NORME din 9 februarie 2006privind cota procentuală pentru contribuţia asigurătorilor la Fondul de protecţie a victimelor străzii pentru anul 2006
EMITENT
  • COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006



     +  Articolul 1 (1) Pentru anul 2006, contribuţia asigurătorilor care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule la Fondul de protecţie a victimelor străzii este stabilită la cota procentuală de 1% din volumul primelor brute încasate. (2) Cota stabilită potrivit alin. (1) se aplică asupra volumului de prime brute încasate din activitatea de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în conformitate cu normele emise prin ordin al preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.  +  Articolul 2 (1) Contribuţiile la Fondul de protecţie a victimelor străzii, aferente anului 2006, se calculează şi se virează în conformitate cu normele emise prin ordin al preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (2) În documentele de plată a contribuţiilor la fond trebuie să se precizeze perioada pentru care se efectuează virarea acestora.  +  Articolul 3Modul de constituire, administrare şi utilizare a Fondului de protecţie a victimelor străzii pentru anul 2006 este stabilit prin normele emise prin ordin al preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.-------------