PRODUCȚIE ÎN CURS DE EXECUȚIE”

      Din clasa 3 „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție” fac parte următoarele grupe de conturi: 30 „Stocuri de materii prime și materiale”; 33 „Producția în curs de execuție”; 34

      „Produse”; 35 „Stocuri aflate la terți”; 36 „Animale”; 37 „Mărfuri”; 38 „Ambalaje”; 39 „Ajustări pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție”.

      GRUPA 30 „STOCURI DE MATERII PRIME ȘI MATERIALE”

      Din grupa 30 „Stocuri de materii și materiale” fac parte:

      Contul 301 „Materii prime”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materii prime.

      Contul 301 „Materii prime” este un cont de activ. În situația aplicării inventarului permanent:

      În debitul contului 301 „Materii prime” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime achiziționate de la terți (401, 408, 446, 542);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime aduse de la terți (351, 401);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime de la entități afiliate sau entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime primite de la unitate sau subunități (481, 482);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime reprezentând aport în natură al acționarilor/asociaților (456);

    • valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor și produselor reținute și consumate ca materie primă în aceeași unitate, inclusiv a diferențelor de preț nefavorabile aferente (341, 345, 348);

    • valoarea materiilor prime constatate plus la inventar, a celor primite cu titlu gratuit și a celor rezultate din dezmembrări (601, 758);

    • diferențele de preț în minus sau favorabile, aferente materiilor prime achiziționate (308).

      În creditul contului 301 „Materii prime” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime incluse pe cheltuieli, precum și a celor constatate lipsă la inventar sau distruse (601);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime vândute ca atare (371);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime livrate unității sau subunităților (481, 482);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime trimise spre prelucrare sau în custodie la terți (351);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime ieșite prin donație (658);

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime distruse prin calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea materiilor prime existente în stoc.

      Contul 302 „Materiale consumabile”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile).

      Contul 302 „Materiale consumabile” este un cont de activ. În situația aplicării inventarului permanent:

      În debitul contului 302 „Materiale consumabile” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile achiziționate de la terți (401, 408, 446, 542);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile aduse de la terți (351, 401);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile primite de la entități afiliate sau entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile primite de la unitate sau subunități (481, 482);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile reprezentând aport în natură al acționarilor/asociaților (456);

    • valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor și produselor reținute și consumate ca materiale consumabile în aceeași unitate (341, 345);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile constatate plus la inventar, a celor primite cu titlu gratuit și a celor rezultate din dezmembrări (602, 758);

    • contravaloarea materialelor consumabile achitate prin alte valori (532);

    • diferențele de preț în minus sau favorabile, aferente materialelor consumabile achiziționate (308).

      În creditul contului 302 „Materiale consumabile” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile incluse pe cheltuieli, precum și a celor constatate lipsă la inventar sau distruse (602);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile vândute ca atare (371);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile livrate unității sau subunităților (481, 482);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile trimise spre prelucrare sau în custodie la terți (351);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile ieșite prin donație (658);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile distruse prin calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea materialelor consumabile existente în stoc.

      Contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței, mișcării și uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar.

      Contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” este un cont de activ.

      În situația aplicării inventarului permanent:

      În debitul contului 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate de la terți (401, 408, 446, 542);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar primite de la entități afiliate sau entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea la preț de înregistrare a obiectelor de inventar primite ca aport în natură de la acționari/asociați (456);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar primite de la unitate sau subunități (481, 482);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar aduse de la terți (351, 401);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar constatate plus la inventar, a celor primite cu titlu gratuit și a celor rezultate din dezmembrări (603, 758);

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor reținute pentru a fi folosite ca materiale de natura obiectelor de inventar în aceeași unitate (345);

    • diferențele de preț în minus sau favorabile, aferente materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate (308).

      În creditul contului 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar incluse pe cheltuieli, precum și a celor constatate lipsă la inventar sau distruse (603);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar livrate unității sau subunităților (481, 482);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar trimise spre prelucrare sau în custodie la terți (351);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite prin donație (658);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar vândute ca atare (371);

    • valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar distruse prin calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

      Contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor (în plus sau nefavorabile, respectiv în minus sau favorabile) între prețul de înregistrare standard (prestabilit) și costul de achiziție, aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar.

      Contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar.

      În debitul contului 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” se înregistrează:

    • diferențele de preț în plus sau nefavorabile (costul de achiziție este mai mare decât prețul standard) aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în gestiune (401, 542);

    • diferențele de preț în plus sau nefavorabile, aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate de la entități afiliate sau entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • diferențele de preț în minus sau favorabile aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune (601, 602, 603).

