DECIZIE nr. 252 din 1 martie 2006pentru modificarea criteriilor şi metodelor privind aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 7 martie 2006



    În temeiul dispoziţiilor art. 8 lit. l) şi ale art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea gazelor nr. 351/2004,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta decizie.  +  Articolul IAnexa la Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.078/2003 privind aprobarea Criteriilor şi metodelor pentru aprobarea preţurilor şi stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2004, se modifică după cum urmează:1. Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Tarifele de înmagazinare - contravaloarea serviciilor prestate pentru rezervarea capacităţii de înmagazinare şi pentru utilizarea depozitului subteran, pentru o cantitate echivalentă cu 1.000 mc gaze naturale, aflată în condiţiile standard de presiune, temperatură şi de calitate a gazelor naturale prevăzute în Standardul SR 3317, pentru un ciclu complet de înmagazinare."2. Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins:"(2) Tarifele de înmagazinare se stabilesc diferenţiat, pentru fiecare titular al licenţei de înmagazinare şi/sau pentru fiecare depozit de înmagazinare subterană operat de acesta, în funcţie de caracteristicile tehnico-geologice şi de regimul de exploatare ale fiecărui depozit de înmagazinare subterană."3. Articolul 56 va avea următorul cuprins:"Art. 56. - Tarifele pentru activitatea de înmagazinare se stabilesc pentru fiecare operator şi/sau depozit de înmagazinare subterană şi au următoarea structură:T(ds) = RC(ds) + I(ds) + E(ds),unde:T(ds) - tariful de înmagazinare;RC(ds) - componenta fixă pentru rezervarea capacităţii în depozitul subteran, exprimat în lei/1.000 mc/ciclu complet de înmagazinare;I(ds) - componenta volumetrică pentru injecţia gazelor naturale în depozitul subteran, exprimat în lei/1.000 mc;E(ds) - componenta volumetrică pentru extracţia gazelor naturale din depozitul subteran, exprimat în lei/1.000 mc."4. Articolul 83 va avea următorul cuprins:"Art. 83. - Costurile totale recunoscute de ANRGN la calculul venitului de bază pentru fiecare depozit de înmagazinare subterană se alocă în costuri fixe şi costuri variabile."  +  Articolul IICompartimentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, precum şi operatorii licenţiaţi din sectorul gazelor naturale vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei decizii.  +  Articolul IIIPrezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii Naţionalede Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,Ştefan CosmeanuBucureşti, 1 martie 2006.Nr. 252.__________