ORDIN nr. 917 din 28 iunie 2005privind publicarea situaţiilor financiare anuale
EMITENT
  • MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 6 iulie 2005



    În baza art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,în temeiul prevederilor art. 4 şi ale art. 34 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:  +  Articolul 1 (1) Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, persoanele juridice care organizează contabilitatea în partidă dublă trebuie să publice situaţiile financiare anuale. (2) Prin publicare se înţelege depunerea documentelor prevăzute de lege la oficiul registrului comerţului şi afişarea unor indicatori care au caracter public, în modalitatea prevăzută de această instituţie, respectiv publicarea pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a indicatorilor respectivi, sau eliberarea la cerere de copii certificate de pe situaţiile financiare anuale complete, raportul administratorilor şi raportul de audit/comisiei de cenzori.  +  Articolul 2Direcţia de reglementări contabile va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.  +  Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanţelor publice,Ionel PopescuBucureşti, 28 iunie 2005.Nr. 917.--------