      În creditul contului 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” se înregistrează:

    • diferențele de preț în minus sau favorabile, aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate (301, 302, 303, 542);

    • diferențele de preț în plus sau nefavorabile aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune (601, 602, 603). Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de

      natura obiectelor de inventar existente în stoc. În situația aplicării inventarului intermitent:

      Stocurile existente la începutul exercițiului financiar, precum și intrările în cursul perioadei de materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar se înregistrează direct în debitul conturilor 601 „Cheltuieli cu materiile prime”, 602 „Cheltuieli cu materialele consumabile” și 603 „Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar”.

      Conturile 301 „Materii prime”, 302 „Materiale consumabile” și 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” se debitează numai la sfârșitul perioadei cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, existente în stoc, stabilită pe baza inventarului, prin creditul conturilor 601 „Cheltuieli cu materiile prime”, 602 „Cheltuieli cu materialele consumabile”, 603

      „Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar”, iar la începutul perioadei imediat următoare, pentru respectarea permanenței metodelor, se reiau pe cheltuieli la aceeași valoare.

      GRUPA 33 „PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE”

      Din grupa 33 „Producția în curs de execuție” fac parte:

      Contul 331 „Produse în curs de execuție”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența stocurilor de produse în curs de execuție (care nu au trecut prin toate fazele de prelucrare prevăzute de procesul tehnologic, respectiv producția neterminată) existente la sfârșitul perioadei.

      Contul 331 „Produse în curs de execuție” este un cont de activ.

      În debitul contului 331 „Produse în curs de execuție” se înregistrează:

    • valoarea la cost de producție a stocului de produse în curs de execuție la sfârșitul perioadei, stabilită pe bază de inventar (711).

      În creditul contului 331 „Produse în curs de execuție” se înregistrează:

    • scăderea din gestiune a valorii produselor în curs de execuție la începutul perioadei următoare (711).

      Soldul contului reprezintă valoarea la cost de producție o produselor aflate în curs de execuție la sfârșitul perioadei.

      Contul 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența lucrărilor și serviciilor în curs de execuție existente la sfârșitul perioadei.

      Contul 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție” este un cont de activ.

      În debitul contului 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție” se înregistrează:

    • valoarea la cost de producție a lucrărilor și serviciilor în curs de execuție la sfârșitul perioadei (711).

      În creditul contului 332 „Lucrări și servicii în curs de execuție” se înregistrează:

    • scăderea din gestiune a valorii lucrărilor și serviciilor în curs de execuție la începutul perioadei următoare (711).

      Soldul contului reprezintă valoarea la cost de producție a lucrărilor și serviciilor în curs de execuție la sfârșitul perioadei.

      GRUPA 34 „PRODUSE”

      Din grupa 34 „Produse” fac parte:

      Contul 341 „Semifabricate”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de semifabricate.

      Contul 341 „Semifabricate” este un cont de activ.

      În debitul contului 341 „Semifabricate” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare sau preț de producție a semifabricatelor intrate în gestiune din activitatea proprie și plusurile constatate la inventariere (711);

    • valoarea semifabricatelor aduse de la terți (354, 401);

    • valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor primite de la unitate sau subunități (481, 482).

      În creditul contului 341 „Semifabricate” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor vândute și lipsurile constatate la inventariere (711);

    • valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor consumate în aceeași unitate (301, 302);

    • valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor trimise la terți (354);

    • valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor livrate unității sau subunităților (481, 482);

    • valoarea pierderilor din calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

      Contul 345 „Produse finite”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de produse finite.

      Contul 345 „Produse finite” este un cont de activ.

      În debitul contului 345 „Produse finite” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite intrate în gestiune și plusurile de inventar (711);

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite aduse de la terți (354, 401).

      În creditul contului 345 „Produse finite” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite vândute și lipsurile de inventar (711);

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor acordate salariaților, ca plată în natură, potrivit legii (421);

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor cuvenite unităților prestatoare, ca plata în natură, potrivit prevederilor contractuale (462, 401);

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite transferate în magazinele de vânzare proprii (371);

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor reținute pentru a fi utilizate în aceeași unitate (301, 302, 303, 381);

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor acordate salariaților ca plată în natură, potrivit legii (421);

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor finite trimise la terți (354);

    • valoarea donațiilor de produse finite (658);

    • valoarea pierderilor din calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor finite existente în stoc la sfârșitul perioadei.

      Contul 346 „Produse reziduale”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de produse reziduale (rebuturi, materiale recuperabile sau deșeuri).

      Contul 346 „Produse reziduale” este un cont de activ.

