CIRCULARA Nr. 25 din 15 octombrie 1996privind rezervele minime obligatorii şi gradul de lichiditate valutară
EMITENT
  • BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 259 din 24 octombrie 1996



    În baza art. 26 al Legii nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, în aplicarea prevederilor art. 3 al Ordonanţei Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiare,Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României stabileşte modificarea şi completarea Normelor Băncii Naţionale a României nr. 10/1996 privind lichiditatea valutară, astfel cum au fost modificate prin Circulara Băncii Naţionale a României nr. 20 din 1 august 1996, după cum urmează:1. Punctul 4 va avea următorul cuprins:"4. În cazul în care gradul de lichiditate valutară calculat pentru perioada de observare este mai mare sau cel puţin egal cu 0,6 începând cu data de 1 august 1996, de 0,65 începând cu data de 1 ianuarie 1997 şi de 0,75 începând cu data de 1 aprilie 1997, rata rezervelor obligatorii aferente mijloacelor băneşti în valută convertibilă este cea stabilită de Banca Naţionala a României în conformitate cu Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/1993, care este în vigoare în perioada de aplicare."2. Grila de majorare a ratei rezervelor obligatorii prevăzută la pct. 5 se înlocuieşte cu următoarea grila:
             
      Gradul de lichiditate valutară:Procentul de majorare a rezervelor obligatorii
      de la 1 august 1996de la 1 ianuarie 1997de la 1 aprilie 1997
      0,55-0,590,60-0,640,70-0,7420%
      0,50-0,540,55-0,590,65-0,6940%
      0,45-0,490,50-0,540,60-0,6460%
      sub 0,45sub 0,50sub 0,6080%
    3. Prezenta circulara intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,MUGUR ISARESCU -------