DECIZIE nr. 1.353 din 2 noiembrie 2004pentru aprobarea Regulamentului de programare, funcţionare şi dispecerizare a depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.165 din 9 decembrie 2004



    Având în vedere prevederile art. 8 lit. k) din Legea gazelor nr. 351/2004,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 351/2004,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta decizie.  +  Articolul 1Se aprobă Regulamentul de programare, funcţionare şi dispecerizare a depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.  +  Articolul 2Compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, operatorii de înmagazinare, operatorul Sistemului naţional de transport, producătorii, furnizorii, consumatorii eligibili, precum şi persoanele juridice străine, beneficiare ale tranzitului pe teritoriul României, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.  +  Articolul 3Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii Naţionalede Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,Dan PantilieBucureşti, 2 noiembrie 2004.Nr. 1.353.  +  AnexăREGULAMENT 02/11/2004