      În debitul contului 346 „Produse reziduale” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor reziduale intrate în gestiune din producție proprie (711);

    • valoarea produselor reziduale aduse de la terți (354, 401). În creditul contului 346 „Produse reziduale” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor reziduale vândute și lipsurile de inventar (711);

    • valoarea produselor reziduale trimise la terți (354).

      Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor reziduale existente în stoc la sfârșitul perioadei.

      Contul 348 „Diferențe de preț la produse”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor între prețul standard (prestabilit) și costul de producție al produselor finite și semifabricatelor.

      Contul 348 „Diferențe de preț la produse” este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.

      În debitul contului 348 „Diferențe de preț la produse” se înregistrează:

    • diferențele de preț în plus sau nefavorabile (costul de producție este mai mare decât prețul standard) aferente produselor intrate în gestiune din producție proprie (711);

    • diferențele de preț în minus sau favorabile repartizate asupra produselor ieșite din gestiune (711).

      În creditul contului 348 „Diferențe de preț la produse” se înregistrează:

    • diferențele de preț în minus sau favorabile (costul de producție este mai mic decât prețul standard) aferente produselor intrate în gestiune din producție proprie (711);

    • diferențele de preț în plus sau nefavorabile repartizate asupra produselor ieșite din gestiune (711).

      Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente produselor existente în stoc.

      GRUPA 35 „STOCURI AFLATE LA TERȚI”

      Din grupa 35 „Stocuri aflate la terți” fac parte:

      Contul 351 „Materii și materiale aflate la terți”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materii prime, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar trimise la terți, pentru prelucrare sau în custodie.

      Contul 351 „Materii și materiale aflate la terți” este un cont de activ.

      În debitul contului 351 „Materii și materiale aflate la terți” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la terți (301, 302, 303).

      În creditul contului 351 „Materii și materiale aflate la terți” se înregistrează:

    • valoarea materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în gestiune, aduse de la terți (301, 302, 303);

    • scăderea din gestiune a materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la terți, constatate lipsă la inventar (601, 602, 603);

    • scăderea din gestiune a materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la terți, distruse de calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar aflate la terți.

      Contul 354 „Produse aflate la terți”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența stocurilor de produse trimise la terți, pentru prelucrare sau în custodie.

      Contul 354 „Produse aflate la terți” este un cont de activ.

      În debitul contului 354 „Produse aflate la terți” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a produselor (semifabricatelor, produselor finite sau produselor reziduale) trimise la terți (341, 345, 346).

      În creditul contului 354 „Produse aflate la terți” se înregistrează:

    • valoarea produselor intrate în gestiune, aduse de la terți (341, 345, 346);

    • scăderea din gestiune a produselor aflate la terți pentru care s-au întocmit documente de livrare sau constatate lipsă la inventar (607).

      Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor aflate la terți.

      Conținutul și funcțiunea conturilor 356 „Animale la terți”, 357

      „Mărfuri în custodie sau în consignație la terți” și 358 „Ambalaje aflate la terți” sunt similare cu cele ale conturilor prezentate în această grupă.

      GRUPA 36 „ANIMALE”

      Din grupa 36 „Animale” fac parte:

      Contul 361 „Animale și păsări”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența efectivelor de animale și păsări de natura stocurilor, respectiv animalele născute și cele tinere de orice fel (viței, miei, purcei, mânji etc.), în vederea creșterii și folosirii lor pentru muncă și reproducție, animalele și păsările la îngrășat pentru valorificare; coloniile de albine, precum și animalele pentru producție (lână, lapte și blană).

      Contul 361 „Animale și păsări” este un cont de activ.

      În debitul contului 361 „Animale și păsări” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor achiziționate (368, 401, 408, 542);

    • valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor achiziționate de la entități afiliate sau de la entități legate prin interese de participare (451, 453);

    • valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor primite de la unitate sau subunități (481, 482);

    • valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor aduse de la terți, precum și a celor aportate în natură (356, 401, 456);

    • valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor obținute din producție proprie, sporuri de greutate și plusurile de inventar (711);

    • valoarea animalelor și păsărilor primite cu titlu gratuit (758).

      În creditul contului 361 „Animale și păsări” se înregistrează:

    • valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor vândute — din producție proprie sau achiziționate — constatate minus de inventar și cele trimise la terți (711, 606, 356);

    • valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor livrate unității sau subunităților (481, 482);

    • valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor vândute ca atare (371);

    • valoarea pierderilor din calamități (671).

      Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a animalelor și păsărilor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

      Contul 368 „Diferențe de preț la animale și păsări”

      Cu ajutorul acestui cont se ține evidența diferențelor, în plus sau nefavorabile, respectiv în minus sau favorabile, între pr